Între istorie şi confuzie. Despre utopica racordare a organizaţiei baptiste la Biserica primară
de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Ultimele zile polemice pe care le-am avut şi la care dv. aţi participat, au suferit de ceva esenţial, care trebuie restabilit: de neracordarea la istorie. După cum aţi observat, credincioşii baptişti care au intrat în discuţie polemică cu noi, nu au vorbit niciodată despre cum a luat fiinţă facţiunea lor, nu au vorbit despre istoria lor reală, ci s-au prezentat ca promotori ai unor practici apostolice.
Ba, mai mult, nu au suportat apelativul de eretici, care nu este un afront personal ci o realitate care ţine de non-eclesialitatea lor, ci au bătut moneda discriminării lor, a faptului că am avut un discurs non-academic şi partizan fantasmagoric.
Să vorbim mult mai clar. Credincioşii baptişti care au reacţionat la acuzele noastre s-au mărturisit în materie de credinţă drept creştini autentici, care cred în mărturia Scripturii, care acceptă hotărârile dogmatice doar ale primelor 4 Sinoade Ecumenice şi care au un mod de viaţă care copiază în mod fidel pe cel din primul veac al Bisericii primare.
După cum ştiţi, Biserica Ortodoxă nu are nimic în comun cu organizaţia baptistă. Orice organizaţie, grupare, biserică etc., care este în afara Bisericii Ortodoxe este una schismatică, eretică, păgână sau indiferentă religios.
Astfel, din punct de vedere dogmatic, moral, cultic, organizaţional şi istoric noi nu avem nimic în comun cu baptiştii. De aceea, apelativul de eretic nu este o înjurătură la adresa acestora ci o calificare dogmatică, conformă cu statutul de non-eclesialitate al celor din afara Bisericii Ortodoxe.
Ce înseamnă non-eclesialitate şi erezie? Înseamnă acelaşi lucru. Orice grupare care este în afara Bisericii Ortodoxe, care se situează voit în afara Bisericii [erezie înseamnă alegere discreţionară, adică alegerea de a fi în afara Bisericii Ortodoxe], oricum s-ar numi ea, de la arieni şi până la raelieni, faţă de ei avem acelaşi tratament: membrii lor sunt în afara Bisericii Ortodoxe, a Bisericii lui Hristos, nu ne împărtăşim cu ei în comun, nu îi pomenim la slujbele noastre nominal şi nici cultual, nu considerăm că sunt biserici reale şi nici nu credem că au ceva sfinţitor în cadrul lor sau că în ele se poate mântui cineva în mod regular, obişnuit sau că au Sfinţi sau Taine.
Acestea fiind spuse, înţelegeţi [bineînţeles cei care nu sunteţi de credinţă ortodoxă sau cei care ştiţi prea puţină teologie, fiind ortodocşi], că acuzele noastre teologice vizavi de credincioşii baptişti care au luat contact cu noi, nu sunt poziţii personale arbitrare, ci poziţiile teologice şi faptice ale Bisericii Ortodoxe în general. Niciun teolog baptist din România, credem noi, nu poate să afirme că există vreun acord oficial de comuniune între ortodocşi şi baptişti, lucru care e cel mai greu de crezut că se va întâmpla vreodată.
Avem mai multe în comun cu monofiziţii sirieni, cu romano-catolicii, cu vechii catolici sau cu anglicanii decât cu ramurile protestantismului primar şi ale altor denominaţiuni. Statutul de funcţionare al cultului baptist din România şi teologia acestuia schiţată aici, în acest document oficial [statutul_si_marturisirea_de_credinta.doc ] nu arată niciun acord dogmatic cu Biserica Ortodoxă şi nici măcar un parteneriat de acţiune filantropică comun.
Cultul baptist este cult oficial în România, avem diverse contacte teologice personale sau la nivel superior cu aceştia, ne întâlnim anual la săptămâna de rugăciune comună, avem în teren acţiuni comune sau divergente, după cum s-a precizat de mai multe ori în timpul polemicii noastre, dar nu avem comuniune liturgică sau organizatorică. După cum am afirmat de mai multe ori în cursul ultimelor zile, acţiunile unor pastori români, pe cont propriu sau dirijat, de a evangheliza credincioşi ortodocşi, indiferent de gradul lor de sărăcie sau de cultură, sunt ilegale în România.
Vom da în cele ce urmează o scurtă istorie a apariţiei baptismului ca organizaţie religioasă şi desfăşurarea acestei mişcări religioase care a atins şi România, aşa după cum apare în site-ul Secretariatului de Stat pentru Culte. Cum nimeni nu a negat această istorie sau chiar promotorii cultului au oficializat-o pentru a fi publicată, o redăm aici în cele ce urmează:
“Baptistii s-au conturat ca o miscare crestina in perioada imediat urmatoare reformei protestante din Europa de Apus, inceputa de Martin Luther. Prima biserica baptista s-a format in 1611 la Amsterdam (Olanda), dintr-un grup de imigranti englezi condusi de pastorul John Smith.
Biserica Baptista din Romania si in special adunarile baptiste din Transilvania datoreaza o mare parte din mostenirea lor miscarii anabaptiste care a traversat Europa pana catre secolul XVIII. Supuse la tot felul de prigoane de-a lungul timpurilor, comunitatile anabaptiste au supravietuit pe aceste meleaguri pana in 1762, cand majoritatea au emigrat in Rusia din cauza oprimarii din timpul imparatesei Austriei Mariei Tereza (1740-1780).
Inceputurile baptiste moderne dateaza de la mijlocul secolului XIX. In anul 1856, o familie de imigranti germani infiinteaza la Bucuresti prima biserica baptista cu credinciosi germani. Un al doilea inceput baptist, independent de primul, a fost prin imigrantii baptisti rusi, in special cei din Ucraina de Sud. Ei au ajuns in Dobrogea, in 1862, si au infiintat o biserica baptista la Cataloi, astazi sat al comunei Frecatei din judetul Tulcea. Apoi, prin misiunea unui evanghelist baptist din Bucuresti, in 1870, s-a infiintat biserica baptista din Tulcea. In Transilvania credinta baptista a patruns prin activitatea unor misionari germani. In anul 1874 se deschide o biserica baptista maghiara in Salonta (judetul Bihor). Incepand din 1881, bisericile baptiste s-au raspandit in Bihor, in zona Aradului si a podisul Somesan. Zonele acestea au si astazi cea mai mare concentrare de baptisti din Romania. De aici, ei s-au raspandit in aproape toate judetele tarii. Constituirea Uniunii Baptiste din Romania a avut loc dupa 1918, in urma formarii Romaniei Mari.
Dupa 1918, numarul credinciosilor baptisti sporeste continuu. Astfel, dupa datele cultului, in anul 1922 erau 22.228 de membri (botezati si apartinatori), iar recensamantul din anul 1930 a evidentiat existenta a 60.562 credinciosi baptisti. In anul 1942 (dupa datele cultului) erau 93.842 membri.
Legea pentru regimul general al cultelor din anul 1928 prevede la art.53 recunoasterea drepturilor comunitatii baptiste acordate acesteia prin jurnalul (hotararea) Consiliului de Ministri nr. 2680 din 21 noiembrie 1927. Insa reglementarile ulterioare au inrautatit regimul juridic al cultelor evanghelice. In conditiile implicarii Romaniei in al doilea razboi mondial si a dictaturii militare a maresalului Antonescu, prin legile 927 (1942) si 431 (1943) au fost desfiintate toate asociatiile religioase din Romania si, ca urmare, baptistii nu au mai putut desfasura nici o activitate legala. Aceste legi au fost abrogate la 31 august 1944, iar baptistii si-au reluat activitatea legala. Prin decretul Prezidiului Marii Adunari Nationale nr. 1203/14 noiembrie 1948, a fost aprobat Statutul Cultului Baptist. Statutul a fost refacut dupa decembrie 1989, fara a fi supus aprobarii statului.
Ceea ce ii distinge pe baptisti de ceilalti protestanti este credinta lor ca botezul nu trebuie administrat copiilor mici, iar fiecare individ trebuie sa fie liber sa decida pentru sine ce credinta adopta.
Pentru baptisti biserica nu este un teritoriu, o parohie, in care locuitorii acesteia sunt adoptati ca membri prin diferite ritualuri. Ea este adunarea voluntara a celor care au ales personal ca Mantuitor si Domn pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; ei se aduna impreuna pentru a se inchina lui Dumnezeu, pentru a se zidi duhovniceste, pentru a colabora la propovaduirea Cuvantului lui Dumnezeu si a pastra curata credinta si invatatura crestina. Baptistii cred in ceea ce numesc “preotia tuturor credinciosilor”. Ei cred ca fiecare credincios are intrare libera la Dumnezeu prin singura mediere a lui Iisus Hristos si are comuniune personala cu Dumnezeu fara medierea unui preot sau a unui sfant. De aceea, bisericile baptiste nu au preoti, ci sunt conduse de pastori.
Biserica baptista practica doua ritualuri : botezul si Cina Domnului, acestea avand doar o semnificatie simbolica. Credinciosii baptisti sarbatoresc ziua intai a saptamanii -duminica – ziua invierii Domnului Iisus Hristos.
Baptistii nu accepta deciziile sinoadelor din primele secole si alte scrieri din acea vreme ca avand putere de lege. Singura lor autoritate in materie de credinta si de viata spirituala este Biblia sau Sfanta Scriptura.
In bisericile baptiste accentul se pune pe studierea Bibliei, cant si rugaciune. Un loc central in slujba bisericeasca il are predica; rolul ei este de a explica si de a da indrumari credinciosilor pentru viata spirituala si pentru trairea morala. Fiecare credincios baptist este indrumat sa studieze zilnic Biblia, sa-si dezvolte viata de comuniune cu Dumnezeu, aplicand in viata sa de fiecare zi principiile pe care le gaseste in Biblie.
Biserica baptista este separata de stat si se autofinanteaza.
Baptistii nu au o ierarhie conducatoare. Bisericile locale sunt autonome si se asociaza voluntar intr-o uniune baptista pentru reprezentare in fata autoritatilor si pentru actiuni in folosul tuturor bisericilor si societatii. Din ea fac parte, alaturi de bisericile baptiste si alte institutii si organizatii. Uniunea reprezinta interesele generale ale bisericilor baptiste, le slujeste si le acorda asistenta, elaborand indrumari pentru liniile generale de dezvoltare a bisericilor si a activitatilor din cadrul propriu. Ea hotaraste asupra problemelor doctrinare si principiale si poate exclude din cadrul ei biserici si alte organizatii care s-au abatut de la doctrina baptista. O alta forma de organizare este comunitatea baptista, care grupeaza bisericile baptiste pe criterii teritoriale in vederea colaborarii si sprijinului reciproc, ca si pentru reprezentare in raporturile lor cu autoritatile locale. In Romania sunt la ora actuala 12 comunitati : Arad, Bacau, Braila, Bucuresti, Cluj, Constanta, Oradea, Sebis (judetul Arad), Sibiu, Suceava, Timisoara si Craiova. Functioneaza si o comunitate neteritoriala pentru credinciosii maghiari (circa 13.000).
In prezent, in Romania cei aproape 129.937 credinciosi baptisti dispun de 1.523 biserici, slujite de 373 pastori. Pregatirea pastorilor se face in cadrul Institutelor Teologice Universitare de la Bucuresti si Oradea, integrate in universitatile de stat respective. In cadrul Institutului Teologic Baptist din Bucuresti s-a infiintat o sectie la Cluj-Napoca. S-au infiintat si sapte seminarii liceale la Bucuresti, Oradea, Arad, Timisoara, Cluj, Resita si Sibiu, integrate invatamantului de stat. Sunt si trei scoli postliceale sanitare.
Uniunea Baptista din Romania editeaza revista “Crestinul – Azi”, care are aparitii lunare, precum si lucrari teologice si pentru slujba religioasa.
Uniunea Bisericilor Crestine Baptiste din Romania este afiliata organizatiilor baptiste internationale : Federatia Baptista Europeana si Alianta Mondiala Baptista, care grupeaza 141.000 biserici baptiste, insumand 108 milioane credinciosi.”
Unul din marii predicatori baptişti, Charles H. Spurgeon, editat după ’90 şi în limba română, spunea: “We believe that the Baptists are the original Christians. We did not commence our existence at the reformation, we were reformers before Luther and Calvin were born; we never came from the Church of Rome, for we were never in it, but we have an unbroken line up to the apostles themselves”,sursa. Teologul baptist citat credea, după cum se observă, că baptismul are genealogie apostolică.
Însă, ce fel de legătură are baptismul cu Biserica primară, adică cu Biserica Ortodoxă? Ca să existe o legătură, numită în teologia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii succesiune a credinţei şi a harului, care a venit de la Sfinţi Apostoli, şi prin ei de la Hristos, trebuie să fii în Biserica Ortodoxă, care păstrează această succesiune dublă: a credinţei şi a harului.
Noi credem şi mărturisim tot ce au mărturisit Sfinţii Apostolii în scris, ca fiind autentic [Sfânta Scriptură] sau oral [Sfintele Taine, slujbe, viaţa bisericească, adică Sfânta Tradiţie, Sfânta Învăţătură apostolică], toate comentariile Sfinţilor, toate hotărârile dogmatice ale celor 7 Sinoade Ecumenic şi a celor locale şi tot ce este mărturisit de către Sfinţii noştri pe care îi cinstim şi îi venerăm.
Fiecare episcop hirotonit de către Sfinţii Apostoli a primit deopotrivă credinţa adevărată şi harul dumnezeiesc de la aceştia, odată cu hirotonirea lor, har şi credinţă care s-au transmis de către fiecare episcop, peste veacuri, până astăzi. Un preot ortodox real este un preot ortodox care a fost hirotonit de către un episcop ce are o hirotonie validă, care vine de la Sfinţii Apostoli prin succesiune neîntreruptă.
De aceea, când vreun patriarh, episcop, preot, diacon sau creştin ortodox au căzut în erezie sau în schismă, când şi-au făcut o biserică a lor proprie sau nu au renunţat la o învăţătură, mărturisită de către cei Sfinţi, ca neconformă cu adevărul lui Dumnezeu, au fost socotiţi în afara Bisericii, fiind daţi afară din rândul clericilor şi fiind opriţi de la împărtăşire, iar în timpul împăraţilor bizantini ereticii erau exilaţi în afara Imperiului bizantin.
Spurgeon vorbeşte, deci, de o filiaţie apostolică a baptismului cu adevărata Biserică. Vom folosi exclusiv surse online ca să putem fi urmăriţi. Deschidem împreună această locaţie baptistă. Aici găsim lucrarea intitulată: A Short History of the Baptist a lui H. C. Vedder şi vedem că merge pe aceeaşi schemă: biserica baptistă este…apostolică, dar începe odată cu Rev. John Smyth în sec. XVII…şi ajungem la cap. 14.
Cine este acest om obscur, de la care a pornit de fapt baptismul la nivel mondial? El nu este Sfântul Pavel, Apostolul Domnului , nu este nici Sfântul Ioan Gură de Aur, nici Sfântul Ioan Damaschin, nici Sfântul Fotie cel Mare, nu este Sfântul Grigorie Palama, ci …John Smyth. Redăm întocmai versiunea engleză, ca să nu fie niciun dubiu:
“WITH the first decade of the seventeenth century we reach solid ground in Baptist history. Before that we must proceed by conjecture from one isolated fact to another, and many of our conclusions are open to doubt; but after i6to we have an unbroken succession of Baptist churches, established by indubitable documentary evidence.
The most that we can say of the various Anabaptist groups of the Continent, is that on the whole certain of them seem to have held those views of Scripture teaching that are fundamental in the Baptist faith of to-day. But from about the year 1641, at latest, Baptist doctrine and practice have been the same in all essential features that they are to-day. Subsequent changes have not affected the substance of faith or the chief matters of practice in the denomination as a whole.
The history of English Baptists does not begin on English soil, but in Holland. The leader in the new movement was the Rev. John Smyth. Much obscurity hangs over his early life, and he has by many writers been identified with several other men, bearing a name then as now very common. He was a pupil and friend at Cambridge University of Francis Johnson, later one of the Separatist leaders.
As Johnson did not matriculate until 5579, it follows that this cannot have been the John Smyth who matriculated as sizar in 1571. John Smyth took his Master’s degree in 1593, whence we may conclude that he was born not later than I 570, and possibly several years earlier. He -is said to have been ordained by Bishop Wickham, of Lincoln, but he was never, as has been frequently stated, vicar of Gainsborough, as the records of that parish show. He was, however, appointed lecturer or preacher in the city of Lincoln, September 27, 1600; and though deposed as “a facetious man” by vote of the Corporation, October 13, 1602, appears to have held the office until 1605.
He tells us himself that he passed through nine months of doubt and study before deciding to leave the Church of England, but by 1606 he had reached a decision and joined himself to a company of Separatists in Gainsborough, of whom he became the recognized “teacher”—for they disliked “ ministers “ and all similar terms. Thomas Helwys and John Mutton were the leading members of this group. A few miles distant, in the manor of Scrooby, there was another group of Separatists, in close fellowship with the Gainsborough group. Prominent among the Scrooby group were William Bradford, William Brewster, and John Robinson, the last being the “teacher.” Scattered throughout the surrounding region were a score or more of adherents, who were rapidly increasing in numbers.
This was the time when James I. was vigorously making good his threat regarding sectaries in England: “I will make them conform, or I will harry them out of the land.” Persecution became so violent that these Separatists despaired of maintaining themselves in England, and Thomas Helwys, whose wife had been imprisoned for her schism, induced the Gainsborough group to emigrate to Holland. They established themselves at Amsterdam, where they became the second English church, and their teacher supported himself by practising medicine.
The first English church was composed of Separatists, mostly from London, who had come to Amsterdam at various times from 1593 onward, and had as their pastor Francis Johnson, who had been a tutor of Smyth at Cambridge. Not long after the Gainsborough exodus, the church of Scrooby fled to Holland, going first to Amsterdam and thence to Leyden. Their pastor was John Robinson. It was this congregation, with certainadditions, that afterward became the Pilgrims of the Mayflower.
Our concern is, however, with the second church at Amsterdam. Pastor Smvth here became acquainted possibly for the first time, with the theology of Arminius, and here, it is also reasonable to suppose, he learned the Mennonite theory of the nature of the church. If he had had doubts before concerning infant baptism they were now conflrmed into conviction that it is not warranted by the Scriptures, and that a scriptural church should consist of the regenerate only, who have been baptized on a personal confession of faith.
He gave utterance to these views in a tract called “The Character of the Beast”(1609). Before this (1608) differences had arisen over a question of comparatively slight importance between the two English churches, and the result had been an interruption of their communion. Now a still more important step was taken: Smyth, Thomas Helwys, and thirty-six others formed the first church composed of Englishmen that is known to have stood for the baptism of believers only.
Smyth is generally called the “Se-Baptist” which means that he baptized himself. There can be no doubt that such was the case, since an acknowledgment of the fact still exists in his own handwriting. Tn this respect he resembled Roger Williams. He held that the real apostolic succession is a succession not of outward ordinances and visible organizations, hut of true faith and practice. He therefore believed that the ancient, true apostolic succession had been lost, and that the only way to recover it was to begin a church anew on the apostolic model.Accordingly, having first baptized himself, he baptized Helwys and the rest, and so constituted the church. They soon after issued a Confession of Faith, in its theology, but distinct in its claims that a church composed only of baptized believers, and that only such should “taste of the Lord’s Supper.”
It is also certain that the, baptism of Smyth and his followers was an affusion, for in a few months he became dissatisfied with what he had done, confessed that his Anabaptism was an error, and applied with some others for admission into a Mennonite church.
A committee of Mennonite ministers was appointed to examine into the doctrine and practice of the applicants, and in their report they said: “We . . . also inquired for the foundation and form of their baptism, and we have not found that there was any difference at all, neither in the one nor the other thing.” Several Confessions—at least four in all—were issued by Smyth and this church, in which baptism is defined as “the external sign of the remission of sins, of dying and being made alive,” as washing with water,” as “to be ministered only upon penitent and faithful persons,” and the like; but nothing is said in any of them of immersion as the form of baptism.
Smyth died in 1612, but before that the church he had been instrumental in founding, now reduced to some ten members, had disappeared from Holland. Persecution seems to have been less severe in England, and Thomas Helwys, John Murton, and others returned to London, probably some time in 1611, and founded the first Anabaptist church composed of Englishmen known to have existed on English soil.
This church wae ultra Arminian in theology, and churches of this type came later to be called General Baptists, because they held to a general atonement for all men, while orthodox Calvinists then then held to a “particular” atonement, for the elect only, By the year 1626 there were five such churches in England, though all were small, and in the aggregate contained about one hundred and fifty members. In 1644 they had increased to forty-seven churches, according to their opponents; possibly there were more. Once they had a fair opportunity to preach New Testament truth among their countrymen, these churches throve rapidly in England”., cf. sursa.
Conform propriilor surse, John Smyth era un simplu preot anglican, care se separă de Biserica anglicană, se rebotează de unul singur şi crede [conform căror iluminări sau surse?], că: succesiunea reală a Bisericii s-a pierdut [se referea probabil la cea a Bisericii Angliei] şi ea se găseşte/regăseşte numai prin dreaptă credinţă şi slujire, cum se spune mai sus, că Biserica a pierit şi că trebuie să fie înfiinţă o altă Biserică care să semene cu cea a Sfinţilor Apostoli.
În sursa de aici se vorbeşte despre o sumă de trei teorii referitoare la apariţia baptismului şi despre reala confuzie în care e pus un teolog baptist, atunci când e întrebat despre punctul iniţial al baptismului. Punctele de vedere din această depoziţie sunt următoarele:
“The first theory related to why and when the Baptist church began is entitled the secessionist theory. Some Baptist historians from the 1730s to the 1920s adhered to this theory. It refers to the succession of baptism (beginning with John the Baptist) by those properly baptized and the succession of principles common to the beliefs of Baptists throughout history.
The second theory is the Anabaptist spiritual kinship theory. Several historians (David Benedict, Richard B. Cook, Albert Newman, and Walter Rauschenbusch) made a spiritual connection to the Anabaptist sects (German, Dutch, Swiss Anabaptists, Waldensians, Petrobrusians, the Henricians, The Novatians, and the Donatists) that also included regenerated baptized believers.
The third theory is the English Separatist descent theory. In this theory, Baptists began with certain English Separatists who had congregational polity and considered believers’ baptism alone to be valid according to scripture. Several Baptist historians have held this position in various forms. One variety of the theory states that the beginning of Baptists would be in 1641 when a few Separatists from Jacob Church at Southwark, London, convinced that the biblical practice of dipping under water was the true form of baptism, renewed the practice of immersion in England”.
Dacă vreţi să adânciţi studiul referitor la această problemă a momentului apariţiei sectei baptiste, urmaţi această cale. Toate sursele vin din partea lor. Însă, conform probatoriului propriu al cultului, organizaţia baptistă nu vine de la Cincizecime, nu are nimic de-a face cu F. Ap., cap. 2, cu Sfinţii Apostolii şi cu Biserica Ortodoxă ci… cu Rev. John Smyth, mort în 1612.
Se pare că acesta e siteul oficial, dar în construcţie, al Uniunii Bisericilor Baptiste din România
Sediul şi conducătorii cultului din România:
Uniunea Baptistã din Romania
Adresa: Bucuresti, Str. Dâmbovita 9-11, Sector 6
Telefon: 01 430.00.39, 01 430.10.60
Fax: 01 430.29.42
E-mail: ubr@fx.ro
Presedinte: dr. Otniel Ioan Bunaciu
Secretare general: Ionel Tutac
Vicepresedinti: Paul Negrut, Ilie Tinco, Viorel Candreanu
Secretar general adjunct: Timotei Rusu
Regăsim statutul de funcţionare al cultului din care spicuim:
Art.8. Fiecare membru al Cultului Crestin Baptist are datoria sa contribuie financiar si/sau material la sustinerea activitatii bisericii.
Art.9. Calitatea de membru al Cultului Crestin Baptist se pierde prin retragere sau excludere.
Art.10. Biserica poate exclude membrii care se fac vinovati de:
-cadere în pacat;
-abateri de la Marturisirea de Credinta a Cultului;
-nefrecventarea serviciilor divine ca urmare a lipsei de interes.
Cei exclusi sau retrasi vor putea fi reprimiti în aceeasi biserica dupa ce vor dovedi sincera îndreptare.
În cazul schimbarii domiciliului în alta localitate, reprimirea se poate face de catre biserica din acea localitate, dupa obtinerea prealabila a acordului scris din partea bisericii care a hotarît excluderea. Fostii membri, exclusi sau retrasi, nu au nici un drept asupra bunurilor si valorilor aduse sub orice forma în patrimoniul bisericii.
Art.11. Bisericile, comunitatile bisericilor au personalitate juridica de la data constituirii lor. Biserica are personalitate juridica numai daca are un numar de cel putin 20 de membri. [de aici nevoia de prozelitism ilegal n.n.]
Art.25. Casierul pastreza si manipuleaza banii si alte valori. El efectueaza platile numai pe baza hotarîrii adunarii generale sau a comitetului de conducere.
Art.27. […] Misionarii sunt slujitorii bisericii trimisi de aceasta în tara si în strainatate pentru a înfiinta noi biserici prin raspîndirea Evangheliei [Cui? Ortodocşilor, musulmanilor, catolicilor, luteranilor, mormonilor? nn.] sau pentru a ajuta spiritual bisericile filiale si grupurile de credinciosi sau pentru a ajuta spiritual bisericile filiale si grupurile de credinciosi baptisti.
Ne întoarcem la Legea cultelor din România, adică la:
Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, publicată în Monitorul oficial Partea I, nr. 11/8.01.2007
Cf. art 7, alin. 3: “Cultele funcţionează cu respectarea prevederilor legale şi în conformitate cu propriile statute sau coduri canonice, ale căror prevederi sunt aplicabile propriilor credincioşi“. Deci nu poţi să faci evanghelizare decât propriilor tăi credincioşi, adică celor 129.937 contorizaţi de către stat sau altora care vin, de bună voie, în locaşul de cult baptist. Cf. statisticilor pe 2006, numărul baptiştilor din România se constituie în procentul de 0, 6 % din populaţia României.
Cf. art. 10, alin. 5: “Nimeni nu poate fi constrâns prin acte administrative sau prin alte metode să contribuie la cheltuielile unui cult religios”.
Cf. art. 13, alin. 2: “În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase”. Deci orice scriere şi acţiune defăimătoare la adresa Sfintelor Icoane, la adresa crucilor, statuilor, însemnelor religioase ale oricărui cult cât şi la personalităţile oricărui cult e condamnabilă.
Cf. art. 13, alin. 3: ” Împiedicarea sau tulburarea libertăţii de exercitare a unei activităţi religioase, care se desfăşoară potrivit legii, se pedepseşte conform dispoziţiilor legii penale”. Atunci când te duci să evanghelizezi creştini ortodocşi în România pe premisa populistă a întrajutorării intri în teritoriul administrativ bisericesc al unei episcopii ortodoxe şi, dacă ţi se face plângere penală, eşti deferit Justiţiei.
La ora actuală avem 17 culte în România şi o organizaţie religioasă:
Lista cultelor recunoscute în România
BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
EPISCOPIA ORTODOXĂ SÂRBĂ DE TIMIŞOARA
BISERICA ROMANO- CATOLICĂ
BISERICA ROMÂNÂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ
ARHIEPISCOPIA BISERICII ARMENE
BISERICA CREŞTINĂ RUSĂ DE RIT VECHI DIN ROMÂNIA
BISERICA REFORMATĂ DIN ROMÂNIA
BISERICA EVANGHELICĂ C.A. DIN ROMÂNIA
BISERICA EVANGHELICĂ LUTHERANĂ DIN ROMÂNIA
BISERICA UNITARIANĂ DIN TRANSILVANIA
UNIUNEA BISERICILOR CREŞTINE BAPTISTE DIN ROMÂNIA
BISERICA CREŞTINĂ DUPĂ EVANGHELIE DIN ROMÂNIA- UNIUNEA BISERICILOR CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE DIN ROMÂNIA
BISERICA EVANGHELICĂ ROMÂNĂ
UNIUNEA PENTICOSTALĂ – BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICĂ DIN ROMÂNIA
BISERICA CREŞTINĂ ADVENTISTĂ DE ZIUA A ŞAPTEA DIN ROMÂNIA
FEDERAŢIA COMUNITĂŢILOR EVREIEŞTI DIN ROMÂNIA
CULTUL MUSULMAN
18.ORGANIZAŢIA RELIGIOASĂ MARTORII LUI IEHOVA
Potrivit legislaţiei române, titulatura de cult se primeşte după un anume cuantum de credincioşi stabili, reali.
Am scris acest articol pentru a recalibra, post-factum, discuţiile din ultimele 3-4 zile şi pentru ca credincioşii noştri ortodocşi să ştie dimensiunea reală şi nu iluzorie a organizaţiei baptiste.
(Courtesy of www.teologiepentruazi.ro)
