Credinciosul nostru popor, de 2000 de ani crestin, a odraslit in cursul veacurilor multi ierarhi cu viata imbunatatita, ce s-au nevoit atat in tara, cat si peste hotare. Intre vladicii de neam roman, care au stralucit pe scaune arhieresti in tari ortodoxe surori, se afla, la loc de mare cinste, mitropolitul Kievului, Petru Movila.
El s-a nascut in vestita familie domnitoare a movilestilor, in orasul Suceava, la 21 decembrie 1596, primind din botez numele Petru (poate dupa cel al bunicului sau, Petru Rares, fiul lui Stefan cel Mare si Sfant). Tatal sau era Simion Movila, domn in Tara Romaneasca si apoi in Moldova, iar mama sa – Marghita, care spre sfarsitul vietii se calugareste luand numele de Melania. Un frate al tatalui sau, Ieremia era domn in Moldova in perioada nasterii sale, iar altul Gheorghe era mitropolitul tarii. Dintre fratii sai, trei vor ajunge domni, pentru scurta vreme in Moldova sau Tara Romaneasca. Familia movilestilor a ctitorit si manastirea Sucevita, ultima din sirul celor ale caror biserici sunt impodobite cu picturi exterioare.
Dupa ce, in 1607, tatal sau moare, impreuna cu mama si fratii sai se refugiaza in Polonia, unde aveau rude si prieteni. Familia sa fiind instarita, primele contacte cu cartea le are in casa parinteasca cu profesori bine pregatiti. Isi desavarseste studiile la renumita scoala „a Fratiei Ortodoxe” din Lvov si apoi ca autodidact, intreaga viata. In acelasi timp deprinde manuirea armelor si participa, alaturi de polonezi la doua razboaie contra turcilor. In scurt timp isi da seama ca firea sa contemplativa, inchinata spre rugaciune si infranare nu este potrivita pentru o cariera militara.
Simtind chemare spre viata monahala si dorind sa se cerceteze mai intai sa vada daca poate s-o urmeze, si-a cumparat o mosie langa Kiev. De aici mergea in fiecare zi la slujbele ce aveau loc in renumita manastire Lavra Pecerska din Kiev. Dupa o perioada, dandu-si seama ca este suficient de pregatit si dorind sa imbratiseze ingerescul chip al calugariei, in toamna anului 1627, la varsta de 31 de ani, a intrat in aceasta manastire. La scurt timp, datorita stiintei de carte si calitatilor deosebite cu care era inzestrat a fost hirotonit preot ieromonah, apoi arhimandrit si egumen al acestui sfant asezamant monahal.
Ca egumen, Petru si-a desfasurat activitatea in conditii deosebit de grele. Era perioada in care calugarii iezuiti, dupa „asa-zisa unire de la Brest”, din 1596, a unei parti a credinciosilor ortodocsi din aceste teritorii cucerite de regatul polon catolic, cu Biserica Romei, incercau si atragerea celorlalti dreptmaritori. Realizand ca Ortodoxia se afla in mare pericol, Petru a inceput imediat dupa numire o campanie de aparare si consolidare, prin infiintarea de noi scoli ortodoxe, prin tiparituri si printr-o inteleapta indrumare a preotilor si credinciosilor.
Activitatea ca egumen la Pecerska si-a desfasurat-o pana in primavara anului 1633, cand a fost ales „arhiepiscop si mitropolit al Kievului, Haliciului si a toata Rusia Mica” (Ucraina). Hirotonia intru arhiereu a primit-o in biserica Adormirea Maicii Domnului (Uspenia) din Lvov, dupa care a fost instalat la Kiev.
Atat ca egumen la Lavra Pecerska, cat si ca mitropolit al Kievului, Petru Movila a desfasurat o bogata activitate. A urmarit, in primul rand, intarirea ortodocsilor in fata expansiunii catolice, agresiv facuta de calugarii iezuiti. In acest sens, a infiintat mai multe scoli intre care, cea mai importanta este „Colegiul din Kiev”, devenita la inceputul secolului al XVIII-lea, Academie teologica. A ridicat si restaurat multe biserici si asezari monahale in intreaga mitropolie si de asemenea, o serie de spitale si azile.
Pentru luminarea preotilor si credinciosilor prin carte, a tiparit, in tipografiile supravegheate de el la Kiev, Lvov si Vilnius, in jur de 50 de carti, atat de slujba, cat si de zidire sufleteasca si de aparare a Ortodoxiei. Intre aceste carti tiparite unele erau traduse de el (in special din greceste), iar altele chiar lucrari originale.
Dintre scrierile sale cea mai importanta este: Marturisirea Ortodoxa (sau Pravoslavnica Marturisire). Era un Catehism, cu 261 de intrebari si raspunsuri, in care erau prezentate cele trei virtuti teologice: credinta, nadejdea si dragostea. In functie de fiecare virtute erau explicate: Crezul, Tatal nostru si Fericirile. Pentru aprobarea ei s-a convocat un Sinod la Kiev, in anul 1640, la care au participat delegati ai Bisericii din Ucraina. Fiindca nu s-a cazut de acord in legatura cu cateva puncte ale ei, s-a hotarat convocarea unui alt Sinod. S-a ales ca oras de intrunire, Iasul, fiind intr-o tara ortodoxa carmuita de un domnitor mare aparator al Ortodoxiei, Vasile Lupu si (de ce nu) fiind tara sa de origine.
Lucrarile s-au desfasurat intre 15 septembrie – 27 octombrie 1642. Au fost trimisi delegati din partea Patriarhiei Ecumenice, din partea mitropolitului Petru Movila si, bineinteles, din partea Bisericii moldovene. Din Tara Romaneasca nu a participat nimeni din cauza unor neintelegeri dintre Matei Basarab si Vasile Lupu. Dupa dezbateri aprinse, ea a fost indreptata si aprobata de sinodali, apoi a fost trimisa spre aprobare si Patriarhiei din Constantinopol. In martie 1643, Sinodul patriarhal, in frunte cu patriarhul Partenie I a aprobat-o, ea devenind de atunci Marturisirea Ortodoxa a Bisericii sobornicesti si apostolesti a Rasaritului. Dupa aprobarea sa si de ceilalti patriarhi rasariteni, ea a fost publicata in mai multe editii si in diferite limbi de-a lungul timpului.
Cu toate ca a trait departe de tara, mitropolitul Petru Movila, nu a uitat de neamul din care facea parte. Cu ajutorul sau, mitropolitul Varlaam infiinteaza prima tipografie in Moldova, cu mesteri tipografi trimisi de el de la Kiev. Cu profesori trimisi tot de Petru Movila, este infiintat, in 1640 Colegiul de la Iasi. A sprijinit de asemenea, si pe domnitorul Matei Basarab si pe mitropolitul Teofil, din Tara Romaneasca, carora le-a trimis mesteri tipografi si profesori pentru scolile infiintate aici.
Dupa o pastorire de 13 ani plina de realizari, fiind in varsta de 50 de ani, mitropolitul Petru Movila a trecut la cele vesnice in ziua de 22 decembrie 1646 (1 ianuarie 1647, stil nou). A fost ingropat cu mare cinste in biserica mare a manastirii Lavra Pecerska din Kiev. Toata averea sa a lasat-o pentru restaurarea unor biserici si infiintarea de noi scoli.
Pentru toate cele prezentate mai sus si pentru multe altele necuprinse in aceasta scurta prezentare a vietii sale, in sedinta din 20 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, a hotarat cinstirea sa ca sfant. De atunci, el este praznuit in fiecare an in ziua mortii sale, 22 decembrie.
