de Bartholomew f. Brewer, Ph.D.
Dintre toate dogmele străvechi ale religiei Romano Catolice, dogma transsubstanţierii este cea mai satanică şi mai rea. Este chiar inima Romanismului şi cheia aşa zisului “sacrificiu al maselor.” Transsubstanţierea este cea mai avantajoasă, puternică şi stabilă dogma a Romei. Desigur este modalitatea cea mai bună de control asupra perpetuării giganticei sale corporaţii a cărei existenţă este menţinută de împărtăşanii administrate de o preoţie presupusă a fi divin împuternicită.
ORIGINEA PĂGÂNĂ
Doctrina transsubstanţierii nu datează după cum se crede de la Ultima Cină. A fost un subiect controversat timp de mai multe secole înainte de a deveni oficial un punct al credinţei, care înseamnă ca este esenţial salvării conform cu Biserica Romano Catolică. Ideea unei prezenţe în trup a fost vag susţinută de unii, de pildă Ambrose, dar nu a fost până în 831 A.D. când Paschasius Radbertus, un călugăr Benedictin, a publicat un tratat susţinând deschis doctrina transsubstanţierii. Chiar şi atunci, pentru încă aproape 400 de ani, războiul teologic a fost purtat asupra acestei învăţături de episcopi şi de oameni de asemenea până când a fost oficial definitivată şi canonizată ca dogmă în 1215 A.D. la al patrulea Conciliu Lateran.
Ca multe dintre credinţele şi ritualurile Romanismului, transsubstantanţierea a fost practicată prima dată de religiile păgâne. Cunoscutul istoric Durant a spus că credinţa în transsubstantanţiere aşa cum o practicau preoţii sistemului Romano Catholic este “una dintre cele mai vechi ceremonii de religie primitivă.” (The Story Of Civilization, p. 741). Sincretismul şi misticismul Orientului Mijlociu au fost factori importanţi în influenţarea Vestului, în specific Italia. (Roman Society From Nero To Marcus Aurelius, Dill). În Egipt preoţii sfinţeau turtele de mesă care se credeau a se transforma în carnea lui Osiris. (Encyclopedia Of Religions, Vol. 2, p. 76). Ideea de transsubstanţiere a fost de asemenea caracteristică religiei Mithra a cărei sfinţire a turtelor şi a băuturii Haoma este îndeaproape paralel cu ritualul eucharistic catolicesc. Ibid. Ideea de a mânca din carnea divinităţii a fost foarte populară printre populaţiile Mexicului şi a Americii Centrale cu mult înainte de a auzi de Christos; şi când misionarii spanioli au ajuns pentru prima dată în acele ţinuturi “nu mică le-a fost mirarea, când au asistat la un ritual religios care le reamintea de împărtăşanie…o formă făcută din făină…şi după sfinţirea de preoţi, s-a împărţit printre oameni care au mâncat-o… declarând că a fost carnea zeităţii…” (Prescott’s Mexico, Vol. 3).
Biserica Creştină pentru primii trei sute de ani au rămas întrucâtva puri şi credincioşi Cuvântului lui Dumnezeu, dar după pseudo-convertirea lui Constantin, care datorită utilităţii politice a declarat creştinismul religie de stat, mii de păgâni au fost admişi în biserică doar ca urmare a botezului fără a fi cu adevărat schimbaţi. Ei au adus ritualuri păgâne care au fost introduse cu îndrăzneală în biserică cu terminologii creştine, astfel corupând credinţa de bază. Până şi renumitul prelat şi teolog catolic, Cardinalul Newman, ne spune de Constantin că a introdus multe lucruri de origini păgâne: “Ni s-a spus prin felurite căi de Eusebius, căci Constantine, în loc să recomande noua religie păgânilor, i-a implementat ornamente din afară la care s-au acomodat ai lor…Folosirea templelor, şi dedicarea acestora unor sfinţi anume, împodobite la ocazii cu crengi de pomi; tămâie, lămpi şi lumânări; ofrande destinate însănătoşirii; apă sfinţită; refugii; zile sfinte şi sezoane , folosirea calendarelor , procesiuni, binecuvântări pe câmpuri, straie preoţeşti, tunsoarea, inelul în căsătorie, întoarcerea spre Est, reprezentări la o dată târzie, poate cantul bisericesc, şi Kyrie Eleison-ul, sunt toate de origine păgână, şi sanctificate prin adoptarea lor în biserică.” (An Essay On The Development Of Christian Doctrine, pp. 359, 360). Această alianţa nesfânta a permis continuarea obiceiurilor păgâne de a mânca şi a bea in mod literal carnea şi sângele dumnezeului lor. Acesta este de fapt modul în care transsubstanţierea a intrat în ordinal bisericesc.
Mărturia Scripturii
Creştinii născuţi cu adevărat din nou care au interpretat în mod corect Cuvântul lui Dumnezeu văd fără dificultate că referinţa Domnului nostru, la corpul şi sângele Său a fost simbolic. Când Isus a vorbit de el însuşi ca fiind pâinea, el nu învăţa ficţiunile bisericii Papale în legătură cu transsubstanţierea. Este absurd să susţii că Fiul lui Dumnezeu a transformat o bucată de pâine în trupul său. Când Isus a spus “acesta este trupul meu” sau “sângele,” El nu a schimbat substanţa, ci explica că El este acela ce “reprezintă” mielul pascal prin pâine şi vin. Isus nu a spus touto gignetai, aceasta a devenit sau s-a transformat, ci touto esti, care poate doar însemna aceasta reprezintă sau simbolizează. Este limpede în Scripturi că Christos a vorbit în termeni figurativi, referindu-se la El însuşi drept “uşa,” “viţa”, “lumina,” “rădăcina,” “stânca,” “luceafărul de dimineaţă,” etc. În Luca 22:20, Isus spune, “Acest pahar este legământul cel nou făcut în sângele Meu” în 1 Corinteni 11:25, 26, spune, “Acest pahar este legământul cel nou în sângele meu…Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El.” “Prin aceste cuvinte, El a folosit o dublă figura de stil…Paharul nu a fost noul legământ în mod literal, cu toate astea este declarat a fi astfel, după cum sigur şi pâinea este declarată a fi trupul Său. Literar ei nu au băut paharul, nici nu au băut noul legământ…Nici pâinea nu a fost literar trupul Său sau vinul sângele său. Isus a spus ‘pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, până când va veni Împărăţia lui Dumnezeu’ (Luca 22:18). Aşa că vinul, chiar când le-a fost dat şi chiar şi după aceea a rămas ‘rodul viţei’! Pavel de asemenea spune că pâinea rămâne pâine;…’Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.’ (1 Corinteni 11:28). Substanţa nu a suferit nici o schimbare. Aceasta s-a întâmplat după rugăciunea de consacrare, când biserica din Roma presupunea ca a a avut loc transformarea, şi Isus şi Pavel amândoi declară că substanţele rămân aceleaşi, pâine şi vin.” (Roman Catholicism, Boettner).
Iubitul nostru Salvator şi apostolii săi au atenţionat în mod repetat că va avea loc o mare îndepărtare de adevărul biblic, şi apostazia în creştere se va manifesta de-a lungul veacurilor până când va avea loc o întoarcere totală de la credinţa istorică. Orice creştin cu mintea luminată de Sfântul Duh pot vedea că aceste profeţii s-au împlinit. Poate să vadă că profeţia lui Pavel din Apocalipsa 20:29, 30 s-a împlinit în mai puţin de o sută de ani. El poate vedea cum “misterul nelegiuirii” exprimat în van de învăţătura nebiblică de-a lungul Evului Mediu Timpuriu când popi nenăscuţi din nou, cardinali, episcopi, şi preoţi “au transformat adevărul lui Dumnezeu în minciună,” înlocuind autoritatea Sfintelor Scripturi cu autoritatea religiei lor.
TRANSUBSTANŢIEREA
În conformitate cu Conciliul din Trent
Când Europa a fost electrificată de predicile elocvente ale reformei secolului 16, ierarhia Bisericii Catolice şi-a adunat cei mai capabili teologi care au lucrat timp de trei decade pentru pregătirea declaraţiei de credinţă privind transsubstanţierea. Acest act rămâne până în prezent standardul doctrinei Catolice. La începerea celui de-al Doilea Conciliu al Vaticanului, Papa Ioan XXIII a declarat, “Accept în totalitate tot ceea ce s-a decis şi s-a declarat la Conciliul din Trent.” Ce a decis şi a declarat Conciliul din Trent? Primele secţiuni sunt după cum urmează:
Canonul I: “Dacă cineva va nega că trupul şi sângele, împreună cu duhul şi divinitatea Domnului nostru Isus Christos, şi de aceea întregul Christos, sunt adevărate, reale, şi substanţial conţinute în împărtăşania celui mai sfânt Eucharist; şi va spune că El este conţinut în acesta doar ca simbol, figură sau principiu, — să fie blestemat.”
Canonul II: “Dacă cineva va spune că substanţa pâinii şi vinului rămâne în împărtăşania celui mai sfânt Eucharist, împreună cu trupul şi sângele Domnului nostru Isus Christos, şi va tăgădui acea minunată şi unică transformare a întregii substanţe a pâinii şi vinului în trupul şi sângele Domnului, forma exterioară rămânând aceeaşi, transformare pe care biserica Catolică o numeşte în mod corespunzător transubstanţiere, — să fie blestemat.”
Canonul III: “Dacă cineva va tăgădui, că în adorata împărtăşanie a Eucharistului, întreg Hristosul este conţinut în fiecare esenţă, şi fiecare bucată la frângere, — să fie blestemat.”
Canonul IV: ” Dacă cineva va spune că, după împărtăşanie, trupul şi sângele Domnului nostru Isus Christos este doar în minunata împărtăşanie a Euharistiei în folosinţă în timp ce este luată, şi nicidecum înainte sau după, şi că adevăratul trup a lui Christos nu rămâne în gazdele sau bucăţile consacrate, care sunt păstrate sau care rămân după ceremonie, — să fie blestemat.”
Canonul V: ” Dacă cineva spune că principalul fruct al celei mai sfinte Euharistii este iertarea de păcate sau că nu apar alte efecte de aici, — să fie blestemat.”
Canonul VI: ” Dacă cineva va spune că Christos, singurul Fiu de Dumnezeu, să nu fie adorat în sfânta împărtăşanie a Eucharistului, chiar şi cu închinarea deschisă – latria, şi ca urmare să nu fie venerat prin nici o activitate specifică, nici sa nu fie purtată solemn în procesiuni în conformitate cu ritualurile de slăvire universale şi obişnuite ale sfintei Biserici, şi că El nu este pentru a fi înfăţişat public înaintea oamenilor pentru a fi adorat, şi că adoratorii Lui sunt idolatrii, — să fie blestemat.”
Cât de des îi auzim pe Catolici şi pe Protestanţii liberali exclamând, “Roma se schimbă!” Cât optimism se răspândeşte printre cei religioşi că Roma se îndreaptă spre o nouă reformă. Chiar şi evanghelicii practicanţi sunt convinşi că Romano Catolicismul se schimbă, schimbă, schimbă. Oricum, credincioşii adevăraţi nu sunt impresionaţi de schimbarea de faţadă a Vaticanului. Adunarea papistaşilor, care a falsificat prost Cina Domnului, a fost modernizată dar nu s-a renunţat la ea. Faimosul Hislop declară că ” doctrina transsubstantierii este în mod clar chiar esenţa magiei, care pretinde, pe baza pronunţării câtorva cuvinte potente, să schimbe o substanţă în alta, sau printr-o jonglerie abilă, să înlăture în totalitate o substanţă şi să o înlocuiască cu alta.” (The Two Babylons, p. 259). Dumnezeul făinii şi al apei, fabricat de vrăjitoria preoţească, este încă şi azi venerat şi adorat la fel ca în anii negri ai religiilor medievale (plecăciuni, mătănii, rugăciuni la “Sfântul Sacrament” pot fi văzute zilnic în orice biserică Catolică). Catolicismul modern nu a schimbat nimic în doctrină, ci a schimbat doar poziţia.
VATICAN II susţine TRENT
Vatican II a început în 1962 şi s-a sfârşit în 1965. Cam doua mii cinci sute de episcopi, fiecare cu comisia lui de teologi, au lucrat aproape patru ani şi au cheltuit între patruzeci şi şaizeci milioane de dolari. Zeci de rezoluţii, numite “Schemae,” au fost acceptate şi sute similare acelora au fost respinse, fiind propuse mii, multe au fost scrise în ziare de pe tot globul pământesc. La a treia sesiune, Conciliul a elaborat Sacrosanctum Concilium (Sfânta Liturghie). Unul din articole intitulat “Taina Euharistiei” a reafirmat pe deplin credinţele şi practicile legate de preschimbarea pâinii şi a vinului ca şi mesa în chiar trupul şi sângele, sufletul şi divinitatea lui Isus Christos. Nu a trecut mult după aceea până când Papa Paul VI a elaborat o enciclică, Mysterium Fidei, din care citim: “În timpul Celui de Al Doilea Conciliu de la Vatican Biserica, a făcut un nou şi foarte solemn jurământ venerare şi de credinţă în această taină…Pentru că dacă sfânta liturghie ocupă primul loc în viaţa Bisericii, taina Euharistiei stă drept inimă şi centru… Cei care iau parte la această împărtăşanie în Sfânta Cuminecătură mănâncă şi beau sângele şi carnea lui Christos, primind atât slavă, începutul vieţii eterne, cât şi ‘medicamentul imortalităţii’…Într-adevăr, suntem conştienţi de faptul că printre cei ce se ocupă cu acest Mare Mister Sfânt în cuvinte spuse sau scrise, sunt câţiva care…răspândesc pretutindeni opinii de aşa natură că deranjează credincioşii umplându-le minţile cu tulburare cu privire la probleme de credinţă de parcă fiecăruia i s-ar permite să dea uitării doctrina deja stabilită de Biserică, sau să o interpreteze în aşa fel încât să slăbească sensul original al înţelesurilor cuvintelor sau a importului aprobat de concepte implicate… răspândirea acestora şi a altor opinii similare provoacă un mare rău credinţei şi devoţiunii faţă de Divinul Eucharist … nu putem fi de acord cu opiniile pe care le au ei… De aceea trebuie să ne apropiem de această taină în special cu umilă ascultare, neurmând argumentele omeneşti, care ar trebui să fie tăcute…Este o concluzie logică, că noi ar trebui să urmăm drept călăuză în investigaţiile noastre al agisterium-ului Bisericii, căreia Divinul Mântuitor i l-a încredinţat pentru protecţie şi pentru explicarea revelaţiei care El ne-a comunicat-o prin Scriptură sau tradiţii sub această formă încredinţează că ‘ce s-a predicat din zilele antichităţii şi s-a crezut în toată Biserica, cu o credinţă catolică adevărată, este adevărat, chiar dacă nu are înţelegere logică, chiar dacă nu este explicat prin însemnătatea cuvintelor’…nu vom tolera pe nimeni care prin propria autoritate doreşte să modifice formula în care Conciliul din Trent a stabilit-o pentru Taina Euharistiei pentru credinţa noastră…Este învăţătura Primului Conciliu al Vaticanului: ‘că însemnătatea dogmelor sfinte trebuie pentru totdeauna păstrate şi pe care Sfânta Biserică Mamă le-a stabilit odată şi nu avem voie niciodată să ne depărtăm de înţelesul lor sub pretextul şi în numele unei înţelegeri mai profunde.’…Biserica Catolică a ţinut la credinţa ei în prezenţa Trupului şi Sângelui lui Christos în Euharistie, nu doar în învăţăturile ei ci şi în practică, din moment ce tot timpul a dat acestui mare Sacrament slava cunoscută ca latria şi care trebuie dată doar lui Dumnezeu singur. După cum spunea Sf. Augustin: Christos a umblat în trup printre noi şi trupul Său este acel ce ne-a fost să fie mâncat pentru salvarea noastră. Nimeni nu mănâncă din carnea aceasta fără a o fi adorat înainte… şi nu numai că nu păcătuim adorând-o, ci am păcătui dacă nu am proceda aşa.’…Biserica Catolică a oferit întotdeauna şi încă oferă cultul latria al Sacramentului Euharistiei… De aceea vă rugăm stăruitor, venerabili fraţi…Promovaţi fără oboseală cultul Euharistiei, punctul unde toate celelalte forme de pietate trebuie în cele din urmă să se întâlnească şi să se apropie…Fie ca toţi acei care nu sunt încă în deplină comuniune cu Biserica Catolică, care chiar dacă s-au separat de ea sunt onoraţi şi se mândresc cu numele de creştin, să împărtăşească cu noi cât de curând posibil cu ajutorul milei divine şi unităţii credinţei şi comuniunii care Christos a dorit-o să fie un semn distinctiv a discipolilor Săi… Fie ca Binecuvântata Fecioară Maria de la care Domnul nostru Christos a luat trup care sub aspectul pâinii şi vinului ‘este conţinut, oferit, şi primit în acest Sacrament,’ şi toţi sfinţii lui Dumnezeu, în special acei care au avut un devotament înflăcărat pentru Divinei Împărtăşanii, mijlocesc la Tatăl pentru milă astfel ca din aceeaşi credinţă şi devotament pentru Euharistie au dreptul să iasă în faţă şi să prospere o unitate perfectă printre toţi cei ce poartă numele de Creştin.” Astfel Papa Paul VI reconfirmă loialitatea sa faţă de acele canoane din Trent care aruncau blesteme asupra acelora care le tăgăduiesc. Fiecare Romano-Catolic, sub durerea păcatelor mortale şi a excomunicării este îndatorat să aducă închinare religioasă gazdei. Nu este atunci “vorbă cu dublu înţeles” (contradicţie) a Romei să considere non-Catolicii drept Creştini sau “frăţietate separată” când în acelaşi timp sunt consideraţi condamnaţi şi blestemaţi?
Din cauza mişcării sale ecumenice spre biserica unică a lumii, statuile poate au dispărut, mărgelele rozariului poate sunt demodate, pragul iadului şi purgatoriul poate că sunt lăsate la o parte, chiar şi termenul de transsubstanţiere poate fi demodat, dar doctrina transubstanţierii este aici pentru a rămâne.
Poziţia adevăratului credincios
Inimile noastre sunt grele pentru milioanele de romano-catolici care, neştiind Scriptura, greşesc mult crezând în invenţia transsubstanţierii, fără îndoială cel mai mare punct de sprijin al Bisericii Romane. Cât de puţin realizează aceşti oameni sinceri dar pierduţi spiritual că “slăvirea numitului Binecuvântat Sacrament este la fel de ruşinoasă ca şi idolatria şi slăvirea de către egipteni a cepei şi a altor ierburi de oală care creşteau în propriile lor grădini,” Charles Spurgeon. Orice Romano Catolic care vine la o cunoaştere şi credinţă personală în Domnul Isus Christos, care s-a pocăit sincer şi este cu adevărat născut din nou prin Sfântul Duh al lui Dumnezeu, nu mai este Romano Catolic, doctrinar, chiar dacă o ştie sau nu. Oricum, pe cum se hrăneşte din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu şi pe cum începe să crească spiritual, nu numai că va tăgădui public ridicola dogmă a transsubstanţierii, ci şi toate învăţăturile papistaşe…tot circul idolatru! Acei care cu adevărat înţeleg ce înseamnă sa-l ai pe Isus ca Domn şi Mântuitor imediat disting învăţăturile lui Dumnezeu de învăţăturile omului (Ioan 10:27) oricât de dureros ar fi, Cuvântul Domnului, “Ieşiţi din mijlocul ei, poporul meu…” (Apocalipsa 18:4, vezi 1 Tesaloniceni 5:22).
Fie ca Duhul lui Dumnezeu să osândească inimile falşilor păstori a Bisericii Romane care hrănesc “credincioşii” cu vechile reţete Romane, spre distrugerea eternă a lor cât şi a turmei pe care o duc în eroare. Fie ca Duhul lui Dumnezeu să aibă milă de oamenii simpli care se încred fără rezervă în eternul lor destin spre o sfântă preoţie care foloseşte gazda ca mijloc de atracţie. Fie ca Duhul lui Dumnezeu să deschidă ochii evanghelicilor ca să recunoască că Roma nu face parte din Biserica Creştină. Biserica Romana nu a avut niciodată binecuvântarea lui Dumnezeu. Fie ca Duhul lui Dumnezeu să rupă braţul bisericilor protestanţilor apostaţi care sunt tot mai nerăbdători de “unificare” decât de adevărul Biblic. În final, fie ca Duhul lui Dumnezeu să ridice o armată credincioasă de martori curajoşi a căror arme “nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Christos.” (2 Corinteni 10:4, 5).
