„13. Este vreunul printre voi în suferință? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă! 14. Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. 15. Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși; și, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” (Iacov 5:13-15)
Introducere
Întrebarea adresată în această lucrare este, „Este scriptural, în contextul lui Iacov 5:13-15, să ungi cu untdelemn când prezbiterii sunt chemați să se roage pentru bolnav la patul cuiva?”
Există unele practici biblice care sunt în general reținute în creștinătatea modernă, fie prin ținerea la exemplul biblic și precedent sau simplu datorită tradiției religioase. Aceasta este adevărat despre punerea mâinilor în ordinarea diaconală și ministerială sau în rugăciune de grup pentru bolnavi (Faptele Apostolilor 6:1-6; 13:1-4). Nu este nici o comunicare a Duhului Sfânt ca exemplul Apostolic din acea eră (Faptele Apostolilor 8:14-17; 19:1-7), nici precum este presupus fie în Catolicism fie în Înalt Protestantism. Punerea mâinilor printre Evanghelici și Baptiști la ordinarea ministerială sau în rugăciune este simplu simbolică sau tradițională – o punere de o parte a individului față de acea lucrare după exemplul Apostolic (Faptele Apostolilor 13:1-3), fără împărțirea necesară a unor anumite daruri carismatice (1 Timotei 4:12-14),1 sau când se roagă pentru însănătoșirea celor bolnavi. Practica Apostolică a postului înainte sau la slujbele de ordinare a fost în mare parte omisă în creștinismul modern (Faptele Apostolilor 13:2-3; 14-23). Practica sau ne-practica de ungere cu untdelemn când se face rugăciunea pentru cei bolnavi este de asemenea în mare parte o chestiune de tradiție. Scopul acestei lucrări este de a situa folosirea sau ne-folosirea ungerii cu untdelemn într-un context scriptural și să noteze chestiunile deopotrivă istoric cât și doctrinal.
Scripturi
Există doar două referințe din Noul Testament directe la ungerea cu untdelemn în contextul bolii:
Marcu 6:7-13. „7. Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate. 8. Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu; … 12. Ucenicii au plecat și au propovăduit pocăința. 13. Scoteau mulți draci și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau.” (Marcu 6:7-13)
Iacov 5:13-15. „13. Este vreunul printre voi în suferință? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă! 14. Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. 15. Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși; și, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” (Iacov 5:13-15)
Chestiuni textuale și contextuale
Există mai multe chestiuni semnificative în text și în contextul imediat care pot avea un efect determinant asupra înțelegerii cuiva a acestui subiect:
1. Contextul imediat descoperă trei condiții care cheamă o reacție și comportament spiritual corespunzător: prima, dacă cineva trece printr-un timp de suferință, lui i se poruncește sau este îndemnat să se roage [Kakopaqei/ tij evn u`mi/n( proseuce,sqw]. Verbul este un prezent mediu imperativ, un termen general pentru ceva stresant, suferind greutăți sau adversitate, o calamitate, a fi necăjit sau tulburat. Aceasta ar putea fi mintal, medical, fizic, moral, financiar, spiritual, religios sau social. Rugăciunea este îndemnată mai degrabă decât reclamația, nemulțumirea sau a ceda la depresie.
A doua, dacă cineva este bucuros, el este îndemnat să cânte laude lui Dumnezeu [euvqumei/ tij( yalle,tw]. Verbul este un prezent, activ, imperativ. Acesta este un canal evlavios, scriptural pentru bucurie, voioșie sau fericire.
A treia, dacă este cineva bolnav [„slab”] până la punctul de incapacitate [Am putea folosi termenul „țintuit la pat”], el este îndemnat să cheme prezbiterii bisericii [proskalesa,sqw tou.j presbute,rouj th/j evkklhsi,aj]. Aoristul imperativ sugerează un sens de urgență și fermitate. Vizita lor, sau răspunsul la această chemare în contextul din v. 14-15, ar include ceva cercetare în cauza, natura și extinderea bolii, deoarece biserica este direct sau indirect implicată. Se pare că rugăciunea de mijlocire și ungerea cu untdelemn ar depinde în mare parte de discernământul și prerogativa prezbiterilor și de relația pe care individul a avut-o cu adunarea.
Nu există nimic în contextul imediat și mai larg care ar limita o astfel de acțiune precum rugăciunea pentru bolnavi sau ungerea cu untdelemn la era carismatică a creștinătății Apostolice. Într-adevăr, întregul context și chemarea după prezbiteri pare să excludă o astfel de limitare a cadrului de timp.
2. Amândoi termenii folosiți pentru „boală” sugerează „slăbiciune”. Termenul „boală” în Marcu 6:13 este avrrw,stouj, „slab, plăpând, suferind”. În Iacov 5:13, termenul este avsqenei, care sugerează slăbiciune, incapacitate sau impotență. O astfel de „slăbiciune” poate fi mintală, spirituală sau fizică. Se pare aici în contextul imediat a fi fizică, dar aceasta ar putea include efectele fizice a ceva mintal sau spiritual. 2 Ideea de incapacitate conduce în sine la faptul că persoana bolnavă cheamă pe prezbiterii bisericii să vină la marginea patului lui sau al ei pentru rugăciune mijlocitoare. Mai departe, cuvintele „ei să se roage asupra lui” [proseuxa,sqwsan evpV auvto.n] presupun că persoana bolnavă este incapacitată sau țintuită la pat.
3. Chemarea prezbiterilor bisericii [proskalesa,sqw tou.j presbute,rouj th/j evkklhsi,aj] la marginea patului persoanei incapacitate ar presupune în mod necesar o nevoie simțită din partea acelui individ, o investigație subiectivă despre boala în sine, o îndemnare a Duhului Sfânt și o dorință de a trata cu cauza și natura incapacității, inclusiv mărturisirea păcatului dacă este necesar. Dacă oricare dintre acestea lipseau, contextul biblic necesar pentru vizită și rugăciune ar fi făcut imposibil. Deoarece prezbiterii urmau să se „roage peste el” [proseuxa,sqwsan evp auvto.n] aceasta ar implica o proximitate și o punere a mâinilor, deși nu este afirmată în text. O astfel de acțiune, deși nu este poruncită aici cu rugăciune, ar fi instinctivă, deoarece aceasta însoțea alte vindecări. 3
Mai mult, dacă astfel de practici precum rugăciunea și ungerea cu untdelemn erau doar pentru Era Apostolică și cei cu daruri carismatice, de ce să cheme pe prezbiterii bisericii? De ce să nu îi cheme pe aceia astfel dăruiți (1 Corinteni 12:1-11, 28-31 în special v. 9)? Dar chemarea prezbiterilor ca și conducători și deținători de slujbe spirituale, încă nu ar părea că reduce importanța misiunea diversă a Duhului prin cei care aveau charismata specifică a vindecării? Mai departe, de ce să limitezi rugăciunea și ungerea la boală? De ce nu cei orbi sau invalizi, uscați sau schilodiți? Se presupune că darul supranatural al vindecării ar fi efectuat vindecări și printre aceștia.
4. Întregul context pune rugăciunea și ungerea cu untdelemn într-un decor privat care nu are nimic în comun cu o presupusă „slujbă de vindecare,” care ar fi publică în natură. A aplica această situație la un forum public și o invitație de a fi vindecat ar invalida contextul biblic.
5. Marcu și Iacov nu sunt exact în paralel, deși ambii menționează ungerea celor bolnavi cu untdelemn. Marcu 6:13 face ungerea cu untdelemn o chestiune majoră în contextul scoaterii afară miraculoase a demonilor și vindecarea bolii. Construcția folosește un verb într-o propoziție independentă [kai. h;leifon evlai,w| pollou.j avrrw,stouj kai. evqera,peuon]. Contextul ar părea că pune vindecarea de boală în domeniul miraculos împreună cu izgonirea demonilor. Iacov 5:14 face ungerea cu untdelemn o chestiune minoră, încadrată în forma participiului, care este subordonată la verbul principal asociat cu rugăciunea, și astfel dă accent la rugăciune [kai. proseuxa,sqwsan evpV auvto.n avlei,yantej Îauvto.nÐ evlai,w| evn tw/| ovno,mati tou/ kuri,ou]. Din cauza acestor diferențe, unii au separat vindecarea din Marcu 6:13 de aceea din Iacov 5:13-15.
6. Termenul pentru „ungerea cu untdelemn” și în Marcu [h;leifon evlai,w|] și în Iacov [avlei,yantej Îauvto.nÐ evlai,w|] este avlei,fw, care semnifică a „unge, a freca, a vopsi, a gresa.” Acesta este termenul obișnuit sau general pentru ungerea persoanelor sau lucrurilor. Termenul obișnuit pentru ungerea sacră sau metaforică este cri,w. Aceasta i-a făcut pe unii să alunge ideea de ungere cu untdelemn ca un act simbolic de consacrare reînnoită când este făcută „în numele Domnului” și unită cu rugăciunea specifică. Alei,fw este folosit pentru ungerea fizică, literală în Noul Testament. A fost necesar pentru Iacov să folosească acest termen când se referă la o ungere literală.
Luând ideea de „frecare” sau „ungere”, unii se referă acest act la folosirea tratamentului-rugăciunii tratând cu aspectul spiritual și untdelemnul tratând cu aspectele medicinale ale bolii. 4 Totuși, în Septuagint, evpice,w, un alt termen decât cri,w a fost folosit pentru ungerea sacră a unui stâlp prin turnarea untdelemnului pe acesta în legătură deopotrivă cu un jurământ solemn din partea lui Iacov (Geneza 28:16-22), 5 și termenul avlei,fw a fost folosit cel puțin de două ori pentru ungerea preoților levitici (Exod 40:15 și Numeri 3:3). 6 În Septuagint, acesta a fost folosit uneori ca un echivalent pentru cri,w. 7
Ungerea cu untdelemn în contextul rugăciunii în pasajul din Iacov nu ar avea un sens sacramental, deoarece eficacitatea era în rugăciunea de mijlocire, nu în ungere. Într-adevăr, ar produce confuzie a atribui un caracter sacramental mai degrabă decât unul simbolic ungerii cu untdelemn – o calitate aproape magică la o substanță fizică. Cea dintâi (rugăciunea de mijlocire) era eficientă; cea din urmă (ungerea cu untdelemn) era simbolică, și cel mult un act pentru a stârni credința persoanei incapacitate. Nu ar putea fi aceasta în parte o recunoaștere că toată vindecarea vine de la Dumnezeu, că astfel de vindecare provine de la lucrarea Duhului Sfânt și este supusă la prerogativa Lui?
7. Untdelemnul era un element medical obișnuit folosit pentru tratarea unora, dar nu a tuturor felurilor de boală (Isaia 1:4-6). „Bunul Samaritean” din pilda Domnului nostru „a turnat untdelemn și vin” pe [evpice,wn, participiu prezent activ, „a turna peste,” nu avlei,fw, o ungere] rănile omului într-un mod medicinal (Luca 10:33-34). Totuși, dacă această „ungere cu untdelemn” s-a referit doar la recunoașterea atenției medicale, ar trebui observat că frecționarea cu untdelemn, deși obișnuită, nu era prescrisă pentru orice boală. Mai mult, unde ar fi frecționat untdelemnul? În afară de cazul în care acest act era simbolic și ungerea era pe cap – chiar dacă indica chestiuni medicale – nu ar fi corespunzător [deși uneori foarte indiscret] să o aplici pe partea corpului afectată de boală dacă aceasta ar fi fost localizată vizibil? Astfel, chiar dacă referința a indicat spre chestiuni medicinale, ungerea în sine ar fi simbolică.
8. Dacă motivul bolii era evident, și necesita atenție medicală, atunci nu ar fi fost cel mai bine să cheme doctorul și nu prezbiterii?
9. „Ungând cu untdelemn în numele Domnului” [avlei,yantej Îauvto.nÐ evlai,w| evn tw/| ovno,mati tou/ kuri,ou] ar părea că pune acest act în domeniul spiritual, ceea ce ar fi în concordanță cu rugăciunea pentru o consacrare reînnoită ca un act simbolic, și ar indica mai mult decât simpla recunoaștere a necesității de atenție medicală. Ungerea cu untdelemn în timp ce este chemat numele Domnului ar face aceasta un act al credinței, 8 un gest poruncit în Scriptură ca un simbol de a pune chestiunea înaintea Domnului în credință, și a întări credința celui care este bolnav.
10. „Rugăciunea cu credință” [kai. h` euvch. th/j pi,stewj]. Există doi termeni deosebiți pentru „rugăciune” în acest pasaj, v. 14, proseuxa,sqwsan evpV auvto.n și v. 15, euvch th/j pi,stewj. Primul termen [proseu,comai] este cuvântul general pentru „rugăciune”; termenul din urmă, euvch, semnifică o cerere specifică, un jurământ, și ar fi cel mai potrivit termen pentru o rugăciune de mijlocire pentru consacrare reînnoită. Aceasta se referă la rugăciunile prezbiterilor, nu la credința persoanei incapacitate. Povara de a se ruga în credință este peste prezbiteri – că ei vin la persoana incapacitată pregătiți spiritual, și reprezentând o biserică rugativă.
11. „Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav [kai. h` euvch. th/j pi,stewj sw,sei to.n ka,mnonta], și Domnul îl va însănătoși; și, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” Cuvintele „va mântui” [sw,sei] se pot referi deopotrivă la eliberarea sau restaurarea spirituală cât și cea fizică. Aceasta este o recunoaștere a faptului că unele boli sunt direct hamartiogenice. 9 Dacă sunt îndeplinite și este voia lui Dumnezeu, există o restaurare completă, fizic, spiritual și congregațional. 10
Controverse istorice și doctrinale
Există un număr de controverse istorice și doctrinale care au apărut datorită acestui pasaj în Iacov. Acestea trebuie să fie discutate:
1. Prima controversă de considerat trebuie să fie doctrinele eronate care au derivat dintr-o înțelegere greșită sau interpretare greșită a lui Iacov 5:13-15:
Doctrina Catolică a Miruirii Finale. Aceasta este ungerea cu untdelemn a organelor vitale și a extremităților unei persoane muribunde de către un preot. Acest ritual a derivat din acest pasaj, dar situația și motivul nu sunt aceleași. Relatarea Scripturală este pentru însănătoșirea și restaurarea persoanei bolnave, nu ritualul final al presupusei iertări și mângâieri pentru individul care este pe moarte. 11 Biserica Ortodoxă de Est folosește un „ritual al ungerii” sau ungerea cu untdelemn [;Eucelaion]. 12 Aceasta diferă de Biserica Catolică de Vest în următoarele: mai întâi, untdelemnul nu este consacrat anticipat, ci la un timp dat de șapte preoți mai degrabă decât episcopi. În al doilea rând, miruirea sau ungerea este dată pentru orice boală gravă, nu rezervată doar pentru cei muribunzi. Ritualul este înfăptuit în biserică [sanctuar] dacă este posibil. În al treilea rând, ritualul este valabil dacă cel puțin trei preoți sunt prezenți pentru a oficia. 13
Slujba Anglicană a „Vizitării bolnavilor” în care „sacramentele din trupul și sângele Domnului nostru” [„sfânta împărtășanie”] sunt administrate de un preot Anglican și doctrina „Sacramentul Mângâierii,” care este administrat prin rugăciune și ungerea cu untdelemn pe cap sau piept, derivă din acest pasaj în Iacov. Episcopii moderni, a fost deplâns, nu mai consacră un untdelemn sfânt pentru un astfel de ritual. 14
NOTĂ: Doctrinele Catolice, Ortodoxe de Est și Anglicane dau o valoare sacramentală la ungerea cu untdelemn mai degrabă decât o semnificație simbolică. Totuși ei rețin ideea că aplicarea untdelemnului este o ungere.
Serviciul de vindecare modern Penticostal sau Carismatic de asemenea derivă din acest pasaj. Diferențele, totuși, descoperă clar natura diversă a unei astfel de „slujbe de vindecare:” mai întâi, slujbele de vindecare sunt de obicei puse de o parte ca o parte distinctă a unei întâlniri publice. Pasajul din Iacov este întâlnire distinct particulară ținută într-o casă particulară între persoana bolnavă și prezbiterii bisericii locale. Persoana bolnavă cheamă prezbiterii; prezbiterii nu invită bolnavii pentru vindecare publică. În al doilea rând, rugăciunea prezbiterilor, „rugăciunea cu credință,” este instrumentul ordinat în mod Divin pentru vindecarea sau restaurarea persoanei bolnave, nici untdelemnul nici propria credință a persoanei.
În astfel de „servicii de vindecare” publice, dacă o persoană nu este vindecată, i se spune deseori că el sau ea nu are credința necesară pentru a fi vindecat/ă. Acest lucru este devastator emoțional și spiritual. Deseori condiția mintală sau psihologică a persoanei bolnave este înrăutățită mai mult de către natura incapacitantă a bolii fizice. Unul trebuie doar să considere efectele devastatoare ale chimioterapiei, felurite medicamente narcotice sau efectele traumatice ale unei răniri grave, intervenția chirugicală sau o boală epuizantă pentru a înțelege că probabil condiția mintală sau spirituală este deja în mare parte deteriorată. Ungerea cu untdelemn ca însoțitoare a rugăciunii poate ajuta persoana bolnavă să se concentreze asupra puterii lui Dumnezeu, Marele Vindecător și Doctorul cel Bun. Aceasta poate ajuta la o concentrare simbolică asupra Duhului Sfânt, și aceasta poate astfel deveni un mijloc vizibil al harului prin simbolismul său.
În plus față de opinia anterioară, există unii din Mișcarea Carismatică modernă care pretind că au darul Apostolic de vindecare. Nu ni se spune că vreunul dintre prezbiteri au avut un astfel de dar. Rugăciunea cu credință a lor a fost aceea care a restaurat pe cei bolnavi, nu un dar carismatic supranatural care a fost limitat la și a lucrat doar prin anumiți indivizi supranatural-înzestrați.
2. Este rugăciunea și ungerea cu untdelemn o garanție că vindecarea sau recuperarea va avea loc în mod inevitabil? Nu în mod necesar. Poate fi voia lui Dumnezeu ca o boală să continue pentru slava lui, după cum a fost cu Apostolul Pavel, care, deși el i-a vindecat pe alții, el a rămas infirm (2 Corinteni 12:7-10). Toată vindecarea vine de la Dumnezeu și este o chestiune a voinței lui (1 Ioan 5:14-15), fie că el binecuvântează folosirea procedurilor medicale fie vindecă direct [„… Domnul îl va însănătoși …” v. 15]. 15 Deși noi nu trăim într-o eră în care minunile sunt predominante, totuși Domnul uneori este încântat să se miște și să efectueze o vindecare subită, o eliberare providențială sau o intervenție clară în treburile oamenilor în răspuns la rugăciune. Rugăciunea în sine, chiar prin natura ei, anticipă un răspuns Divin!
Cu referire la vindecare sau restaurare, uneori vindecarea este imediată; alteori aceasta este mai gradată. „Rugăciunea cu credință”, adică rugăciunea care este oferită în credință către Dumnezeu în timp ce prezbiterii mijlocesc pentru persoana bolnavă posibil se ridică din inimi și minți solemn și deplin pregătite să se roage pentru situația dată în credință. Poate fi presupus că întreaga biserică ar fi în rugăciune pentru prezbiteri în această misiune și act al credinței. Ar fi un lucru îngâmfat – aproape de neconceput – ca prezbiterii să se apropie de capul patului unei astfel de persoane bolnave fără a se fi pregătit în mod solemn ei înșiși în mod individual și colectiv înainte de a se apropia de acest act preeminent al credinței.
3. Există unii care susțin că Iacov 5:13-15 se referă la Era Apostolică și la darurile supranaturale temporare sau charismata care au fost date la acea vreme pentru întemeierea Bisericii Noului Testament ca o instituție Divin-ordinată pentru această economie a evangheliei. 16
Dacă Iacov 5:13-15 are referire doar la Era Apostolică și charismata, este ciudat că deși Domnul nostru a folosit noroi făcut din scuipat într-o ocazie (Ioan 9:1-7), și simplu a scuipat pe altul (Marcu 8:22-26), și adesea și-a pus mâinile sale pe cei bolnavi și infirmi (Matei 8:1-3; Marcu 6:5; Luca 4:40; 13:11-13), i-a luat de mână (Marcu 1:30-31; 5:39-42; 9:23-25) sau simplu a vorbit un cuvânt (Matei 8:5-13; 9:1-7; Luca 8:43-48; 18:35-43), El niciodată nu a folosit nici măcar o dată untdelemnul în vre-un act de vindecare. Nici Apostolul Pavel nu l-a folosit, deși el a fost folosit de Domnul să vindece pe mulți, uneori prin minuni extraordinare (Faptele Apostolilor 19:11-12; 28:8-10). Și au existat vremuri când Pavel nu a putut sau nu i-a vindecat pe cei apropiați de el care erau bolnavi și o povară pentru el, deși el fără îndoială și în mod caracteristic s-a rugat pentru vindecarea și restaurarea lor (Filipeni 2:25-27; 2 Timotei 4:20).
După cunoștința noastră Apostolul Petru nu a folosit niciodată untdelemnul, deși el i-a luat de mână pe cei pe care i-a vindecat (Faptele Apostolilor 2:3-8; 9:36-41), și uneori el a fost făcut capabil să înfăptuiască minuni prin trecerea printr-o mulțime (Faptele Apostolilor 5:12-16) sau pur și simplu prin vorbirea unui cuvânt (Faptele Apostolilor 9:32-35). Nu avem nici o înregistrare că Domnul nostru sau oricare dintre Apostoli a folosit vre-odată untdelemn în vindecarea bolnavilor, cu excepția lui Marcu 6:13. Dacă această practică era limitată la Era Apostolică, atunci Iacov 5:13-15 ca o poruncă stă ca o anomalie față de practica Apostolică obișnuită.
4. Unii susțin că ungerea cu untdelemn era medicinală, și că untdelemnul simboliza necesitatea tratamentului medical. 17 Albert Barnes este de această opinie, dar adaugă că deoarece erau chemați prezbiterii bisericii, vindecarea nu ar fi fost miraculoasă, ci pur și simplu „folosirea mijloacelor corespunzătoare însoțite de rugăciune.” 18 Alții sunt în dezacord cu vehemență, susținând că Iacov ar fi spus bolnavilor să cheme doctorul și nu prezbiterii. 19 Chiar dacă ungerea cu untdelemn a arătat doar spre necesitatea tratamentului medical, folosirea lui era încă simbolică, și întrebarea este doar referitoare la scopul său, nu eficiența sa. Printre cei care nu ar fi de acord referitor la proprietățile sale medicale simbolice, majoritatea consideră simbolismul a fi acela al puterii spirituale, vindecării, recuperării sau concentrării asupra prezenței Divine, mai ales cu invocarea Numelui Divin.
Unii, precum Sophie Laws, văd ungerea cu untdelemn ca o parte integrală a procesului și una cu rugăciunea, și astfel a nu fi separată de aceasta ca o chestiune separată, potrivit folosirii aoristului participiu contemporan. Astfel, potrivit unei astfel de gândiri, aceasta nu se referă nici la semnificație medicinală nici la o semnificație simbolică. 20
5. Calvin a susținut că ungerea cu untdelemn a fost limitată la era carismatică a Erei Apostolice cu darurile ei supranaturale. Judecata lui a fost că aceasta nu era folosită la întâmplare, ci în mod rațional ca nu cumva aceasta să sufere abuzul. 21 John Gill se potrivește acestuia. 22 Thomas Manton preia o viziune similară, asociind acest ritual cu darurile miraculoase din Era Apostolică, deși el accentuează că ungerea cu untdelemn era simbolică a tratamentului. El a susținut de asemenea că acest ritual era probabil moștenit din practica evreiască. El a afirmat mai departe că nu toți cei care erau astfel unși erau vindecați, că „Dumnezeu a dăruit harul și puterea lui după cum a văzut el bine.” El și John Trapp amândoi menționează o relatare despre folosirea rugăciunii și a ungerii cu untdelemn în timpul lui Tertulian (c. 170-220) de unul Proculus, pentru a efectua o vindecare. 23 Trapp menționează că unii din vremea lui au gândit că ritualul a fost un decret continuu al bisericii. 24
6. Deși mulți dintre Puritani i-au urmat pe Reformați în viziunea lor că ungerea cu untdelemn a fost limitată la Era Apostolică și era darurilor miraculoase temporare sau charismata, Thomas Goodwin a argumentat foarte puternic că acest ritual este un decret neschimbat pentru biserici. El a prezentat șase argumente pentru continuarea lui și apoi a căutat să răspundă la obiecțiile majore. 25
7. James Adamson, cu alții, vede în folosirea untdelemnului și invocarea numelui Domnului o măsură preventivă de a recurge la practici păgâne sau doar evreiești, care abundau. Invocarea „numelui Domnului” ar face aceasta o practică exclusiv creștină. 26 El afirmă mai departe că această folosire ar avea un „efect psihologic valoros în ritual,” adică, aceasta ar întări credința cuiva. 27
8. Unii, în timp ce tratează foarte complet cu Iacov 5:13-15, rămân neutri față de natura exactă a ungerii cu untdelemn sau a unui cadru istoric în timp. 28
9. Meyer, în timp ce susține că ungerea era conductorul care a comunicat putere supranaturală, a privit aceasta ca analogă punerii mâinilor. 29 În timp ce nici una dintre acțiuni nu ar fi în mod necesar miraculoasă în vremea noastră, nu există oare o paralelă distinctă când punerea mâinilor este considerată simbolică fie în rugăciunea pentru bolnavi fie într-o slujbă de ordinare?
10. Există unii, în plus față de Catolici, Ortodocșii de Est, Anglicani și Carismatici, care au susținut că ungerea cu untdelemn, derivând din Iacov 5:13-15, este valabilă pentru azi. Thomas Goodwin a fost deja menționat. Aceasta este adevărat printre anumiți pastori din cadrul cercurilor Evanghelice, Fundamentaliste și Baptiste. 30
Istoria mărturisește mai multe exemple de vindecare în viața și misiunea D-lui Hanserd Knollys, A. M. (1598-1691), un slujitor Baptist eminent și influent deopotrivă în Noua Anglie cât și în Anglia. Într-o ocazie, în mijlocul unui mare grup de slujitori și credincioși, Dl. Knollys s-a rugat pentru o femeie oarbă și a uns-o cu untdelemn. Vederea ei a fost restaurată. Deși înregistrarea procedurii este cumva în dezacord cu pasajul din Iacov, incidentul a fost notat de mai mulți istorici. 31
În timpul unei mai boli, Dl. Knollys a chemat doi predicatori remarcabili Baptiști Distincți, William Kiffin și Vavasor Powell, 32 care au venit la el și l-au uns cu untdelemn în numele Domnului. El s-a vindecat. 33 William Kiffin împreună cu Thomas Patient, un alt slujitor remarcabil Baptist Distinct, s-au rugat și au uns cu untdelemn pe o soră creștină în Smithfield, care s-a vindecat. Acesta a fost un incident bine-cunoscut.
O astfel de ungere cu untdelemn în baza lui Iacov 5:13-15 a fost în mod obișnuit practicată printre Baptiștii Obișnuiți din Anglia în secolele șaptesprezece și optsprezece. Ei au fost foarte atenți să mențină o adeziune strictă la Scripturi în această practică. Rugăciunea și ungerea cu untdelemn era de asemenea practicată printre Baptiștii galezi din Coloniile Medii din America din acea eră. Astfel, noi avem patru dintre cei mai remarcabili Baptiști Distincți din secolul șaptesprezece practicând acest ritual și mărturisind eficiența sa, și de asemenea două grupuri distincte dintre Baptiști, deopotrivă în Anglia cât și în America, și aceștia l-au recunoscut și l-au practicat. 34
Note și observații
Un rezumat al gândurilor și observațiilor din chestiunile anterioare textuale, istorice și doctrinale:
1. Ungerile cu untdelemn în Marcu 6:13 și Iacov 5:13-15 sunt diverse. Cele din Marcu au loc în contextul vindecării miraculoase în alungarea demonilor. Ungerea bolnavilor cu untdelemn a fost o preocupare majoră în vindecarea lor. Cele din Iacov au loc în contextul rugăciunii de mijlocire de către prezbiterii bisericii și ungerea cu untdelemn este o chestiune secundară gramatical și contextual.
2. Din interviuri și cercetare, se pare că chestiunea ungerii cu untdelemn ca o însoțire la rugăciunea pentru bolnavi depinde în mare parte de mediul religios și tradiția cuiva.
3. Evident puțini au studiat serios și personal chestiunea și au cercetat-o biblic și istoric.
4. Mulți dintre Evanghelici și Baptiști au fost prejudiciați împotriva unei astfel de practici datorită folosirii sacramentale a ungerii cu untdelemn din Bisericile Catolice și Ortodoxe de Est și a slujbelor de vindecare ale Carismaticilor și feluritor „vindecători prin credință.”
5. Nu există nimic în text sau context care ar indica sau care necesită faptul că rugăciunea și ungerea cu untdelemn pentru bolnavi a fost limitată la Era Apostolică și la deceniile timpurii ale creștinătății când temporarele charismata erau date și exercitate.
6. Dacă practica era limitată la deceniile timpurii din creștinătate și la era charismata sau a darurilor supranaturale temporare, atunci de ce aceia care aveau astfel de daruri nu erau chemați? Chemarea prezbiterilor bisericii ar pune atenția pe biserică, conducerea ei și implicarea ei, și ar părea că înlătură ideea unei vindecări imediate, miraculoase și mai degrabă devine o chemare pentru vindecare din boală.
7. Pentru ca o persoană incapacitată să cheme pe prezbiterii bisericii pentru rugăciune și ungere ar presupune că individul a fost îndemnat de Scripturi și de Duhul Sfânt să facă o astfel de acțiune. Toate acestea ar presupune o nevoie simțită puternic și ar fi grăitoare a unei inimi și minți supuse la Scripturi și la călăuzirea Duhului Sfânt. Fiecare boală are un aspect spiritual și mintal, cât și un aspect fizic.
8. Astfel de chemări ale prezbiterilor bisericii ar presupune că relația persoanei cu biserica [evkklhsi,a, adunare, congregație], deopotrivă colectiv și individual, erau scripturale și fără greșeală. Contextul (versetele 13-18) sugerează că fiecare aspect a fost luat în considerare. O astfel de boală ar putea fi disciplinare providențială care ar aduce individul la punctul de a fi dispus să mărturisească și să îndrepte lucrurile (1 Corinteni 11:30-32; Evrei 12:4-14). Aceasta de asemenea ar include în mod necesar orice păcat sau jignire împotriva unui alt membru al bisericii sau împotriva adunării ca un întreg.
9. O astfel de întâlnire de rugăciune nu era o întâlnire publică, ci una particulară. Orice demonstrație publică ar anula chiar natura unor astfel de chemări. O astfel de întâlnire ar fi chiar opusul unei „slujbe de vindecare.”
10. Rugăciunea credinței, adică, rugăciunea oferită în credință, este dată prin prezbiterii bisericii. Susținerea lor în acest act de credință este o biserică unificată și rugativă. Prezbiterii înșiși au fost solemn pregătiți pentru această întâlnire și ungere. Ei vin la capul patului individului incapacitat în plinătatea credinței, ca reprezentanți ai bisericii, 35 pentru a mijloci și a căuta însănătoșirea celui bolnav. Niciodată nu trebuie să se credă că o astfel de „rugăciune a credinței” poate în vre-un fel să îl manipuleze pe Dumnezeu într-un anumit mod superstițios sau înșelător sau să îi schimbe voia lui. După cum toată credința adevărată este dată de Dumnezeu, o astfel de rugăciune ar fi rugată în supunere față de voia lui Dumnezeu, în acord cu acest mandat scriptural și în anticipare umilă a unui răspuns care îl onorează pe Dumnezeu.
11. Ungerea cu untdelemn este simbolică, nu sacramentală. Fie pentru motive medicale fie pentru motive spirituale, aplicarea untdelemnului era în natura unei ungeri.
12. Ungerea cu untdelemn în numele Domnului este un act simbolic, fizic, care însoțește rugăciunea pentru a întări credința celui uns, un act de reînnoită consacrare față de Domnul, o predare a sinelui cuiva înaintea Domnului și a prerogativei și puterii lui de restaurare.
13. Deși rugăciunea și ungerea cu untdelemn sunt poruncite, punerea mâinilor nu este poruncită. Totuși este instinctiv să așezi mâinile peste bolnav atunci când mai mulți înconjoară și se roagă peste o astfel de persoană. Nu-i așa că este ciudat, că, în timp ce punerea mâinilor nu este chestionată, ungerea cu untdelemn este chestionată?
14. Domnul a fost mulțumit să folosească și să binecuvânteze această practică de-a lungul secolelor. Creștini eminenți, și Baptiști printre ei, s-au rugat peste bolnavi, i-au uns cu untdelemn în numele Domnului, și au mărturisit că rugăciunile lor au fost ascultate și bolnavii s-au însănătoșit.
Concluzie
Caracteristica principală și esențială Baptistă nu este că noi scufundăm persoane convertite. Mai degrabă, aceasta este că noi susținem Scripturile a fi singura noastră regulă deopotrivă a credinței [ceea ce noi credem] cât și a practicii [cum trăim noi]. În orice căutare, dezbatere, controversă, cercetare sau susținere pentru adevăr așa cum îl înțelegem din Scripturi, acel factor de decizie este, „Este aceasta biblic?” Noi trebuie să fim dispuși să ne examinăm propriile noastre tradiții și prejudecăți religioase. Noi trebuie in mod constant să ne conformăm pe noi înșine la Cuvântul lui Dumnezeu, care este în mod corespunzător și complet exeget și interpretat. Noi trebuie să înțelegem că fiecare doctrină are o istorie, și că istoria trebuie să fie explorată. Adevărul divin este coerent și ne-contradictoriu, și noi trebuie să căutăm să devenim astfel în propria noastră înțelegere a adevărului Divin.
A evita sau a ne opune la anumite credințe sau practici pur și simplu deoarece alții cu care noi nu suntem de acord practică acestea nu este niciodată un motiv suficient sau consistent. Poate că noi ne jefuim pe noi înșine de unele aspecte ale adevărului care este scriptural. Ne este teamă să ne examinăm propriile noastre viziuni? Suntem noi dispuși la schimbare când suntem confruntați cu o înțelegere mai bună și mai clară a adevărului? Dacă nu suntem dispuși, atunci, în măsura în care ne întoarcem de la adevăr din oportunitate, frică sau tradiție, în acea măsură ne pierdem capacitatea de a discerne adevărul de eroare.
Opinia autorului este că ungerea cu untdelemn în numele Domnului însoțind rugăciunea pentru cei grav bolnavi este scripturală, dacă sunt împlinite toate criteriile scripturale. El nu găsește nimic care ar limita această practică la Era Apostolică și deceniile timpurii ale creștinătății cu darurile lor carismatice temporare.
În timp ce există pericole inerente în fiecare aspect al adevărului și practicii în cadrul creștinătății biblice, dacă toate protecțiile și poruncile sunt urmate nu ar trebui să fie nici o tendință de a ne deplasa departe de adevăr fie spre eroarea sacramentarianismului fie spre cealaltă extremă în direcția Carismatică. Satan atacă oriunde poate câștiga o oportunitate. Noi ar trebui să ne așteptăm ca atunci când o biserică se străduiește să se conformeze pe sine la Scripturi, satan va ridica orice opoziție sau confuzie pe care o poate ridica el.
Ungerea cu untdelemn este o chestiune mai mică decât rugăciunea credinței. Se pare că aceasta este la același nivel ca punerea mâinilor. Totuși Scriptura poruncește una și nu cealaltă. Noi găsim că este ciudat că deși mulți obiectează imediat față de ungerea cu untdelemn, nimeni nu obiectează față de punerea mâinilor când se face rugăciunea pentru bolnavi! Aceasta pur și simplu arată spre tăria tradiției și prejudecății religioase.
Pentru prezbiteri, este o chestiune serioasă, solemnă să fie chemați să se roage peste o persoană grav bolnavă și să se roage în credință, fără rezerve și să facă aceasta în mod eficient. Acesta este, probabil, cel mai mare act al credinței pentru prezbiteri ca un corp. O astfel de vizită presupune mult timp petrecut în rugăciune și în pregătire scripturală și spirituală. Aceasta de asemenea presupune o biserică rugativă reprezentată prin acești prezbiteri.
Autorul crede că a fi chemat la capul patului unei persoane pentru rugăciune și ungerea cu untdelemn a fost, este și va rămâne un eveniment relativ rar pentru următoarele motive: primul, unii pur și simplu nu cred că aceasta este biblic pentru vremea noastră, si vor căuta refugiu în tradiția religioasă sau se vor retrage din orice practică pe care ei o consideră chestionabilă. Al doilea, unii sunt retrași și caută să păstreze toate chestiunile pentru ei înșiși, inclusiv boala și suferința personală. Al treilea, o astfel de cerință ar presupune că Duhul Sfânt este la lucru într-o manieră determinantă pentru a îndemna acea persoană să își mărturisească păcatele lui, să se îndrepte pe sine în relația lui cu Domnul și cu oricine și cu toți din adunarea locală. Vizita prezbiterilor ar fi la discreția lor dacă ar exista vre-o întrebare despre motiv, păcat nemărturisit, sau probleme cu oricine din cadrul adunării locale. În final, întreaga biserică este fie direct fie indirect implicată, deoarece este o biserică informată și rugativă care trimite prezbiterii să răspundă la solicitarea bolnavului, și este un grup de prezbiteri reprezentativ sobru, rugativ, care face o astfel de vizită solemnă.
O notă finală
Atitudinea și practica unuia va fi în mare măsură determinată de tradiția lui. Dacă unii vor fi convinși sau nu, această lucrare își va sluji scopul ei dacă frații noștri sunt dispuși să considere chestiunile și să facă o judecată dreaptă. Către cei care au experimentat sau au mărturisit un astfel de timp de rugăciune și ungere cu untdelemn, nu mai trebuie să spunem nimic.
Autorul dorește să recunoască ajutorul pe care el l-a primit în felurite discuții cu alți păstori și prezbiteri care au ajuns la o concluzie asemenea și au avut experiență în această chestiune, și cu unii care nu sunt de acord. Fiecare discuție a fost ajutătoare și lămuritoare. Experiența celor dintâi a fost paralelă. O astfel de pregătire pentru o astfel de vizită, rugăciune serioasă chiar înainte de a face vizita, și întâlnirea de rugăciune în sine cu ungerea cu untdelemn, toate au făcut o impresie măreață, serioasă și binecuvântată asupra vieților și misiunilor acestor frați. În fiecare caz, întâlnirile de rugăciune au fost minunate și edificatoare, și în fiecare caz însănătoșirea celor bolnavi a devenit o realitate.
Autorul a primit cel mai mare ajutor scris de la unele dintre comentariile și lucrările istorice listate în notele de subsol, și este mulțumitor că unii au explorat această chestiune atât de mult cât este posibil. D. Edmond Hiebert și Douglas A. Moo trebuie să fie menționați pentru exegeza lor atentă. De asemenea trebuie să menționez prezentarea excelentă a lui Daniel M. Doiani a lui Iacov 5:13–20 și experiența personală a vindecării copilului fiicei lui găsită în comentariul său asupra lui Iacov în Reformed Expository Commentary Series, (Seria Comentarii Expozitive Reformate, n. tr.) pag. 189–204. Autorul recomandă în special articolul lui Kees van Kralingen, “Anointing with Oil” in Reformation Today („Ungerea cu untdelemn” în Reforma azi, n. tr.), Numărul 237, Septembrie–Octombrie, 2010, și în secțiunea scrisă de Puritanul Thomas Goodwin în a lui Works, (Lucrări, n. tr.) Vol. 11, pag. 458–462. În final, a fost deopotrivă interesant cât și edificator să văd mărturia unora dintre Strămoșii noștri Baptiști remarcabili și cel puțin două grupuri Baptiste distincte în trecut, deopotrivă în Anglia cât și în coloniile Americane, despre această practică.
—W. R. Downing
Dr. W. R. Downing este un prezbiter la Sovereign Grace Baptist Church (Biserica Baptistă a Harului Suveran, n. tr.) din Morgan Hill, California
Biserica noastră crede și predică evanghelia harului gratuit și suveran al lui Dumnezeu în mântuirea păcătoșilor, și caută să câștige cea mai larg posibilă audiență pentru adevărul Evangheliei.
Mai departe noi credem că o misiune expozitivă care prezintă întregul sfat al lui Dumnezeu este singura abordare care îl glorifică pe Dumnezeu în mod total în ascultare de mandatul evangheliei.
Noi susținem o viziune Baptistă a Teologiei Legământului, și astfel Legea Morală ca mijloc rânduit de Dumnezeu de convingere cu privire la păcat și regulă de viață pentru credincios.
În final, noi susținem că mandatul clar al lui Dumnezeu pentru misiunea pastorală este să lucreze pentru a aduce fiecare membru la maturitate doctrinală și spirituală pentru slava lui Dumnezeu.
Noi credem că predicarea biblică este centrală pentru viața și închinarea bisericii, și că Dumnezeu a ordinat predicarea publică a Evangheliei ca mijloc principal de a extinde împărăția în această economie.
Crezând în lucrarea Duhului Sfânt prin adevărul în convingere și în convertire a păcătoșilor, și că oamenii sunt îndreptați spre Cristos și îndemnați la credință și pocăință în contextul predicării evangheliei.
Published by P.I.R.S. Publications
A Ministry of Sovereign Grace Baptist Church 271 W. Edmundson Ave.
Morgan Hill, CA 95037 www.sgbcsv.org
© 2012
Note de subsol:
1. 1 Timotei 4:14, mh. avme,lei tou/ evn soi. cari,smatoj( o] evdo,qh soi dia. profhtei,aj meta. evpiqe,sewj tw/n ceirw/n tou/ presbuteri,ouÅ Se pare evident că Timotei a primit un dar carismatic la ordinarea lui deopotrivă prin profeție cât și prin punerea mâinilor de către prezbiteri.
2. Kittel, Theological Dictionary of the New Testament, (Dicționar teologic al Noului Testament, n. tr.) 1, pag. 490–493. Vezi de asemenea Kees van Kralingen, “Anointing with Oil,” (Ungerea cu untdelemn, n. tr.) Reformation Today, (Reforma azi, n. tr.) Nr. 237, Septembrie–Octombrie, 2010. Acest articol este practic și echilibrat, dintr-o perspectivă Reformată.
3. Douglas A. Moo, “James,” (Iacov, n. tr.) Tyndale New Testament Commentaries, (Comentariile la Noul Testament ale lui Tyndale, n. tr.) pag. 176–177.
4. Conform R. C. H. Lenski, “The Epistle to the Hebrews and the Epistle of James,” (Epistola către evrei și Epistola lui Iacov, n. tr.) The Interpretation of the New Testament, (Interpretarea Noului Testament, n. tr.) pag. 660–661; A. T. Robertson, Studies in the Epistle of James, (Studii în Epistola lui Iacov, n. tr.) pag. 255–256; Donald W. Burdick, “James,” (Iacov, n. tr.) Expositor’s Bible Commentary, (Comentariul prezentatorului Bibliei, n. tr.) 12, pag. 204.
5. Geneza 28:18. [e;sthsen auvto.n sth,lhn kai. evpe,ceen e;laion evpi. to. a;kron auvth/j], evpice,w, „a turna peste.” Acesta a fost un act solemn al ungerii, sau o turnare a untdelemnului, însoțită cu un jurământ solemn din partea lui Iacov.
6. Conform Edwin Hatch și Henry A. Redpath, A Concordance to the Septuagint, (O concordanță la Septuagint, n. tr.) 1, pag. 52. Notă: Kralingen afirmă corect că termenul cri,w nu a fost niciodată folosit pentru ungerea fizică în Noul Testament – ci acesta era termenul obișnuit pentru ungerea fizică într-un sens sacru în Vechiul Testament. Vezi Kralingen, Op. cit.
7. Termenul avlei,fw apare de douăzeci și opt de ori în Septuagint. Douglas A. Moo, “The Letter of James,” (Scrisoarea lui Iacov, n. tr.) The Pillar New Testament Commentary, (Comentariul stâlpului în Noul Testament, n. tr.) pag. 238–242. De asemenea, el indică, împreună cu alții, că dacă Iacov se referea la ungerea fizică, acesta este termenul pe care el l-ar fi folosit. Conform de asemenea lui, Douglas A. Moo, TNTC, pag. 179.
8. Vezi Kurt A. Richardson, “James” (Iacov, n. tr.) The New American Commentary, (Comentariu american nou, n. tr.) pag. 232–233. Douglas A. Moo, după ce oferă o trecere în revistă foarte echilibrată a feluritelor opinii, conclude că acesta nu era medicinal, ci un act simbolic de consacrare. “James,” (Iacov, n. tr.) PNTC, Loc. cit.
9. Hamartiogenic, adică, produs de păcat. Toate bolile pot fi urmărite indirect până la păcat ca fiind caracteristice unei umanități căzute, păcătoase. Un fel de boală, totuși, este rezultatul direct al păcatului.
10. Presupusa mărturisire a păcatului în acest context în versetele 15-16, „… și, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiți-vă unii altora păcatele și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați”, poate sugera că poate exista păcat sau ofense între această persoană și alți membri ai bisericii care ar trebui să fie rezolvate. Dacă acestea ar fi cunoscute, ele ar fi rezolvate înainte ca prezbiterii să se roage și să ungă cu untdelemn.
11. Ludwig Ott, Fundamentals of Catholic Dogma, (Fundamente ale dogmei Catolice, n. tr.) pag. 445–450.
12. ;Eucelaion. Acest termen este derivat din cuvântul „rugăciune, euvch și e;laion, untdelemn.” Vezi Douglas A. Moo, PNTC, Op. cit.
13. Vezi E. C. S. Gibson, “James,” (Iacov, n. tr.) The Pulpit Commentary, (Comentariu amvon, n. tr.) 21, p. 71.
14. Vezi E. C S. Gibson, Op. cit.; Joseph B. Mayor, The Epistle of James, (Epistola lui Iacov, n. tr.) pag. 232–234.
15. Douglas A. Moo, “James,” (Iacov, n. tr.) TNTC, pp. 184–185.
16. Printre cei care adoptă o astfel de viziune: B. H. Carroll, Interpretation of the English Bible, (Interpretarea Bibliei engleze, n. tr.) 13, pag. 47–50; John Peter Lange, Commentary on the Holy Scriptures, (Comentariu la Sfintele Scripturi, n. tr.) 12, pag. 139–140; E. T. Winkler, “James,” (Iacov, n. tr.) An American Commentary on the New Testament, (Un comentariu american asupra Noului Testament, n. tr.) pag. 70–71.
17. A. T. Robertson, Loc. Cit.
18. Albert Barnes, Notes: Hebrews–Jude, (Note: Evrei-Iuda, n. tr.) pag. 91–92.
19. B. H. Carroll, Loc. cit.; Robert Johnstone, Lectures Exegetical and Practical on The Epistle of James, (Lecturi exegetice și practice asupra Epistolei lui Iacov, n. tr.) pag. 402–404; Peter H. Davids, “The Epistle of James,” (Epistola lui Iacov, n. tr.) The New International Greek Testament Commentary, (Comentariu internațional al Noului Testament în greacă, n. tr.) pag. 193–194.
20. Sophie Laws, “The Epistle of James,” (Epistola lui Iacov, n. tr.) Black’s New Testament Commentary, (Comentariul lui Black asupra Noului Testament, n. tr.) pag. 126–127.
21. John Calvin, James, (Iacov, n. tr.) pag. 314–315.
22. John Gill, “An Exposition of the New Testament,” (O expunere a Noului Testament, n. tr.) Gill’s Commentary, (Comentariul lui Gill, n. tr.) 6, pag. 801–802.
23. Thomas Manton, Works, (Lucrări, n. tr.) 4, pag. 445–452; John Trapp, Commentary on the Old & New Testaments, (Comentariu la Vechiul și Noul Testament, n. tr.) 5, p. 704.
24. John Trapp. Loc. cit.
25. Thomas Goodwin, Works, (Lucrări, n. tr.) 11, pag. 458–462.
26. Vezi discuția despre folosirea untdelemnului cu rugăciune în Ralph. P. Martin, “James,” (Iacov, n. tr.) Word Biblical Commentary, (Comentariu Biblic al Cuvântului, n. tr.) pag. 207–209. Martin mai departe previne împotriva oricăror concluzii precise referitoare la semnificația exactă a ungerii cu untdelemn datorită dovezii restrânse din Noul Testament pentru practică.
27. James. Adamson, “The Epistle of James,” (Epistola lui Iacov, n. tr.) The New International Commentary on the New Testament, (Noul comentariu internațional asupra Noului Testament, n. tr.) pag. 197–198.
28. D. Edmond, Hiebert, James, (Iacov, n. tr.) pag. 294–296; Simon J. Kistemaker, “James, I–II John,” (Iacov, 1-2 Ioan, n. tr.) New Testament Commentary, (Comentariul Noului Testament, n. tr.) pag. 175–177.
29. H. A. W. Meyer, Critical and Exegetical Handbook to the New Testament, (Manual critic și exegetic la Noul Testament, n. tr.) 10, pag. 156–157, vezi nota de subsol 1.
30. Autorul a interdievat pe mai mulți și a cercetat exemple istorice ale folosirii untdelemnului împreună cu rugăciunea în restaurarea persoanelor bolnave. Aceștia i-au inclus pe pastorii dintre Baptiștii Fundamentali, Baptiștii Landmark (punct de reper, n. tr.), Baptiștii Reformați și Baptiștii Harului Suveran. Douglas A. Moo este de opinie că acest ritual este valabil pentru timpul prezent. Conform deopotrivă la PNTC și TNTC. În cel din urmă Moo dedică o secțiune specială la întrebarea despre ungerea cu untdelemn și vindecare, pag. 183–187.
31. Exemplele de vindecări, incluzând o relatare puțin detaliată a vederii restaurate a femeii, este dată de Jim Scott Orrick, “Hanserd Knollys,” A Noble Company: Biographical Essays on Notable Particular–Regular Baptists in America, (O companie nobilă: eseuri biografice despre personalități Baptiști Distincți-Riguroși în America, n. tr.) ed. By Terry Wolever. Springfield, MO: Particular Baptist Press, (Tipografia Baptistă Distinctă, n. tr.) 2006, pag. 4, 15–17; Thomas Crosby, History of the English Baptists, (Istoria Baptiștilor englezi, n. tr.) 1, p. 338.
32. Powell a apreciat aceasta ca un decret al Evangheliei din următoarea declarație în a lui Mărturisire de Credință: “Vizitarea bolnavilor și vizita Prezbiterilor ca să îi ungă în numele Domnului, este un decret al Evangheliei și nu este abrogată, Iacov 5:14. 15.” Joseph Ivimey, History of the English Baptists, (Istoria Baptiștilor englezi, n. tr.) 2, p. 214.
33. J .M. Cramp, History of the Baptists, (Istoria Baptiștilor, n. tr.) p. 438; Barry M. Howson, “Hanserd Knollys,” The British Particular Baptists, (Baptiștii Britanici Distincți, n. tr.) Michael A. G. Haykin, Ed., 1, pag. 41, 49; Ivimey, Op. cit., p. 227.
34. Walter Wilson, The History and Antiquities of the Dissenting Churches, (Istoria și antichitățile bisericilor dizidente, n. tr.) 1, p. 411; J. J. Goadby, Bye–Paths in Baptist History, (Cărări înguste în istoria baptistă, n. tr.) pag. 293–298; Terry Wolever, ed., Op.cit., p. 289.
35. Vezi B. H. Carroll, Op. cit., p. 47; Dan G. McCartney, “James” (Iacov, n. tr.) Baker Exegetical Commentary, (Comentariul exegetic al lui Baker, n. tr.) p. 253.
NOTĂ: Datorită faptului că în acest document nu s-au putut reproduce în totalitate cuvintele din greacă, pentru cei doritori, acest document în engleză este disponibil aici.
