de Arhimandritul Alexander Cutler
În lumea din Imperiul Roman, cuvântul grecesc liturghie însemna ‚orice lucrare publică’ sau ‚lucru făcut pentru binele comun’. Astfel cetăţenii stăteau în forum, votau, şi luau parte la liturghie sau la lucrarea publică a statului roman. Adunarea creştinilor, liberi sau sclavi, care stăteau în clădirea bisericii şi se rugau, era o lucrare făcută pentru bunăstarea spirituală şi binele tuturor, şi era numită Liturghia Divină. Despre rugăciunile Liturghiei Bisericii Ortodoxe se crede că susţin întreaga lume!
Liturghia Bisericii este divizată în trei părţi: pregătirea, Liturghia Cuvântului (sau Liturghia Catehumenilor), şi Liturghia Eucharistului (sau Liturghia Credincioşilor). Pregătirea este acea parte a Liturghiei când pâinea şi vinul sunt pregătite pentru serviciul Eucharistic. Liturghia Cuvântului este în mare parte ca serviciul de sinagogă evreiască, care constă din rugăciuni, psalmi şi imnuri, citirea scripturii, şi o predică. Catehumenii [cei care se pregătesc să între în Trupul lui Hristos, Biserica] erau admişi să frecventeze Liturghia Cuvântului. Îndeplinind porunca Domnului, Liturghia Eucharistului imită ceea ce Hristos a făcut la Ultima (Mistica) Cină, şi prin puterea Duhului Sfânt schimbă pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Domnului. Această Liturghie a Credincioşilor este închisă faţă de catehumeni. Doar creştinii ortodocşi iniţiai sunt admişi să frecventeze şi să primească Eucharistul.
Liturghia Cuvântului începe cu cuvintele, „Binecuvânta este Împărăţia Tatălui, şi a Fiului, şi a Duhului Sfânt…” Cu aceste cuvinte, cei care participă în Liturghie intră într-o dimensiune diferită de timp – dimensiunea eternului „acum” a lui Dumnezeu. Noi intrăm de asemenea într-o adunare de ranguri angelice (creaţia invizibilă) şi suntem alăturaţi de cei uniţi în şi însufleţiţi de Trupul lui Hristos – trăind pe pământ, trăind în paradis, şi care încă nu s-au născut (creaţia vizibilă). În Liturghie vom experimenta o degustare a Împărăţiei Cerului aici şi acum, şi a banchetului său etern! (Mai târziu în Liturghia Credincioşilor, ne vom aminti să „lăsam la o parte toate grijile pământeşti”. În Liturghia Eucharistică, ne vom ospăta cu Trupul şi Sângele lui Hristos.)
Diaconul, dacă el e cel ce serveşte, sau preotul se roagă apoi Marea Litanie de Pace. Aceasta se numeşte astfel deoarece primele trei petiţii se referă la pace: „În pace să ne rugăm Domnului”, „Căci pacea de sus…”, şi „Pentru pacea întregii lumi…” Petiţiile acestei litanii adresează nevoile de bază şi generale ale fiecărei comunităţi şi a membrilor săi. În rugăciunea litaniei, preotul cere, „O Stăpâne, împarte bogăţiile milei Tale şi compasiunea Ta peste noi şi cei care se roagă cu noi”.
În prima partea a Liturghiei, vedem litaniile şi rugăciunile urmate de un Psalm, un Psalm şi un imn, versete din Scriptură şi imnuri, sau versete din Psalmi şi refrene. După Marea Litanie şi rugăciune, de exemplu, se cântă Psalmul 102. Unele parohii cântă câteva versete din acel Psalm, în timp ce alte mănăstiri şi parohii vor cânta întregul Psalm. Al Doilea Antifon, care urmează o mică litanie, este Psalmul 145 şi apoi imnul, „Singurul-născut Fiu şi nemuritorul Cuvânt al lui Dumnezeu…”. Al treilea Antifon este versetele din Fericiri cu imnuri din tonul săptămânii sau a zilei de sărbătoare cantate la finalul Fericirilor între versetele Fericirilor.
În timpul Liturghiilor festive şi anumite Liturghii zilnice, Primul Antifon poate să nu fie Psalmul 102, ci versete din Psalmi selectate cu refren precum „Prin rugile Theotokos-ului, O Salvatorule mântuieşte-ne”. Depinzând de calendar şi de Biserica care celebrează, al Doilea antifon poate fi versete selectate din Psalmi cu refrenul, „Prin rugile sfinţilor, O Salvatorule mântuieşte-ne”, sau, de exemplu, din Înălţare, „O Fiu al lui Dumnezeu, care te-ai înălţat în slavă, salvează-ne pe noi care-ţi cântăm: Aleluia!” Al treilea Antifon ar putea fi versete din Psalmi cu troparionul sărbătorii sau al duminicii, sau refrenul de duminică, „O Fiu al lui Dumnezeu, care ai înviat din morţi, salvează-ne pe noi care-ţi cântăm: Aleluia!” sau din zilele săptămânii, „O Fiu de Dumnezeu care eşti minunat între sfinţii Tăi, salvează-ne pe noi care-ţi cântăm: Aleluia!”
Datorită felului în care „imnurile” de după aceste trei litanii trebuiesc să fie cântate, ele sunt numit şi antifon. A cânta antifonic înseamnă că două coruri sau doi cantori cântă liniile Psalmilor în mod alternativ. Dacă, de exemplu, corul sau cantorul din partea de sud a bisericii cântă prima linie, corul sau cantorul din partea de nord cântă a doua linie. Astfel, ei psalmodiază versetele înainte şi înapoi până sunt terminate. Practica cântatului în mod antifonic din cadrul serviciilor este o practică a Biserici timpurii cunoscută încă din secolul al 4lea încoace. Psalmii în sine duc la un cântat antifonic. Psalmii sunt poezie evreiască a căror caracteristică este că liniile versetelor răspund unul la altul. Cu alte cuvinte, ceea ce spune prima linie, a doua linie o repetă adesea sau o dezvoltă folosind cuvinte diferite – de exemplu, „Voi vizita păcatele lor cu toiagul, şi nelegiuirile lor cu biciul” (Psalmul 88:33).
La concluderea Antifoanelor, Cartea Evangheliei este adusă din zona altarului în partea principală a templului. Aceasta este numită Mica Intrare. Dacă nu este nici un diacon pe acolo, preotul aduce sfânta Evanghelie. Evanghelia este precedată de o lumânare care-l simbolizează pe Hristos, Lumina Lumii. Lumânarea denotă de asemenea sanctitatea Evangheliei. În secolele timpurii ale Bisericii, aceasta era procesiunea Episcopului şi a clerului său în templu pentru a începe Liturghia. Apoi diaconul atrăgea atenţia tuturor „Înţelepciune! Să fim atenţi!” Apoi clerul îi îndemna pe toi la rugăciune, „Veniţi să ne închinăm şi să ne plecăm înaintea lui Hristos…” În timp ce clerul mergea prin templu şi în zona altarului, imnurile (cântece cu temă – troparion şi kontakion) zilei şi de sărbătoare erau cântate. După o rugăciune la Sfânta Masă şi binecuvântarea Episcopului şi a tuturor preoţii mergeau să ia loc în oricare parte a Episcopului într-o zonă ridicată a absidei (zidul rotunjit, de est al zonei altarului), numit „locul înalt” pentru citirea Scripturii.
Astăzi, după ce corul cântă imnurile zilei, apoi cântă „Sfinte Dumnezeule”. Există o legendă că acest imn a fost introdus în Liturghie după o tornadă în Constantinopole. Un tânăr a fost luat de un nor ca o pâlnie şi a dispărut, apoi a fost descoperit mai târziu la o anumită distanţă. Oamenii au întrebat ce a auzit şi a văzut el când a fost „luat la cer”. Băiatul a răspuns că i-a auzit pe îngeri cântând „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Atotputernice, Sfinte Nemuritorule, ai milă de noi!” După acest imn, preotul merge spre locul înalt pentru a da binecuvântare sa pentru începere citirii Scripturii. Aceste citiri sunt de obicei din Noul Testament, deşi în timpul Liturghiilor Vesperale – Liturghii precedate imediat de Vesperale – sunt şi citiri din Vechiul Testament.
Ca introducere la prima citire, un verset din Psalmi (Prokimenon) este cântat ca un refren, cu alte versete din Psalmi. Cititorul citeşte apoi o porţiune desemnată dintr-o Epistolă (scrisoare a unui apostol) sau din Faptele Apostolilor (o scurtă istorie a Bisericii din Ierusalim după Învierea lui Hristos). Înainte ca să se citească Evanghelia, aceasta este precedată de refrenul „Aleluia” cântat de trei ori alături de versetele din Psalmi selectate. În timpul lui Aleluia, altarul, icoanele, templul, şi oamenii sunt tămâiaţi în pregătirea pentru ascultarea sfintei Evanghelii şi pentru a ne aminti de prezenţa lui Dumnezeu prin Cuvântul Său – Isus Hristos – în Evanghelie. Diaconul, dacă este vreunul prezent, sau un preot citeşte apoi Evanghelia rânduită pentru acea zi. Evanghelia este Cuvântul lui Dumnezeu dat nouă ca hrană şi aliment pentru sufletele noastre. Aceasta este urmată de o predică sau un timp de instrucţiune despre ceea ce s-a auzit din Scriptură sau dintr-o altă temă.
Deşi anumite jurisdicţii din America încep „Imnul Heruvimilor” imediat după Evanghelie sau predică, Liturghia continuă de fapt cu o litanie care este ca şi Marea Litanie, şi a căror petiţii sunt răspunse de o întreită „Doamne, ai milă”. Această litanie permite comunităţii locale să adauge nume şi petiţii speciale care adresează nevoile specifice ale indivizilor din comunitate, precum şi nevoile particulare ale comunităţii ca întreg. Apoi este o litanie pentru cei care au plecat din această viaţă – membrii familiilor şi comunităţii noastre, care „au adormit” în Domnul.
Liturghia Cuvântului, sau Liturghia Sinagogii, sau Liturghia Catehumenilor se încheie după Litania Catehumenilor. Această litanie se roagă pentru cei care sunt instruiţi în Credinţă şi care se pregătesc pentru Botez şi admiterea în Biserică. La finalul acestei litanii, cei care nu sunt membrii botezaţi din biserică sunt eliberaţi. Doar cei credincioşi, care au fost iniţiaţi în Biserică prin Botez, Chrismation, şi în final Sfântul Eucharist, sunt admişi să rămână pentru Liturghia celor Credincioşi. Două mici litanii cu rugăciuni pentru credincioşi încep Liturghia celor Credincioşi şi ne aduc la „Imnul Heruvimilor”.
Unele parohii omit Litania Catehumenilor şi eliberarea lor, în special dacă ei nu au pe nimeni care să se pregătească să între în sfânta Biserica Ortodoxă a lui Hristos (o condiţia care este în mod încurajator o raritate). Astăzi, în cadrul lumii din Africa, Asia şi Europa de Est, există mulţi oameni care sunt catehumeni pentru Botez. Ei au nevoie de rugăciunile noastre, şi rugăciunile acestei litanii. Dacă nu este nimic altceva, această litanie ne aminteşte din nou şi din nou că noi trebuie să fim o Biserică misionară şi de evanghelizare – adică, o Biserică care aduce vestea bună a Evangheliei acelora care nu au ajuns să creadă în Hristos şi care nu sunt membrii ai Trupului Său, Sfânta Biserica Ortodoxă.
Aceste serii de articole, care îi introduc pe copii şi părinţii lor în teologie, simbolism, şi dezvoltarea istorică a Liturghiei va continua în următorul număr din OFL. Fr. Alexander Cutler, care „narează” Liturghia pentru copii la adunările servitorului de la altar şi a întâlnirilor de tineri şi îi instruieşte pe adulţi Vocaţiilor Târzii candidaţi în liturgice, este Stareţul Mănăstirii Ortodoxe din Sf. Ioan Teologul din Hiram, Ohio.
