Catehismul Baptist, Catehismul Asociației Charleston (1813)
Î. Care este prima şi cea mai măreaţă făptură?
R. Dumnezeu este prima şi cea mai măreaţă făptură (Is. 44:6; 47:12; Ps. 97:9).
Î. Ar trebui fiecare să creadă în existenţa lui Dumnezeu?
R. Fiecare ar trebui să creadă în existenţa lui Dumnezeu (Heb. 6:6); şi este un mare păcat şi nebunie din partea celor care nu cred (Ps. 14:1).
Î. Cum putem ştii că există un Dumnezeu?
R. Lumina din natura omului şi lucrările Dumnului sunt dovezi clare că există un Dumnezeu (Rom. 1:19,20; Ps. 19:1, 2, 3; Acts 17:24); dar cuvântul şi Duhul său o fac pe deplin doar pentru salvarea păcătoşilor (1 Cor. 2:10; 2 Tim. 3:15,16).
Î. Ce este cuvântul Domnului?
R. Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testment sunt cuvântul lui Dumnezeu, fiind singura regulă de credinţă şi supunere (2 Tim. 3:16; Eph. 2:20).
Î. Trebuie toţi oamenii să se folosească de sfintele scripturi?
R. Tuturor oamenilor nu le este doar permis, ci şi poruncit să citească, asculte şi înţeleagă sfintele scripturi (John 5:38; Rev. 17:18, 19; 1:3; Acts 8:30).
Î. Ce lucruri sunt în special cuprinse în sfintele scripturi?
R. Sfintele Scripturi conţin în special lucrurile despre care omul a crezut că au legătură cu Dumnezeu, şi obligaţiile pe care Dumnezeu le cere omului (2 Tim. 1:13; 3:15,16).
Î. Ce este Dumnezeu?
R. Dumnezeu este un Spirit (John 4:24), infinit (Job 11:7, 8, 9), etern (Ps. 110:2), şi neschimbător (Jas. 1:17) în fiinţa sa (Ex. 33:14), înţelepciune (Ps. 147:5), putere (Rev. 4:8), sanctitate (Rev. 15:4), dreptate, bunătate şi adevăr (Ex. 34:6).
Î. Există mai mulţi Dumnezei?
R. Există doar unul, Dumnezeu viu şi adevărat (Deut. 6:4, 7; Jer 10:10).
Î. Câte persoane sunt în divinitate?
R. Sunt trei persoane în divinitate, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh; iar aceştia trei formează un Dumnezeu, aceiaşi în esenţă, egali în putere şi glorie (1 John 5:7; Mt. 28:19).
Î. Ce sunt decretele lui Dumnezeu?
R. Decretele lui Dumnezeu sunt scopul său etern în funcţie de sfatul voinţei sale, prin care, pentru gloria sa, el poate predestini orice va avea să vină (Eph. 1:4, 11; Rom. 9:22-23; Is. 46:10; Lam. 3:37).
Î. Cum îşi împlineşte Dumnezeu decretele?
R. Dumnezeu îşi împlineşte decretele prin lucrări de creaţie şi înţelepciune.
Î. Ce este lucrarea de creaţie?
R. Lucrarea de creaţie reprezintă lucrurile create de Dumnezeu din nimic, prin puterea cuvântului său, pe perioada a şase zile, toate fiind foarte bune (Gen. 1 throughout; Heb. 11:3).
Î. Cum l-a creat Dumnezeu pe om?
R. Dumnezeu l-a creat pe om, bărbat şi femeie, după asemănarea sa, în înţelepciune, dreptate, sfinţenie, şi dominaţie asupra altor creaturi (Gen. 1:26, 27, 28; Col. 3:10, Eph. 4:24).
Î. Ce sunt cuvintele de înţelepciune ale lui Dumnezeu?
R. Cuvintele de înţelepciune ale lui Dumnezeu sunt cele mai sfinte (Ps. 145:17; 104:24), înţelepte (Is. 28:29) şi puternice cuvinte ale sale (Heb. 1:3) care guvernează asupra tuturor creaturilor şi acţiunilor sale (Ps. 103:19; Mt. 10:29, 30, 31).
Î. Ce act special de înţelepciune a facut Dumnezeu în favoarea omului atunci când l-a creat pe acesta?
R. Când Dumnezeu l-a creat pe om, a intrat într-un legământ al vieţii cu acesta cu condiţia supunerii totale: interzicându-i să mănânce din copacul cunoaşterii binelui şi răului, la pedeapsa cu moartea (Gal. 3:12; Gen. 2:17).
Î. Au continuat primii noştri părinţi să trăiască în habitatul unde au fost creaţi?
R. Primii noştri părinţi prin voinţa proprie, au decăzut din habitatul în care au fost creaţi, după ce au păcătuit împotriva lui Dumnezeu (Gen. 3:6, 7, 8, 13; Ecc. 7:29).
Î. Ce este păcatul?
R. Păcatul este lipsa de conformitate sau transgresiune asupra legilor lui Dumnezeu (1 John 3:4).
Î. Care a fost păcatul pentru care primii noştri părinţi au decăzut din locul în care au fost creaţi?
R. Păcatul pentru care au decăzut primii noştri părinţi din locul în care au fost creaţi, a fost că au mâncat din fructul interzis (Gen. 3:12, 16, 17).
Î. Toată omenirea a decăzut din pricina păcatului lui Adam?
R. Înţelegerea fiind făcută cu Adam, nu doar pentru el ci şi pentru toţi urmaşii săi, toată omenirea descendentă din el i-a împărtăşit păcatul, decăzând odată cu el în urma transgresiunii sale (Gen. 2:16, 17; Rom. 5:12; 1 Cor. 15:21, 22).
Î. În ce loc a dus această decădere omenirea?
R. Decăderea a dus omenirea într-un loc al păcatului şi suferinţei (Rom. 5:12).
Î. În ce constă păcătoşenia locului în care omul a decăzut?
R. Păcătoşenia locului în care omul a decăzut, constă în vina primului păcat a lui Adam, dorinţa dreptăţii, şi coruperea sa, care a fost numit păcat iniţial; împreună cu toate transgresiunile actuale care au precedat din el (Rom. 5:12, to the end; Eph. 2:1, 2, 3; James 1:14, 15; Mt. 15:19).
Î. Care este suferinţa locului în care a decăzut omul?
R. Toată omenirea prin căderea sa a pierdut legătura cu Dumnezeu (Gen. 3:8, 10, 24), este sub mânia şi blestemul său (Eph. 2:2, 3; Gal. 3:10), şi deasemenea este predispusă la toate suferinţele din această viaţă, până şi la moarte, şi la chinurile iadului pentru totdeauna (Lam. 3:39; Rom. 6:23; Mt. 25:41, 46).
Î. I-a lăsat Dumnezeu pe oameni să piară într-un loc al păcatului şi suferinţei?
R. Prin bunătatea sa, Dumnezeu le-a dăruit unora viaţă veşnică (Eph. 1:4, 5), făcând un legământ de credinţă, pentru a-i salva din acel loc al păcatului şi suferinţei, şi a-i aduce pe oameni într-un loc al salvării prin intermediul unui Mântuitor (Rom. 3:20-22; Gal. 3:21, 22).
Î. Cine este Mântuiorul ales de Dumnezeu?
R. Singurul Mântuitor ales de Dumnezeu este Domnul Isus Hristos (1 Tim. 2:5, 6); care fiind veşnicul fiu al lui Dumnezeu, a devenit om (John 1:14; Gal. 4:4), şi aşa a fost şi a continuat să fie Dumnezeu şi om prin două firi distincte, şi o persoană pentru totdeauna (Rom. 9:5; Lk. 1:35; Col. 2:9; Heb. 7:24, 25).
Î. Cum a devenit om Isus, Fiul lui Dumnezeu?
R. Isus, Fiul lui Dumnezeu, a devenit om după ce şi-a luat un trup adevărat (Heb. 2:14, 16; 10:5), şi un suflet convenabil (Mt. 26:38); fiind ascuns de puterea Sfântului Duh în pântecul Mariei, şi născut de ea (Luke 1:27, 31, 34, 35, 42; Gal. 4:4), totuşi fără de păcat (Heb. 4:15; 7:26).
Î. Ce îndatoriri avea Isus ca Mântuitor al nostru?
R. Ca Mântuitor al nostru, Isus avea îndatoriri de profet, preot şi rege, atât în umilinţă cât şi în înălţare (Acts 3:22; Heb. 7:25; 2 Cor. 13:3; Heb. 5:5, 6, 7; Ps. 3:6; Is. 9:6, 7; Mt. 21:5; Ps. 2:6, 8, 10, 11).
Î. Cum îşi îndeplinea Isus datoria de profet?
R. Isus îşi îndeplinea datoria de profet prin a se arăta nouă, prin cuvântul şi Spiritul său, vreerea Domnului pentru salvarea noastră (John 1:18; 2 Pet. 1:10, 11, 12; John 15:15; and 20:31).
Î. Cum îşi îndeplinea Isus datoria de preot?
R. Isus îşi îndeplinea datoria de preot prin sacrificiul său pentru a împlini dreptatea divină (Heb. 9:14, 28) şi a ne împăca cu Dumnezeu (Heb. 2:17), şi a face mijlocirea continua pentru noi (Heb. 6:24, 25).
Î. Cum îşi îndeplinea Isus datoria de rege?
R. Isus îşi îndeplinea datoria de rege prin supunerea noastră lui (Acts 15:14, 15, 16), prin conducerea (Is. 33:22), şi apărarea noastră (Is. 32:1, 2), şi prin oprirea şi înfrângerea tuturor duşmanilor săi şi ai noştrii (1 Cor. 15:25; Ps. 110 throughout).
Î. În ce constă umilinţa lui Hristos?
R. Umilinţa lui Hristos constă în naşterea sa, în condiţii scăzute (Luke 2:7), efectuată după lege (Gal. 4:4), în cursul suferinţelor acestei vieţi (Heb. 7:2, 3; Is. 53:2, 3), mânia Domnului (Luke 22:44; Mt. 27:46), şi blestemata moarte pe cruce (Phil. 2:8); în îngroparea (1 Cor. 15:4), şi continuarea sub puterea morţii pentru un timp (Acts 2:24, 25, 26, 27, 31; Mt. 12:40).
Î. În ce a constat înălţarea lui Hristos?
R. Înălţarea lui Hristos a constant în ridicarea sa din morţi în a treia zi (1 Cor. 15:4), în înălţarea la cer (Mark 16:19), în şederea la dreapta lui Dumnezeu Tatăl (Eph. 1:20), şi în venirea să judece lumea în ultima zi (Acts 1: 11; 17:31).
Î. Cum suntem noi părtaşi la mântuirea înfăptuită de Hristos?
R. Noi suntem părtaşi la mântuirea înfăptuită de Hristos, prin aplicarea efectivă a acesteia asupra noastră (John 1:11,12) prin Duhul său Sfânt (Titus 3:5,6).
Î. Cum ne atribuie nouă Duhul, mântuirea înfăptuită de Hristos?
R. Duhul ne atribuie nouă mântuirea înfăptuită de Hristos, prin credinţa ce există în noi (Eph. 1:13, 14; John 6:37, 39; Eph. 2:8), astfel unindu-ne cu Hristos, în chemarea noastră reală (Eph. 3:17; 1 Cor. 1:9).
Î. Ce este chemarea reală?
R. Chemarea reală este lucrarea Duhului lui Dumnezeu (2 Tim. 1:9; 2 Thess. 2:13, 14), prin care ne convinge de păcatele şi suferinţele noastre (Acts 2:37), luminându-ne minţile cu cunoştiinţele lui Hristos (Acts 2:18), reînoindu-ne determinările (Ez. 36:26, 27), el ne convinge şi ne face să îl primim pe Isus Hristos de bună voie aşa cum ne este prezentat în Evanghelie (John 6:44, 45; Phil. 2:13).
Î. Ce beneficii au ei care fac efectiv parte din viaţa aceasta?
R. Beneficiile pe care le au ei şi care fac efectiv parte din viaţa aceasta sunt justificarea (Rom. 8:30), adoptarea (Eph. 1:5), sanctificarea, şi câteva dintre beneficiile care în această viaţă ori le însoţesc ori provin din ele (1 Cor. 1:30).
Î. Ce este justificarea?
R. Justificarea este un act ce ţine de harul lui Dumnezeu, prin care ne iartă toate păcatele (Rom. 3:24, 25; and 4:6, 7, 8), şi ne acceptă pe noi neprihăniţi în ochii săi (2 Cor. 5:19, 21), doar pentru dreptatea lui Hristos imputată nouă (Rom. 5:17-19), şi primită doar prin credinţă (Gal. 2:16; Phil. 3:9).
Î. Ce este adoptarea?
R. Adoptarea este un act ce ţine de harul lui Dumnezeu (1 John 3:1), prin care noi suntem admişi şi avem aceleaşi privilegii ca fiii lui Dumnezeu (John 1:12; Rom. 8:14).
Î. Ce este sanctificarea?
R. Sanctificarea este lucrarea harului lui Dumnezeu (2 Thess. 2:13), prin care suntem refăcuţi în ideea omului după imaginea lui Dumnezeu (Eph. 4:23, 24), şi suntem predestinaţi să tot mai mult să murim din păcat, pentru a trăi în dreptate (Rom. 6:4, 6).
Î. Care sunt beneficiile care, în această viaţă, însoţesc sau provin din justificare, adoptare şi sanctificare?
R. Beneficiile care, în această viaţă, însoţesc sau provin din justificare, adoptare şi sanctificare sunt asigurarea dragostei lui Dumnezeu, pacea şi conştiinţa (Rom. 5:1, 2, 5), bucuria prin Duhul Sfânt (Rom. 5:5, 17), creşterea în har (Pr. 4:18), şi perseverenţa până la sfârşit (1 John 5:13; 1 Pet. 1:5).
Î. Ce beneficii primesc credincioşii de la Isus, după ce mor?
R. Sufletele credincioşilor, după moarte, sunt perfect purificate (Heb. 12:23), şi sunt cinstite (2 Cor. 5:1, 6, 8; Phil. 1:23; Luke 23:43); iar corpurile lor rămân unite cu Hristos (1 Thess. 4:14), odihnindu-se în mormânt (Is. 57:2), până la înviere (Job 19:26, 27).
Î. Ce beneficii primesc credincioşii de la Isus, la înviere?
R. La înviere, credincioşii fiind ridicaţi în slăvi (1 Cor. 15:43), sunt recunoscuţi şi achitaţi în ziua judecăţii (Mt. 25:23; Mt. 10:32), fiind binecuvântaţi , atât prin suflet cât şi trup, în respectarea deplină a lui Dumnezeu (1 John 3:2; 1 Cor. 13:12) întru eternitate (1 Thess. 4:17, 18).
Î. Ce se va întâmpla cu cei răi după ce mor?
R. Sufletele celor răi, după ce mor, vor fi aruncate în chinurile iadului, iar trupurile lor vor sta în morminte, până la înviere şi judecata zilei cea mare (Luke 16:23, 24; Acts 1:24; Jude 5, 7; 1 Pet. 3:19; Ps. 49:14).
Î. Ce vor păţi cei răi în ziua judecăţii?
R. În ziua judecăţii, trupurile celor răi, fiind ridicate din morminte, vor fi osândite împreună cu sufletele lor, la chinuri nemaipomenite împreună cu diavolul şi îngerii săi, pentru totdeauna (John 5:28, 29; Mt. 25:41, 46; 2 Thes. 1:8, 9).
Î. Care este datoria omului, cerută de Dumnezeu?
R. Datoria pe care Dumnezeu o cere din partea fiecărui om este ca acesta să fie ascultător în faţa dorinţei sale (Mic 6:8; 1 Sam. 15:22).
Î. Care a fost prima regulă, pe care i-a arătat-o Dumnezeu omului, legată de ascultare?
R. Regula pe care Dumnezeu i-a arătat-o omului pentru ascultarea sa, a fost legea morală (Rom. 2; 14, 15, and 10:5).
Î. Unde este legea morală complet înţeleasă?
R. Legea morală este complet înţeleasă în cele zece porunci (Deut. 10:4; Mt. 19:17).
Î. Care este ideea de bază a celor zece porunci?
R. Ideea de bază a celor zece porunci este să-l iubim pe Dumnezeu, din toată inima, din tot sufletul, cu toată puterea, şi cu toată mintea; şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine (Mt. 22:37-40).
Î. Care este introducerea la cele zece porunci?
R. Introducerea la cele zece porunci constă în aceste cuvinte: Eu sunt Dumnezeul tău ce te-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei (Ex. 20:2).
Î. Ce ne învaţă introducerea celor zece porunci?
R. Introducerea celor zece porunci ne învaţă că deoarece Dumnezeu este Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, noi trebuie să îi respectăm toate poruncile (Luke 1:74, 75; 1 Pet. 1:15-19).
Î. Care este prima poruncă?
R. Prima poruncă este: Să nu ai alţi dumnezei înafară de mine (Ex. 20:3).
Î. Ce ne cere prima poruncă?
R. Prima poruncă ne cere să îl cunoaştem şi acceptăm pe Dumnezeu ca fiind singurul nostru Dumnezeu adevărat (1 Chron. 28:9; Deut. 26:17), şi să-l slăvim cum se cuvine (Mt. 4:10; Ps. 29:2).
Î. Ce interzice prima poruncă?
R. Prima poruncă ne interzice negarea (Ps. 14: 1), sau neslăvirea adevăratului Dumnezeu (Rom. 1:21), ca fiind Dumnezeul nostru (Ps. 81:10, 11), şi să dăruim acea slăvire altuia, care nu este decât a sa (Rom. 1:25, 26).
Î. Ce reprezintă cuvintele înafară de mine, din prima poruncă?
R. Aceste cuvinte , din prima poruncă, ne învaţă că Dumnezeu, care vede toate lucrurile, observă acest lucru şi este foarte supărat pe păcatul de a avea un alt dumnezeu (Ex. 8:5, to the end).
Î. Care este a doua poruncă?
R. A doua poruncă este: Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau care sunt adânc în pământ, sau care se află în apa de sub pământ; să nu te închini la ele sau să le slujeşti, căci Eu Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor până asupra copiilor din a treia şi a patra generaţie a celor ce Mă urăsc, însă arăt dragoste neclintită celor ce Mă iubesc şi respectă Poruncile Mele (Ex. 20:4, 5, 6).
Î. Ce ne cere a doua poruncă?
R. A doua poruncă ne cere acceptarea, observarea şi păstrarea purităţii tuturor lucrurilor, aşa cum le-a lăsat Dumnezeu prin cuvântul său (Deut. 32:46; Mt. 23:20; Acts 2:42).
Î. Ce interzice a doua poruncă?
R. A doua poruncă interzice închinarea la alte imagini ale lui Dumnezeu (Deut. 4:15-19; Ex. 32:5, 8), sau la orice altceva ce el nu a spus (Deut. 7:31, 32).
Î. Care sunt argumentele celei de-a doua porunci?
R. Argumentele celei de-a doua porunci sunt, stăpânirea lui Dumnezeu asupra noastră (Ps. 45:2, 3, 6), proprietatea lui în noi (Ps. 45:11), şi dorinţa pe care o are să ne închinăm lui (Ex. 34:13, 14).
Î. Care este a treia poruncă?
R. A treia poruncă este: Să nu iei numele Domnului în deşert, căci Domnul nu-i va ţine nevinovaţi pe cei care o fac (Ex. 20:7).
Î. Ce ne cere a treia poruncă?
R. A treia poruncă ne cere folosirea smerită a numelui lui Dumnezeu (Mt. 6:9; Deut. 23:58), titlurilor (Ps. 68:4), atribuţiile (Rev. 15:3, 4), poruncile (Mal. 1: 11, 14), cuvântului (Ps. 136: 1, 2) şi lucrările sale(Job 36:24).
Î. Ce interzice a treia poruncă?
R. A treia poruncă ne interzice orice profanare şi abuz adus la adresa lui Dumnezeu (Mal. 1:6, 7, 12; 2:2; 3:14).
Î. Care sunt argumentele celei de-a treia porunci?
R. Argumentele celei de-a treia porunci sunt, oricine încalcă această poruncă poate scăpa de pedeapsa omului, însă Dumnezeu nu-i va lăsa să scape de pedeapsa sa cea dreaptă (1 Sam. 2:12, 17, 22, 29; 3:13; Deut. 28:58, 59).
Î. Care este a patra poruncă?
R. A patra poruncă este: Aminteşte-ţi de ziua de odihnă, ca să o sfinţeşti. Şase zile să munceşti şi să-ţi faci toate treburile,dar a şaptea zi este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău. În ea să nu faci nici o lucrare, tu, fiul tău sau fiica ta, robul sau roaba ta, turma ta, sau străinul care este în casa ta, căci în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi tot ce este în ele, şi s-a odihnit în a şaptea zi. De aceea a binecuvântat Dumnezeu ziua de odihna şi a sfinţit-o (Ex. 20:8-11).
Î. Ce cere a patra poruncă?
R. A patra poruncă ne cere să păstrăm sfântă o zi întreagă din şapte, ziua de odihnă, pentru a-l cinsti pe Dumnezeu (Ex. 20:8-11; Deut. 5:12-14).
Î. Care zi din cele şapte a hotărât Dumnezeu să fie Ziua de Odihnă?
R. Înainte de învierea lui Hristos, Dumnezeu a hotărât ca a şaptea zi a săptămânii să fie Ziua de Odihnă (Ex. 20:8-11; Deut. 5:12-14); prima zi a săptămânii, începând de atunci, avea să fie până la sfârşitul lumii, aceasta fiind Ziua de Odihnă Creştină (Ps. 118:24; Mt. 28:1; Mk. 2:27, 28; Rev. 1:10; 16:2; Lk. 24:1, 30-36; Jn. 20:1; Acts 1:3; 2:1, 2; 20:7; 1 Cor. 16:1, 2).
Î. Cum trebuie respectată Ziua de Odihnă?
R. Ziua de Odihnă trebuie respectată prin a te odihni toată ziua respectivă (Ex. 20:8, 10), chiar şi de la orice slujbă şi recreaţii ce le faci în celelalte zile (Ex. 16:25-28; Neh. 13:15-22); şi să-ţi petreci tot timpul împlinind vreerea lui Dumnezeu în particular şi în public (Lk. 4:16; Acts 20:7; Ps. 92:title; Is. 66:23), cu excepţia cazului în care este atât de mult încât va fi luat drept o lucrare de necesitate şi milă (Mt. 12:1-13).
Î. Ce interzice a patra poruncă?
R. A patra poruncă interzice omiterea sau neatenţia asupra datoriei necesare (Ez. 22:26; Amos 8:5; Mal. 1:13), şi profanarea zilei prin lenevire (Acts 20:7, 9), sau păcătuirea (Ez. 23:38) prin gânduri, cuvinte sau lucrări greşite, la adresa treburilor şi recreerilor (Jer 17:24-27; Is. 58:13).
Î. Care sunt argumentele celei de-a patra porunci?
R. Argumentele celei de-a patra porunci sunt: Dumnezeu ne dă voie să folosim şase zile ale săptămânii pentru treburile noastre (Ex. 20:9), iar celei de-a şaptea zi îi dă o însuşire mai specială, sfinţiind-o ca fiind o Zi de Odihnă (Ex. 20:11).
Î. Care este a cincea poruncă?
R. A cincea poruncă este: Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta, astfel zilele tale vor fi lungi pe pământul dăruit de Dumnezeu ţie (Ex. 20:12).
Î. Ce ne cere a cincea poruncă?
R. A cincea poruncă ne cere să respectăm onoarea şi să ne facem datoria faţă de cei din jurul nostru, fiecare după poziţia pe care o ocupă ca superiori (Eph. 5:21), inferiori (1 Pet. 2:17), sau egali (Rom. 12:10).
Î. Ce interzice a cincea poruncă?
R. A cincea poruncă ne interzice să neglijăm sau să facem ceva împotriva datoriei ce o avem fiecare pentru diferite locuri şi relaţii (Mt. 15:4-6; Ez. 34:24; Rom. 13:8).
Î. Care este argumentul celei de-a cincea porunci?
R. Argumentul celei de-a cincea porunci este promisiunea unei vieţi lungi şi prospere (atât timp cât este în slujba lui Dumnezeu, şi pentru binele său) pentru toţi cei care respectă această poruncă (Deut. 5:16; Eph. 6:2, 3).
Î. Care este a şasea poruncă?
R. A şasea poruncă este: Să nu ucizi (Ex. 20:13).
Î. Ce ne cere a şasea poruncă?
R. A şasea poruncă ne cere să depunem tot efortul pentru a proteja viaţa noastră (Eph. 5:28,29) şi vieţile altora (1 Kings 18:4).
Î. Ce interzice a şasea poruncă?
R. A şasea poruncă ne interzice să ne luăm propria viaţă sau viaţa aproapelui nostru fără motiv sau din orice alt motiv (Acts 26:28; Gen. 9:9).
Î. Care este a şaptea poruncă?
R. A şaptea poruncă este: Să nu preacurveşti (Ex. 20:14).
Î. Ce ne cere a şaptea poruncă?
R. A şaptea poruncă ne cere conservarea cinstei noastre şi a aproapelui nostru, în inimă, vorbă şi comportament (1 Cor. 7:2, 3, 5, 34, 36; Col. 4:6; 1 Pet. 3:2).
Î. Ce interzice a şaptea poruncă?
R. A şaptea poruncă interzice toate gândurile, cunvintele şi acţiunile desfrânate (Mt. 15:19, 5:28; Eph. 5:3, 4).
Î. Care este a opta poruncă?
R. A opta poruncă este: Să nu furi (Ex. 20:15).
Î. Ce ne cere a opta poruncă?
R. A opta poruncă ne cere să ne mărim averea noastră şi a altora pe căi legale (Gen. 30:30; 1 Tim. 5:8; Lev. 25:35; Deut. 22:1, 2, 3, 4, 5; Ex. 23:4, 5; Gen. 47:14, 20).
Î. Ce interzice a opta poruncă?
R. A opta poruncă interzice orice faptă ilegală asupra averii sau proprietăţilor noastre (1 Tim. 5:8; Pr. 28:19) sau ale aproapelui nostru (Pr. 21:17, and 23:20, 21; Eph. 4:28).
Î. Care este a noua poruncă?
R. A noua poruncă este: Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău (Ex. 20:16).
Î. Ce ne cere a noua poruncă?
R. A noua poruncă ne cere să menţinem şi promovăm adevărul între oameni (Zech. 8:16), şi al aproapelui nostru (Jn. 5:12), în special când depunem mărturie (Pr. 14:5, 25).
Î. Ce interzice a noua poruncă?
R. A noua poruncă ne interzice să schimbăm adevărul sub orice formă, atât în numele nostru cât şi în cel al aproapelui nostru (1 Sam. 17:28; Lev. 19:16; Ps. 15:2, 3).
Î. Care este a zecea poruncă?
R. A zecea poruncă este: Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău (Ex. 20:17).
Î. Ce ne cere a zecea poruncă?
R. A zecea poruncă ne cere o mulţumire deplină cu starea noastră materială (Heb. 13:5; 1 Tim. 6:6), cu un sentiment drept şi caritabil faţă de aproapele nostru şi tot ce este al lui (Job 31:29; Rom. 7:15; 1 Tim. 1:5; 1 Cor. 8:4, 7).
Î. Ce interzice a zecea poruncă?
R. A zecea poruncă ne interzice orice nemulţumiri legate de starea noastră materială (1 Kings 21:4; Esther 5:13; 1 Cor. 10:10), invidia sau lăcomia asupra bunurilor aproapelui (Gal. 5:26; James 3:14, 16), şi orice alte gânduri şi afecţiuni pentru orice este al său (Rom. 7:7, 8, 13:9; Deut. 5:21).
Î. Este vreun om capabil să respecte toate poruncile lui Dumnezeu?
R. Nici un om normal, dupa decădere, nu a fost vreodată în viaţa aceasta capabil să respecte poruncile lui Dumnezeu (Ecc. 7:20; 1 John 1:8, 10; Gal. 5:17), acesta încălcându-le zilnic prin gând, cuvânt sau faptă (Gn 4:5, and 7:21; Rom. 3:9-21; James 3:2-13).
Î. Sunt toate transgresiunile legii la fel de atroce?
R. Unele păcate, prin diverite motive şi în funcţie de gravitate, sunt mai atroce decât altele, în ochii lui Dumnezeu (Ez. 8:6, 13, 15; 1 Jn. 5:16; Ps. 78:17, 32, 56).
Î. Ce merită fiecare păcat?
R. Fiecare păcat merită mânia şi blestemul lui Dumnezeu, atât în viaţa aceasta cât şi în cea de apoi (Eph. 5:6; Gal. 3:10; Lam. 3:39; Mt. 25:41; Rom. 6:23).
Î. Ce vrea Dumnezeu ca noi să facem pentru a scăpa de mânia şi blestemul său, abătute asupra noastră din pricina păcatului?
R. Pentru a scăpa de mânia şi blestemul lui Dumnezeu, abătute asupra noastră din pricina păcatului, Dumnezeu vrea ca noi să avem încredere în Isus Hristos, pocăinţă pe viaţă (Acts 20:21), prin utilizarea tuturor mijloacelor posibile prin care Hristos ne comunică beneficiile pocăinţei (Pr. 2:1-6, 8:33 to the end; Is. 55:2, 3).
Î. Ce este credinţa în Isus Hristos?
R. Credinţa în Isus Hristos este un har de salvare (Heb. 10:39), prin care îl primim şi ne vom lăsa îndrumaţi doar de el pentru mântuire, la fel cum ne este oferit în Evanghelie (Jn. 1:12; Is. 26:3, 4; Ph. 3:9; Gal. 2:16).
Î. Ce este pocăinţa pentru viaţă?
R. Pocăinţa pentru viaţă este un har de salvare (Acts 11:28), prin care un păcătos, dându-şi seama de păcatul sale (Acts 2:37, 38), apreciind mila lui Dumnezeu prin Hristos (Joel 2:12; Jer 3:22), având regret şi ură faţă de păcatul său, se întoarce spre Dumnezeu (Jer 31:18, 19; Ez. 36:3 1), cu scopul de asculta de acesta (2 Cor. 7: 1 1; Is. 1: 16, 17).
Î. Prin ce mijloace exterioare ne comunică Hristos beneficiile salvării?
R. Mijloacele exterioare şi obişnuite prin care Hristos ne comunică beneficiile salvării sunt decretele sale, în special cuvântul, botezul, împărtăşania şi rugăciunea; toate acestea fiind necesare pentru salvare (Mt. 28:19, 20; Acts 2:42, 46, 47).
Î. Ce rol are cuvântul pentru salvare?
R. Duhul lui Dumnezeu citeşte, dar în special predică cuvântul, un mod util de a-i convinge şi converti pe păcătoşi, refăcându-i prin sfinţenie şi mângâiere prin credinţă întru salvare (Neh. 8:8; Acts 26:18; Ps. 19:8; Acts 20:32; Rom. 1: 15, 16, 10: 13, 14, 15, 16, 17; 15:4; 1 Cor. 14:24, 25; 1 Tim. 3:15, 16, 17; ).
Î. Cum poate fi cuvântul citit şi auzit astfel încât să ajute la salvare?
R. Pentru ca cuvântul să fie util la salvare, trebuie să asistăm cu stăruinţă (Pr. 8:34), pregătire (1 Pet. 2:1, 2), şi rugăciune (Ps. 119:18); să o primim cu credinţă şi dragoste (Heb. 4:2; 2 Thes. 2:10), să o aşezăm în inimile noastre (Ps. 119:18), şi să o aplicăm în viaţa noastră (Luke 8:15; James 1:25).
Î. Cum pot fi botezul şi împărtăşania utile pentru salvare?
R. Botezul şi Împărtăşania devin elemente utile pentru salvare, nu prin vreo virtute pe care o au, sau pe care o are cel ce le practică, ci prin binecuvântarea lor de către Hristos (1 Pet. 3:21; Mt. 3:11; 1 Cor. 3:6, 7), şi prin lucrarea Duhului în aceia ce au credinţă şi le acceptă (1 Cor. 12:3; Mt. 28:19).
Î. Ce este botezul?
R. Botezul este un decret dat de Isus Hristos în Noul Testament, acest lucru însemnând că oricine este botezat, este înfrăţit cu el, în moarte, înmormântare şi înviere; fiinţa sa fiind integrată în el (Rom. 6:3, 4, 5; Col. 2:12; Gal. 3:27); iertarea de păcate (Mk. 1:4; Acts 2:38, and 22:16); acesta dăruindu-se lui Dumnezeu prin Isus Hristos, pentru a trăi şi umbla într-o viaţă nouă (Rom. 6:3, 4).
Î. Cui îi trebuie oferit botezul?
R. Botezul trebuie oferit tuturor celor care se căiesc cu adevărat în faţa lui Dumnezeu (Acts 2:38; Mt. 3:6), dând dovadă de credinţă şi ascultare Domnului Isus Hristos şi nimănui altcuiva (Acts 8:12, 36, 37, 38; 10:47, 48).
Î. Pot şi copiii fi botezaţi la fel ca un credincios?
R. Copiii nu pot fi botezaţi, deoarece nu există nici o poruncă sau expemplu despre acest lucru in sfintele scripturi, sau anumite consecinţe despre botezarea lor (Ex. 23:13; Pr. 30:6; Lk. 3:7, 8).
Î. Cum se realizează cu adevărat botezul?
R. Botezul se realizează cu adevărat prin scufundarea trupuluiîn apă, în numele Tatălui, Fiului şi al Sfântului Duh, din punct de vedere al doctrinei lui Hristos, şi practicilor apostolilor (Mt. 3:16; Jn. 3:23; 4:1, 2; Mt. 28:19, 20; Acts 8:38; Rom. 6:4; Col. 2:12), şi nu prin stropirea sau turnarea apei sau scufundarea unei anumite părţi a corpului, după tradiţia oamenilor.
Î. Care este datoria celor ce primesc botezul?
R. Datoria celor ce primesc botezul este de a se dărui unei anumite biserici a lui Isus Hristos, să respecte toate poruncile şi decretele lui Dumnezeu la perfecţie (Acts 2:41, 42; 5:13, 14; 9:26; 1 Pet. 2:5; Lk. 1:6).
Î. Ce este Împărtăşania?
R. Împărtăşania este un decret din Noul Testament, creat de Isus Hristos; prin care dacă dai şi primeşti pâine şi vin, potrivit specificaţiilor sale, moartea sa a avut rost, iar cei ce primesc sunt vrednici, nu într-o maniere corporală, ci prin credinţă, ei fiind făcuţi părtaşi la trupul şi sângele său, cu toate beneficiile acestora, pentru hrană sufletească şi creştere în cinste (Mt. 26:26, 27, 28; 1 Cor. 11:23-26; 10:16).
Î. Cine sunt indivizii demni de acest decret?
R. Cei ce au fost botezaţi după ce şi-au confesat credinţa în Isus Hristos şi s-au lepădat de păcate (Acts 2:41, 42).
Î. Ce este necesar să facă cei ce primesc Împărtăşania?
R. Ei trebuie să ia parte la Împărtăşanie cu demnitate, ca ei înşişi să-şi examineze îndeaproape cunoştiinţele lor pentru a desluşi trupul Domnului (1 Cor. 11:28, 29), de credinţa lor pentru a se hrăni cu el (2 Cor. 13:5), de pocăinţă (1 Cor. 11:31), dragoste (1 Cor. 10:16, 17), şi o nouă ascultare (1 Cor. 5:7, 8), ca nu cumva să fie nedemni şi să mănânce şi să bea după cum au hotărât ei înşişi (1 Cor. 11:28, 29).
Î. Ce este rugăciunea?
R. Rugăciunea este o jertfă prin care ne exprimăm dorinţele, aceasta fiind adusă lui Dumnezeu (Ps. 62:8), cu ajutorul Duhului Sfânt (Rom. 8:26), pentru lucruri acceptabile voinţei sale (1 Jn. 5:14; Rom. 8:27), în numele lui Hristos (Jn. 16:23), crezând (Mt. 21:22; James 1:6), prin confesarea păcatelor noastre (Ps. 32:5, 6; Dan. 9:4), şi acceptarea bucuroasă a milei sale (Ph. 4:6).
Î. Ce regulă a făcut Dumnezeu legat de rugăciunile noastre?
R. Tot cuvântul Domnului este folosit pentru a ne ghida în rugăciunea noastră (1 Jn. 5:14); dar regula principală a ghidării este rugăciunea pe care Hristos le-a împărtăşit-o apostolilor săi, cunoscută sub numele de Tatăl nostru (Mt. 6:9-13; with Lk. 11:2-4).
Î. Ce ne învaţă începutul rugăciunii Tatăl Nostru?
R. Începutul rugăciunii Tatăl nostru, care este: Tatăl nostru care eşti in ceruri (Mt. 6:9), ne învaţă să ne apropiem de Dumnezeu cu tot respectul şi încrederea, ca nişte copii unui tată, pregătit sa ne ajute (Rom. 8:15; Lk. 11:13; Is. 24:8); şi că trebuie să ne rugăm împreună cu şi pentru alţii (Acts 12:5; 1 Tim. 2:1, 2).
Î. Pentru ce ne rugăm în prima petiţie?
R. În prima petiţie, care este: Sfinţească-se numele Tău (Mt. 6:9), ne rugăm ca Dumnezeu să ne lase pe noi şi pe alţii să-l lăudăm şi să-l facem cunoscut (Ps. 67:2, 3), pentru ca el să folosească toate aceste lucruri întru gloria sa (Ps. 83 throughout; Rom. 11:36).
Î. Pentru ce ne rugăm în a doua petiţie?
R. În a doua petiţie, care este: Vie împărăţia Ta (Mt. 6:10), ne rugăm ca îmărăţia Satanei să fie distrusă (Ps. 68:1, 18), împărăţia bunăvoinţei să avanseze (Rev. 12:10, 11), iar noi şi alţii să fim aduşi în ea şi păstraţi acolo (2 Thes. 3: 1; Rom. 10: 1; Jn. 17:19, 20), această împărăţie a slavei fiind grăbită (Rev. 22:10).
Î. Pentru ce ne rugăm în a treia petiţie?
R. În a treia petiţie, care este: Facă-se voia Ta. Precum în cer aşa şi pre Pământ (Mt. 6:10), ne rugăm ca Dumnezeu, prin bunăvoinţa sa, ne va face capabili şi dispuşi să cunoaştem, asculta şi închina în faţa voinţei sale din toate lucrurile (Ps. 67: throughout; Ps. 119:36; 2 Sam. 15:25; Job 1:21), la fel cum îngerii fac în ceruri (Ps. 103:20, 21).
Î. Pentru ce ne rugăm în a patra petiţie?
R. În a patra petiţie, care este: Pâinea noastra cea de toate zilele. Dă-ne-o nouă astăzi (Mt. 6:11), ne rugăm ca prin darul lui Dumnezeu să primim o parte din lucrurile bune din această viaţă şi să ne bucurăm de binecuvântarea sa, prin ele (Pr. 30:8; Gn 28:20; 1 Tim. 4:4, 5).
Î. Pentru ce ne rugăm în a cincea petiţie?
R. În a cincea petiţie, care este: Şi ne iartă nouă greşalele noastre. Precum şi noi iertăm greşiţilor noştrii (Mt. 6:12), ne rugăm ca Dumnezeu, de dragul lui Hristos, ne va ierta toate păcatele (Ps. 51:1, 2, 7, 9; Dan. 9:17-19); lucru care suntem orecum încurajaţi sa cerem, deoarece din pricina bunăvoinţei sale noi putem să iertăm din inimă pe alţii (Lk. 11:4; Mt. 18:35).
Î. Pentru ce ne rugăm în a şasea petiţie?
R. În a şasea petiţie, care este: Şi nu ne duce pre noi în ispită; Ci ne izbăveşte de cel rău (Mt. 6:13), ne rugăm ca Dumnezeu fie să ne ferească de păcat (Mt. 26:31), ori să ne susţină şi să ne ajute să facem faţă atunci când suntem ispitiţi (2 Cor. 12:8).
Î. Ce ne învaţă sfârşitul rugăciunii Tatăl nostru?
R. Sfârşitul rugăciunii Tatăl nostru, care este: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, acum şi pururea. Amin (Mt. 6:13), ne învaţă că trebuie să fim încurajaţi, pentru a ne ruga, doar de Dumnezeu (Dan. 9:4, 7-9, 16-19), şi să-l slăvim prin rugăciunile noastre, atribuind împărăţie, putere şi slavă Lui (1 Chron. 29:10-13). Şi pentru a ne mărturisi dorinţa şi a ne asigura că va fi ascultată, spunem Amin (1 Cor. 4:16; Rev. 11:20; 22:20, 21).
