Conciliul de la Efes – 431 d. Hr. Nestorius, care a fost condamnat într-un conciliu la Roma pe 11 august 430, a cerut împăratului Teodosius II să convoace acest conciliu. Împăratul s-a decis prin urmare să-l convoace împreună cu co-împăratul Valentinian III şi cu acordul lui Papa Celestine I. Scrisoarea lui Teodosius din 19 noiembrie 430 cerea tuturor celor care au fost convocaţi să se prezinte la Efes pe 7 iunie 431, sărbătoarea Rusaliilor. (courtesy of www.piar.hu)
Erezia Fantomei: A condamnat Conciliul de la Efes (431) Chiliasmul? – de Michael J. Svigel, Th.M., Ph.D. student. A condamnat Conciliul de la Efes din 431 Chiliasmul ca erezie sau nu? Cu siguranţă, adevărul trebuie să fie undeva între „Biserica nu a definit din punct de vedere dogmatic această chestiune” şi „Conciliul de la Efes a declarat un astfel de crez eretic”. (courtesy of www.ansgar.host.sk)
Monofizitismul – Aprinsul protest ridicat în Egipt împotriva lui NESTORIUS, susţinut de influenţa curţii, a fost dus aşa de departe încât acesta a dus la o reacţie puternică. Erezia Nestoriană a fost condamnată deoarece ea tindea să îl despartă pe Hristos în două fiinţe, una Dumnezeu şi cealaltă om, şi de a privi locuirea ultimei de către prima ca diferind în grad de locuirea de Divinitate, a patriarhilor şi profeţilor Vechiului Testament. (courtesy of www.ccel.org)
Nestorianismul – a treia mare erezie, a fost în cadrul ei o reacţie împotriva Apollinarianismului. Ca şi Arianismul, acesta a izvorât sin Şcoala din Antiohia. Apărătorii săi (ca mulţi teologi moderni) au început cu concepţia lui Hristos ca Om, şi căutat o cale de conciliere a concepţiei aceleia cu crezul tradiţional în Dumnezeirea Sa. (courtesy of www.katapi.org.uk)
Linşarea lui Nestorius – de Stephen M. Ulrich. Acest articol va trata în principal perioada de timp din jurul Conciliului de la Efes, 431 d. Hr., între 425 şi 435. Prin vremea Conciliului, un conflict sever între Nestorius şi Cyril era epidemic. Conflictul este cel mai adesea perceput a fi o dispută teologică, care fără îndoială că a şi fost, dar mulţi pot să ignore situaţia politică şi să se ocupe numai cu percepţiile şcolilor teologice de gândire. (courtesy of www.aramaic.org)
Dezvoltarea doctrinelor romane despre Maria – de Prof. M. M. Ninan. Preocuparea Conciliului de la Efes era afirmarea că Isus era Dumnezeu şi nu că Maria era Mama lui Dumnezeu. De fapt Conciliul de la Efes a înţeles-o astfel. Chiar şi Papa John recunoaşte acest fapt de bază. Pericolul era că această interpretarea clară era pierdută în anii ce au urmat. Ca un exemplu în introducerea Papei John la Catechesis a sa, cel care a făcut introducerea face această remarcă: „Conciliul de la Efes a învăţat că Maria este într-adevăr Mama lui Dumnezeu, din moment ce ea a dat naştere la a Doua Persoană a Trinităţii care a devenim om de dragul nostru”. (courtesy of www.acns.com)
Dovadă Scripturală: Maria nu este mama lui Dumnezeu – de JOHN SCHROEDER. Pe la sfârşitul secolului al 4lea, Maria mama lui Isus, cunoscută în prealabil faţă de apariţia lui Constantin ca purtătoare-de-Hristos (grecescul Christotokos), se făcea referinţă la ea ca purtătoare-de-Dumnezeu (theotokos). Astfel s-a născut doctrina despre Maria, mama lui Dumnezeu, un titlu străin faţă de Scriptură unde ea este numită doar mama lui Isus. (courtesy of www.contenderministries.org)
Maria – Fapt şi Ficţiune. O mare chestiune de atenţie este arătată în ceea ce priveşte persoana lui Maria, mama lui Isus. Rugăciunile către Maria au fost scrise şi ele sunt recitate de sute şi mii de catolici, din întreaga lume, în fiecare zi. Susţin scripturile o astfel de adorare şi devoţiune faţă de Maria? (courtesy of www.bibletoday.com)