Mansi., XI. 930–1006. Hefele, III. 328–348. Gieseler,I. 541 sq.
Wm. Beveridge (Bishop of St. Asaph, 1704–1708): Synodicon, sive Pandectae canonum. Oxon. 1672–82. Tom. I. 152–283. Beveridge oferă comentariile lui Theod. Balsamon, Joh. Zonaras, etc., despre Canoanele Apostolice.
Assemani (R.C.): Bibliotheca juris orientalis. Romani 17:66, Tom. V. 55–348, şi Tom. I. 120 şi 408 sqq. O discuţie extensivă a acestui Sinod şi a canoanelor sale.
Popa din Roma Antică a dobândit un mare triumf dogmatic în al şaselea consiliu ecumenic, dar biserica greacă a avut satisfacţia de a stigmatiza pe cel puţin un popă ca eretic, şi curând a găsit o oportunitate de a aminti rivalilor ei despre limitele autorităţii ei.
Al cincilea şi al şaselea consiliu ecumenic au trecut decretele doctrinale, dar nici un canon disciplinar. Acest defect a fost alimentat de un nou consiliu la Constantinopole în 692, numit Concilium Quinisextum,1 de asemenea al Doilea Consiliu Trullan, din salonul de banchet cu un acoperiş cupolă în palatul imperial unde acesta s-a ţinut.2
Acesta a fost convocat de Împăratul Iustinian II supranumit Rinotmetos,3 unul dintre tiranii cei mai nemiloşi care au dezonorat vre-odată un tron creştin. El a domnit din 685-695, a fost detronat de o revoluţie şi trimis în exil cu un nas mutilat, dar şi-a recâştigat tronul în 705 şi a fost asasinat în 711.4
Consiliul suplimentar a fost pur oriental în compunerea şi spiritul său. El a adoptat 102 canoane, majoritatea dintre ele antice, dar care totuşi încă nu sunt aprobate legal sau ecumenic. Ele acoperă întreaga răspândire a vieţii şi disciplinei clericilor, şi sunt valabile până în ziua de azi în biserica estică. Ele includ optzeci şi cinci de canoane apostolice (cu treizeci şi cinci mai multe decât au fost recunoscute de biserica romană), canoanele primelor patru consilii ecumenice, şi din mai multe consilii minore, ca cele de la Ancyra, Neo-Caesarea, Gangra, Antioch, Laodicea, etc.; de asemenea canoanele ale lui Marele Dionysius din Alexandria, Peter din Alexandria, Gregory Thaumaturgus, Athanasius, Basil, Gregory din Nyssa şi Gregory din Nazianzum, Amphilochius din Iconium, Timothy din Alexandria, Cyril din Alexandria, Gennadius din Constantinopol, şi un canon anti-roman din Cyprian din Carthage. Decretele episcopilor romani sunt ignorate.
Canoanele au fost mai întâi semnate de împărat; al doilea loc a fost lăsat liber pentru papă dar nu a fost completat niciodată; apoi urmează numele lui Paul din Constantinopol, Peter din Alexandria, Anastasius din Ierusalim, George din Antioh (ciudat după cel al patriarhului din Ierusalim), şi alţii, din toţi 211 episcopi şi reprezentanţi episcopali, toţi greci şi orientali, din care 43 au fost prezenţi la al şaselea consiliu ecumenic.
Împăratul a trimis actele Consiliului Trullan către Sergius din Roma, şi i-a cerut să le semneze. Popa a refuzat pentru că ele conţineau unele capitole contrare folosului cleric în Roma. Împăratul l-a trimis pe ofiţerul şef al gărzilor sale de corp cu ordine de a-l aduce pe papa la Constantinopol. Dar armatele exarcului din Ravenna şi Pentapolis au năvălit pentru protecţia papei, care i-a făcut pe soldaţi să tacă; ofiţerul imperial a trebuit să se ascundă în patul papei, şi apoi a părăsit Roma în dezonoare.5 Curând după ce Justinian II a fost detronat şi trimis în exil. Când el şi-a recâştigat coroana cu ajutorul unei armate barbare (705), a trimis doi metropolitani la Papa Ioan VII cu cererea de a chema un consiliu al bisericii Romane, care ar trebui să aprobe atâtea canoane câte erau acceptabile. Popa, un om timid, a întors simplu copia. Negocierile ulterioare nu au condus la nici un rezultat decisiv.
Al şaptelea Consiliu ecumenic (787) a readoptat 102 canoane, şi în mod eronat le-a atribuit celui de-al şaselea Consiliu ecumenic.
Biserica Romană nu s-a dedicat pe sine niciodată acestor canoane în afară de cele care erau de acord cu folosirea latinei antice. Unele dintre ele au fost inspirate de o tendinţă anti-romană. Primul canon repetă anatema asupra Papei Honorius. Al treizeci şi şaselea canon, în acord cu al doilea şi al patrulea Consiliu ecumenic, îl pune pe patriarhul de Constantinopol într-o egalitate de drepturi cu episcopul Romei, şi recunoaşte faţă de ultimul doar o întâietate a cinstei, nu o supremaţie de jurisdicţie. Căsătoria clericală a ordinelor inferioare este sancţionată în canoanele 3 şi 13, şi este sugerat în mod clar că biserica Romană, prin legea sa a celibatului cleric, dezonorează cununia, care a fost instituită de Dumnezeu şi aprobată de prezenţa lui Hristos în Cana. Dar căsătoria a doua este interzisă clericilor, de asemenea cu o văduvă (canonul 3), şi căsătoria după ordinare (canonul 6). Episcopilor li se cere să îşi întrerupă relaţia lor de căsnicie (canonul 12). Justinian interzisese anterior căsătoria episcopilor printr-o lege civilă. Postul de Sabat în Lent este interzis (canonul 55) în opoziţie expresă faţă de obiceiul din Roma. Al doilea canon fixează numărul canoanelor apostolice valabile la optzeci şi cinci împotriva a cincizeci ale bisericii Latine. Decretul Consiliului de la Ierusalim împotriva mâncării sângelui şi a lucrurilor sugrumate (Fapte 15) este declarat de a fi o forţă veşnică, în timp ce în vest el era considerat doar o clauză temporară pentru era apostolică, şi pentru adunările compuse din convertiţi evrei şi dintre neamuri. Reprezentarea simbolică a lui Hristos sub figura mielului ca o aluzie la cuvintele lui Ioan Botezătorul este interzisă ca aparţinând Vechiului Testament, şi se porunceşte reprezentarea în formă umană (canonul 82).
Aceste diferenţe au pus fundaţia pentru marea schismă dintre est şi vest. Consiliul suplementar din 692 a anticipat acţiunea lui Photius, şi l-au îmbrăcat cu o autoritate cvasi-ecumenică.
NOTE DE SUBSOL
1 Σύνοδος πενθέκτη. Grecii consideră că aceasta este simplu ca o continuare a celui de-al şaselea consiliu ecumenic, şi numesc canoanele sale κανόνες τη̑ς ἒκτης συνόδου. Din acest motiv aceasta a fost susţinută în aceeaşi localitate. Latinii s-au opus ei de la început ca unei Synodus erratica,” sau “Conciliabulum pseudosextum.” Dar ei au atribuit în mod eronat canoanele ei celui de-al şaselea consiliu.
2 Concilium Trullanum este un sens autoritar. Al şaselea consiliu a fost ţinut în aceeaşi localitate.
3 ῾Ρινότμητος from ῥις, nas, ca o aluzie la mutilarea sa.
4 Gibbon (capitolul 48) oferă următoarea descriere a caracterului său: „După decesul tatălui său succesiunea lumii Romane a fost transmisă lui Justinian II; şi numele unui triumfător dătător de lege a fost dezonorat de viciile unui băiat, care l-a imitat pe omonimul său doar în luxul costisitor al zidirii. Pasiunile sale erau puternice; înţelegerea sa era slabă; şi el a fost intoxicat cu o mândrie ridicolă că naşterea sa i-a dat comanda milioanelor, despre care cea mai mică comunitate nu l-ar fi ales pe el pentru a fi magistratul lor local. Slujitorii săi favoriţi erau două fiinţe care erau cel mai puţin susceptibile de simpatia umană, un eunuc şi un călugăr: unuia i-a a abandonat palatul, celuilalt finanţele; primul a corectat-o pe mama împăratului cu un bici, ultimul i-a suspendat pe tributarii insolvenţi, cu capetele în jos, deasupra unui foc încet şi fumegând. Din vremea zilelor lui Commodus şi Caracalla cruzimea prinţilor Romani a fost cel mai comun efect al fricii lor; dar Justinian, care poseda o anumită vitalitate a caracterului, s-a bucurat de suferinţele, şi au sfidat răzbunarea supuşilor săi timp de zece ani, până când măsura a fost plină de crimele sale şi de răbdarea lor.”
5 Acest lucru este relatat de Anastasius, Bede, şi Paulus Diaconus. Vezi Mansi, XII. 3, Baronius ad a. 692, şi Hefele, III. 346.
