Cu frică lui Dumnezeu şi dragoste, apropiaţi-vă!
Introducere
Liturghia Divină este divizată în trei părţi:
1. „Proskomidi”, sau pregătirea Sfintelor Daruri (care nu sunt vizibile celor Credincioşi).
2. „Liturghia Catehumenilor” (studenţii sau învăţăceii credinţei).
3. „Liturghia celor Credincioşi” (Sacramentul Sfântului Eucharist).
Preotul pregăteşte Sfintele Daruri în timpul Prothesis.
PROSKOMIDI sau OFICIUL de PRINOS
Preotul înveşmântat pe deplin purcede la Masa de Pregătire numită „PROTHESIS” sau „PROSKOMIDI”. Masa Prothesis este întotdeauna localizată în cadrul sanctuarului şi de obicei pe perete spre stânga Mesei de Altar. PROSKOMIDI este pregătirea Sfintelor Daruri, Pâinea şi Vinul Divinei Liturghii (Prothesis descrie locul de naşterea al Domnul nostru Isus Hristos).
Preotul, folosind o Lance (ce semnifică lancea folosită de gardian ca să străpungă coasta Domnului când era pe cruce), taie centrul pătrat al PROSFORON (pâinea) sau Pâinea de Ofrandă, şi recită cuvintele Profetului Isaia (cap. 53:7-8): „Ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii?”.
După ce pune scuarul, cu faţa în jos pe DISKARION (Disc, Farfurie), Preotul taie în formă de cruce fără să rupă segmentele şi spune: „Sacrificate este Mielul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, care ia păcatul lumii pentru viaţa lumii şi a mântuirii ei” (Ioan 1:29; 1 Ioan 2:2).
După cum un soldat a străpuns coasta Sa, preotul împunge cu lancea în faţa scuarului pâinii recitând: „ci unul din ostaşi I-a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sânge şi apă. Faptul acesta este adeverit de cel ce l-a văzut: mărturia lui este adevărată, şi el ştie că spune adevărul” (Ioan 19:34-35).
Spunând aceasta Preotul toarnă în Sfântul Potir vin şi apă, din moment ce Biblia spune că sânge şi apă a curs din coasta Sa când a fost străpuns de suliţa unui soldat. Preotul binecuvântează Potirul şi recită: „Binecuvântată este uniunea celui Sfânt acum şi în veci, şi pururi”.
Un triunghiular din pâine este apoi tăiat din partea stângă a scuarului, şi pus pe stânga „AMNOSULUI” sau Anafura pe DISKARION (Disc). Aceasta este onoarea şi memoria binecuvântatei Mame a lui Dumnezeu, şi a pururi Fecioarei Maria. Cuvintele profetice sunt recitate: „La dreapta Ta stătea Regina, înveşmântată în aur făcut cu multe culori” (Psalmul 45:9).
Din dreapta până la deschiderea centrului Pâinii 9 bucăţi sunt luate şi puse pe dreapta Anafurei pe DISKARION. Acestea sunt în memoria (1) Arhanghelilor şi a Puterilor Fără de trup, (2) Sf. Ioan Botezătorul şi Profeţii, (3) Apostolii, (4) Sfinţii Părinţi şi prelaţii, (5) Sfinţii Martiri, (6) Sfinţii, purtători-de-Dumnezeu Părinţi şi Mame, (7) făcătorul de minuni şi nemercenarii Doctori (Anargyroi), (8) Sf. Joachim şi Ana, (9) Sf. John Chrysostom sau Sf. Basil cel Mare (depinzând de liturghia cui este sărbătorită în ziua respectivă).
Tăind alte bucăţi similare de pâine, Preotul se roagă pentru şi comemorează Patriarhii Ortodocşi, Episcopi şi Conducători, şi toate numele celor vii date preotului de cei credincioşi.
El se roagă apoi pentru cei oropsiţi şi cleric şi multe nume ale preaiubiţilor noştri date lui.
În final, el ia o bucată mică pentru sine, cerând iertarea păcatelor (Toate aceste bucăţi sunt puse sub Anaforă pe Diskarion).
Preotul tămâiază apoi şi spune: „Către Tine, O Doamne, îţi aducem tămâiere ca un miros spiritual; acceptă-l la Altarul Tău Ceresc şi trimite peste noi, Harul Duhului Sfânt”.
După ce ia ASTERIK, în formă de cruce (şi care simbolizează steaua), care va proteja bucăţile de pâine de voalul folosit să acopere Diskarion, Preotul îl pune pe Diskarion şi spune: „Şi steaua a venit şi a stat deasupra locului unde se afla pruncul” (Matei 2:9).
După ce pune voalul (Kalymma) peste DISKARION peste ASTERIK, Preotul spune: „Domnul împărăţeşte, îmbrăcat cu măreţie; Domnul este îmbrăcat şi încins cu putere: de aceea lumea este tare şi nu se clatină. ” (Psalmul 93:1).
După ce pune al doilea voal peste Potir, el spune: „Virtutea Ta a acoperit cerurile, O Hristoase, şi pământul este plin de lauda Ta”.
După aceasta, Preotul ia voalul mai mare numit „AERA” şi îl pune peste DISKARION şi POTIR şi recită: „Adăposteşte-ne la umbra aripilor Tale; îndepărtează de la noi pe fiecare duşman şi fă viaţa noastră cu pace; O Doamne, ai milă de noi şi de lumea Ta, şi salvează-ne sufletele noastre, căci Tu eşti bun şi iubeşti omenirea”.
Preotul continuă cu rugăciunea lui Prothesis: „O Dumnezeul nostru, care ai trimis Pâinea Cerească, Hrana întregii lumi, Domnul şi Dumnezeul nostru Isus Hristos, ca Salvator al nostru, Răscumpărător şi Binefăcător pentru a ne binecuvânta şi a ne sfinţi, binecuvântă această ofrandă şi accept-o pe Altarul Tău Ceresc, aminteşte-ţi de cei care au oferit-o, căci Tu eşti bun şi iubitor al tuturora, şi ne ţi necondamnaţi în sărbătorirea Numelui Tău Divin şi maiestuos, al Tatălui, şi al Fiului, şi al Duhului Sfânt; acum şi în vecii vecilor şi pururea, Amin”.
Preotul termină apoi Prothesisul cu rugăciunea de încheiere:
„Slavă Ţie, o Hristoase Dumnezeul şi Speranţa noastră, Slavă Ţie. Fie ca Cel care s-a născut într-o peşteră şi a stat într-o iesle pentru mântuirea noastră, Hristos adevăratul nostru Dumnezeu, prin mijlocirile atot-imaculatei şi atot-nevinovatei Mame dintre toţi Sfinţii, ai milă de noi şi ne mântuieşte, căci El este bun şi iubeşte omenirea. Prin rugăciunile Sfinţilor noştri Părinţi, O Doamne, Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, ai milă de noi şi ne mântuieşte. Amin”.
PROTHESIS, deşi nu este văzut de cei credincioşi, este PRIMA partea a Liturghiei Divine.
Citirile din Epistolă şi Evanghelie
LITURGHIA CATEHUMENILOR
După Proskomidi, Preotul vine înaintea Sfântului Altar şi în timpul Marii Doxologii el recită anumite rugăciuni preparatorii înainte de începerea Liturghiei Divine. Când s-a cântat Doxologia, Preotul se binecuvântă pe sine, şi se pleacă foarte profund de trei ori: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii”, şi spune de două ori: „O Doamne, deschide-ţi buzele Tale, şi gura mea va proclama laudele Tale”.
Apoi ia Cartea de Aur a Evangheliilor şi o ridică făcând cu ea semnul crucii cântând cuvintele de deschidere ale Liturghiei Divine: „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui, şi a Fiului, şi a Duhului Sfânt, acum şi în vecii vecilor”.
Corul răspunde prompt „Amin, da, aşa să fie – fie ca Dumnezeu să domnească peste noi toată veşnicia”.
După ce se începe Liturghia Divină cu glorificarea Sfintei Trinităţi, Diaconul (sau Preotul), cântă 9 petiţii, fiecare o rugă separată frumoasă şi plină de înţeles.
Înaintea primei petiţii, Preotul îi cheamă pe oameni să se roage prin a spune: „În pace, Domnului să ne rugăm”.
Pacea este un element absolut de necesar pentru aprecierea completă şi deplină a Liturghiei. Fără de pacea minţii şi a inimii nu suntem vrednici să stăm înaintea Altarului lui Dumnezeu, pentru a cere iertare şi a ne aduce mulţumirile noastre. Aşa cum ştim, „Domnul nostru, după învierea Sa, s-a arătat înaintea Apostolilor Săi spunând: Pace vouă” (Ioan 20:21).
În capitolul 5 din Matei, v. 23-24, Domnul nostru porunceşte că dacă noi venim înaintea Altarului ca să ne aducem darul şi ne amintim că nu suntem în pace cu cineva, ar trebui să ne lăsăm darul la altar, să ne întoarcem să ne împăcăm cu aproapele nostru, şi apoi să venim la altar, să ne aducem darul, şi abia apoi acesta va fi acceptabil şi de beneficiu pentru noi.
Astfel, cu o deplină linişte a inimii şi a minţii noi trebuie să ne apropiem de Liturghia Divină; doar atunci rugăciunile noastre au sens. Cu această pace Preotul recită prima petiţie şi urmează apoi celelalte 8 petiţii.
După petiţii, pentru care noi ne rugăm pentru diferite lucruri implorând pe Domnul în Pace, şi având pe cei Credincioşi, reprezentaţi de Cor, care răspund cu „Kyrie Eleison” (Doamne ai Milă), Preotul se roagă: „Ajută-ne, salvează-ne, ai milă de noi, şi ţine-ne, O Dumnezeule, prin Harul Tău”.
Tot ceea ce am primit noi, sau este dat, sau ne va fi dat nouă este prin Dumnezeu, ce vine prin Harul Său, ca un dar pentru cei credincioşi. Acest Har vine din Bunătatea infinită a lui Dumnezeu şi din sacrificiul suprem al Domnului nostru făcut pe Cruce; prin Sângele Său suntem spălaţi.
Cu acest Har, apoi, ne rugăm lui Dumnezeu să ne primească drept adevăraţii Săi Copii, să ne salveze, să aibă milă de sufletele noastre, şi să ne păzească fizic şi spiritual de pericole.
Ceea ce urmează apoi sunt 3 ANTIFOANE, al treilea fiind o bucată poetică compusă circa 1400 de ani în urmă de marele Împărat Bizantin Justinian (care a clădit şi Catedrala Sf. Sofia din Constantinopole). Acest al 3lea Antifon în termeni teologici explică Naşterea supranaturală a Domnului nostru, defineşte cele două Naturi distincte ale Lui şi declară că El e a doua persoană a Sfintei Treimi.
În Bisericile Antice Creştine exista o cameră sau criptă separată, care conţinea toate lucrurile de valoare care trebuie să se folosească în biserică în timpul serviciilor. Printre acestea era şi Cartea Evangheliilor (Evangelion). Această cameră sau criptă era cunoscută drept „skevofilakion”, un cuvânt grecesc compus care înseamnă „locul de păzire al implementărilor sau articolelor”.
După Antifoane, se apropie vremea când Evanghelia trebuie să fie citită, prin urmare în biserica antică, Preotul sau Diaconul şi Băieţii de la Altar, ar merge în „skevofilakion”, şi ei aveau să ia Evangelion şi să o ţină la nivelul capului, precedată de Băieţii de la Altar, aduşi în Biserică. El avea să se oprească în spaţiul dinaintea Sanctuarului (Soleas), să cânte un imn şi apoi să pună cartea pe Altar.
Astăzi nu avem un „skevofilakion” separat. Prin urmare Evangelion este întotdeauna pe Altar. Pentru ca biserica să păstreze toate aceste înţelesuri istorice şi simbolice procesiunea încă mai are loc, din Sanctuar, în afara Sanctuarului şi înapoi la Sanctuar. Această procesiune este cunoscută drept „MICA INTRARE”. Ea simbolizează venirea Domnului nostru pe Pământ, şi venirea între cei din poporul Său, la care El a predicat mesajul mântuirii.
Din moment ce nu avem nici un „skevofilakion”, Preotul şi Băieţii de la Altar recită următoarea rugăciune: „O Stăpâne, Domnul Dumnezeul nostru, care ai numit în cer legiuni şi Oştiri de Îngeri şi Arhangheli pentru serviciul Slavei Tale, fă ca odată cu intrarea noastră să fie şi o intrare a Sfinţilor Îngeri care slujesc împreună cu noi şi glorifică bunătatea Ta; căci Ţie ţi se cuvine toată slava, onoarea şi adorarea, Tatălui, şi Fiului şi Duhului Sfânt, acum şi-n vecii vecilor, Amin”.
Fiind cu faţa la Sanctuar, Preotul binecuvântă şi spune: „Binecuvântată este Intrarea Sfinţilor Tăi, întotdeauna, acum şi-n vecii vecilor. Amin”.
Ridicând puţin Evangelion, el cântă: „ÎNŢELEPŢILOR! SĂ NE RIDICĂM!”
Cartea de Aur a Evangheliilor conţine Înţelepciunea lui Dumnezeu şi toate Adevărurile Sale Divine. Să stăm cu atenţie să-l primim pe Domnul.
Imnul Micii Intrări este cântat de preot: (plecându-se scurt la timpul potrivit după cum e indicat în rugăciune) „Veniţi, să ne închinăm şi să ne plecăm înaintea lui Hristos. O Fiul lui Dumnezeu, care ai înviat din morţi, mântuieşte-ne, care îţi cântăm: Aleluia”.
Preotul intră apoi în Sanctuar, pune Sfânta Carte pe Altar, şi ia Cădelniţa, tămâiază altarul, Sfintele Icoane şi pe cei credincioşi, pentru a umple biserica cu armă de tămâie pentru a ne aminti că rugile noastre ar trebui să se ridice spre ceruri, ca fumul din tămâie.
În acest timp, Preotul şi Corul cântă:
1. Imnul Zilei (Apolytikion)
2. Imnul Bisericii.
3. Kontakion (Imn).
Corul urmează apoi prin a cânta TRISAGION (sau de Trei ori Sfântul Imn). Liturghia Catehumenilor este în decurgere acum. Am cântat laudele Dumnezeului nostru şi L-am glorificat cu diferite Imnuri. Acum, după cântare ajungem la punctul în care auzim citate din Noul Testament.
Citirea din Noul Testament este cea mai importantă. Aceasta este cea mai antică practică din Biserică. Aceasta ne transmite Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, şi ne aminteşte de obligaţia noastră de a citi şi a cerceta Scripturile şi să practicăm poruncile sale.
După Trisagion, Preotul stă în afara Uşilor Regale, cu faţa la popor, le aminteşte că a sosit ora pentru citirea Evangheliei şi a Epistolei; el le cere atenţia prin a le spune: „Să fim atenţi – Înţelepciune – Să fim atenţi”.
Cititorul citeşte apoi din fragmentele alese din Faptele Apostolilor sau Epistole, după care Preotul iese din Sanctuar şi cu faţa la congregaţie spune: „Înţelepciune! Ridicaţi-vă! Să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pacea fie cu voi”.
Preotul citeşte din fragmente din Evanghelie pentru acea zi după care urmează practica antică a Bisericii de a avea predica. Oamenii tocmai au ascultat Evanghelia, o au proaspăt în minţile lor prin care predica ar avea un înţeles mai deplin.
Aceasta încheie porţiunea Catehumenilor (educaţională) a Liturghiei. Imnurile (imediat înainte şi după Mica Intrare) şi Citirile din Noul Testament se schimbă în fiecare duminică, prin urmare oferind un sens prin care să educe pe oamenii Cuvântul lui Dumnezeu şi Viaţa Sfinţilor.
Marea Intrarea şi primirea credincioşilor
LITURGHIA CELOR CREDINCIOŞI
În Partea I, am învăţat pregătirea Sfintelor Daruri spre a fi prezentată şi transubstanţiată în Trupul şi Sângele real al Salvatorului nostru în ultima parte a Liturghiei.
În Partea II, începând cu cuvintele „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui…”, numită Liturghia Catehumenilor, se încheie după cum am văzut cu citirea Sfintei Evanghelii. În acest punct, cei nebotezaţi sau Catehumenii (învăţăcei ai Credinţei) erau îndemnaţi (în zilele timpurii ale Bisericii) să plece din Biserică şi doar Credincioşii creştini botezaţi rămâneau până la finalul Liturghiei Divine.
Liturghia celor Credincioşi, a tria şi ultima partea a Liturghiei Divine, începe cu „Marea Intrare”, în timp ce Corul cântă „Imnul Heruvimilor”. În Liturghia noastră de azi, după citirea Sfintei Evanghelii, noi nu auzim multele petiţii care aparţin Liturghiei Catehumenilor, şi rugăciunile eliberării lor din serviciu. Acestea au fost cu mult timp în urmă omise, deoarece astăzi rareori avem Catehumeni, toate persoanele fiind botezate din pruncia lor (în biserica timpurie, mulţi nu erau încă botezaţi).
MAREA INTRARE este titlul dar celei de-a doua procesiuni care începe de la Sanctuar, pentru a o distinge de Mica Intrare, timp în care Preotul aduce Cartea de Aur a Evangheliilor înaintea poporului, care semnifică în această manieră venirea Domnului nostru pe acest pământ, slujind şi învăţând pe popor viaţa nouă.
În timpul „Marii Intrări” noi ne pregătim să-l primim pe „Regele Tuturor”, Domnul nostru Isus. Lucrarea Sa fiind terminată pe pământ, El se pregăteşte acum să se ofere pe Sine ca „o ispăşire pentru toţi” (1 Timotei 2:6). El va face curând supremul sacrificiu pentru că Sângele Său Preţios va spăla păcatele omenirii. Acest Mare Sacrificiu este punctul de încoronare al „Liturghiei celor Credincioşi”.
În timpul Marii Intrări Preotul iese prin Uşa din Nord a Sanctuarului ţinând „Diskarion” pe care este Mielul, cubul de pâinea aşa cum am văzut în Proskomidi, şi Potirul, care conţine vinul amestecat cu apă. Aceste elemente în timpul părţii târzii a Liturghiei vor fi schimbate în Trupul şi Sângele Domnului nostru şi sunt oferite celor credincioşi, pentru a-i uni într-un fel real cu Dumnezeul şi Salvatorul nostru.
Imnul Heruvimilor pe care-l cântă Corul în timpul Marii Intrări şi rugăciunea pe care o spune Preotul în cadrul Altarului imprimă asupra Credincioşilor, Clerului şi Laicilor, că se apropie momentul – că trebuie să lepădăm orice dorinţă pământească şi să ne ridicăm sufletele noastre şi să-L primim pe Regele Tuturor.
Preotul desfăşoară „Antiminsion” (care înseamnă – în locul mesei). La Antiminsion vedem imprimat pe piosul Nicodim şi Iosif din Arimatea care iau trupul lui Isus Hristos de pe Cruce. Antiminsion ne duce înapoi la zilele persecuţiilor timpurii, în care Divina Liturghie era celebrată în diferite locuri îndepărtate, în catacombe şi aşa mai departe, neavând un Loc şi o Masă desemnată, aşa cum avem astăzi. Aşa că şi astăzi, deşi avem locuri stabilite de închinare, încă mai folosim „Antiminsion” ca o amintirea că Biserica lui Hristos nu este limitată într-un loc sau secţiune. Într-adevăr, o Liturghie Divină poate fi celebrată oriunde – atâta timp cât preotul are un Antiminsion.
Preotul recită apoi o rugă extrem de frumoasă după care recită imnul heruvimilor şi tămâiază Altarul şi pe Credincioşi pentru a arăta că la fel cum fumul care se ridică şi este înmiresmat, tot aşa ruga noastră ar trebui să fie ridicată şi încălzită către Dumnezeul nostru. În timpul tămâierii preotul recită Psalmul 50. După acea el sărută Masa Altarului şi se pleacă către popor, cerându-le să-l ierte pentru ca el să fie mai pur în timpul celebrării Liturghiei. El purcede apoi spre Masa Preparatoare şi cu capul plecat spune: „O Dumnezeule, fi milostiv faţă de mine un păcătos, şi ai milă de mine”.
Apoi el ia acoperirea de sus sau Kalymma numită „Aera” şi o pune pe umerii săi spunând: „În pace ridică-ţi mâinile tale către cei Sfinţi, şi binecuvântă-ne Doamne”.
MAREA INTRARE are loc când Preotul Ţine Potirul şi Diskarion urmat de Băieţii de la Altar care poartă Crucea de procesiune, Hexapteryga şi Sfeşnicele, ieşind în mod reverenţios din Uşa de Nord şi mergând încet spre centrul „Soleas” făcând pauză şi cântând: „Să-şi aducă aminte Domnul Dumnezeul nostru de noi toţi în Împărăţia Sa, întotdeauna, acum şi în vecii vecilor”.
Aceste cuvinte sunt bazate pe confesiunea tâlharului de pe cruce când i-a spus lui Isus: „Aminteşte-ţi de mine, Doamne, când vei veni în Împărăţia Ta”.
După oferirea rugăciunilor pentru cei vii şi cei oropsiţi, Preotul re-intră în Sanctuar şi pune Diskarion şi Potirul pe Antiminsion, le acoperă cu Aera, le tămâiază, recitând ultimele versete din Psalmul 50 (Psalmul 51 în traducerile engleze).
Aici realizăm importanţa tuturor celor credincioşi. Ei sunt înălţaţi şi comparaţi cu Oştile Angelice, Heruvimii. La fel cum legiunile de Îngeri sunt în mod constant înaintea Tronului lui Dumnezeu cântând Imnul Sfânt de Trei ori, în aceiaşi manieră în care Credincioşii reprezintă Heruvimii pe pământ, şi se adună în jurul Sfântului Altar în duh pentru a cânta slava lui Dumnezeu. Noi nu numai că cântăm slava Sa, ci îl luăm pe Dumnezeu în noi prin Sfânta Comuniune, astfel aşezând un tron al lui Dumnezeu în inimile noastre. De aceea Imnul Heruvimilor ne imploră să punem deoparte toate grijile pământeşti şi lumeşti.
Preotul îşi rezumă acum locul său în faţa altarului şi continuă să recite câteva petiţii, spunând celor credincioşi că deşi noi ne-am exprimat rugăciunile noastre, e vremea acum să facem aceste rugăciuni mai complete deoarece marele Moment are să înceapă curând.
CONFESIUNEA DE CREDINŢĂ … Timpul Marelui Sacrificiu se apropie. Sanctuarul devine acum Camera de Sus unde Domnul nostru a ţinut Ultima Cină. Cei credincioşi reprezintă pe Ucenicii lui Isus, care au stat şi s-au împărtăşit la Masă. Preotul de la începutul Liturghiei a adus rugăciuni şi petiţii pentru sine şi cei credincioşi. În acest punct din Liturghie, Preotul se întoarce şi cu faţa la congregaţie el salută şi binecuvântă, aşa cum a făcut Domnul după Învierea Sa: „Pace vouă”.
Cu alte cuvinte, fie ca pacea să fie în inima şi sufletul vostru. Fără de pacea minţii şi a inimii nu poate exista dragoste. Prin urmare, Preotul imploră pe poporul său să se iubească unul pe altul aşa cum ne porunceşte Domnul nostru. Cu această dragoste putem sta drepţi înaintea lui Dumnezeu şi să ne mărturisim credinţa noastră Lui. Preotul îndeamnă: „Să ne iubim unul pe altul, ca să mărturisim cu o singură minte”.
Sf. Ioan ne spune „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:16). Sf. Pavel în Prima Epistolă către Corinteni 13:1 declară: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti şi nu am dragoste, nu sunt decât un chimval zângănitor şi o alamă sunătoare”: pentru a ne mărturisi credinţa noastre şi a fi acceptabilă înaintea lui Dumnezeu este necesar să eliberăm orice animozitate din inima noastră şi să o umplem cu dragoste. Ce avem să mărturisim?
Corul cântă: „Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Trinitatea, una în esenţă şi nedivizată”. În timp ce Corul cântă, Preotul face semnul crucii, se pleacă şi sărută Potirul şi Discul acoperit spunând: „Te voi iubi O Doamne, cu toată tăria mea. Domnul este sprijinul şi refugiul meu, şi Salvatorul Meu”.
În Biserica creştină antică în acest punct creştinii nu numai că erau pregătiţi să-şi mărturisească credinţa lor, ci şi să o manifeste. Ei se îmbrăţişau unul pe altul şi dădeau sărutul dragostei creştine. Astăzi Biserica noastră a păstrat doar o rămăşiţă din această tradiţie. Noi o mărturisim doar atunci când un Episcop celebrează Liturghia cu Preotul sau atunci când doi sau mai mulţi Preoţi servesc la Altar. Ei se îmbrăţişează reciproc de la dreapta la stânga apoi îşi sărută mâinile reciproc pentru a arăta dragostea şi umilinţa lor.
În timpul îmbrăţişării ei repetă: „Hristos e în mijlocul nostru; El este, şi va fi în toate erele”.
Apoi îl auzim pe preot cu voce tare: „Porţile, porţile, în înţelepciune să ascultăm”.
Aşa cum am învăţat, Catehumenii erau îndemnaţi să iasă la începutul Liturghiei celor Credincioşi. În acest moment Preotul care celebrează ar cânta cu voce tare, „porţile, porţile…”, pentru ca paznicii de la uşi să nu permită celor nebotezaţi să între, nu numai pentru că Liturghia Credincioşilor era în progres, ci Sfintele Daruri aveau să fie descoperite pentru prima dată şi erau pregătite pentru Sacrificiu.
Astăzi nu mai putem ataşa acelaşi înţeles „uşilor”. Totuşi, aceasta este o amintire bună pentru credincioşi ca să închidă uşile minţii şi a inimilor lor pentru ca să nu între nici un gând necurat. Prin a păzi uşa inimii lor umplută cu dragoste, cei credincioşi erau într-o poziţie mai bună de a sta şi a se împărtăşii cu şi din Domnul la Ultima Cină. Păzind uşile să ascultăm apoi la înţelepciunea Crezului.
Crezul pe care-l recităm în fiecare duminică în timpul Divinei Liturghii este numit în mod popular Crezul Nicean. Acesta conţine cele 12 articole ale Credinţei noastre. Crezul este un sumar a ceea ce cred creştinii Ortodocşi. De fapt în greacă, la Crez se face referire ca „To Pistevo”, care înseamnă aproximativ „Crezul”.
În timpul recitării Crezului Preotul ridică „Aera”, voalul care acoperă darurile, şi o flutură peste Potir şi Diskarion. Această practică este o amintire a primelor Liturghii, unele ţinute în afară şi altele şi altele în capele fără de geamuri. De frica faptului ca nu cumva vreo insectă să cadă peste Potirul dezvăluit, doi diaconi sau acoliţi ţin evantaie mari în fiecare parte a Sfântului Altar. În locul acestei vânturări Preotul flutură „Aera” (voalul).
Totuşi, Biserica a dat şi un simbolism fluturării din Aera. La fel cum în toate concursurile sau războaiele în cele din urmă cel care învinge îşi ridică steagul său, tot aşa şi în acest caz, Credinţa a triumfat peste toate ereziile, peste toate trupurile lumeşti şi acum flutură victorios peste toţi. Aera este acum coborâtă în timpul celui de-al 6lea articol al Crezului care afirmă că Hristos s-a ridicat la Ceruri.
Am terminat acum Confesiunea de Credinţă şi ne îmbarcăm spre Marea Mişcarea, pe care o ştim ca Sfântul Eucharist.
SFÂNTUL EUCHARIST este precedat de amintirea noastră de către Preot de felul cum ar trebui să ne pregătim înainte de apropierea de Sfintele Sacramente. El spune: „Să stăm drept. Să stăm cu veneraţie. Să ascultăm, ca să ni se poată prezenta Sfânta ofrandă în pace”.
Sf. Pavel la încheierea lui 1 Corinteni 13:14, îşi oferă saluturile sale apostolice către creştinii din Corint. Această salutare sau binecuvântare este una dintre cele mai frumoase şi mai re-asigurătoare versete din Biblie. Sfânt Biserică Ortodoxă folosind Biblia ca ghid al său în fiecare pas al ei foloseşte salutul Apostolic cuvânt cu cuvânt în acest punct din Divina Liturghie. Preotul iese din Poarta Regală şi cu faţa la congregaţie îi binecuvântă pe ceri credincioşi şi le spune: „Harul Domnul nostru Isus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl, şi comuniunea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi”. Cu alte cuvinte, fie ca salutul apostolic să fie şi în inima voastră. Preotul îşi ridică apoi mâinile şi priveşte în sus şi îi imploră pe cei credincioşi, spunând: „Să ne ridicăm capetele”, la care toţi răspund: „Către Domnul”.
Conform Scripturilor, Domnul nostru la Ultima cină înainte de frângerea şi oferirea Pâinii îşi a Vinului, s-a oferit pe Sine cu mulţumiri lui Dumnezeu Tatăl. De acea Marele Sacrament sau Mister este numit Sfântul Eucharist (Eucharist este cuvântul grecesc „Efharistia”, care înseamnă „mulţumiri”).
Corul completează ruga preotului în forma „imnului triumfal”. Prima partea a acestui imn este imnul Serafimului, care este cântat în jurul Tronului lui Dumnezeu. A doua partea a acestui Imn este lauda cu care israeliţii l-au primit pe Domnul nostru Isus la intrarea Sa triumfală în Ierusalim. Ei au făcut aceasta crezând că Isus avea să vină să-i elibereze de romani şi să restabilească Împărăţia lui David. Noi credincioşii, cântam acum laude lui Dumnezeu şi suntem pregătiţi să-L primim în inimile noastre în timpul Divinei Liturghii când El se va oferi din noi prin Preot pe Sine ca un Sacrificiu pentru rasa umană.
Preotul continuă apoi prin a repeta cuvintele exacte ale Domnului amintindu-ne că în noaptea când El a fost vândut, sau mai degrabă când El s-a predat să fie crucificat pentru păcatele noastre, El a luat şi a binecuvântat pâinea înaintea Apostolilor Săi în timpul Ultimei Cine şi a spus: „Luaţi şi mâncaţi: Acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi şi iertarea păcatelor”. Instituirea acestui Mister o vedem în Scripturi (Matei 26:26-28; Marcu 14:22-24; Luca 22:17-20; Ioan 6:51, 53, 56 şi 1 Corinteni 11:23-25).
Cu aceste cuvinte îl vedem pe Domnul nostru Isus îndeplinind un act care avea să se perpetueze în toate erele prezenţa Sa cu noi. Prin primirea Sfintei Comuniuni noi luăm în noi înşine Trupul şi Sângele Domnului nostru. Această transformare (Metousiosis) are loc cu câteva secunde mai târziu când Preotul invocă puterea Duhului Sfânt pentru a face transformarea.
Preotul continuă prin a spus, „Tot aşa (El a luat) şi Potirul după Cină spunând: Beţi toţi din el: Acesta este Sângele Meu al Noului legământ, care se varsă pentru voi şi mulţii spre iertarea păcatelor”.
La fel cum pâinea devine Trupul Său, în aceiaşi manieră Sângele Său, sub forma vinului, este dat spre iertarea păcatelor.
RIDICAREA … În acest punct al Serviciului are loc Ridicarea. Sfântul Altar nu mai este Camera de Sus unde s-a ţinut Ultima Cină. Acum acesta este locul de Crucificare, Golgota, unde Sfântul Său Trup a fost vărsat pentru noi. Acesta este cel mai crucial şi cel mai sacru moment al Divinei Liturghii. Ceea ce oferim noi Dumnezeului nostru este însăşi Sacrificiul Domnului nostru pe Cruce pentru noi poporul. Este apoi un motiv pentru care să nu îngenunchem cu toţi în timpul Consacrării?
INVOCAREA sau EPILESIS … Până acum pâinea şi vinul erau doar simboluri ale Trupului şi Sângelui Domnului. Acum, prin invocarea către Dumnezeu, Duhul Sfânt va coborî şi va transubstanţia elementele în Trupul şi Sângele real al lui Isus.
Preotul care celebrează îngenunchează înaintea Sfântului Altar şi spune: „Din nou îţi aducem această Adorare raţională şi fără de sânge, şi Te implorăm, şi ne rugăm, şi mijlocim la tine, trimite Duhul Tău Sfânt peste noi, şi peste aceste Daruri prezentate aici. Fie ca Dumnezeu să aibă milă de mine un păcătos. Preotul se ridică şi face semnul crucii peste pâine şi spune: „Şi fă pâinea aceasta Trupul preţios al Hristosului Tău” şi din nou face semnul Crucii peste Potir Preotul spune: „Şi că ceea ce este în acest pahar, preţiosul Sânge al lui Hristos”. Apoi făcând semnul Crucii peste ambele daruri spune: „Schimbă-le prin Duhul Tău Sfânt, Amin, Amin, Amin”. Îngenunchind încă o dată Preotul continuă să se roage: Ca acestea să fie pentru cei care le primesc, pentru purificarea sufletului, pentru iertarea păcatelor, pentru părtăşia Duhului Sfânt, pentru împlinirea Împărăţiei cerurilor, şi pentru îndrăzneala de a se apropia de Tine, nici înspre judecată şi nici spre condamnare”.
Sacramentul este complet acum.
Rugăciuni variate (şi imnuri) sunt recitate acum. În timpul cântării lui Axion Esti, un imn de ofrandă cu cea mai splendidă descriere a Doamnei noastre Theotokos, un băiat de la altar îi dă Preotului coşul care conţine bucăţile şi Pâinea (antidoron) pentru a fi binecuvântate şi distribuite credincioşilor după terminarea Divinei Liturghii.
„Antidoron”, un cuvânt grec compus care înseamnă „în loc de Dar” este oferit credincioşilor, chiar şi celor care nu primesc Sfânta Comuniune. Există simbolism adăugat pretutindeni. În vremurile creştine timpurii, toţi creştinii, bogaţi şi săraci stăteau la mese obişnuite şi urmăreau Divina Liturghie şi se împărtăşeau din aceiaşi hrană. Aceste mese „Agape” (de Dragoste) ar putea să nu fie practice astăzi, de aici şi distribuirea lui antidoron ca toţi să fie încă părtaşi din aceiaşi masă de Agape sau Dragoste.
După o binecuvântare, toate rugăciunile de consacrare sunt complete şi Divina Liturghie intră într-o fază diferită. Urmând recitarea a câtorva petiţii, care acţionează ca o pregătire de ultim minut al Preotului şi a credincioşilor pentru Sfânta Comuniune, Rugăciunea Domnului este recitată.
Îndemnându-l pe Dumnezeu să vină între noi şi să ne sfinţească prin Sfânta Comuniune, binecuvântarea Preotului asupra sa spune: „O Dumnezeule, ai milă de mine păcătosul”. Apoi el ia Pâinea, care acum este Trupul Domnului, o ridică după ce a chemat la atenţie pe toţi oamenii prin a spune: „SĂ FIM ATENŢI”, şi cu Pâinea ridicată exclamă: „Sfintele Daruri, pentru cei Sfinţi”.
Cei Sfinţi sunt de sigur cei Credincioşi care primesc Sfânta Împărtăşanie şi sunt binecuvântaţi şi sfinţiţi după primirea prin pregătire.
COMUNIUNEA CLERULUI şi a LAICILOR … Partea centrală a Prosforon, care este tăiat şi pus pe Diskarion în timpul Prothesis are următoarele litere:
IC
NI KA
XC
Interpretate aceste litere înseamnă:
IC = prescurtare pentru Isus (în greacă)
XC = prescurtare pentru Hristos (în greacă)
NIKA = Cucereşte (în greacă)
Cu alte cuvinte: „Isus Hristos Cucereşte”.
Preotul ia acest cub de Sfântă Pâine, care a fost tăiat în formă de Cruce, dar nu frânt, o rupe în patru părţi, spunând imperceptibil „Frânt şi distribuit este Mielul lui Dumnezeu, frânt dar nu divizat, întotdeauna mâncat, totuşi niciodată consumat, ci sfinţind pe cei care se împărtăşesc”.
Cele patru bucăţi din ofrandă sunt aranjate pe Diskarion astfel:
IC
NI KA
XC
Formând chipul unei cruci.
Luând bucăţile marcate cu IC, şi făcând semnul Crucii peste Potir, el îi dă drumul înăuntru şi spune tăcut: „Plinătatea Paharului Credinţei, a Duhului Sfânt, Amin”.
Cât este de semnificativ! Mielul lui Dumnezeu este divizat şi distribuit, totuşi nu este scindat; acesta este pentru totdeauna consumat de cei Credincioşi, dar niciodată epuizat şi întotdeauna îi sfinţeşte pe cei care iau din el. Acum bucăţile care sunt puse în Potir ce conţine Sângele Mielului Domnului nostru este completarea Misterului, plinătatea Paharului, care atunci când este primit cu credincioşie oferă părtaşilor puterea deplină şi Harul Duhului Sfânt.
ZEON este apoi adus preotului, apa încălzită este binecuvântată şi turnată în Sfântul Potir pentru a da conţinutelor temperatura sângelui. Apa caldă simbolizează căldura credinţei. Preotul binecuvântă apa prin a spune: „Binecuvântată este fervoarea Sfinţilor Tăi, întotdeauna, acum şi pururea. Amin”. După ce toarnă apa în Potir el repetă: „Fervoarea Credinţei, plină de Duhul Sfânt. Amin”.
Preotul recită în mod reverenţios rugăciunile înainte de primirea Sfintei Comuniuni, şi apoi ia bucata marcată cu XC şi înaintea consumării ei spune: „Mie (numele) preotul nevrednic, mi se dă cel mai Sfânt şi Mai Preţios Trup al Domnului nostru, şi Dumnezeu şi Salvatorul Isus Hristos, spre iertarea păcatelor mele, şi spre Viaţă Veşnică”. Apoi el ia Potirul, şi înainte de a bea din el repetă „Cel mai Sfânt şi preţios Sânge al Domnului Nostru, şi Dumnezeu şi Salvator Isus Hristos este dat pentru mine (numele), nevrednicul Preot, spre iertarea păcatelor mele, şi spre Viaţă Veşnică”.
După ce-şi şterge buzele cu prosopul de comuniune, el sărută Potirul şi spune: „Aceasta a atins buzele mele şi nelegiuirile mele vor fi îndepărtate, şi păcatele mele curăţite” (Isaia 6:7).
Apoi după ce ia bucăţile marcate cu NI-KA, el le pune în Sfântul Potir, din care cei credincioşi vor primi în scurt timp. Potirul şi Diskarion sunt apoi acoperite cu voalurile în timp ce Preotul recită rugăciunea de Recunoştinţă în timp ce cititorul conduce congregaţia în recitirea aceleiaşi rugăciuni.
SFÂNTA COMUNIUNE A CELOR CREDINCIOŞI … Preotul care ţine Sfântul Potir acoperit cu voalul se întoarce spre congregaţie şi ridicând Potirul îi invită pe cei Credincioşi să vină şi să primească spunând: „Cu frică de Dumnezeu, credinţă şi dragoste apropiaţi-vă.”
Cei care sunt pregătiţi să primească se apropie reverenţios, făcând semnul Crucii şi repetând pentru sine: „Doamne, ai milă de mine”, sau „Doamne, aminteşte-ţi de mine în Împărăţia Ta”.
În timp ce administrează Sfânta Comuniune celor credincioşi, Preotul repetă: „Slujitorul Domnului (numele) se împărtăşeşte din preţiosul şi Atotsfântul Trup şi Sânge al Domnului şi Dumnezeului nostru şi Salvatorul Isus Hristos spre iertarea păcatelor şi viaţă veşnică”.
După ce au primit toţi, Preotul acoperă Potirul cu voalul şi ridicându-l din nou spune: „O Dumnezeule, salvează poporul Tău şi binecuvântă moştenirea Ta”.
În timp ce Preotul re-intră în Sanctuar, Corul cântă: „Am văzut adevărata Lumină; am primit cerescul Duh, am găsit adevărata credinţă prin a ne închina nedivizatei Trinităţi; căci Trinitatea ne-a mântuit”.
În acest punct Preotul ia Sfântul Potir şi Diskarion înapoi la masa de pregătire „Prothesis”, unde ele sunt ţinute spre a fi refolosite în timpul următoarei Liturghii Divine. Tot conţinutul Potirului este consumat de Preot în timp ce ultimele rugăciuni ale Liturghiei sunt recitate având grijă ca nici o părticică neconsumată să nu rămână deoarece acesta este Trupul şi Sângele Domnului nostru.
Preotul se întoarce la Altar unde înfăşoară „antiminsion” şi cu Evanghelia de Aur face semnul Crucii peste Antiminsion şi o pune direct peste aceasta după psalmodierea ei: „Căci tu este sfinţirea noastră, şi Ţie îţi aducem slavă, Tatălui, şi Fiului şi Duhului Sfânt, acum şi-n vecii vecilor”.
Preotul iese acum din Sanctuar şi purcede spre a sta în faţa Sfintei Icoane a lui Hristos unde se roagă „Rugăciunea din spatele Amvonului”, apoi reintră în Sanctuar şi purcede spre „Prothesis”, rugându-se imperceptibil: „O Hristoase, Dumnezeul nostru care eşti împlinirea Legii şi a Profeţilor, şi care ai împlinit toată dispensaţia Tatălui, umple-ne inimile cu bucurie şi fericire, acum şi-n vecii vecilor. Amin”.
ELIBERAREA … După ce iese pe Uşile Regale Preotul binecuvântă şi dă benedicţia şi ruga de încheiere după care coboară pe treapta de jos a Sanctuarului şi distribuie o bucată din „antidoron” credincioşilor, spunând fiecăruia: „Binecuvântarea Domnului şi mila Sa să fie peste tine”.
După ce a plecat congregaţia, Preotul merge la Prothesis şi consumă restul Sfântului Potir, şi îşi scoate veşmintele; pentru ambele dintre aceste acte el recită rugăciuni corespunzătoare.
SLAVĂ FIE LUI DUMNEZEU!
Această informaţie despre Divina Liturghie a fost copiată din cartea Liturghia Divină a Sfântului Ioan Gură de Aur – The Divine Liturgy of Saint John Chrysostom – de Rev. Fr. George Papadeas.
