Revizuirea practicii Cinei Domnului

Revizuirea practicii Cinei Domnului la biserica Faith Presbyterian Church No. 2
Vinul, Nr. 1
28 ianuarie, 2001

Sumar

Săptămâna trecută am revizuit schimbările închinării noastre care au fost puse în afect una câte una în decursul anilor ca o metodă de a pune în context alte schimbări care le avem în minte acum. Am indicat de asemenea faptul că felul nostru de luare al Cinei Domnului era „tradiţional”. Adică, în multe feluri, aceasta nu se poate să fi derivat în mod expres din învăţătura Sfintei Scripturi. Că, în sine nu este o problemă după cum practica oricui este tradiţională în multe feluri. Nouă nu ni se spune niciodată de felul cum o biserică din era apostolică a sărbătorit Cina Domnului. Creştinii au făcut-o în mod diferit în decursul anilor şi o fac şi astăzi diferit. Dar multe din practicile noastre sunt tradiţionale, aşa că ar fi înţelept acum să revizuim şi să reconsiderăm acest subiect, după cum este întotdeauna posibil să existe o cale mai bună de a face lucrurile. Noi nu vrem să perpetuăm practicile noastre de închinare doar pentru că ele sunt practicile noastre şi că noi suntem familiari cu ele şi confortabili în a le folosi. Aceasta s-a întâmplat şi cu îngenuncheatul la rugăciune în cadrul bisericilor Reformate. Un obicei biblic s-a pierdut datorită rezultatului unei lungi controverse cu privire la îngenuncherea în vederea primirii elementelor împărtăşaniei a fost perpetuat prin forţa obiceiului.

Noi nu suntem, în nici un caz, singura biserică, chiar din cadrul Bisericii Prezbiteriene din America, care se gândeşte din nou la Cina Domnului. Aşa cum am spus săptămâna trecută, cu cât a fost luată mai frecvent în bisericile noastre Cina Domnului – împărtăşania rară era o altă tradiţie Prezbiteriană care avea nevoie să fie reconsiderată şi atunci când s-a făcut aceasta a fost abandonat-o foarte repede – cu cât s-au gândit mai mult oamenii cu privire la practica noastră tradiţională. Acea gândire a rezultat în multe schimbări în cadrul bisericii.

Două schimbări, în particular, au fost introduse în mare parte în anii recenţi. Una este revenirea la vin şi cealaltă este îndepărtarea de scaunele de împărtăşanie, deşi vom mai discuta şi despre alte lucruri pe parcurs.

Dar vom începe în această seară cu vinul şi care vin mai degrabă decât sucul de struguri ar trebui să fie folosit la Cina Domnului.

Vinul în Biblie

Acum, aşa cum am spus şi săptămâna trecută, vreau să acordăm o mare atenţie la argumentul care a fost folosit împotriva folosirii vinului în împărtăşanie. Mulţi oameni din cercurile noastre simt că este neadecvat să folosim vinul la împărtăşanie şi, în mare parte, argumentele lor au fost transpuse în decursul a trei sau patru generaţii în cercurile noastre de Reformaţi sau Prezbiterieni. Aceste argumente sunt cele care explică practica noastră de folosire a sucului de struguri pentru comuniune, cel care a fost practica acestei bisericii încă de la organizarea sa timpurie în anii 1950 şi a membrilor bisericii cu mult timp înainte de aceasta. Aceste argumente au părut oarecum insistente pentru mulţi creştini serioşi în decursul anilor şi am vrea să-i ascultăm cu atenţie şi sinceri.

După cum v-am spus săptămâna trecută, felul în care vă propun să facem aceasta este să vă ofer argumentele contra băutului de vin oferite de John MacArthur, pastorul din California de Sud, a cărui lucrare de amvon o respectăm şi a cărui lucrare din anii recenţi în reafirmarea doctrinei Reformei despre sfinţire a fost atât de ajutătoare pentru mulţi (Evanghelia după Isus).

Am ascultat trei casete cu mesaje lungi de dimineaţă predicate de Pastorul MacArthur la biserica sa Grace Community Church şi apoi retransmise în programul său de radio. Prima predica era despre păcatul beţiei. Voi acorda atenţie acestui subiect mai târziu în aceste serii, dar, desigur, nu vom avea nici un dezacord cu aspra sa condamnare a beţiei. Biblia şi întreaga tradiţiei a lucrării creştine a fost fără milă în condamnarea păcatului beţiei.

Dar în a doua şi a treia casetă MacArthur argumentează împotriva folosirii de către creştin a vinului. Pentru a fi sigur, el nu condamnă nici una şi tot băutul de băuturi alcoolice. Cum se poate aşa ceva? Biblia chiar laudă vinul într-un număr de locuri. Acesta era oferit lui Dumnezeu ca o jertfă în închinarea Vechiului Testament. Aceasta este o imagine a zilei mântuirii, şi aşa mai departe. „Biblia nu interzice băutul vinului”, spune el clar.

Totuşi, el continuă prin a emite opt puncte referitoare la băutul vinului care, fiind luate laolaltă, valorează cât un argument că creştinii de azi nu ar trebui să bea vin. Mă voi ocupa de primul din aceste opt puncte în această seară. Este cel asupra căruia el îşi petrece cea mai mare parte a timpului de discuţie şi, în mod clar, este cel pe care se suspendă întregul lui caz împotriva folosirii de către creştini a vinului.

Iată care este argumentul lui. Dacă cineva îşi asumă astăzi libertatea de a bea vin din acele texte biblice care-i prezintă pe oamenii evlavioşi că beau vin atunci această persoană trebuie să fie sigur de faptul că vinul de astăzi este la fel ca cel din antichitate. Şi, spune Pastorul MacArthur, acesta nu este. De fapt, vinul Bibliei avea un conţinut mai mic de alcool decât vinul de astăzi. Într-adevăr, o mare parte din acesta noi l-am recunoaşte a fi drept suc de struguri concentrat.

El petrece mult timp în a descrie procesul în care vinul era făcut în lumea antică şi cum acesta era făcut dintr-o pastă siropoasă care era şi ea la rândul ei dintr-o presare de struguri şi care în fond nu era alcoolică. Vinul era creat atunci din pastă prin adăugarea de apă. Aceasta crea o băutură care nu era îmbătătoare. O mare parte din ceea ce se numeşte vin în Biblie era suc de struguri concentrat.

Cu toate acestea un anumit vin era făcut din lichidul presat al strugurilor şi pus în containere unde acesta fermenta. Dar această băutură era întotdeauna diluată, din 3 părţi de apă la o parte de vin la 20 de părţi de apă la o parte de vin.

Concluzia sa, şi am să vi-o dau în propriile lui cuvinte, este „Ei beau ori ceea ce era total neîmbătător sau era aşa de amestecat încât puterea de îmbătare era minimă”. De fapt, el oferă anumite valori numerice pentru a arăta faptul că vinul antic, presupunând un amestec de 3 părţi de apă şi 1 de vin, nu ar fi fost clasificat ca o băutură alcoolică prin standardele care erau folosite să determine astfel de lucruri astăzi.

Cum rămâne cu beţia? Ei bine, spune MacArthur, în lumea antică o persoană trebuia să se etaleze ca să se îmbete. Conţinutul alcoolic al vinului era aşa de scăzut încât trebuia să se bea o porţiune mare pentru a deveni îmbătat. De fapt, într-o secţiune de umor al mesajului, el vorbeşte de felul cum unii trebuiau să învingă limitele vezicii ca să se poată îmbăta cu vinul din vremurile Bibliei.

Astfel, în concluzie, Biblia vorbeşte despre vin şi de băutul vinului, dar ceea ce vrea să spună prin vin este ceva foarte diferit faţă de ceea ce înţelegem noi prin vin astăzi, o băutură cu un conţinut alcoolic undeva între 5 şi 11%. Conţinutul alcoolic al vinului din era biblică era neglijabil. Sau, ca s-o punem în termenii întrebării referitoare la Cina Domnului, sucul de struguri pe care-l folosim noi acum ar fi mai aproape de vinul biblic decât de vinul care ar putea fi cumpărat azi şi folosit pentru sacrament.

Acum ceea ce ar trebui să facem noi dintr-un astfel de argument că vinul din lumea antică răsăritean-apropiată era mai puţin puternic decât vinul din zilele moderne aşa încât să fie în fond o băutură nealcoolică? MacArthur nu este singurul care face acest argument, de sigur. Acesta a fost făcut de multe ori de oameni care se opun la băutul vinului şi la folosirea lui în cadrul sacramentului.

Eu mărturisesc că acesta este mult mai amăgitor decât este de dificil să răspundem la acest argument. MacArthur fără îndoială că crede foarte puternic faptul că ceea ce ne-a spus este adevărat şi informaţie corectă încât el a reprezentat vinul şi facerea vinului în lumea antică aşa cum era el de fapt. Dar, ceea ce congregaţia sa nu a auzit niciodată a fost că singurii oameni care agreează cu relatarea sa a lucrurilor sunt cei care sunt apărători neînduplecaţi ai abstinenţei totale! MacArthur, în oferirea relatării lui de facere a vinului şi de natura vinului din acele timpuri antice, preia o părere care nu se găseşte nicăieri în erudiţiile lingvistice sau istorice aparte faţă de acest mic buzunar de abstinenţi evanghelici. De câteva ori în timpul mesajului său el a citat din anumite lucrări de erudiţie sau de cercetare, dar ele erau vechi, lucrări arcane de acum un secol sau mai mult în urmă. Ar fi greu chiar să găsim acele lucrări. Dar există o mulţime de alte lucrări mari de referinţă care pot fi consultate astăzi şi nici una dintre ele, nici una nu oferă suport pentru poziţia pe care o preia el! Ceea ce el nu a spus congregaţiei sale a fost că părerea sa îi cere să fie companie cu întreaga erudiţie de fond modernă, cercetarea biblică şi istorică, incluzând un număr foarte mare de experţi în vin, în limbile biblice, în cultura greco-romană care nu au nici un topor pentru a zdrobi şi nu a dat niciodată atenţie discordiei din creştinismul evanghelic în privinţa băutului de băuturi alcoolice.

Ce ştim noi de fapt despre vin din Biblie şi Anticul Orient Apropiat.

1. Ei bine, tot vinul menţionat în Biblie este suc de struguri fermentat cu un conţinut alcoolic şi puterea de a face o persoană să fie îmbătată. Nici o băutură nefermentată nu era numită vin. Există un fel de a vorbi despre sucul de struguri nefermentat; acesta se găseşte în Numeri 6:3 [literal, „să bea suc de struguri”]. Acesta nu este un cuvânt folosit vreodată pentru vin. Într-adevăr, în acel loc acesta este contrastat cu vinul. Persoana care făcea un jurământ de Nazireat nu putea să bea vin pentru durata jurământului şi nici suc de struguri, nici chiar să mănânce un strugure. În Geneza 40:11 citim de băutul sucului care tocmai a fost presat din struguri, dar acel suc nu este numit niciodată „vin” în Biblie. Aceleaşi cuvinte folosite în Vechiul Testament evreiesc şi în Noul Testament grec pentru vin sau alte băuturi tari (berea în special) sunt folosite atunci când autorul biblic sărbătorea vinul precum şi în poruncirea folosirii lui şi atunci când acesta avertizează cu privire la pericolele sale. Făcutul de vin din struguri a avut loc cu mult timp în urmă în istoria umană. Viticultura este una dintre cele mai vechi forme de agricultură. În Geneza 9:20 deja citim, „Noe a început să fie lucrător de pământ şi a sădit o vie. A băut vin, s-a îmbătat …” Climatul solului din Palestina era excelent de adaptat pentru a produce struguri şi din vremurile cele mai timpurii vinul era o băutură comună în ţară. Într-un document datat din 1780 î. Hr., undeva între vremea lui Avraam şi Moise, un egiptean, Sinuhe, relatează aventurile sale în Palestina. El scrie, „Erau smochini acolo şi struguri de vin şi mai mult vin decât apă…. Aveam pâine să mănânc zilnic şi vin ca băutură zilnică”[TDOT, vi, 60].

2. Fiecare termen folosit pentru vin în Biblie, în ambele testamente, este folosit de multe ori în contexte care indică abilitatea vinului de a îmbăta. Părintele bisericesc Jerome, unul din mari traducători timpurii ai Bibliei, a definit unul din termenii evreieşti generali pentru vin sau băutură tare caomne quod inebriare potest, orice care poate să îmbete. Într-adevăr, acel substantiv particular este relatat ca un verb care înseamnă „a fi sau a deveni beat”. Chiar „vinul nou”, vinul care nu fermentase de prea multe zile, avea puterea de îmbătare. Fermentaţia are loc repede, cu atât mai mult în Orientul Apropiat. Aşa cum citim în Osea 4:11, atât vinul vechi cât şi cel nou poate „lua priceperea oamenilor”. Sau, din contra, după cum sugerează anumite autorităţi, termenul de „vin nou” se referă mai degrabă la vin făcut din prima scurgere de suc, înainte ca presa de vin să fie călcată. Aceasta ar fi prin urmare un vin puternic în particular şi ar explica de ce, de exemplu în Fapte 2:13, „vinul nou” sau „vinul dulce” poate fi conectat în mod special în mintea oamenilor cu beţie[NBD, 1331].

3. Biblia nu face niciodată o distincţie între băuturile alcoolice şi nealcoolice, avertizând contra uneia şi poruncind-o pe cealaltă. Fericita şi sfânta folosire este poruncită şi sărbătorită din acea băutură a cărui abuz este atât de sever condamnat. Aceiaşi băutură poate, ca un dar al lui Dumnezeu, să bucure inima unui om (Psalmul 104:15) sau să ameţească minte sa (Isaia 28:7).

4. Atât conform Bibliei cât şi evidenţei istorice şi arheologice, vinul era produs prin presarea strugurilor într-o presă – ori în găuri de piatră ori în găuri făcut în pământ care erau mai apoi acoperite cu ipsos şi smoală – adesea cu două gropi una lângă alta, una mai mare decât cealaltă, în cea mare se presau strugurii şi din care sucul produs se scurgea printr-un canal în a doua de mai jos, mai adâncă, groapa de fermentare. Recolta de struguri era în august şi septembrie, ciorchinii erau tăiaţi din viţă cu cuţite şi puşi în coşuri. Uneori ei erau puşi la soare, de obicei chiar în vie, pentru circa paisprezece zile pentru a creste conţinutul de zahăr din fruct. Altminteri ei erau aruncaţi imediat în presa de vin. La fel ca şi astăzi, precum şi atunci, existau regiuni mult mai faimoase pentru vinurile lor. După câteva zile sucul era scos şi pus ori în oale de piatră sau în burdufuri din piele de capră la care capetele erau picioarele şi coada care erau cusute. Odată ce vinul era pus în burduf şi gatul acestuia se lega. În timp ce vinul fermenta şi elimina CO2, burduful se extindea şi se întindea. Fermentarea începea deja în presă continuând în containere pentru câteva săptămâni sau luni după aceea. Burdufurile vechi nu puteau să fie refolosite pentru a depozita vinul deoarece ele au fost deja întinse şi expansiunea cerea un alt proces de fermentare care le-ar fi explodat. Domnul se referă la această viticultură a Anticului Orient Apropiat în ilustrarea sa faimoasă din Matei 9:17. „Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc…”. Există multe referinţe în Biblie la presarea strugurilor, fermentarea lor (de exemplu „vinul învechit” este cel mai bun vin, Isaia 25:6), şi băutul vinului (ca o băutură la mesele normale, ca o băutură specială la sărbători, sau chiar ca un medicament, aşa cum i s-a dat Domnului pe cruce). Uneori urcioarele erau etichetate cu felul de vin sau locul de origine. Foloasele medicale ale vinului erau şi ele sărbătorite. Amintiţi-vă de sfatul lui Pavel pentru Timotei să „ia puţin vin pentru stomacul lui” în 1 Timotei 5:23. Vinul a format o parte importantă a dietei atât pentru bogaţi cât şi pentru săraci, dar bogaţii beau vin mai bun, de sigur, aşa cum este şi astăzi.

5. Vinul era depozitat în pivniţe în apropierea casei. În Palestina era probabil o varietate albastră închisă de struguri care se creştea şi din care se producea un vin roşu obişnuit. Pentru a fortifica vinul sau pentru a-i da un gust mai plăcut vinul era uneori amestecat cu piper, pelin, sau tămâie. Acesta era numit atunci un vin amestecat sau aromat. Vinul amestecat cu smirnă era folosit ca un narcotic.

6. „Drojdia vinului” este vin, adesea dintr-o a doua presare a strugurilor, care s-a maturizat în containerul în care era turnat prima dată şi astfel se odihnea pe părţile materiei străine – „drojdia” este sedimentul procesului de fermentare – care pe atunci trebuia să fie filtrată atunci când vinul era gata spre a fi băut. Aceasta este originea remarcii familiare a Domnului despre Farisei, că ei „strecoară un ţânţar şi înghit o cămilă”. Vinul era scurs de impurităţile sale, sedimente, insecte care au căzut în butoi, etc. înainte ca acesta să fie băut. Al doilea vin, recuperat din prima presare, făcea un oţet care era considerat un bun potolitor de sete când era amestecat cu apă.

7. În vremea Noului Testament, vinul era în mod tradiţional amestecat cu apa – uneori cu alte lucruri – şi de obicei într-o raţie de 3 părţi de apă la una de vin. Nu se ştie dacă aceasta se făcea întotdeauna în Palestina. Acesta era, în mod aparent, un obicei grec importat în Iudea. Aceasta se făcea atât pentru a reduce puterea cât şi pentru a îmbunătăţi gustul. Într-un studiu istoric despre vin pe care l-am citit în mod explicit, vinurile din lumea greco-romană erau mai puternice decât ale noastre – în mod precis reversul pretenţiei făcută de John MacArthur – adică, aceasta avea un conţinut mai mare de alcool decât cel cu care suntem noi obişnuiţi astăzi. [In Celebration of Wine and Life- În Sărbătoarea Vinului şi a Vieţii, 28]. Totuşi, nu se poate demonstra faptul că tot vinul era diluat, chiar şi în era Noului Testament, şi nu există nici o evidenţă a faptului că vinul era diluat în mod normal în vremurile Vechiului Testament. De exemplu, diluarea era discreditată ca un fel de ruinare a vinului fin în Isaia 1:22. „Argintul tău s-a prefăcut în zgură şi vinul tău cel ales a fost amestecat cu apă”. În orice caz, în ciuda amestecului, băutura era capabilă să facă pe cel ce o bea să producă îmbătare şi nu există nicăieri vreo evidenţă care să sugereze faptul că cineva trebuia să se devoteze pe sine în a bea vin pentru a putea să se îmbete. [Cele de mai sus sunt preluate dintr-o varietate de surse care includ următoarele lucrări:D.F. Watson, “Wine,” Dictionary of Jesus and the Gospels, 870-873; J. Meyers, “Concerning Wine and Beer,” Rite Reasons Nos. 48-49; K. Gentry, “Debate with Stephen Reynolds,” Antithesis, Vol. II, No. 2 (March/April 1991) 41-48; C. Brown, NIDNTT, vol. 3, 918-923; NBD, DCG, WBE ad locis; TDOT, vi, 59-64].

Trebuie să ştiţi că nu există nimic controversat cu privire la informaţia de mai sus decât în minţile acelora care sunt determinaţi să menţină caracterul impropriu al băutului de vin. Cu greu aş găsi felul de a-i răspunde lui MacArthur. El a dezvoltat o părere a vinului antic din orientul apropiat pe care nimeni altcineva nu o susţine, pe care eu nu o pot găsi în nici o literatură sau vreo erudiţie biblică ori istorică, şi aceasta în mod clar nu este sugerat de nimic în Biblie şi se pare, de fapt, că nu este deloc impresia lăsată asupra evidenţei biblie, care există în cantitate mare!

La un anumit punct din lectura sa, Pastorul MacArthur o fi dat ceva pe gratis. Vorbind de miracolul transformări apei în vin de la nunta din Cana – apropo, el înţelege semnificaţia urcioarelor mari umplute cu apă în Cana ca fiind felul Domnului de a nu lăsa nici o îndoială în cadrul istoriei că el nu a creat vin neamestecat! Acesta este o părere pe care o consider extraordinară! Acea apă a fost transformată în vin, nu era amestecată cu vin! – spune el, „Cred în inima mea că atunci când Domnul Isus Hristos a servit vin el nu ar fi servit vin care ar fi avut potenţialul de a-i face pe oameni beţi”.

Aici cred eu că este problema. Pentru Pastorul MacArthur băutul vinului este greşit – pentru motive care vor deveni clar în următoarele câteva săptămâni – şi astfel el ajunge la textul biblic fiind convins că acesta nu ar putea recomanda sau chiar să permită băutul de lucruri alcoolice. Şi această convingere, adânc susţinută şi care este în mintea şi inima sa, a făcut mult mai dificil pentru el să dea faţă cu faptele. Aceasta era în mare parte aceiaşi băuturi precum este şi astăzi. Aceasta este o băutură pe care Biblia o sărbătoreşte în multe feluri, după cum vom vedea, dar este un dar al lui Dumnezeu, precum toate celelalte daruri ale lui, de care omul păcătos poate abuza. Cu cea mai bună voinţă în lume, precum şi cu respectul meu pentru lucrarea lui MacArthur care este încă foarte intactă, vă spun, efortul lui de a distinge între vinul neîmbătător în mare al lumii din Orientul Antic Apropiat şi lumea greco-romană precum şi ceea ce se numeşte vin astăzi trebuie să fie considerat ca un eşec. Şi, majoritatea abstinenţilor dintre cercetătorii creştini acceptă acel fapt şi argumentează pentru abstinenţa totală din motive complet diferite.

Aici este dar primul nostru punct. Atunci când vorbim despre Biblie şi vin noi vorbim, pentru toate intenţiile şi scopurile, de aceiaşi băutură pe care o numim vin şi astăzi. Aşa că putem argumenta direct din Biblie referitor la etica folosirii vinului astăzi precum şi despre faptul că vinul a fost folosit în Ultima Cină şi la Cina Domnului, conform Bibliei şi a Creştinismului timpuriu, ceea ce trebuie să fie o materia pe care să ne bizuim.