O istorie a Baptistilor Englezi – Capitolul 7 – Anii 1653

O istorie a Baptiştilor Englezi

de Joseph Ivimey (1773-1830)

Capitolul 7 – Anii 1653 – 1660

Guvernul era acum alterat, și, în loc să fie în parlament, era evidențiat printr-o singură persoană. Aceasta era generalul Oliver Cromwell, al cărui titlu era Înălțimea Sa, Lord Protector al Comunității Angliei, Scoției și Irlandei, și al domeniilor lor.

Baptiștii din armată par să fie de părere că el are anumite planuri împotriva lor, după cum reiese din următoarea scrisoare, pe care o atașăm, nu pentru că aprobăm spiritul său, ci din cauză că ar putea arăta istoria acelor timpuri. Era probabil scrisă de unul dintre ofițerii săi, care probabil că era invidios față de exaltarea sa, susținând că s-a lepădat de sentimentele sale republicane. Este intitulată: O scurtă descoperirea a intențiilor Înălțimii Sale Lord Protector legate de Anabaptiștii din armată, și toți cei care sunt împotriva reformei sale a bisericii; care a fost comunicată pentru prima dată de lordul Scoțian Twidle; și care acum a ajuns la urechile Anabaptiștilor: asupra căreia au fost înaintate treizeci și cinci de cereri către înălțimea sa pentru a răspunde. De către un binevoitor al prosperității Anabaptiste, și al tuturor separatiștilor din Anglia.

“Către Înălțimea Sa Lord Protector,”

“Domnul Meu,”

“Există unele informații pe care doresc să vi le comunic într-o manieră privată, astfel să nu devin țintă răutății sau invidiei leului. Problema este următoarea: Se pare că înălțimea voastră în timp ce discuta cu un lord Scoțian, care se numește lordul Twidle, ați fost mulțumit să spuneți că ceva nu mergea cum trebuie în biserică și stat, pe care le-ați reforma cât mai repede posibil. Printre lucrurile ce nu funcționau în stat, unele erau făcute iar altele urmau să fie îndeplinite; cât despre lucrurile din biserică, sperați să rectificați aceste lucruri treptat, la momentul potrivit; însă înainte să îndepliniți această lucrare, Anabaptiștii trebuie să fie îndepărtați din armată; iar acest lucru nu-l puteți face prin remedii tăioase, ci mai degrabă treptat. Din asta se pot observa două lucruri: 1. Lucrarea. 2. Modul în care intenționați să îndepliniți această lucrare.”

“Prima data, despre lucrare; aceasta fiind lucrarea-bisericii. Se pare că intenționați să urmați pașii ce au fost urmați și în trecut, care nu sunt potriviți pentru afacerile statului, și pentru a face legi și statuturi, și pentru a le impune asupra oamenilor ca reguli ale venerării divine. Aceasta este lucrarea pe care o plănuiți, sub pretextul că corectați o eroare, astfel distrugând adevărul.”

“Însă cine ar fi crezut, că atunci când ați ținut ultimul discurs în Parlament, atunci când limba dumneavoastră vorbea atât de frumos despre libertatea conștinței, nedând parlamentului nicio șansă de a ridica un deget asupra conștinței aproapelui lor; cine și-ar fi putut imagina că auzindu-vă atunci, dumneavoastră ați fi făcut curând același schimb? Însă,”

“În al doilea rând, felul în care intenționați să înfăptuiți acest plan, este cu două fețe. 1. Să curățați armata de Anabaptiști. 2. Să o faceți treptat. Însă, Oliverm este acesta planul tău? Și este aceasta calea de a scăpa de Anabaptiști? Și este acesta motivul, din cauză că se petrec lucruri rele în biserică? Mărturisesc că au existat dușmani ai guvernului Presbiterian al bisericii; la fel ai fost și tu la Dunbar în Scoția; sau cel puțin dădeai impresia că ești prin cuvintele și acțiunile tale; deoarece ai vorbit foarte frumos despre independența tuturor atunci; și ai făcut din asta un argument greu de combătut; deoarece noi ne rugam pentru Independență și biserici botezate. Atât de mult părea că-I iubești pe Anabaptiști atunci, încât nu doar că i-ai invitat în armată, ci i-ai distrat deasemenea în familia ta; însă se pare că asta s-a dus acum. Însă, mă rog să nu te înșeli singur, și nici să-I lași pe preoți să te înșele; deoarece Anabaptiștii sunt oameni care nu vor fi aruncați din drepturile lor din naștere, ca oameni liberi ai Angliei. Și nu au umplut ei orașele tale, provincile tale, insulele tale, castelele tale, flotele tale, corturile tale, armatele tale (cu excepția celor ce s-au dus în Indiile de Vest, și au prosperat), curtea ta? Propriul tău consiliu nu este liber; doar noi am părăsit templele pentru ca tu să te rogi. Astfel eu cred că va fi un lucru foarte greu să-I dai afară; deși îi spui lordului Scoțian că o vei face treptat, din câte raportează el.”

“Ar mulțumi-o pe Înălțimea ta să ia serios în considerare ceea ce s-a spus, și să răspundă la aceste întrebări conștinței sale:”

“1. Dacă Înălțimea voastră ar fi ajuns la onoarea și măreția de acum dacă Anapatiștii, așa numiții, ar fi fost la fel de mult dușmani cât sunt și prietenii tăi?”

“2. Dacă Anabaptiștii au fost vreodată necredincioși, fie către comunitate în general sau către Înălțimea voastră? Și dacă nu, atunci care este motivul demiterii?”

“3. Dacă Anabtiștii nu sunt la fel de onești acum ca în anii 1650 și 51, și 52, etc? Dacă e așa, de ce nu sunt la fel de folositori acum ca atunci?”

“4. Dacă Anabaptiștii ar trebuie să fie lădați pentru integritatea lor, care mai degrabă a păstrat credința și buna conștință, deși ar putea să-și piardă slujbele, ori sa=și păstreze ei pozițiile și să le piardă pe aceasta două?”

“5. Dacă Anabaptiștii nu ar trebui să mănânce pe drept de la guvernul vostru, după cum înălțimea voastră îi îndeamnă să mănânce din munca lor?”

“6. Dacă Anabaptiștii au venit în armată pe drept, la fel cum dumneavoastră ați ajuns la conducere?”

“7. Dacă, Anabaptiștii ar fi avut puterea în mâinile lor, și puteau să vă alunge, după cum fați cu ei în schimb, și ar fi vrut să aveți aceeași soartă ca și ei; atunci, înălțimea voastră nu i-ați numi pe toți ticăloși?”

“8. Dacă aceasta este o afacere dreaptă pentru Dumnezeu și oameni, de a exprima o dragoste prefăcută față de Anabaptiști, asemeni lui Pack și Kiffin, și o sută alții la care mă pot referi, atunci când în același timp intenționezi să le faci rău?”

“9. Dacă Anabaptiștii nu vor fi într-o situație mai bună în ziua lui Hristos, ce păstrează legătura sa cu Dumnezeu și oamenii, atunci când tu vei rupe această legătură cu toți?”

“10. Dacă o sută dintre Anabaptiștii bătrâni, asemeni celor pe care i-ai condus în 48, 49, 50… nu vor fi la fel de buni ca cei două sute din curierii noi, dacă ai fi în aceeași poziție ca și în Dunbar, Scoția?”

“11. Dacă cauza înfrângerii armatei la Hispaniola a fost din cauză că existau prea mulți Anabaptiști în ea? Și dacă acest lucru e adevărat, dacă acesta este singurul motiv pentru care sunt atât de învechiți?”

“12. Dacă înălțimea ta nu ți-ai fi schimbat vechea decizie de a avea un respect egal față de divinitate, deși o judecată diferită? Și dacă e astfel, nu ar fi din bine în rău?”

“13. Dacă conștința înălțimii voastre nu era împăcată, iar mintea era mai mult asupra lucrurilor mai îndepărtate, când îi iubeați pe Anabaptiști, decât este acum, când le urâți principiile sau serviciile lor, sau ambele?”

“14. Dacp curtea înălțimii voastre nu este mai importantă pentru națiune decât Anabaptiștii din armată? Și dacă este așa, dacă este asta scăparea pe care le-ai oferit-o oamenilor?”

“15. Dacp există o disproporționare între statul de azi și statul din trecut? Dacă acest lucru există, arătați-ne unde se află, cum și când!”

“16. Dacă banii dați pentru crearea noilor râuri și lacuri din curtea Hampton, nu ar fi fost mai bine alocați către plata credinței publice sau a ariilor Anabaptiste înaintea distrugerii lor?”

“17. Dacă a fost mai bine pentru Anabaptiști să producă pentru propria siguranță, văzând că nu vor primi nimic de la tine?”

“18. Dacă s-ar dovedi a fi mai multă trădare dacă luptăm pentru libertățile noastre și proprietățile civile în aceste zile, dacă ne sunt respinse, decât dacă luptam pentru ele pe vremea regelui?”

“19. Dacă instrumentul guvernului sunt legile lui Medes și cele ale Persienilor? Dacă e așa, de ce John Biddle este prizonier?”

“20. Dacă înălțimea ta nu violează instrumentul guvernuui conform articolelor 37 și 38? Dacă e așa, ce siguranță au oamenii pentru propria libertate?”

“21. Dacă libertatea noastră nu depinde în totalitate de voința voastră și de cea a unui protector viitor, văzând că instrumentul guvernului nu este prea util? Dacă e așa, condiția noastră este mai rea ca niciodată?”

“22. Dacă nu vreți să-i puneți pe toți cei ce merită în închisoare, în schimb l-ați pus acolo doar pe domnul Biddle?”

“23. Dacă nu e mai abominabil pentru Anabaptiști, sau Independenți, sau domnul Biddle, sau orice altă persoană ce profesează o credință față de Dumnezeu prin Isus Hristos, și nu sunt disturbatori ai păcii civile, nici nu schimbă libertatea lor pentru propriile interese, saă sufere pentru conștința lor sub guvernul vostru, care a promis libertatea unor asemenea oameni, decât ar fi suferit sub rege, care le-a promis nimic?”

“24. Dacă înălțimea voastră nu va părea a fi un apostat cumplit și înfricoșător, dacă vreți ca Aanabaptiștii să fie persecutați, de vreme ce ați promis egalitate și libertate tuturor?”

“25. Dacă acest lucru nu se va dovedi a fi ruina înălțimii voastre, dacă vă alăturați unui astfel de principiu rău pentru a persecuta conștința, sau pentru a da afară oamenii din armată pentru că sunt Anabaptiști, sau din cauza oricărui lucru ce diferă de biserica Angliei, văzând că Dumnezeu i-a confundat pe toți cei ce au făcut astfel?”

“26. Dacă vechiul parlament nu ar fi fost găsit responsabil pentru că nu a făcut ceea ce trebuia? Dacă ar fi fost așa, acele lucruri s-au mai fi întâmplat de atunci?”

“27. Dacă parlamentul mic nu și-a făcut datoria, sau a luat biruri și alte mite?”

“28. Dacă nu ați intenționat propriul bine mai presus ca cel al națiunii prin dizolvarea primului parlament, apoi crearea celui de-al doilea și distrugerea acestuia deasemenea?”

“29. Dacă instrumentul guvernului nu era pregătirea cu opt sau nouă zile înainte de dizolvarea micului parlament? Dacă e așa, oare ați intenționat cu adevărat această acțiune?”

“30. Dacă nu ați spus un neadevăr vechiului parlament prin afirmația că nu știați de dizolvarea sa, decât atunci când au venit să vă predea puterea?”

“31. Dacă înălțimea voastră nu l-a subminat pe Lordul Lambert atunci când trebuia să devină lord-deputat al Irlandei, spunând parlamentului că părea o decizie prea monarhală; astfel trimițându-l pe Fleetwood cu un titlu mai mic?”

“32. Dacă înălțimea voastră nu intenționează să facă o nouă presiune asupra Lordului Lambert, prin chemarea lordului-deputat în Anglia, pentru a-l face general al armatelor Angliei, Scoției și Irlandei?”

“33. Dacă este bine pentru Lordul Lambert să ia în considerare acele acțiuni, și să supravegheze afacerea, dacă nu cumva intenționați să-l excludeși, după cum vreți să faceți și cu Anabaptiștii?”

“34. Dacă mândria excesivă a familiei voastre nu cere o judecată divină rapidă, văzând că mândria duce doar la decădere?”

“35. Dacă cei șase cai nu v-au dat un avertisment legat de un lucru rău ce avea să vină, dacă nu vă căiți, văzând că Dumnezeu deobicei avertizează înainte să lovească?”

CONCLUZIA

“Lordul meu,”

“Cererea mea umilă este să luați în considerare aceste linii, deși nu vă va plăcea foarte mult delul în care sunt comunicate, totuși, lăsați problema să se scufunde adânc în inimă; deoarece aceste lucruri ar fi trebuit să vă întâmpine într-o manieră diferită, dacă nu ați fi făcut unele declarații prietenoase verbal, și unele persoane deasemenea dacă nu și-ar fi spus opinile fără jenă. Și luați aminte la înlăturarea prietenilor de dragul cunoștințelor, după cum a făcut Rehoboam, care a ignorat sfatul prietenilor și s-a consultat cu curtenii mai tineri; care au cauzat revolta celor zece triburi împotriva lui. [1 Kings 12:8] Și este un semn rău ce duce spre o ruină rapidă, atunci când un prinț sau un stat se leapădă de interesele oamenilor lui Dumnezeu; după cum puteți vedea cum Joash a ignorat oamenii și casa lui Dumnezeu, iar apoi casa sa a căzut în fața puținilor Assyrieni, iar la final servitorii au conspirat și l-au ucis.”

“Așadar, o Cromwell! lăsați deoparte planul vostru rău legat de înlăturarea oamenilor lui Dumnezeu; și acceptați sfatul meu; rupeți-vă de păcate prin dreptate, prin arătare de milă față de cei asupriți, astfel vă va fi mai ușor. Deoarece nu puterea aduce unitatea politică, ci dreptatea împreună cu puterea vor putea menține viu interesul tău cu Dumnezeu și oamenii. Iar când ambele vor muri, acestea fiind dreptatea și sinceritatea, atunci luați-vă la revederea de la măreție și orice altă fericire ce urmează.”

Pentru cel ce vă dorește fericire sper să rămâneți cu bine.

“Tipărit de dragul informației și celor ce susțin libertatea conștinței, pentru care s-a vărsat atâta sânge.” [Crosby, vol.iii.p.231-242]

Schimbarea guvernului, totuși, pare a fi fost, în general, favorabilă libertății religioase. În instrumentul guvernului găsim următoarele sentimente religioase:

“Religia Creștină a conținut în scripturi susținerea și recomandarea ca profesare publică a acestor națiuni, și asta, cât de repede ar fi, o provizie mai mică de bucurie și mai sigură ca cea din prezent, să fie făcută pentru prezervarea preoților, și până când un astfel de lucru va fi înfăptuit, să continue actuala structură.”

“Nimeni nu trebuie să fie obligat să se conformeze legat de religia publică prin penalități sau orice altceva; însă metode diferită să fie folosite pentru a câștiga prin doctrina solidă și exemplul unei conversații bune.”

“Cei ce profesează credința în Isus Hristos, deși prin diferite credințe față de doctrina normală, nu vor fi persecutați, ci vor fi protejați conform credinței lor, atâta timp cât nu vor profita de această libertate și nu vor face rău altora sau să disturbe ordinea și liniștea publică; atâta timp cât această libertate nu va fi extinsă și pentru papistășie sau prelați, sau celor care, sub protecția lui Hristos, susțin și practică lucruri rele.”

“Toate legile, statuturile, decretele și clauzele oricărei legi, statut sau decret, contrar libertății deja menționate, vor fi declarate nule și greșite.” [Neal, vol.iv.p.74]

Este evident din aceste principii, ce pot fi considerate baza guvernului protector, atâta timp cât respectă afacerile ecleziastice, că a fost dorința sa de a face toate părțile religioase mai ușaore. “El a dat voie armatei (spune Neal) să continue în lucrările lor entuziastice, și uneori li se alătura în rugăciunile și slujbele lor. El i-a liniștit pe Presbiterieni, sigurându-i că va menține slujebel publice, și că le va încuraja. El a susținut Independenții, făcându-i capelanii săi, preferându-i pe ei în loc de persoanele importante din biserică și universități, alăturându-se lor prin legământ, ca Triați al tuturor celor ce doreau să fie acceptați în rândurile lor. Însă a interzis cu tărie clerului de orice denominație să se amestece în politică, de vreme ce nu ținea de profesia lor; iar când și-a dat seama că Presbiterienii s-au dezvoltat prea mult, a găsit mereu căi de a le readuce aminte, iar uneori amenința că va distruge acea sectă care se va ridica doar pentru propriul câștig.”

Printre numele Judecătorilor găsim trei de denominație Baptistă. Acestea erau Mr. John Tombes, B.D. Mr. Henry Jessey și Mr. Daniel Dyke [Ibid. Vol. iv. p. 103]. Această nominare era dezvoltată șovăielnic pentru a aduce toate grupările în parohiile bisericilor. Într-o scrisoare către Statele Generale, ținută printre hârtiile statului ale lui Thurloe, se spune că “Este deasemenea acceptat faptul că episcopii și Anabaptiștii vor fi admiși, la fel și Independenții și Presbiterienii; însă astfel, ei nu își vor disputa problemele, ci vor lucra asupra unei uniuni; și se crede că efectele așadar vor fi văzute în scurt timp.” [Neal, vol. ii. p. 67] Aceste principii erau pentru Baptiști, după cum au acceptat judecătorii să-i primească ca frați, și au decis că dacă unii dintre ei ar schimba tabăra ca probă, ei nu trebuie să fie respinși pentru această decizie.

Deși este probabil că unii preoți Baptiști au fost aduși în înțelegerea stabilită, mulți dintre ei au fost împotriva multor acțiuni ce au avut legătură cu aceasta, și au protestat împotriva lor într-o lucrare publicată în 1654 intitulată A declaration of several of the churches of Christ. Ei au spus: “Și Lordul General Cromwell în scrisoarea sa către Dunarea Kirk din Dumbar a spus: este bine să luăm în considerare cum au reușit acei preoți să pună mâna pe instrumentele unui paster neatent, ce s-au implicat în politicle lumii, sau puteri lumești, pentru a crea ceea ce ei numesc drept Regatul lui Hristos; fapt ce nu este întradevăr și nici nu ar putea fi, un mod de a găsi efectiv o cale de sfârșit; și neglijența, și neîncrederea în cuvântul lui Dumnezeu, și sabia Duhului.” [Declar. p. 6]

Această declarație a fost acceptată de o adunare destul de mare, și semnată de multe nume, atât în Londra cât și în alte părți ale țării. Sute din Kent au fost omiși, doar o sută cincizeci fiind selectați pentru copia originală, și publicați împreună cu restul. Zece dintre aceștia se spune că ar fi parte din “biserica ce-l urmează pe Mr. Feak, acum un prizonier pentru această cauză a lui Hristos În Castelul Windsor; șapte persoană în numele bisericii ce-l urmează pe Doctorul Chamberlain; douazeci și cinci în numelecelor ce-l urmează pe Rogers, acum prizonier pentru cauza din Lambeth; treisprezece din biserica ce-l urmează pe Raworth; paisprezece cu Knollys; bouă din biserica lui Simpson; doisprezece din cea a lui Jessey; douăzeci și doi din biserica lui Barebone; optsprezece din biserica ce-l urmează pe Lieu. Col. Fenson; și treisprezece din cei care-l urmează pe Justice Highland. [Ibid. p. 21] – Ordonată de Adunarea din a 30-a zi a celei de-a șasea luni, (August) 1654.”

Aceste biserici erau compuse din acele persoane care erau în general numite monarhia celor cincizeci de oameni. Ei erau reprezentați de Neal ca “entuziaști de bază, care îl așteptau pe Regele Isus, și o glorioasă domnie de o mie de ani a lui Hristos pe pământ.” [hârtiile statului ale lui Thurloe, vol. i. p. 621] Episcopul Burnet spunea: “ei aveau ca scop demolarea bisericilor, dizolvarea birurilor și eliberarea religiei (după cum o numeau), fără încurajare sau rețineri. Majoritatea dintre ei votau pentru distrugerea clerului, șidistrugerea oricărui lucrur ce părea a fi o stabilire națională.”

Nu trebuie să ne bazăm în totalitate asupra acestei reprezentări, însă ar trebui să luăm în considerare că este făcută de un episcop al bisericii Angliei. Prin faptul că am lăsat religia liberă, trebuie poate să înțelegem ce toți au susținut, și anume, că religia nu ar trebui impusă, că fiecare personaă ar trebui să fie lăsată liberă de conștință și de dreptul la judecată privată; și faptul că Isus Hristos este singurul cap al bisericii sale. Și prin distrugerea clerului, și ruperea fiecărui lucrur ce avea legătură cu o stabilire națională, nu este necesar ca violența folosită împotriva lor să fie înțeleasă; ci doar că aceste sentimente să fie învinse într-un mod universal, clerul bisericii Angliei neavând nevoie de ascultători, astfel centrele naționale ar cădea din lipsa susținerii.

Este sigur, totuși, că au obiectat foarte mult guvernelor că sunt stabilite pentru o singură persoană: ei erau gruparea comuniunii, și erau cei mai înverșunați dușmani ai protectorului, când au aflat că, după toate opozițiile ce au fost făcute împotriva monarhiei, ei erau din nou să accepte acest lucru, deși sub un nume diferit.

Lideri printre preoții Baptiști erau Freak, Simpson, Rogers și Vavasor Powell. Din unele scrisori interceptate se pare că au avut o reacție foarte violentă. “Anaptiștii (scrie într-una dintre ele) sunt furioși împotriva protectorului, atât de mult încât Vavasor Powell și Freak, într-o Duminică a lui Hristos – biserica l-a numit răufăcătorul lumii; și și-au dorit că dacă oricare din prietenii lui erau acolo, aceștia să se ducă și să-i spună ce au declarat; și totodată, că domnia sa va fi scurtă, și că merită o soartă mult mai cumplită decât cea a ultimului tiran, el fiind la fel de rău, dacă nu și mai cumplit decât acesta.” Într-alta se spune: “Nu știu dacă ai auzit cu adevărat de alectura de Luni a lui Blackfrair, unde trei sau patru Anabaptiști au predicat constant cu mare răutate împotriva guvernului actual, însă în special împotriva excelenței sale, numindu-l un om al păcatului, vechiul dragon, și multe alte nume rele din scriptură. Liderul lor este Freak, un orator iscusit și înverșunat, care are o reputație mare printre ei.”

Protectorul a fost de părere că e necesar, pentru a ajuta autoritatea sa, de a ordona ca acești disturbatori să fie capturați. Powell și Freak au fost prinși pe data de 21 decembrie 1653. Autorul adaugă: “Sunt sigur doar acum, că Harrison, Vavasor Powerll și Freak s-au aflat toată ziua în fața înălțimii sale și a consiliului, și că Powell și Freak sunt trimiți în această noapte la închisoare, iar Harrison și-a pierdut drepturile.” [State Paper, vol. i.p.641] Acesta a fost Major General Harrison, care se pare că era liderul acelor Baptiști care se aflau de partea comunității, și care nu aveau la suflet bisericile parohiale. Baxter spune: “Cromwell a căzut de acord cu vechiul său prieten Harrison, în timp ce s-a declarat liderul Anabaptiștilor și fanaticilor de acolo până când a văzut că ar putea fi acceptabil de a-l suprima; iar apoi l-a făcut ascultător, fapt care până ieri nu era posibil.” [Baxter, p.74]

Nemulțumirea s-a răspândit în Irelanda. În Hârtiile Statului ale lui Thurloe scrie: “Când s-a auzit prima dată de asta, mulți Anabaptiști au fost foarte tulburați, în special din cauza titlului de Lord Protector, deoarece ei credeau că acesta i se aplică doar lui Dumnezeu.” Într-o scrisoare din partea lui Henry Cromwell pentru Secretarul Thurloe, datată pe 8 Martie 1653, el spune: “Toate sunt liniștite aici, cu excepția unor persoane nesemnificative din secta Anabaptistă, care sunt de asemenea liniștite, însă nu foarte mulțumite; însă cred că vor fi foarte satisfăcuți de o scrisoare ce a ajuns în mâinile lor de la domnii Kiffin și Spilsbury, în care au tratat calm și civilizat cu cei de aici care au aceleași opinii ca ei.” [State Papers, vol.ii.p.149]

Este posibil ca cei care nu au fost de acord cu această schimbare în guvern, să fi fost persoane din cadrul armatei. Însă despre Baptiștii din acea perioadă în Irlanda a fost dată o relatare onorabilă prin următoarea scrisoare, datată 5 Aprilie 1653, adresată Secretarului Thurloe, care spune: “Cât despre marile probleme din Irlanda, în special cele legate de gruparea Anabaptistă, sunt sigur că nu sunt văzuți prea bine în Anglia. Cu siguranță cred că lucrurile se vor schimba. În timpul sabbath-ului unei congregații se poate descoperi unde este pastor domnul Patient.” În alta, vorbind despre Blackwood, se spune: “Acest om este acum atașat de congregația din Dublin, iar Patient a pus un evanghelist să predice peste tot în țară.” [vol.iii, p.90]

Menționând Baptiștii din Irlanda, a căror preoți în general au plecat din Anglia, suntem fericiți că putem introduce unele scrisori care au fost trimise din partea lor în acest an, și cu doar câteva luni după ce Protectorul a fost proclamat, fapt ce a dezvoltat complet principiile și caracterele lor. În acestea, Blackwood și Patient, a căror excelență de caracter este binecunoscută, par a fi principalele personaje. Nu știm exact timpul plecării lor din Anglia spre Irlanda; însă este probabil, din cauza numărului de biserici din această perioadă, din acea regiune a superstițiilor, ca ei să fi rămas acolo timp de câțiva ani.

Pentru a introduce asta, astfel să putem menține lanțul istoriei noastre, trebuie să ne uităm la originea acelor biserici din Wales cu care ei au corespondat.

În 1649, cu patru ani înainte, două persoane, John Miles și Thomas Proud, care au fost aduși la cunoașterea adevărului, au venit la Londra, astfel să poată obține păreri mai clare a doctrinelor și disciplinei bisericii lui Hristos. Când au ajuns în Londra, ei au participat la o întâlnire a bisericii Baptiste în Broadstreet, iar de atunci au numit biserica din Glass drept casă.

Bătrânii erau William Consett și William Draper. Este remarcabil, și merită o observare aparte, faptul că această biserică imediat înaintea venirii lor a ținut o zi de post și rugăciune, pentru a implora “Domnul recoltei să trimită muncitori pentru recolta sa;” în special în părțile întunecate ale ținutului. Când acești străini și-au făcut cunoscute planurile, au fost primiți cu căldură, fiind botezați imediat în următoarea noapte. Întorcându-se în propria țară, ei au fost un instrument important în adunarea unei congregații pentru biserica din Ilston, ce este probabil prima biserică ce a admis doar credincioși botezați; bisericile ce au fost fondate după acest exemplu de către Messrs, Cradock, Jones și Powell, au avut ca plan o comuniune mixtă.

Deși nu avem nicio intenție să redăm istoria Baptiștilor din Țara Galilor, este însă necesar să introducem unele scrisori ce au fost trimise de la biserica din Glass-House spre toate bisericile din și din jurul Ilston-ului, pentru a face lumină asupra istoriei noastre Engleze. Pentru aceste scrisori suntem îndatorați manuscriselor valoroase ale lui Joshua Thomas. Prima dintre acestea a fost scrisă în 1650, și spune:

“Dragi frați în Domnul Hristos, Capul nostru,”

“Vă salutăm și ne rugăm zilnic pentru voi, astfel Dumnezeu va fi mulțumit să-și facă cunoscută bunăvoința față de voi, astfel să puteți merge înaintea sa în sfințenie, și fără vina zilelor voastre. Vă asigurăm că ne bucurăm foarte mult să auzim de bunătatea lui Dumnezeu ce se află în acțiunile voastre, că scripturile sunt bune din nou, în special pentru cei care se află în întuneric față de Dumnezeu. Domnul ne-a dat șansa de a accepta măreția sa prin rugăciuni, deoarece ne-a lăsat sufletele în mâna lui Dumnezeu, astfel să poată lumina toate colțurile întunecate ale țării. Putem spune cu încredere că Dumnezeu l-a trimis pe fratele Milles la noi; ne-am rugat ca Domnul să ne dea pe cineva care să se dedice lucrării Sale în acele locuri în care este nevoie de muncă; nu putem decât să acceptăm asta înaintea Domnului, și să ne rugăm că este o provocare mai mare pentru noi de a chema asupra inimilor noastre prin rugăciune pe Domnul nostru. Iar acum fraților, ne rugăm și vă îndemnăm să urmați calea dreaptă pentru mila lui Dumnezeu, care a apărut înaintea voastră; și să vă îndemnați unii pe alții să-l urmați pe Dumnezeu fără ezitare, ținându-l aproape de voi în orice faceți, și să vă continuați drumul pentru a câștiga chemarea supremă a lui Isus Hristos. Dumnezeu vrea ca voi să vă întăriți voința împotriva răului și dușmanilor invizibili ai salvării voastre, știind că el și sevitorii săi se transformă în forme glorioase și vorbesc cuvinte vanitoase, ademenitoare pentru suflet; sperăm că voi nu sunteți ignoranți față de metodele Domnului. – Nu avem destul timp pentru a vă spune de multele căi prin care mulți au eșuat și decăzut; însă lăudat fie numele său, mulți au scăpat, la fel ca o pasăre ce zboară liberă. Astfel lăsându-vă în voia Domnului, vom pleca, semnându-ne drept”

“Frații voștri în credința lui Hristos, conform Evangheliei,”

“William Consett, Edward Cressett, Joseph Stafford, Edward Roberts, John Harman, Robert Bows.”

Există o menționare legată de altă scrisoare din partea bisericii Glass-House către biserica din Lanharan, datată 12 noiembrie 1950. Aceasta a fost semnată de William Consett, Sam Larke, Peter Scutts, Robert Bowes, Robert Doyley, Edward Roberts, T. Harrison, Richard Bartlett, Henry Grigg, Edward Grenn, John Bradg și Edward Bruit.

Altă scrisoare a fost adresată bisericii din Hay și a fost semnată de câțiva dintre cei de mai sus, și de Richard Graves, William Comby, Thomas Carter, Robert Stayner, Peter Row, R. Cherry, Ralph Manwaring, William Haines și Nathan Allen.

Ei au trimis desemenea o scrisoare către biserica din Carmarthan și încă una către cei din Ilston. În cea din urmă au pus multe întrebări: despre ordinea și disciplina lor, spunând: “Vrem să știm dacă există persoane ce nu au fost botezate în Hristos. 1) Dacă botezul prin apă nu este un decret de-al lui Hristos, în special poruncit de el, să fie practicat de sfinți în ziua evangheliei? 2) Dacă nu e datoria fiecărui credincios să fie ascultător față de toate poruncile lui Hristos prin cuvântul său? 3) Dacă nu este un păcat pentru cei ce profesează ca discipoli ai lui Hristos, să trăiască fără durere și porunci pozitive? 4) Dacă scriptura nu poruncește o retragere a fiecărui frate ce umblă greșit? 5) Dacă Hristos nu crede în casa sa? și dacă poruncile lui Hristos sub evanghelie nu sunt respectate cu grijă?”

În 1651 Bisericile Baptiste din Wales au trimis scrisori de-ale lui John Miles către Biserica Baptistă din Londra ce se întruna la Glazier. În acele scrisori bisericile au dat o relatare a statutului lor comfortabil, fiind în pace și armonie. Biserica din Londra, drept răspuns, le-a trimis o scrisoare afectivă, sfătuindu-i și confirmându-le adevărul.

“În această scrisoare găsesc (spune Thomas) următorul paragraf:”

“Legat de distanța în care trăim, sfătuim – Dacă treceți prin experiența prin care vă trimite Domnul, păstrați buna ordine a bisericii lui Hristos; apoi vă vom judeca mai bine separat în congregații distincte, cu condiția că totul va avea loc de comun acord; și dacă există printre voi ce care, într-o oarecare măsură, vor să preia conducerea în numele Domnului. Dar dacă nu, noi credem că va fi în onoarea lui Hristos ca voi să continuați împreună și să vă întâlniți în prima zi, cât de mulți posibil, și o dată pe săptămână să vă rugați și să profesați, iar când vă veți putea întâlni toți ca să rupeți pâinea, deși asta s-ar putea să nu fie în prima zi, Dumnezeu va avea milă de voi cu siguranță.”

Această scrisoare a fost semnată de William Consett, William Combey, William Chassey, Samuel Tull, Edward Green, Joseph Statfford, Robert Cherry, Thomas Carter, John Mildmay. [History of the Baptist Association de Joshua Thomas, p.8]

Se pare că cu anumite ocazii atât Draper cât și Consett, pastorii bisericii din Glazier, s-au dus în Irlanda; la fel și alte două persoane menționate în aceste scrisori, și anume Peter Row și Edward Roberts. Din această circumstanță putem scoate în evidență inimația ce se afla între diverse biserici din Anglia, Irlanda și Wales, menționate în corespondență, și pe care le vom prezenta acum cititorilor noștrii.

În 1653, o epistolă a fost trimisă la Dublin de către un membru al bisericii pe nume Veron, către bisericile din Londra ce se aflau sub grija lui Messrs Kiffin și Spilsbury și alii. Următoarea este o copie:

Bisericile lui Hristos din Irlanda, unite împreună, se află în diferite locuri după cum urmează:

DUBLIN – Cu care sunt frații Patient, Law, Veron, Roberts, Smith și alții, care pot umbla comfortabil împreună, cu ajutorul bunăvoinței
WATERFORD – Cu care sunt frații Wade, Row, Boulton, Longdon și alții: mulți dintre ei fiind rezidenți acolo și sperăm că sunt într-o condiție spirituală bună
CLONMELL – Cu care se află frații Charles și Draper și uneori Hurhinson și Bullock, să-i ajute. Alți frați sunt răspândiți în diferite locuri prin acele zone, care sunt recomandați pentru grija prietenilor noștrii din Clonmell, care se află cel mai aproape de ei.
KILKENNY – Ei îi au pe frații Blackwood, Caxe, Axtell, Gough și alții, care sperăm că sunt sănătoți și loiali.
CORK – Cu care sunt frații Lamb, Coleman și alții, care urmează calea, deși într-un loc plin de multă opoziție față de calea Domnului; cu care deasemenea sunt în comuniune unii prieteni din Brad Kingsale, și alte părți ale țării.
LIMERICK – Cu ei se află frații Knight, Uzell, Slninner și alții, de care se tem că sunt într-o situație decadentă, și dorim alți frați care să-i întărească; fratele Knight fiind slăbit, nu a reușit să petreacă mult timp cu ei.
GALOWAY – Cu ei se află frații Clarlne, Davis și alții, care după cum înțelege, urmează calea, însă sunt foarte puțini susținători care să le solidifice cauza.
WEXFORD – Aici se află oameni care au fost recrutați de curând de către fratele Blackwood, cu care se află frații Tomlins, Hussey, Neale, Biggs și alții, care nu au avut parte de mult ajutor, însă sunt vizitați uneori de prietenii lor din Waterford.
În nord, lângă CARRICK FERGUS, sunt câțiva primiți de curând de către fratele Reade, care au fost botezați aici de fratele Patient, care, din câte înțelegem, sunt valoroase, însă au nevoie de unii frați să-i ajute.
KERRY – aici se află unii prieteni primiți de curând de frații Dix, Velson și Browne, iar fratele Chawbers vorbețte în numele lor. Despre asta nu avem multă experiență, însă am auzit de curând de la fratele Chawbers că toți urmează calea. Nu cunoaștem niciun prieten, în mod special, dintre cei ce s-au răspândit în țară, încă care sunt comiși față de alți prieteni, care, sperăm, sunt capabili.

Prieteni decedați în unele locuri și biserici menționate mai sus, după cum urmează: La Waterford, Pora Watson, sora Mary Row; la Kilkenny, sora Deare; la Clonmell, fratele Brooks; la sau lângă Limerick, fratele Brooks, fratele Cooper și fratele Rush; unii aruncați din păcat. La Clonmell, fratele Dix, Clayton, Price, Thornhill și Francis; la Kilkenny, fratele Fogg; și unii în Limerick, un caz particular la care nu am fost prezenți. Sora Sarah Barret, la Dublin, un servitor de-al fratelui Patient, care vine acum în Anglia. Fratele Vernon poate să vă informeze în particular despre ea.

Copia unei scrisori trimis de bisericile din Irlanda către Frații din Anglia.

Dragi Prieteni!

Nu putem, fără multă rușine, să vă vorbim despre liniștea noastră îndelungată; și nici cu puțină supărare de a voastră față de noi, pe care sperăm să o remediem curând, pentru a preveni viitoare plângeri. Cu siguranță este un cuvânt necesar, pentru a vă îndemna zilnic. Heb 3:13. Dacă ar fi fost mai mult în inimile noastre, ar fi fost deasemenea mai mult și în vorbele noastre, în cele câteva oportunități pe care le-am avut de a coresponda împreună asupra unor treburi mai obișnuite, și mai puțin profitabile. Oh! Cât de multe lucruri au trecut, pline de probleme lumești, de când am auzit vreun cuvânt de la voi, sau voi de la noi, depsre condiția creșterii, dezvoltării sau diminuării Israelului lui Dumnezeu, care nu a mai fost dezbătută de câțiva ani! Mâna Sa a fost întinsă înainte pentru a așeza săraca sa ură deasupra: Da, Domnul a făcut lucruri mărețe pentru noi, pentru care trebuie să ne bucurăm tare mult, însă cât de puțin am luat cu adevărat în considerare lucrurile sale, pentru care avem acum motiv să plângem, însă nu am observat și nici simțit în inimă. Cât de mulți au fost corupți, ce au fost adunați împreună împotriva lui Zion, și au decăzut de dragul ei! Cu siguranță, dacă nu au fost ca piatra în interiorul nostru, pentru a binecuvânta numele lui sfânt, care și-a împărătășit cunoașterea și puterea oamenilor, când era total opus muncii pe care Domnul nostru a făcut-o pe pământ, care, după cum vedeam, am uitat-o repede prin carnalitatea pe care am suferit-o prea mult pentru a reuși în trupurile noastre muritoare.

Prieteni dragi! Să căutăm, azi de ziua noastră, și să ne examinăm inimile, prin lumina cuvântului și spiritului Domnului nostru; și cu siguranță vom descoperi că postura acelor fecioare din Matt. 25 a fost foarte asemănătoare cu a noastră. Deoarece cât timp suferim, nu adormim și ne adâncim cu toții? Astfel este o mică diferență între nesăbuiți și înțelepți. În sfârșit! În sfârșit! Ce reprezintă rama rece, stranie și plictisitoare a inimii pe care o purtăm față de alții, după cum a fost menționat mai înainte? Și nu este pe placul Domnului nostru? Nu se vede zelul nostru mic, și plăcerea mai mică a căilor sale, cu plângeri constante și cu un sens mic de victorie? Nu-i cheamă Dumnezeu pe cei ce profesează, să se Pregătească? Fiți treji pentru a vă întâlni Dumnezeul, voi cei din Israel! Nu ar trebui ca el să pronunțe împotriva lor ce sunt liniștiți în Sion? Așteptând, fără îndoială, cât timp aceste lucruri se desfâșoară, schimbări ce se află în pământ, față de care trebuie să stăm și să veghem, să intrăm în camera noastră, să ne rugăm, să fim oameni umili și buni: Deoarece, cu siguranță, acum, dacă nu niciodată, sunt chemați special pentru a îmbrăca armura lui Dumnezeu, ca să putem rezista răului zilei. Noi așadar dorim să reînviem memoria ta și cea a noastră cu acele scripturi cunoscute și aprobate, Eph. 6:10-17. Iubiți frați și surori! Noi, până și în lacrimi, vă implorăm pentru voi și pentru noi, ca fiecare dintre noi în inimile noastre să exercităm amintirea a ceea ce Domnul a făcut pentru sufletele și pentru trupurile noastre, deoarece oamenii lui în general, și ceea ce face el, și toate lucrurile prețioase și mărețe pe care ni le spune, se află în inima sa, toate pe care se grăbește să le îndeplinească; iar pe noi ne cheamă astfel, Isaiah 65:18 : Să fiți fericiți și mulțumiți mereu cu ceea ce creez; deoarece , priviți, am creat Ierusalimul ca o bucurie, iar locuitorii săi se bucură. – Noi vă recomandăm următoarele versete.

Dragi iubiți frați! Domnul ne-a legat inimile cu restul bisericilor lui Hristos prin credință și ordine a evangheliei din acest regat; împreună, care o persoană s-l așteptăm pe el prin post, umilință și rugăciune, cu un sens asupra marii noastre probleme; pe care deseori tindem să oferim, și, ca soluție, vă recomandăm și vouă, membrii voștrii și adepți ai lui Isus Hristos; fiind asigurați de speranța că acest lucru este felul în care ne vom recupera dintr-o condiție precară și rea, pe care a am adus-o asupra noastră.

Prieteni dragi! Domnul ne-a dat speranță față de prosecuție, pe care de acum înainte, prin lucrarea sa măreață a Spiritului Său sfânt, ne va pregăti pe noi pentru orice; da, va aduce asupra noastră asemenea judecată ce nu a fost văzută până acum în zilele noastre; sau acest lucru să fie începutul acestei zile binecuvântate, pe care ne-a promis-o, însă prea puțini sperând pentru ea: totuși el o va grăbi, Isaiah 60:22 – Noi, pentru propria conveniență, am căzut de acord să respectăm prima Miercuri din fiecare lună, din șase în șase, care, împreună cu inimile noastre, am decis să o respectăm și să credem în dragul și iubitul nostru frate John Vernon, care, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, va fi cu voi curând, și vă va face cunoștință deasemenea cu statului și condiția. El este într-o comuniune completă cu noi. Conversația sa a fost plină de zel și credință; Domnul a pus-o în inimile tuturor membrilor congregației din Irlanda, pentru a avea o corespondență mai vine între aceștia prin scrisori și epistole, în practica cărora am descoperit un avantaj considerabil, nu doar prin slăbirea sugestiilor și geloziei Satanei, ci și prin faptul că a creat o uniune mai apropiată și o legătură a inimii; și am fost de acord să acceptăm prezentarea nevoilor fiecăruia înaintea Dumnezeului nostru. În aceeași manieră, vom crea răspunsuri mai bune pentru datoria noastră față de voi, și voi față de noi, astfel fiți cei care cară povara fiecăruia și îndepliniți legea lui Hristos.

Astfel cerem cu sinceritate aceeași corespondență frățească cu voi și din partea voastră; și bineînțeles cu toate bisericile lui Hristos din Anglia, Scoția și Wales; vrem ca voi să provocați aceleași lucruri, pe care sperăm să le obținem reciproc o dată la trei luni. Probabil că vă amintiți de cerința noastră sinceră către voi de ceva vreme, care a fost făcută din nou, iar și iar, pentru a avea o relatare perfectă a bisericilor lui Hristos deținute în comuniune cu voi, în locurile menționate anterior. Dacă această dorință ar fi fost îndeplinită, ar fi putut preveni lunga noastră tăcere, iar pericolul primirii sau refuzării acestui lucrur după cum trebuie, ar putea să aibă probleme cu comuniunea. Vom face încă o cerere, dacă nu a fost deja respectată; aceasta este ca voi să trimiteți câțiva frați loiali, bine cunoscători ai disciplinei și ordinii cesei Domnului; și care pot grăi cuvintele potrivite, necesare pentru oamenii lui; pentru a confirma mulțimilor existența Domnului nostru Isus, că sunt sub domnia și guvernarea sa, în Anglia, Scoția și Wales. Iar pentru puținii din această națiune ce se află în mâinile Domnului, sperăm că vom reuși să avem grijă de ei mai bine ca până acum; deoarece l-am observat pe Satană, subtilul nostru dușman (a cărui timp este deja numărat), luând oportunitatea, prin pacea și odihna dată nouă de Dumnezeu, pregătit să ne ucidă, prin aruncarea noastră într-o insecuritate carnală; însă după cum am evidențiat mai devreme, noi suntem constant chemați să ne rugăm și să fim vigilenți; așadar să lăsăm deoparte calea lucrurilor acestei lumi, și fie ca moderația noastră să fie cunoscută de toți oamenii. Fie ca cerințele noastre să fie aduse înaintea lui Dumnezeu pentru Sion, deoarece fiecare suflet, pentru toate particularitățile menționate, pentru pacea și liniștea unei națiuni în care trăim, Jeremiah 29:7, și pentru conducătorii și magistrații pe care Dumnezeu ni i-a trimis, în special cei care sunt cu noi. Trebuie să ne rugăm neîncetat ca judecățile să fie evitate, privilegiile oferite; astfel să putem înțelege și să ascultăm vocea lui Dumnezeu, în special critica sa dură și înlăturarea noastră, membrii nedemni ai Sion-ului; neuitatul tânăr Draper, dragul Consett, prețiosul Pocke, utilul Saffery, în timpul zilelor lor, și la începutul unor lucrări mărețe. Oh, dragi prieteni, erau ei prea sfinți, prea divini pentru societatea noastră sau am abuzat noi prea mult mila; unii i-au evidențiat, în timp ce alții au ezitat, și nu au băgat prea mult de seamă că se aflau adevărați profeți printre ei; sau am putea să nu concludem toți că indiferența noastră, problemele lumești și ipocrizia sunt atât de bune, și prin asta l-am provocat pe Dumnezeu, astfel el vine împotriva noastră nemulțumit, și de aceea i-a chemat la el doar pe cei aleși, ca ei să nu fie martori la răul ce va veni asupra noastră?

Iar acum, dragi frați, iubiți de Dumnezeu, să nu mai existe nicio ocazie de a vorbi despre acest subiect trist al tăcerii dintre noi; ci mai degrabă să ne provocăm constant la conversație, despre lucrurile de zi cu zi, prin epistole; urmând acel exemplu umil și de neuitat, prin Domnul nostru Isus Hristos, și văzând că nimic nu ne poate separa, nici în lung sau lat, și nu poate pătrunde între noi și Dumnezeu Tatăl, prin Fiul său drag, și acele așezări glorioase ce ne așteaptă, unde vom sălășui pe veci cu glori în fața lui Dumnezeu, și vom cânta împreună cântecul lui Moise și al Mielului. Oh fie atunci ca nicio mare și niciun p=mânt, lucruri prezente sau cele ce vor veni, să ne separe de o corespondență Creștină, și să ne bucurăm împreună cu cei ce se bucură – să simpatizăm, prin credință, să oferim rugăciuni, ca răspuns către lucrările Domnului alături de oricare dintre membrii lui. – În final fraților, rămas bun!

Să fiți perfecți, să rămâneți cu bine, să gândiți la fel, iar Domnul păcii va fi cu voi.

Umilii voștri frați, alături de voi prin consolare, pregătiți să stea cu voi la venirea lui Isus Hristos.

Numele fraților ce semnează această scrisoare:

La Waterford.

Robert Ringston, Thomas Shelson, Thomas Cawdron, Edward Marshall, Peter Row, Robert Merry, Thomas Boulton, Thomas Sparkling, John Thomas, John Row, William Leigh, Richard Leigh.

La Kilkenny.

Anthony Harrison, John Pratt, Humphrey Prichard, Thomas Alsop, Christ Blackwood, Richard Wood, John Court, Arnold Thomas

La Dublin.

James Hardish, Henry Jones, James Marely, William Sands, William Sault, Edward Roberts, Phil. Carcherol, Thomas Patient, Nico. Scott, Adrian Strong.

Din partea Bisericii lui Hristos din Waterford, fiind acum adunată pe pământul menționat, prima zi a celei de-a patra luni, [Iunie] 1653.

Bisericile lui Hristos din Irlanda, urmând credința și ordinea evangheliei, sunt de acord, prin ajutor divin, să separe prima a 4-a zi, de miercuri, în fiecare lună, să caute solemn față lui Dumnezeu; iar prin post și rugăciune jelim cu umilință înaintea lui pentru lucrurile ce urmează; fapt ce este deasemenea recomandat pentru dragii noștrii prieteni din Anglia, și frați răspândiți în diferite locuri, care au obținut credință prețioasă alături de noi.

Puțina noastră cunoștință și mai puțin credibilă în Dumnzeu, astfel să-l așeze pe el pentru totdeauna înaintea ochilor noștri, ca să-l glorificăm în trup și suflet, care sunt ale sale, 1 Cor. 6:20; Heb. 5:12.
Dragostea noastră sinceră față de Dumnezeu și oamenii săi, și mica noastră cunoștință a oficiului și locului potrivit a fiecărui membru, după cum i-a pus Domnul prin trupul lui Hristos; la final fiecare membru în parte poate fi îmbunătățit, pentru edificarea reciprocă a totalului, 1 Cor. 12:19,20,21, Eph. 4:16.
Căutarea noastră mai serioasă a cuvântului lui Dumnezeu, și nu cunoștința substanțială a noastră cu adevărul fundației descoperite apoi, 2 Tim. 3:15; 1 Pet. 2:2; Rom 1:16,17.
Mica noastră credință în promisiunile prețioase ale Domnului, care trebuiesc îndeplinite în ultimele zile, Luke 18:8, 2 Pet. 1:4.
Mica noastră insistență către reperul pentru premiul chemării supreme a lui Dumnezeu prin Hristos; și afecțiunile noastre neordonate după lucrările pământești, Luke 10:40,41; Phil. 3:14; Col. 3:12.
Rugăciunea noastră vine din inimă; în particulare, pentru muncitorii credincioși din livada Domnului: și pentru toți pe care i-a pus în autoritate asupra noastră, sub care am avut multe oportunități de a practica adevărul pe care-l profesăm, Mat. 9:37,38; John 15:4; Psalm 22:3; 1 Cor 2:4; 1 Tim. 2:2; 1 Pet. 2:12; Isaiah 9:7.
Mica noastră îngrijorare pentru suferințele oamenilor lui Dumnezeu, Luke 18:7; Rev. 17:6.
Aptitudinea noastră de a uita lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi, și să abuzăm multe dintre milele lui Dumnezeu pe care le-a multiplicat asupra noastră.
Atitudinea noastră față de ramurile pe care Dumnezeu le-a făcut printre noi, prin eliminarea multor indivizi dintre noi.
Dorința noastră de înțelepciune spirituală pentru a repriva păcatul în toate lucrurile fără respect față de persoane, și credința oferită, astfel pentru a opri gurile rele, și pentru a nu-i ofensa pe niciunul.
Jelirea noastră pentru păcat, atât în noi cât și în alții, Ezek. 9:4; Hos. 4:12.
Marea noastră ignoranță a înșelătoriilor din inimile noastre, Jeremiah 17:9,10.

Aceste lucruri, printre altele, trebuie să fie suficiente pentru a relata ascunderea noastră înaintea Domnului, astfel ca el să ne ridice la timp, și să ne ofere toate nevoile conform bogățiile prin gloria lui Isus Hristos, James 4:9; Phil. 4:19. [Thomas’s Hist. Of Welch Association]

Scrisoarea a produs un efect atât de mare asupra unor biserici din Londra, încât ei au luat în considerație imediat: și din convingerea asupra importanței sale, după o zi de post și rugăciune, au căzut de acord să adopte sugestiile sale, și să le cuprindă într-o scrisoare către bisericile din Wales, care spune în felul următor:

“Dragi Frați!”

“Cât timp am dormit și amorțit, asemeni cum aceste fecioare înțelepte menționate de Mântuitorul nostru în Matt. 25, în ciuda obligațiilor și datoriilor Domnului, care, prin multe descoperiri și semnale eminente de dragoste și lucrări minunate, s-a ridicat asupra noastră; l-a făcut fericit ăe Gardianul Israelului, care nu doarme și nu amorțește, de a ridica și întări spiritul din inimile fraților noștrii din Irlanda, provocându-i să ne cheme pentru a trezi dreptatea, a ne aminti prima dragoste, pentru a ne întări inimile și de a ne întoarce către Dumnezeu cu întreaga inimă; prin îndeplinirea primei noastre lucrări, putem primi un răspuns de pace din partea Domnului Păcii; și vindecare tuturor rănilor noastre de către el, a cărui proprietate este de a vindeca problemele, și de a iubi fără oprire; și astfel cei slabi vor umbla printre noi și vor fi la fel de puternici ca David, iar David ca un înger al Domnului. V-am trimis atașat o copie a ceea ce am primit de la ei, fapt ce-l rugăm pe Dumnezeu să vă ofere și vouă, la fel cum într-o oarecare măsură a făcut-o și pentru noi; astfel poate să servească prin operația Duhului, asemeni discuției lui Nathan cu David, și altele, astfel să poate aminti acel ghinion, dorință de dragoste și nepotrivire a Dului lui Dumnezeu, până la îngreunarea a ceea ce nu ținea de Dumnezeu, și vătămarea inimilor tuturor în aceste vremuri ale libertății evanghelice. Dorim ca voi să comunicați același lucru tuturor fraților de lângă voi; și cu toată viteza convențională, nu doar să clarifice pentru noi ce efect are subiectul asupra inimilor voastre, dar și sp ne trimită o relatare particulară a statutului și condiției voastre, ce relatează către comuniunea voastră unii cu alții, după cum a fost dată de frăția Tatălui și a Fiului, în credința evangheliei lui Hristos. Astfel vă vom ajuta prin vizitarea unor persoane slabe și răspândite, din părțile voastre, și prin asta să putem primi informații de la voi; iar frații noștrii din Irlanda, conform dorințelor lor, de la noi; toate bisericile cu care vrem să comunicăm sunt acceptate de domnia lui Hristos. Nu trebuie să oferim argumente pentru a vă convinge pe voi să vă ajutați frații și să le respectați dorințele lor și ale noastre; argumentele lor dețin foarte multe mărturii și demonstrează adevărul, necesitatea și subtilitatea Evangheliei, în prima părere a lor. Am ținut deja o zi sfântă de post și rugăciune, din motivele deja expuse; și sperăm că nu va trebuie niciodată să punem jos armele spirituale, până când Satana, lumea, nevoile trupești, sunt distruse; lucru pe care Dumnezeu îl grăbește prin Hristos! La fel și noi vă îndrumăm pe voi, și ne semnăm,”

“Frații voștri dragi prin credință și frăție în evanghelie,”

“William Kiffin, Edward Harrison, Thomas White, Joseph Sansom, Thomas Cooper, Henry Hills, John Perry, Richard Tredwell, Robert Bowes.”

“Mărețul nostru plan prin această scrisoare este de a obține o relatare deplină din partea tuturor bisericilor din Anglia, Scoția și Wales; așadar dorim să ne informați nu doar despre statutul vostru, ci și de statutul oricărei biserici ce se află în țara voastră, sau lângă aceasta; vrem să cunoaștem în detaliu despre toți cei care sunt cu noi în principiile adevărului; și pentru noi înșine, sau pentru oricare biserică de-a lui Hristos, vom fi pregătiți să dăm relatarea, dacă este cerută, despre noi, sau bisericile de lângă noi.”

“Din partea bisericilor lui Hristos din Londra, ziua 24 a lunii a 5-a, 1653. Peter Scutt, sau Scott. [Hist. Of Welch Association]”

Mr. Scott, scriitorul acestei scrisori, se poate observa la pagina 237, asemeni lui Robert Bowes, era membru al bisericii din Glass House. Este probabil ca ei să fie succesorii lui Messrs, Consett și Draper, care par să fi muncit și să fi murit în Irlanda. Felul în care ei vorbeste despre aceste persoane dovedește că au fost folositori, și că au fost luați în tinerețe: și astfel evenimentele au justificat perfect concluzia cum că Domnul i-a luat pe acești oameni drepți din calea răului ce va veni.

Nu știm mai mult de atât despre statutul bisericilor din Irlanda, până în anul 1656, când o scrisoare a fost trimisă de ei către bisericile din Ilston și Llanstrisaint în Glamorgaushire; prin care vrem să păstrăm istoria noastră.

Dublin 12, luna 4, 1656.

“Dragi Frați,”

“Vă dorim o credință mai adâncă și înfloritoare, astfel ca nicio furtună a persecuției sau eroare sau erezie să vă zdruncine credința. Acceptăm cu bucurie faptul că mâna Domnului acționează în favoarea voastră prin multiplicarea numărului vostru: Dumnezeu vă arată mai multă bunăvoință, astfel credința voastră poate crește exponențial; iar caritatea fiecăruia dintre voi față de alții va rămâne puternică. Trăiți acum în vremuri prospere; aveți înțelepciunea să vă pregătiți pt o furtună; deoarece, fraților, când nu au fost persecutați oamenii lui Dumnezeu? Marinarii își întăresc voința înaintea unei furtuni. Pe lângă învățăturile obișnuite, vă îndemnăm să studiați mai multe cărți; și să primiți sfaturile predicatorilor divini; în special să citiți scripturile și să le studiați; dacă vă studiați și proprile inimi atunci veți fi pe calea cea bună. Aveți grijă să mențineți unitatea totală, nu doar propria comuniune, și deasemenea păstrați-vă inimile împreună, îndulcite prin afecțiune unul față de altul fără răutăți. Lăsați-i pe cei care sunt mai bogați dintre voi să fie mai inimoși față de cei mai săraci; asta cu atât mai mult din cauza problemelor prezente, și din cauza urii din lume, pe care sfinții dintre noi trebuie să o supraviețuiască. Aveți mare grijă cu scandalurile; deaorece acolo unde evanghelia preia puterea, diavolul pierde ocazia de a înghiți Biserica în scandaluri. Dorim ca voi să vă urmați inima, prin contribuția față de săraci și alte biserici, și prin menținerea vorbelor bune despre voi, și amintiți-vă că cei ce dau bine vor primi doar bine; prin această datorie, mulți dintre noi am observat, mai ales în partea voastră, că bisericile nu excelează. Dorim ca voi să continuați și să insistați pentru a stabili oficiul și stabilitatea bisericilor; și astfel să fiți atenți să cumpărați doar adevărul și să nu-l vindeți. Aveți grijă la păcatul pământesc – ce se află deseori sub o profesare largă. Aveți grijă de voi sau de membrii slabi, feriți-vă de lupii îmbrăcați în oi, ce se află printre ei prin sanctitatea falsă. Munciți pentru a păstra în inimile voastre cuvântul sfânt al lui Dumnzeu, în opoziție față de iluziile prezente ale vremii. Nu vă avântați în dispute rele și speculative; ci mai degrabă aflați-vă mereu de partea adevărului; știind că principiile care în mod normal duc la salvare sunt puține. Aveți grijă ca sub pretextul întâlnirilor bisericești să nu neglijați rugăciunea, prin care să aveți grijă să vă bucurați. Munca după o viață adevărată, sinceră și strălucitoare va fi bine structurată. Prețuiți o asigurare împotriva zilei rele ce va veni. Aveți grijă la durerea inimii și respingerea afecțiunilor față de Dumnezeu. Lăsați-vă conștința să fie martoră la conversația voastră pură, încă de la chemarea voastră efectivă; și față de scopul vostru sfânt pentru Dumnezeu în viitor.”

“Rămânem frații voștri în evanghelia lui Hristos,”

“Thomas Patient, Christ. Blackwood, Edmund Roberts, Richard Lawem, Thomas Seward, Henry Jones, P. Cudmore, William Hopkins, Arnold Thomas.”

Nu avem nicio relatare despre bisericile din Irlanda după această perioadă, cu excepția faptului că în anul 1659 Blackwood era încă la biserica din Dublin, în perioada în care el a publicat diverse lucrări despre cele zece capitole ale lui Matthew. Este probabil ca Restorarea lui Charles II a cauzat asemenea revoluție în Regatul Irlandei, încât el și frații săi au fost obligați să se întoarcă acasă; după cum am găsit și numele lor pe una dintre declarațiile Baptiștilor împotriva rebeliunii lui Venner. Suntem de părere că nu trebuie să trecem cu vederea această parte a istoriei noastre fără să facem următoarele sesizări.

Nonconformiștii erau în această perioadă foarte divizație legat de sentimentul guvernării bisericii și statului.

Niciunul dintre ei nu erau de acord cu Episcopația; însă marea parte, în special Presbiterienii, care erau acum secta predominantă, nu erau doar susținătorii necesității unei conduceri religioase, ci, deși au fost și ei persecutați de Episcopație, erau neprietenoși față de tolerarea Independenților și Baptiștilor.

Ultimele două secte menționate susțineau bisericile congregaționale, congregate sau aduna, în contradicție cu bisericile parohiale. Bisericile lor erau distincte de, și independente una de alta, și nu acceptau nicio altă manipulare externă. Pastorii unora dintre acestea, totuși, nu erau atât de departe de regulile stabilirii naționale pe cât s-ar fi dorit. Erau unele persoane de ambele denominații ce se aflau printre Judecători, sau predicatorii licențiați din grupare; mai existau și alții, care, deși aveau congregații distincte, nu predicau doar în parohiile bisericilor, ci acceptau deasemenea și taxele parohiale. Însă majoritatea nu aveau parte de multă susținere din partea guvernului; asemeni nonconformiștilor din ziua de astăzi.

Cu privire la la guvernul civil, bisericile congregaționale erau împărțite în două clase. – Una dintre ele a lăsat considerația și regularizarea sa pe mâna autorităților constitușionale, și au estimat prin datoriile că trebuie să fie în slujba puterilor ce reprezentau Regele, Parlamentul sau Protectorul. Mulțumiți cu libertatea conștinței în problemele religioase, și cu frică de Dumnezeu și rege, ei nu s-au implicat în probleme celor ce conduceau. Nu au fost persecutați în timpul Protectoratului lui Cromwell, acest lucru fiind un principiu a guvernului său, ca nicio persoană să nu fie persecutată pentru alegerile religioase. Vedeți lucrarea An Olive Leaf: or some Peaceable Considerations, pentru Rogers, Powel, și restul oamenilor bisericii lui Hristos, scrisă de William Erbery, Ianuarie 9, 1653. Aici sunt întrebați următoarele lucruri: “Este adevărat că conform evangheliei, pentru preoții lui Hristos să se amestece în guvernul civil, nu este acceptabil? John 18:36; Luke 22:25. – Au vorbit vreodată preoții evangheliei împotriva principiilor și puterilor? Rom. 13:1,2; 1 Tim. 1:2; Titus 3:1,2; 1 Pet. 2:13,14. – Poate guvernul civil să se amestece în gloria evanghelică? Este monarhia prin rege în orice fel împotriva domniei lui Hristos, asemeni aristocrației într-un parlament? Nu este statul Olandei, și Veneșiei, la fel de mult pentru Anticrist la fel cum sunt regii Franței și Spaniei? Isaiah 19:11,13.” Cealaltă clasă susținea faptul că domnia Anticristului se apropia de final; că timpul prezis de Daniel era aproape, atunci când sfinții vor cuceri regatul; că Hristos era pe cale să domnească pe pământ în mijlocul oamenilor săi timp de o mie de ani; și că el prin puterea sa îi va transforma în cenușă pe păcătoși. De asta Harrison, Powel, Freak, Simpson, Rogers și alții erau foarte nemulțumiți atunci când Cromwell a uzurpat puterea supremă. Nemulțumirea era atât de mare, încât, temându-se de o revoltă în oraș, el i-a trimis la închisoare. Această soartă aceștia au acceptat-o cu bucurie, numind-o persecuție de dragul conștinței, în timp ce cealaltă clasă îi acuza pentru fanaticismul lor greșit și erau de părere că au ajuns în acea situație din cauza proprilor greșeli.

Aflăm din această corespondență că preoții ce aveau grijă de aceste biserici din Anglia, Irlanda și Wales, și oamenii care corespondau cu ei, toți se opuneau acelor Baptiști ce se implicau în treburile civile ale țării. În timp ce cei ce confundau biserica și lumea întreagă erau mereu în gardă, ei păreau că se bucură de pace, și reușeau să promoveze pacea printre frații lor, care nu au învățat încă să asculte de puterea supremă, orice nume ar fi avut aceasta.

Cei ce au fost numiți ca membrii monarhali trebuie să fie diferențiați în mai multe clase. Venner și asociații săi erau cu siguranță foarte etunziasmați și credeau că regatul lui Hristos trebuia stabilit prin sabie. Însă nimeni care nu cunoaște caracterele lui Jessey și Knollys nu va merge la asemenea extreme, deși ei au trăit într-o perioadă în care natura regatului lui Hristos era departe de a fi înțeleasă pe deplin. Fără, totuși, prin încercarea de a-i susține mai departe, vom relata sentimentele celor care erau numiți drept oameni monarhali prin cuvintele proprii, după cum este menționat în declarația anterioară. “Descoperim multe neînțelegeri între ei și interpretări greșite printre majoritatea, despre monarhiști, sau regatul lui Hristos în națiuni, de care scripturile sfinte ale vechiului și noului testament declară clar, cu o perioadă față de legile păgâne, constituțiile și decretele oamenilor, după cum sunt acum executate în națiunile lumii: și unde este deasemenea deasupra inimilor oamenilor, servitori ai lui Dumnezeu, că în acest veac prezent Domnul Jehovah crează al cincilea regat, (Dan. 2:44; 7:22,26,27) ce nu va fi lăsat în grija altor oameni, ci va spulbera toate celelalte regate, și va dăinui pentru totdeauna; iar asta în timp ce a patra monarhie este distrusă parțial în aceste națiuni, iar Hristos poate fi Regele Regilor, și a tuturor națiunilor. Mic. 4:7; Zech. 9:9,10; Col. 1:16; 1 Tim. 6:15; Heb. 2:8; Rev. 11:15,17; Rev. 14; Rev. 19. Întradevăr descoperim acum adevărul prezent împotriva căruia liderii naționali și clerul lor se opun foarte mult, și în special unii membrii ai bisericii ortodoxe, ce nu pot îndura ziua venirii Domnului; noi așadar suntem comiși, conform prezenței și ajutorului luo Dumnezeu, pentru a lua în considerare și de a dezbate beneficiile tuturor celor implicați; lumea trebuie guvernată prin cuvântul lui Dumnezeu, fără amestecuri, după cum e în ziua de azi, cu invențiile și legile oamenilor. Această dezbatere dorim să o purtăm în orașul Londrei; și dorim ca iubiții noștrii fraț ce ne împărtășesc suferințele și adevărurile, în biserică sau în afar ei, în oraș sau în țară, să observe totul până la final, astfel să poată să se bucure de libertate împreună cu noi prin acele întâlniri și dezbateri, cât mai des poisibil. Iar dacă Domnul ne dă libertatea, propunem să continuăm cu dezbaterea de aici înainte, până când avem rezultate.” [Declaration, p.16, 17]

Este foarte probabil ca acest plan să fie prevenit prin atenția guvernului. Protectorul a descoperit aceste persoane, împreună cu republicanii din stat, care erau în general deiști, ce mai dificili dintre toți. Oamenii religioși încercau să intre în grații. Le-a spus că “el nu avea niciun mod de a-și asuma guvernul, dar în schimb era mulțumit cu un grup pastoral, dacă nu ar fi fost neapărat necesară menținerea națiunii de a nu fi distrusă în bucăți, și de a deveni victima dușmanilor comuni. Astfel el deabia a pățit între vii și morți după cum s-a exprimat, iar asta doar până când Dumnezeu poate să-i îndrume spre un rezultat preferabil, atunci când el va renunța la demnitatea sa cu bucurie egală cu supărarea cu care a preluat-o.” Împreună cu liderii acestei grupări, el a încercat să poarte o discuție asupra termenilor familiarității, închizând ușa, și făcându-i să ia loc alături de el pentru a le arăta cât de puțin însemnau pentru el acele distanțe pe care era obligat să le observe de dragul formei, împreună cu alții. El a discutat cu ei pe limba lor, iar conversația s-a terminat într-o rugăciune lungă.

Neputând să suporte această familiaritate, ei se opuneau guvernului controlat de o singură persoană, deoarece în opinia lor acest lucru era împotriva dorinţelor lui Hristos; ei spuneau: “Suntem foarte supărați de aceste lucruri încât nu ne putem abține să nu ripostăm și să ne susținem opinile, după ce am dedicat atât de multă muncă, sânge, sudoare, rugăciuni, vieți și lacrimi. Nu credeam niciodată să putem vedea atâtea instrumente în armată, biserici și în alte părți, ce sunt mânjite de regi, căpitani și nobili; cu pământurile, casele, proprietățile, parcurile și palatele lor, în care stau liniștiți și contemplează împreună cu anticristul, lumea, biserica lumească și clerul!” [Declaration, p.4]

Atunci când protectorul a descoperit că ei nu puteau fi câștigați prin favoruri, el era determinat să-i zdrobească; și astfel, după cum am auzit, câțiva din preoți au fost închiși, iar Major General Harrison și-a pierdut slujba. Timp de câțiva ani, republicanii au încercat să producă o revoluție în guvern; iar în mare, eșuând în misiunea lor, ei au căzut de acord în 1658, într-un număr de trei sute, să încerce cu forța; astfel să-l ucidă pe protector pentru a-l proclama pe Regel Isus. Însă secretarul Thurloe, care nu s-a zgârcit pentru a face rost de informații, avea un spion printre ei care le-a descoperit intențiile, astfel le-a furat armele și muniția din Shoreditch. Liderii conspirației, și anume Venner, Grey, Hopkins și alții, au fost închiși până la moartea protectorului, împreună cu complicii lor, Major General Harrison, Colonel Rich, Colonel Danvers și alții.

Protectorul se pare că și-a format sentimente mai bune față de subiectul religiei cu privire la stat, în comparație cu alți preoți, fie ei Episcopalieni, Presbiterieni, Independenți sau monarhali, care erau în mare parte, deși nu exclusiv, Baptiști. Aceștia, în feluri diferite confundau biserica cu statul, și nu respectau privilegiile civile și religioase ale oamenilor separate. Astfel mulți dintre ei care “s-au amestecat,” au fost înghițiți în politicile lumești; și, după cum obișnuia să le spună și Cromwell, au suferit nu din cauza conștinței, ci din pricina faptului că erau prea ocupați cu treburile oamenilor, și pentru că nu își vedeau de treburile lor.

Se presupune că protectorul nu a permis niciodată nimănui să fie oprimat din cauza principiilor religioase, cu excepția lui John Biddle, Socinianul, fapt care se cunoaște că a încercat din răsputeri să-l prevină. Atunci când Kiffin a fost adus înaintea lordului major la Guildhall, pe 12 iulie 1655, și acuzat cu faptul că a încălcat legile prin predicarea botezului pentru copii, fapt ce era ilegal, lordul-major, fiind ocupat cu alte probleme, a amânat execuția până luni. Prin felul în care Kiffin a fost tratat de primar, este probabil ca acesta să nu fi auzit de persecuție; iar asta este posibil să fi fost din cauza prieteniei lui Cromwell, decât bunavoință sau libertatea guvernării Presbiterienilor.

Am spus că existau câțiva preoți Baptiști eminenți printre cei ce au fost aleși de către protector, în shcimbul Adunării Sfinților din Westminster, pentru înlăturarea indivizilor din bisericile parohiale care erau ignoranți și scandaloși. “Ei aveau puterea (spunea Baxter) de a-i testa pe toți cei care au venit pentru insituție sau inducție, iar fără aprobarea lor nimeni nu era admis. Ei înșiși i-au examinat pe toți cei care puteau veni în Londra: însă dacă nu erau potriviți sau nu aveau calificările necesare, îi trimiteau la unii preoți din țara din care proveneau, și îi aprobau dacă aceștia îi aprobau. Și cu toate defectele lor, deși multe sunt de spus despre acești judecători, ei au reușit totuși într-o oarecare măsură să salveze mulți păcătoși din congregație din ignoranță, păcat și de preoți bețivi. Acest fel de preoți care predicau împotriva vieții sfinte sau predicau într-un fel cu care oamenii nu erau obișnuiți; toți cei care foloseau oficiul doar ca pe o sursă materială, și nu ar fi reușit niciodată să convertească vreun suflet, erau respinși mereu; iar locul lor era oferit altora care îl meritau, și anume predicatori serioși, ce trăiau o viață sfântă.” [Baxter’s Life, p. 72]

Cu siguranță că în această perioadă unii Baptiști au acceptat lucrurile dintr-o stabilire națională, deși se presupune că majoritatea dintre ei vedeau asta ca pe o abandonare a principilor Nonconformiștilor, în special Baptiștii.

Dintre cei ce s-au conformat au fost cei ce au acceptat numirea lui Teiers. Tombes, B.D. avea viața lui Leominster din Herefore; Daniel Dyke, M.A. a lui Great Hadham din Hertfordshire; iar Htenry Jessey, a lui St. George, Southwark. Trebuie să fi existat unele dificultăți din partea Independenților, și încă și mai multe din partea preoților Baptiști ce deveneau rectori ai parohiilor; însă bisericile lor nu erau compuse indiscriminant din membrii, și nici nu erau limitate la persoanele ce trăiau pe lângă acele parohii.

Edwards, în lucrarea sa Antapologia, îi acuză cu multe dintre aceste lucruri ca pe o inconsistență, și spune astfel: “Congregațiile voastre, la fel ca în Londra, acolo unde se află locul de întâmlnire, și unde locuiesc preoții, sunt formate din membrii, iar unii locuiesc în Londra, însă alții pot fi din Surrey, Middlesex, Hertfordshire, Essex, unde au domiciliu fix, fiind la distanțe de douăzeci de mile; și mulți membrii se întâlnesc doar o dată pe lună, unde niciunul dintre preoți nu-i pot supraveghea, sau membrii să poată avea grijă unii de alții, neștiind conversațiile lor, fapte care sunt considerate ca fiind ideile de bază în frăția bisericii voastre; vă las pe voi să judecați asupra rezidenței membrilor unii față de alții, și a acțiunilor predicatorilor față de atât de mulți membrii, fie excesive sau nu, și meritele multor principii ale voastre.” [p. 96]

Jessey și-a continuat munca ca pastor al bisericii sale. El a fost decretat la biserica lui Lathorpe în 1637; iar în această vie, se spune, că el a continuat o muncă credincioasă și serioasă până la moarte. Crosby spune: “El și-a împărțit sarcinile conform principiilor sale. În fiecare dupămasă a zilelor Domnului el se afla printre oamenii săi’; dimineața predica deobicei la biserica St. George, Southwark, fiind unul dintre preoții permanenți ai parohiei.”

Este probabil ca oamenii lui Jessey să fi fost prezenți la biserica St George dimineața, sau alfel să obțină ajutor, de vreme ce se pare că Jessey nu avea niciun asistent. Este probabil ca biserica sa a Nonconformiștilor era frecventată în aceeași manieră ca înainte, și astfel ca rector el nu făcea mai mult decât să predice în parohia sa. La fel cum el era unul dintre preoți, probabil că mai erau și alții, din congregațiile Presbiteriene sau Independente, care boteza copiii; și după cum Jessey admitea mereu o comuniune mixtă în biserica, el nu ar fi găsit nicio dificultate în administrarea împărtășaniei, după cum reiese din canoanele bisericii care nu mai erau obligatorii acum, astfel preoții aveau libertatea de a admite pe oricine.

Legat de Tombles, aflăm de la Crosby, că oamenii din Bewdley l-au invitat să le fie predicator, iar “el a început să predice și să vorbească public împotriva botezului infantil; și văzând nicio reformă a bisericii în acest subiect, el a creat apoi o biserică separată formată din cei ce credeau ca el, continuând în același timp să fie preot în parohia inițială.” Acest lucrur este declarat de Crosbi în relatarea despre Fisher, în lucrarea sa Baby baptism no baptism; unde el spune: “Am descoperit că toți oamenii din Bewdley erau membrii ai bisericii, cu Baxter ca predicator.” Așadar ne informează că Tombes nu administra împărtășania niciunei persoane care nu a fost botezată. Baxter spune că această biserică nu a avut niciodată mai mult de douăzeci de persoane. Crosby confirmă că “această societate de Baptiști nu a fost niciodată foarte numeroasă, însă era compusă din cei ce erau văzuți foarte bine în comunitate din cauza evlaviei sale și judecății solide; și că trei preoți eminenți au fost antrenați în aceasta: Richard Adams, John Eccles și Captain Boylston. Biserica a continuat până la restorare.”

Baptiștii care se opuneau lui Cromwell trebuie să fi fost foarte supărație de-alungul guvernării sale, de vreme ce el nu i-a agreat niciodată în totalitate. Însă cei care s-au purtat bine și nu au creat probleme, și care erau văzuți ca cumpătați, au fost foarte bine primiți, și protejați în mare parte.

“În mare (spune Calamy), Cromwell, care a scăpat de multe atentate la viața sa de către cei care doreau să-l înlăture, nu a putut scăpa de lovitura lui Dumnezeu, și a murit subit de febră, pe data de 3 septembrie 1658.” Relatând despre caracterizarea sa, acesta adaugă:

“Niciun om nu a fost vreodată mai florificat decât acest individ. Soldații și sectarienii l-au magnificat mult, până când a început să caute coroana și stabilirea propriei familii; au existat mulți alții care vroiau să decapiteze regi, de vreme ce regii nu le erau pe plac. Roialiștii l-au respins ca pe un ipocrit perfid; iar Presbiterienii nu l-au ajutat prea mult în relațiile publice. Baxter a lăsat următoarea relatare legată de el: El a început de jos și s-a ridicat cu mult peste condiția sa; iar promisiunile pe care le-a făcut, le-a folosit pentru a crește în ochii celor din jurul său și de a ajunge la poziția dorită; și a păstrat multă onestitate și sfințenie în acțiunile sale, însă ei tot l-au descurajat. Numele său stă ca un monument pentru posteritate, pentru a le spune de instabilitatea omului în fața tentațiilor puternice, cu binecuvântarea lui Dumnezeu; de ce mîndrie este nevoie pentru a-i face pe oameni egoiști, și pentru a corupe inima cu planuri rele; ce egoism și planuri rele sunt necesare pentru a mitui conștința, corupe judecata, de a-i face pe oameni să mărturisească cele mai mari erori și păcate ale lor, și să se pună împotriva adevărului clar sau a datoriei; ce răni, și mari lovituri împotriva vieții, și o judecată proastă poate păcăli oamenii să privească lucrurile cu superioritate; și asta atunci când Dumnezeu are judecăți cumplite de executat, o sectă eronată, sau un căutător de sine mândru, ce este deseori propriul instrument împotriva unui sfânt inocent.” [Baxter’s Life, p. 71]

Deși este acceptat faptul că Baxter a avut multe oportunități de a cunoaște caracterul protectorului, și deși integritatea sa în a o da nu este deloc suspectă, ar trebui luat în considerare faptul că în calitate de Presbiterian el ar fi putut fi împotriva lui. Astfel noi credem că este corect să dăm o părere a lui Dr. Owen deasemenea; care îl cunoștea mai bine decât Baxter; și care a oferit părerea sa despre Cromwell după ce acesta a obținut ceea ce își dorea, și a practicat toate acele arte ale ipocriziei cu care memoria sa era umplută. Următorul paragraf este din lucrarea excelentă a lui Owen dedicată protectorului, The doctrine of the saintțs perseverance, imprimată la Oxford în anul 1654:

“În mijlocul tuturor schimbărilor și mutațiilor pe care înțelepciunea infinită a lui Dumnezeu le aplica asupra lucrurilor mari și mici din această lume: la fel și comunicațiile prin Isus Hristos, și distribuția sa miloasă a bogățiilor bunăvoinței sale și comorilor ascunse acumulate prin sângele său! Nu cunoaște nicio izbăvire: aveți experiență deplină cu ambele. Și deși îngrijorarea voastră cu cea din urmă a fost la fel ca a oricărei alte persoane din alți ani, interesul vostru în această problemă și înțelegerea acesteia este mult mai important, astfel fiind un lucru mult mai valoros și mai bine privit. Un sens al excelenței și frumuseșii dragostei neschimbate, golindu-se în uleiul auriu al milei spirituale autentice, este o literă a unui nou nume ce nu poate fi citit de nimeni decât cel care-l posedă. Seriile și lanțurile izbăvirii eminente, prin care ați fost atrași, și protejați de orice muncă grea a generației voastre, pe care Dumnezeu a chemat-o asupra voastră este evidentă tuturor. Din păstrarea voastră a puterii lui Dumnezeu prin credință, sufletul vostru este posedat doar de experiență. Astfel am luat asupra mea de a vă prezenta lucrarea mea slabă înălțimii voastre, ce este departe de interesul vostru în adevărul necesar, (și din cauză că nu excelați și nu sunteți demn) iar fără asta, fără nicio considerare, fie prin demnitate și puterea prin care sunteți chemat de Dumnezeu, nici din cauza unui fel aparte de a vedea socitatea oamenilor din care eu sunt un membru nedemn, nici orice alt respect personal, ar fi putut învinge cu sau m-ar fi putut împinge în cadrul său. – Sancta sanctis.”

Concluzionând caracterul său, Neal spune: “Asupra întregului, nu trebuie să ne mirăm de faptul că caracterul acestui OM MĂREȚ a fost transmis prin posteritate împreună cu unele dezavantaje, de diferitele facțiuni de roialiști, presbiterieni și republicani, deoarece fiecare au fost dezamăgiți, și înfuriați, de a vedea puterea supremă luată din mâinile lor; însă managementul lor este o dovadă imbatabilă a abilităților sale mărețe. El a stat la cârma celui mai furtunos sezon pe care l-a văzut vreodată Anglia; iar prin înțelepciunea și valoarea sa el a deconvertit măsurile și planurile dușmanilor săi, pentru a se apăra pe sine și comunitatea de la naufragiu. Eu doar voi observa mai departe, cu Rapin, că confuzia ce a câștigat în Anglia după moartea lui Cromwell, a evidențiat clar necesitatea acestei uzurpări, cel puțin până când constituția putea fi reinstaurată.”

Richard Cromwell, care a preluat locul tatălui său, nu a fost capabil să conducă diferitele secte, și se pare că oamenii religioși ai principiilor monarhale i-au creat multe probleme. Calamy spune: “Monarhalii, sub conducerea lui Sir Henry Vane, s-au ridicat împotriva sa dintre sectele orașului. Rogers și Freak, și alții ca ei, și-au dat jos glugile, însă adunarea din Wallingford a executat acțiunea de bază. Ei i-au pus pe unii dintre membrii lor într-o grupare sub forma unui consiliu de stat, unde Fleetwood era lider, iar Lambert imediat după el.”

“Însă acești ofițeri (spune Neal) și-au pierdut credibilitatea; măsurile lor era slabe și frânte; o grupare era pentru tratat, alta de partea sabiei, însă a fost prea târziu; vechile lor regimente veterane au fost trimise din oraș. În această confuzie, Generalul Fleetwood, care i-a adus în această situație, s-a retras, iar un trup lăsat fără cap a devenit nesemnificativ, iar în câteva luni destul de docil. Aici s-a încheiat puterea armatei și cea a Independenților.”

De vreme ce munca noastră trebuie să fie o istorie a religiei și nu a politicii, concludem acest capitol și arătăm care a fost influența acelor principii religioase stricte care au fost folosite în această perioadă de dragul moralului și fericii oamenilor; și pentru prosperitatea națiunii. – Vom face asta prin copierea reflexiilor judiciare ale lui Neal asupra timpurilor dinaintea și după restaurare.

“Și aici a venit un sfârșit (spune el) a acelor vremuri nefericite pe care istoricii noștrii le-au umplut cu orice infamie și reproș pe care omul poate născoci. Preoții puritani au fost reprezentați ca mecanici ignoranți, predicatori proști, dușmani ai învățării și mai rău ca hoți publici. Se spunea că universitățiile erau reduse la minim, și dacă Goții și Vandalii, până și turcii, ar fi invadat națiunea, ei nu ar fi reușit să introducă un barbarism și ignoranță mai mare; și totuși în aceste vremuri, și din cauza anumitori oameni ce se aflau în scaunele universitare, au fost educați majoritatea dintre cei mai elocvenți și sfinți predicatori ai acestui ultim veac, și anume: Stillingfleets, Tilotsons, Bulls, Barrows, Whitbys și alții, care au obținut un nivel înalt de venerare din partea tutorilor lor, după ce au pășit în lume. Partea religioasă a oamenilor obișnuiți a fost stigmatizată cu caracterul ipocriților; înfățișările lor, îmbrăcămintea și comportamentul, au fost pictate în culori diferite; și totuși oricine poate să se aventureze să provoace acei scriitori pentru a produce orice perioadă din timp încă de la reformă, în care exista mai poțină profanare, și mai multe părți legate de spirit și aparențele religiei. Probabil că a existat prea multă rigoare și precizie în diferite probleme, fapt ce poate fi catalogat ca contrar și extrem. Însă dorințele oamenilor au fost puse sub o reținere foarte mare; și deși constituția legală era ruptă cu neplăcere în multe bucăți, iar oamenii erau guvernați de politic false, iar legi mai buine nu au fost create niciodată, iar acele legi nu au fost puse mai bine în execuție. Îmbrăcămintea, limbajul și conversația oamenilor era serioasă și virtuoasă, iar maniera lor de a întreține casa era remarcabil de fugară. Exista cu greuo vreun faliment pe an, iar în asemenea caz falimentul avea un semn de infamie asupra sa ce nu putea fi șters. Viciile beției, fornicării, injuriilor profane și orice alt fel de obicei negativ erau interzise și demodate. Clerul din aceste vremuri depunea eforturi mari în predică și rugăciune, în catechinarea tinerilor, și vizitarea parohiilor lor. Magistrații își făceau datoria prin suprimarea oricărui tip de jocuri, teatru sau abuzuri publice. Nu exista niciun joc în spatele șcenei în orice parte a Anglie timp de aproape douăzeci de ani. Ziua Domnului era respectată cu o strictețe nemaivăzută; și existau un număr rar întâlnit de tineri evlavioși și învățați în universități. Astfel dacă o asemenia reformă a manierelor ar fi fost obținută sub o administrație legală, ei ar fi meritat caracterele cele mai bune ale vremii.”

“Însă atunci când restaurarea legală a fost reinstituită, a apărut cu ea un torent de diferite tipuri de lucruri negative și răutăți. Vremurile ce au urmat după Restaurare au fost opuse celor dinaintea acesteia; deoarece legile ce au fost făcute împotriva viciilor timp de douăzeci de ani au fost declarate nule, iar magistrații s-au schimbat, oamenii nu au mai pus limite apetitelor lor. O proclamații a fost întradevăr publicată împotriva acelora care și-au dat drumul și împotriva cavalerilor revoltatori, a căror loialitate consta în băut și amenințări împotriva celor ce nu erau de acord cu ei; însă în realitate regele era capul acestor probleme, el fiind devotat plăcerilor sale; episcopii și doctorii săi spuneau că el deseori venea de la casele amantelor sale direct la biserică, până și în zilele sacre. Existau două case create în vecinătatea curții. Actrițe au fost aduse pe scena Angliei, care nu a fost cunoscută până atunci; erau jucate cele mai obscene acte; și cu cât erau mai obscene, cu atât mai mult era regele mulțumit, el fiind prezent la orice operă nouă. Nimic nu se vedea la curte decât petreceri, beții și intrigi amoroase, ce au produs majoritatea viciilor. De la curtea a început să se răspândească aceste boli contagioase ca un foc sălbatic printre oamenii obișnuiți, în așa fel încât aceștia au aruncat orice fel de evlavie și virtute, și au luat alte culori ale beției și așa mai departe; toate felurile de păcate au fost reînviate; aparențele religiei ce au rămas, au fost țintele glumelor și profanărilor. Unele persoane au început să râdă la adresa religiei și să inventeze diferite povești despre acte trecute de evlavie, pentru a le satiriza.”

“Pentru a părea serios, sau să facă conștiente acțiunile și cuvintele cuiva, o persoană era catalogată ca schismatic, fanatic sau sectarian; deși dacă exista o religie adevărată în decursul acestei domnii, era defapt cu acești indivizi. Ei care nu aplaudau noile ceremonii erau marcați ca Presbiterieni, iar fiecare Presbiterian era considerat un rebel. Vechiul cler, care a fost supus la scandal, prin faptul că a luat posesie asupra lucrurilor vii, a fost intoxicat cu noua organizare, și a lepădat orice limite sub care au fost odată. În fiecare săptămână (spunea Baxter) apăreau raporate despre diferiți membrii ai clerului care au fost văzuți beți în noaptea precedentă, și căzuți în stradă. Unii erau văzuți cu femei; iar unul a fost observat beat în amvon. Asta era situația generală ce domnea odată cu reinstaurarea majestății sale!” [Neal, vol.iv.p.271-274]

Cine poate ajuta la exclamarea acestei imagini, DREPTATEA EXALTĂ O NAȚIUNE; ÎNSĂ PĂCATUL ESTE REPROȘAT DE ORICE OM.

O istorie a Baptistilor Englezi – Capitolul 7 – Anii 1653 – 1660