Multe probleme au frământat viața Bisericii în decursul istoriei, dar nici una din ele n-a produs atâta durere și dezbinare ca discuția despre problema Sfintei Treimi. Pentru definirea dogmei Sfintei Treimi s-au cheltuit timp și mult sânge. Cu toate acestea însă nici până în ziua de astăzi nu s-a dat o definiție mai clară decât cea dată de Sfânta Scriptură. Până astăzi a rămas TAINĂ.
Să ascultăm mărturia istoriei și a diferitelor persoane din scurgerea veacurilor, referitor la acesta problemă:
“Învățătura despre “Treime” a fost introdusă în biserică în sec. al II-lea, iar termenul Trios a fost introdus, din limba greacă, de Teofil episcopul Antiohiei (după anul 1800). În limba latină Trinitas l-a introdus Tertulian. (Eusebiu Popovici, Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 352).
“În preocuparea de a deosebi între Fiul și Tatăl, primii teologi (Iustin Martirul, Hipolit, Irineu, Tertulian, Origen) au spus că Fiul este mai mic decât Tatăl, având ca bază cuvintele din Ioan 14:28: “Tatăl este mai mare decât Mine” și adesea îl numesc “Cuvântul”. Cât privește explicația despre Duhul Sfânt, teologia era și mai puțin clară și precisă.” (Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 131; Farrar, vol. 1, pag. 379, notița 14; pag. 86; pag. 381 notițele 53 și 55).
Origen credea că Fiul nu este aceeași persoană cu Tatăl, numindu-L “Creatura Tatălui.” (Eusebiu Popovici, Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 340).
Pr. Ovidiu Musceleanu, cercetând scrierile lui Origen, extrage câteva citate privind Sfânta Treime, pe care le redăm mai jos:
“Origen considera pe Duhul Sfânt subordonat și Tatălui și Fiului, iar pe Fiul îl considera subordonat Tatălui.” (Origen, pag. 109).
“Noi suntem departe de a crede că Fiul ar fi mai puternic decât Tatăl. El îi este inferior, după cum ne-a învățat El
însuși, zicând; «Tatăl Meu este mai mare decât Mine.»“ – Ioan 14:28 – (Origen, pag. 87, “Contra lui Celsus”, nr. 1-17).
“Tatăl cuprinde tot, îmbrățișează toate ființele, scoțând din propriul Său fond ființa ce le-a comunicat, căci El (Fiul) este, Cel ce este inferior Tatălui, Fiul nu cuprinde decât substanțele curat raționale, căci este al doilea după Tatăl. Mai mic încă Duhul Sfânt, nu întinde acțiunea Sa decât asupra sfinților. Astfel că puterea Tatălui este mai mare decât a Fiului și a Duhului Sfânt; aceea a Fiului este superioară celei a Sfântului Duh, și aceea a Sfântului Duh celorlalți sfinți.” (Origen, pag. 111 -112, Periarhon lib. I, c. 3. n. 5).
“Duhul Sfânt este și în Lege și în Evanghelie. El este cu Tatăl și cu Fiul.” (Origen, pag. 110).
“Duhul Tatălui e același ca și Duhul lui Hristos, același Duh Sfânt.” (Origen, pag. 111, Comentariu la Romani 7:1).
“Dacă se admite că totul a fost făcut prin Cuvânt, trebuie necesarmente a zice, că și Duhul Sfânt a fost făcut prin El…” (Origen pag. 113, Comentariu la Ioan 2: 6).
Cercetând scrierile lui Rufin, pr. Ovidiu Musceleanu notează din afirmațiile acestuia: “Ori de câte ori am întâlnit în cărțile sale (ale lui Origen) un text asupra Trinității, contrar celor ce el definise… mi-am permis a-l omite, ca fiind alterat…” (Origen, viața, scrierile și doctrina lui, București, 1896).
“Origen consideră că spiritul Domnului Isus a fost creat de Dumnezeu ca și celelalte spirite.” (Origen, pag. 133).
Pr. Ovidiu Musceleanu, redă și părerile altor scriitori bisericești:
“Clement Alexandrinul stabilește o diferență radicală între Tatăl și Fiul, care constă în aceea că, Tatăl este nenăscut, pe când Fiul este născut. Tatăl singur este nedemonstrabil, pe când Fiul este demonstrabil. Fiul are atributele Tatălui: eternitatea, nemărginirea, atotputernicia și atotștiința. (Origen, pag. 98).
Clement Alexandrinul în cartea sa “instrucțiile” spune că “Fiul lui Dumnezeu este ființă creată” (Farrar, Viața și opera Sfinților Părinți, vol. 1, pag. 220).
Chirii al Ierusalimului în “Catehezele” sale nu amintește termenul “de o ființă”, ci este asemenea în totul cu Cel care L-a născut. (Chirii al Ierusalimului, Catehezele, vol. 1, pag. 110).
Sf. Ioan Gură de Aur scrie: “…Tatăl este cauza Fiului…” (Comentariu la Ep. către Evrei, Omilia II, pag. 60). Tot el, tâlcuind locul din Evrei 7:1-3, zice: “Privește pe Fiul fără început nu pentru că nu are pricină sau cauză, căci aceasta este cu neputință deoarece are Tată, fiindcă altfel cum poate fi Fiu?” (Comentariu la Evrei, Omil. XII, pag. 178).
Tertulian, scrie foarte frumos și clar despre dumnezeirea Domnului Isus: “…Căci și Dumnezeu este spirit. Și precum o rază, când purcede din soare, este o parte din tot, deoarece soarele va rămâne în rază, ca una care s-a născut din el, la fel și substanța nu se desparte, ci se întinde, ca și lumina din lumină născută. Materia creatoare rămâne deapururi întreagă, izvor nesecat, deși de la ea purced atâtea alte izvoare.” (Apologeticum, cap. XXI, pag. 114 – 115).
Flavian, episcopul Antiohiei (începutul sec. al IV-lea) a fost primul care a rostit cuvintele: “Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.” înainte de el se zice: “Slavă Tatălui prin Fiul în Sfântul Duh” sau “Slavă Tatălui în Fiul și în Sfântul Duh.” Acest fel de a lăuda pe Dumnezeu era aprobat de toți. (Filostorg, Istoria Bisericii, cart. III, 13, pag. 225).
Chiar și teologii mai moderni susțin: “…Să nu se spună că în Treime avem trei persoane, din care fiecare e infinit perfectă și totuși deosebită de cealaltă. Pentru că în fiecare persoană este ceva propriu, prin care una se deosebește de cealaltă. Acest ceva “propriu” e raportul persoanei purcezătoare către persoana de la care purcede. De aceea vedem că, chiar și păgânii, care admiteau pluralitatea zeilor, puneau între ei câte un zeu superior. (Vasile Suciu, Teologia dogmatică specială, vol. 1, pag. 45).
DUHUL SFÂNT
Discuții asupra Duhului Sfânt ca persoană și de aceeași substanță cu Tatăl și Fiul, au început pe la sfârșitul sec. al IV-lea, pe timpul împăratului Valens. Biserica romană a pus chestiunea în discuție, dar nu s-a stăruit asupra ei. (Sozomen, Istoria Bisericească, pag. 237 – 238).
“Cei 300 de episcopi întruniți la Niceea (325), n-au stabilit învățătura despre Duhul Sfânt, mulțumindu-se doar să fixeze în simbol mărturisirea: “credem în Duhul Sfânt”.
“În primele secole ale creștinismului și îndeosebi sec. al IV-lea învățătura despre Duhul Sfânt era neclară. Unii susțineau că Duhul Sfânt vine numai de la Tatăl, alții susțineau că vine și de la Fiul, iar alții susțineau că Duhul Sfânt este slujitorul Acestora. Pentru curmarea neînțelegerilor, împăratul Teodosie cel Mare a dat un edict la Tesalonic (23 feb. 380), exprimându-și dorința ca toți supușii imperiului să adere la credința egalei divinități a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Cu această ocazie a convocat un sinod ecumenic la Constantinopole în anul 381. (Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 221).
“Dogma Treimii s-a dezvoltat și s-a formulat mai precis la sinodul al II-lea ecumenic. Aici s-a definitivat învățătura despre un Dumnezeu în trei ipostaze egale: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.” (Eusebiu Popovici, Istoria Bis. Universale, vol. 2, pag. 158; vol. 1, pag. 222).
Ipostază, provine de la grecescul Ipostas care înseamnă: “stare”, “aspect”, “Înfățișare”, “chip”. Comma Ioanneum -1 Ioan 5:7 – 8
“De aproape 400 de ani încoace se discută, cu multă ardoare, chestiunea, dacă cuvintele de la 1 Ioan 5:7: «Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt și acești trei una sunt», dacă aparțin sau nu epistolei. Luther a fost cel dintâi care le-a eliminat din textul său. Cearta, dacă acest loc aparține epistolei sau nu, se numește cearta pentru “Comma Ioanneum”. Numărul scrierilor pro și contra a devenit deosebit de mare…”
“În cei mai vechi și mai buni codici grecești, precum sunt codicii 01, 02, 03 și tot așa în alții 193 de codici, precum și în mai mult de 60 de dicționare grecești lipsesc cuvintele de mai sus. Ele lipsesc și în traducerile vechi copte, etiopiene și armene, cu excepția unui codice armean, mai tânăr de sec. al XII-lea, în care se află. În traducerea slavonă aceste două versete au intrat abia în sec. al XVII-lea (pe margine). Și nici dintre sfinții părinți orientali nimeni nu amintește despre aceste cuvinte. Faptul acesta este cu atât mai bătător la ochi, cu cât este știut că în orient s-au dat cele mai grele lupte pentru dogma Sfintei Treimi, în consecință noi am fi fost în drept, ca să așteptăm, ca cel puțin unii din ei să se refere la cuvintele de mai sus, pentru a documenta adevărul dogmei trinitare.”
“Cei mai vechi martori pentru existența acestor versete par a fi occidentalii Tertulian și Ciprian. Însă nici ei nu dau ceva precis referitor la acest loc. Mărturiile lor sunt mai mult comentarii la versetul 7 din capitolul 5 și nu însuși textul. Nici chiar Augustin în scrierile lui în apărarea dogmei trinității nu amintește acest loc…”
“Comma Ioanneum” a fost introdusă în textul epistolei mai întâi în Spania (385). De aici s-a lățit în toate celelalte provincii creștine, pentru a combate credința ariană împotriva Treimii.” (V. Gheorghiu, Introducere în Noul Testament, pag. 695).
Asupra acestei probleme citește HRISTOS – DRAGOSTEA, Meditații duhovnicești la întâia epistolă sobornicească a lui Ioan, de Nicolae Moldoveanu.
