Postul, alături de rugăciune, este una din practicile importante în viața creștină. Domnul Isus învăța pe ucenicii Săi să postească, pentru că postul pregătește trupul în vederea lucrării Duhului și numai prin post și rugăciune se poate câștiga biruința asupra poftelor trupești și asupra unor soiuri de draci. (Matei 17:21). Totuși Domnul Isus nu poruncește postul, ci doar arată binefacerile lui. Omul este liber, să postească sau nu. Mântuirea nu este legată de post, dar postul ajută mântuirii.
“Postul se considera, în primele secole, cu deosebire însemnat ca mijloc de a dovedi seriozitatea vieții creștine și de a se întări în ea. Dar postul nu era ridicat la rangul de obligație generală, ci rămăsese numai o nevoință benevolă.” (Farrar, Primele zile ale creștinismului, vol. 1, pag. 187).
“La început creștinii posteau după nevoia lăuntrică a vieții lor duhovnicești, amintindu-și de povața Mântuitorului.” (A. P. Lopuhin, Istoria Biblică, voi. 6, pag. 179).
Ca zile deosebite de post sunt amintite zilele de miercuri și vineri, încă din sec. al III-lea și al IV-lea. Iudeii țineau post luni și joi. Obiceiul creștin pare a fi împrumutat de la iudei. (Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 153). Ideea aceasta s-a ivit încă din sec. al II-lea, întrucât în aceste zile a fost vândut și răstignit Domnul Isus. (Farrar, Viața și opera Sfinților Părinți, vol. 1, pag. 376, notița nr. 48).
“Zilele voastre de post să nu fie aceleași cu ale fățarnicilor (fariseilor), căci ei postesc lunea și joia, iar voi să postiți miercurea și vinerea.” (învățătura celor doisprezece apostoli, învățătura a XIV-a).
Filostorg, în istoria sa (cartea a X-a, 12, pag. 265), spune că în acel timp (sec. IV – V) zilele de post erau miercuri și vineri și că nu se mânca nimic în aceste zile, până seara.
În afară de zilele de miercuri și vineri, când se ajuna de obicei până la ora trei după amiază, numită semipostire (semijejunium), creștinii țineau post în zilele de dinaintea Pastelor. Acest post era general, dar durata lui era diferită: ]n unele adunări se postea (se ajuna) o zi, în altele două, în altele 40 de ore. (Farrar, Viața și opera Sfinților Părinți, vol. 1, pag. 63; Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 155; Eusebiu de Cezareea, Istoria Bis. pag. 163).
În sec al III-lea, postul s-a prelungit la 6 zile, în care se mânca o singură dată pe zi pâine cu sare. Cu trecerea timpului, postul s-a tot prelungit până s-a ajuns la șapte săptămâni, numindu-se “post” doar reținerea de la anumite alimente (în deosebi carne). (Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 155).
În apus, cu timpul, miercurea a fost înlocuită cu sâmbăta, ca zi de post. (Eusebiu Popovici, Istoria Bis. Universale, vol. 2, pag. 232).
Posturile: Crăciunului, Sânpetrului și Sfintei Marii, au fost introduse în perioada a II-a a istoriei creștinismului, adică de la sec. al IV-lea înainte. La Postul Paștelui s-a mai adăugat și săptămâna brânzei sau “săptămâna albă”, fiindcă atunci se mânca brânză, lapte, unt și ouă. (Eusebiu Popovici, Istoria Bis. universale, vol. 2, pag. 233 – 235).
În evul mediu s-a făcut și completarea celor patru posturi. (Istoria Bis. Universale, vol. 2, pag. 126).
Evagrie, în privința postului zice: “În privința înfrânării de la anumite bucate nu ne-a oprit Dumnezeiescul Cuvânt ca să nu mâncăm ceva… e un lucru ce rămâne la alegerea ta, ca o problemă a sufletului.” (Filocalia pag. 47).
Sf. Ioan Gură de Aur, zice: “Care este folosul păzirii mâncărilor? Spune-mi. Oare un astfel de om nu lucrează sub puterea păcatului? Dacă trebuie a păzi ceva, apoi este aceea de a se păzi cineva pe sine singur. O singură pază trebuie: aceea de a fugi de păcat.” (Comentariu la Evrei, Omilia XXXIII, 379).
Sf. Ioan Gură de Aur. “Postul adevărat nu stă atâta în lepădarea de mâncări, cât în lepădarea de păcate.”- Isaia 58: 6. (Predici despre statui, vol. I, pag. 76).
Asterie al Amasei: “Nu falsifica postul ca să nu pățești ce pățesc cârciumarii. Dacă ei sunt pedepsiți pentru că pun apă în vin, cum vei scăpa oare nepedepsit tu care falsifici asprimea postului prin mâncări de post pregătite cu multă grijă și artă?
Harți
Harți, (“prevestitor” sau “prezicător”) se numește săptămâna în care miercurea și vinerea nu se ținea post. Cuvântul este de origine armeană, aragiavore, în tălmăcire: “prezicător”, intrat în limba română din limba greacă (arțivurion), care-l preluase de fapt din limba armeană.
Practica aceasta este în legătură cu “Duminica vameșului și fariseului” (după Paști), căci, spre a se deosebi de mândria fariseului care zicea că postește de două ori pe săptămână, creștinii nu posteau în acea săptămână. (Eusebiu Popovici, Istoria Bis. Universale, vol. 2, pag. 236).
Ca și celelalte practici creștine și postul a devenit o formă goală pentru majoritatea creștinilor de nume. Ei postesc, după rânduiala bisericii, adică nu mănâncă: lapte, carne, ouă, dar în schimb, fumează, beau și înjură așteptând cu nerăbdare ziua în care pot să mănânce carne și celelalte alimente oprite.
Domnul Isus unește postul cu rugăciunea și urmașii Lui așa fac până în ziua de astăzi. Postul care nu este unit cu rugăciunea și care nu pornește din dorința de a supune trupul în vederea lucrării Duhului, nu are nici o valoare duhovnicească.
