de Keith A. Mathison
Ne vom îndrepta atenţia spre bisericile Reformate şi cele Baptiste. Deoarece Baptiştii şi Prezbiterienii Americani au fost printre cei din frunte care au respins practica biblică şi istorică de folosire a vinului în cadrul Cinei Domnului, următoarea listă de citate a diferiţilor teologi proeminenţi Reformaţi şi Protestanţi precum şi din cadrul unor confesiuni este oferită pentru a arăta faptul că poziţia istorică a acestor denominaţii a fost aceiaşi ca a restului bisericii. Unele din citatele oferite prezintă evidenţa faptului că folosirea vinului a fost pur şi simplu trecută cu vederea, că aceasta nu era o problemă în biserică. Alţii argumentează mult mai forţat că folosirea vinului nu este o chestiune opţională. Toţi mărturisesc împotriva urmaşilor lor denominaţionali care au respins folosirea vinului în cadrul Cinei Domnului.
John Calvin (1540)
„Atunci când vedem vinul expus ca un simbol al sângelui trebuie să reflectăm la beneficiile pe care le împarte vinul pentru trupul uman. Noi ajungem astfel să realizăm că aceste beneficii sunt împărţite nouă într-o manieră spirituală de sângele lui Hristos. Aceste beneficii sunt spre a hrăni, împrospăta, întări şi înveseli” (Treatise on the Lord’s Supper; as quoted in Alister McGrath, Reformation Thought, p. 185).
John Calvin (1559)
„Mai întâi, semnele sunt pâinea şi vinul, care reprezintă pentru noi mâncarea invizibilă pe care o primim din trupul şi sângele lui Hristos” (Institutes of the Christian Religion; Book IV, xvii, 1).
„În ceea ce priveşte ceremonia exterioară de acţiune – fie că fraţii iau sau nu aceasta în mână, sau o împart între ei, sau câţiva mănâncă ceea ce s-a dat la fiecare; fie că ei dau paharul înapoi la diacon sau la cealaltă persoană; fie că pâinea este dospită sau nedospită; vinul roşu sau alb – aceasta nu face nici o diferenţă. Aceste lucruri sunt indiferente, şi sunt lăsate la discreţia bisericii” (IV, xvii, 43).
Comentariu
Calvin afirmă faptul că elementele ce sunt folosite sunt pâinea şi vinul. El indică apoi cu înţelepciune câteva materii de indiferenţă în observarea Cinei Domnului. Una dintre aceste materii de indiferenţă este felul sau culoarea vinului, dar vinul în sine nu este o materie de indiferenţă.
Theodore Beza (1560)
„Trebuie notat faptul că noi înţelegem prin acest nume semn nu doar lucrurile materiale care sunt folosite în cadrul Sacramentelor, aşa cum este apa la Botez, pâinea şi vinul la Cină; dar noi mai înţelegem sub numele de semn şi ceremoniile în sine ale acestor taine, căci ele nu sunt fără semnificaţie: tocmai de aceea şi noi susţinem că nu este legal să adăugăm sau să scădem ceva de la ele” (The Christian Faith; 4:38).
Confesiunea Belgică (1561)
„A reprezenta pentru noi această pâinea spirituală şi cerească Hristos a instituit o pâine cerească şi vizibilă drept sacrament al trupului său şi vinul ca sacrament al sângelui său” (Articolul 35).
Catehismul Heidelberg (1563)
Întrebarea 79: De ce numeşte atunci Hristos pâinea trupul său şi paharul sângele său, sau noul legământ în sângele său? (Pavel foloseşte cuvintele, o participare în trupul şi sângele lui Hristos).
Răspuns: Hristos are motive bune pentru aceste cuvinte. El vrea să ne înveţe că la fel cum pâinea şi vinul hrănesc viaţa noastră temporală, tot as şi trupul său crucificat şi sângele său vărsat ne hrăneşte într-adevăr sufletele pentru viaţa veşnică.
A doua Confesiune Helvetică (1566)
„În acelaşi fel, în cadrul Cinei Domnului, semnul exterior este pâinea şi vinul, luate din lucruri folosite în mod comun pentru carne şi băutură; dar lucrul semnificat este trupul lui Hristos care a fost dat şi sângele său care a fost vărsat pentru noi, sau comuniunea trupului şi sângelui Domnului” (Capitolul XIX).
Robert Bruce (1589)
„Fiecare ceremonie pe care a instituit-o Hristos în cadrul Cinei este la fel de esenţial precum sunt pâinea şi vinul, şi nu putem lăsa în afară o iotă din acestea fără a perverti întreaga instituire; căci orice a poruncit Hristos ca să se facă, ori că a vorbit sau a făcut în acea acţiune deplină, este esenţial, şi trebuie făcut” (The Mystery of the Lord’s Supper; p. 43).
„În Botez, lucrul care-l reprezintă pe Hristos este apa; în Cină, lucrurile care-l reprezintă pe Hristos sunt pâinea şi vinul. Apa este rânduită să reprezinte pe Hristos în Botez, deoarece este cel mai adecvat să reprezentăm spălarea noastră cu Sângele lui Hristos… În Sacramentul Cinei Domnului, El a rânduit pâinea şi vinul deoarece nu există nimic mai corespunzător care să ne hrănească trupul decât pâinea şi vinul. Astfel Domnul nu a ales aceste semne fără vreun motiv” (Idem, p. 76).
Comentariu
Prezbiterianul scoţian indică faptul că Hristos nu a folosit elementele pur şi simplu pentru că doar acestea le avea disponibile atunci, ci că El le-a ales pentru un motiv. Ele sunt cele mai potrivite elemente ca să simbolizeze realitatea spirituală spre care indică ele. Dar ele nu sunt doar cele mai adecvate elemente pe care putea să le fi ales Isus – ele sunt şi esenţiale pentru observarea adecvată a sacramentului. Bruce indică în mod drept că a schimba sacramentul înseamnă a-l perverti.
William Ames (1623)
„Pâinea şi vinul trebuiesc folosite, căci nimic altceva mai potrivit nu exprimă uniunea apropiată la care ajungem să ne bucurăm treptat cu Hristos, o uniune fondată pe sacrificiul trupului său şi a vărsării sângelui său” (The Marrow of Theology, Book One, Chap. XL, sect. 21; p. 212).
Catalogul pentru Închinarea Publică la Dumnezeu de la Westminster (1645)
„Lucrătorul trebuie să înceapă acţiunea prin sfinţirea şi binecuvântarea elementelor de pâine şi vin puse înaintea lui”.
Mărturisirea de Credinţă de la Westminster (1647)
„Domnul Isus, în decretul său, a rânduit lucrătorilor săi să declare cuvântul Său de instituire pentru popor; să se roage, şi să binecuvânte elementele de pâine şi vin” (Confession of Faith 29:3).
Catehismul mai larg de la Westminster (1648)
Întrebarea 168: Ce este Cina Domnului? (vezi şi WSC 96.)
Răspuns: Cina Domnului este un sacrament al Noului Testament, în care, prin darea sau primirea de pâine şi vin conform rânduirii lui Isus Hristos, moartea lui este vestită; şi cei care se împărtăşesc astfel în mod vrednic prin hrănirea cu trupul şi sângele său, o fac spre hrănirea şi creşterea lor spirituală în har; ei îşi au uniunea şi comuniunea lor în el confirmată; ei mărturisesc şi îşi înnoiesc recunoştinţa lor, şi angajamentul faţă de Dumnezeu, precum şi dragostea şi părtăşia reciprocă unul faţă de celălalt, în calitate de membrii ai aceluiaşi trup mistic.
Întrebarea 169: Cum a rânduit Hristos ca pâinea şi vinul să fie primite în cadrul sacramentului Cinei Domnului?
Răspuns: Hristos a numit lucrătorii cuvântului său, în administrarea acestui sacrament al Cinei Domnului, pentru a pune aparte pâine şi vinul pentru folosirea comună, prin cuvântul de instituire, mulţumire şi rugăciune; să ia şi să frângă pâinea, şi să dea atât pâinea cât şi vinul la cei care se împărtăşesc: care, prin aceiaşi rânduire, trebuie să ia şi să mănânce pâinea şi să bea vinul, în comemorare mulţumitoare că trupul lui Hristos s-a frânt şi a fost dat, şi sângele lui vărsat, pentru ei.
Întrebarea 177: Unde diferă sacramentele botezului şi cel al Cinei Domnului?
Răspuns: Sacramentele botezului şi cel al Cinei Domnului diferă, în faptul că botezul este administrat doar odată, cu apă, pentru a fi un semn şi un sigiliu al regenerării şi al altoirii noastre în Hristos, şi aceasta chiar şi la prunci; în timp ce Cina Domnului trebuie să fie administrată adesea, în elementele de pâine şi vin, pentru a reprezenta şi a arăta pe Hristos ca hrană spirituală pentru suflet, şi pentru a confirma continuarea noastră şi creşterea în el, şi aceasta numai pentru cei care au vârsta şi abilitatea de a se examina pe ei înşişi.
Comentariu
Confesiunea şi Catehismele de la Westminster declară faptul că Cina Domnului constă în mod extern din folosirea pâinii şi a vinului. Acest standard confesional alege acestea ca elemente pe care le-a rânduit Hristos, şi ca elemente pe care lucrătorii evangheliei trebuie să le pună deoparte, să le binecuvânteze şi să le dea oamenilor. Multe din bisericile care au înlocuit vinul cu suc de struguri sunt conduse de bătrâni care au făcut juruinţe de ordinare care indică acordul lor cu şi subscrierea faţă de standardele Westminster.
Francis Turretin (1679)
„În ceea ce priveşte simbolurile care deţin locul materiei externe cu acţiunile îndeplinite cu ele, două sunt instituite de Hristos care deţin locul de elemente (pâinea şi vinul), nimic mai mult şi nimic mai puţin” (Institutes of Elenctic Theology; Vol. 3, p. 429).
Confesiunea Baptistă de Credinţă din 1689
„Domnul Isus, în rânduirea sa, a numit pe lucrătorii săi să se roage şi să binecuvânte elementele de pâine şi de vin” (Cap. 30, sect. 3).
Comentariu
Una dintre cele mai timpurii confesiuni Baptiste repetă doctrina Confesiunii Westminster aproape cuvânt cu cuvânt. Aceasta indică din nou faptul că elementele de pâine şi vin sunt cele pe care le-a rânduit Isus pentru acest sacrament.
Thomas Watson (1692)
Întrebarea 2: Ce este Cina Domnului?
Răspuns: Aceasta este o predică vizibilă, în care Hristosul cel crucificat este expus înaintea noastră; sau este un sacrament al Noului Testament, prin care prin intermediul primirii sfintelor elemente de pâine şi vin, comuniunea noastră cu Hristos este semnificată şi sigilată până la noi; sau este un sacrament rânduit în mod divin, prin care prin dăruirea şi primirea de pâine şi vin, moartea lui Hristos este proclamată, şi primitorii vrednici prin credinţă sunt făcuţi părtaşi ai trupului şi al sângelui său, şi a tuturor beneficiilor care curg din acestea” (Body of Divinity; p. 385).
Wilhelmus a Brakel (1700)
„A doua materie ce trebuie considerată cu referire la acest sacrament este semnele exterioare… Semnele sunt identice cu cele folosite la mese pentru a hrăni şi a întări trupul: pâinea şi vinul. Nu trebuie să fim superstiţioşi şi nici preocupaţi în ceea ce priveşte felul de pâine şi de vin. Pâinea şi vinul pe care le-a folosit Hristos erau acelea care erau disponibile şi în folosul comun” (The Christian’s Reasonable Service, Vol. II, p. 528).
Comentariu
Ca şi Calvin, acest teolog olandez influent indică în mod înţelept faptul că există materii de indiferenţă în cadrul Cinei Domnului, dar folosirea pâinii şi a vinului nu este una dintre ele.
Jonathan Edwards (1746)
„Hristos, prin discursurile şi acţiunile unui predicator, face o profesiune solemnă a părţii sale în legământul de har: el expune sacrificiul trupului său frânt şi al sângelui său vărsat; şi în oferirea lucrătorului pâinea sacramentală şi vinul către cei care se împărtăşesc, Hristos se prezintă pe sine către părtaşii credincioşi, în calitate de împăcare a lor şi pâine a vieţii; şi prin aceste semne exterioare confirmă şi sigilează implicările sale sincere a fi Salvatorul şi hrana lor, şi pentru a le împărţii acestora toate beneficiile împăcării şi mântuirii lui” (The Works of Jonathan Edwards; Vol. I, p. 458).
John Gill (1767-1770)
„Vinul este o altă parte a acestei rânduiri, şi referitor la materia sa, şi unul din elementele exterioare a acestuia, un simbol al sângelui lui Hristos… Mai este însă o întrebare dacă vinul folosit era amestecat sau pur, din moment ce era uzual pentru iudei, a căror vinuri erau generoase, să le amestece, Proverbe 9:2. Dar nu e nevoie să le diluăm în climatele noastre, şi în timp ce cantitatea băută este aşa de mică la ritual, nu este nici un pericol de intoxicare în cei care sunt cel puţin obişnuit cu acesta” (A Body of Doctrinal and Practical Divinity; p. 918).
Comentariu
Gill, un Baptist, indică faptul că deşi puritatea vinului folosit de Hristos este o materie simplă de constatare şi astfel indiferentă, aceasta nu ar trebui să fie o preocupare. Chiar dacă se foloseşte în mod perfect vinul pur, nu există nici un pericol de intoxicare din moment ce cantitatea folosită la Cina Domnului este aşa de mică.
Herman Witsius (1822)
„Nu apare faptul dacă Hristos a amestecat vinul, sau l-a băut pur. Cu toate acestea prima ar fi probabilă… Cu certitudine acestea au indicat în mod clar, că ei puneau o valoare mai mare pe propriile lor imaginaţii decât pe însăşi instituirea lui Hristos, care a crezut drept inutil să folosească vinul în sfânta cină, care prin porunca şi prescripţia Domnului, este o parte necesară: dar din contra, au considerat apa a fi necesară, care este dintr-o rânduire umană, de parcă am fi lăsaţi în propria libertate prin instituirea divină” (The Economy of the Covenants Between God and Man; Vol. II, p. 449-450).
Comentariu
În contextul discuţiei dacă este sau nu necesar să folosim vinul cu apă, Witsius indică faptul că vinul este cel care se cere. Dacă el este sau nu amestecat este indiferent.
John L. Dagg (1858)
„Ceremoniile iudaice erau tipuri ale Hristosul care avea să vină; dar Cina Domnului este o comemorare a Hristosul care deja a venit. Aceasta, prin urmare, nu a inclus carnea şi băutura intenţionată de către apostol… Pavel spune, ‚Nimeni să nu vă judece cu privire la carne sau la băutură’. Ceremoniile abrogate sunt acum fără vreo autoritate divină şi, prin urmare, el numeşte aceste mâncăruri şi băuturi drept porunci ale oamenilor. Dar pâinea şi vinul Cinei sunt poruncite de Domnul” (Manual of Church Order; p. 208).
„În aceasta noi am declarat că Hristos a desemnat o folosire literală a pâinii şi a vinului şi, aceste lucruri fiind spuse, datoria noastră este determinată; orice îndoială sau obscuritate ar putea să rămână cu privire la oricare dintre subiecte” (Idem, p. 209).
Comentariu
Acest teolog Baptist Sudic timpuriu indică faptul că deşi ar putea exista confuzie şi incertitudine într-un număr de chestiuni care sunt în jurul Cinei Domnului, folosirea pâini şi a vinului nu este una dintre ele. Din moment ce Hristos a ordinat în mod clar folosirea pâinii şi a vinului, este datoria noastră să urmăm această poruncă.
Rezumatul de Principii Baptist Sudice (1859)
„Cina Domnului este o rânduială a lui Isus Hristos care trebuie administrată cu elementele pâinii şi a vinului, şi care trebuieşte observată de bisericile Sale până la sfârşitul lumii”.
Comentariu
Această declaraţie de credinţă Baptist Sudică timpurie declară în mod clar faptul că Cina Domnului trebuie să fie administrată cu elementele de pâine şi vin, nu pâine şi suc de struguri.
A. A. Hodge (1860)
„Care este înţelesul termenului oinos, vin, din Noul Testament, şi cum se face să vinul şi nici un alt lichid nu trebuie folosit în cadrul Cinei Domnului?”
„Acest lucru este evident din folosirea cuvântului în Noul Testament care a fost desemnat de către scriitorii sacrii să indice sucul fermentat de struguri – Matei 9:17; Ioan 2:3-10; Romani 14:21; Efeseni 5:18; 1 Timotei 3:8; 5:23; Tit 2:3. Aceasta este stabilită de mărturia unanimă a tuturor cercetătorilor competenţi şi a misionarilor rezidenţi în Răsărit… Că vinul şi nici un alt lichid nu trebuie folosit este clar din înregistrarea instituirii, Matei 26:26-29, şi din folosirea apostolilor” (Outlines of Theology; p 633-634).
Comentariu
Hodge explică în mod clar faptul că vinul este singurul element ce trebuie folosit cu pâinea în cadrul Cinei Domnului.
Charles Hodge (1871-1873)
„Prin vinul descris a fi folosit în această rânduială trebuie să se înţeleagă ‚sucul strugurilor’; şi ‚sucul strugurilor’ în acea stare care era, şi care este, în folosirea comună şi în starea în care era cunoscut acesta drept vin. Vinul Biblie a fost un articol manufacturat. Acesta nu era sucul strugurilor aşa cum există acesta în fruct, ci acel suc supus unui astfel de proces de fermentare care asigura păstrarea sa şi îi oferea calităţile atribuite lui în Scriptură. Acest oinos în Biblie când este necalificat de astfel de termeni precum nou, sau dulce, înseamnă sucul fermentat al strugurelui, din greu este o întrebare deschisă. Acest lucru nu a fost pus la îndoială de către Biserică, decât de câţiva creştini din prezent” (Systematic Theology; Vol. 3, p. 616).
Comentariu
Hodge indică pentru prima dată faptul că elementul folosit în cadrul Cinei Domnului este vinul şi nu sucul de struguri. Tot el indică faptul ca până în zilele sale, această practică nu a fost niciodată pusă la îndoială în cadrul istoriei bisericii.
Robert L. Dabney (1871)
„Elementele sunt pâinea şi vinul” (Systematic Theology; p. 801).
James Petigru Boyce (1887)
Întrebare: În ce constă această rânduială [Cina Domnului]?
Răspuns: În mâncarea pâinii şi băutul vinului spre comemorarea lui Hristos” (A Brief Catechism of Bible Doctrine; In Abstract of Systematic Theology; p. xxiii).
Comentariu
Boyce, un Baptist Sudic şi fondatorul principal al primului Seminar Baptist Sudic, afirmă faptul că pâinea şi vinul sunt elementele ce trebuiesc folosite în cadrul Cinei Domnului.
W. G. T. Shedd (1889)
„Pâinea şi vinul de la Cina Domnului sunt simboluri rânduite în mod specific şi divin, diferind în această privinţă de toate simbolurile naturale” (Dogmatic Theology; Vol. II, p. 573).
Comentariu
Shedd notează faptul că aceste simboluri sunt simboluri deosebite faţă de cele alese de oameni. Ele sunt în mod specific alese de Dumnezeu.
A. A. Hodge (1890)
„Conţinutul paharului era vinul. Acesta este cunoscut a fi ‚roada viţei’, nu în starea sa originală ca fiind exprimată proaspăt, ci ca pregătit în formă de vin pentru folosirea permanentă printre iudei. ‚Vinul’, conform mărturiei absolut de unanime, fără excepţie a fiecărui cercetător sau misionar, este în esenţa sa ‚suc de struguri fermentat’. Vinul nu este nimic altceva. Folosirea ‚vinului’ este în mod clar ceea ce a fost poruncit de Hristos în exemplul şi în instituirea sa autoritară a sfântului ritual. Oricine pune la o parte adevăratul şi realul vin, sau sucul de struguri fermentat, pe motive morale, se pune pe sine faţă de Cina Domnului ca fiind mul mai moral decât Fiul lui Dumnezeu care domneşte peste conştiinţa sa, şi apoi Salvatorul sufletelor care-l răscumpără. A existat consensul absolut de universal cu privire la acest subiect în Biserica creştină până în vremurile moderne, când practica a fost opusă, nu cu acuzaţia de evidenţă, ci doar pe considerente de precauţie” (Evangelical Theology; p. 347-348).
Comentariu
Hodge declară faptul că nu numai folosirea vinului din cadrul Cinei Domnului este clar poruncit de Hristos, şi că aceasta fost practica universală a bisericii până în zilele sale, dar mai indică în mod corect faptul că a respinge folosirea vinului pe motive morale este în mod implicit proclamarea cuiva a fi mult mai moral decât Dumnezeu.
B. B. Warfield (1901)
„Pâinea şi vinul din care ne împărtăşim la masa Domnului sunt în aceiaşi manieră, conform declaraţiei precise a Domnului nostru, reprezentările trupului şi a sângelui Său – trupul său dat, sângele său vărsat pentru noi” (Selected Shorter Writings of B.B. Warfield; Vol. I, p. 333).
J. Gresham Machen (1914)
„Frângerea pâinii şi turnarea vinului semnifică moartea Domnului. În acest sacrament, precum oriunde altundeva în Noul Testament, moartea lui Hristos este pusă în însăşi centrul credinţei creştine” (The New Testament; p. 317).
Credinţa şi Mesajul Baptist (1925)
„…Cina Domnului, în care membrii bisericii, prin folosirea pâinii şi a vinului, comemorează dragostea muribundă a lui Hristos”.
Comentariu
Este chiar ironic să notăm faptul că la această dată târzie când în fond toţi Baptiştii Sudici au respins deja folosirea ordinată de Dumnezeu a vinului, declaraţia lor de credinţă (într-o supraveghere accidentală?) aducea mărturie contra practici lor actuale.
John Murray (1937-1966)
„[Sacramentele] sunt rânduiri în care elementele materiale şi semnele vizibile sunt folosite, în apa botezului şi în spălarea cu apă, în pâinea de la Cina Domnului şi vinul şi participarea orală la acestea” (Collected Writings; Vol. 2, p. 366).
„VALIDITATEA
Ce este necesar pentru administrarea lor?
- Elementele.
- Acţiunile.
- Intenţia – de a face ceea ce a poruncit Hristos”(Collected Writings; Vol. 2, p. 369).
Comentariu
Murray argumentează faptul că anumiţi factori trebuie să fie prezenţi pentru ca sacramentele să fie valide şi administrate în mod corespunzător. Unul dintre aceşti factori este folosirea corectă a elementelor, pe care el spune ca sunt apa, pâinea şi vinul. Din moment ce administrarea adecvată a sacramentelor este unul din semnele unei biserici adevărate, respingerea unui element adecvat nu este o materie banală.
Louis Berkhof (1033-1939)
„Fiecare dintre sacramente conţine un element extern, anume, apa în botez, şi pâinea şi vinul în Cina Domnului. Acolo unde aceste elemente sunt administrate şi potrivite, acolo avem întreaga materie externă a sacramentului” (Manual of Christian Doctrine; p. 311).
„Materia externă a sacramentului include nu numai elementele care sunt folosite, anume, apa, pâinea şi vinul, ci şi ritualul sacru, ceea ce se face cu aceste elemente” (Systematic Theology; p. 617).
Comentariu
Berkhof indică faptul că acolo unde sunt folosite în mod adecvat aceste elemente (apa, pâinea şi vinul) avem Cina Domnului.
G. H. Kersten (1947)
„Mai mult, la Cină Domnul a luat vinul, şi nu l-a amestecat cu nimic. Şi nici nu ar trebui ca vinul să fie înlocuit cu apa, aşa cum ar avea Ebioniţii, Gnosticii şi Manicheenii. Noi trebuie să ne bazăm pe instituirea Domnului, şi El a dat pâinea şi vinul ca semne ale Cinei Domnului” (Reformed Dogmatics; Vol. II, p. 519).
Comentariu
Kersten indică faptul puţinului cunoscut fapt faţă de care doar câteva grupări s-au opus până în anii recenţi faţă de folosirea vinului în cadrul Cinei Domnului care erau sectele eretice timpurii cu tendinţe ascetice radicale. În cadrul comunităţii ortodoxe de credincioşi aceasta nu era niciodată pusă la îndoială.
Herman Hoeksema (1966)
„Este adevărat că în instituirea Cinei Domnului Isus nu a folosit simbolul apei, ci cel a vinului. Pentru aceasta putem găsi două motive. În primul rând, vinul este culoarea sângelui, şi vinul de la masa de părtăşie este semnul sângelui lui Isus Hristos. Şi, în al doilea rând, vinul este un simbol de comuniune, de prosperitate şi bucurie, conform Scripturii [Geneza 14:18; 27:27, 28; 49:10-12; Deuteronom 7:13; 33:28; Psalmul 104:14, 15]. Vinul este simbolul bucuriei cereşti, şi prin urmare era foarte adecvat la nunta din Cana ca mirele ceresc trebuia să schime apa în vin. Şi astfel putem înţelege faptul că la Cina Domnului nu este apa ci vinul cel care este folosit ca semn adecvat al sângelui Mielului, prin care nu numai că păcatul nostru este schimbat în neprihănire, dar şi viaţa noastră pământească este tradusă în bucuria cortului ceresc al lui Dumnezeu” (Reformed Dogmatics; p. 706-707).
Comentariu
Hoeksema oferă unul dintre motivele pentru care alegerea vinului de către Isus nu a fost doar o alegere arbitrară. Isus a ales vinul datorită faptului a ceea ce simboliza acesta în Vechiul Testament şi a ceea ce avea să rânduiască El să simbolizeze în Noul. Aceasta a simbolizat deja bucuria cerească în Vechiul Testament, şi prin declararea acesteia de a simboliza şi sângele Său vărsat în Noul, Isus a demonstrat în mod subtil inseparabilitatea lor. Prin împărtăşirea cu vinul de la Cina Domnului, noi indicăm către sângele lui vărsat şi către cina de nuntă a Mielului, şi noi declarăm în mod simbolic că doar cei care participă în realitatea primei vor participa în realitatea ultimei.
G. C. Berkouwer (1969)
„Prin urmare nu mai există nici un contrast între simbol şi realitate pentru cel care cunoaşte că prin aceste semne comuniunea este experimentată şi mântuirea este reprezentată şi oferită. Cel care vede acest înţeles profund în instituirea Cinei de către însăşi Hristos va înţelege maniera sacramentală de vorbire, care nu este o frazeologie fără înţeles şi exagerată ci care indică conjuncţia dintre crederea mâncării pâinii şi băutul vinului şi binecuvântarea şi eficienţa suferinţei şi morţii de reconciliere a lui Hristos” (The Sacraments; p. 217).
James Montgomery Boice (1986)
„Sacramentele sunt ritualuri în care elementele materiale sunt folosite ca semne vizibile ale binecuvântării lui Dumnezeu. În botez semnul este apa. În Cina Domnului sunt folosite două semne: pâinea, care semnifică trupul frânt al Domnului Isus Hristos, şi vinul, care semnifică sângele lui vărsat” (Foundations of the Christian Faith; p. 595).
Wayne Grudem (1994)
„Doar o hrană obişnuită hrăneşte trupurile noastre fizice, tot aşa şi pâinea şi vinul din Cina Domnului ne oferă hrană” (Systematic Theology; p. 990).
„Astăzi majoritatea Protestanţilor ar spune, ca adăugire la faptul că pâinea şi vinul simbolizează trupul şi sângele lui Hristos, că Hristos este şi el prezent în mod spiritual într-un fel special pe măsură ce ne facem părtaşi ai pâinii şi ai vinului” (Systematic Theology; p. 995).
Cartea de Ordine Bisericească a Bisericii Prezbiteriene din America (PCA)
„Masa, pe care sunt puse elementele, fiind acoperită în mod treptat, şi pe care se pune pâinea şi vinul, şi cei care se împărtăşesc stau în jurul ei în ordine şi în mod serios (sau pe scaunele din faţa ei), Bătrânii şi ei într-un loc convenabil, Lucrătorul ar trebui apoi să pună deoparte elementele prin rugăciune şi mulţumire” (58-5).
Comentariu
Această carte de Ordine Bisericească a PCA, în acord cu standardele sale doctrinare, declară faptul că elementele adecvate ale Cinei Domnului sunt pâinea şi vinul.
Concluzie
Mărturia Prezbiterienilor şi a Baptiştilor istorici este remarcabilă în acordul ei cu acest subiect. Până la mijlocul secolului al 19lea, folosirea vinului în cadrul Cinei Domnului în acord cu instituirea lui Hristos era ceva normal pentru majoritatea teologilor. Deoarece nimeni de la gnosticii timpurii nu a făcut vreun argument sau vreo încercare de a schimba elementele, ei declară în mod simplu folosirea acestor elemente ca fiind un fapt dat. acei Prezbiterieni şi Baptişti precum A. A. Hodge şi John L. Dagg, respectiv, care au fost forţaţi în secolul al 19 să se preocupe cu tendinţele ascetice şi gnostice din cadrul bisericii au fost tari în refuzul lor de a schimba elementele Cinei Domnului pentru a împăciui spiritul veacului. Din nefericire, urmaşii lor nu au fost la fel de atenţi, în unele cazuri ajungând atât de departe încât să ignore declaraţiile clare de confesiuni şi cataloage pentru închinare la care ei au jurat să adere.
Este clar din cercetarea noastră, nu doar din sursele Prezbiteriene şi Baptiste ci şi din sursele din spectrul deplin al Creştinismului istoric, că folosirea vinului din cadrul Cinei Domnului a fost practica fără excepţie şi universală a tuturor bisericilor creştine ortodoxe din vremea lui Isus şi până astăzi. Singurul precedent istoric pentru alterarea evanghelică americană recentă a sacramentului se găseşte în practica sectelor eretice antice.
