Al patrulea Conciliu Ecumenic – Conciliul de la Calcedon 451 d. Hr. Literatura despre acest subiect este aşa de mare şi atât de polemic de amară încât cred că voi face bine prin a pune înaintea cititorilor Actele, în mod practic complete în toate punctele disputate, şi să-i las să tragă concluziile lor. Totuşi, nu voi fi supus acuzaţiei de nedreptate dacă voi cita într-o anumită lungime deducţiile lui Eagle de Meaux, faimosul Bossuet, din aceste acte; şi din moment ce poziţia sa oarecum izolată ca Galican îi oferă o potrivire singulară pentru a servi în aceasta şi alte întrebări similare ca un mediator între Catolici şi Protestanţi, remarcile sale despre acest Conciliu, cred eu, vor fi citite cu mare interes şi respect. (courtesy of www.fordham.edu)
Conciliul de la Calcedon – Întregul sistem papal este construit pe presupunerea că Isus l-a numit pe Petru capul bisericii şi că papii sunt succesorii lui. Deoarece nu este nici o dovadă din Scriptură pentru a susţine această presupunere, trebuie să aflăm când şi cum a început totul. Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să mergem înapoi la anul 303 DH. (courtesy of www.reformation.org)
Perioada celor 5 Patriarhi şi dezvoltarea puterii papale – compilat şi editat de Steve Rudd. Papa Leo este o marcă istorică, deoarece este primul episcop al Romei care să aibă vreo asemănare cu papii moderni. Papa Leo I nu a fost numit niciodată „Episcop universal”, acesta fiind un fapt istoric, deşi Gregory I a avut pretenţia neprecisă că Leo ar fi fost numit „Episcop universal”. La un an după cel de-al patrulea conciliu ecumenic (Chalcedon 451 DH) s-a dat mai multă putere Constantinopol, Pope Leo a protestat, apelând numai la primul conciliu ecumenic de la Nicea, în timp ce ignora complet puterea dată Constantinopolului în cel de-al doilea conciliu ecumenic, care a fost confirmată în cel de-al patrulea conciliu ecumenic, cu numai un an înainte. Leo protestează că puterea lui îşi are rădăcinile în supremaţia lui Petru, nu că Roma este capitala imperiului. (courtesy of www.bible.ca)
Păreri eronate cu privire la persoana lui Hristos – de L Boettner. Pentru a menţine în minte mai clar adevărata doctrină cu privire la persoana lui Hristos, poate este de ajutor să facem o scurtă trecere în revistă asupra părerilor eronate care au apărut în cursul istoriei bisericii. (courtesy of www.mbrem.com)
Monofizitismul – este doctrina care susţine că Isus Hristos a avut numai o natură, nu două – divină şi omenească. Această credinţă este cunoscută sub numele de Eutychianism, după Eutyches, un arhimandrit de la mijlocul secolului 5 dintr-o mănăstire a Constantinopolului. (courtesy of mb-soft.com)
Eutyches şi Eutychianismul – Eutyches a fost arhimandritul unei mănăstiri lângă Constantinopol. Timp de 70 de ani (după cum i-a spus papei Leo), a trăit o viaţă monastică, şi timp de 30 de ani a prezidat peste 300 de călugări. A fost un susţinător fidel părerilor şi conducerii lui Cyril de Alexandria, care i-a trimis, ca pe o favoare specială, o copie a Faptelor conciliului de la Efes, 431 d Hr. De cine a fost acuzat prima oară este dificil de decis, chiar dacă a fost de către Theodoret în Eranistes, sau de fostul lui prieten, Eusebius de Dorylaeum, sau de Domnus de Antioch, (cf. Hefele, ii. 319; Martin, 75-78); dar este clar că lui Eusebius i se datorează acuzaţiile clare aduse prima dată împotriva lui, la Constantinopol în 448. (courtesy of www.ccel.org)
