Compendiu de Doctrine Baptiste în Catehism (1866)
de W. W. EVERTS, D.D.
CAP.1
FIINȚA ȘI LEGEA LUI DUMNEZEU
Î. Cum se face Dumnezeu cunoscut nouă?
Prin natura, intuiția și revelația special Ps. xix: I; Rom. i:20.
Î. cum este arătată necesitatea revelației specială?
Prin eșuarea religiei naturale de a determina un standard al adevărului și datoriei sau de a oferi o cale de iertare și salvare Rom. i; 2 1-25; I Cor. i:21; Luca x: 21.
Î. cum sunt arătate scripturile VT ca o revelație specială a lui Dumnezeu?
Inspirație, miracol, profeții, unitate, influență benefică, caracter înalt. 2 Tim. iii:16; Fapte i:16; Luca xvi: 29;Evrei. in: 7; 2 Pet. i: 21; Ioan xvii: 17; Ps. xii: 6, cxix: 140, xix: 7-10.
Î. cum suntem asigurați de corectitudinea substanțială a canonului Scripturilor?
Atenția evreilor de a păzi VT și a bisericii de a păzi VT și NT, prin compararea cataloagelor vechi și a manuscriselor și prin mărturia comparată a martorilor competenți.
Î. care este semnificația titlurilor scrierilor sacre?
Sunt numite Scripturi pentru a fi deosebite de alte scrieri umane, Biblia, cartea cărților, Vt și NT ce cuprind voia și promisiunea lui Dumnezeu în două dispensații, Cuvântul lui Dumnezeu ca sumar divin al revelației.
Î. cum ar trebui primită scriptura?
Ca pe o comoară a adevărului ceresc, un standard de credință și practică, valabil pentru toți fără mijlocirea unui preot sau conciliu. Deut. xi: 18-21; Ios. i:8, Isa, viii: 20; Ps. cxix: 10, 19; 2 Tim. iii:16; 1 Pet. ii: 12; Deut. v:5; Gal. 1:8,9; Ex. xx: 8-11; Rom. xv: 4.
Î. ce ne învață scripturile?
Atributele și voia lui Dumnezeu, relațiile și îndatoririle omului. Deut. xxxi: 12; Iov xi: 7-11; Ps. xiviii; Luca x: 25, 26.
Î. ce este Dumnezeu?
Un Duh infinit, etern, neschimbat ca ființă, putere, înțelepciune, adevăr, dreptate , bunătate și sfințenie . Ioan iv: 24; I Regi viii: 27; Ier. ii: 24; Ps. xc: 2; Mal. iii: 6; Gen. xvii:1; Rom. xvi: 27; I Tim. vi: 1-17;Ier. x:IO; Ioan xvii:3: Isa. xliv.:21; Ps xcic:9; Apoc. v4
Î. sunt mai mulți dumnezei?
Este doar unul – viu și adevărat, al cărui nume este Iehova, revelat nouă ca Tatăl Fiul și DS, aceeași esență, egali ca putere și esență. Deut. iv. 35 și vi:4; Isa. xliv: 6; 1 Ioan v:7; Mat. iii. 16 și xxvii:ll, 12.
Î. care este scopul omului?
Să glorifice pe Dumnezeu și să se bucure de favorurile Lui. Rom. xiv: 8; Ps. lxxi: 22 și lxxxvi: II, 12.
Î. cum îl putem glorifica pe Dumnezeu?
Iubindu-L și păzind poruncile Lui. 1 Cor. x:3l; Ioan xiv: 15.
Î. Care este legea lui Dumnezeu?
Cap 20 din Exodul, cele 10 porunci.
Î. care este prima poruncă din decalog?
Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine.
Î. ce se înțelege din această poruncă?
Omagiul suprem față de Dumnezeul cel viu și adevărat, interzicând închinarea la alte ființe sau obiecte.
Î. care este a doua poruncă?
Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care Sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, Sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc,
Î. ce se înțelege din aceasta?
Interzicerea închinării la imagini și simboluri ale lui Dumnezeu, care fac confuz simțul prezenței Lui și suveranitatea Lui.
Î. care este a treia poruncă?
Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.
Î. ce se înțelege?
Folosirea respectuoasă a numelui, atributelor, poruncilor și lucrărilor lui Dumnezeu interzice vorbele profane, conversațiile, rostirea titlurilor divine fără sens, lipsa de grijă.
Î. care este a patra poruncă?
Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.
Î. ce se înțelege?
Prima zi a săptămânii, a șaptea parte din timp este o zi sfântă, dedicată închinării religioase interzice profanarea acelei zile cu afaceri lumești, căutarea plăcerii, sau indiferență.
Î. care este a cincea poruncă?
Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
Î. ce se înțelege?
Respectul față de părinți, interzice comportamentul nepoliticos față de ei sau de superiori.
Î. care este porunca a șasea?
Să nu ucizi.
Î. ce se înțelege?
Păstrarea vieții, interzice comportamentele ce distrug viața.
Î. care este porunca a șaptea?
Să nu preacurvești.
Î. ce se înțelege?
Puritatea inimii, a trupului, a limbajului, a comportamentului, interzice gândurile murdare, vorbele și acțiunile
Î. care este porunca a opta?
Să nu furi.
Î. ce se înțelege?
Siguranța proprietății, interzice luarea prin furt, fraudă, violență.
Î. care este porunca a noua?
Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.
Î. ce se înțelege?
Adevărul universal, interzice stricarea reputației altora.
Î. care este porunca a zecea?
Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.
Î. ce se înțelege?
Mulțumire cu starea în care te afli, interzice dorințele ilegitime după posesiuni, avantaje, etc.
Î. la ce se referă primele patru porunci?
Îndatoriri față de Dumnezeu, cu concluzia: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.” Mat. 22:37
Î. la ce se referă următoarele șase porunci?
Îndatoriri față de oameni,: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Mat. xxii: 39.
CAP. II
SALVAREA OMULUI
Î. este cineva perfect care ține legea lui Dumnezeu?
Nu este nici unul măcar Fed. vii: 20; Rom. iii: 10.
Î. în ce stare au fost creați părinții noștri?
O stare sfântă și fericită. Gen. i: 27.
Î. cum au pierdut ei starea aceasta?
Ascultând de satan, nesupunându-se lui Dumnezeu. Gen. ii: 15-17, și iii.
Î. cum este omenirea păcătoasă?
Moștenind natura păcătoasă, căzând în ispită, încălcând legea lui Dumnezeu. Rom. v: 14; Gen. iii: 20; Rom. v:l2; I Cor. xv: 22.
Î. ce este păcatul?
Nesupunerea sau lipsa de conformare față de legea lui Dumnezeu I Ioan iii: 4; Deut. ix: 7; Apoc. xv: 9.
Î. care este pedeapsa pentru păcat?
Moartea trupului și a sufletului. Ezech. xviii: 4; Rom. vi: 23; Ps. xix: 17.
Î. cum putem scăpa de pedeapsă?
Regenerarea sufletului și învierea trupului la viața veșnică prin Isus Hristos, Domnul nostru. Rom. vi: 4-8; Gal. iv: 4, 5.
Î. cine este Salvatorul lumii?
Isus – natura umană și divină unite, Fiul Omului și Fiul lui Dumnezeu. Mat. i: 23; Evrei i: 8; 1 Ioan v: 20; I Tim. iii: 16; Col. ii: 9.
Î. ce a făcut Isus să ne salveze?
A trăit o viață sfântă, a murit pe cruce pentru păcatele noastre și a înviat pentru justificarea noastră. Rom. v: 8; 1 Tim. i: 15; Fal. iv: 4, 5.
Î. ce face El ca Salvator al omenirii?
Mijlocitor, profet, preot și Rege, cei care îl acceptă astfel primesc salvarea. 1 Tim. ii: 5; Evrei viii: 6; Deut. xviii: 15, 16; Fapte iii: 22; Ps. cx: 4; Evrei iv: [5; Isa. vi: 1-5; Ioan xii: 41.
Î. cum este Hristos profet?
Ne revelează prin Cuvânt voia și promisiunile lui Dumnezeu. Ioan xv: 15; xiv: 26, și xx: 31; 2 Cor. v: 19.
Î. cum este Hristos preot?
Jertfindu-se pentru a satisface justiția divină și a ne împăca cu Dumnezeu și mijlocind pentru noi.
Î. cum este Hristos Rege?
Supunându-ne, apărându-ne, învingând dușmanii. Ps. cx; 3; Isa. xxxiii: 22; Ps. lxxxix: 18 și lxxxi: 10; 1 Cor. xv: 25.
Î. cum este Hristos Mijlocitor?
Pledează înaintea Tatălui moartea și neprihănirea Sa pentru iertarea și pacea noastră.
Î. cum este Hristos Răscumpărător?
Plătind prețul răscumpărării omului, prin suferințele Lui Evrei ix: 12.
Î. cum face Hristos ispășire?
Prin supunere și suferință în locul omului, asigurându-i neprihănirea și eliberându-l de pedeapsa legii. Gal. iv: 4, 5; Fapte iv: 12.
Î. care este smerenia lui Hristos?
Nașterea în starea de jos, sub lege, suferirea chinurilor, mânia Tatălui, moartea pe cruce, îngroparea și supunerea sub puterea morții. Fil. ii: 6, 7; Luca 1: 35; Fil. ii: 8; Mat. xxvii: 46 și xii: 40.
Î. care este înălțarea lui Hristos?
Învierea din morți, înălțarea la cer, șederea la dreapta lui Dumnezeu, judecarea lumii în ziua de apoi. 1 Cor. xv: 4; Luca xxiv: 51; Col. iii: 1; Fapte xvii: 31.
Î. cum este salvarea asigurată?
Prin puterea regeneratoare a DS, ce duce la credință, pocăință și supunere față de Isus. Efes. ii: 8; 2 Cor. vii: 10; 1 Ioan ii: 3. Evrei ix: 26 și vii: 27.
Î. care sunt dovezile principale ale acceptării salvării?
Dragostea pentru Hristos și biserică, ura față de păcat, puritatea vieții, milostenia, faptele bune. I Pet. ii: 7; 1 Ioan iii: 14; Mat. v: 10, 44, 45.
Î. ce sunt faptele bune?
Milostenie, dărnicie, pietate, dragostea de Dumnezeu. 2 Cor. ix: 8-14; 2 Tim. vi: 18, 19; Iacov i: 27.
Î. care sunt decretele lui Dumnezeu?
Planul creației, al providenței, conform cu care au loc toate evenimentele. Efes. i: 11 și iii: 11; Rom. ix: 18; Fapte iv: 28; Apoc. iv: 11; Ps. ciii: 19.
Î. ce este providența lui Dumnezeu?
Conducerea operațiunilor și natura afacerilor lumii care asigură voința Lui. Ps. cxix: 6.8, lxv: 8-13; xxxv: 5; civ: 14-28; xxxvi: 6; cxiv: 15, 16; Luca xii: 6, 7.
Î. care este doctrina alegerii?
Alegerea este scopul harului lui Dumnezeu, conform cu care regenerează, sfințește, salvează păcătoșii. Ioan xv:16; Efes. v:11, 12; Rom. viii: 29; 1 Pet. i: 2; 2 Tes. ii: 13.
Î. ce este regenerarea?
Lucrarea Duhului lui Dumnezeu care convinge oamenii de păcat, reformarea vieții, acceptarea lui Isus ca Salvator. Ioan iii: 3, 5,7, 8; Mat. xviii: 13.
Î. ce este justificarea?
Iertarea păcătosului și acceptarea lui ca neprihănit prin numele și neprihănirea lui Hristos. Rom. iii: 24 și v: 1; Gal. ii: 16; 1 Cor. v: 11; Tit. iii: 7.
Î. cum suntem asigurați de perseverența credinciosului față de viața veșnică?
Tendința naturii noi de a învinge circumstanțele, obiceiurile, ajutorul DS de a sfârși în credincios lucrarea de salvare I Ioan iii: 9; Iov xvii: 9; Phil. i: 6; Ioan viii: 31 și ii: 19; Rom. viii: 28.
Î. ce este sfințirea?
Conformarea progresivă a credinciosului la legea divină, prin Cuvânt și Duhul lui 2 Cor. vi: 17; 1 Cor. vi: II; Evrei i: 10; Efes. v: 26, 27.
Î. ce implică sfințirea?
Dedicarea inimii, a minții și a trupului. Q1 Cor. vi: 15-19 și ix: 27; Rom. ii: 1.
Î. cum apare importanța consacrării inimii?
Inima marchează caracterul și viața și la judecarea oamenilor, Dumnezeu se uită la inimă. Prov. iv: 23 și iii: 5; Mat. xxii: 37; Ier. xvii: 9, 10; Mat. v: 28.
Î. cum apare importanța dedicării minții?
Mintea înalță omul peste animale, este nemuritoare și prin capacitatea ei îmbunătățită se înțeleg adevărul și datoria, ființa și destinul sunt înnobilate. Isa. xxvi: 13; Acts xx: 19; Rom. vii: 25; Fil. iv: 7; Evrei xiii: 16.
Î. cum este importantă dedicarea trupului?
Este materialul de lucru al lui Dumnezeu. Este templul și locuința Lui, care în stare pură este esențială pentru virtute, iar abuzul sfidează autoritatea lui Dumnezeu. Rom. viii: 13; 1 Cor. vi: 13, 15, 19; Efes. v: 23; Col. ii: 11; 1 Tes. v: 1,2,3; Fil, iii: 21.
Î. la ce se referă Scripturile când vorbesc despre viața spirituală înălțată?
Rugăciune. Ps. cxiv: 18, 19; Mat. vii: 7, 8, 9; Luca xi: 13; Iacov 1: 5; Ioan xiv: 13, 14.
Î. care este rugăciunea acceptată?
Dorințele puse înaintea lui Dumnezeu, în numele lui Hristos cu mărturisirea păcatelor și recunoașterea îndurărilor lui Dumnezeu. Iacov v: 16; Marcu xi: 24; Mat. v: 44.
Î. care este ghidul nostru în rugăciune?
Scripturile și rugăciunea Domnului.
Î. ce ne învață adresarea din rugăciunea domnească?
Ne învață să venim la Dumnezeu cu reverență și încredere, cum vin copiii la un tată, rugându-ne unul cu altul și unul pentru altul.
Î. ce se cere în prim parte?
Dumnezeu să se glorifice.
Î. care este a doua cerere?
Să se distrugă autoritatea rivală și Împărăția lui Dumnezeu să vină pe pământ.
Î. care este a treia cerere?
Oamenii să se supună voii lui Dumnezeu pe pământ, ca îngerii în cer.
Î. care este a patra cerere?
Hrană pentru trup, minte și inimă.
Î. care este a cincea cerere?
Iertarea păcatelor, a gândurilor, faptelor prin mila lui Dumnezeu și noi să iertăm pe cei ce ne greșesc.
Î. care este a șasea cerere?
Ca Domnul să ne păzească de ispită, să ne elibereze.
Î. ce ne învață încheierea rugăciunii domnești?
Să-L slăvim pe Dumnezeu în rugăciune, să căutăm ajutorul în puterea Lui și bunătatea Lui.
Î. ce binecuvântări pronunță Hristos despre viața spirituală înălțată?
Fericirile din Matei 5.
Î. care este prima fericire?
Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Î. cine sunt cei săraci cu duhul?
Cei smeriți, sensibili la imperfecțiunile lor și care se pocăiesc de greșelile lor.
Î. cum au ei Împărăția cerurilor?
Au puterea ei, protecția și promisiunea ei.
Î. care este a doua fericire?
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!
Î. cum este dată binecuvântarea?
Prin suferință și speranță cerească.
Î. care este a treia fericire?
Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!
Î. cine sunt cei blânzi?
Răbdătorii, cei care îndură cu blândețe.
Î. cum vor moșteni pământul?
Câștigă proprietate și putere, posesiunile prețuite pe pământ.
Î. care este a patra fericire?
Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
Î. cum este verificată promisiunea?
Este sfințirea indivizilor ce caută sfințenia, în progresul adevărului și neprihănirii, umplând inima bisericii cu bucurie.
Î. care este a cincea fericire?
Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
Î. cum se realizează binecuvântarea?
Prin simpatia trezită în inimile oamenilor față de cei care au milă, și prin providența harului lui Dumnezeu peste ei.
Î. care este a șasea fericire?
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Î. cum se împlinește această promisiune?
Prin perceperea clară a adevărului, datoriei, caracterului și providenței și prin abordarea mai apropiată de prezența lui Dumnezeu în cer.
Î. care este a șaptea fericire?
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
Î. de ce sunt numiți copii ai lui Dumnezeu cei ce fac pacea?
Pentru că luptele de pe pământ se ridică din nesupunere față de Dumnezeu și prin devotament filial reînnoit în inima oamenilor se poate restaura pacea lumii.
Î. care este a opta fericire?
Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Î. cum au ei Împărăția cerurilor?
Suferă pentru cauza ei și se bucură de triumf.
Î. care este a noua fericire?
Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
Î. cum este asigurată această binecuvântare?
Batjocura nu pătează sufletul, neprihănirea caracterului se manifestă ca lumina și judecata finală va corecta și compensa judecățile false ale pământului.
Î. cum se dovedește viața viitoare?
Prin instinctul nemuririi în om, religia naturală și revelația divină. 2 Tim. i: 10; Rom. ii: 17; 1 Cor. xv: 53.
Î. cum suntem asigurați de învierea morților?
Puterea care creează un om îl poate ridica din morți. înnoirea primăverii din moartea iernii și exaltarea frecventă a ființei de la starea de jos la una mai înaltă prin moarte aparentă, ilustrează posibilitatea unei învieri. Doctrina unei vieți viitoare o implică și mărturia scripturii o face sigură.
Î. cum este dovedită o judecată viitoare generală?
Prin distribuirea inegală de răsplăți și pedepse, dorința omului instinctivă și declararea explicită a Sfintei Scripturi.
Î. care va fi răsplata neprihăniților?
Bucuria cu Dumnezeu, compania spiritelor glorificate și fericite în înălțarea progresivă a ființei și destinului. I Cor. vi: 2; Rom. viii: 33, 34; Mat. xxv: 34-40; 2 Tim. iv: 8.
Î. care va fi pedeapsa celor răi?
Separarea de prezența lui Dumnezeu, abandonarea lor în compania celor păcătoși și cu caracter murdar. Mat. vii: 22, 23; xxv. 25, 40, 41.
Î. cum este dovedită pedeapsa viitoare a celor răi?
Recunoașterea instinctuală a omenirii, religia naturală și tradițiile veacurilor și mărturia explicită a revelației divine. 2 Pet. iii: 7; Feel. iii: 17; Fapte xxiv: 25; 2 Cor. v: II.
Î. ce ne învață scripturile despre lumea spirituală?
Cum știința dovedește o gradare a ființelor, de la om la nimic, sunt porunci de urcare în grad de la om la ființă supremă – unii căzuți de la starea lor înaltă, alții rămân la puritatea și gloria originală. Evrei xii: 22, 23; 2 Pet. ii: 4; Iuda vi; Apoc. vii: II.
CAP. III
INSTITUȚII POZITIVE
Î. ce este o instituție pozitivă?
Cineva nu se bazează doar pe deducții ale rațiunii sau potrivirea presupusă a lucrurilor, ci pe baza actelor pozitive. Lcv. i-viii.
Î. ce instituții pozitive sunt recunoscute și păzite de creștinism?
Botezul, Cina Domnului, Biserica, sabatul, familia, statul.
BOTEZUL
Î ce este botezul creștin?
Scufundarea credinciosului în apă, în numele Tatălui, al Fiului și DS. Marcu iii: 16; Fapte viii: 38.
Î. care este doctrina botezului?
Este simbolul regenerării și nașterii noi – supunere creștină, înviere din morți. Gal. iii: 26; Col. ii: II, 12; Rom. vi: 3-8; Ioan xiv: 15 și xv: 14; Luca vi: 46; I Sam. xv: 16-23.
Î. cum se dovedește că alte moduri de a folosi apa nu sunt considerate botez?
Din termenii legii și din mărturia învățaților. Rom. vi: 4, 5; Mat. iii: 16; Fapte viii: 36-39 și ii: 41; Col. ii: 12.re, în exemplele scripturale, în caracterul voluntar al creștinismului. Mat. xvi: 16; Fapte ii: 37, 38, 41. și x: 47.
Î. de ce nu este legal botezul copiilor?
Legea pozitivă se odihnește pe anumite precepte și exemple, dar botezul copiilor nu are aceste suporturi, deci nu poate fi considerat ca lege a NT.
CINA DOMNULUI
Î. ce este Cina Domnului?
Părtășia la pâine și vin a bisericii, în comemorarea suferințelor și morții lui Hristos pentru salvarea lumii. Luca xxii: 14-20; I çor. xi: 23-26 și x: 16.
Î. cine sunt părtașii la aceasta?
Credincioșii care umblă în ordinea prescrisă și în disciplina bisericii. Fapte ii: 39-41.
Î. de ce nu toți ucenicii declarați pot fi invitați la Cină?
Deoarece părtășia ceremonială se limitează la ordinea ceremonială, Cina Domnului se abordează în felul Domnului și în biserica primară numai credincioșii luau parte la ea. I Cor. xii: 13; Efes. iv: 4, 5.
Î. ce analogii suportă limitarea părtășiei bisericești?
Imunitățile cetățenilor sunt acordate, părtășia este numai în căsătorie, la fel și cina se acordă doar bisericii – odine ceremonială.
Î. este această poruncă desemnată ca un test al creștinilor?
Nu a fost stabilită cu acest scop, ci ca o amintire perpetuă a suferințelor lui Hristos și a morții lui. Luca xxii: 14-20; 1 Cor. x: 16 și xi: 23-26.
Î. este o măsură a părtășiei creștine?
Nu, deoarece cei ce iau parte nu cresc părtășia, dar au afinități de credință, experiență și practică.
BISERICA
Î. ce este biserica lui Hristos?
Chemarea lui colectivă, urmașii Lui care se închină și îl glorifică. 1 Cor. 1: 2; Apoc. ii: 7; Col. i: 18-24.
Î. ce este guvernarea bisericii?
Un set de reguli de învățătură, convingere și exemplu, aplicate prin sfătuire, mustrare sau excludere.
Î. unde este investită conducerea unei biserici?
Liber sub legea lui Hristos. Mat. xviii: 17.
Î. de ce nu se poate avea încredere în jurisdicția ecleziastică largă?
Nu este autorizată de scripturi, duce la ierarhie și anti Hristos.
Î. care sunt pericolele principale ale conducerii bisericii?
Constrângeri externe din partea asociației ecleziastice sau a conciliilor, sau agresiune din interior din partea indivizilor sau schismelor.
Î. care este avantajul unei conduceri adevărate a bisericii?
Este slabă în ochii lumii și puternică în ochii spirituali. Dispare când nu mai atinge scopul, jurisdicția mărită poate deveni puternică și fermă în declinul vieții și libertății spirituale.
Î. care este superioritatea bisericii peste alte societăți?
Este accesibilă tuturor vârstelor, claselor, se bazează pe principii mai înalte, combină lucrări spirituale mai versatile, este păzită de exclusivitate, parțialitate, corupție.
Î. de ce trebuie toți să fie supușii bisericii în caracterul ei esențial?
Deoarece este organul conștiinței publice religioase, executivul împărăției cerului, oferă disciplina exactă și compania necesară vieții spirituale.
Î. care este lucrarea bisericii?
Cooperarea membrilor la slujirea oficială necesară.
Î. ce oficii sunt distinse în biserică?
Predicatori, evangheliști, pastori și diaconi. Efes. iv: ii, 12.
Î. ce face un evanghelist?
Misiune, supraveghere, lucrări cerute de biserică.
Î. care este scopul biroului pastoral?
Este limitat la slujbă și grija față de o anumită congregație sau biserică. Efes. iv: II; I Tim. iii: 1—7.
Î. ce este diaconia?
Suplimentează biroul pastoral, cu apariții mai puțin publice și mai seculare în congregație. Fapte vi: 1-6; 1 Tim. iii: 8-13.
Î. care este sensul titlurilor unui lucrător creștin?
Este numit diacon, adică devotat slujirii, bătrân, adică experimentat ca ani, episcop, adică supraveghetor și pastor, care îngrijește ca un păstor biserica.
Î. de ce nu sunt grade în cadrul biroului pastoral?
Pentru că nici unul nu este recunoscut de scriptură, numele sunt aplicate fals și gradarea este pasul natural spre papalitate și anticrist.
Î. care sunt originea și semnificația titlurilor denominaționale principale?
Ordinea ecleziastică ce s-a ridicat în Roma antică, este numită biserica romană, ordinul ridicându-se în ascederea cetăților grecești și a civilizației, biserica greacă, diferitele ordine ale celor ce protestau împotriva corupției creștinismului sunt numite protestantism; urmașii lui Luther sunt numiți luterani; cei care pun accent pe bătrâni – prezbiterieni; cei ce pun accent pe episcopi – episcopalieni; cei care îl urmează pe Wesley, ca metodă de viață și disciplină – metodiști; cei care insistă pe independența congregației – congregaționaliști; cei care rețin botezul primar – baptiști.
Î. care este vârsta baptiștilor?
Alte denominații au fondatori neinspirați și instituții moderne, dar baptiștii pot urma originea lor direct la apostoli. Ei susțin că sunt mai vechi decât sectele și stabilimentele naționale, mai vechi decât protestantismul sau papalitatea.
Î. care sunt principiile și practicile baptiste?
Înălțarea scripturii ca regulă de credință și practică; creștinism practicat voluntar, simbolizat de botezul credincioșilor, cina Domnului, întruniri de rugăciune, închinarea publică; conducere congregațională, instruire atentă a generației ce se ridică în familie și la școala duminicală și devotament zelos la răspândirea evangheliei acasă și peste hotare.
Î. care este organizația misionară baptistă?
Biserica individuală ce acționează liber la răspândirea creștinismului, răspândirea evangheliei de către biserici, cultura spirituală, asociații naționale, misiune externă și internă.
Î. care este influența socială a baptiștilor?
Discreditarea monopolului artificial și ereditar, al tradiției și principii împotriva persecuției, filantropia, susținerea drepturilor egale pentru toți, libertatea sufletească.
Î. cine este responsabil de divizarea sectelor?
Cei aflați în eroare.
Î. care sunt obstacolele principale pentru reunirea bisericii?
Pietate falsă, spirit sectarian, eroarea organizată de prozelitism ce duc generații spre doctrine ne-scripturale.
Î. SABATUL
Î. care este legea sabatului?
Consacrarae celei de a șaptea părți a timpului pentru închinare religioasă. Ex. xx: 8-12 și xxxi: 13-17.
Î. cum s-a aplicat legea aceasta inițial?
Lucrarea Creatorului este împărțită în perioade, la fel este fixat și la creatură. Munca trebuie urmată de odihnă în sabat. Creatorul a privit completarea lucrărilor glorioase, la fel omul este chemat să se închine și să-L adore pe Dumnezeu, care este glorios prin acele lucrări. Gen. ii: 3; Deut. v:l4; Ier. xxi: 22; Isa. lvi: 2-7 și lviii: 13, 14. lviii: 13, 14.
Î. de ce s-a schimbat ziua de sabat de la a șaptea, la prima zi a săptămânii?
Pentru a comemora noua creație prin Hristos, restaurată la ordinea spirituală a lumii promise prin El. Marcu ii: 28 și xvi: 1-4; Ioan xx: 19, 26; Fapte xx: 7.
cum trebuie observat sabatul creștin?
Păzind sfințenia sa public și privat în închinare și slujire. Gen. ii: 3; Isa. lviii: 13, 14; Evrei xvi: 25; Mat. xxviii: 1-8.
FAMILIA
Î. ce ordine socială este prescrisă în Scripturi?
Familia, statul și biserica.
Î. alte asocieri sunt egale ca și autoritate cu acestea?
Uneori pot trece, cu ocazii particulare, dar familia, statul și biserica , fondate pe baza numirii divine sunt universale.
Î. cum se arată autoritatea divină a familiei?
În grădină a fost instituită, a fost păzită de Moise, reafirmată de Hristos, experiența universală a omenirii a dovedit-o necesară ca bază a fericirii, virtuții sociale și adevăratei civilizații. Gen. ii: 18, 21, 22; Mat. xix: 4-9; Evrei xiii: 4; Prov. xviii: 22; Efes. v:22, 25, 28.
Î. cum este păzită această instituție?
Egalitatea numerică între sexe, pedepse divine împotriva încălcărilor.
Î. cine sunt potriviți pentru familie?
Cei cu vârsta potrivită, cu mintea întreagă, cu respect mutual și afecțiune ce trece peste dragostea pământească.
Î. ce promit cei care intră în familie?
Credincioșie, ajutor, grijă, promovarea fericirii celuilalt, până la finalul vieții. Gen. ii: 18, 24; Mat. xix: 5-9; Efes. v: 31.
Î. care este autoritatea finală în familie?
În om, ca superior. Efes. v:22, 23.
Î. care este creșterea femeii în familie?
Un imperiu al inimii – o regulă a dragostei.
Î. ce datorie au părinții față de copiii?
Suport material, imparțialitate, instruire religioasă, exemplul personal, simpatie, providență și rugăciune pentru bunăstarea lui. Gen. xviii: 18, 19; Deut. xxxi: 11-13; xxxii: 46, și vi: 7-9; 1 Sam. iii: 11-13; Prov. xxii: 6; xix: 7, IS; Efes. vi:A; Rom. v: 8.
ce datorie au copiii față de părinți?
supunere, respect, simpatie, grijă la bătrânețe. Ex. xx: 12; Col. iii: 20; Prov. xxiii: 22 și xxx: 17; Deut. xvii: 16.
STATUL
Î. ce este statul?
O formă de guvernare civilă.
Î. care este finalul guvernării civile?
Protejarea libertății individuale, promovarea bunăstării publice.
Î. ce este libertatea?
Libertatea persoanei.
Î. cum este libertatea un drept religios dar și civil?
Este o înzestrare naturală a omului, inalienabilă, este esențială pentru cultură, virtute, fericire; și datoria față de Dumnezeu și om.
Î. care sunt limitele libertății?
Omul este liber să facă binele – nu răul. Voia cerului este adevărata libertate pe pământ și doar prin aplicarea legii și a ordinii sunt sigure drepturile cuiva. I Pet. ii: 19.
Î. cum apare guvernarea existentă ca o poruncă a Domnului?
Deoarece orice guvernare este main bună decât anarhia, guvernul existent aproximează caracterul guvernaților, în timp ce revoluția, fără pregătirea maselor rezultă în anarhie, demoralizare și despotism. 1 Pet. ii: 13-15; Rom. xiii: 1-7.
Î. leagă obligația de a menține un guvern liber?
Da, deoarece, poporul poate să opună rezistență sau să se conformeze justiției și drepturilor tuturor, deci este o crimă împotriva păcii națiunilor și a guvernatorului suprem.
Î. cum poate jurisdicția unui guvern nedrept să fie doborâtă?
Prin dreptul revoluției – nu este definit de legi omenești sau divine. Dacă statul trece de la republică sau un oraș la common-wealth, nu sunt puteri ordonate de Dumnezeu care să lege conștiința.
Î. care sunt pericolele principale ale unui guvern liber?
Ignoranța populară, prejudiciul partidelor, ateismul practic. Nici un guvern nu poate beneficia ai căprui cetățeni sunt în antagonism cu legile lui Dumnezeu. Constituția cea mai înțeleaptă în mâinile unei națiuni rele se poate perverti în mecanisme sublime de depravare.
Î. trebuie statul să fie sprijinit?
Prin supunere față de autoritatea sa, rugăciuni pentru magistrați și promovarea reformei constituțională.
