Istoria Bisericii Crestine Baptiste Nr. 1 Cluj, Manastur
Spicuiri din istoria Bisericii Baptiste Mănăștur
În deceniul al doilea al secolului trecut, credința nou testamentală baptistă a cuprins și o parte din populația română din cartierul mărginaș al Clujului de atunci, Mănăștur. Sursele de auzire a Cuvântului au fost credincioșii baptiști aparținând bisericii maghiare, înființată în 1863. Papp Karoly și Stolnaj Nicolae au fost predicatori în acele timpuri. Vasile Cherecheș a fost primul credincios român din Mănăștur botezat. El a propovăduit Evanghelia rudeniilor și vecinilor din cartier, astfel că în anii de după primul război mondial, grupul credincioșilor baptiști care se adunau în casa lui era alcătuit din 10-15 membri. Menționăm doar câteva nume: Toderaș Vasile, Crișan Gavril, Albu Pavel, iar în anul 1919, li se adaugă Dan Ioan și Toma Slev. Numărul lor va crește, astfel că în 1921 ei se vor constitui în prima biserică română din Cluj.
1921-1930 Casa familiei Costin Ion a devenit neîncăpătoare și cei 30 membri au cumpărat teren și s-a început construcția unei clădiri proprii. În iarna anul 1926 s-a inaugurat noul locaș. Bucurie. Entuziasm. Propovăduire intensă. Surorile tinere au alcătuit Societatea Credința. Surori bătrâne s-au organizat în Societatea Iubirea, iar copiii și adolescenții din Școala Duminicală au alcătuit grupul Speranța. Corul bisericii era pregătit și condus de Vasile Toderaș. Conducătorii spirituali ai bisericii au fost Ioan Dan, Gavril Crișan, Gavril Moraru, Toma Slev, Nicolae Șomlea. Botezurile se țineau anual la sărbătoarea Rusaliilor în apa Someșului. În 1928 se deschide a doua biserică, în cartierul Cordoș. Numărul membrilor din Mănăștur s-a apropiat de 100.
1931-1940 Perioadă de puternică dezvoltare, având loc multe boteze nou-testamentale în apa râului Someșu-Mic, Biserica devine centrul misionar al județului și Nordului Transilvaniei. Corul mixt ia un avânt deosebit, se formează fanfara, condusă de Traian Farcaș, care impulsionează atractivitatea la programele adunării. Când oficialitățile orașului l-au întâmpinat pe istoricul și ministrul Nicolae Iorga la sosirea în gara Cluj, fanfara baptistă a fost remarcată. Misionarii bisericii au fost adesea persecutați de către preoții ortodocși și împiedicați să vestească Evanghelia, să facă boteze. Fratele Ioan Dan a obținut două audiențe la regele Carol cu ocazia unor vizite la Cluj și a apărat cauza credincioșilor baptiști. Școala Duminicală pentru copii era ținută cu regularitate de fr. poet Simion Țion. Se conturează pregnant personalitatea fratelui păstor Morar Gavril. Misiuni în satele: Feiurd, Deușu, Măcicașu, Topa Mică, Turea, și în județul Ciuc: la Toplița și Râpa. Din 1933, Mănășturul devine sediul Comunității de Cluj, cu 105 biserici, președinte Ioan Dan, care va fi ales și președinte pe țară a Uniunii Tineretului Baptist.
1941-1945 Timp de suferință și tristă aducere aminte a membrilor bisericii când, din cauza Diktatului de la Viena și celui de-al II-lea Război mondial, o mare parte din membrii bisericii au plecat în refugiu în Regatul României. Au rămas membrii autohtoni, biserica fiind condusă cu multă autoritate de fratele păstor Gavril Crișan. Alături de el, au privegheat la întărirea bisericii în Cuvânt, bătrânii bisericii, încrezători că Dumnezeu este la cârma istoriei. Reamintesc doar câteva din familiile celor care au fost statornici locului: Gavril Toader, Pavel Rusu, Pavel Albu, Vasile Stoica, Gavril Căpușan, Ștefan Borza, Iacob Brie. A funcționat o legătură de colaborare cu biserica fraților baptiști maghiari, păstorită atunci de fr. Karoly Papp și tânărul Francisc Denes. Biserica noastră a lăudat pe Domnul și în acele vremuri prin rugăciune, frângerea pâinii, cântare cu corul mixt. Familiile membre au dat tribut de viață prin cei rămași pe câmpurile de luptă din Rusia sau în prizonierat. Mulți s-au întors infirmi și bolnavi. Întreaga biserică a mulțumit lui Dumnezeu la proclamarea păcii și a așteptat reîntregirea cu mădularele plecate.
1946-1950 A fost o perioadă deosebit de grea: multe nevoi materiale; familiile trebuiau să-și refacă gospodăria distrusă de război; doi ani de secetă cumplită, când mulți copii sau familii întregi au venit din nordul Moldovei căutând ajutoare, hrană și adăpost. Familii iubitoare și credincioase din biserică au răspuns acestor nevoi: Crișan Gavril, Stoica Vasile, Cherecheș Vasile, Albu Pavel (Naca), Mureșan Ioan (Deiu), Goga Timotei. S-au reîntors din refugiu familiile plecate, și un suflu de bucurie și entuziasm se simțea în întreaga adunare. Universitățile clujene și-au deschis porțile. În primul grup de studenți, viitori intelectuali creștini, erau și membri ai bisericii noastre: Paul Bărbătei și Ioan Rațiu la Drept, Gheorghe Radula, Gheorghe Fișcă și Aurel Opreanu la Medicină. Multă bucurie aduceau bisericii prin cuvintele lor! Tânărul Opreanu dirija corul și cânta frumos la vioară. În acest interval de timp, muzica corală religioasă a avut o influență deosebită în biserică. S-au prezentat lucrări spre slava lui Dumnezeu din clasicii muzicii universale: Bach, Mozart, Haydn, Beethoven. Fanfara era pregătită de Traian Farcaș, venit din Șiria–Arad. În 1948, la Colegiul Academic a avut loc Congresul Regional Baptist din Transilvania cu peste 500 de manifestanți, defilând și cântând pe străzile Clujului. Anual, la Rusalii, aveau loc boteze cu 50-60 de noi membri, în apa râului Someșu-Mic. Dumnezeu dădea starea de creștere. Biserica a fost vizitată cu ocazia evanghelizărilor de către păstorii: Ioan Socaciu, Alexa Popovici, Petru Popovici, Jean Staneski, Balc Petru și tânărul misionar Nechifor Marcu. Biserica se bucura de libertate.
1951-1960 Biserica a crescut în număr de membri, clădirea nu mai era suficientă. A fost invitat ca păstor Ioan Bunaciu, absolvent al Seminarului Teologic din București și al Academiei de Științe Economice. A fost o perioadă de creștere și bună organizare a bisericii. S-au adunat bani și s-a început realizarea primei extinderi a clădirii. Corul și fanfara, programele școlii duminicale și a tineretului împodobeau închinarea credincioșilor. Veneau predicatori din multe orașe ale țării să vestească Cuvântul. În 1956, la eliberarea din închisoarea Gherla, fratele Richard Wurmbrand a predicat cu putere Evanghelia în biserica noastră. Menționez că a fost singura biserică evanghelică care a cutezat să-l primească. În 1955, după plecarea la București ca profesor și director la Seminar a păstorului Ioan Bunaciu, în biserică au rămas lucrători locali: Vasile Sidea, Gavril Moraru și alții. O contribuție substanțială și-au adus tinerii studenți: Iosif Țon (Filologie), Emilian Florea și Nicu Gheorghiță (Medicină), Petru Farc (Politehnică). Începând cu anul 1956, este invitat și ordinat ca păstor, fratele Mihai Hușanu. Biserica l-a îmbrățișat cu dragoste. A fost păstorul care a organizat biserica cu grupe misionare, grupe de rugăciune, activități ale surorilor și tineretului. S-au arătat primele semne de persecuție împotriva credincioșilor evanghelici în anul 1959, când au fost exmatriculați din facultăți clujene 11 studenți baptiști pentru mărturie creștină. Printre ei au fost și tineri membri ai bisericii: Alexandru Crișan și Lidia Cadar, de la Filologie, Vasile Cherecheș, Petru Farc, Liviu Marhao de la Politehnică. Se apropiau norii persecuției creștinilor.
1961-1970 A fost una din cele mai grele perioade din istoria bisericii noastre. Persecuția ideologică comunistă s-a manifestat prin tensiuni, intimidări, amenințări la adresa membrilor bisericii și în special asupra slujitorilor. Fratelui păstor Mihai Hușanu i-a fost retrasă autorizația de păstor al bisericii, astfel că dânsul lua cuvîntul numai din bancă și nu de la amvon. „Reglementarea” s-a numit Programul de restricționare a întâlnirilor de laudă lui Dumnezeu din bisericile evanghelice. S-au interzis întâlnirile săptămânale și cele de duminica după-masă. Trebuia solicitată aprobare specială pentru ocazii sau programe deosebite. Credincioșii Bisericii Baptiste din Mănăștur, sfătuiți și conduși de păstorul Mihai Hușanu, au invocat suficiente motive „speciale” ca să se întâlnească și duminica după-masa: Cina Domnului, căsătorii, binecuvântări ale copiilor, sărbători ocazionale. Comitetul bisericii l-a însărcinat pe fr. Marcu Dumitru să conducă activitățile bisericii, ajutat de alți curajoși vestitori ai Evangheliei: Ioan Dan, Paul Bărbătei, Vasile Sidea. Botezele aveau loc în clandestinitate, neanuțate spre aprobare împuterniciților Departamentului Cultelor. Aveau loc noaptea în baptisierul bisericii și în afara întîlnirilor publice. Copiii nu aveau voie să se întâlnească la Școala Duminicală. Tinerilor le era interzisă susținerea programelor specifice. Corul și fanfara nu au primit autorizație să cânte! Misiunile erau oprite. Cu toate acestea, credincioșia membrilor bisericii n-a putut fi oprită și Trupul lui Hristos s-a întărit în mijlocul persecuțiilor.
1971-1980 Biserica creștea și se întărea. Domnul adăuga la numărul membrilor an de an pe noii convertiți la Hristos. Au fost ani de încercări, de suferințe, de persecuții față de membrii credincioși ai bisericii. Ideologia ateist-comunistă, susținută și aplicată cu duritate de conducătorii statului, urmărea distrugerea convingerilor religioase ale creștinilor trăitori. Tineretul creștin era îngrădit să meargă la studii superioare. Cei care erau descoperiți ca studenți și frecventau sau activau în biserică erau „criticați”, privați de drepturile la bursă sau chiar exmatriculați. Biserica noastră, păstorită de încercatul frate Mihai Hușanu, a progresat și s-a bucurat chiar și în timpuri de restriște. A încurajat mult tineretul să-L laude pe Domnul prin cor, fanfară și trăire. A ajutat studenți mulți să găzduiască în familiile credincioșilor. Întreg comitetul bisericii a fost alături de păstor în slujire. Bătrânul Ioan Dan, predicatorii încercați Dumitru Marcu, Vasile Sidea, Paul Bărbătei, alături de tinerii vestitori ai Evangheliei, Alexandru Crișan, Petrică Farc, Ioan Vereș, au contribuit împreună la bunul mers al bisericii. Corul condus de Gligor Morar, fanfara instruită de Ghiță Bocăniciu, corul bărbătesc și în special corul și programele copiilor au bucurat mult biserica. Clădirea a devenit neîncăpătoare, astfel că extinderea se impunea, dar autoritățile nu au permis. În acest interval de timp, au trecut la Domnul fratele Vasile Gal, membru în comitet și activ credincios mănășturean, și sora Magdalena Gheorghiță, născută Dan, tocmai reîntoarsă din Sighișoara.
1981-1985 Să nu uităm anii de persecuții și teroare prin care credincioșii bisericii noastre, și nu numai, au trecut în această perioadă! Ne amintim de predicile înflăcărate ale fratelui păstor Mihai Hușanu, de slujirile pe care, de la amvon sau prin vizite familiale, diaconii aleși ai bisericii: frații Paul Bărbătei, Dumitru Marcu, Ioan Achim, Constantin Rodilă, Ioan Gheorghiță, Constantin Rusu, Saul Pandre și Iacob Nitroi, le aveau pentru membrii bisericii ca îmbărbătare! Dar în acești ani s-au format și ridicat tineri dedicați în slujirea Domnului, care sunt o parte din slujitorii de azi ai bisericilor noastre. În această perioadă s-au ridicat frații Petrică Farc, Ioan Vereș, Cornel Vereș, Gigi Cosman, Eugen Popa și alții. Minunat răsuna corul bisericii pregătit cu talent de Nelu Mureșan, apoi cu elan tineresc de Mircea Căpușan, împreună cu binecuvântatul Morărel – Grigore Morar. De asemenea, corul tinerilor, pregătit de sora Cornelia Crișan, a adunat într-o familie pe cei de-ai casei cu cei veniți din alte localități. Oricât de tensionate erau relații dintre regimul comunist și biserica vie, evanghelică, purtătoarea adevăratelor taine ale Bisericii lui Hristos, oricât striga și amenința „răcnind” gura leilor împuterniciților și urmăritorilor regimului ateist, în biserică credincioșii găseau un adăpost, un scut și un loc de întâlnire cu Domnul. Clădirea devenise arhiplină. Cu toții înțelegeam că trebuie să mărim spațiul pentru întâlnirile spre laudă și închinare. Știam cu toții că trebuie plătit un preț al confruntării cu Satana. Domnul a luptat pentru noi, El a dat curaj credincioșilor bisericii să adune bani și materiale care să pregătească o nouă și potrivită construcție. În acești ani, în urma multor încercări și persecuții ale credincioșilor, s-a format un grup de tineri și adulți dizidenți, care, prin atitudinea lor, erau împotrivitori regimului comunist. Ne amintim de frații noștri Dumitru Toderic, păstor la Viișoara și Câmpia Turzii, de Radu Căpușan, de David și Ioan Teodosiu, care erau în legătură cu Comitetul creștin român de Apărare a Libertăților Religioase și de Conștiință (A.L.R.C.). Au fost ani de încercări, dar și de binecuvântate bucurii în familiile noastre și în biserică. Studenții se întâlneau pe ascuns și își frământau speranțele izbândirii. Copiii, îndrumați cu dragoste și dăruire de sora Iovuța Popa, Costică Rodilă, și adolescenții, de Dragomir Bojan, trăiau adevărate „aventuri” când se întâlneau cu misionari veniți din Apus să-i viziteze, sau în taberele ascunse din poienile munților, sau multiplicând prin manuscrise revista samizdat „Prietenul Copiilor”, care, după citire, era trimisă prin tineri de nădejde altor copii din Cluj, Oradea, Arad, Timișoara… Acum, după ce furtuna a trecut, recunoaștem că au fost ani frumoși de binecuvântări, de formare și maturizare a slujirii noastre față de Domnul.
1985-1989 Biserica Baptistă din Mănăștur a fost în acest interval de timp un loc de răspândire a Cuvântului și de solidaritate creștină. Biserica se bucura de unitate duhovnicească și progres vădit prin numeroase boteze nou-testamentale. În 1987 au fost ordinați diaconi lucrători frații: Gigi Cosman, Petru Farc, Eugen Popa, Cornel Vereș și Ioan Vereș. Participau la serviciile publice foarte mulți aparținători, prieteni, mulți oameni care s-au scârbit de propaganda comunist-ateistă. Spațiul interior a devenit neîncăpător, curtea bisericii era plină duminica și se asculta Cuvântul la difuzoare. Poporul român suporta cu greu minciunile propagandei socialiste. Adevărul despre viața și destinul oamenilor putea fi auzit numai în bisericile evanghelice, unde se propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu. Credincioșii bisericii s-au încrezut în ÎNDURAREA și DREPTATEA lui Dumnezeu. S-au făcut planuri pentru demolarea clădirii bisericii și reconstruirea alteia mai mare, mai funcțională, mai încăpătoare. Cu greu s-au adunat sumele de bani de la familiile bisericii, în general sărace sau cu venituri modeste. S-au cumpărat și păstrat materiale de construcție. Păstorul bisericii Mihai Hușanu a însuflețit credincioșii prin mesaje biblice, deși era ocupat cu responsabilități în conducerea Comunității Baptiste Cluj și a Uniunii Baptiste din România. Comitetul de diaconi și membri ai bisericii au fost unitari în luarea deciziilor privind bunul mers al lucrărilor. S-au format multe grupe de rugăciune în casele credincioșilor, fapt ce constituia o ilegalitate pedepsită prin severul Cod Penal. Amintesc grupele pe cartier conduse de fr. Dragomir Bojan, care se întâlnea în casa surorii Potra, grupul de părtășie al fraților Ioan Suciu, Victor Lazăr, Constantin Rodilă, Ștefan Szitas, Cornel Vereș. Adunările sfinte erau împodobite de programele tinerilor, copiilor, studenților. Grupuri de tineri și tinere se întâlneau pe ascuns cu misionari străini pentru a audia adevărate cursuri de teologie. Exista o adevărată biserică subterană! Tinerii aveau întâlniri regulate sâmbăta seara, fiind îndrumați de Alexandru Crișan și Ioan Achim. Mulți tineri, organizați în grupe misionare, propovăduiau Cuvântul în bisericile din jurul Clujului. Printre creștinii misionari veniți să lucreze în țară slujind tineretul a fost pastorul american Arnie Maves, care a predicat de multe ori și în plenul bisericii noastre. În septembrie 1985 a avut loc vizita la Cluj a marelui evanghelist baptist Billy Graham din SUA. El a predicat în biserica reformată din str. Kogălniceanu și în catedrala romano-catolică Sf. Mihail din centrul orașului. Peste 10.000 de creștini evanghelici din Cluj, din împrejurimi și din Ardeal s-au înghesuit pe străzile Clujului să îl vadă sau măcar să îl audă. Vizita lui a încurajat mult pe toți creștinii evanghelici să fie mai credincioși, să asculte și să aștepte în răbdare voia Domnului cu privire la fiecare.
Anul 1989 Anul 1989, luna decembrie ― momentul istoric al Revoluției ― Duhul Domnului a fost peste biserică. În vara fierbinte a anului 1989, a doua zi după sărbătoarea Rusaliilor, s-a hotărât și s-a început demolarea clădirii bisericii vechi. Întâlnirile adunării s-au desfășurat în localul Bisericii Baptiste Maghiare din str. Cernavodă. Biserica a fost încurajată de frățietatea baptistă din Comunitatea de Cluj, de bisericile din țară, de multe biserici din marea familie baptistă mondială, în special de frații din Anglia, Elveția și SUA. Nimeni și nimic nu a putut stăvili dorința de a dărui și închina Domnului un locaș potrivit pentru adunarea copiilor Săi. Păstorul, prezbiterii mărturiseau Cuvântul cu putere, încurajau membrii voluntari să lucreze la săparea fundației, la ridicarea zidurilor. Comitetul tehnic de coordonare a fost alcătuit din: Ioan Achim, Petru Farc, Eugen Popa, Grigore Roman, Petru Sava, Cornel Vereș, Ioan Vereș. Surorile harnice pregăteau masa zilnică pentru 60-80 de muncitori voluntari sau specialiști constructori. Amintesc pe Victoria Arion, Ileana Cioban, Dochița Dobandi, Adriana Ionac, Maria Iov și altele.
Biserica era vizitată și încurajată de mulți misionari străini. Copiii erau foarte bine organizați pe clase de studii, beneficiau de literatură creștină, de flanelografe, diapozitive aduse cu mult risc de misionari. Minunate au fost vizitele surorii Trudy Kuhlmann – SUA. Tineretul studia în adevărate școli „underground”; cei maturi se pregăteau să devină viitori evangheliști. Funcționau în paralel trei generații de studenți BEE. Se simțea „plutind” în aer momentul de schimbare social-politică. Istoria a fost și este un instrument în mâna lui Dumnezeu. Biserica din Mănăștur era pregătită să înfrunte forțele dezlănțuite ale regimului comunist. Persecutați la serviciu, insultați în universități și școli, discriminați la salarizare și de alte drepturi, credincioșii baptiști s-au încrezut în Dumnezeu. Aceia care nu au mai rezistat, au plecat prin emigrare în țări occidentale pentru un trai mai bun, trecând legal sau ilegal granițele țării. Credincioșii cei mai curajoși au organizat primirea-distribuirea literaturii religioase, și în primul rând, distribuirea de Biblii, cărți de cântări. Biserica din Mănăștur semăna cu o fortăreață bine organizată. Revoluția din decembrie 1989 a găsit membrii bisericii hotărâți și pregătiți să ducă vestea Evangheliei cu și mai mare putere în libertate. Mulți tineri și membri maturi au participat la demonstrația din 21 decembrie, de pe străzile Clujului. Mulțumim lui Dumnezeu care a îngăduit să nu avem victime dintre membrii bisericii. Anul nou a găsit zidurile clădirii bisericii ridicate.
(Ioan Dan)
Courtesy of http://www.bisericamanastur.ro
