CLEMENT ROMANUL
Clement Romanul este unul din bărbații apostolici, socotit de Irineu ca al treilea episcop al Romei (sfârșitul sec. I). Despre originea lui nu se știe nimic precis. Se presupune a fi Clement amintit de ap. Pavel în Epistola către Filipeni.
Clement a scris două epistole adunării creștine din Corint. Despre prima epistolă, majoritatea cercetătorilor, spun că este autentică. Despre a doua epistolă se susține că nu ar fi autentică. Altă lucrare neautentică au fost Pseudoclementinele.
în epistolele lui Clement sunt cuprinse multe afirmații false și citate din Sfânta Scriptură cu totul inexacte. Așa de pildă Isaia 60:17: “Voi face ca pacea să domnească peste tine și să stăpânească dreptatea”, el, ca un partizan al ierarhiei, schimbă în felul următor: “Și voi pune episcopii tăi întru dreptate și pe diaconii tăi întru credință”. (Ep. I către corinteni 42).
IGNATIE
Ignatie era episcop în Antiohia la sfârșitul sec. I și începutul sec. al II-lea. El mai purta numele de Teoforul, adică “Purtător de Dumnezeu”. A murit moarte de martir pe vremea împăratului Traian. În drumul său spre Roma, a scris șapte epistole, adresate diferitelor adunări creștine de atunci: Efeseni, Magnesieni, Traliieni, Romani, Filadelfieni”, Smirnieni și sf. Policarp.
“Colecția epistolelor sf. Ignatie s-a pierdut, cu timpul. În schimb s-au păstrat diferite alte colecții mai târzii, care în afara aurului veritabil ne oferă și oarecare zgură…” (pr. Matei Pâslaru, Scrierile Părinților apostolici, vol. 2, pag. 25).
Susținătorii ierarhiei încă din primele veacuri, căutau și alergau după documente vechi din care să reiese ierarhia. Fiindcă nu aflau ceea ce doreau recurgeau la falsuri. Nici chiar scrierile canonice ale Noului Testament n-au scăpat de această plagă a minciunii. Diferiți copiști și traducători au introdus și scris ceea ce au vrut. Așa se explică adaosul din Epistola întâi a lui Ioan, cap. 5:7-9 (“Comma Ioanneum”) și Marcu 16: 9 – 20. Până în ziua de astăzi se păstrează aproape 300 de manuscrise vechi ale Noului Testament în diferite biblioteci ale lumii. Savanții credincioși au confruntat manuscrisele și așa au ieșit la iveală falsurile. Aici este dovada puternică despre lucrarea Duhului Sfânt. Sfânta Scriptură fiind o carte a Duhului Sfânt, a fost ocrotită de falsuri. Un om al lui Dumnezeu s-a exprimat astfel: “Biblia este atât de mare și atât de puternică încât a putut și poate supraviețui tuturor traducerilor rele.” Nu tot așa s-a întâmplat cu alte scrieri vechi. Ele ne fiind ocrotite de Duhul Sfânt, au rămas pradă falsurilor. Fiecare a făcut cu ele ce a vrut, adăugând sau scoțând, după cum îi era interesul. Pentru a putea ști care-i adevărul în vreo chestiune, să alergăm la Cuvântul insuflat de Duhul Sfânt al Sfintei Scripturi. Tot ceea ce nu contrazice duhul Sfintei Scripturi e adevăr. Restul e minciună, e neghina semănată de diavolul pe ogorul adevărului. Așa și cu epistolele sf. Ignație. Primim din ele tot ce nu contrazice Duhul Noului Testament.
Cea mai veche colecție a epistolelor sf. Ignatie, așa numita “Recenzie mai lungă a epistolelor sf. Ignatie”, cuprinde cele șapte epistole autentice. Dar și cele autentice nu sunt păstrate aici în forma lor originală, ci într-o formă mai mult sau mai puțin adăugită, interpolată, (pr. Matei Pâslaru, Scrierile Părinților apostolici, vol. 2, pag. 25).
Noi credem, că dacă aceste epistole sunt într-adevăr ale sf. Ignatie, nu ar contrazice Cuvântul Adevărului al Sfintei Scripturi, cu privire la preoție. Și dacă anumite părți din cele șapte epistole dau o altă direcție adevărului Noului Testament, atunci aceste părți sunt adăugirile despre care a fost vorba mai sus. Unii cercetători sunt de părere că nu sf. Ignatie ar fi autorul epistolelor, ci un altul care a trăit mai târziu, (pr. Matei Pâslaru, Scrierile Părinților apostolici, vol. 2, pag. 18 – 25).
POLICARP
Policarp, a fost episcop în Smirna, și este socotit ucenic al sf. ap. Ioan. A murit moarte de martir în anul 155. El a scris mai multe epistole și a stabilit (pentru vremea aceea) sărbătoarea Paștelui. Din scrierile lui nu se păstrează decât Epistola către Filipeni.
Poli carp, ca ucenic al ap. Ioan, credea în împărăția de o mie de ani a Domnului Isus pe pământ.
PAPIAS
Papias a fost ucenic al sf. ap. Ioan și episcop în Ierapole (Frigia).
Papias, a scris o operă intitulată: “Explicarea cuvintelor de învățătură ale Domnului.” Această operă este primul tratat de exegeză biblică în literatura patristică. El ține să utilizeze la maxim elementele tradiției apostolice, pentru găsirea adevărului. Iată ce spune el: “Căci nu mi-a plăcut nici odată, cum fac mai mulți, ca să ascult pe acei ce vorbesc multe, ci pe acei care învață adevărul; nici pe acei ce dau percepte noi și străine, ci pe acei ce urmează pe acele ce ni le-a lăsat Domnul…” (Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, pag. 96).
Eusebiu de Cezarea istoric bisericesc spune despre Papias că era un bărbat foarte învățat în toate și cunoscător al Scripturii. (pr. I. Mihălcescu, Fragmentele lui Papias, pag. 203; Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, III, 36, 1, 2).
Papias credea în împărăția de o mie de ani pe pământ a Domnului Isus.
Papias, în cartea sa Expunerea cuvintelor Domnului, scrie: “Mă grăbesc a explica ceea ce am auzit de la bătrâni și am păstrat cu credință. Voi mărturisi aici învățătura lor; căci nu mi-a plăcut nici odată, cum fac acum oamenii în convorbirile lor, care vorbesc multe și spun învățături noi și străine; dar m-am lipit de cei care urmează învățăturile și poruncile pe care ni le-a lăsat Domnul. Când întâlneam pe vreunul care văzuse pe bătrâni, totdeauna am avut dorința de a întreba ce spuneau, Andrei, Petru, Filip, Toma, Iacov, Ioan, Matei și alți ucenici ai Domnului; încredințat că oamenii care au văzut pe bătrâni îmi vor spune
mai bine prin viu grai decât aș fi putut face singur prin lectura cărților.” (Gherasim Timus, episcop, Dicționar hagiografic, pag. 640, București, 1898, Tipografia cărților bisericești).
IUSTIN MARTIRUL
Iustin Martirul, este cel dintâi creștin care a dezvoltat o activitate literară mai intensă. Era numit “Filozoful”, pentru că înainte de a se converti la creștinism învățase filozofia în diferite școli filozofice păgâne. De origine era din Palestina, probabil dintr-o familie de etnie greacă.
Iustin Martirul, a scris multe cărți. Cea mai cunoscută și care ni se păstrează până în ziua de astăzi este: “Dialogul cu iudeul Trifon”.
Iustin credea că demonii sunt îngerii căzuți, adică fiii lui Dumnezeu din Facerea 6, care s-au împreunat cu fetele oamenilor. (Farrar, Viața și opera Sfinților Părinți, vol. 1, pag. 86).
Credea în împărăția de o mie de ani pe pământ a Domnului Isus. Iată cum scrie el despre acest lucru: “Eu însă ca și toți aceia care sunt întru totul creștini drept-credincioși știu că va fi atât înviere a trupului cât și o împărăție de o mie de ani în Ierusalimul construit din nou, împodobit și lărgit după cum mărturisesc profeții Ezechiel, Isaia și alții.” (Iustin Martirul, Dialogul cu iudeul Trifon, pag. 185).
Credea iarăși că Dumnezeu va face ca sufletele rele ale oamenilor și ale demonilor să nu mai existe. (Farrar, Viața și opera Sfinților Părinți, vol. 1, pag. 85 și 87). lată ce scrie el despre suflet și înviere: “Căci dacă veți întâlni pe unii din aceia care se numesc creștini, care însă nu vor mărturisi aceasta, ci vor defăima pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov și vor spune că nu există învierea morților, ci că de îndată ce vor muri, sufletele lor sunt luate în cer, să nu-i socotiți creștini.” (Iustin Martirul, Dialogul cu Iudeul Trifon, pag. 185).
Iustin Martirul a murit moarte de martir (din această cauză a fost numit așa), între anii 148 – 149, la Roma.
IRINEU
Irineu, a fost scriitor creștin și a trăit în sec. al II-lea, A fost episcop în Lyon (Franța), dar în tinerețe a trăit în Smirna (Asia Mică) și se presupune a fi fost ucenicul lui Policarp. Tertulian îl numește: “Cel mai iubitor cercetător al tuturor felurilor de științe.”
Irineu împărtășea credința despre împărăția de o mie de ani pe pământ a Domnului Isus. Această credință era foarte răspândită la primii creștini. (Farrar, Viața și opera Sfinților Părinți, vol. 1, pag. 58).
Despre Cina Domnului, Irineu spunea: “Credința este trupul lui Hristos.” (Farrar, Viața și opera Sfinților Părinți, vol. 1, pag. 376, și notița 46).
Scrierile sale au fost diferite. Una din cărțile de seamă ale lui a fost: Contra ereziilor, carte scrisă împotriva gnosticilor.
TERTULIAN
Tertulian, a fost un mare învățător și scriitor creștin din secolele al II-lea și al III-lea, de origine latină, din Cartagina, născut în anul 160 și mort în anul 240.
Tertulian avea o minte ageră și o dialectică admirabilă. Despre el se zice cu toată dreptatea, că are tot atâtea cugetări câte cuvinte. A scris foarte multe cărți, dintre care cea mai renumită este: Apologeticus.
Tertulian, nu este considerat de Biserica Ortodoxă, printre sfinți, pentru că:
– A aderat la montanism,
– Susținea învățătura despre împărăția de o mie de ani pe pământ a Domnului Isus,
– Nega ierarhia, socotind pe toți creștinii preoți,
– Apăra dreptul omului de a se închina cum simțea nevoia: “Pentru religie nu-i lucru firesc să constrângă la religie – omul are drept și acest drept aparține puterii firești a fiecăruia să adore ceea ce el socotește că e mai bine și apoi religia unuia nu vatămă și nu aduce folos altuia.” (Ad. Scapullam, c. 2).
CIPRIAN
Ciprian, a fost scriitor creștin latin din sec. al III-lea. El s-a născut în Cartagina pe la anul 200, din părinți păgâni foarte bogați. A devenit creștin încă din tinerețe și după doi ani de la convertire a fost ales episcop de Cartagina.
Ca scriitor, Ciprian, a fost influențat de scrierile lui Tertulian. Sub raport intelectual Tertulian era creator, iar Ciprian popularizator. Sub raport bisericesc, Tertulian era adversar puternic partidei episcopale, iar Ciprian era cel mai expresiv reprezentant al ei. Tertulian era numit “părintele teologiei latine”, iar Ciprian era numit “părintele ierarhiei”.
După mărturia sa, Ciprian a rămas omul unei singure cărți și anume al Cărții Cărților, Sfânta Scriptură, (pr. Matei Pâslaru, Scrieri alese din opera sf. Ciprian, pag. 24).
Ciprian a murit moarte de martir în anul 258.
CLEMENT ALEXANDRINUL
Clement Alexandrinul, a fost scriitor și învățător creștin din sec. al II-lea și al III-lea. Despre nașterea sa nu avem date precise. Unii spun că s-ar fi născut în Atena, alții spun că în Alexandria. Ceea ce se știe sigur este că el a trăit în Alexandria, a învățat filozofia, muzica, retorica și gramatica.
Clement Alexandrinul a fost conducătorul școlii catehetice din Alexandria, profesorul marelui Origen.
A scris multe lucrări. Una din operele sale de seamă este Pedagogul, care a ajuns până în zilele noastre.
A murit cam pe la anul 215 – 216, în timpul pribegiei sale prin lumea creștină.
ORIGEN
Origen, este cel mai mare gânditor și scriitor creștin din primul mileniu creștin.
S-a născut în Alexandria, în jurul anului 185, dintr-o veche familie creștină. El era cel mai mare din cei șapte frați. Tatăl său, Leonida, un creștin învățat și foarte evlavios, i-a dat educația completă a timpului. Pe lângă celelalte materii pe care le studia, Origen trebuia să învețe pe de rost câte un loc din Sfânta Scriptură, în fiecare zi. Atmosfera religioasă din familie și geniul său personal au făcut din Origen un tânăr fanatic pentru credință și pentru interpretarea complexă a Sfintei Scripturi. Leonida, tatăl său, fericit, îi săruta pieptul, noaptea, când dormea. La etatea de 18 ani Origen a devenit conducătorul școlii catehetice din Alexandria. Trăia o viață de ascetism riguros.
Din pricină că el trebuia să facă vizite în scopul de a întări pe elevii și elevele sale în timpul persecuției, pentru a nu da loc la bănuieli în ce privește legăturile cu femeile, s-a castrat.
Origen de tânăr a început să fie invidiat de anumite persoane. Primul a fost episcopul său Demetru, care a convocat două sinoade pentru a-l declara eretic.
În urma torturilor dintr-o temniță a Tirului, închis fiind pe vremea prigoanei lui Deciu, Origen a murit în anul 251, la vârsta de 69 de ani.
Opera lui Origen este vastă. Nu a fost întrecut de nimeni până astăzi, privind numărul lucrărilor scrise. A scris peste 6000 de cărți. Ieronim l-a numit “cel mai mare învățător al Bisericii, după apostoli.” Cea mai de seamă lucrare a sa a fost Hexapla, concordanță a textului Sfintei Scripturi pus pe șase coloane. Scrierile lui se împart în șase categorii: exegetice, dogmatice, apologetice (în acest domeniu a scris o lucrare în opt volume contra lui Celsus, un filozof epicurian care scrisese o carte împotriva creștinismului), practice, critice scrisori. Când dicta Origen, scriau șapte stenografi și tot atâția copiști.
Origen nu este considerat de Biserica Ortodoxă printre sfinți, ci este socotit ca eretic, pentru următoarele:
– Credea că dacă Satana s-ar pocăi l-ar ierta Dumnezeu,
– Credea că iadul nu este cu foc material și că plata păcatului este moartea,
– Înțelegea literal locul de la Matei 19:12, unde se vorbește despre fameni pentru împărăția lui Dumnezeu,
– Credea într-o restatornicire a tuturor lucrurilor în timpul împărăției de o mie de ani (Apocatastază). În timpul acestei împărății i se va da ocazie fiecărui om care a murit nemântuit să fie mântuit. Această învățătură a fost combătută de sinodul al V-lea ecumenic. (E. Popovici, Istoria Bis. Univers. vol. 2, pag. 166).
– Credea că Domnul Isus este subordonat Tatălui și că nu este aceeași persoană cu Tatăl. (E. Popovici, Istoria Bis. Univers. vol. 2, pag. 340).
– Credea că Cina Domnului este numai un simbol al trupului lui Hristos.
Origen este socotit “părintele” duhovnicesc” al lui Arie.
“Nu puțini părinți de dinaintea sinodului de la Niceea împărtășeau păreri ale lui Origen, care în urmă au fost osândite, deoarece au trăit înainte de definirea dogmelor.”
“Chiar și după sinodul de la Niceea, mulți învățători creștini erau în parte adepți ai lui Origen, cum sunt: Didim cel Orb,” Grigore de Nazianz, Grigore de Nissa, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Ieronim și alții. Mai târziu Ieronim s-a lepădat de Origen. (Istoria Bis. Univesale, vol. 1, pag. 254; Farrar, Viața și opera Sfinților Părinți, vol. 2, pag. 104).) Chiar și Atanasie cel Mare prețuia pe Origen, aducându-i laudă. (Socrate Scolasticul, Istoria Bisericească, pag. 300).
CONSTANTIN CEL MARE
Constantin cel Mare, mare împărat roman, primul împărat creștin, omul prin care creștinismul a trecut din poziția de persecutat în poziția de dominant, în urma edictului de la Milan din anul 313, dat de Constantin. Despre Constantin se spune că a văzut semnul crucii pe cer, probabil – spune Sozomen – atunci când a hotărât să pornească război împotriva lui Maxențiu. (Sozomen, Istoria Bisericească, pag. 9).
Împăratul Constantin a adus mari servicii creștinismului, însă el însuși nu trăia o viață strict creștină. Istoricul Socrate Scolasticul (sec. al V-lea) spune: “împăratul, după ce s-a terminat sinodul (de la Niceea), se dădu la desfătări și veselii publice; dădu jocuri solemne și se începu restabilirea bisericilor.” (Socrate Scolasticul, Istoria Bisericească, pag. 42). O altă dovadă este și aceasta că nu a primit botezul până în ziua morții sale (20 mai 337, la vârsta de 60 de ani), când episcopul Eusebie al Nicomidiei a dat dispoziții să fie botezat. Moartea l-a pus în haina albă de botez.
El a păstrat până la moarte titlul de mare preot al religiei păgâne: Pontif ex maxi mus.
Împăratul Constantin a desființat pedeapsa prin crucificare,
A hotărât duminica zi de sărbătoare, printr-un edict,
A făcut legi pentru desființarea sectelor,
A întărit poziția clerului în imperiu.
Sf. Ioan Gură de Aur spune despre Constantin cel Mare că bănuindu-și nevasta (Fausta) de preacurvie, a legat-o cu pielea goală în munți ca s-o mănânce fiarele, fiind deja mamă a doi fii de împărat. Și spune mai departe: “Cam ce fel de viață vă închipuiți că a putut avea el? Nu ar fi ajuns el ca să de o astfel de pedeapsă femeii sale, dacă nu era topit de patimă. Tot acest împărat a masacrat pe fiul său (Crisp)” (Comentariu la Filipeni, Omilia XVI, pag. 167, București 1903).
ATANASIE CEL MARE
Atanasie cel Mare, este cel mai mare și mai statornic din vechii apărători ai credinței ortodoxe.
S-a născut la Alexandria pe la anul 297 din părinți foarte bogați. Datorită acestei situații bune, Atanasie a putut să învețe la cei mai renumiți dascăli ai timpului.
În anul 325, după moartea episcopului Alexandru, Atanasie este ales episcop al Alexandriei, stând pe acest scaun 45 de ani.
A devenit celebru în urma sinodului din anul 325 de la Niceea, prin lupta sa contra lui Arie și apărarea dogmei trinității.
A scris multe lucrări: apologetice, dogmatice, istorico-polemice, exegetice, ascetice și epistolare. A murit în anul 373.
ARIE
Arie, a fost preot, și a trăit la Alexandria, la începutul sec. al IV-lea. Era un om cu mintea ageră și cu un mare talent de vorbire. A ajuns la un conflict cu episcopul său Alexandru, conflict ce a pornit de la unele idei pe care le susținea Arie în predicile sale cu privire la persoana Domnului Isus. El zicea: “Tatăl este din veșnicie, iar Fiul a avut un început; a fost un timp când Fiul nu exista.”
Conflictul dintre Arie și Alexandru a condus la ruperea în două a creștinismului, la lupte mari care au costat mult. Chestiunea lui Arie a fost adusă în fața primului sinod ecumenic care a avut loc în anul 325. Arie a fost excomunicat de sinod și exilat.
Despre moartea lui Arie, istoria spune că ar fi murit într-un loc pentru satisfacerea necesităților naturale. A murit subit. Cauza nu se cunoaște. Unii sunt de părere că a murit de bucurie, datorită faptului că împăratul Constantin era câștigat de partea lui; alții sunt de părere că moartea a fost o pedeapsă de la Dumnezeu, iar alții susțin că partizanii episcopului Alexandru de la Constantinopole, l-ar fi otrăvit, deoarece a doua zi episcopul Alexandru urma să fie judecat pentru faptul că nu a vrut să-l împărtășească pe Ane. (Sozomen, Istoria Bisericească, pag. 80).
Cea mai de seamă lucrare a lui Arie a fost Thalia, dar nu s-a păstrat din ea nici măcar un fragment, deoarece a fost arsă din porunca împăratului Constantin, imediat după exilarea lui Arie.
VASILE CEL MARE
Vasile cel Mare, a fost învățător și scriitor creștin. S-a născut pe la anul 330 la Cezareea Capadociei, dintr-o familie nobilă. Tatăl său era retor și avocat de seamă. Vasile și-a făcut studiile la Cezareea, Constantinopole și Atena.
A ajuns episcop al Cezareei în anul 370 și a murit la 1 ianuarie 379. Ca episcop s-a dovedit a fi un strălucit organizator.
Scrierile sale se pot împărți în următoarele categorii: dogmatice, ascetice, omilii și cuvântări, pedagogice, liturgice, canonice și epistolare.
Atât Vasile cel Mare cât și prietenul său Grigorie de Nazianz, erau mari admiratori ai lui Origen. Ei, după mărturia istoricului bisericesc Socrate Scolasticul, “au strâns cărțile lui Origen și au învățat din ele explicarea Scripturii.” (Socrate Scolasticul, Istoria Bisericească, pag. 232).
GRIGORIE DE NAZIANZ
Grigorie de Nazianz, a fost un mare învățător și scriitor creștin din sec. al IV-lea. S-a născut pe moșia Arianz lângă Nazianz în Capadocia de sud-vest, pe la anul 329. A devenit bun prieten al lui Vasile cel Mare, căci s-au întâlnit în orașele unde au studiat. Nu a primit să fie mai mare în ierarhia bisericească, însă a apărat cu înfocare principiile creștine. Totuși, împotriva voinței sale, a fost făcut preot, apoi episcop de Sasima, iar mai târziu sinodul al II-lea ecumenic a confirmat alegerea lui ca episcop de Constantinopole. Grigorie însă și-a dat demisia din acest post, venind în Arianz, unde și-a trăit ultimele zile.
A murit, probabil, în 389 – 390.
Opera sa constă din: Cuvântări, poeme și scrisori.
GRIGORIE DE NISSA
Grigorie de Nissa, mare învățător și scriitor creștin, născut în jurul anului 335 în Cezarea Capadociei, ca frate mai mic al lui Vasile cel Mare. Educația și instrucția elementară a primit-o în familie și apoi a fost dat să învețe la cei mai de seamă dascăli ai timpului.
După moartea soției sale, s-a retras la mănăstirea înființată de Vasile cel Mare și Grigorie de Nazianz, pe malul râului Iris din Pont. În anul 371 este ales episcop de Nissa, mică localitate în partea de răsărit a Capadociei. Talentul oratoric și știința teologică ale lui Grigorie de Nissa au fost apreciate superlativ la sinodul al II-lea ecumenic din anul 381, unde a fost proclamat “stâlp al ortodoxiei”.
în teologie depășește și pe Vasile cel Mare și pe Grigorie de Nazianz. Este cel mai mare teolog al sec. al IV-lea.
A murit în anul 394.
Scrierile sale sunt multe și interesante, dar cea mai de seamă lucrare este tratatul său sistematic de doctrină: Marele Cuvânt Catehetic.
Grigorie de Nissa credea în împărăția de o mie de ani pe pământ a Domnului Isus. Credea iarăși că iadul nu este material. Vorbește de “renașterea a toate” (restatornicirea tuturor lucrurilor) după care va urma dispariția desăvârșită a oricărui păcat. (Farrar, Viața și opera Sfinților Părinți, vol. 2, pag. 303; Ioan G. Coman, Patrologia, pag. 169; Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale,, vol. 2, pag. 325).
DIDIM CEL ORB
Didim cel Orb, s-a născut în Alexandria între anii 313-315. De la vârsta de 4 ani a rămas orb, ceea ce l-a împiedicat să-și însușească chiar alfabetul, dar nu l-a împiedicat să-și facă o cultură vastă spre uimirea contemporanilor săi. El poseda nu numai teologia și filozofia, dar chiar și geometria, aritmetica și astronomia.
Didim credea în împărăția de o mie de ani și în neeternitatea iadului. A fost conducătorul școlii catehetice din Alexandria, și a compus lucrări, după afirmațiile lui Ieronim, “foarte multe și nobile”.
A murit în vârstă de 85 de ani.
IOAN GURĂ DE AUR
Ioan Gură de Aur, a fost un mare scriitor și învățător creștin. S-a născut în anul 354 în Antiohia, dintr-o familie distinsă. Pe la anul 372, la vârsta de 18 ani, a fost botezat de către episcopul Meletius din Alexandria. În vremea aceea era la ordinea zilei să se amâne botezul până când omul era deplin conștient de pasul pe care-l făcea. (Studii Teologice, nr. 9 – 10, 1977, pag. 617). Idealul său a fost pustnicia. Cam prin anul 373 a fost invitat să fie episcop însă a refuzat și a fugit în pustie. Aici a petrecut 6 ani, cufundându-se în studiul Sfintelor Scripturi. A ajuns totuși preot predicator în Antiohia, având un talent strălucit. În anul 397 a fost ales patriarh al Constantinopolului, dar după câțiva ani sinodul de la Stejar (403) l-a caterisit, pentru că Ioan pretindea clerului o viață sfântă.
A fost exilat de două ori și a murit în exil în anul 407.
Ioan Gură de Aur a lăsat o considerabilă operă literară: Comentarii, scrieri dogmatico-polemice, apologetice, ascetice, educativ-morale. El era, în parte, adept al lui Origen.(Sozomen, Istoria Bisericească, pag. 335; Eusbiu Popovici, Istoria Bis. Universale, vol. 2, pag. 123).
EUSEBIU DE CEZAREEA
Eusebiu de Cezareea, a fost cel mai mare istoric bisericesc din veacurile primare, numit și “Herodot-ul creștin”, adică “părintele istoriei bisericești”. S-a născut în jurul anului 265. Era probabil de origine greacă.
Eusebiu a fost episcop la Cezarea și are mai multe lucrări, dar cea mai importantă este Istoria bisericească, scrisă în 10 cărți și Viața împăratului Constantin, scrisă în 5 cărți, care se păstrează până astăzi.
CHIRIL AL IERUSALIMULUI
Chirii al Ierusalimului, s-a născut la Ierusalim cam pe la anii 313-315. A fost călugăr și apoi preot, iar în anul 348 a ajuns episcop al Ierusalimului.
Cea mai importantă lucrarea a sa: Catehezele.
ULFILA
Ulfila, a fost primul episcop al goților, cam pe la anul 350. El a inventat literele gotice și a tradus Sfânta Scriptură în limba gotică. (Socrate Scolasticul, Istoria Bisericească, pag. 240).
SOZOMEN
Sozomen, a trăit în sec. al V-lea, de profesie fiind avocat. Este cunoscut în istorie datorită operei sale: Istoria bisericească, scrisă în anul 439, în 9 cărți, tratând evenimentele dintre anii 324 – 325. A murit în anul 450.
Lui Sozomen i se aduce acuzația, că prea crede cu multă ușurință ce se spune despre viața și faptele călugărilor.
în istoria sa înregistrează și lucruri din domeniul basmelor. Iată două exemple:
“Era acolo (în împrejurimile Nicomidiei) un balaur sau șarpe și anume într-o peșteră de-a lungul drumului, care ucidea pe trecători prin suflarea sa.” (Istoria Bisericească, pag. 142).
“În Epir era un balaur care făcea mari stricăciuni, răpind oi, boi, capre, cai și oameni. Episcopul Donat l-a omorât fără sabie și fără suliță, numai cu semnul crucii. Balaurul era așa de mare încât a trebuit să se înjuge opt perechi de boi pentru a-l putea târî afară la câmp, unde a fost ars.” (Istoria Bisericească, pag. 308).
SOCRATE SCOLASTICUL
Socrate Scolasticul, s-a născut în Constantinopole pe la anul 380, la începutul domniei împăratului Teodosie. După terminarea studiilor s-a ocupat cu avocatura (din această cauză s-a numit “Scolasticul”), însă nu după mult timp părăsește avocatura și se ocupă cu întocmirea unei istorii bisericești.
Istoria bisericească scrisă de Socrate cuprinde 7 cărți care tratează evenimentele dintre anii 305 – 439, deci un interval de 134 de ani.
IULIAN APOSTATUL
Iulian Apostatul, a fost nepotul lui Constantin și a fost numit “apostatul” fiindcă a părăsit religia creștină, întorcându-se la păgânism. El nu a prigonit pe creștini în felul lui Nero sau alții, ci a încurajat certurile între creștini ca să se macine singuri și a sprijinit pe evrei, cărora a vrut să le rezidească templul și în felul acesta să facă de minciună profeția Domnului Isus: “Nu va rămânea piatră pe piatră…”
Iulian a dus la fața locului ostași, meșteri și materiale, însă când a început să zidească au izbucnit flăcări îngrozitoare din adâncuri și au ars de mai multe ori pe lucrători, așa încât au trebuit să înceteze munca. (Așa scrie istoriograful păgân Ammianus Marcelinus).
Iulian sacrifica în fiecare zi doi tauri zeului Helios, ca să spele în sânge botezul creștin. A murit după o domnie de două zeci de luni, într-o luptă cu perșii, zicând: “Ai învins Galileene!”
AMBROZIE
Ambrozie, a fost episcop al Milanului între anii 373-397, având un mare rol politic.
A dezvoltat o deosebită activitate literară și chiar poetică. Printre operele sale se numără: opere exegetice, morale, dogmatice, cuvântări. A compus și imnuri numeroase dintre care cel mai important este “Te Deum laudamus”.
IERONIM
Ieronim, a fost învățător și scriitor creștin latin din sec al IV-lea, născut în Dalmația.
La vârsta de 7 ani a plecat la Roma unde a făcut studii strălucite mai ales de gramatică, retorică și filozofie, având coleg pe Rufin. După terminarea studiilor a plecat în Galia unde s-a călugărit. Între anii 373-374, pleacă în Orient ca să viziteze locurile sfinte. În Antiohia a audiat pe Apolinarie, a învățat limba ebraică și a fost hirotonit preot. Înapoiat la Roma la inițiativa papei Damasus, spre a participa la un sinod, Ieronim s-a impus așa de mult încât papa și l-a făcut prieten și secretar. El a fost însărcinat cu revizuirea textului biblic al Italiei. Din acest timp el nu a mai întrerupt lucrările sale biblice, al căror rezultat a fost vestita versiune latină a Sfintei Scripturi, numită Vulgata,
Ieronim a plecat în Palestina stabilindu-se la Betleem. Aici și-a trăit el viața timp de 34 de ani, muncind și rugându-se.
Invazia hunilor a constrâns pe Ieronim să fugă din Palestina.
A murit în anul 419.
Ca scriitor, Ieronim a fost foarte productiv. A scris comentarii și omilii la diferite cărți din Biblie. A scris opere exegetice, dogmatico-polemice, istorice (istorie generală). Una dintre scrierile sale poartă numele: De viris illustribus (“Despre oameni iluștri”). Se cunosc 59 omilii la Psalmi și vreo 150 de scriitori de o deosebită valoare literară.
AUGUSTIN
Augustin, a fost un mare învățător și scriitor creștin latin, născut în anul 354, la Tagaste, orășel în Africa de Nord.
Nu se poate vorbi de Augustin fără a aminti de credincioasa sa mamă, Monica, datorită căreia a primit atât viața fizică cât și viața duhovnicească. Convertirea lui este interesantă. Plecând în Italia, la Milan, a fost zguduit de predicile lui Ambrozie, fapt în urma căruia s-a convertit. Dumnezeu a ascultat rugăciunile mamei sale care n-a încetat să se roage aproape 20 de ani.
În anul 395 ajunge episcop de Hippo-Regius. A murit în anul 430. Opera lui Augustin este considerabilă, el scriind câteva mii de cărți:
Opere filozofice – cea mai de seamă: Confesiunile -, apologetice – cea mai de seamă: Cetatea lui Dumnezeu -, dogmatico-polemice, exegetice, 800 de predici, 270 de scrisori. Pe baza părerii teologice a lui Augustin s-a formulat și s-a introdus în simbolul credinței la sinodul din Toledo, în anul 589, adaosul “Filioque”, după ce mai înainte fusese întărit de Biserica Spaniei, prin alte două sinoade – unul la Braga în anul 411 și altul la Toledo în anul 447.
Filioque, cuprindea învățătura catolică, diferită de cea ortodoxă, cu privire la purcederea Duhului Sfânt și de la Tatăl și de la Fiul. Între punctele care constituiau disputa între cel două biserici, de răsărit și de apus, privind unirea lor era și Filioque. Încercarea cea mai însemnată de unire făcută la sinodul din Ferara și Florența în 1439, care cuprindea printre alte puncte și Filioque, s-a soldat cu un eșec. (Despre Filioque, vezi Tradiția creștină de Jaroslav Pelikan, Ed. Polirom, 2005).
Augustin a fost unul dintre cei mai fecunzi și profunzi scriitori și gânditori ai creștinismului patristic. El va trăi cât civilizația creștină.
GRIGORIE CEL MARE
Grigorie cel Mare, a fost papă la Roma (sec. al VII lea). Grigorie cel Mare a murit în anul 604.
Opera lui Grigorie cel Mare cuprinde lucrări în domeniul moralei, exegezei și artei muzicale. El a colecționat toate cântările bisericești, pe care le-a însemnat cu note (Antifonarul). Acesta este cântecul gregorian.
FRANCISC DE ASSISI
Francisc de Assisi, a fost învățător și călugăr catolic.
S-a născut în anul 1182 din părinți foarte bogați. Numele său adevărat era Ioan, dar fiindcă vorbea bine limba franceză, tatăl său l-a numit Francesco, “Micul francez”.
El nu ținea deloc la bani sau la avere pe care o împărțea săracilor. S-a hotărât să trăiască o viață săracă, urmând
Domnului Isus, numind sărăcia “mireasa sa”. Iubea pe Dumnezeu cu frenezie și din această cauză iubea și făpturile Sale, chiar și animalele, florile, copacii, etc.
Când a murit (1226) a dorit să moară jos pe pământ, nu în pat, căci, zicea el: “Răscumpărătorul meu a murit pe cruce”.
La doi ani după moarte a fost canonizat printre sfinți. Se numește “Seraficul”. După numele lui s-a întemeiat ordinul călugăresc: “Franciscani”.
TOMA DE AQUINO
Toma de Aquino, mare învățător și scriitor catolic, a trăit pe la anul 1274. Făcea parte din Ordinul călugăresc dominican. Și-a câștigat mare renume ca teolog și filozof. Opera sa monumentală, cea mai însemnată lucrare științifică a evului mediu, este Summa Theologica. La alcătuirea ei a folosit operele a 46 filozofi, oratori și poeți din antichitate, a 41 de papi, 20 de sinoade și 50 de sf. părinți.
Catolicii așează această lucrare a lui Toma de Aquino, alături de Sfânta Scriptură, iar pe autor îl numesc Doctor angelicus (“Doctor îngeresc”).
WYKLIFF
Wykliff, a fost profesor la Universitatea din Oxford, primul care a tradus Biblia în limba engleză, (din Vulgata lui Ieronim). El învăța:
– Unicul izvor de credință este «Sfânta Scriptură,
– Papa este antihrist,
– Nu este nevoie de preoți,
– Biserica lui Hristos este nevăzută de lume,
– Mărturisirea să se facă înaintea lui Dumnezeu,
– Cina Domnului o socotea ca o aducere aminte. Pentru toate acestea, papa l-a anatemizat, însă n-a putut să-i facă nici un rău fiindcă Wykliff era sub ocrotirea regală. Totuși, după moartea lui, papa a convocat un sinod unde s-a luat hotărârea ca trupul lui Wykliff să fie dezgropat și ars pe rug.
IOAN HUSS
Ioan Huss, a trăit cu aproximație între anii 1372 – 1415 șl a fost profesor la Universitatea din Praga. A fost un om cu o viață curată și sfântă.
Ioan Huss învăța:
– Predestinația,
– Biserica, fără ierarhie preoțească. Toți credincioșii sunt preoți, dacă duc o viață sfântă.
Pentru toate acestea, biserica catolică l-a ars pe rug.
ÎNVĂȚĂTURA CELOR DOISPREZECE APOSTOLI
Timpul când a fost scrisă această carte nu se știe precis. Unii sunt de părere că ar fi fost scrisă în sec al IV-lea și al V-lea, alții susțin că ar fi fost scrisă în anul 80. Autorul ei nu se cunoaște. (Am introdus aici “Învățătura celor doisprezece apostoli” întrucât se găsește citată pe parcursul lucrării cu referire la diferite subiecte tratate).
