Această serie de corespondenţe a fost compilată ca un răspuns pentru Ken Peck, un lucrător anglican bine citit şi un participant major la discuţiile FidoNet, care a făcut următoarele declaraţii în August 1997 ca răspuns lui Tim Rivera (a/k/a Brett Johnson), mie însumi (Phil Porvaznik), şi lui Michael Brazier asupra subiectului Ortodoxiei estice şi a l doctrinei Transsubstanţierii-
KP> Şi desigur că avem din nou standardul dumneavoastră dublu operativ, din nou. Unde Ortodoxul estic poate afirma reala prezenţă dar poate (şi o face) respinge cuvântul „transsubstanţiere” şi sprijinul său scolastic şi găsiţi aceasta în mod „substanţial” la fel, în timp ce alţii, care de asemenea menţin prezenţa reală, dar resping cuvântul „transsubstanţiere” şi sprijinul său scolastic, iar dvs. găsiţi aceasta ca fiind o erezie. Pur şi simplu nu sunteţi consecvenţi asupra acestui punct.
KP> Ortodocşii estici cred că Hristos este cu adevărat prezent în Euharistie, dar NU acceptă terminologia romană. Numiţi aceasta „acord substanţial”
KP> Cred că insistenţa dogmatică asupra cuvântului „transsubstanţiere” sau a definiţiei scolastică ar fi problematic pentru Ortodoxie. Fără îndoială că nu ar avea vreo problemă cu Cel de-al patrulea Conciliu Luteran ca încercare de a defini realitatea, dar ca şi definiţie necesară a ortodoxiei şi catolicismului, devine un obstacol major.
KP> Ortodocşii nu acceptă cuvântul „transsubstanţiere” Ei nu acceptă noţiunile de „substanţă” şi „accidente”. Ei susţin că elementele consacrate ale euharistiei „sunt” sângele lui Hristos. Aceasta se spune că este acceptabil la Roma. Anglicanii au exact aceeaşi părere; care se spune că este „neacceptabil” la Roma.
TEOLOGIA ESTICĂ: Secolul şase şi dincolo de el
Pentru mai mult din Părinţii Bisericii vezi materialul în limba engleză This is My Body: Eucharist in the Early Fathers (Acesta este trupul Meu: Euharistia în vremea Primilor Părinţi)
(adaptat din Darwell Stone Istorie a doctrinei sfintei euharistii, capitolul 4 „Teologia estică din secolul şase până în prezent”, volumul 1, pag. 172 care detaliază unii dintre teologii ortodocşi proeminenţi şi concilii care afirmă clar Transsubstanţierea)
GENNADIUS (c. 1453 AD)
În vremea Conciliului de la Florenţa (1439), un profan numit George Scholarius (cunoscut mai târziu ca Gennadius şi numit patriarh de Constantinopole în 1453) a scris un tratat „Omilie asupra trupului sacramental al Domnului nostru Isus Hristos” şi introduce un limbaj şi o frazeologie care au devenit curente în vest. El este primul individ care a folosit cuvântul „TRANSUBSTANŢIERE” (Greceşte metousiosis) cu referire la Euharistie în Est (vezi Stone, pag 172, pentru greaca originală). Termenul a devenit standard în vest, prin cel de-al patrulea Conciliu Luteran, din 1215.
Gennadius vorbeşte despre schimbare (greceşte metabole) despre SUBTANŢĂ (greceşte ousia) despre elementele din SUBSTANŢA trupului şi sângelui lui Hristos; despre „ACCIDENTELE” (Greceşte sumbebekota) despre pâinea şi vinul care rămân neschimbate; despre trupul lui Hristos cu ACCIDENTELE care sunt, în timp ce pâinea reţine propriile ACCIDENTE fără propria SUBSTANŢĂ; şi despre starea exterioară a elementelor ce este păstrată în vederea incompatibilităţii pe care communicants ar putea-o simţi altfel.
El susţine că trupul real al lui Hristos nu este în Sacrament în mod natural, ci după maniera Sacramentului, şi deci nu este în ea ca într-un loc şi nu este sub dimensiunea unui trup real , ci numai sub dimensiunea pâinii. El spune că fiecare fragment este întreg trupul lui Hristos şi că trupul lui Hristos în cer şi pe orice altar de pe pământ este unul şi acelaşi, fiind acel trup care a fost născut din Fecioară, a fost pe cruce odată, şi acum este în cer. (textul întreg al slujbei lui Gennadius se găseşte în Migne PG 160:351-374).
GABRIEL SEVERUS DIN PHILADELPHIA (c. 1577)
Gabriel Severus, în 1577 numit episcop de Ala Sher în Asia Minor, vechea Filadelfia, şi mai târziu, episcop al Creştinilor estici în statele veneţiene, a publicat mai multe tratate teologice. Între ele se află unul numit (aceasta este mai degrabă lung)
„Împotriva celor care spun că Copii Ortodocşi ai Bisericii Estice fac ceva greşit şi ilegal în onorarea şi venerarea lor pentru Darurile Sfinte când Imnul îngeresc este cântat şi preotul ce le poartă intră în Sfântul Sanctuar.”
În aceasta, Gabriel apără reverenţa datorată elementelor la marea intrare (înainte de consacrare) şi foloseşte termenul TRANSSUBSTANŢIERE ca şi „SUBSTANŢĂ” şi „ACCIDENTE” de mai multe ori în discutarea schimbării care are loc după consacrare, punct în care Euharistia merită ADORARE. Gabriel vorbeşte despre „trei grade” de onorare (din Stone, page 173-175)
„Această pâine şi vin primeşte şi posedă trei grade de onoare. Primul prin natură, al doilea o primeşte prin participare, iar în al treilea intră prin Duhul Sfânt, prin TRANSSUBSTANŢIERE. Respectul natural se datorează faptului că este o creaţie şi lucrare a lui Dumnezeu…Pentru care, nu este venerat pentru aceasta, sau slăvit, sau purtat în procesiune, ci este lăudat ca fiind creaţia totală a lui Dumnezeu. Cel de-al doilea grad de onorare şi respect este primit prin participare când este adus la masa sfântă şi binecuvântat de către preot şi dedicat.
„Atunci nu mai este pâine şi vin, ci este sfânt şi un dar divin şi onorabil şi materie corespunzătoare şi separată şi numită să devină propriu-zis trupul şi sângele lui Hristos, SUBSTANŢA lui şi ACCIDENTELE SUBSTANŢEI, rămânând încă…
„Dar al treilea grad de apreciere şi onoare de nespus o primeşte prin TRANSSUBSTANŢIERE când lasă deoparte toată propria sa SUBSTANŢĂ de natura pâinii şi este TRANSSUBSTANŢIAT în carnea şi sângele lui Hristos. Pentru care nu este numai venerat, ci şi ADORAT, şi este crezut de către toţi creştinii ortodocşi că este chiar trupul şi sângele lui Hristos, Domnul nostru, deşi ACCIDENTELE sale sunt păstrate, Domnul acordând aceasta ca pe o concesie slăbiciunii omeneşti.”
„Dacă îngenunchem înaintea unei imagini materiale, care nu poate deveni trupul lui Hristos, de ce ne interzici să aducem cinste şi închinarea capetelor şi genunchilor materiei care este dedicată lui Dumnezeu şi inseparabil menită să devină trupul şi sângele lui Hristos, chiar dinaintea TRANSUBSTANŢIERII ce rezultă din binecuvântare şi rugăciunea preotului şi are o sacralitate de neşters…”
„Sfânta Biserică catolica estică a lui Hristos, care păstrează credinţa neschimbată, îşi învaţă adevăraţii copii să venereze şi să respecte sfintele daruri, când sunt aduse şi să spună „Doamne aminteşte-ţi de mine în Împărăţia Ta”, ca sfinte daruri şi materie vrednică de respect, clar menită să se transforme în trupul şi sângele lui Hristos, dar nu ca trupul complet al Domnului; pentru aceasta le porunceşte să ADORE când preotul ce stă la uşile altarului spune „Apropiaţi-vă cu teama de Domnul şi credinţă şi dragoste.” Şi apoi fiecare spune … „Cred, Doamne şi mărturisesc că Tu eşti Isus Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu, care a venit în lume pentru a salva păcătoşii, dintre care eu sunt primul.”
CYRIL LUCAR (m. 1638) ŞI EREZIA CALVINISTĂ
Cyril Lucar, Patriarh de Alexandria şi mai târziu de Constantinopol, a studiat teologia vestică în Germania şi Elveţia şi a avut contact cu unele dintre conceptele protestante despre Euharistie. În „Mărturia estică de credinţă ortodoxă”, publicată în latină în 1629 cu traducere în greacă în 1633, el a negat că există şapte sacramente , ci doar două şi adaugă că „Cel care le-a instituit nu a mai furnizat altele.”În capitolul 17 al Confesiunilor, el citează socoteala Bibliei şi pe Sf. Pavel asupra euharistiei şi statuează
„Aceasta este tradiţia simplă, adevărată şi autentică a acestui minunat mister, în îndeplinirea şi administrarea pe care o percepem şi o credem a fi prezenţa reală şi adevărată a Domnului nostru Isus Hristos; totuşi aşa cum CREDINŢA noastră se prezintă şi ni se oferă, NU CUM O TRANSSUBSTANŢIERE [metousiosis] INVENTATĂ ÎN ZADAR ne învaţă. Deoarece, noi credem că credinciosul care ia parte la cină, mănâncă Trupul Domnului nostru Isus Hristos nu prin perceptibilitate, apăsând şi dizolvând Cina cu dinţii, ci realizând cu sufletul Comuniunea. Deoarece, trupul Domnului nu este ceea ce se vede cu ochii în mister şi ceea ce este primit, ci ceea ce înţelege CREDINŢA ÎN MOD SPIRITUAL şi prezintă şi ne acordă”.(Stone, pag 176)
Aici el spune de asemenea, că prezenţa lui Hristos în Sacrament este dependentă de credinţa celor care au părtăşie (ceea ce este la bază învăţătura lui John Calvin şi a calviniştilor care l-au urmat): Cyril Lucar a fost spânzurat în 1638 din ordinul sultanului Murad IV pentru trădare.
RĂSPUNSUL ORTODOX CĂTRE CYRIL LUCAR
Mai multe răspunsuri pentru ereziile calviniste ale lui Cyril Lucar au fost făcute imediat după moartea lui. În 1640 avem compilaţia „Mărturia ortodoxă a Bisericii estice apostolice şi catolice” care reafirma doctrina tradiţională a Estului în acei termeni şi subiecte pe care Cyril le-a negat sau a modificat învăţăturile clasice
MĂRTURIA ORTODOXĂ (1640)
Această mărturie ortodoxă, în rusă de Peter Mogila, Metropolitanul Kieffului (între alţi teologi) şi a fost tradusă în greceşte. A fost apoi aprobată de conciliile ortodoxe ce au urmat şi de Patriarhi
(1) Conciliul de la Jassy în 1642
(2) Patriarhii Constantinopolului, Alexandria, Antiohia, şi Ierusalim în 1643 (toate eparhiile estice)
(3) şi Conciliul de la Ierusalim, din 1672
Mărturia ortodoxă din 1640 spune —
„Hristos este acum numai în cer şi nu pe pământ, după carne pe care a purtat-o şi în care a trăit când a fost pe pământ; dar în ceea ce priveşte sacramentul, prin care El este prezent în Sfânta Euharistie, acelaşi Fiu al lui Dumnezeu, Dumnezeu şi om, este şi pe pământ, prin TRANSSUBSTANŢIERE [kata metousiosis]. Deoarece SUBSTANŢA pâinii este schimbată în SUBSTANŢA trupului Lui sfânt şi SUBSTANŢA vinului în SUBSTANŢA preţiosului Lui sânge.
„Unde este potrivit să NE ÎNCHINĂM şi SĂ ADORĂM Sfânta Euharistie ca şi salvatorul nostru Isus Hristos Însuşi.
„Preotul trebuie să ştie că în momentul în care sfinţeşte darurile, SUBSTANŢA însăşi a pâinii şi SUBSTANŢA vinului sunt schimbate în SUBSTANŢA trupului real şi a sângelui lui Hristos prin lucrarea Duhului Sfânt, pe care preotul o invocă atunci, sfinţind această taină prin rugăciune şi spunând,
„Trimite Duhul Sfânt asupra noastră şi asupra acestor daruri puse înaintea Ta şi fă această pâine, trupul scump al Hristosului Tău şi ceea ce este în pahar, scumpul sânge al Hristosului Tău, schimbându-le prin Duhul Sfânt.”
Imediat după aceste cuvinte, TRANSSUBSTANŢIEREA [metousiosis] are loc, şi acea pâine este schimbată în trupul real al lui Hristos şi vinul în sângele Lui real. NUMAI SFINTELE DARURI CARE SUNT VĂZUTE RĂMÂN, şi aceasta prin porunca Domnului mai întâi, noi s-ar putea să nu vedem trupul lui Hristos, dar putem crede că este acolo…
„Cinstea ce se potriveşte a fi dată acestor taine este de acelaşi fel cu aceea care este dată lui Hristos Însuşi…Această taină este de asemenea OFERITĂ CA UN SACRIFICIU în numele tuturor creştinilor ortodocşi, şi cei vii ŞI CEI CARE DORM în speranţa învierii la viaţa veşnică; şi SACRIFICIUL nu va eşua niciodată până la ultima judecată.
„Roadele acestei taine sunt; în primul rând, comemorarea patimilor şi a morţii fără păcat a lui Hristos…în al doilea rând această taină este ÎMPĂCAREA ŞI ISPĂŞIREA PENTRU PĂCATELE NOASTRE, ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU, A CELOR VII ŞI A CELOR MORŢI….în al treilea rând…că fiecare creştin care va lua parte la acest SACRIFICIU şi parte la această taină poate fi eliberat prin ea de ispita şi pericolul diavolului.”(Stone, pag 177f)
CONCILIUL DE LA CONSTANTINOPOL (1642)
Doi ani mai târziu, după Mărturia Ortodoxă de mai sus, a avut loc un conciliu la Constantinopol, pentru a condamna opiniile lui Cyril Lucar, specific —
„El astfel distruge Sfânta Euharistie, lăsându-i nimic altceva decât o imagine goală, ca şi când închinarea noastră ar mai fi încă în umbra vechii legi. Deoarece, el spune că nu pâinea care este văzută şi mâncată este , după ce a fost sfinţită, adevăratul trup al lui Hristos, ci ceea ce este perceput spiritual, sau mai degrabă reprezentat. Opinie ce este plină de impietate. Deoarece, Isus nu a spus „Aceasta este imaginea trupului Meu”, ci „Acesta este trupul Meu” şi „Acesta este sângele Meu” (Mat 26:26f) – ceea ce se vede şi se ia şi se mănâncă şi se frânge, când a fost sfinţit şi binecuvântat.” (Stone, pag 179)
DOSITHEUS ŞI CONCILIUL DE LA IERUSALIM (1672)
După treizeci de ani, sub conducerea lui Dositheus, Patriarhul Ierusalimului, a avut un alt conciliu, la Betleem, unde Mărturia lui Cyril Lucar a fost luată din nou în considerare. Acest conciliu spune despre Euharistie–
„În sărbătorirea aceasta, credem că Domnul nostru Isus Hristos este prezent, nu în mod figurat, sau într-o imagine, sau printr-un har supraabundent, ca în celelalte taine, nici printr-o simplă prezenţă, aşa cum unii dintre Părinţi au spus, cu privire la botez, nici prin unire, aşa ca Divinitatea Cuvântului este unită personal cu pâinea Euharistiei, care este pusă înainte, aşa cum LUTERANII CRED ÎN MOD IGNORANT ŞI JALNIC; ci într-adevăr şi de fapt, încât, după sfinţire, pâinea şi vinul sunt schimbate, TRANSSUBSTANŢIAT, refăcute şi rearanjate , în adevăratul trup al Domnului Însuşi, care a fost născut în Betleem din Fecioara, a fost botezat în Iordan, a suferit, a fost îngropat, a înviat, s-a înălţat şi stă la dreapta lui Dumnezeu Tatăl şi va veni pe norii cerului; şi vinul este transformat şi TRANSSUBSTANŢIAT în sângele real al Domnului Însuşi, care a curs pentru viaţa lumii când El a atârnat pe cruce.
Mai departe, credem că după sfinţirea pâinii şi a vinului, SUBSTANŢA pâinii şi a vinului NU MAI RĂMÂN, ci este trupul însuşi şi sângele Domnului în sfintele daruri şi în forma pâinii şi a vinului, adică, sub ACCIDENTELE pâinii. Mai mult, însuşi trupul fără pată şi sângele Domnului sunt împărţite şi intră în gură şi în stomacul celor ce iau parte, cucernici şi necucernici, numai ele duc la iertarea pioasă şi demnă şi la viaţa veşnică, dar implică şi condamnarea profană şi ruşinoasă şi pedeapsa veşnică.
„Mai departe, că trupul şi sângele Domnului sunt sfărâmate şi împărţite de dinţi prin ACCIDENT, adică, în ACCIDENTELE pâinii şi vinului, în care se ia cunoştinţă de ele ca fiind vizibile şi tangibile, în timp ce în ele însele, rămân neîmpărţite şi ne sfărâmate. Pentru care, Biserica Catolică spune „El este separat şi împărţit, este separat dar nu divizat, este mereu mâncat şi niciodată consumat, ci sfinţeşte pe cei care iau parte.” [din Liturghia Sf. Basil şi Sf. Ioan Crisostomul],aceasta pe bună dreptate”.
„Mai mult, că în fiecare parte şi în cel mai mic fragment din pâinea şi vinul schimbate, nu este o parte din trupul şi sângele Domnului, deoarece aceasta ar fi o blasfemie şi ceva rău, ci întreg Domnul Hristos, întreg în SUBSTANŢĂ, adică, cu sufletul Său şi Divinitatea, Dumnezeu perfect şi Om perfect. Pentru care deşi pot fi multe celebrări în lume la aceeaşi oră, nu sunt mai mulţi Hristoşi sau mai multe trupuri ale lui Hristos, ci unul şi acelaşi Hristos este prezent de fapt şi real, iar trupul şi sângele Lui sunt aceleaşi în toate bisericile credincioşilor; şi aceasta nu pentru că trupul Domnului care este în Cer coboară pe altare, ci deoarece, pâinea care este oferită şi pusă înainte în toate aceste biserici, fiind transformată şi TRANSSUBSTANŢIATĂ, devine şi este după sfinţire, una şi aceeaşi cu ceea ce se află în Cer. Deoarece trupul Domnului este unul în mai multe locuri şi nu este vorba de mai multe trupuri…
„Mai mult, trupul însuşi şi sângele Domnului care sunt în taina Euharistiei, trebuie cinstite în cel mai înalt grad şi VENERAT CU ADORARE DIVINĂ. Deoarece VENERAREA Sfintei Treimi şi a trupului şi sângelui Domnului este UNA. Mai mult, este O JERTFĂ REALĂ ŞI CARE ADUCE ÎMPĂCAREA oferită tuturor ortodocşilor vii sau morţi şi pentru beneficiul tuturor… În plus, folosirea imediat de după consacrare şi după folosire a ceea ce este ţinut în sfintele artofore; pentru că primirea celor care sunt gata de plecare este trupul real al Domnului şi în nici un aspect diferit de acesta; aşa ca înaintea folosirii după sfinţire, în timpul folosirii şi după, este trupul real al Domnului.
„Mai departe, prin cuvântul TRANSSUBSTANŢIERE modul în care pâinea şi vinul sunt transformate în trupul şi sângele Domnului nu este explicat; deoarece aceasta este de neînţeles şi este imposibil cu excepţia lui Dumnezeu Însuşi; şi încercările de explicare aduc creştinii la nebunie şi eroare. Dar cuvântul denotă că pâinea şi vinul, după sfinţire sunt schimbate în trupul şi sângele Domnului , nu numai figurativ sau ca imagine, sau ca har supraabundent sau prin prezenţa sau comunicarea Divinităţii Singurului Născut. Nici orice ACCIDENT al pâinii şi al vinului transformate în orice fel ori prin orice schimbare în orice ACCIDENT al trupului şi sângelui lui Hristos; dar CU ADEVĂRAT ŞI DE FAPT ŞI EFECTIV pâinea devine trupul real al Domnului Însuşi; şi vinul sângele Domnului Însuşi, aşa cum s-a spus mai sus.”(Stone, pag 180 şu)
Decretele Conciliului de la Ierusalim din 1672 au rămas de atunci declaraţiile autorizate ale doctrinei Bisericii Greco Ortodoxe.
NON-JURAŢII ŞI EPISCOPII BISERICII GRECEŞTI (1716-1725)
Timp de aproape zece ani a avut loc o lungă corespondenţă între cei care nu erau membrii de juriu englez şi scoţian şi episcopii Bisericii Greceşti, în speranţa unei uniuni. Euharistia a fost unul dintre subiectele discutate.
În acest timp, esticii au adoptat poziţia teologică şi terminologia Conciliului de la Ierusalim din 1672, şi a afirmat că elementele sunt sfinţite prin lucrarea Duhului Sfânt; prin sfinţire sunt schimbate şi TRANSSUBSTANŢIATE în trupul şi sângele lui Hristos; că ACCIDENTELE rămân; că întreg Hristosul, Dumnezeu perfect şi om perfect, este substanţial în fiecare parte a sfintelor daruri; şi că trupul lui Hristos prezent în elementele sfinţite trebuie să fie VENERAT şi ADORAT.
Au fost totuşi atenţi , totuşi, să citeze o declaraţie a sinodului din 1691 care explica că folosirea cuvântului TRANSSUBSTANŢIERE nu a fost împrumutată de către estici din vest, ci au urmat propria lor Sfântă tradiţie şi că nu au intenţionat nici o altă definiţie decât cea care susţine că în Împărtăşanie este o schimbare a pâinii şi vinului în trupul şi sângele lui Hristos. (vezi Stone, pag 183-184)
CONCILIUL DE LA CONSTANTINOPOL (1727)
Într-un articol cu privire la Euharistie, într-o expunere a credinţei de către ,un conciliu ţinut la Constantinopol în 1727 găsim o reafirmare a cuvântului TRANSSUBSTANŢIERE „este cea mai potrivită declaraţie a acestei taine” şi „cea mai clară şi semnificativă declaraţie a acestei shimbări” în elemente. Acest Conciliu spune —
„Este drept să credem şi să mărturisim că cel mai mistic şi total sfânt rit şi Euharistia Sfintei Liturghii şi JERTFA FĂRĂ SÂNGE, care este pentru comemorarea lui Hristos Domnul nostru, jertfit de bunăvoie pentru noi, este celebrată în felul următor. Pâine dospită este oferită şi vin cu apă caldă este pus în paharul sfânt , şi sunt schimbate în mod supranatural, pâinea în trupul dătător de viaţă al Domnului şi vinul în preţiosul Lui sânge , de către Duhul Sfânt, prin rugăciune şi invocarea de către preot, ceea ce depinde de puterea cuvintelor Domnului.
„Nu că sfinţirea este realizată de cuvintele „Luaţi, mâncaţi, etc” sau de cuvintele „Beţi toţi din el” etc, aşa cum cred latinii; deoarece am fost învăţaţi că sfinţirea are loc la rugăciunea preotului şi la cuvintele pe care el le spune, anume „Transformă această pâine în scumpul trup al Hristosului Tău şi ceea ce este în pahar în preţiosul sânge al Hristosului Tău, schimbându-le prin Duhul Tău cel Sfânt.” Aşa cum cei mai glorioşi Apostoli şi Părinţi , plini de Duhul care au compilat sfintele liturghii, au explicat şi au transmis mai departe şi aşa cum această tradiţie a învăţăturii lor divine a ajuns la noi şi la Sfânta Biserică a lui Hristos şi aşa cum de asemenea este clar arătat prin exemplul Domnului Însuşi, care mai întâi s-a rugat şi apoi a poruncit Apostolilor Săi „Faceţi aceasta în amintirea Mea.”
„De aceea realizăm că la invocarea preotului acea taină greu de descris este sfinţită şi trupul viu şi unit cu Dumnezeu al Salvatorului nostru şi sângele Lui Însuşi sunt prezente real şi substanţial şi că întregul fără a fi în vreun fel deteriorat este mâncat de cei ce iau parte şi este JERTFIT FĂRĂ A CURGE SÂNGE. Şi credem fără îndoială că în primirea şi participarea la aceasta, chiar dacă este NUMAI DE UN FEL, Hristos ÎNTREG ŞI COMPLET este prezent; cu toate acestea, conform vechii tradiţii care predomină în biserica catolică, am primit că acea Împărtăşire este făcută de toţi credincioşii, clerici şi laici, individual în ambele feluri, şi nu laicii într-un fel iar preoţii în ambele, cum se face în inovaţia pe care latinii au făcut-o în mod greşit.
„Ca şi o DECLARAŢIE EXPLICATOARE ŞI CLAR SEMNIFICATIVĂ A ACESTEI SCHIMBĂRI a pâinii şi a vinului în trupul Domnului însuşi şi în sângele Lui, credincioşii trebuie să realizeze şi să primească cuvântul TRANSSUBSTANŢIERE, pe care Biserica catolică ca şi întreg l-a folosit şi primeşte ca şi CEA MAI POTRIVITĂ DECLARAŢIE A ACESTEI TAINE. Mia mult, ei trebuie să respingă folosirea pâinii nedosite, ca pe o inovaţie de ultimă oră şi să primească sfântul rit cu pâine dospită, aşa cum a fost obiceiul de la început în Biserica catolică a lui Hristos.” (Stane, pag 182-184)
Ceea ce ne arată acest Conciliu este că ortodocşii estici au diferenţe cu Latinii (Catolicii) în această perioadă, în practică (Împărtăşirea în ambele feluri, pâine dospită) şi momentul exact al sfinţirii, dar nu a avut nici o dificultate în a afirma realitatea schimbării folosind termenul TRANSSUBSTANŢIERE ca şi „DECLARAŢIA CEA MAI POTRIVITĂ A ACESTEI TAINE” şi „DECLARAŢIA CE A MAI CLARĂ ŞI SEMNIFICATIVĂ A ACESTEI SCHIMBĂRI”.“
Cele ce urmează de la Conciliul de la Trend (1545-1563) arată că Catolicii şi Ortodocşii sunt în acord pentru a afirma realitatea schimbării elementelor Euharistice în trupul, sângele, sufletul şi divinitatea lui Hristos, afirmând că Euharistia este reprezentarea (face prezentă) JERTFA ISPĂŞITOARE a lui Hristos, adică, o „JERTFĂ FĂRĂ VĂRSARE DE SÂNGE” benefică pentru acei creştini vii sau plecaţi în Hristos şi ca şi cel mai potrivit termen pentru a descrie realitatea schimbării elementelor este afirmat cuvântul TRANSSUBSTANŢIERE.
Voi urma cu câteva declaraţii din partea teologilor moderni ortodocşi, explicând cum înţeleg ei Euharistia şi propria lor doctrină definită mai sus.
CONCILIUL DE LA TRENT DESPRE TRANSSUBSTANŢIERE ŞI MESA
Sesiunea 13, Capitolul 1
Prezenţa reală a Domnului nostru Isus Hristos în cel mai sfânt sacrament al Euharistiei
În primul rând, sfântul conciliu învaţă şi declarară clar şi deschisă după sfinţirea pâinii şi vinului, Domnul nostru Isus Hristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, este cu adevărat, real şi substanţial conţinut în sacramentul solemn al Sfintei Euharistii, sub aparenţa acelor lucruri perceptibile. Deoarece nu există nici o incompatibilitate în aceasta că Salvatorul nostru stă întotdeauna la dreapta Tatălui, în Cer, conform cu modul natural de existenţă şi totuşi este prezent în multe alte locuri, în mod sacramental, pentru noi, în propria Lui substanţă într-un mod de existenţă, pe care, deşi greu o putem exprima în cuvinte, totuşi cu înţelegerea noastră iluminată de credinţă, putem concepe şi trebuie să credem ferm că este posibil pentru Dumnezeu.
Deoarece, toţi strămoşii noştri, cât de mulţi erau în adevăratul Hristos ai lui Hristos şi care au tratat acest foarte sfânt sacrament, au declarat deschis că Răscumpărătorul nostru a instituit acest minunat sacrament la ultima Cină, când, după ce a binecuvântat pâinea şi vinul, a mărturisit în cuvinte clare şi hotărâte că le dă propriul Lui trup şi sânge [Mat26:26ff; Luca 22:19f]. De când cu aceste cuvinte, înregistrate de Sfinţii Evanghelişti şi apoi repetate de Sf. Pavel [1 Cor 11:23ff], întruchipează acel sens clar şi potrivit în care au fost înţelese de către Părinţi, este acţiunea cea mai ruşinoasă din partea unor oameni plini de dispreţ şi albi, să le schimbe în metafore fictive şi imaginare prin care adevărul trupului şi sângelui lui Hristos este negat, contrar sensului universal al Bisericii, care, ca şi stâlpul şi fundaţia adevărului [1 Team 3:15], recunoscând cu o minte veşnic recunoscătoare şi care nu uită această favoare minunată a lui Hristos, a detestat ca fiind satanice aceste neadevăruri născocite de oameni necucernici.
Sesiunea 13, Capitolul 4
Transsubstanţierea
Dar de când Hristos, Răscumpărătorul nostru a declarat că pentru a fi cu adevărat trupul Lui, pe care L-a oferit sub forma pâinii, a fost întotdeauna o credinţă fermă în Biserica lui Dumnezeu şi acest conciliu o redeclară, că prin sfinţirea pâinii şi vinului se aduce o schimbare a întregii substanţe a pâinii în substanţa trupului lui Hristos Domnul nostru, şi toată substanţa vinului în substanţa sângelui Său. Această schimbare, Sfânta Biserică catolică o numeşte potrivit şi adecvat transsubstanţiere.
Sesiunea 13, Canoane
Canonul 1. Dacă cineva neagă că în sacramentul celei mai sfinte Euharistii sunt conţinute real, adevărat şi substanţial trupul şi sângele împreună cu spiritul Domnului Isus Hristos, şi consecvent Hristos întreg, dar spune că este în aceasta numai ca un semn, sau figură sau forţă, să fie anatema.
Canonul 2. Dacă cineva spune că în sfânta şi sacra taină a Euharistiei substanţa pâinii şi a vinului rămâne comună cu trupul şi sângele Domnului nostru Isus Hristos şi neagă schimbarea minunată şi unică a întregii substanţe a pâinii în trupul şi întreaga substanţă a vinului în sângele, rămânând numai aparenţele de pâine şi vin, schimbare numită de Biserica catolică în mod corespunzător transsubstanţiere, să fie anatema.
Sesiunea 22, Capitolul 1
Instituţia celui mai sfânt sacrificiu din cadrul Masei
….Domnul nostru Isus Hristos…Dumnezeul şi Domnul nostru, deşi prin moartea Lui S-a oferit pe altarul crucii lui Dumnezeu Tatăl, pentru ca acolo să obţină o răscumpărare eternă [Evr 9:12], totuşi, ca preoţia Lui să nu ajungă la capăt odată cu moartea Lui [Evr 7:11,24], la ultima Cină, în noaptea în care a fost trădat, pentru ca să lase Bisericii, iubita Lui mireasă, un sacrificiu vizibil, aşa cum necesită natura omului, prin care acea jertfă de sânge odată adusă pe cruce, să poată fi reprezentată, amintirea rămânând astfel, până la sfârşitul lumii, şi efectele ei salutare aplicate pentru iertarea păcatelor pe care le facem zilnic, declarându-se şi numindu-se preot pentru totdeauna, conform cu ordinea lui Melhisedec, a oferit lui Dumnezeu Tatăl trupul şi sângele Său, sub forma pâinii şi vinului şi sub forma aceloraşi lucruri date Apostolilor, pe care i-a făcut preoţi ai Noului Testament, ca să aibă parte, poruncindu-le lor şi urmaşilor lor în preoţie prin aceste cuvinte să facă la fel: faceţi aceasta în amintirea Mea [Luca 22:19; 1 Cor 11:24f], aşa cum Biserica catolică întotdeauna a înţeles şi a învăţat…
Sesiunea 22, Capitolul 2
Jertfa Masei este împăcare pentru cei vii şi pentru cei morţi
Şi întru-cât în acest divin sacrificiu celebrat în cadrul slujbei este conţinut şi jertfit fără vărsare de sânge asemănător cu Hristos care s-a oferit prin vărsare de sânge, pe altarul crucii, sfântul conciliu învaţă că aceasta este împăcare cu adevărat şi are acest efect, dacă noi, pocăiţi şi penitenţi, cu inimă sinceră şi cu credinţă sinceră, cu teamă şi reverenţă, ne apropiem de Dumnezeu, obţinem milă şi găsim har într-un ajutor potrivit. (Evr 4:16). Deoarece, liniştit de acest sacrificiu, Domnul oferă harul şi darul pocăinţei şi iartă chiar şi cele mai grave crime şi păcate. Deoarece victima este una şi aceeaşi, care îî este oferit acum prin slujirea preoţilor pe Cel care S-a jertfit pe cruce, numai modul de jertfă fiind diferit. Roadele acelei jertfe de sânge, se înţelege, sunt primite din plin prin această jertfă fără vărsare de sânge, atât de departe este ultima de la derogarea în vreun fel de prima. Unde, conform tradiţiei Apostolilor, este adusă corect nu numai pentru păcate, pedepse, răscumpărare şi alte nevoi ale credincioşilor care trăiesc, dar şi pentru cei care au plecat în Hristos, dar nu au fost deplin purificaţi.
Sesiunea 22, Canoane
Canonul 1. Dacă spune cineva că în cadrul Masei nu este oferit un sacrificiu adevărat şi real lui Dumnezeu; sau ceea ce este oferit nu este altceva decât că Hristos ne este dat să îl mâncăm, să fie anatema.
Canonul 2. Dacă cineva spune că prin aceste cuvinte „Faceţi aceasta în amintirea Mea” [Luca 22:19; 1 Cor 11:24f], Hristos nu a instituit Apostolii ca preoţi; şi nici nu a poruncit ca ei sau alţi preoţi să ofere trupul şi sângele Lui, să fie anatema.
Canonul 3. Dacă cineva spune că jertfa Masei este numai una de laudă şi mulţumire, sau că este numai o comemorare a jertfei ce a avut loc pe cruce, dar nu una de împăcare; sau că este numai pentru cel ce o primeşte şi nu trebuie oferită pentru vii şi morţi, pentru păcate, pedepse, răscumpărare şi alte necesităţi, să fie anatema.
TEOLOGII ORTODOCŞI MODERNI DESPRE TRANSSUBSTANŢIERE
Din lucrarea populară Biserica Ortodoxă de Episcopul Kallistos (Timothy) Ware [accentul adăugat] —
„Aşa cum cuvintele lui Epiclesis fac clar din abundenţă, Biserica ortodoxă crede că după sfinţire, pâinea şi vinul devin în adevăr trupul şi sângele lui Hristos; nu sunt numai simboluri, ci realitate. Dar în timp ce Ortodoxia a insistat întotdeauna asupra REALITĂŢII schimbării, nu a încercat niciodată să explice MODUL schimbării; rugăciunea euharistică în Liturghie foloseşte simplu termenul neutru metaballo, „a se transforma”, „a se schimba”, „a se modifica”.
„Este adevărat că în secolul 17 nu numai scriitorii ortodocşi individuali, ci şi conciliile ortodoxe, ca cel de la Ierusalim din 1672,au folosit termenul latin de ‘transsubstanţiere’ (în greacă, metousiosis), împreună cu distincţia scolastică între substanţă şi accidente. Dar în acelaşi timp, Părinţii Ierusalimului au avut grijă să adauge că folosirea acestor termeni nu constituie o explicaţie a modului schimbării, deoarece aceasta este o taină şi trebuie să rămână întotdeauna incomprehensibilă.”
„Totuşi, în ciuda acestei negări, mulţi ortodocşi au simţit că Ierusalimul s-a angajat prea nerezervat faţă de terminologia Scolasticismului latin, şi este semnificativ că atunci când în 1838 Biserica Rusă a scos o traducere a faptelor Ierusalimului, reţinând cuvântul transsubstanţiere, a parafrazat cu atenţie restul pasajului într-un astfel de mod încât termenii tehnici de substanţă şi accidente nu au fost folosiţi.
„Astăzi, puţini scriitori ortodocşi mai folosesc cuvântul transsubstanţiere, dar insistă asupra a două puncte: în primul rând sunt multe alte cuvinte care pot cu egală legitimitate fi folosite pentru a descrie sfinţirea şi între ele, termenul de transsubstanţiere nu se bucură de o autoritate unică sau decisivă; în al doilea rând, folosirea lui nu angajează teologii în a accepta conceptele filozofiei aristoteliene.” (Timothy Ware, pag 283-284)
Din cartea Ortodoxia, catolicismul Roman şi Anglicanismul (1972) de Arhiepiscopul grec ortodox de Aksum, Methodios Fouyas [accentul adăugat] —
„Roman şi ortodox învaţă că prin cuvintele spuse în cadrul Sfintei Euharistii, darurile sfinte de pâine şi vin sunt schimbate în trupul şi sângele lui Hristos, aşa încât deşi aceste daruri au calităţile exterioare ale pâinii şi vinului, în esenţă ele sunt trupul şi sângele lui Hristos.” (Fouyas, pag 187, nota de subsol se referă la Cyril de Jerusalem, Cat 22; Ioan de Damasc, De Fide Orth 4:13; Ioan Crisostomul, Hom 82:4 in Mat ca şi Conciliul de la Trent, Sesiunea 13)
După citarea unui scriitor anglican care a spus „teologii ortodocşi nu aderă la doctrina romano-catolică a transsubstanţierii…” Fouyas răspunde:
„Aceasta nu este tocmai clar, deoarece Biserica ortodoxă nu respinge cuvântul ‘Transsubstanţiere,’ dar nu ataşează la el sensul materialist care este dat de latini. Biserica ortodoxă foloseşte cuvântul ‘Transsubstanţiere’ nu pentru a defini MODUL în care pâinea şi vinul sunt schimbate în trupul şi sângele Domnului, ci numai pentru a insista asupra FAPTULUI că pâinea cu adevărat, real şi substanţial devine chiar trupul Domnului şi vinul, chiar sângele Domnului. În acest sens este interpretat de Sf. Ioan de Damasc [Tainele sfinte şi curate, Cap 13:7].” (Fouyas, pag 188-189, nota de subsol se referă şi la Conciliile ortodoxe de la Ierusalim [1672] şi de la Constantinopol [1727] – vezi mai sus)
Fouyas continuă şi oferă mai multe cuvinte folosite de către ortodocşi pentru a descrie schimbarea în elemente:
„În acelaşi mod, majoritatea teologilor ortodocşi foloseau, pentru ideea de Transsubstanţiere, un termen grec scos din învăţăturile vechilor Părinţi greci; termenii folosiţi includ Metousiosis, Metabole, Trope, Metapoiesis, etc, sau slavonicul Presushchestvlenie, echivalentul grecescului Metousiosis. Cuvântul slavonic Sushchestvo corespunde nu pentru substantia, ci pentru ousia (essentia).” (Fouyas, pag 189)
Fouyas concluzionează asupra cuvântului Transsubstanţiere:
„Diferenţa între ortodocşi şi catolici este aceasta: ultimii foloseau acest cuvânt pentru teoria specială conform căreia schimbarea are loc, dar ortodocşii îl foloseau pentru FAPTUL schimbării, conform concepţiei Patristice.”(Fouyas, pag 189)
În final, într-o descriere puţin mai lungă, din Teologia Bitzantină (1974) de teologul eminent ortodox şi cărturarul John Meyendorff —
„….în Euharistie, oamenii participă la umanitatea glorificată a lui Hristos, care nu este „esenţa lui Dumnezeu”, dar o umanitate încă consubstanţială cu omul şi disponibilă lui ca şi mâncare şi băutură….pentru teologii bizantini de mai târziu, Euharistia este trupul lui Hristos, transfigurat, dătător de viaţă, dar totuşi uman, întruchipat în Logos şi pătruns de „energii” divine. Caracteristic, cineva nu găseşte niciodată categoria „esenţei” (ousia) folosită de teologii bizantini în context euharistic. Ei ar lua în considerare un termen ca ‘transsubstanţierea’ (metousiosis) impropriu pentru a desemna taina euharistică, şi folosesc în general conceptul de metabole, găsit în canonul lui Ioan Crisostomul, sau termeni dinamici ca ‘trans-elementare‘ (metastoicheiosis) sau ‘re-ordinare‘ (metarrhythmisis). [Da, mulţi din aceşti termeni erau folosiţi, împreună cu Transsubstanţiere].
„Transsubstanţierea (metousiosis) apare numai în scrierile secolului 13 – Latinophrones- şi nu este altceva decât o traducere direct din latină. Primul autor ortodox care l-a folosit este Gennadios Scholarios; dar şi în cazul lui, influenţa direct latină este clară. Euharistia nu este nici un simbol pentru a fi ‘contemplată’ din afară, nici o ‘esenţă’ distinctă de umanitate, ci Isus Însuşi, Domnul înviat, ‘cunoscut prin frângerea pâinii’ (Luca 24:35); Teologii bizantini au speculat rar dincolo de această afirmaţie reală şi soteriologică a prezenţei euharistice ca şi umanitatea glorificată a lui Hristos.”
Meyendorff spune cu privire la conceptul „schimbării de substanţă” în Euharistie:
„Bizantinii nu au văzut substanţa pâinii schimbată cumva în taina împărtăşaniei în altă substanţă—trupul lui Hristos—ci au văzut această pâine ca şi ‘tipul’ de umanitate: umanitatea noastră schimbată în umanitatea transfigurată a lui Hristos.” (din Meyendorff, paginile 203-205)
