1. INTRODUCERE
Bisericile estice acordă închinării o importanţă primordială. Bătăile inimii bisericii se manifestă prin închinare. Sfântul Eucharist este coroana tuturor celorlalte închinări. Este făcut “în duh şi adevăr” (Ioan 3:24). Acest sacrificiu sfânt a fost instituit şi încredinţat ucenicilor Săi de către Domnul. Biserica celebrează acest sacrificiu sfânt ca o continuare a sacrificiului de pe Calvar.
Omul, creat cu puţin mai prejos decât Dumnezeu şi încununat cu glorie si onoare, (Psalmul 8:5) este esenţialmente o creatură făcută pentru închinare. Slăbiciunile şi recunoştinţa creaţiei, îl aduce pe om la creator. El stă cu o inimă smerită, capul plecat şi ochii tânjind după descoperirea lui Dumnezeu, înaintea Atotputernicului Dumnezeu care este Creatorul şi Susţinătorul tuturor. De multe ori omul se bucură de părtăşia cu Dumnezeu în tăcere aducându-ne aminte de versetul “Tăceţi şi să ştiţi că eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10).
În mare, Bisericile Ortodoxe sunt împărţite în două grupe principale: Bisericile Ortodoxe Orientale (care nu acceptă Conciliul de la Calcedon din 451 d. Hr.) şi Bisericile Ortodoxe (Estice) Bizantine (care acceptă Conciliul de la Calcedon). Familia Bisericilor Orientale Ortodoxe includ cinci biserici. Acestea sunt: Biserica Ortodoxă Armeană, Biserica Ortodoxă Coptică, Biserica Ortodoxă Etiopiană, Biserica Ortodoxă Siriană din Malankara (India) şi Biserica Ortodoxă Siriană din Antiohia. Toate aceste biserici au “inter comuniune” cu Bisericile Ortodoxe în general iar Biserica Ortodoxă din Malankara acordă importanţa primordială Sfântului Eucharist. Această taină (sacrament) completează toate celelalte taine (sacramente). Mai este cunoscut şi ca „taina tainelor”. Această taină, înfăptuită de conducătorul celebrării şi de participanţi, este un sacrificiu al întregii biserici pentru întreaga lume. Iertarea păcatelor si viaţa veşnică sunt scopurile Sfântului Eucharist. Preotul este slujitorul acestui sacrificiu sfânt stabilit de Isus Cristos Marele Preot, prin apostolii Săi. În Biserica Ortodoxă din Malakara Sfântul Eucharist este cunoscut ca „Sfânta Qurbana”, însemnând „prinos” sau „sacrificiu”.
Ceea ce urmează în continuare este o umilă încercare de a face un studiu asupra Sfântului Eucharist conform învăţăturilor şi tradiţiilor Bisericii Ortodoxe din Malankara. În acest capitol sunt incluse o explicare a diverşilor termeni folosiţi pentru Sfântul Eucharist, un studiu descriptiv, precum şi structura lui generală, originea si dezvoltarea diferitelor liturghii, si învăţăturile Patristice principale asupra Eucharistului.
2. “FACEŢI ACEASTA ÎN AMINTIREA MEA”
(Instituirea Eucharistului de către Isus Cristos)
Conform scrierilor din Evangheliile Sinoptice (Matei 26:26-30, Marcu. 14:22-26, Luca 22:14-38), Domnul nostru a instituit Sfântul Eucharist în ultimele Lui zile. Aceasta a fost în casa Sf. Marcu, şi, conform evangheliei sinoptice (Luca 22:29), a avut loc în timpul ultimei cine Pascale a Domnului. Domnul nostru a mâncat Paştele împreună cu cei doisprezece apostoli ai Săi. El a luat pâinea, şi după ce a mulţumit, a frânt-o şi le-a dat-o zicând: „Acesta este trupul meu care se dă pentru voi. Să faceţi lucrul aceasta în amintirea Mea” (Luca 22:19). El a luat paharul spunând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi” (Luca 22:20).
Conform evangheliei Sf. Ioan, Paştele Iudeilor a fost după crucificarea Domnului nostru (Ioan 13:1,18:28, 19:14). De aici, instituirea Sfântului Eucharist, conform tradiţiei Johannine , a fost cu o zi înainte de Paştele Iudaic. Conform tradiţiei sinoptice era în aceeaşi zi cu Paştele Iudaic.
Sărbătoarea Paştelui
Conform tradiţiei Iudaice, Paştele este „sărbătoarea azimilor”. Toate resturile de pâine dospită erau aruncate afară din case şi pâinea nedospită (azimi) era mâncată la cina Paştelui. Citim cum Israeliţii suferind robia din Egipt, sub conducerea lui Moise, au luat azimi (Exod 12:34,39). Paştele a fost amintirea plecării Israeliţilor din Egipt. Mai mult, cu sângele mielului Pascal au fost unşi cei doi stâlpi ai uşii şi pragul de sus, pentru a permite locuitorilor casei să scape de plaga distrugătoare (Exod 12:13). Sacrificiul etern al Domnului nostru a marcat sfârşitul jertfei sângeroase. Acesta a fost sfârşitul Paştelui Iudaic şi totodată începutul Paştelui Creştin. Când „mielul lui Dumnezeu care a luat păcatele lumii” (Ioan 1:29) a fost sacrificat, noul Paşte a fost instalat. (Exod 12:34, 39). Paştele a fost pomenirea acestei plecări a Israeliţilor din Egipt.
Pâinea folosită de Domnul nostru pentru instituirea Eucharistului a fost pâine dospită („lahmo” în Siriană şi „artos” în Greacă). De aici Bisericile Ortodoxe folosesc pâine dospită pentru Sfântul Eucharist din primele zile. Este o tradiţie că, o parte din coca folosită pentru pâine se pune deoparte si este ţinută ca dospită când pâinea era făcută pentru Ultima Cină. Această dospeală este amestecată cu cocă când pâinea se face pentru următorul Eucharist. Această tradiţie continuă chiar şi în zilele noastre.
“Faceţi aceasta”
„Faceţi aceasta în pomenirea mea” (Luca 22:19) a fost porunca Domnului nostru care a instituit Sfântul Eucharist. În cartea Faptelor Apostolilor citim despre felul cum era sărbătorit Sfântul Eucharist în biserica primară (F.A. 2:42, 46; 20:7). Bisericile Ortodoxe, spre deosebire de cele Protestante, acordă o mare importanţă Sfântului Eucharist. Sfântul Eucharist este sărbătorit în toate duminicile, şi în alte zile de sărbătoare cu excepţia Vinerii Mari. Toate celelalte sacramente sunt completate de Sfântul Eucharist. De exemplu Botezul, Confesiunea, Ordinarea, Căsătoria şi Ungerea bolnavilor. De asemenea, consacrarea bisericii şi Sfântul Myron sunt completate de Sfântul Eucharist. Biserica învaţă ca toţi cei care participă la slujbă să primească Sfânta Comuniune. Imnurile si rugăciunile în Sfântul Eucharist poartă mărturia aceasta. Nu există învăţătură în Biserica Ortodoxă care să spună că nu trebuie să fie Sfântul Eucharist atunci când nu este nimeni care să primească Sfânta Comuniune. Administrarea Slujbei Cuvântului mai degrabă decât a Sfântului Eucharist este împotriva tradiţiei Ortodoxe.
“În amintirea Mea”
Sfântul Eucharist nu este o simplă aducere aminte a ceva ce s-a întâmplat în trecut. Ci este o aducere în experienţa din timpul prezent a ceea ce s-a întâmplat în trecut. Prin închinare, şi participarea în trup şi sânge a Domnului nostru, noi aducem în experienţa prezentă, pe Domnul Isus Cristos Însuşi şi lucrarea Lui mântuitoare. Noi devenim una cu Domnul în Sfântul Eucharist.
Toată istoria întrupării Domnului nostru este reamintită în fiecare Sfânt Eucharist. În una din rugăciunile pregătitoare a Sfântului Eucharist, se spune „noi sărbătorim amintirea Domnului Dumnezeului nostru şi Mântuitor Isus Cristos, şi toată lucrarea Lui de mântuire săvârşită în locul nostru, în special anunţarea prin înger, conceperea Lui glorioasă, naşterea Lui trupească, botezul Lui în Râul Iordan, postul Lui de patruzeci de zile, patimile Lui ispăşitoare, crucificarea Lui, moartea Lui dătătoare de viaţă, înmormântarea Lui cu cinste, glorioasa Lui înviere, înălţarea Lui la cer şi aşezarea Lui la dreapta Tatălui”. (Liturghia Sfântului Eucharist al Bisericii Ortodoxe Siriene din Malankara. Mar Jiulius Press, Pampakuda – 1986,. Page -272).
Diverse nume folosite pentru Sfântul Eucharist
a) Mesa
Acesta provine din cuvântul latinesc „missa”, folosit la dismissal (din engleză, eliberarea la sfârşitul slujbei, n. tr.) de la sfârşitul Sfântului Eucharist în Biserica Romano-Catolică. Biserica Romano-Catolică foloseşte acest nume.
b) Sfânta Comuniune
Comuniunea dintre Cristos şi oameni şi de asemenea comuniunea între oameni sunt exprimate aici (1 Corinteni 10:16,17). Biserica Anglicană şi Bisericile Protestante folosesc acest cuvânt.
c) Sfântul Eucharist
Cuvântul Eucharist provine de la cuvântul grecesc „Eucharistia”, care înseamnă „a da mulţumire”. Sf. Pavel spune: „după ce a mulţumit, a frânt-o”. Sf. Pavel nu spune „a binecuvântat”. A da mulţumire este calea binecuvântării. (1 Corinteni 11:24).
d) Cina Domnului
Bisericile Protestante folosesc acest nume. În Bisericile Ortodoxe, masa de dragoste, sau „Agape” este diferită de Sfântul Eucharist. Sf. Pavel vorbeşte despre mesele de dragoste în 1 Corinteni 11:20.
e) Taină
Bisericile Ortodoxe Estice (Răsăritene) folosesc cuvântul „Taină” pentru Sfântul Eucharist, cuvânt care provine din limba greacă „Mysterion”. Ei numesc toate sacramentele „misterele bisericii”. Cuvântul mister înseamnă realitatea ascunsă. Toată plinătatea mântuirii lui Dumnezeu, ascunsă în vremurile străvechi a fost manifestată prin singurul Său Fiu. Noi participăm azi la lucrările de mântuire a lui Dumnezeu, prin participarea noastră la taine. Cuvântul „taină” se referă la sacramente în general şi Sfântul Eucharist în particular. Pâinea şi vinul devin trupul şi sângele Domnului nostru într-o manieră inperceptibilă de către simţurile omeneşti. De aceea este un „mister”.
f) Qurbana
Biserica Ortodoxă Siriană din Antiohia şi Biserica Ortodoxă Siriană din Malankara folosesc termenul sirian „Qurbono” sau „Qurobono”. „Qurobono” înseamnă „sacrificiu”. Urmând tradiţia Bisericii Siriene din Antiohia, Biserica Ortodoxă Siriană din Malankara foloseşte cuvântul „Qurobono” care înseamnă ofrandă (aceea care este oferită lui Dumnezeu) sau sacrificiu. Prin sacrificiul Domnului nostru, ne dăruim pe noi înşine şi întregul univers ca o jertfă Tatălui ceresc. Termenul „Qurbana” o formă derivată din Qurbono.
O expunere a diferitelor aspecte ale Sfântului Eucharist.
a) Sfântul Eucharist este un sacrificiu
Sacrificiul lui Isus Cristos este făcut o realitate prin simboluri din Sfântul Eucharist. Domnul nostru a spus: „Tată în mâinile Tale îmi încredinţez duhul” (Luca 23:46). Aceasta a fost o dedicare spirituală completă. În una din rugăciunile Anaforei din Biserica Ortodoxă Siriană din Malankara, se spune: „Această Anafora este milă, pace, sacrificiu şi recunoştinţă.” În sărbătorirea publică a Sfântului Eucharist, înainte de Anafora, sunt rugăciuni lungi numite „Prumeon” şi „Sedra”. În aceste rugăciuni, jertfele Vechiului Testament sunt descrise ca nişte umbre prevestitoare a Sfântului Eucharist. Spre exemplu jertfa lui Abel, darul constând în pâine şi vin pentru Melhisedec, jertfirea lui Isaac etc.
b) Sfântul Eucharist este o slujbă de recunoştinţă
În Sfântul Eucharist, noi îi mulţumim Tatălui ceresc pentru crearea noastră, pentru răscumpărarea, sfinţirea şi promisiunea împărăţiei lui Dumnezeu. Este ofranda jertfelor de laudă a bisericii pentru întreaga creaţie. Noi oferim pâine şi vin care sunt roadele muncii omeneşti, ca simbol de mulţumire a întregii creaţii. Majoritatea rugăciunilor în Sfântul Eucharist se termină cu această rugăciune: „Fie ca noi să-Ţi aducem laudă şi mulţumire Ţie, Fiului tău Preaiubit, şi Sfântului Tău Duh, acum şi întotdeauna şi în vecii vecilor, Amin”.
c) Sfântul Eucharist este o masă de dragoste
Împărăţia lui Dumnezeu este comparată cu o masă de dragoste de către Domnul nostru (Matei 22:2). Mirele este Cristos şi mireasa este Biserica. Invitaţii sunt credincioşii şi preoţii, slujitorii.
d) Sfântul Eucharist este o umbră a Ultimelor zile (Eschaton)
Este semnul prevestitor şi anticiparea escatonului. Viziunea Sf. Apostol Ioan, este o chemare la ospăţul Escatonului. „Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu mine” (Apoc. 3:20). De aici, participarea la Sfântul Eucharist este o aşteptare plină de speranţă şi bucurie.
e) Sfântul Eucharist este o slujbă de amintire
Este memorialul lui Cristos care a murit pe cruce şi a înviat din morţi. Nu este doar o simplă aducere aminte a marilor evenimente ale jertfei Domnului nostru sau doar un exerciţiu intelectual. Mai mult decât atât, este participarea noastră în salvarea câştigată de Dumnezeu. În Anofora lui Mar Mathia Royo noi spunem: „O Doamne, ne amintim naşterea Ta, scutecele, circumcizia, botezul, crucificarea, înmormântarea, învierea şi înălţarea. Noi nu uităm nici unul din acestea niciodată.’ (Liturghia Sfântului Eucharist a Bisericii Ortodoxe Siriene din Malankara, Mar Iulius Press, Pampakuda – 1986. Pagina – 170).
f) Sfântul Eucharist este Pâinea Vieţii
Este Pâinea Vieţii, care ne dă nouă iertare de păcate, hrănire spirituală şi viaţă veşnică. „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine. Eu sunt Pâinea Vieţii. Părinţii voştri au mâncat „mană” în pustie, şi au murit. Pâinea, care se coboară din cere, este de aşa fel ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară (Ioan 6:47-50). Această “mană” este umbra premergătoare a Sfântului Eucharist şi Sfântul Eucharist este umbra premergătoare a pâinii pe care o vom mânca în ceruri.
Sângele este simbolul vieţii în timpul Vechiului Testament. (Levitic 17:11). Când bem sângele Fiului lui Dumnezeu, primim viaţa lui Dumnezeu. În timp ce bem sânge din pahar, cel care celebrează spune „O Dumnezeu Isus cuvântul care a venit pentru salvarea noastră, datoriile mele să fie achitate şi păcatele iertate, prin al Tău sânge viu şi dătător de viaţă care a curs pe cruce” (Liturghia Sfântului Eucharist, Mar Iulius Press, Pampakuda -1986. Page – 110).
g) Sfântul Eucharist este o închinare cerească
Sfântul Eucharist este un timp în care cerul coboară pe pământ. Sfântul Eucharist este celebrat atât de cei în viaţă cât şi de cei plecaţi. Sfinţii şi îngerii ni se alătură în acest sacrificiu. După cum avem Duhul Sfânt, care ne face vrednici să-l numim pe Dumnezeu „Ava Tată” (Rom. 8:15), intrăm în închinare cu un duh de libertate.
3. O LISTĂ A DIFERITELOR LITURGHII FOLOSTIE PENTRU SFÂNTUL EUCHIARIST ÎN BISERICA ORTODOXĂ SIRIANA DIN MALANKARA
1. Anafora Sfântului Iacov, fratele Domnului nostru şi întâiul Episcop din Ierusalim 61 d.Hr.
2. Anafora lui Mar Dionysius Iacov Bar Salibi, Episcop de Amid. 1171 d.Hr.
3. Anafora lui Mar Ivanios, a Gurii de Aur
4. Anafora Sfântului Ioan Evanghelistul, 90 d.Hr.
5 Anafora lui Mar Mathai Royo.
6. Anafora lui Mar Osthathios, Patriarh de Antiohia.
7. Anafora Sfântului Iulius, Episcop de Roma, 365 d. Hr.
8. Anafora lui Mar Xystus, Patriarh de Roma. 251 d. Hr.
9. Anafora Sfântului Petru, Căpetenia Apostolilor, d. Hr.
10. Anafora celor Doisprezece Apostoli – Conform Sfântului Evanghelist Luca, 90 d. Hr.
11. Anafora lui Mar Isaac.
12. Anafora lui Mar Avraam Nahasirthono.
13. Anafora numită Mkanastho.
4. UN REZUMAT AL STRUCTURII SFÂNTULUI EUCHARIST
Sfântul Eucharist are trei părţi principale; slujba pregătitoare sau serviciul de pre-comuniune, sărbătorirea publică a Eucharistului şi serviciul post-comuniune.
a. Serviciul de pregătire
Serviciul de pregătire este condus în mod secret. El are două părţi. Prima parte este pregătirea altarului şi a ofrandei de pâine şi vin pentru sărbătoare. Partea a doua include rugăciuni de dedicare şi rugăciuni lungi de mijlocire. Când preotul intră în sanctuar pentru slujba de pregătire, perdeaua este dată la o parte pentru a putea intra. Înainte de a începe serviciul pregătitor, el îşi spală mâinile îşi pune veşmântul regal de „glorie şi frumuseţe”.
b. Celebrarea publică a Sfântului Eucharist
Celebrarea publică are două părţi principale, „Slujba cuvântului” şi „Slujba Sacramentului”. Când preotul termină serviciul preparator, celebrarea publică începe şi perdeaua este ridicată.
Slujba cuvântului
Slujba cuvântului include deschiderea sanctuarului, rugăciunea de început, imnul de slavă (trisagion), citirea Noului Testament, predica, rugăciunile de absolvire şi dedicare, binecuvântarea cădelniţei şi cântatul Crezului Nicean.
Scopul citirii din Noul Testament este pentru a evoca marile evenimente ale istoriei mântuirii. Prima citire este luată din Faptele Apostolilor sau din epistolele generale şi este făcută de către un diacon, aşezat în partea nordică a treptei sanctuarului. Aceasta simbolizează misiunea pentru Iudei. A doua citire este din epistolele Sfântului Pavel, care se citeşte stând în partea sudică a treptei sanctuarului. Aceasta simbolizează misiunea pentru neamuri. A treia parte şi cea mai importantă este citirea evangheliei, cunoscută ca Evanghelion, însemnând vestea bună. Evanghelia este adusă în faţă înaintea sanctuarului, în mod ceremonial, cu lumânări aprinse în fiecare parte şi cădelniţa în faţă.
Crezul Niceano-Constantinopolitan este recitat de un diacon sau de către întreaga congregaţie. După aceasta, doar cei botezaţi au dreptul să participe în sacramentul divin. De aceea, aceasta parte este cunoscută ca „liturghia credincioşilor”. Novicii pot să participe la serviciu imediat după crez. Din acest motiv această parte este cunoscută şi ca „liturghia novicilor”.
Misiunea Sacramentului
Misiunea sacramentului este cunoscută ca şi „Anafora”, însemnând ofranda sau sacrificiul celor credincioşi. Doar cei botezaţi sunt lăsaţi să participe în acest locaş divin pentru că Domnul nostru i-a luat doar pe cei Doisprezece cu El în Camera de sus. Această a doua parte cuprinde următoarele secţiuni importante. Ele sunt: a) sărutul păcii, b) celebrarea instituirii de către Cristos a Sfântului Eucharist şi Anamneza, c) invocarea Duhul Sfânt, d) marea mijlocire, e) frângerea şi amestecarea, f) rugăciunea Domnului, g) înălţarea Sfintelor Mistere, h) comuniunea şi i) mulţumirea.
a) Sărutul păcii
Ca un semn de reconciliere, membrii congregaţiei oferă sărutul păcii (Matei 5:23-24) celorlalţi. Preotul sărută altarul şi lanţurile cădelniţei, ţinute de către diacon, şi diaconul duce mai departe sărutul păcii la fiecare din sanctuar şi apoi la congregaţiei.
b) Instituirea şi Anamneza (Amintirea)
Preotul binecuvântează pâinea şi vinul, relatând faptele Domnului nostru şi instrucţiunea Lui de a face aceasta în amintirea morţii şi învierii până ce El va reveni (Luca 22:19, 1 Corinteni 11:24-25).
c) Invocarea Duhului Sfânt (Epiclesis)
După rugăciunile de „instituire” şi „amintire” preotul invocă Duhul Sfânt să sfinţească sacramentul. În unele anafore, preotul se roagă ca Duhul Sfânt să vină asupra lui şi de asemenea asupra întregii congregaţii.
d) Marea mijlocire (Dlptychs)
Sunt şase rugăciuni de mijlocire. Primele trei sunt pentru cei vii iar celelalte trei sunt pentru cei care au plecat. Ele sunt:
1. pentru părinţii spirituali aflaţi în viaţa.
2. pentru fraţii credincioşi aflaţi în viaţă.
3. pentru conducătorii seculari credincioşi aflaţi în viaţă.
4. pentru Mama lui Dumnezeu şi a sfinţilor.
5. pentru părinţii şi doctorii spirituali ai bisericii care au plecat.
6. pentru toţi cei credincioşi care au plecat.
e) Frângerea şi amestecarea
Preotul rupe Trupul şi pune o bucată în Sânge în potir. Cu o altă bucată, stropeşte Trupul cu Sânge. Sanctuarul este închis în aceste momente.
f) Rugăciunea Domnului
După amestecare, sanctuarul este deschis. Atunci preotul şi oamenii recită împreună rugăciunea Domnului.
g) Înălţarea Sfintelor Taine
Înălţarea Sfintelor Taine comemorează ascensiunea Domnului nostru.
h) Comuniunea
Sanctuarul este închis din nou. După rugăciunile cuvenite, preotul ia din Sfânta Pâine şi de Sângele Viu, cu rugăciunea, „Tăciunele viu şi împăciuitor al Trupului şi Sângelui lui Cristos, Dumnezeu nostru îmi este dat mie… Amin”. (Liturghia Sfântului Eucharist a Bisericii Ortodoxe Siriene din Malankara, Anafora lui Mar Iacov. Pag. 110).
După preot, Sfânta Comuniune este dată acelora care sunt în sanctuar. După aceasta, perdeaua este trasă la o parte şi Comuniunea este dată adunării.
i) Rugăciunile de mulţumire
Preotul se roagă cu voce tare o rugăciunea de mulţumire.
j. Slujba Post-Comuniune
După benedicţiunea finală, sanctuarul este închis. Preotul primeşte Sfintele Taine. După scoaterea veşmintelor, preotul recită Psalmii 23 & 29 şi alte rugăciuni. El spală vasele sfinte şi îşi spală mâinile sale. Apoi preotul îşi ia rămas bun de la altar, întrebându-se dacă a fost ultima lui slujbă Eucharistică. Adunarea nu are nici o parte la slujba de după comuniune.
5. FOLOSIREA SCRIPTURILOR ÎN SFÂNTUL EUCHARIST
Într-o foarte mare măsură, închinarea creştină se bazează pe Sfintele Scripturi. Slujba Eucharistică are fundamentele şi în Vechiul Testament. Multe din evenimentele Vechiului Testament sunt nişte semne prevestitoare ale Noului Testament. Din acest motiv ele sunt narate în slujba Sfântului Eucharist. Scripturile sunt citite în timpul slujbei pentru edificarea adunării. Rugăciunile Slujbei Eucharistice includ numeroase citate din Scripturi. În Slujba Eucharistică a Bisericii Ortodoxe Siriene din Malankara, avem Comuniunea Sfinţilor, spre sfârşitul slujbei. Există patru secţiuni în această parte. Pentru fiecare dintre acestea, sunt folosite versete din cartea Psalmilor.
a. Amintirea Maicii Domnului Psalmul 45: 9-11.
b. Amintirea tuturor Sfinţilor Psalmul 92: 12-14.
c. Amintirea Clericului Psalmul 132: 9-12.
d. Amintirea Credincioşilor Psalmul 103:13-15.
Toate aceste rugăciuni sunt înălţate cu tămâie. Aceasta înseamnă că rugăciunile pentru Maica Domnului, pentru toţi sfinţii, clericul şi credincioşi se ridică către ceruri ca o mireasmă plăcută, aşa cum este descrisă în Cartea Apocalipsei (8:3-4).
Biserica urmăreşte un ghid de lectură, în care citirile din Vechiul Testament şi din Noul Testament incluzând Apocrifele sunt date pentru fiecare Duminică şi pentru alte zile şi ocazii importante. Prezentul ghid de lectură este unul revizuit, publicat în 1987. Preoţii se presupune că vor predica bazat pe pasajul din acea zi.
6. ÎNVĂŢĂTURA PATRISTICĂ CU PRIVIRE LA SFÂNTUL EUCHARIST
Primii părinţii ai Bisericii au acordat o mare importanţă Sfântului Eucharist în învăţăturile lor. În scrierile lor, putem vedea o sumedenie de instrucţiuni cu privire la pregătirea pentru Eucharist, celebrarea Eucharistului, importanţa Duminicii etc. O mică parte dintre părinţii Bisericii sunt citaţi mai jos:
1. Sf. Ignatius din Antiohia (C. 110)
În scrisoarea sa către Efeseni (nr. 20), Sf. Ignatius spune: „arătaţi ascultare cu o minte neîmpărţită, episcopului şi presbiterilor, şi să frângeţi aceeaşi pâine, care este medicina nemuririi şi un antidot, astfel ca noi să nu murim, ci să trăim pentru totdeauna în Isus Cristos”. (Daniel J. Sheerin. Eucharistul. Mesajul Părinţilor Bisericii – Vol. 7. Michael Glazier. Delaware, 1986. Pag. 242).
Acest pasaj arată două lucruri; a) poziţia episcopului şi a prezbiterilor şi b) importanţa Sfântului Eucharist. Sfântul Eucharist este lăudat ca fiind „medicina nemuririi”.
În scrisoarea sa către cei din Smirna (nr. 8), Sf. Ignatius vorbeşte din nou despre a) autoritatea şi poziţia episcopului, b) natura bisericii şi c) celebrarea botezului şi „agape”:
„Voi toţi trebuie să urmaţi conducerea episcopului, aşa cum Isus Cristos a urmat pe aceea a Tatălui; urmaţii pe presbiteri aşa cum i-aţi urma pe apostoli; respectaţii pe diaconi aşa cum aţi asculta de porunca lui Dumnezeu. Nu lăsaţi pe nimeni să atingă biserica afară de episcop. Faceţi ca sărbătorirea Eucharistului să fie acceptată, fiind ţinută de episcop sau de oricine altcineva delegat de el. Acolo unde se arată episcopul, se află toata comunitatea, la fel cum unde este Cristos, este întreaga biserică catolică. Nu se permite în absenţa episcopului să se facă botezuri sau să se ţină agape; dar orice aprobă el este plăcut şi lui Dumnezeu. De aceea orice veţi face va fi bun şi aprobat” (Evrei 6:19). (Daniel J. Sheerin: The Eucharist. Message of the Fathers of the Church – Eucharistul. Mesajul Părinţilor Bisericii – Vol. 7. Michael Glazier, Delaware, 1986. pag. 243 & 244).
2. Irenaeus din Lyons (C. 140-200)
În lucrarea „Împotriva Ereziilor” (18:3) Irenaeus spune: „Pentru că dacă cineva încearcă să aducă sacrificiu, pur, corect, legal, numai de exterior, în timp ce în sufletul lui el nu împărtăşeşte cu vecinul lui acel fel de părtăşie bună, şi nu are frică de Dumnezeu, el care astfel preţuieşte în interiorul lui păcatul, nu îl înşeală pe Dumnezeu prin acel sacrificiu care este corect de exterior. O astfel de jertfă nu-i va face lui nici un bine, ci doar renunţarea la ceea ce fost zămislit în el, astfel ca păcatul să nu poată, prin intermediul unei fapte ipocrite, să facă din el propriul său ucigaş.”. (Daniel J. Sheerin. Eucharistul. Mesajul Părinţilor Bisericii Vol. 7. Michael Glazier, Delaware – 1986. pag. 247).
Aici, este subliniată atitudinea celui care oficiază. Din nou, în 18:5 Irenaeus spune „Atunci, din nou, cum pot ei spune că acea carne hrănită de trupul Domnului şi sângele merg spre putrezire, şi nu are parte de viaţă? De aceea, lăsaţi-i, fie să îşi schimbe părerea, fie să se abţină să ofere lucrurile tocmai menţionate. Dar părerea noastră, este de acord cu Eucharistul, iar Eucharistul, fundamentează opinia noastră, căci noi îi oferim Lui ce este al Lui, proclamând în mod potrivit părtăşia şi unitatea cărnii şi a duhului. Pentru că, aşa cum pâinea, care este produsă pe pământ, atunci când primeşte invocarea lui Dumnezeu nu mai este o pâine normală, ci Eucharistul, conţinând două realităţi, cea pământească şi cea cerească, la fel şi trupurile noastre, când primesc ele Eucharistul, nu mai sunt coruptibile, ci au nădejdea învierii” (Daniel J. Sheerin. Eucharistul. Mesajul Părinţilor Bisericii Vol. 7. Michael Glazier, Delaware – 1986. Pag. 249).
Transformarea pâinii normale şi a vinului în trupul şi sângele lui Cristos şi transformarea trupului fizic într-o natură divină este foarte bine descrisă de aceste pasaje.
3. Ciprian din Cartagina (210-258 d.Hr.)
Ciprian a scris împotriva practicii de sărbătorire a Eucharistului doar cu pâine şi apă. El explică importanţa amestecării apei cu vin şi a unirii făinii din grâu într-o singură pâine cu ajutorul apei.
„Pentru că, din cauza lui Cristos, care de asemenea a purtat păcatele noastre, şi ne-a purtat pe noi toţi, noi înţelegem că oamenii sunt simbolizaţi prin apa, dar în vin este arătat sângele lui Cristos. Dar când apa este amestecată în cupă cu vin, oamenii sunt uniţi cu Cristos, şi multitudinea de credincioşi este legată şi unită cu Cel în care ei au crezut. Această asociere şi împreunare a apei şi a vinului sunt atât de amestecate în paharul Domnului, încât elementele amestecate nu pot fi separate unul de altul. Din acest motiv nimic nu poate separa biserica, care constă0 din multitudinea stabilită cu credinţă şi cu fermitate în biserică, păstrată în El în care a crezut, de Cristos; nimic nu poate să o împiedice de a se lipi şi de a locui într-o dragoste neîmpărţită.”
„Dar în acest chip, prin consacrarea paharului Domnului, nu poate fi oferită doar apă, la fel cu nu poate fi oferit doar vin. Pentru că, dacă cineva oferă doar vin, sângele lui Cristos este fără noi; dar apa singură, este poporul fără Cristos. Dar când ambele sunt amestecate şi unite împreună în acea unificare care nu ţine seama de nimic, atunci sacramentul spiritual şi ceresc este complet. De aceea, cupa Domnului nu este doar apă, sau doar vin, ci ambele amestecate împreună, aşa cum făina singură, sau apa singură nu pot să fie trupul Domnului, decât dacă ambele au fost unite şi legate formând o structura solidă a unei singure pâini. Prin acest sacrament se arătă unitatea poporului. La fel cum multe boabe, adunate, măcinate şi amestecate, fac o singură pâine, tot aşa fie ca noi să cunoaştem, că în Cristos, care este pâinea cerească, este un singur trup, la care noi am fost adăugaţi şi uniţi”. (Daniel J. Sheerin. Eucharistul. Mesajul Părinţilor Bisericii Vol. 7. Michael Glazier, Delaware – 1986. Pag. 264).
Urmând învăţăturile patristice, la celebrarea Eucharistului de către Biserica Ortodoxă din Malankara, preoţii amestecă vinul cu apă şi toarnă într-o cupă într-o cupă în timpul serviciului pregătitor. Rugăciunea de amestecare a cupei este „O Doamne Dumnezeu, după cum divinitatea Ta a fost unită cu umanitatea Ta tot astfel uneşte această apă cu acest vin”. (Liturghia Sfântului Eucharist a Bisericii Ortodoxe din Malankara, pag. 7)
Pâinea este făcută din făina de grâu, care este amestecată corespunzător cu apă şi sare şi o porţie de plămădeală păstrată din plămădeala care a fost folosită pentru a face pâinea în servicul Eucharistic anterior.
4. Didache
Legat de examinarea Eucharistului şi închinarea de duminica, „Didache” spune că „În fiecare Zi a Domnului, după ce v-aţi adunat, frângeţi pâinea şi daţi mulţumire, mărturisindu-vă întâi păcatele, pentru ca sacrificiul vostru să fie curat. Nu lăsaţi pe nici unul care are o ceartă cu vecinul lui să se adune cu voi înainte ca ei să se fi împăcat, ca nu cumva sacrificiul vostru să fie profanat. (Mat. 5: 23ff)”. (Daniel J. Sheerin. Eucharistul. Mesajul Părinţilor Bisericii Vol. 7. Michael Glazier, Delaware – 1986. pag. 284)
7. ORIGINEA ŞI DEZVOLTAREA DIVERSELOR LITURGHII
A. În biserica primară
Liturghiile estice pot fi grupate în două categorii: Antiohian şi Alexandrian. În Antiohian, sunt două categorii: Est-Sirian,(Caldean) şi Vest Sirian. Cea Vest Siriană este împărţită în alte două grupe:
a. Cel dezvoltat la centrul Patriarhilor din Antiohia.
b. Cel dezvoltat sub CatholiCose (Maphriafla) în Tigris, în Persia.
Liturghia Bisericii Ortodoxe din Malankara provine din al doilea grup de mai sus.
Există mai mult de 70 de liturghii în Biserica Ortodoxă Siriana din Antiohia. Cam doisprezece sunt folosite. Dintre acestea, prima şi cea mai importantă este aceea a Sf. Iacov, fratele Domnului. Toate celelalte liturghii se bazează pe aceasta. Aceste liturghii au fost făcute înainte de secolul al paisprezecelea.
Liturghia Sf. Iacov, a fost iniţial scrisă în greacă. În secolul al patrulea a fost tradusă în siriană. În secolele şase şi şapte au fost făcute traduceri noi în siriană. Moses Bar Kepho (903 d.Hr.) şi Mar Dionzsius Bar Salibi (1171 d.Hr.) au adăugat unele rugăciuni. În secolul al treisprezecelea Mar Gregorios Bar Hebreus, the Catholicose, a scurtat multe din rugăciuni. Această liturghie a fost tradusă în Malayalam, limba mamă a Bisericii Ortodoxe din Malankara, la începutul secolului al 20lea.
Folosirea Anaforei lui Mar Iacov, este obligatorie în următoarele ocazii. La prima celebrare a Sfântului Eucharist în biserică, la prima celebrare a Sfântului Eucharist de către un preot proaspăt ordinat, la serviciile de ordinare şi consacrare şi la festivalurilor importante ale bisericii.
Pe lângă liturghia Sf. Iacov, cinci alte liturghii sunt folosite în mod curent în Biserica Ortodoxă din Malankara. Ele sunt:
1. Anafora lui Mar Dionysius Jacob Bar Slibi.
2. Anafora lui Mar Ivanios.
3. Anafora Sf. Ioan, Evanghelistul.
4. Anafora lui Mar Mathai Royo.
5. Anafora lui Mar Xystus.
Liturghia Sf. Iacov a fost folosită în Palestina, Siria, Armenia, Georgia, Rusia, Grecia şi Egipt. A fost folosită în Constantinopol până prin secolul al cincilea. După aceea, liturghia lui Ioan Chrysostom a devenit populara. În biserica Ortodoxă Greacă din Ierusalim a fost folosită până prin secolul al doisprezecelea. A fost tradusă în limba Etiopiană în secolul al şaselea şi în limba Georgiană în secolul al şaptelea. Acum aceasta este folosită doar în Biserica Antiohiană şi în Biserica Ortodoxă Siriană din Malankara.
B. În Biserica Ortodoxă Siriană din Malankara
Sf. Toma, unul din cei doisprezece apostoli ai lui Isus Cristos, a întemeiat Biserica în India în anul 52 d.Hr. Sf. Toma a stabilit şapte biserici şi a convertit câteva familii Brahmine la Creştinism şi de asemenea a ordinat preoţi. Ca şi toţi ceilalţi apostoli, conform poruncii lui Isus Cristos, Sf. Toma se presupune că a sărbătorit Eucharistul în India în forma lui începătoare.
Structura serviciului eucharistic a suferit numeroase schimbări în timpul primelor secole. Prin secolul al patrulea, creştinii indieni au venit în contact cu Biserica Nestoriană Siriană din Persia, şi episcopii persani au început să viziteze India. Ei au început să introducă liturghia persiană scrisă în Siriană Estică. Această liturghie a fost numită după Adai şi Man, ucenicii Sf. Toma. Aceasta a fost iniţial dezvoltată în Edesa, una din primele centre teologice ale Imperiului Persan. A fost introdus în India cu unele modificări. Siriana a fost păstrată ca limbă liturgică şi indienii s-au simţit mulţumiţi de aceasta.
În timpul secolului al şaisprezecelea misionarii Romano-Catolici au început să vină în India. Ei au criticat folosirea liturghiei Siriene din Persia numită după Adai şi Man. Atunci ei au încercat să introducă ritualul lor latin. Indienii au protestat împotriva introducerii schimbărilor în liturghia Siriană. Atunci Romanii au început politica „corectării” şi latinizării Ritualului Sirian. Acest proces a ajuns la apogeul său la Sinodul din Diamper, aflat la Diamper, lângă Cochin în Statul Kerala din India, în anul 1599.
După Sinodul de la Diamper, Arhiepiscopul Menezes al Bisericii Romano-Catolice a cerut Creştinilor Indieni să-şi aducă cărţile lor Siriene să fie corectate. Sute de manuscripte Siriene, documente istorice şi cărţi liturghice ale Indienilor, colectate astfel, au fost arse de către Arhiepiscopul Menezes.
Portughezii (Romano-Catolici) au împiedicat venirea episcopilor Persani în India şi au îngreunat colectarea cărţilor liturgice Siriene, dar autoritatea lor nu a durat mult.
În 1663, Olandezii au capturat fortăreţele portugheze din Quilon, Cochin şi Cranganore în Statul Kerala şi i-au dat afară pe portughezi de acolo. Olandezii au deportat tot clerul portughez şi italian din Kerala. De asemenea, olandezii au ajutat creştinii indieni să vină în contact cu bisericile Persiene şi Antionhiene. Astfel în anul 1665, Patriarhul din Antiohia a trimis episcopul Mar Gregorios de Ierusalim în India.
Odată cu venirea lui Mar Gregorios de Ierusalim în 1665, creştinii indieni au ajuns în legătură cu Biserica din Antiohia. Limba liturgicală a Antiohiei a fost Siriana vestică. Dezvoltarea graduală a relaţiei cu Biserica Antiohiană a condus la introducerea liturghiei în vest siriene în India. Această liturghie a fost înainte revizuită în secolul al 8-lea de Iacov din Edesa şi apoi în secolul al 13-lea de Mar Gregorios Bar Hebreus, apoi de Catholicos din Est.
Mar Gregorios de Ierusalim a trăit în India până în 1670 şi a pregătit terenul pentru introducerea ritualului Antiohian în India. El i-a ajutat pe Indieni să reintroducă folosirea pâinii dospite în Sfântul Eucharist, veştmintele preoţeşti tradiţionale şi Vechiul Calendar.
În 1751, un Catholicos Mar Baselios şi episcopul Mar Ivanios au venit în India din Antiohia. Au adus împreună cu ei liturghia Sf. Iacov şi Anafora Vest Siriană, pe care au propagat-o în Biserica Indiană. Treptat ea a avut parte de o largă acceptare în India.
La începutul secolului al 19-lea, Misionarii Anglicani din Vest au ajuns în India. Ei au încercat să reformeze liturghia Bisericii Malankara după modelul Anglican. Biserica Indiană s-a opus acestei mişcări.
În Sinodul care s-a întâlnit la Mavelikara în Kerala, în anul 1846, Biserica a acceptat în mod oficial liturghia şi credinţa Antiohiană. De fapt, Episcopul Mar Coorilos de Antiohia care a trăit în India între anii 1847 şi 1874 a dus până instalarea liturghiei siriene vestice din Antiohia (dezvoltată sub Catholicose) în Malankara.
Biserica Ortodoxă. Malankara. Biserica nu a făcut nici o modificare în aceste liturghii.
Traduceri noi ale liturghiei
În ciuda faptului că Biserica Ortodoxă din Malankara a urmat cu stricteţe liturghia vest siriană pentru o perioadă lungă de timp, noi traduceri au fost făcute în alte limbi decât Malayalam. În prima perioadă a acestui secol, liturghia Sfântului Eucharist a fost tradusă în Engleză. Acum ea este larg folosită în zonele din India în care se vorbeşte Engleza şi în alte părţi ale lumii. Liturghia Sfântului Eucharist are traduceri în următoarele limbi:
1. Hindusă, limba naţională a Indiei.
2. Tamil, limba statului Tamilnadu.
3. Kongini, limba de stat din Karnataka.
4. Limba germană. În 1993, o traducere a fost făcută în limba germană şi acum Eucharistul este ţinut în limba germană.
8. CONCLUZIE
Rolul pe care-l joacă congregaţia în Sfântul Eucharist al Bisericii Ortodoxe din Malankara este aşa de vital, încât putem spune că întreaga biserică celebrează Sfântul Eucharist sub conducerea unui preot sau episcop, care este simbolul prezenţei jertfitoare a lui Cristos în Biserică.
Conform învăţăturilor biserici, noi nu putem să avem viaţă fără Sfântul Eucharist. (Ioan 6:53, 54). Nu există nimic care să înlocuiască Sfântul Eucharist. De asemenea acesta este menit şi pentru unitatea între credincioşi, care sunt părtaşi a unei şi singure pâini.
Domnul nostru a spus, „Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17:20, 21). De aceea, prin studii şi discuţii, noi ar trebui să găsim acele elemente care separă şi pe acelea care unesc bisericile Creştine, care formează acel unic trup al lui Isus Cristos. În această privinţă Lucrarea Consiliului Mondial al Bisericilor şi Comitetul de Dialog Între Biserici sunt vrednice de laudă. Strategia Bisericilor Ortodoxe nu este mai întâi Comuniunea şi apoi înţelegere reciprocă. Acum, toate bisericile de pe între pământul aşteaptă venirea acelei zile glorioase, în care va avea loc o înţelegere deplină între lucrurile esenţiale ale credinţei şi o Comuniune desăvârşită între denominaţiile creştine.
Tratarea instituirii Sfântului Eucharist, a evoluţiei lui şi a învăţăturilor patristice ale Sfântului Eucharist, într-o lucrare aşa scurtă ca cea de faţă, nu este o treabă uşoară. Am încercat să includ cât s-a putut să includ toate porţiunile relevante în aceasta.
Fie ca „Sacramentul Sacramentelor” care desăvârşeşte toate celelalte sacramente să ne desăvârşească şi pe noi în imaginea şi asemănarea Domnului nostru Isus Cristos, făcând din noi nişte făpturi noi sub „cerul nou şi pământul nou” (Apocalipsa. 21:1).
Bibliografie
1. Barnabas, Mathews Mar. Visudha Kurbanayude Dhyanapadanam (A Devotional Study of the Holy Eucharist). Kottayam, India; MGOCSM Publications, Nalathra Printers, Kottayam; 1987.
2. Gregorios, Paulose Mar. Swaatantrya Deepthi (The joy of Freedom). Thiruvalla, India; Christian Literature Society, Thiruvalla, The Ashram Press, Manganam, Kottayam. 1982.
3. John, G. Fr. Swargeeyamanna. Mavelikara, India; St. Pauls Book Depot, Mavelikara, 1989.
4. John, M. 0. Dn. The Divine Liturgy Cochin, India; Printindia, 1988.
5. Kottathuvila, Thomas K. G. Fr. Visudha Qurbana (Holy Eucharist an historical study). Harippad, India; St. Thomas Orthodox Mission Centre, Harippad, 1989.
6. Liturgy of the Holy Eucharist of the Malankara Orthodox Syrian Church. Pampakuda, India. Mar Julius Press, Pampakuda, 1986.
