Dovadă Scripturala: Maria nu este mama lui Dumnezeu

de JOHN SCHROEDER
Contender Ministries
Postat: 22 Noiembrie 2003

În secolul al 4lea, când Constantin cel Mare s-a numit pe sine Pontifex Maximus – capul suprem – al Bisericii Creştine, păgânii şi crezurile lor păgâne au început să se infiltreze în Creştinism. Printre cei mai influenţi dintre noii „convertiţi” erau cei din zonele Mediteraneană şi Răsăritul de Mijloc unde adorarea „Marii Zeiţe Mamă” şi a „Fecioarei Divine” a existat de pe vremea Babilonului. Conform cu Britannica, aceste grupări:

„….au găsit în cadrul Bisericii Creştine o nouă posibilitatea de exprimare în adorarea Mariei ca mamă fecioară a lui Dumnezeu, în care era realizată misterioasa uniune a Logosului divin cu natura umană” (Britannica, Christianity: The doctrine of the Virgin Mary and holy Wisdom [Britannica, Creştinism: Doctrina Fecioarei Maria şi a sfintei Înţelepciuni]).

Pe la sfârşitul secolului al 4lea, Maria mama lui Isus, cunoscută în prealabil faţă de apariţia lui Constantin ca purtătoare-de-Hristos (grecescul Christotokos), se făcea referinţă la ea ca purtătoare-de-Dumnezeu (theotokos). Astfel s-a născut doctrina despre Maria, mama lui Dumnezeu, un titlu străin faţă de Scriptură unde ea este numită doar mama lui Isus. La început, această chestiune a atras puţină atenţie, dar în anul 428 d. Hr., Anastasius, un presbiter din biserica din Constantinopole, a ridicat obiecţii la apelativul theotokos, şi prin urmare s-a creat o controversă care continuă să mai existe şi acum în secolul al 21lea.

Anastasius a fost imediat susţinut în poziţia sa de Nestorius, episcop al bisericii din Constantinopole, care credea că titlul de theotokos afecta în mod adversar faptul deplinei umanităţi a Domnului nostru. Cyril, episcop puternic de Alexandria, motivat de invidia poziţiei Constantinopolului printre bisericile răsăritene precum şi de aspectele teologice ale controversei, s-a unit luptei împotriva problemei cu Nestorius, care l-a învăluit în anul 431 d. Hr. la Primul Conciliu de la Efes, şi a reuşit în confirmarea Mariei ca mamă a lui Dumnezeu. Nestorius, acuzat în mod fals de separarea celor două naturi ale lui Hristos – cea divină şi umană – în consecinţă a fost excomunicat, apoi eliminat ca episcop al Constantinopolului de către împărat, Teodosius II, care l-a rânduit la început. El a murit în exil, dar controversa încă mai trăieşte. Este oare Maria mama lui Isus? Sau este ea, o fiinţă creată, mama Dumnezeului etern?

Biserica Romano-Catolică şi anumite bisericii din linia principală care s-au desprins de Roma în timpul sau după Reformă, declară în mod precis că Maria este, de fapt, mama lui Dumnezeu. Aceia care se opun din punct de vedere istoric şi curent acestei învăţături sunt acuzaţi, aşa cum a fost şi Nestorius, de „divizarea lui Hristos” într-un „Isus pământesc” şi un „Isus ceresc”, astfel negând unitatea esenţială a celor două naturi a Domnului nostru. Dar aceasta este doar o acuzaţie nedovedită şi de nedovedit. Hristos, de fapt, avea două naturi distincte fuzionate într-un singur trup uman, un mister pe atât de ascuns pentru om pe cât sunt cele trei persoane conţinute într-o singură Dumnezeire. A spune că Maria era mama lui Isus nu este mai mult de o diviziune a celor două naturi a lui Hristos decât recunoaşterea lui Hristos după cum singurul Fiu născut din Tatăl este o diviziune a Dumnezeirii. Ambele sunt mistere înrudite a acelei fiinţe virgină cu pruncul pretins a fi fost exprimat de acelaşi prunc nenăscut deoarece El este un membru al Dumnezeirii. Cu alte cuvinte, nuanţele, ale religiei „Misterului” Babilonian.

Într-un document intitulat, Mama lui Isus, publicat de Serviciul de Informare Catolic al Cavalerilor din Columbus, justificarea pentru numirea Mariei mama lui Dumnezeu este capsulat în următoarele două paragrafe:

În procesul natural şi normal al reproducerii umane, când atât funcţia maternă cât şi cea paternă se unesc, Dumnezeu creează în mod simultan sufletul uman care însufleţeşte ovulul fecundat din pântecul femeii, şi astfel o persoană umană este concepută. Aceasta este întotdeauna o natură umană individuală – o persoană care posedă natura umană (accentuarea adăugată).

Nu contează că femeia nu are nici o parte în producerea elementului spiritual (direct creat de Dumnezeu) în natura umană a persoanei pe care ea o concepe. Este suficient că ea a oferit substanţa trupească care intră în constituţia naturii umane posedată de o persoană, încât ea capătă în mod drept titlul de mamă (accentuarea adăugată).

Nimeni nu dispută faptul că Maria este mama umanului Isus deşi ea nu a fost „furnizorul” sufletului Său uman. Nici nu există vreo îndoială că omul Hristos Isus era creat uman în trup, suflet şi duh. Ceea ce este disputat este extensia titlului de „mamă” la o natură divină care a existat în mod etern şi nu a fost creată în pântecul unei fecioare. O mână este mamă doar a ceea ce ea creează în pântecul ei. a doua persoană a binecuvântatei trinităţi nu a originat în trupul lui Maria. El este fără de început – a existat din totdeauna – şi nu are nici o mamă.

„Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu” (Psalmul 90:2). „Scaunul Tău de domnie este aşezat din vremuri străvechi; Tu eşti din veşnicie” (Psalmul 93:2). „Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El” (Psalmul 103:17). „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veşnicie în veşnicie! Şi tot poporul să zică: „Amin! Lăudaţi pe Domnul!”” (Psalmul 106:48).

Că Isus avea două naturi – una ceată şi una eternă – unite într-un singur trup este dincolo de orice întrebare. Singura dintre cele două naturi care a fost creată în pântecul Mariei este de asemenea dincolo de întrebare. Şi de ce nu poate fi ea numită mama lui Dumnezeu îşi găseşte o paralelă exactă în relaţia lui Hristos faţă de Regele David.

„El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David” (Luca 1:32) „Toate noroadele, mirate, ziceau: „Nu cumva este acesta Fiul lui David?”” (Matei 12:23). „Şi iată că o femeie cananeancă, a venit din ţinuturile acelea, şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac.”” (Matei 15:22). „Şi doi orbi şedeau lângă drum. Ei au auzit că trece Isus, şi au început să strige: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!”” (Matei 20:30). „Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: „Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!”” (Matei 21:9).

În aceste pasaje de Scriptură este clar stabilit faptul că naţiunea lui Israel aştepta ca Mesia lor să provină – aşa cum s-a profeţit – din tribul lui Iuda şi din casa lui David, astfel atribuind autoritatea paternă a lui Mesia lui David în conformitate cu metoda lor de socoteală a urmaşilor. Dar David nu poate fi numit tatăl lui Dumnezeu datorită relaţie sale faţă de omul Hristos Isus. Domnul Nostru a reţinut dinainte orice posibilitatea a acelui crez eronat.

„Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui David” I-au răspuns ei. Şi Isus le-a zis: „Cum atunci David, fiind insuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice: „Domnul a zis Domnului Meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale? Deci, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?” Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Şi, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.” (Matei 22:42-46). Relatări paralele ale acestui episod se găsesc în Marcu 12:35-37 şi Luca 20:41-44.

În aceste pasaje de Scriptură, Domnul nostru a făcut ceea ce apologeţii Romano-Catolici spun că nu se poate face. El a trasat în mod clar o linie între natura umană şi cea eternă a lui Hristos. El a stabilit în mod clar faptul că David NU este tatăl lui Dumnezeu, deoarece el NU este tatăl celei de-a doua persoane a binecuvântatei trinităţi. El a arătat în mod clar distincţia naturilor de a fi un mister – unul pe care evreii din zilele Sale nu l-au putut înţelege mai bine decât Romano-Catolicii sau Creştinii din secolul al 21lea. Acest mister a celor două naturi fuzionate dar separate manifestate în Hristos îşi găseşte o altă referinţă în următorul citat din Evanghelia după Ioan. Când a fost confruntat de evrei şi forţat să se identifice pe sine, răspunsul lui Ioan Botezătorul a inclus această dezvăluire interesantă: „Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură” (Ioan 3:34). Cu siguranţă că nu se putea da celei de-a Doua Persoane a trinităţii Duhul Sfânt căci El este parte a acelei trinităţi. Aşa că Duhul Sfânt care a fost dat fără măsură a fost dat numai omului Hristos Isus.

Acesta stă pentru a motiva că la fel ca Împăratul David – faţă de care autoritatea paternă este DOAR atribuită omului Hristos Isus – Maria este Mama DOAR a omului Hristos Isus. Pentru a dovedi aceasta dincolo de orice umbră de îndoială, să punem numele lui Maria în locul celui al Împăratului David în versetele citate mai sus:

„Pe când erau strânşi la un loc Fariseii, Isus i-a întrebat: Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui MARIA” I-au răspuns ei. Şi Isus le-a zis: „Cum atunci MARIA, fiind insuflată de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice: Sufletul meu măreşte pe Domnul, şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, mântuitorul meu (Matei 22:41-43, Luca 1:46, 47). Deci, dacă MARIA Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui? Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Şi, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări” (Matei 22:45-46).

A insista asupra faptului că Maria este doar Christotokos şi nu theotokos nu înseamnă a-l separa pe Isus într-un „Isus ceresc” şi un „Isus pământesc” aşa cum se luptă Romano-Catolicismul. Aceasta este pur şi simplu recunoaşterea a ceea ce Însăşi Hristos a clarificat, că David nu era tatăl lui Dumnezeu, şi prin raţionarea paralelă, Maria era doar mama Sa pământească şi nu Zeiţa sau Regina Cerului vrednică de titlul de mamă a lui Dumnezeu.

Deoarece a Doua Persoană a binecuvântatei trinităţi este o fiinţă eternă care nu are nici început şi nici sfârşit, omul Hristos Isus a fost cel care a suferit ca al doilea Adam pe Calvar şi a murit pentru păcatele lumii. A Doua Persoana a trinităţii nu a murit, nu poate muri sau să fie pusă la moarte. Şi este omul Hristos Isus – nu a Doua Persoană a trinităţii – despre care se spune din punct de vedere Scriptural a fi mijlocitorul dintre Dumnezeu şi om (1 Timotei 2:5). Cel care este etern, care nu putea şi nici nu poate murii, şi nu a fost născut dintr-o fecioară.

Concluzie: Isus Hristos omul este fiul lui Maria. A Doua Persoană a Trinităţii este Dumnezeu ei, nu fiul ei, căci EL nu a originat în pântecul ei.