Istoria Bisericii Creştine Baptiste Bivolărie, com. Vicovu de Sus , jud.Suceava
scrisă de Arcadie Mandici
Am început să scriu istoria Biserici Baptiste Bivolărie,Vicovu de Sus, jud.Suceava, eu, Mandici Arcadie, născut la 25.09.1928.
În anul 1973, am luat în serios necesitatea înfiinţării unei biserici baptiste în satul nostru, satul Bivolărie. Biserica unde participam atât eu, împreună cu familia, cât și frații mei cu familiile lor și unde eram membri, se afla în comuna Vicovu de Sus. Această localitate se află la o depărtare de 4 km și este despărțită de satul nostru de râul Suceava, peste care se face transversarea pe o punte de o lungime de un kilometru şi care are declivitatea de 16 la 1000. Atunci când anotimpul era polios, punţile erau luate de ape și noi eram nevoiți să mergem pe la pod pentru a traversa râul şi să parcurgem astfel o distanță de peste 8 km.
Fiind influenţaţi de bătrânii noştri Niţu Gavril şi Mandici Maria care erau în vârstă și care făcuseră parte dintre cei care au înfiinţat biserica în Vicovu de Sus, am hotărât să cerem înființarea unei biserici în satul nostru. Ne-a fost foarte greu să ne deplasăm mereu în localitatea Vicovu de Sus, în special cu copiii.
După un an de discuţii, la Adunarea Generală a Bisericii Vicovu de Sus, consemnată cu procesul-verbal nr. 24/11/1973, s-a hotărât să se întocmească procesele verbale de înființare a Bisericii Baptiste-filială din Bivolărie şi să fie înaintate la Comunitatea Bucureşti, de care aparțineam ca zonă geografică.
Ca responsabil al bisericii-filială a fost ales Niţu Ioan. Din 24 membri, au semnat 22 dintre aceștia. Conducerea bisericii era formată din pastor Bodnariuc Victor, presbiter Zegrea Nichita și secretar Coroamă Silvestru, iar la Comunitatea de București erau la conducere Ordeanu Ioan, Bolea Ioan secretar și Bodnariuc Victor vicepreşedinte.
Am intervenit cu adresele nr.5/6/1974 din 20/1/1974, nr.27 din 24/11/1974, nr. 9 din 7/3/1975, nr.21 din 13/6/1975, nr. 13 din 31/3/1976,nr.6 din 12/5/1976; în total au fost 6 intervenţii.
În anul 1976 au fost alegeri la Comunitatea Bucureşti şi au fost aleşi frații Sărac Iosif, preşedinte, Geabău Pascu, secretar, iar vicepreşedinţi, Chibici Samuil şi Dăduică Ioan.
Tot în acelaşi timp s-a deschis la Vatra Dornei o bisercă-filială cu ajutorul fratelui Mărcoi din Arad. L-am invitat la noi ca să ne ajute şi pe noi să deschidem biserică. Ne-a întocmit procesele verbale în ciornă pe data de 5/8/1976 şi ne-a arătat pe baza căror legi putem deschide şi noi, potrivit articolului 15 din Statutul de funcţionare din anul 1951, unde nu prevedea că este necesar avizul Departamentului, Colecţiei de legi şi decrete a Consiliului de Stat, volumul 4 litera C, Decretul nr.212 din 31/30 1974 art.17, 18,19 şi altele.
Înainte de a întocmi procesele verbale, am luat legătura cu fratele Chibici Samuil, vicepreşedintele Comunității de București la acea vreme. Un grup de fraţi, Niţu Ion, Mandici Arcadie, Mandici Ghiorghe, Costea Ioan şi Mandici Nicolaie, împreună cu fratele Chibici Samuil, am hotărât să mai aşteptăm până ce vom primi răspuns de la Comunitatea Bucureşti, căci ei sunt doar salariaţii noştri. În jurul datei de 15/10/1976, fratele Chibici Samuil la însărcinat pe fratele Hapinciuc Gheorghe să ne aducă de la Comunitatea de București adresa acesteia nr.389 din 4/10/1976, adresă pe care apoi a primit-o fratele Mandici Ghiorghe, şi ne-a făcut de cunoscut că Consiliul Copular (Primăria) și inspectorul de culte Galan au şi ei această adresă, iar noi să o păstrăm bine pe a noastră şi “să nu o dăm din mână”. Tot în acest timp a venit fratele Pleşoianu, din Galaţi și ne-a îmbărbătat să mergem înainte. Fraţii din Comitetul Comunităţii și-au asumat răspunderea ca biserica să fie filială a Biserici Baptiste Vicovu de Sus, Suceava.
Menţionăm că frate Mandici Gheorghe a pus la dispoziția bisericii casa sa nouă, ca să fie casă de rugăciune, construcție care s-a amenajat la primul nivel în stil de biserică. La discuţiile purtate cu conducerea Comunităţii, am ajuns de comun acord că nu vom da înapoi, ci vom merge înainte cu orice preţ. Au continuat să participe la lucrările de construcție fratii Mandici Gheorghe, Costea Ioan, Mandici Nicolaie, Niţu Gavril, Niţu Ioan şi Mandici Arcadie.
După ce am primit această adresă de la Comunitate, prin care se afirma că suntem constituiți ca biserică filială, noi am considerat această adresă ca o semi-autorizaţie.
La câteva zile după aceea, în timp ce faţii Mandici Gheorghe, Costea Ioan, Niţu Gavril, Niţu Ion lucrau la finsarea corpului sanitar, a venit inspectorul judeţean de culte, pe nume Galan, și a întrebat cine este proprietar. Mandici Gheorghe s-a prezentat, iar inspectorul a cerut să vadă localul. Au intrat împreună în local, tovarăşul inspector Galan şi fatele Gheorghe Mandici.
Tovarăşul Galan i-a cerut să vadă adresa de la Comunitate, fratele Gheorghe a spus că o are și l-a întrebat pentru ce îi trebuie şi i-a spus că nu i-o dă. Însă, la insistenţele mari şi promisiunile mari ale inspecorului că nu o va lua și că dorește numai s-o vadă şi apoi i-o dă înapoi, fratele Gheorghe a scos adeverința de sub faţa de masă şi i-a dat-o. Tovarăşul inspector văzându-se cu adeverinţa în mâna lui, nu s-a ţinut de promisiune, a scos un dosar din mapă şi a pus adeverinţa în dosar. În acel moment a intrat sora bătrâna (mama noastră), în timp ce inspectorul striga ameninţând că această casă va fi confiscată şi va face din ea o grădiniţă de copii. Cu glas de tunet a continuat: „De ce aţi făcut biserică şi nu casă de locuit aşa cum aţi început? De ce v-aţi apucat de transformat voi de capul vostru înainte de timp? Pentru aceasta nu veți primiţi autorizaţie niciodată atât timp cât voi fi eu inspector şi voi lua autorizaţia de la Vicov”. În acelaşi timp, auzind gălăgie, au venit mai mulţi în biserică. Fratele Costea Ioan a spus că, „nu poate să ia autorizaţia că noi nu suntem moară, restaurant, nici magazin – numai obiectivele comerciale au nevoie de autorizaţii”, aşa că toţi au auzit de cuvintele care le-a spus.
Inspectorul, după ce ne-a ameninţat, a vrut să plece, însă fratele Costea Ioan şi Mandici Gheorghe au făcut semn la nepoata Măriuţa din Voitinel să încuie uşa şi ea a răsucit cheia, întrucât era în uşă, aşa că toţi au rămas în sală. Atunci bătâna soră Mandici Maria s-a apropiat şi îl ruga pe tovarăşul inspector spunând: „Domnule inspector de ce îmi iei autorizaţia?” Când a intrat pe uşă, fratele Gheorghe îi spusese „mamă tovarăşul inspector mi-a luat autorizaţia” și bătrâna nu înceta a-l ruga să dea autorizaţia spunându-i „domnule inspector dă-mi autorizaţia că este a mea şi nu pot umbla până la Vicov”. A umblat printre bănci după inspector până a transpirat. „Este departe şi nu pot trece punţile”, spunea ea. Atunci fratele Gheorghe s-a apropiat de inspector şi i-a spus cu voce tare: „Domnule inspector, nu face abuz!” I-a repetat aceasta de mai multe ori. Apoi s-a repezit asupra lui, a pus mâna lui pe mâna inspectorului cu care ţinea dosarul dar inspectorul a luat dosarul cu cealaltă mână şi a la ridicat deasupra capului. Fratele Gheorghe a reuşit să-i apuce dosarul din mână. Atunci s-au schimbat lucrurile, umbla domnul inspector după fratele Gheorghe printre bănci. Gheorghe a vrut să vadă ce era în dosar, dar nu a reuşit căci inspectorul i-a apucat dosarul, a descuiat uşa (a fost o scena ca în film), atunci inspectorul furios la ameninţat pe fratele Gheorghe că îl bagă în puşcărie şi că o să-i pară rău de tot ce a făcut. Apoi a plecat la maşină. Șoferul nu a ştiut de cele petrecute. Toate cele întâmplate mi le-au povestit când m-am întors seara de la servici. Tot în aceeaşi seară ne-am sfătuit ce avem de făcut și am hotărât ca a doua zi să mergem la notariatul de stat şi să facem copii legalizate.
Nu voi uita ziua de 3 noiembrie 1976. Am făcut cinci copii la adeverință, ca atunci când ne va cere cineva adeverinţa, să nu dăm originalul ci să dăm o copie. Când m-am întors acasă după amiază, în faţa bisericii era o maşină cu număr mic și mi-am dat seama că era cineva dintre autorităţi. Am mers acasă, mi-am schimbat hainele de lucru, apoi am mers la biserică. Când să ajung acolo, am auzit cum cineva o certa pe mama: „Tu eşti baba cea rea?” Atunci am intervenit eu şi am zis cu voce tare: „Mamă eu sunt aici, nu se întâmplă nimic, să nu-ţi fie teamă!” Apoi m-am adresat către cei doi tovarăşi: „Ştiţi câţi copii a născut? Numai treisprezece, dintre care mai sunt în viaţă doar nouă. Nu este drept, o faceti bătrână şi nici nu știți cât s-a sacrificat”. Unul din ei mi-a zis atunci: „Lasă că ne-a spus şefu ce i-a făcut.” Eu am zis: „Șefu de ce minte?” Apoi m-a întrebat: „Unde sunt actele pentru biserică?” I-am răspuns: „Sunt acasă la mine!”
Le-am adus şi le-am prezentat aveam dosarul complet în copie iar când le-au văzut nu au spus că nu sunt bune. Mi-a cerut adresa, originalul de la Comunitate, la care le-am spus: „Nu vi-l voi da niciodată, dacă vreţi originalul îl puteţi găsi la d-l inspector sau la Consiliul local”.
Printre altele m-a întrebat „de ce vreți Biserică în Bivolărie, căci aveţi Biserică în Vicovu de Sus?” Le-am răspuns: ”Noi vrem să ne rugăm în satul nostru fără sacrificiu de 24 de km.” M-a întrebat: „Cum 24 km?” Eu i-am răspuns: „Dacă sunt 4 km, dus-întors sunt 8 km; sâmbăta seara, duminica dimineaţa dus-înors şi duminica seara dus-întors nu se fac 24 de km?” Atunci i-am întrebat: „Mai sunt eu bun, după atâta drum, să lucrez la siguranţa circulaţiei? Apoi pe ogor cum putem rezista?”
La plecare ne-a spus: „Dacă nu dați actele vă va părea rău, o să luăm casa şi o să facem din ea grădiniţă de copii.” A doua zi a venit şeful de miliţie Buliga Gheorghe şi a întrebat: „Ce ați făcut cu şeful nostru?” şi a cerut autorzaţia. Fratele Gheorghe i-a dat o nouă copie legalizată şi i-a spus că originlul nu este la el. A întrebat: „Unde este?” I-a spus că este la Mandici Arcadie.
Ziua următore a venit primarul Miron Gheorghe cu secretarul primăriei Gafiţuc Petru, au făcut control, nu au găsit nimic apoi s-au legat de proprietar pe motiv că a schimbat întrebuinţarea clădirii şi i-au dat amendă 5 mii lei. În aceeaşi zi, a venit sanipidul care, la fel, nu a găsit nimic. A urmat doctorul; tot nu a găsit nimic. A încercat să-l lămurească pe fratele Mandici Gheorghe să nu cedeze casa în favoarea bisericii căci are o familie de zece persoane și nu e indicat să locuiască într-o cameră.
Ziua următoare, sâmbăta seara, când eram la rugăciune, a venit şeful de miliţie Buliga Gheorghe cu doi paznici și a blocat uşa să nu iasă nimeni. În acest timp fratele Niţu Ioan a ţinut ora de rugăciune, apoi fratele Chibici Samuil a ținut serviciul divin și a întrerupt serviciul când a intrat şeful în local. Şeful de miliţie nu a observat că este treaptă, când a păşit înăuntru şi i-a sărit şapca din cap, iar noi i-am spus „Este locaş de închinăciune trebuie să ne decoperim capetele.” A ridicat şapca şi nu a pus-o pe cap ci a pus-o pe masă până la plecare.
Fratele Chibici l-a rugat să aştepte să încheiem serviciul însă şeful nu a aşteptat, ci a făcut un tabel cu toţi cei prezenţi şi a strâns bulentinele şi ne-a spus dimineaţa să ne prezentăm la miliţie pentru a ne da amendă.
Apoi a cerut adresa originală de la Comunitate. Fratele Chibici a spus că are copie legalizată, şeful a insistat să i-o dea că nu o ia. Fratele Chibici i-a cerut cuvântul de onoare că o v-a restitui. Acesta și-a dat cuvântul de onoare. M-am dus acasă şi am adus-o, i-am dat-o fratelui Chibici, iar fratele Chibici i-a prezentat-o şefului. Acesta a citit-o şi a spus că ne dă copia înapoi şi noi să-i lăsăm originalul. Atunci am întins mâna, căci noi toţi am zis că şi-a dat cuvântul de onoare și am primit-o înapoi. După plecarea organelor de miliţie, noi ne-am sfătuit ce să facem ca întrunirea să o continuăm aşa, după programul stabilit. Am hotărât ca fratele Nicolaie Mandici să se prezinte la Miliţie dimineaţă, iar subsemnatul împreună cu fratele Chibici să mergem la Rădăuţi, la telefon, să discutăm cu fratele Sărac Iosif, preşedintele Comunităţii de Bucureşti. Fratele preşedinte Sărac Iosif, după ce fratele Chibici Samuil i-a spus de cele întâmplate, ne-a încurajat spunând că este alături de noi, căci aşa-i pe calea Domnului. M-a rugat să fiu în fruntea fraţilor, să încurajez şi să nu dăm înapoi, să aducem toate lucrurile la cunoştinţa lui Dumnezeu. Înainte de a ne da adresa ne întrebat dacă vom da înapoi în cazul că ne vom lovi de greutăți. Fratele Sărac cu fratele Geabău ne-au spus: „dacă voi ve-ţi da înapoi nu se va putea deschide biserică în altă parte, dacă nu vă bizuiţi pe Domnul, nu îndrăzniţi şi nu începem”. Le-am promis că nu vom da înapoi. M-am întors din oraşul Rădăuţi, pe o distanţă de 23 de km pe un tren de marfă. La ora 9 am fost la Miliţie și nu am găsit pe nimeni. Am mers la piaţă și m-am întâlnit cu fratele Mandici Nicolaie. L-am întrebat care e situaţia și ne-a spus că şeful Buliga împreună cu sergentul major sunt la telefon la Primărie și vorbesc cu locotenetul Moraru, sectoristul, să-i raporteze și să primească instrucţiuni ce să facă cu noi. După două ore, a venit sergentul major Dubei şi a spus: „Sectoristul a dat dispoziţie ca la participanţi să le dea înapoi buletinele iar la conducători să le dea amendă câte o mie de lei de persoană.” M-a întrebat şeful Buliga: „Cine este conducător?” Am răspuns: „Noi avem comintet.” Am ţinut cont de fratele Ion Niţu că este bolnav cu inima. A rămas înţelegera cu şeful ca eu să vin la Biserică şi după masă să ne prezentăm la Miliţie, ca să întocmească procesele verbale. M-am prezentat la Biserică şi le-am spus de cele petrecute, că fratele Sărac ne-a încurajat să nu dăm înapoi căci ei sunt alături de noi. Apoi am făcut apel la cei prezenți, întrebând cine vrea să plătească amenzi. S-au prezentat următorii: Mandici Arcadie, Niţu Ioan, Costea Ioan, Mandici Gheorghe, Mandici Nicolaie şi Chibici Samuil. Şeful de post a spus că sunt suficient 5 persoane.
Mandici Arcadie a constituit întrunirea religioasă, Niţu Ioan a sprijinit întrunirea religioasă, Mandici Gheorghe a sprijinit întrunirea religioasă punând casa la dispoziţie, Costea Ion a sprijinit întrunirea religioasă, Chibici Samuil a sprijinit întrunirea religioasă. Amenzile au fost date invocându-se Legea 153/1970 litera 1D. Toţi au fost amendați la fel cu procesele verbale: seria B nr. 4594054, 4594055, 4594050, 4594057, 4594058, la data de 1/1/1976. Procesele verbale nu le-am semnat, deoarece le-am considerat ilegale, nici nu le-am primit, însă sergentul major Dubei a venit şi le-a lipit pe uşa casei. Apoi au continuat cu ameninţările că dacă ne vom aduna vom plăti amenzi mai mari de 5 mii de lei, ori de câte ori ne vom aduna, că aşa au primit ordin.
Fratele Nicolaie Mandici le-a spus să aibă grijă să ceară ordin înscris, să nu păţească ca la Bocşa Română, unde miliţia a fost ţapul ispăşitor, căci noi ajungem până la forurile mondiale. Organele de miliţie au înţeles şi de câte ori primeau ordine le cereau înscris.
Aşa a continuat discuţia între miliţie şi organele de la judeţ, ordin scris nu au primit.
Ne-au mulţumit organele de miliţie şi ne-au spus să ne adunăm fără grijă, căci când vor primi ordin scris ne vor anunţa de la judeţ. Ordin scris nu au primit. După un timp ne-au spus să ne adunăm , căci „voi aveţi dreptate”. După îndemnurile primite de la fratele Iosif Ţon, Sărac Iosif, Ştefănuţ Iosif, Geabău Pascu, Pahomi Vladimir, Vasile Taloş şi alţii, de a ne adresa tribunalului, am făcut plângere la tribunal şi am primit următorul răspuns: „Hotărârea nr.2294 din 30/11/1976 Mandici Arcadie; nr.2293 din 30/11/1976, Niţu Ioan; nr.2295, Mandici Gheorghe; nr. 2292, Costea Ion și nr.2291 pastor Chibici Samuil, hotărârile sunt definitive şi fără drept de recurs, în actul de acuzare. „În ziua de 6/11/1976 ora 20:45 împreună cu mai mulţi cetăţeni s-au adunat în casa lui Mandici Gheorghe comuna Vicovu de Sus, sat Bivolărie. Constituind o grupare de persoane care prin comportarea lor a exprimat o concepţie de viaţă anarhică, contrară regulilor elementare de bună cuviinţă, străină principiilor de convieţuire socială.” Ne-am adresat juristului Cultului Baptist, Bărbătei Pavel, însă nu am primit nici un răspuns. Atunci am intervenit cu jertfă fraţii: Iosif Ţon, Pavel Niculescu, Dumitrescu, Aurel Popescu şi Caraiman, care ne-au ajutat şi au făcut un memoriu la forurile mondiale şi la Europa Liberă. Fraţii de la Comunitate sau îngrijit şi de partea materială (bani) şi am plătit amenzile. Fratele Sărac Iosif, președintele Comunității de București a dat un telefon la Consiliul Popular (Primaria Comunei Vicovu de Sus) și a vorbit cu Primarul. L-a întrebat ce fel de oameni suntem, la care dl. Primar a răspuns că nu are ce să obiecteze, în toate privințele suntem harnici, l-am ajutat să facă construcția Haltei CFR, punțile peste apa Sucevei și suntem fruntași la CAP-ul din comună, dar i-am făcut necazuri că am deschis Biserica din Satul Bivolarie. Această referință ne-a fost de mare ajutor, dar organele de la județ l-au criticat aspru pe tovarașul Primar pentru că a dat o asemenea referință și-l ridicau în ședinte în picioare blamându-l ca este omul care face Biserici.
În primăvara următoare am fost invitat la d-l inspector judeţean (Galan), prin fratele Chibici Samuil și ne-am prezentat următorii: Bodnariuc Victor pastor, Mandici Arcadie, Costea Ion, Mandici Gheorghe şi Mandici Niculaie. Înainte de a intra fratele Bodnariuc Victor ne-a ţinut instructaj şi ne-a rugat să ne cerem scuze cu privire la cele întâmplate, la conflictele avute în timpul când a vrut să ne i-a adeverinţa de la Comunitate.
Începând cu fratele Gheorghe toţi am continuat să ne cerem scuze, apoi d-l inspector a spus să nu venim cu contraziceri diametral opuse căci ne vrea binele. Apoi a dat un telefon la un ofiţer spunând că suntem patru persoane de la Bivolărie în cabinet la el și l-a invitat să vină în
cabinet. Am înţeles că vrea să ne intimideze, căci nu a venit nimeni. Inspectorul a continuat, spunând că a dat autorizaţie la Suceava, la Vatra Dornei şi pe noi ne-a ajutat să primim cimitirul. O să ne ajute să primim şi autorizaţia dacă îl vom asculta, să închidem un timp biserica, să aibă încredere în faţa judeţului. Eu l-am întrebat cât timp să închidem și ne-a spus două sau trei săptămâni. Eu l-am întrebat dacă în acest timp nu vom primi autorizaţia ne vom putem aduna mai departe? D-l inspector a spus: „eu nu-s pus ca să deschid biserici pe toate cocleaurile Bucovinei”. Fratele Mandici Nicolaie s-a ridicat în picioare şi i-a spus: „Nu dumneata faci biserici, nouă ne dai o hârtie.” S-a încheiat discuţia cu Nicolaie. Fratele Ion a spus „cât timp trebuie să aşteptăm ca să primim autorizaţia, căci noi avem mult timp de când cerem o autorizaţie?” „Dacă o înteprindere nu-şi plăteşte muncitorii, nu va mai avea muncitori, dumneavoastră daţi-ne autorizaţia, atunci vom da dovadă că suntem supuşi faţă de autorităţi. D-l inspector la avertizat că vede cine este capul răutăţilor – a avut gândul să-l intimideze. Eu am răspuns că dacă nu avem garanţia că ne vom putea aduna în copntinuare nu putem să închidem biserica. Inspectorul ne-a spus să ne gândim bine şi să-l anunţăm dacă ne răzgândim. După un timp, fratele pastor Bodnariuc Victor ne-a anuţat că vine fratele Bărbătei Pavel, secretarul general al Cultului și să ne adunăm în afara programului stabilit. A anuţat comitetul Bisericii Vicovu de Sus şi pe fratele pastor Mihai Mitrofan, astfel că la 15/6/1982 am avut ședință. Fratele Bărbătei deschide discuţia şi ne arată motivul pentru care este la noi. Are dispoziţii de la Departamentul Cultelor să închidem biserica până când vom primi autorizaţie. După patru ore de discuţie s-a hotărât să închidem biserica şi, în acest timp, fratele Bărbătei şi-a luat angajamentul să obţină autorizaţia. S-a decis să închidem biserica timp de 3 luni, începând de la 21/06 până la 01/10/82. În cazul în care nu va putea obţine autorizaţia, noi vom continua închinarea conform programului stabilit. Am neglijat să facem proces verbal și a doua zi am dat telefon fratelui Bodnariuc Victor și i-am spus că am uitat să facem procesul verbal. Ne-a promis că îl va face el, dar noi ne-am apucat și am făcut procesul verbal. L-a semnat comitetul bisericii noastre şi pastorul Mihai Mitrofan, însă fratele Bodnariuc Victor şi fratele Bărbătei Pavel, secretarul general, nu l-au semnat pe motivul că ar trebui schimbată exprimarea din procesul verbal. Procesul verbal era întocmit pe data de 28/6/1982, dar spre surprinderea noastră frații Bărbătei și fratele Bodnariuc Victor tot nu au semnat. Aceasta s-a întâmplat pe 2/9/1982.
Delegat la conferinţa de la București am fost eu Mandici Arcadie conform adresei nr.296. A trecut vremea de trei luni şi o săptămână şi ne-am reluat activitatea. După trei luni, la conferinţă a fost delegat fratele Traian Mandici cu adresa nr.343 din 24/11/1982 și s-a hotărât pe lângă delegat să meargă şi frații Mandici Gheorghe și Costea Ion, împreună cu fratele diacon Reuţ Constantin din Biserica Vicovu de Sus. La conferinţă fratele Bărbătei nu a fost, aflându-se în concediu. Frații Mandici Gheorghe, Costea Ioan, Mandici Traian şi Reuţ Constantin s-au prezentat în audienţă la d-l insprector general Cîrstoiu, au raportat cele petrecute, că s-a respectat angajamentul întocmai dar conducerea nu s-a ţinut de cuvânt. Domnul inspector Cîrstoiu a spus printre altele că el este mai baptist ca baptişi şi s-a arătat mai binevoitor.
În timpul altor trei luni, fratele Geabău Pascu a făcut un memoriu la Nicolae Ceauşescu preşedintele ţării, împotriva Uniunii Baptiste şi Departamentului Cultelor şi a fost semnat de mai mulţi fraţi din ţară, printre ei a semnat şi fratele Chibici Samuil şi preşedintele Comunităţii de Bucureşti. În luna întâia 1983 am fost convocaţi la conferinţă. După ce s-a terminat conferinţa, a venit la mine d-l inspector Cîrstoiu și mi-a spus ca ziua următoare să mă prezint la Departament să-mi de autorizaţia. Prin faptul că nu cunoşteam intenția acestuia şi nici nu eram învoit de la serviciu, nu am acceptat, motivând că nu sunt învoit de la serviciu. Domnul inspector mi-a spus că mă motivează din partea Departamentului. Nu am acceptat pe motiv că fac serviciul la siguranţa circulaţiei şi nu pot, dar am stabilit altă zi. Am venit acasă şi le-am spus cele întâmplate și i-am rugat să vină cu mine la Bucureşti, la Departament. A acceptat fratele Costea Ioan şi ne-am deplasat amândoi la Uniune şi la Comunitate. Fraţii Mara Cornel, preşedintele Uniuni şi fratele Bărbătei Pavel, secretarul general, ne-au instruit după metoda lor,
dar fraţilor de la Comunitate, aceștia le erau un spin în coastă. Ne-au întărit să ne rugăm şi să nu facem compromisuri. Ne-am rugat împreună şi i-am rugat să se roage pentru noi să nu facem compromisuri. Ne-au povestit cu deamănuntul metoda diabolică practicată de autorități. Ne-am deplasat la Departament cu maşina Uniunii. Când am ajuns la poartă, santinela a dat telefon la birou şi a venit d-l Cîrstoiu care ne-a dus la cabinetul d-lui director Popescu, unde era inspectorul general Sorin. La intrare în biroul directorului se trecea prin biroul secretarei. D-l inspector Cîrstoiu ne-a instruit iar secretara a zâmbit şi ne-am dat seama că vrea să ne intimideze. Am primit o putere mare să fim disciplinaţi, să dăm dovadă că suntem oameni ascultători și să nu fim recalcitranţi.
Mi-am amintit că fraţii se roagă pentru noi. Am intrat în cabinet iar fratele Mara ne-a
prezentat la d-l director Popescu. D-l Sorin a cerut permisiunea de la d-l director Popescu să discute cu noi. A început să spună că Chibici este un escroc și nu este capabil să conducă Comunitatea, că se cam lasă condus de alţi oameni care nu merită să trăiască. A semnat un memoriu, este un minciunos, un om plin de răutate; la calomiat pe fratele Chibici mai mult timp.
După ce a vorbit d-l Sorin, d-l Popescu ne-a promis că ne dă autorizaţia, căci o avea pe masă, numai să o semneze, cu condiția să nu îl acceptăm pe fratele Chibici pastor. Am luat cuvântul şi am zis noi că pe fratele Chibici Samuil îl cunoaştem de peste 35 de ani şi nu l-am prins cu nici o minciună, nu îl știm de escroc, are o viaţă foarte bună, o familie bună și modestă. Am cerut să ne dea date concrete, sigure, clare ca să mergem acasă și să spunem la fraţi şi acesta va fi destituit din funcţia de pastor, „dacă este adevărat ce spuneţi”. Apoi am întrebat: „Ce este scris în memoriu de rău de noi?” Ne-a spus: „Nimic rău!” Am întrebat: „Pe ce motiv să îl destituim?” „Pe motivul că acest memoriu este trimis la forurile mondiale şi că va fi transmis la radio pe posturi străine şi ne facem ţara de râs!” Noi am zis: „Nu am auzit să se anunţe, în cazul că se va transmite noi o să îl destituim din funcţia de pastor”. (Fusesem înştiinţaţi că nu se va transmite.) Apoi am zis: „Noi am cerut să fim biserică-filială şi aceasta este subordonată bisericii mamă. Biserica mamă alege pastorul.” Directorul Popescu ne-a spus să trecem la altă biserică. „Care este altă biserică apropiată?” „Rădăuţi, pastor este Chibici” am zis. Au zis: „Alta care mai este?” „Suceava!” „Care este pastor?” „Bodnariuc Victor este bun, că nu a semnat memoriul.” Am spus: „Distanţa de la Bivolărie până la Suceava este de 60 de km. La adunările noastre nu pot trimite oameni şi apoi dacă vom cădea în greşeală cu partea financiară va trebui să vărsăm banii, în fiecare săptămână, la casieria bisericii mamă.” Ne-a întrebat: „Câţi membri sunteți?” „Douăzeci și șapte”, am răspuns. „Și câţi aparţinători sunteţi?” „Douăzeci și șapte”, am răspuns. Atunci a intervenit d-l inspector Cîrstoiu, a spus, „e bine, să le dăm autorizaţie de biserică, să nu aparţină de nimeni.” Au stabilit de comun acord împreună cu fratele Mara Cornel, preşedintele Uniunii Baptiste, să ne dea autorizaţie de biserică. Ne-au spus să-l luăm pe fratele Bodnariuc Victor pastor. Noi am mulţumit pentru oferta făcută, dar ca pastor nu-l preferam, deoarece Bodnariuc Victor a fost pastor la noi şi a făcut multe compromisuri. D-l Sorin a întrebat: „În Suceava e biserică mare şi de oraş, acolo este bun dar la voi nu?” Fratele Costea Ioan a spus: „Țăranii sunt mai pretenţioşi!” D-l director Popescu a întrebat: „Dar pe cine mai aveţi pastor?” Am răspuns: „Mitrofanii!” „Nu sunt buni pentru că au semnat memoriul”, a spus d-l director. „Altul pe cine mai aveţi?” Am răspuns: „Pe Hapenciuc Orest.” „Este bun, că nu a semnat memoriul, a spus inspectorul Sorin. Atunci am zis, nu avem nici o reţinere, dar două persoane nu pot alege pastorul. Vom merge acasă şi vom pune în faţa bisericii şi vă vom da răspuns. Atunci ne-a scos afară, să ne sfătuim și să le dăm răspuns. Dacă vom da răspuns bun mergem acasă cu autorizaţia. Ne-au rechemat şi noi am rămas pe aceiași poziţie, adică până nu ne consultăm cu biserica nu putem lua hotărâri. Dorim ca hotărârile să aibă viaţă. Am venit acasă, am pus în faţa bisericii cele petrecute. Am ajuns la concluzia să ne sfătuim cu fratele Chibici Samuil şi să dăm răspuns. Am adus la cunoştinţa fratelui Chibici iar fratele Chibici Samuil a spus că nu este contra, dar nu este cu toată inima. Am hotărât să-l luăm pe fratele Orest Hapenciuc ca pastor şi să ne ajute să luăm autorizaţia, dar programul de slujire să fie cel care este în prezent, căci fratele Chibici Samuil este preşedinte şi nu îl poate opri nimeni (aşa ne sfătuise domnul Cîrstoiu). Timpul până la alegeri este 7-8 luni. Ne-am deplasat la Fălticeni cu fratele Chibici şi cu fratele Nicolaie Mandici, am adus fratelui Orest Hapinciuc doleanţa noastră, fratele Orest a acceptat rugămintea. Am comunicat hotărârea noastră la Departament prin fratele Chibici, că îl luăm pe fratele Orest pastor.
După scurt timp am fost înştiinţaţi, de către fratele Chibici Samuil, că vine d-l inspector Cîrstoiu să ne aducă autorizaţia. A fost însoţit de următorii fraţi: Chibici Samuil, Hapenciuc Orest, Bodnariuc Victor şi Barbir Grigore, o parte din fraţii din Vicovu de Sus şi alţii. Biserica din Bivolărie a avut o mare bucurie. Iata că s-au adeverit spusele bătrânului frate Niţu Gavril, spuse la Adunarea Generală, când a zis: „Toţi să fie împotrivă, dacă e voia Domnului se v-a face, dar dacă nu e voia Domnului nu se va face!” Prin harul Domnului s-a împlinit doleanţa noastră, mai mult decât cum ne aşteptam. În loc de filială am primit Auorizaţie de Biserică, deşi au fost mari furtuni, greutăţi, necazuri, dar biruinţa a fost a Domnului. La conferinţe, la adunări generale, mă înscriam la cuvânt şi spuneam că nu ne pare rău că ne-a dat amendă încadrându-ne la un articol murdar. Tovarașii din era comunistă au încercat să ne facă pleava societăţii, au luptat împotriva concepţiei noastre creştine. Spuneau că suntem anarhici și ducem o viaţă parazitară; aceasta reieșea din modul în care au fost întocmite procesele verbale de către miliţie. Într-un an, 1977 parcă, la Congresul Baptiştilor, fr.Iosif Ţon a arătat printre altele cum în România creştinii sunt persecutați. A vorbit despre cazul nostru. Îmi amintesc că a citat expresiile mele în Adunarea Generală. A spus că sunt la balcon și m-a rugat să mă ridic în picioare dar eu, din laşitate parcă şi de frică, nu m-am ridicat iar în sală s-a discutat în contradictoriu. De atunci am avut remuşcări. După mult timp, am fost la Braşov la băiatul meu și mi-am cerut scuze de la fratele Ţon Iosif.
În iarna anului 1975, fratele Barbir Grigore de la Câmpulung Moldovenesc a făcut serviciul la staţia CFR Dorneşti. Pentru că avea domiciliul la Câmpulung l-am cazat la mine, Mandici Arcadie. Știind că noi avem localul pregătit şi toate actele la forurile competente a venit cu propunerea să facem orchestră. Eu eram în criză de bani cu copii noştri. I-am spus că deşi nu am bani, eu voi cumpăra mandolinele. Trebuiea să cumpăr două. I-am cerut garanţie că se va înfiripa orchestra iar fratele Barbir mi-a spus că îmi garantează că o să cânte copiii. S-au cumpărat instrumente şi s-au apucat de învăţat să cânte la ele în orchestră în locuinţa mea, atât cât s-a priceput el. Noi ne-am bucurat să înființăm o mică orchestră. După ce am obţinut autorizaţia, fratele Chibici, păstorul nostru, l-a invitat pe fratele Doj Gheorghe din Cluj pentru a se ocupa în continuare de orchestră. Aceasta era formată din mandoline, mandolă, chitară, acordeon, instrumentele pe care le-a cumpărat fratele Barbir Grigore. Lucrarea muzicală a continuat şi cu fratele Sami Costea, care a învăţat pe frați și surori să cânte şi în cor, atât cât a fost posibil. A misionat la bisericile din jur cu orchestra şi corul.
Apoi din anul 1990 s-a discutat cu privire la reconstrucţia casei de rugăciune, deoarece, datorită revoluţiei, s-au schimbat posibilităţile bisericii. Mulţumim lui Dumnezeu că au venit vremuri bune.
Trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu şi fratelui Mandici Gheorghe că a avut această bunăvoinţă împreună cu soţia lui Irina, merită să-i mulţumim cu toţi pentru cea ce au făcut ei. Puţini creştini pot face ce au făcut ei – fiind o famile de 11 persoane – să-şi dea casa şi să trăiască toți într-o cameră.
Biserica noastra a fost păstorită dealungul timpului de frații Chibici Samuil, Orest Hapenciuc, Purel Ioan, Chideșa Mihai, iar în prezent de fratele Dăduică Lucian.
Astăzi se construiește o clădire nouă și sperăm ca de sărbătoarea Paștelui să aibă loc inaugurarea noului lăcaș. Biserica este păstorită de fr.Lucian Dăduică.
(Courtesy of Centrul de Istorie şi Apologetică – http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/)
