de Romeo Fulga
Asistent și învățător în cadrul biserici Elim Christian Church, membru al Society for Biblical Literature
Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în așteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, și anume opt.
Legat de acest text se pot scrie multe, dar nu este intenția mea de a pierde timpul cu problema de atunci. Este într-adevăr un text dificil al Bibliei, ce i-a pus pe gânduri pe mulți de-a lungul secolelor. Acest pasaj este plin de probleme ce împiedică o înțelegere clară, făcând-o aproape imposibilă – dificultățile critice ale textului, problemele gramaticale și lexicale, și de asemenea problemele teologice. Este unul dintre cele mai dezbătute texte ale Bibliei, ce i-a condus pe diferiți traducători ai săi spre diferite concluzii.
Voi încerca să aduc puțină claritate în misterul prezentat în acest text, deși nu pot promite că descoperirile mele sunt finale pentru a ajuta la rezolvarea ghicitorii din acest text odată și pentru totdeauna. Dificultățile apar din următoarele întrebări: Unde s-a dus Hristos?, Când a plecat el?, Cui i-a vorbit El?, și într-un final: Ce a spus El? – locul, timpul, audiența și discursul.
Probabil cea mai obișnuită formulare a pasajului, ce i-a influențat foarte mult pe traducătorii textului, este păstrată în Crezul Apostolilor, prin cuvintele “El a coborât în iad”, oferind înțelegerea că totul s-a petrecut între crucificarea lui Hristos și învierea Sa. Totuși, deși aceasta a devenit populară mai târziu, nu a fost adoptată oficial de niciun autor Creștin.
O a doua interpretare primitivă a pasajului a fost că Hristos înainte de încarnare a predicat salvarea din apele potopului, prin Noe, către oamenii degenerați din acea perioadă. Totuși o a treia interpretare este că Hristos, triumfător, a prevestit lucrarea Sa de mântuire oamenilor, după învierea Sa, în timp ce se ridica la locul său de onoare de-a dreapta Tatălui. [1]
Așadar acestea sunt întrebările: a coborât Hristos în iad sau s-a dus în alt loc? A plecat înaintea învierii în calitate de spirit sau după ce a fost înviat? A vorbit cu spiritele oamenilor din generația lui Noe, ce au murit, sau cu alte spirite? A proclamat el salvarea sau altceva? Cum putem știi?
1. Considerații textuale critice
1 Petru 3:18 – Există o diversitate de scrieri ale acestui verset date mai departe în tradițiile textuale. Voi evidenția pe scurt aceste scrieri în lista de mai jos:
- περὶ ἁμαρτιῶν ἔπαθεν (pentru păcatele suferite) – Unele manuscrise folosesc substantivul “păcate” într-un mod generic fără vreo calificare; probabil din cauză că copiștii nu au vrut să aleagă o poziție între scrieri.
- ὑπὲρ ἁμαρτιῶν ἔπαθεν – Alte manuscrise schimbă termenul περὶ cu ὑπὲρ, astfel transformând versetul într-o versiune mai generală, “din cauza păcatelor suferite”.
- ὑπὲρ ἡμῶν ἁμαρτιῶν ἔπαθεν 326c – Această scriere schimbă prepoziția περὶ cu ὑπὲρ și adaugă cuvântul ἡμῶν (noi) astfel transformând versetul în “a suferit pentru noi”.
- περὶ ἁμαρτιῶν ὑπὲρ ὑμῶν ἀπέθανεν – Unele variante au schimbat cuvântul ἡμῶν (nostru) cu cuvântul ὑμῶν (vostru), la fel și verbul ἔπαθεν (suferit) cu verbul ἀπέθανεν (murit), astfel transformând versetul în “pentru păcatele voastre a murit”. Schimbarea termenului ἔπαθεν (suferit) cu verbul ἀπέθανεν (murit) a fost înfăptuită probabil sub influența altor texte ca Romani 5:8; 1 Corinteni 15:3; 2 Corinteni 5:14; 1 Tesaloniceni 5:10; etc.. Aceste variante au adăugat deasemenea prepoziția ὑπὲρ între ἁμαρτιῶν și ὑμῶν, făcând referințele și mai specifice.
- περὶ ἁμαρτιῶν ὑπὲρ ἡμῶν ἀπέθανεν – Alte manuscrise, au cuvântul ἡμῶν (nostru) după ὑπὲρ (pentru) și înainte de verbul ἀπέθανεν (murit).
- O altă variantă schimbă ordinea cuvintelor astfel: περὶ ὑμῶν ὑπὲρ ἁμαρτιῶν.
- Însă o alta transformă astfel: περὶ ἁμαρτιῶν ἡμῶν.
- Unele manuscrise schimbă pronumele acuzativ ὑμᾶς (tu) cu ἡμᾶς (noi), însă alte scrieri folosesc în schimb nominativul ὑμεῖς.
Notițele de mai sus arată unele dintre variantele de scriere ale manuscriselor. Deși nu într-un mod major, acestea ridică unele întrebări referitoare la textul autobiografic.
2. Considerațiile Contextuale
Unele aspecte lingvistice prezente în textul nostru arată prezenta unor tradiții mai vechi ce au dus la scrierea lui Petru. Existența acestor tradiții îngreunează determinarea modului în care aceste pasaje se leagă de restul scrisorii. Conținutul dintre 3:17 și 4:1 pare a fi o intruziune în fluxul argumentului, ce era clar până atunci. Deși versetul 18 funcționează ca o explicație a conținutului din versetul 17, totuși, textul versetelor 19-22 pare a fi fără nicio legătură cu contextul anterior. O soluție este de a vedea conjuncția ὅτι ca pe o legătură cu pasajul nostru Biblic, nu doar față de versetul 17, ci și ca o legătură cu întregul pasaj dintre 3:13-17.
Astfel pasajul Biblic funcționează ca o bază teologică pentru rezistența credincioșilor față de persecuția lor, o paranteză teologică ce îi ajută la nevoie. Astfel acest pasaj devine o parte intergrală a epistolei ce are ca scop oferirea de încurajări Creștinilor suferinzi pentru a le crea speranță, astfel asigurându-le victoria viitoare în numele Domnului. Așadar, interpretând pasajul nostru în contextul adecvat, face clar punctul principal de vedere al pasajului, și anume de a arăta că credincioșii persecuați vor câștiga, într-un final, împotriva forțelor spirituale ce-i asaltează.
Petru își adresează epistola celor ce sunt exilați în diaspora (1:1) și începe prin a-i saluta prin bunăvoința lui Dumnezeu (1:2). După ce a scris despre salvarea credincioșilor (1:3-2:12) și de ascultarea credincioșilor (2:13-3:12), Petru continuă să vorbească despre suferințele credincioșilor (3:13-5:14). Acest lucru ne aduce în contextul pasajului nostru. Anticipând că persecutarea crescută a credincioșilor va cere o necesitate din partea audienței sale de a le apăra credința și viața de zi cu zi, Petru îi încurajează să facă exact acest lucru cu bunăvoință (3:13-16). El îi asigură că dacă trebuie să sufere, acest lucru se întâmplă cu un motiv bun și nu ca rezultat al păcatelor lor (3:17). [1]
Asta ne duce la pasajului Biblic, unde Petru îi asigură pe credincioși de victoria lor prin Hristos în ciuda condiției lor curente de suferință. Argumentul principal al lui Petru pentru asta este că dacă Hristos cel drept a suferit pentru ei, atunci și ei trebuie să sufere de dragul Lui. Acestă suferință nu este din cauza păcatului, deoarece păcatele lor au fost deja spălate odată și pentru totdeauna prin moartea lui Hristos. Apostolul pregătește astfel calea pentru ilustrarea sa despre Noe, ca o legătură cu ilustrarea apelor botezului, ce semnifică purificarea lor de către Hristos. Astfel Petru îi îndeamnă pe credincioși să continue pe calea lor dreaptă în ciuda suferințelor lor, el formulându-și ideea pe baza a trei argumente: suferința lui Hristos, exemplul lui Noe și apele botezului; toate ca simbol al identificării lor cu moartea, îngroparea și învierea lui Hristos.
Note de subsol:
[1] Vezi lista detaliată a interpretărilor în cartea lui William Joseph Dalton, intitulată Christ’s Proclamation to the Spirits. 1965/1989
[1] vezi 2:20 și 4:15-16.
