Istoria Bisericii Baptiste din Moldova Noua

Istoria Bisericii Baptiste din Moldova Nouă (1919-1940)

Notă: Autorul acestei succinte istorii este fratele Ilie Craiovan, care a trecut la Domnul în 1947. Se pare însă că o parte a materialului (începând cu anul 1927) a fost redactată de către Gheorghe Iancu, secretarul Bisericii Baptiste din Moldova Nouă în acea perioadă.

Am redat textul original în proporție de 99%, intervenind doar unde a fost strict necesar pentru o înțelegere mai clară a unor fraze. Totuşi, unele anacoluturi s-au păstrat.

Materialul are valoare de document istoric, de aceea am considerat că este util să realizez fotografii de rezoluție foarte mare pentru fiecare pagină.

Prefață
Introducere pregătitoare

1) Precum alte biserici și religiuni țin să cunoască bine trecutul lor, ele caută să știe ce s-a petrecut în viață, precum și ce pricini au dat naștere întâmplărilor bune sau rele care au avut loc.
Această cunoaștere îndestulează, în primul rand, o curiozitate lăudabilă. În afară de aceasta, ea este o tălmăcire a prezentului și o povățuire a viitorului, căci prin ea își dă cineva mai bine socoteala de restul vieții și, luând pilde din pățaniile ori din întâmplările trecute, poate să-și croiască un viitor mai potrivit cu dorințele sale.
2) Mi-am propus și eu, urmărind cu de-amăruntul toate, de la începutul pocăinței în Moldova Nouă, a face istoria lucrurilor petrecute între noi și în împrejurime, în viața internă și externă a bisericii baptiste.

2 noembrie 1924 Autorul

Cronica Bisericii Baptiste din Moldova Nouă, începând din anul 1919

Originea creștinismului nou-născut prin Evanghelie, după porunca Domnului Hristos (Ev. Ioan 3: 1-10)

Credința Evangheliei s-a răspândit cu o iuțeală uimitoare între noi, ceea ce este dovada cea mai strălucită a bunătății lui Dumnezeu, care a zis că El arată păcătoșilor calea (Psalmul 25:8). Cauzele care au ajutat răspândirea creștinismului Evangheliei, credința nou-testamentală, între noi erau de două feluri:
1) Noi eram păcătoși și continuam mai departe în păcatele noastre, la întunerec trăiam.
2) Dumnezeu, care a iubit lumea în Domnul Isus Hristos, s-a adeverit prin numeroase minuni în timpurile de demult, precum și nouă ni s-a adeverit prin propovăduirea Cuvântului Său mântuitor și a Evangheliei care s-a predicat în modul următor:

În 11 februarie 1919 am venit din Vörös-Var Budapesta, unde am fost angajat la minele de cărbune, în timpul răsboiului din anul 1914-1918, unde am auzit și Cuvântul lui Dumnezeu, de la fratele Constantin Buriman din Coronini; în anul 1917 a venit fr. C. Buriman din armată la minele de cărbuni din Vörös-Var, unde a predicat Cuvântul lui Dumnezeu și am crezut o grupă de patru suflete: fr. Nicolae Craiovan, cu soția sa Liza, fr. Ion Băiaș și Ilie Craiovan. La 7 iulie 1918, am primit botezul la Budapesta, de către predicatorul german Reinhold Schefler.
După botez am stăruit în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni, fiind ajutați în creșterea sufletească de fr. Dumitru Hodoroba din Bucovina și Ilica Ion; între femei a venit, la 10 decembrie 1918, sora Ruja Craiovan, soția fratelui Ilie, care a ajutat mult cu Evanghelia.

Începerea pocăinței în Moldova Nouă

La 11 februarie 1919 am venit în comuna noastră, eu, Ilie Craiovan, cu soția și am început a predica Evanghelia în casa părintească. În comună și în regiune nu se știa de Calea Domnului, deși unii frați care trăesc până acum auziseră de această cale, unii în răsboiu, unii pe la lucrări, dar nu erau pe deplin lămuriți și nu erau botezați.
Așa lucrul Evangheliei s-a început; primii pornitori la pocăință au fost: Nicolae Craiovan (al lui Gheorghe copil), Costa Popescu, Ștefan Nistoran, Ion Ion, Nica Disagă, Costa Arcan, Nicolae Pascu, femeile din familia fr. Gheorghe Iancu, Sanda Nistoran și, în urmă, și alții; numărul credincioșilor a crescut, până când în 3 august 1919 s-au botezat 25 de persoane, la botezul din Slatina, de fratele Ștefan Ignea, din com. Lareșenț, județul Arad.
După botez s-au ținut serviciile dumnezeiești tot în casa părintească, unde s-a început, și au petrecut un timp singuri frații și surorile, după un program pregătit de noi; noi în acel timp locuiam în comuna Socolari.
Cu începerea pocăinței s-a început și perzecuțiunea; primii pornitori la pocăință erau persecutați de casnicii lor.
La biserica greco-ortodoxă se făceau blesteme de la altar din partea preotului Pavel Bufanu asupra pocăiților.

Strămutarea localului de rugăciune de la casa părintească la fratele Ioan Ion

Cuvântul Domnului creștea în suflete. În popor s-a aprins focul Cuvântului și numărul credincioșilor s-a înmulțit așa de tare, încât nu mai aveau loc și a fost nevoie a se strămuta. La 4 luni s-a făcut strămutarea localului de rugăciune în casa fratelui Ioan Ion, cea mică în obor, care dobândise și el credința Evangheliei.
Odată cu strămutarea în casă s-a făcut o mare mișcare religioasă în comună. Mirată de „religia nouă”, lumea venea și cerceta întrunirile de rugăciuni; unii vorbeau (de) bine, alții făceau minciuni, că întrunirile sunt pe alt caracter, nu religios, nu sufletesc, dar minciunile s-au îngropat în adevărul care se vedea cu ochii, cum se predică Evanghelia de cei ce primiseră Duhul Sfânt și s-au botezat.
Vorbeau unii oameni că să pună mâna pe fratele Ilie Craiovan, să-l omoare că a adus religia nouă.

Perzecuțiile făcute de autoritățile sârbești care domneau

Pe timpul acela domnea autoritatea sârbească și la marea mișcare religioasă preotul gr. ort. Pavel Bufanu a mers și ne-a reclamat cu motive mincinoase la autorități: că ținem adunări „secrete” de alegeri contra autorității de stat, că suntem anarchiști și altele.
Autoritățile au început a ne persecuta. Într-o duminică au venit trei jandarmi înarmați cu arme și ciomege, ne-au conturbat serviciul dumnezeiesc și ne-au adus, la casa comunală, pe mine și pe fratele Ioan Ion, unde ne-au amenințat să nu mai avem întruniri, iar pe fratele cu casa îl amenință că-l pușcă dacă mai lasă la casa lui întrunirile.
Am mers acești doui frați pe la autorități, la primpretorul. Nu am fost ascultați, am stăruit, am făcut și o petiție la Belgrad. În timpul acesta, ne urmăreau să ne bată personal, dar Domnul ne-a scăpat fiind dus de acasă; pe unii frați i-au și bătut jandarmii sârbești: pe fratele Nicolae Pascu și Enache Craiovan, venind de la rugăciunea ținută în casa fratelui Gheorghe Iancu; și prin alte case se țineau rugăciuni. După multe stăruințe pe la autorități, iar am început adunările în casa fratelui Ioan Ion. Cuvântul Domnului ne întărea și poporul s-a înmulțit.

Misionari veniți la noi

După botezul de la Slatina, predicatorii bătrâni au trimis pe fr. Vichentie Percia, din Ciclova Română, predicator ordinat, (care) ne-a servit cu Cina Domnului și, în prima misiune, însoțit și de Vasile Enașcu, din comuna Potoc, a rânduit prezbiteri în biserica noastră și ne-a încredințat harului lui Dumnezeu.
Așa că noi am stăruit în harul Domnului, poporul s-a înmulțit, ne-a trebuit alt local de rugăciune, pe care ni l-a dat tot fratele Ioan Ion, lipsindu-se de prăvălie, așa că ne-am mutat din casa mică în cea mare.
În prima călătorie misionară a fraților bătrâni, a fost primit și un frate din Coronini, în biserica baptistă, ca membru – Gheorghe Moldova, care venise din Rusia, unde fusese prisonier și primise credința la adventiști, dorind să-și mântue sufletul, dar s-a convins de adevăr și a venit la pocăință; dânsul a fost bătut greu de un ofițer sârb cu bastonul peste tot corpul, în casa comunală, în fața oamenilor, iar când a căzut în nesimțire, ofițerul a ordonat să-l lege cu o peatră de gât și să-l arunce în Dunăre, dar chiar soldaților le-a fost frică și milă să facă acest gest barbar. Toate acestea au fost puse la cale și influențate de preotul gr. ort. Pavel Bufanu, care a motivat pe acest frate că e bolșevic venit din Rusia, agită poporul și strică legea strămoșească.
Dumnezeu a întărit credința acestui frate și l-a scăpat de moartea care era urzită de unii, ca o jertfă (Ev. Ioan 16: 1-4).
În comuna Coronini a venit și fratele Constantin Buriman și a început lucrul Evangheliei și Cuvântul lui Dumnezeu a început a se răspândi cu putere în comuna Coronini.

Autoritatea română

În anul 1920 s-a instalat autoritatea română, sub care puțin timp am fost liberi cu exercitarea cultului nostru religios; în scaunul pretorial a venit domnul Gheorghe Pența către care tot preotul Pavel Bufanu ne-a motivat că suntem anarchiști, srticăm legea și altele. La o înmormântare era agitat tot poporul asupra noastră a nu ne lăsa în cimitirul bisericii gr. ort.; am fost însă ajutați de jandarmi să facem înmormântarea.
Cuvântul Domnului creștea; în toate zilele se adăugau la biserică (pe) cei ce credeau. La 30 maiu 1920 a fost un botez ținut de biserică la apa Dunărei, unde s-au botezat 44 de persoane din comuna noastră.
La botezul acesta s-a simțit o adevărată manifestare a Duhului Sfânt. Misionarii veniți a face serviciu au fost frații: Ioan Șuveți din Prilipeț, Dumitru Drăgilă, Gheorghe Albu din Răcăjdia, Vasile Enașcu din Potoc și fratele Vichentie Percia din Ciclova.
Atunci era prima alegere de deputați în autoritatea română, iar botezul s-a oficiat în cea mai perfectă liniște.
Din anul 1920, am cerut de la frații bătrâni ca fratele Gheorghe Albu să servească biserica și regiunea noastră cu Evanghelia și pastorala. Frații din Moldova ne-am hotărât ca peste misiunea noastră a contribui cu o zi de lucru (șâtă) la lună pentru lucrul misionar la noi, iar fratele Gheorghe Albu a și început activitatea misionară la noi. La creșterea sufletească ne-a ajutat și fratele Ioan Șuveți și Dumitru Drăgilă; apoi fratele Constantin Buriman din Coronini a ajutat biserica cu Evanghelia și în toate împrejurările și cazurile, ca prezbiter a slujit.
În timpul acesta ne-au cercetat și frații din Potoc și Socolari, pe la morturi (înmormântări) și cu alte ocazii.
Cuvântul Domnului a străbătut și în comunele vecine (Pojejena), perzecuțiile au fost diferite, dar Duhul Domnului ne întărea, frații bătrâni ne cercetau și fratele Ilie Craiovan, care avea acum domiciliu în comuna Ilidia, venea de ne cerceta într-una.
În timpul acesta a venit în parochia din Moldova Nouă preotul Valeriu Dabici, care a-nceput din nou perzecuțiunea contra noastră. În anul 1921, luna martie, a trecut din viață fratele Petru Craiovan și pentru această înmormântare preotul s-a opus și a agitat poporul și nu a mai lăsat să se înmormânteze credincioșii baptiști în cimitirul gr. ort.; intervenind cu autoritățile, ni s-a dat cimitir nou pe Valea Apele Albe (Marianda).
Preotul ne-a dat și în judecată. La primpretor am fost pentru treceri (expășiri) și credințe.

Chemarea în lucrul Domnului

În anul 1920, fratele Ilie Craiovan a fost ales ajutor de lucrător în regiunea Oravița – Reșița – Moldova Nouă, iar la 5 februarie 1921 a fost ordinat pentru lucrul Domnului.
În anul 1921 s-au început perzecuțiunile asupra bisericilor baptiste peste toată țara, cu un ordin dat de ministrul Cultelor și Artelor nr. 15831/1921, domnul Octavian Goga.
Predicatorii nu erau permiși din alte comune a misiona; în așa împrejurări fiind frații bătrâni cu biserica au hotărât ca fratele Ilie să se domicilieze în comuna noastră, așa că la 28 martie 1921 a venit din comuna Ilidia cu domiciliul în comuna Moldova Nouă, unde biserica l-a primit cu multă bucurie și dragoste (Gal. 4:14).

Începerea activității misionare

Începând noua activitate misionară am mers și prin satele din jur, unde nu era Evanghelia, la Padina Matei, Sichevița, Gornea, Liubcova, luând de ajutor pe fratele Costa Popescu, în luna iunie. Cu biserica ne-am început a ne organiza, am înființat matricola bisericii, Școala Duminicală, societatea femeilor, după priceperea noastră.
Între femei a ajutat sora Ruja Craiovan, la o reformă modestă, mai bun de cum era un sistem galatic, asemenea și sufletește a început a lucra între femei.
În anul 1921 a venit în scaunul pretorial domnul Gheorghe Luchici, primpetor. Preotul Valeriu Dabici din nou a-nceput cu și către acest domn cu motive mincinoase contra noastră și s-au început din nou persecuțiile; acest domn s-a unit la motivele preotului și au început a ne persecuta.
La 31 iulie 1921 a fost un botez în comună, pe Valea Apele Albe, din cauza perzecuțiunei, acest botez a fost tulburat de jandarmi, pe baza ordinului șefului secției Ioan Frățilă, acesta primind ordinul de la preot; în toate aceste zile eram duși cu poliția și jandarmii la pretură și la secție, primpretorul încerca prin toate măsurile să interzică acest botez, dar botezul tot s-a ținut.
S-a făcut cu această ocazie și o mare evanghelizare, având în mijlocul nostru și un grup de frați germani din Timișoara și Oravița. Din botezul acesta, preotul Valeriu Dabici a făcut reclamație la Ministerul de Răsboiu, cu motive că suntem contra statului, că cumpărăm oameni cu bani din America. Pe baza acestei acuzări, a fost trimis un căpitan să facă cercetări, luând declarații și un memoriu despre ceea ce credem noi, credincioșii baptiști.
La 29 august 1921 a venit un căpitan Petru Oancea și un locotenent din Orșova, de la regimentul 112, influențați de preotul Valeriu Dabici, au luat cu poliția, noaptea, pe trei frați: Gheorghe Iancu, Ioan Ion și Ștefan Nistoran și i-au dus la Moldova Veche, în port, unde i-au ținut la postul de jandarmi, până dimineața la ora 9; i-au luat la cercetare cu vorbe neomenoase, înjurând apoi pe fratele Ioan Ion (cel cu casa de rugăciune); l-a amenințat că dacă mai lasă a se face rugăciune în casa lui, vine dânsul și îi pune bombe la casă și ne aruncă în aer; erau hotărâți să escorteze nu știn unde, dar mulțumită fie lui Dumnezeu că în timpul acela era domnul deputat Eftimie Gherman (social-democrat) în comună, și cazul acesta i s-a adus înainte de fratele Moise Nistoran. A alergat la Moldova Veche și a eliberat pe frați.
La 18 septembrie 1921, la ora 4 d.m. a venit la casa noastră de rugăciune, la fratele Ioan Ion, o delegație formată din domnul Traian Oprea, protopop în Vârșeț, preotul Valeriu Dabici, primpretorul Gheorghe Luchici și un grup de oameni din comună, au asistat la serviciul ținut de predicatorul nostru; marea lor mirare a fost când au auzit cele vorbite și atenția poporului la cele ce s-au predicat.
La terminarea serviciului, domnul protopop a cerut voie să vorbească cu temă istorică, din timpurile romanilor și dacilor, apoi a trecut la stilul casei de rugăciune, de la visul lui Iacob, că nu aici e locul în casa lui Ioan Ion pentru altarul lui Dumnezeu, continuând vorbirea asupra fratelui Ilie Craiovan că a venit din America cu bani să cumpere pe oameni, strică tradiția strămoșească, pomenele, portul la care dânsul s-a trudit 12 ani să-l aducă în vigoare.
Continuă vorbirea spunând că noi îi urâm pe preoți, că sunt „farisei”; ei însă nu sunt farisei, ci numai poartă filacteriile lungi și reverenda, în însemnătatea că semnifică Vechiul Testament, iar paltonul din afară, Noul Testament, și brâul semnifică Spiritul Sfânt, terminând vorbirea cu un îndemn de dezbinare de la aceste credințe.

Casa de rugăciune închisă la 2 octombrie 1921

După delegația făcută din menționații domni, primpretorul a adus hotărârea pe o petiție pentru interzicerea cultului, precum se află petiția în archiva biroului, din anul 1921. Au trimis jandarmi să ne încuie casa în mai multe rânduri, dar ne-am luptat, până au venit să o sigileze. Astfel ni s-a închis casa de rugăciune, noi am fost cuprinși de o adâncă tristețe că nu ne mai puteam întruni la rugăciune, inima ardea în noi. Dumineca ne grupam și mergeam în comunele vecine să ne rugăm, precum și prin case. Umblam din casă în casă și noaptea; preotul Valeriu Dabici ne urmărea seara pe la ferestrele fraților, unde se făceau rugăciuni familiale, și se ducea la autorități mințind că se țin adunări, iar jandarmii, cu ordin preoțesc, ne vânau. Preotul Dabici a făcut și o reclamație sprijinită de martori mincinoși pentru întrunirile din casele particulare, încât primpretorul Gheorghe Luchici a condamnat cu amendă pe fratele Gheorghe Iancu, Ilie Arcan și Ana Pau, cu 500 de lei și câte 3 zile închisoare.
Persecuțiunuile veneau tot cu restricțiuni, iar fratele Ilie Craiovan, cu câte 2-3 frați, făcea delegație la pretură să roage a ne deschide casa de rugăciune. Primpretorul G. Luchici ne arunca afară din birou ca pe niște gunoaie. S-a dus fratele Ilie cu o petiție la căpitanul de jandarmi din Orșova, apoi a mers în delegație, cu fratele Ștefan Ignea și Dumitru Drăgilă, la subprefectul Licrețeanu din Lugoj; acesta ca un leu a aruncat petiția în birou și cu vorbe grele ne-a zis să mergem în America și în Anglia cu porcării de felul acesta.
Au sosit și sărbătorile Crăciunului. Am făcut petiție la pretură să ne dea voie să ne rugăm lui Dumnezeu în casa de rugăciune; am fost respinși cu act oficios că nu se poate (actul se află în archiva biroului nostru). Noi ne-am mângâiat gândindu-ne la premergătorii noștri: apostolii care au suferit moarte pentru credința Evangheliei. În noaptea Crăciunului ne-am adunat toți, cu copiii, la casa sorei Magdalena Gruescu la ora 12 și cu plânset am stăruit în rugăciune până la orele 5 dimineața, în cântări și în vorbiri din Evanghelie.
Persecuțiunile continuau brutal și asupra surorilor și asupra copiilor noștri, în școală, din partea preotului V. Dabici; copiii erau greu bătuți de preot, încât au rămas unii cu bătaie de inimă (Nicolae Ion), pentru că nu-și făceau cruce; copiii, fetele au căzut pe genunchi în școală și s-au rugat la Domnul Isus să-i scape de ispită, mărturisind preotului că nu se închină, măcar să-i arunce în groapa leilor ca pe Daniel. Preotul s-a amărât auzind copiii vorbind Scripturile. Cuvântul Domnului se întărea, poporul creștea și cerceta ce-i această răscoală.
Fetele care au suferit persecuțiuni în școală au fost Agnița Iancu, Lisbet Albu și Ioana Iancu.

Casa de rugăciune deschisă la 18 februarie 1922

Casa de rugăciune a fost închisă din septembrie 1921 până în luna februarie 1922, când s-au dus frații: Ilie Craiovan, Gheorghe Iancu și Ștefan Nistoran la candidatul de deputat Mihail Brădiceanu, și dânsul a provocat pe primpretorul Gheorghe Luchici a ne deschide casa de rugăciune. Ni s-a deschis casa și am intrat în ea cu nespusă bucurie, iar poporul din nou a început să ne cerceteze, încât la finele anului 1922 am ajuns 134 de membri botezați, așa că casa fratelui Ioan Ion era neîncăpătoare. În popor erau femei care nu știau carte; am hotărât ca femeile până la 40 de ani să învețe carte și să cetească Sfânta Scriptură.
Așa a început fratele Ilie Arcan să-și învețe nevasta să cetească și să scrie. În felul acesta multe dintre femei au început să învețe carte.

Cumpărarea casei nr. 310

Aducându-ni-se, de către fratele Ștefan Nistoran, vestea că notarul Iosif Mayer vinde casele de sub nr. 310, frații de acasă ne-am adunat în câteva ședințe și am luat măsuri să cumpărăm casa pentru a o construi ca local de rugăciune. S-a hotărât ca fratele Ilie Craiovan să meargă pe la frații răspândiți pe la lucrări ca să vorbească, iar Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o inimă dornică, am hotărât și am cumpărat casa. Fiind mai săraci și am căpătat o avere așa cu 65.000 lei (șase zeci și cinci mii lei), susținem că: „Domnul ne-a dat-o.”
După cumpărare, în luna iunie, am hotărât să contopim mai multe camere într-o sală, unde să ne rugăm până facem noua clădire. La 12 iulie 1922, ne-am mutat în casa nou cumpărată.
Biserica a făcut mulțumiri de recunoștință fratelui Ioan Ion, care până acum a dat casa lui pentru scopurile noastre religioase; biserica îl poartă în recunoștința oamenilor de binefacere (Romani 16:1-16).
Cel ce a persecutat biserica, primpretorul Gheorghe Luchici, a fost destituit din serviciu, iar biserica avea pace.
Locțiitorul lui a fost domnul Elemer Gydófalvy, care a arătat dragoste, adeverind, către autoritățile superioare, cinstea și morala poporului nostru.
Preotul V. Dabici aștepta moartea pocăinței și văzând că ne-am cumpărat casă nouă și că ne-am instalat în ea, a început el din nou persecuțiunea cu diferite motive mincinoase pe la autorități.
Noi am început a predica Evanghelia și prin sate: Padina Matei, Moldovița.
Cu începerea anului 1923 a venit în scaunul primpretorial Victor Unguru, fost preot; preotul V. Dabici și la acesta, ca la alții, ne-a motivat și am fost dați în judecată: fratele Ilie Craiovan și Gheorghe Iancu, pentru falsificarea certificatelor de expășire, dar care nu erau falsificate, ci erau făcute de noi și semnate de noi. Am fost însă eliberați fără pedeapsă, deoarece primpretorul a văzut că acestea au fost făcute din ură a preotului.
În anul acesta am avut un botez în comună, pe Valea Mare. La acest botez am fost cercetați de frații Ștefan Ignea și Pavel Bandar, predicatori bătrâni; numărul credincioșilor a sporit.
La sfârșitul anului 1923 a venit definitiv în scaunul primpretorial Elemer Gydófalvy, care ne-a cunoscut toate perzecuțiile noastre din trecut și dânsul ne-a tolerat. Preotul V. Dabici, care cu inimă amărâtă, văzând sporirea poporului nostru, din nou ne-a dat în judecata preturei. În anul 1924, fratele ilie Craiovan și mai mulți frați au fost la judecată cu el, de unde Dumnezeu ne-a scăpat, iar preotul a rămas rușinat cu martorii care nu puteau dovedi nici un adevăr.
Atunci, înfuriat făcea uzuri că cere corpul de armată să oprească pocăința. Motivele dânsului se află în archiva biroului nostru. Dușmănia mare ce o avea acum era că s-a început pocăința și în Padina Matei, unde în anii trecuți s-a predicat Evanghelia. Dânsul a influențat jandarmii și i-a trimis să ne strice serviciile la Padina.
Într-o seară la ora 10, au intrat jandarmii în casa unde se ținea rugăciune și au găsit la masă pe fratele Ilie Craiovan, Moise Nistoran și Constantin Chisăliță; i-au amenințat și au fost chemați la secție pentru a se dresa procesul-verbal.

Organizarea bisericii

Cu toate greutățile externe, lucrul intern a mers bine. În anul 1922-923 ni s-a făcut organizarea Școalei Duminicale de fratele Ilie Craiovan, după teologia predată de fratele profesor Ioan R. Socaciu; am început cu copiii a studia Biblia după-masă, de la 2-3, iar de la 4-5, serviciu. În anii aceștia s-au organizat și femeile și au început să lucreze lucru de mână și aveau întruniri sub conducerea sorei Sanda Nistoran, joia de la orele 2-4.
În anii aceștia a luat ființă un mic cor, condus de fratele Pau Ștefan, care a studiat nota și așa am văzut talentele cântatului. S-au aflat doi frați tineri, Nicolae Arcan și Toma Craiovan, pe care i-a trimis biserica la un curs de muzică la Buteni, de unde au venit instruiți și au învățat mai cu putere corul.
Peste iarnă s-a ținut un curs de muzică din care mulți știu nota. Pentru desvoltarea cântatului au venit fratele Johan Folk, cu surorile Ani și Christina; au ținut cursuri și învățături cu corul și au ajutat timp de mai mulți ani biserica pe terenul cântatului.

Greutățile interne în Biserică

În anul 1924 au început greutățile interne. Unii membrii care nu și-au cunoscut chemarea lor și deosebirea de lume s-au întors în lume, totuși Cuvântul Domnului s-a predicat mai departe, câștigând mai multe suflete pentru Domnul, așa că, la finele anului, numărul credincioșilor botezați a fost de 151 de membri.
Cu începerea anului 1925 s-a întâmplat o împușcătură la casa parochială; preotul V. Dabici a aruncat vina asupra pocăiților din această comună, dar și această minciună rămase, ca toate, neascultată.
La 16 aprilie 1925 din nou am fost un grup de frați la judecată la pretură, cu motive mincinoase, pe care legea nici nu le-a luat în considerațiune.

Trecerea în comunitatea Arad

După toate greutățile pe care le-am avut cu preotul despre expășire, am fost lămuriți că, după lege, nu mai avem nimic cu pretura. Deci la 18 aprilie 1925, am trimis un tablou cu toți membrii la Comunitatea Arad, care era persoană juridică, și cei expășiți nu mai aveau nevoie de pretură, ci de comunitate, și ea ne-a început să administreze afacerile.
La 19-21 iunie și 13-15 august 1925 a fost dus fratele Ilie Craiovan cu excurta de jandarmi la Consiliul de Răsboiu, pentru evanghelizare la Ciclova Română.
La 24 octombrie 1925 a plecat preotul Valeriu Dabici din comună, fără ca să aibă meritul de a fi omorât pocăința, pe care bază venise aici, ca să fie stimat de consistoriu. Dar după o luptă de trei ani nu făcuse altceva decât, prin prigoană, să întărească și să oțelească credința baptiștilor. Deci a plecat cum a venit, lăsând în urma sa un număr întreit de baptiști față de câți a aflat aici, în această comună depărtată.
În comună a venit ca înlocuitor preotul Ioan Oravițanu, fost preot în Ciclova Montană (Caraș).

Conferința bisericii

La 8-9 iunie 1925, biserica a avut o conferință cu aproape toți frații împrăștiați pe la lucrări; prin această conferință s-a hotărât o alianță între frații moldoveni cu biserica de acasă, ca să o ajute cu cele materiale, iar biserica de acasă să le poarte administrația statistică a tuturor membrilor. Cauza care a fost să se facă această alianță a fost pentru greutățile interne și materiale ale bisericii: 1) frații fiind împrăștiați pe la lucrări s-au început a se înstrăina de biserică, pierzând și orice încredere în conducerea bisericească; 2) fiind împrăștiați, s-au adus unele învățături streine, prin care s-a făcut jignire în dragostea frățească, unii întorcându-se în lume, făcând scandal Evangheliei, iar Calea Domnului a fost vorbită de rău din cauza lor. Biserica de la această conferință s-a orgamizat din nou, după statutul în care s-a făcut alianța. Tot în această conferință, femeile au primit cinste pentru lucrul lor ce l-au lucrat în anii trecuți, de la conferință un statut al lor, cu titlul societății: Societatea Femeilor Baptiste „Tabita” din Moldova Nouă. Între femei s-a început o nouă activitate de lucru, sub conducerea sorei Sanda Nistoran.
În anul 1926, biserica a făcut o misune și în satele din plasă: Padina Matei, Cărbunari, Știnăpari, Pojejena, Șușca, unde s-a ivit mare mișcare; poporul a primit Cuvântul lui Dumnezeu și s-au botezat. Copiii au fost persecutați în școalele primare (de preot), după ordinul Ministerului Instrucțiuniii nr. 61.200/1926. În anul acesta s-a făcut o nouă hotărâre să începem a aduna bani pentru zidirea bisericii. S-au început noui contribuțiuni. În anul 1927, la 21 februarie, în conferința anuală a bisericii s-a dat ființă unui cerc de fete să fie ele organizate. Li s-a predat un program și un statut cu titlul: Cercul Fetelor „Luceafărul de Dimineață”.
Tot în acest an a primit și Uniunea Tineretului „Raza Soarelui și Raza Lunei” un statut și un program după care să se conducă. Deasemenea și corul a primit un program după care să se conducă. Uniunea Tineretului, sub conducerea fratelui Constantin Arcan, iar corul sub conducerea fraților Nicolae Arcan, Toma Craiovan și Gheorghe Gruescu.

Perzecuții

În școlile primare copiii au fost perzecutați de preotul Oravițan Ioan. I-a lăsat repetenți la religie, pe când notele de la bierica noastră nu erau primite (Iacobici Toma). Au făcut abuzuri cu direcțiunea și cu revizoratul școlar, și orice petiție a noastră era respinsă.
Busericile au fost persecutate din ordinul Ministerului Cultelor (Goldiș), venit de la episcopul Aradului: Grigore Comșa, ca titlurile de la bisericile baptiste să fie șterse.

Femeea și lucrul ei

Femeea carea ne-a predicat evenghelia, sora Ruja Craiovan, a trecut din viață în ziua de 10 iulie 1927. Faptele ei sunt neuitate între femei, suferințele ei pentru credință, în Isus Hristos, bătută de părinții ei, a rămas în memoria noastră. Moartea ei a lăsat un gol între femei, calitățile ei sufletești au înălțat mult viața sfântă între femei; ea a cunoscut temeinic pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor, ea a cunoscut misiunea Evangheliei la cei păcătoși și și-a plătit datoria ei Domnului; ea a cunoscut Biblia ca pe o carte a lui Dumnezeu și mila către cei săraci, iar speranța vie mai presus ca toate de viața vecinică.

Recunoașterea cultului

În anul 1928 s-a recunoscut cultul nostru după Statut, prin Consiliul de Miniștri, de domnii: Titulescu, ministru de Externe, Duca – Interne, Lăpădatu ¬– Culte, publicat în Monitorul Oficial nr. 14 din 19 ianuarie 1928.
Tot în anul acesta a venit un ordin, din nou, să se șteargă titlurile la casele de rugăciune, de a nu mai fi scris „Biserică”, ci „Asociație Bisericească Baptistă”. Jandarmii au interzis executarea cultului în plasă, au persecutat pe frați brutal.
Șeful secției, Gheorghe Ciopor, în legătură cu preoții, a persecutat în tot felul pe frați; a intervenit pe la autoritățile polițienești; de s-a dat un ordin că, fără autorizație de la Divizie, să ne putem ruga la Dumnezeu; așa a persecutat până a plecat de la această secție și după multele noastre intervenții pe la autorități. În anul 1928, prin toate persecuțiile s-au mai adăugat la biserică, prin botez, 12 membri.
În anul 1928, s-au ivit și unele greutăți interne, de critici asupra conducerii bisericii, din slăbiciunea unor membri.
În anul 1929 s-a făcut o ruptură în județul nostru: Gheorghe Almăjan din Oravița și Dumitru Crănicean din Ciclova Montană au ieșit dintre noi, cu motivul de a fi baptiști liberi; viața lor conruptă, neunită cu frățietatea a fost vădită de toți că au fost oameni cu interese; în scurt timp, unii dintre ei s-au făcut penticostaliști, iar alții au mers în lume.
În anul 1929, au fost persecuțiuni în școalele primare cu copiii; nu s-a primit religia de la noi; preotul gr. ort. Ioan Oravițan a abuzat cât a putut la autorități pentru a persecuta.
În învățământ, în urma decedării lui Romulus Bordoș, dl. Al. Moise, ca director de școală, a dat dovadă de activitate civilizată, lăsând ca notele din religie să fie date de catichetul baptist.

Zidirea bisericii

În anul 1929 ne-am văzut siliți a începe clădirea bisericii, care din anul 1925 eram hotărâți a contribui cu sume pentru biserică.
Casa de rugăciune bătrână a fost slăbită, încât nu ne mai puteam asigura a sta în ea, și, prin ajutorul lui Dumnezeu, ne-am luat curajul, iar în ziua de 8 octombrie 1929 s-a început spargerea casei vechi și începerea a celei noi. Lucrul zidirii a durat până în 8 iunie 1930, când s-a făcut sărbătoarea deschiderii. Despre toată lucrarea, începerea și sfârșitul lucrării se poate vedea în Cartea de Aur și în procesul-verbal de pe lângă Cartea de Aur.
În anul 1929 s-au mai primit în numărul membrilor, prin botez, încă 10 suflete.

Erezia în biserică

În anul 1930, membrul Ștefan Vuia s-a lepădat de credință, trecând la penticostaliști, fiind om îndoielnic, nesigur în credință, a ieșit el și nimeni nu s-a mai luat după el. Ceilălalți eschiși dintre noi au stat, alții s-au întors, recunoscându-și greșelile; nimeni nu a dat atențiune rupturii făcute.
Lumea, în mai mare măsură, s-a luminat prin Evanghelie. Clădirea bisericii a făcut multă mișcare în comună și în plasă. Din comună s-au mai adăugat la biserică, prin botez, 18 persoane.

Moartea fr. Gheorghe Albu din Răcăjdia

La 28 august 1930 a trecut din viață fulgerător fr. Gheorghe Albu din Răcăjdia, care ne-a păstorit în anul 1920; dânsul și-a jertfit viața pe câmpul Evangheliei.
Printre noi a făcut fapte bune, a contribuit la înființarea fondului săracilor din Moldova Nouă, a ajutat văduve, orfani, cu tot ce a putut.
Tot poporul nostru l-a plâns; la înmormântare au participat chorul de la noi, predicatorul și alți frați și surori. Biserica noastră și bisericile din Cercul Moldova Nouă au făcut o milă de ajutoare pentru familia rămasă.

Prigonitorii noștri

Ioan Oravițan, preotul gr. ort. din comună, văzând mâna Domnului că este cu noi, în urma clădirii bisericii, oamenii au avut o impresie bună despre credința noastră în Domnul Isus Hristos.
Domnul preot, ca să ne ponegrească, să ne calomnieze, a început în presă cu tot felul de calomnii într-un spirit dușmănos (fel de fel de minciuni): că suntem coade de topor, că suntem cumpărați cu bani străini etc.
Apoi pe la autorități, pretură, prefectură, minister, denunțuri asupra predicatorului nostru Ilie Craiovan; a cerut să fie oprit din activitatea de predicator, cu motive că nu posedă pregătiri școlastice și predică Evanghelia.
Pe unii frați funcționari i-a denunțat la prefectură și la administrația financiară, a cerut să fie lăpădați din service numai pentru că cunt de religie baptistă. Autoritățile, în chip civilizat, nu au dat atenție la asemenea denunțuri, fără altă vină să aibe baptiștii. Cu toate prigonirile ce le-a făcut prin presă, a făcut calomnii asupra baptiștilor de la altar.

Rectificările în registrele stării civile și anul cu atitudine dușmănoasă cătră baptiști

Din anul 1927-1931 a fost la notariatul nostru notarul Iosif Jucu, din comuna Vrăniuț, cătră care în continu am stăruit trei ani să ne facă rectificări în registrele stării civile, ca trecuți din religia gr. ort. în religia baptistă, pentru că înainte trecerile s-or făcut la pretură, formal, fără să se facă mențiuni la registrul stării civile.
Pentru causa aceasta s-a făcut demersuri la pretură, prefectură și minister, de la care s-a dispus notarului sus amintit să ne facă acest lucru. Dânsul cu nici un chip nu a voit să facă nici aceasta, nici trecerile din nou la cei ce voiau să treacă din religia gr. ort. în religia baptistă; i-a ținut zile întregi pe la primărie și, în sfârșit, le-a spus cu motiv: „Pentru baptiști nu am timp”.
La toată procedura aceasta dușmănoasă a contribuit preotul Ioan Oravițan, pe care sus numitul notar l-a ascultat.
Cu toate aceste pedici, în anul 1931, au fost primite prin botez 29 de persoane.

Omul cu caracter civilizat

În toamna anului 1931, notarul Iosif Jucu a plecat din Moldova Nouă și l-a înlocuit dnl Gheorghe Marcovici, de origină din comuna Berzasca. Omul acesta, de la începerea serviciului, la notariatul nostru, a arătat un caracter mai civilizat; a servit pe toți oamenii, fără deosebire de religie, deci și pe noi, baptiștii.
Am cerut să ne rectifice în registrul stării civile; imediat a dat îndrumările necesare și a început rectificările pentru toți creștinii baptiști, așa cum cere Regulamentul Legii Cultelor din anul 1928.
Pentru acest servici care a început să-l facă pentru baptiști a fost criticat și dat în judecată de preotul gr. ort. Ioan Oravițan. Dânsul a spus în una dintre vorbiri: „Nu pot să-i persecut pe creștinii baptiști din motiv că văd cu ochii că din oameni răi se fac oameni buni, prin credința Evangheliei, și nu-mi pot călca pe conștiință.”
Tot timpul acesta, preotul Ioan Oravițan, prin notariat, prin două conșpecte sume considerabile de bani de la creștinii baptiști, cu motive că nu s-ar plătit dările bisericești; când s-a dovedit notarului sus amintit că nu-i adevăr; a refusat conșpectele acelea.
După plecarea sus numitului notar, a continuat cu rectificările rămase dnl Iosif Verdeț, care a lucrat până a terminat pentru toți credincioșii.
Prin toate prigonirile făcute de preotul Ioan Oravițan în anul 1932, au fost primite prin botez 26 de persoane.
Printre oamenii funcționari în comuna noastră, cu caracter ales a fost și dnl Vasile Nicolae, control fiscal; a contribuit cu cuvânt bun de apărare la orice acuzări mincinoase, aduse de preotul gr. ort. Ioan Oravițan.
Sus numitul control fiscal și-a aflat plăcerea în frecventarea bisericii noastre, a fost informatorul la cumpărarea harmoniului vechi din biserică.

Misiunea bisericii

Biserica a fost bine organizată în unitatea Duhului Sfânt, a lucrat, a progresat; în iarna anului 1931 au mers frați în comunele Padina Matei și Moldovița. S-au convertit 7 persoane; în 3 iulie 1932 s-a făcut cel dintâi botez în comuna Moldovița, într-o frumoasă sărbătoare.
În viața internă a bisericii s-a cunoscut creșterea sufletească și bucurii sfinte. Predicatorul Ilie Craiovan a petrecut cu poporul în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pânii și în rugăciune (Fapte 2: 42).
Comitetul bisericii a contribuit cu toată activitatea, purtând grijile materiale ale bisericii, a încurajat activitatea predicală a Evangheliei și pe predicator în toate nevoile.
În administrația bisericii, ne-a servit ca secretar și casier în toată regula fr. Gheorghe Iancu, ne-a fost ca mâna dreaptă la orice lucru.
Școala Duminicală, bine organizată de predicator, a lucrat bine sub conducerea fr. Ion Ion, ca președinte din 1930, a progresat în creștere.
Chorul, subt președenția predicatorului și dirigenților fr. Nicolae Arcan și Gheorghe Gruescu, a activat în creștere de educație sufletească și a servit la evanghelizări.
Misiunea tineretului, subt conducerea fr. Costa Arcan, a servit, iar pentru viață de bună creștere și educație a tineretului, s-au ținut cursuri biblice și conferințe de predicator.
Cantor la cântări publice ne-a servit bine de mulți ani fr. Nicolae Pascu. Fr. Costa Albu bătrân ne-a servit ca evanghelist și la Școala Duminicală ne-a ajutat.
Poporul din comună, oameni, femei, copii, tineri au cercetat biserica. Auzind acestea, preotul gr. ort. Ioan Oravițan (că mulți frecventează biserica și copiii, Școala Duminicală) a informat dânsul 6 copii ortodocși să spună la jandarmi că Ion Ion și Toma Iacobici le-a dat bomboane ca să hipnotizeze și să facă proselitism.
În casul acesta, fr. Ion Ion și fr. Toma Iacobici au fost duși la postul de jandarmi, unde or fost trași la răspundere și s-a dovedit că nu a hipnotizat pe copii, ci la sărbătoarea Crăciunului au dat bomboane la toți copiii, fără deosebire de religie, de la pomul de Crăciun, și aceasta l-a supărat pe preot.

Ștergerea titlurilor de pe biserici și sigile

În anul 1933 au fost date niște ordine de la minister și prefectură, tot la intervenția preoților, ca să să șteargă titlurile de pe bisericile baptiste, ca să nu izbească privirile trecătorilor.
Orice intervenții ale noastre or fost neascultate; astfel a venit notarul Gheorghe Marcescu și a schimbat titlul din Biserică Baptistă în Comunitate Bisericească Baptistă.
Tot în anul 1933 a apărut decizia ministerială nr. 114.119/933, prin care au făcut restricțiuni sectelor religioase și au pus și pe baptiști. În urma deciziei, am îndurat prigoniri doi ani și am voit să ne conformăm; în sfârșit au început a închide casele de rugăciuni.
Prin toate prigonirile din anii 1933-1934 s-au primit prin botez 17 persoane.
În anul 1934 s-a văzut lipsa de lucrători; din anii trecuți s-a văzut lipsa unui ajutor predicatorului, (pentru) a merge pe sate cu predicarea Evangheliei.
Comitetul a chemat în acest servici pe Costa Popescu și l-a încredințat ca diacon pentru comunele Padina Matei, Moldovița, unde este trimis de predicator. În anul acesta la Rusalii s-a făcut ordinarea cu rugăciune și punerea mânelor.
Tot în anul 1934 s-au ivit unele greutăți în teme de biserică, unii membri au adus tulburări de caracter împotrivitor, prin care s-a tulburat pacea, buna-învoire și dragostea frățească.

Organizarea comunității în Moldova Nouă

După doi ani de la apariția deciziei, am așteptat să apară o libertate mai bună, însă contrar s-a început a se închide bisericile. Atunci ne-am organizat luând Statutul Tip, aprobat de minster, cu scopul să putem funcționa până să va câștiga o libertate mai bună; atunci ne acomodăm așa cum vor cere împrejurările.
Prin toate prigonirile din anul 1935 s-au primit prin botez încă 20 de persoane.

Greutăți interne

În anii 1936-1937 s-au petrecut mari greutăți interne în biserică, prin spirit de ură, critică și ceartă de unii membrii. S-au tulburat pacea și dragostea frățească, apoi Calea Domnului a fost vorbită de rău, pentru slăbiciunile întâmplate, unii cu ceartă, alții cu alte păcate.
În viața internă, în biserică, mulți au încetat a activa în lucrul bisericii: Școala Duminicală, tineret, chor și orice service.
Prin toate greutățile ce s-or petrecut s-au primit prin botez 18 persoane.
În anul 1938 a plecat din comună preotul gr. ort. Ioan Oravițan, care în tot timpul lui ne-a fost mare prigonitor.
Tot în anul 1938 a apărut o decizie a episcopului Nicolae Cealan, ministru de culte, cu restricțiuni asupra sectelor și asupra baptiștilor, care prevedea dacă cineva nu se conformă ei, va urma închiderea bisericilor.
Acomodarea după ea nu s-a putut face și deci ni s-au închis toate casele de rugăciune din țară. Și a noastră s-a închis la 15 decembrie 1938 până la 18 aprilie 1939. După închiderea bisericilor, au urmat tot felul de prigoniri prin presă, de Teodor Păcescu, inspector în Ministerul de Culte, care cu fel de fel de calomnii ne-a îngreuiat soartea. Apoi or început și alții: prefectul din Caraș, primpretori, notari, jandarmi, cu toate restricțiunile, urmăriți prin căși anume, ruga lui Dumnezeu.
Pe la morturi a nu participa nimeni, numai casnici, așa or avut jandarmii ordine.
Primpretorul de la noi, Mihai Grivei, Costi Arcan subrevisor, notarul Aurel Cândul s-or sfătuit să ne confiște casa de rugăciune, au făcut rapoarte că suntem dizolvați. Plini de ură ne-au amenințat și ne-au prigonit cu tot ce le-a stat în putințe. Prefectul de Caraș, Pavel Serocin a fost mare prigonitor; orice cereri de rugăciuni am făcut cătră dânsul ne-a respins, și pe unii frați i-a închis.
Jandarmii au făcut procese cu predicatorii, pentru că au făcut service la morturi și a dat bine Domnului la frați.
În comuna Pojejena și Șușca, au confișcat jandarmii Biblii, Testamente, cărți de cântări, or fost bătuți unii tineri, or fost la consiliu de răsboi duși.
Anul 1939 a fost an de prigonire, de întristare și dureri sufletești, cu libertatea îngrădită de a ne închina lui Dumnezeu. După multe demersuri la stăpânire, pe la sfârșitul anului 1939 s-or început a deschide casele de rugăciuni în toată țara.
Prin toate prigonirile ce le-am avut, copiii ne-or fost scutiți pentru că domnul Alxandru Moise, director școlar, s-a purtat civilizat, nu s-a dat cuvânt la nici un fel de prigonire făcută împotriva noastră, din contră n-a considerat rațională prigonirea.
Cu începerea anului 1940, s-au deschis toate casele de rugăciuni și, cu ocazia unui împrumut făcut pentru înzestrarea Armatei, la care am participat și baptiștii, ni s-au deschis casele de rugăciuni.
Cu începutul anului 1940 am început o viață internă bisericească, cu un nou program, să ne umilim înaintea Domnului, cu deplină predare, în totul cum zice Biblia, să urmăm o viață fără de scandale, cu adâncă pocăință față de Dumnezeu și față de oameni, fiecare membru a fost chemat la mărturisire, a face cărări drepte pentru Domnul în viața lui.

Recunoașterea ca cult creștin baptist

La 10 februarie 1940, s-a trecut prin Monitorul Oficial recunoașterea noastră ca cult creștin baptist pe întreaga țară.

(Courtesy of Biografistu’ – http://emsal.wordpress.com/)