Ungerea

De: George A. Barton, Kaufmann Kohler

Două cuvinte sunt folosite în Vechiul Testament pentru Ungere și . – cel dintâi indică folosirea unguentelor în îngrijirea personală, cel din urmă folosirea lor ca un ritual religios.

Ca un mijloc de liniștire al pielii în căldura aprigă din climatul Palestinian, untdelemnul pare să fi fost aplicat pe părțile expuse ale trupului, în special la față (Psalmul 104:15); faptul că aceasta era o parte a îngrijirii personale zilnice poate fi dedus din Matei 6:17. Practica este mai veche decât David, si merge prin tot Vechiul Testament (vezi Deuteronom 28:40, Rut 3:3; 2 Samuel 12:20, 14:2; 2 Cronici 28:15; Ezechiel 16:9; Mica 6:15; Daniel 10:3). Ungerea însoţea o baie (Rut 3:3; 2 Samuel 12:20; Ezechiel 16:9; Suzana 17); aceasta era o parte a îngrijirii personale pentru un ospăţ (Eclesiastul 9:8; Psalmul 23:5) [în care este folosit în mod poetic un termen diferit] (Amos 6:6). De atunci, acesta a fost omis în jale ca un semn al durerii (2 Samuel 14:2; Daniel 10:3), şi reluat pentru a indica faptul că jalea era gata (2 Samuel 12:20; Iudita 10:3).

Sensul primar al cuvântului mashaḥ, care apare de asemenea în limba arabică, pare să fi fost a unge, a vopsi, a măzgăli sau a gresa. Acesta este folosit (Ieremia 22:14) pentru pictarea unui tavan şi (Isaia 21:5) despre ungerea unui scut. Acesta este aplicat la mobila sfinţită, cum ar fi altarul (Exod 29:36; Daniel 9:24), şi la stâlpul sfânt (Geneza 31:13): “unde ai uns un stâlp de aducere aminte”.

Ungerea Regelui.

Cea mai importantă folosire a lui mashah este în legătură cu anumite persoane sfinţite. Principalul şi cel mai în vârstă dintre aceştia este regele, care a fost uns din cele mai timpurii vremuri (Judecători 9:8, 15; 1 Samuel 9:16; 10:1; 2 Samuel 19:10; 1 Regi 1:39, 45; 2 Regi 9:3, 6; 11:12). Atât de exclusivă era rezervată Ungerea pentru rege în această perioadă încât “unsul Domnului” a devenit un sinonim pentru rege (1 Samuel 12:3, 5; 26:11; 2 Samuel 1:14; Psalmul 20:7). Acest obicei era mai vechi decât evreii. Plăcuţa nr. 37 El-Amarna vorbeşte despre ungerea unui rege.

În acea secţiune a Pentateuhului cunoscută ca fiind Codul Preoţesc, marele preot este uns (Exod 29:7; Levitic 6:13; 8:12), şi, în pasaje pe care criticii le consideră ca adăugări la Codul Preoţesc, alţi preoţi sunt unşi de asemenea (Exod 30:30; 40:13-15). Se pare din folosirea lui “preotul uns”, în sensul de mare preot (Levitic 4:5-7, 16; Numeri 35:25, etc.), că marele preot a fost primul şi singurul uns, şi că practica de ungere a tuturor preoţilor a fost o dezvoltare de mai târziu (compară Numeri 3:3; Dillman despre Levitic 8:12-14; iii. 3; Nowack, “Lehrbuch der Hebräischen Archäologie,” 2, 124). În cele mai timpurii vremuri preoţii nu erau unşi, dar “mâinile lor erau umplute,” ceea ce probabil înseamnă că ei erau angajaţi (compară Judecători, 17:5, 12; 1 Regi 13:33; Wellhausen, “Prolegomena,” 5th ed., pp. 155 şi următoarele; Benzinger, “Lehrbuch der Hebräischen Archäologie,” p. 407). Weinel (Stade’s “Zeitschrift,” 18, 60 şi următoarele) contestă această viziune. Cea mai timpurie menţiune a unui preot uns este în Zaharia 4:14; şi deoarece Zaharia 43:26 încă foloseşte “umple mâna” pentru “consacrat” (faptul că Ezechiel îl foloseşte aici în mod figurativ pentru altar nu afectează substanţial argumentul), noi putem deduce că preoţii nu erau unşi înainte de mijlocul secolului şase î. Cr.. Ilie este direcţionat să îl ungă pe Elisei ca profet (1 Regi 19:16); dar aceasta se pare că nu a fost niciodată îndeplinită, şi din Isaia 61:1 noi putem deduce că direcţia a fost intenţionată a fi figurativă. În măsura în care este cunoscut, profeţii nu au fost unşi.

W. R. Smith a găsit originea acestei Ungeri sfinte în obiceiul de a unge grăsimea sfântă pe maẓẓebah, sau altar (“Religion of the Semites,” (Religia semiţilor, n. tr.) ediţia 2, pag. 233, 383 şi următoarele); tot astfel Wellhausen (“Reste des Arabischen Heidenthums,” ediţia 2, pag. 125 şi următoarele). Weinel susţine (Stade’s “Zeitschrift,” 18, 50 şi următoarele) că folosirea untdelemnului este un obicei agricol împrumutat de la canaaniţi; că oferirea untdelemnului turnat pe altar este paralelă cu oferirea primelor-roade; astfel ungerea unui rege cu untdelem sacru este un rezultat din folosirea sa regulată de către toate persoanele pentru scopuri de îngrijire personală.

Din această viziune ulterioară se pare dificil să socotim marea sfinţenie pentru “unsul Domnului”. Termenii diferiţi folosiţi ne-ar conduce să acceptăm viziunile lui Robertson Smith despre originea lui mashaḥ (şi anume, că acesta este nomadic şi sacrificial) şi să credem că suk, sau folosirea untdelemnului pentru scopuri de igienă personală, a fost de origine agricolă şi seculară; de aici vine folosirea distinctă şi consecventă a celor doi termeni.

G. A. B. Pentru Consacrare. – În Literatura Rabinică:

Primul exemplu Biblic al Ungerii ca un semn al consacrării – turnarea untdelemnului de către Iacov peste piatra din Betel – a oferit o problemă pentru rabinii speculativi de mai târziu cu privire la sursa de unde a obţinut Iacov untdelemnul în acel loc singuratic. Răspunsul a fost făcut de ei că acesta trebuie să fi fost „turnat jos din cer în cantitate exact suficientă pentru scop” (Gen. R. 69, Pirḳe R. El. 35). Untdelemnul din ungerea sfântă pregătit de Moise în pustie (Exod 30:23 şi următoarele) a avut multe calități miraculoase: acesta nu era niciodată absorbit de multele mirodenii amestecate cu acesta; cei doisprezece logi (4,39 litri) ai săi erau suficienți pentru ungerea tuturor regilor şi marilor preoți din istoria israelită, şi va fi în uz în vremea Mesianică următoare. În timpul domniei lui Iosia acest untdelemn a fost ascuns în mod simultan cu sfântul chivot, pentru a reapărea în timpul Mesianic (Hor. 11 b şi următoarele.; Sifra, Milluim, 1).

Ca mod al ungerii, o veche tradiție rabinică povestește (Hor. 12a, Ker. 5b) că „regii erau unși în forma unei coroane; adică, de jur împrejurul capului; şi marii preoți în forma literei grecești Chi (χ). Cu alte cuvinte, în ungerea preoților untdelemnul era turnat mai întâi pe cap şi apoi pe sprâncene” (vezi Rashi, şi “‘Aruk,” s.v. ; şi, ca împotriva dizertației lui Kohut, compară Plato, “Timæus,” cap. 36, la care face referire Iustin Martirul, în “Prima Apologie,” 60: “El a imprimat sufletul ca o ungere în forma literei χ (chiasma) asupra universului.” Nu este improbabil că, datorită opoziției lor față de crucea creştină, interpreții evreiești au adoptat forma kaph în locul lui χ — originalul tav din Ezechiel 9:4.

Reguli care conduc ungerea.

Este afirmată regula că fiecare preot, fie fiul unui mare preot fie nu, trebuia să fie uns. Fiul unui rege a fost, totuşi, scutit, datorită unor motive speciale, ca în cazul lui Ioas, datorită lui Atalia (2 Regi 11:12); Solomon, datorită lui Adonia (1 Regi 1:39); şi Iehu, datorită pretențiilor lui Ioram (2 Regi 9;1 şi următoarele); sau a lui Ioahaz, deoarece Ioiachim a fost cu doi ani mai în vârstă (2 Regi 23:30). Această regulă a fost, totuşi, modificată, după cum este indicat de afirmaţia că David şi Solomon au fost unși din corn (1 Samuel 16:13; 1 Regi 1:39) şi Saul şi Iehu din ulcior-pak (1 Samuel 10:1; 2 Regi 9:3: A. V. are „sticluță” şi „cutie” în aceste pasaje corespunzătoare). O altă regulă este menționată, potrivit căreia regii din casa lui Israel nu au fost unși deloc cu untdelemnul sfânt. În cazurile lor balsamul pur era folosit în schimb; nici ultimii regi domnitori ai lui Iuda nu au putut să fi fost unși cu untdelemnul sfânt de consacrare, de vreme ce se spune că Iosia l-a ascuns (vezi Hor. 11b; Yer. Soṭah, 8. 22c; Yer. Hor. 3. 4c). Tradiția rabinică distinge de asemenea între marele preot obişnuit şi preotul uns pentru scopul special de a conduce în război – mashuaḥ milḥamah (Soṭah, viii. 1; Yoma, 72b, 73a). Potrivit tradiției (vezi Josippon, 20; Cronica lui Jerahmeel, 91. 3; compară 1 Macabei 3:55), Iuda Macabeul a fost uns ca preot pentru război înainte ca el să proclame cuvintele prescrise în Deuteronom 20:1-9.

Ungerea stă pentru măreție (Sifre, Num. 117; Yer. Bik. 2. 64d): în consecinţă, „Nu vă atingeți de unșii mei” semnifică „măreții mei.” Toate vasele din cort, de asemenea, au fost consacrate cu untdelemnul sfânt pentru toată vremea care va veni (Num. R. 12).

Pentru sănătate şi mângâiere.

Ca o regulă, ungerea cu uleiuri şi parfumuri urma băii (vezi Shab. 41a; Soṭah, 11b), capul fiind uns primul (Shab. 61a). De Sabat, Ungerea fie pentru plăcere fie pentru sănătate, este permisă (Yer. Ma’as. Sh. 2. 53b; Yer. Shab. 9. 12a, bazat pe Mishnah Shab. 9. 4; compară Tosef., Shab. 3. [4.] 6).

Este interzis, totuşi, în ambele cazuri în Ziua Ispășirii (compară Yoma, 8. 1,76b); în timp ce în data de nouă a lunii Ab şi în alte zile de post aceasta este permisă doar pentru sănătate (compară Ta’anit, 127b), şi este declarată la fel de plăcută precum a bea (Shab. 9. 4).

Ungerea ca un remediu în cazul bolilor de piele este menționată în Yer. Ma’as. Sh. 2. 53a; Bab. Yoma, 77b; și Yer. Shab. 14. 14c; dar în acelaşi timp erau folosite incantații, persoana ungând capul cu untdelemn de asemenea pronunța o incantație peste punctele inflamate (loḥesh ‘al ha-makkah) exact cum este afirmat în Epistola lui Iacov 5:14, şi Marcu 6:13 (compară Isaia 1:6; Psalmul 109:18; Luca 10:34).

Bărbații nu ar trebui să iasă pe stradă parfumați (Ber. 43b); dar femeile se parfumează când ies în oraș (vezi Josephus, “B. J.” 4. 9, § 10). O soție putea cere o zecime din venitul din zestre pentru unguente şi parfumuri; fiica bogatului Nicodemus ben Gurion a fost obişnuită să cheltuiască anual patru sute de dinari de aur pentru aceasta (Ket. 66b). Aceste fapte slujesc pentru a aduce lumină asupra istoriei din Luca 7:38-46, şi Ioan 12:3.

Când Adam, la ai săi nouă sute şi treizeci de ani, a fost apucat de o mare durere în timpul bolii lui, el i-a spus lui Eva să „ia pe Set cu ea spre vecinătatea paradisului şi să se roage lui Dumnezeu ca El să trimită un înger cu untdelemn din pomul milei, pentru ca ei să îl poată unge pe Adam cu acesta şi să îl elibereze din durerea lui” (Apocalypse Mosis, 13; Vita Adæ et Evæ, 36-4). Ceea ce urmează aici pare să fie lucrarea unui scriitor sau interpolator creştin, şi corespunde cu „Evangelium Nicodemi,” capitolul 19, „Descensus,” capitolul 3. Compară ritualul botezului lui Elkesaites în cartea lui Ipolit, „Respingerea ereziilor”; formula de botez a Ofiților în cartea lui Origen, „Contra Celsum,” 6. 27, „Am fost uns cu ungere albă din pomul vieții”; şi viziunea Ebioniților despre Cristos şi Adam ca primul profet uns cu untdelemn din pomul vieții, în timp ce ungerea lui Aaron a fost făcută după modul ungerii cerești în cartea lui Clementin, „Recognitiones”, 45-47. „Cei evlavioși se ung ei înșiși cu ungerea binecuvântată a neputrezirii” („Rugăciunea lui Aseneth,” capitolele 8 şi 15). Compară de asemenea taina ungerii spirituale, în cărțile Gnostice (Schmidt, “Gnostische Schriften in Koptischer Sprache,” pag. 195, 339 și următoarele, 377, 492, 509).

Bibliografie:

• Hastings, Dict. s.v.;
• Hamburger, R. B. T. s.v. Salbe și Salböl.

Courtesy of http://www.jewishencyclopedia.com/articles/1559-anointing