de Rev. Prof. Dr. Francis Nigel Lee
Caldwell-Morrow Professor in Church History
Queensland Presbyterian Theological College
Brisbane, Australia, 2000
Prima. Împreună cu Sfânta Scriptură, declar prezenţa reală a lui Hristos, în mod personal, la Sacramentele Sale şi în Cuvântul Său şi prin Duhul Său. Exact această afirmaţie a omniprezenţei Fiului lui Dumnezeu, mă îndeamnă să neg prezenţa Sa fizică în şi sub elementele sacramentale, sau chiar în Biblie în calitatea de Sfânt Cuvânt al Său. Însăşi Hristos insistă împotriva oricărei păreri a vreunei ‚prezenţe locale’ ori în Ierusalim ori în Samaria: „Dumnezeu este Duh; şi cei care i se închină Lui, trebuie să i se închine în duh şi adevăr” Ioan 4:20-26.
A doua. Cu mult timp înaintea întrupării lui Dumnezeu Fiul, El era într-adevăr prezent din punct de vedere real în predicările din Vechiul Testament ale Cuvântului Său şi la administrarea Sacramentelor Sale de Circumcizie şi a Paştelui. Mai mult, o astfel de prezenţă trebuie să fi fost Spirituală şi nu putea să fie trupească sau fizică. Căci Fiul încă nu devenise trup.
A treia. Ioan 6 nu are nimic de a face cu Cina Domnului, care a fost instituită numai mai târziu la sfârşitul lucrării pământeşti a lui Hristos. Biserica RC şi alte grupări care apelează la acest pasaj pentru a încerca să stabilească faptul că Hristos este prezent din punct de vedere fizic în pâine şi vin la Cina Sa greşesc enorm. Căci Ioan 6:9-13 nu este sacramental. Şi nici nu este o relatare a transubstanţierii pâinii şi a peştilor în Sine, ci mai degrabă o descriere a multiplicării miraculoase făcută de El a celor cinci pâini şi doi peştişori în mai multe pâini netransubstanţiate şi peşti suficienţi pentru a hrăni circa 5000 de oameni maturi şi probabil alte femei şi copii. Ioan 6:10, cf. Matei 14:14-21 şi Marcu 6:36-44 şi Luca 9:14-17.
A patra. De la Ioan 6:26 înainte, Isus a spus mulţimii: „Adevărat vă spun, voi mă căutaţi… pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat”. Apoi, în 6:32, Isus a implicat că El Însuşi este pâinea din cer. El nu şi-a adus trupul său în mod anabaptist din ceruri – ci din Propria Persoană, şi că este într-adevăr o cale Spirituală. El a luat asupra Sa trupul pentru prima dată nu în sau din ceruri, ci doar din şi în cadrul pântecului Mariei în calitate de mamă a Lui pământească.
A cincia. În 6:33, El spune că pâinea din cer nu este trupul Său pământesc care [în mod personal şi acum întrupat] a venit să dea viaţă lumii. În timp ce în 6:34, credincioşii Ii-au spus ‚Doamne, dă-ne întotdeauna această pâine’ – Isus nu a luat o bucată de pâinea pământească şi a transformat-o în sine. În schimb, în 6:35, El le-a spus ‚Eu sunt pâinea vieţii’ [şi nu ‚Voi deveni pâinea vieţii’]; „cel care vine la Mine [şi nu ‚cel care vine la o bucată de pâine pământească pe care o voi transforma în Mine însumi] nu va fi niciodată izgonit”. Cu toate acestea cea din urmă se întâmplă, între Mase, la cei care din când în când vin să primească Masa RC.
A şasea. În Ioan 6:48 şu, Isus a adăugat: „Eu sunt pâinea vieţii”. El nu a spus: ‚Pâinea pământească va deveni Eu’. Despre Sine a spus: „Aceasta este pâinea care vine din cer [nu ‚că pâinea pământească va deveni Eu oricând un preot pământesc pretinde astfel’]. Dacă mănâncă vreun om mănâncă din această pâinea, el va trăi veşnic [nu ‚chiar dacă vreun om mănâncă Masa pe pământ, el poate să o sfârşească în iad’]. Şi pâinea pe care vi-o dau Eu [nu ‚pâinea pe care ar da-o un preot pământesc’], este trupul Meu pe care îl voi da pentru viaţa lumii”.
A şaptea. În Ioan 6:52-58, „evreii [necredincioşi] se certau între ei, şi ziceau: ‚Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?’” Aceasta ne spune că ei aveau o carnală, canibală, materialistă, şi ‚localizată prezenţă’ de înţelegere greşită a ceea ce spunea Isus.
A opta. În 6:53, „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui [nu ‚dacă voi nu veniţi din când în când la Masă’], n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică”. Aceasta nu se poate declara de toţi cei care sunt simpli părtaşi regulari. „Căci trupul Meu [acolo şi atunci netransubstanţiat!] este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu [mai degrabă decât să i se reţină vinul de culoare roşie interzis acestuia de către preotul pământesc], rămâne în Mine [nu din punct de vedere fizic ci spiritual!], şi Eu rămân în el [nu din punct de vedere fizic ci spiritual!]”….
A noua. Isus a insistat apoi: „Cel care Mă mănâncă [şi nu ‚cel care din când în când consumă pâinea şi vinul transubstanţiat’], el va trăi prin Mine [nu ‚prin Masa’]. Aceasta este pâinea care vine din ceruri [şi nu ‚voi trebuie să mâncaţi din punct de vedere fizic trupul meu care a venit din Maria!’]…. Cel care mănâncă din pâinea aceasta [anume Hristosul din ceruri], va continua să trăiască veşnic [şi nu ‚ar ajunge în ceruri după un termen rezonabil în purgatoriu, deşi ar putea să o sfârşească în iad pentru totdeauna’]”!
A zecea. În Ioan 6:61 şu, când însăşi ucenicii Lui au continuat să murmure despre aceasta, Isus le-a spus [total Proto-Calvinistic şi total netransubstanţiat]: „Duhul este cel care dă viaţă! Carnea nu foloseşte la nimic! Cuvintele pe care le-a rostit (sau continui să le rostesc) vouă, ele sunt Duh şi viaţă! Dar sunt unii printre voi care nu cred” [precum Iuda Iscarioteanul pe care Roma ar vrea să ne facă să credem că el a mâncat şi a băut în mod fizic Divinitatea precum şi trupul şi sângele lui Hristos]. Compară cu Ioan 6:64-71.
A unsprezecea. Transubstanţierea literală ar implica că Iuda era un necredincios canibal mâncător de Dumnezeu care aici a mâncat fizic pe Dumnezeu şi carnea precum şi sângele lui Isus, care nu murise atunci. Dar El ar fi dat (împotriva Propriului Său Cuvânt din Levitic 26:29 şi Deuteronom 28:53) o bucată din trupul Său şi ar fi scurs ceva din sângele Său pentru consumarea prin urmare a necredinţei lui Iuda!
A doisprezecea. În timp ce insistă asupra prezenţei Duhului lui Hristos în timpul predicării (1 Corinteni 2:1-4, cf. Galateni 3:1) şi la apa botezului (Fapte 1:5 cf. 1 Corinteni 12:13), eu neg (chiar cu Biserica RC) că Isus este prezent fizic în şi sub apa de botez. În mod similar, în timp ce insistăm asupra prezenţei Duhului Sfânt la Cina Sa, eu neg că Isus este prezent fizic în sau sub pâinea şi vinul sacramental. În schimb, eu neg în particular că nici apa şi nici vinul nu devin transubstanţiate în sângele Său fizic.
A treisprezecea. Este evident că atunci când Hristos a instituit Cine şi a numit metaforic sau ne-fizic ci real pâinea trupul Său – că trupul Său încă nu fusese frânt. De fapt, El, chiar după consacrarea Lui a elementelor, încă mai ţinea în mod fizic în mâna Sa ceea ce Sfânta Biblie încă a numit pâine şi vin. Matei 26:26-29 şi Marcu 14:22-25 şi cf. 1 Corinteni 10:17 şu, şi 11:23-28.
A paisprezecea. Cred din toată inima că Părinţii Ante-Niceani cu părerea lor înaltă despre Sfânta Scriptură au învăţat prezenţa reală a Salvatorului nostru la Masa Lui. Căci ei au crezut ceea ce învăţa aici Scriptura. Ante-Niceanii, susţinând cu Sfânta Scriptură la prezenţa Spirituală a lui Hristos, au negat astfel prezenţa lui fizică în pâine şi vin. Într-adevăr, chiar nici un Părinte Post-Nicean nu a apărat transubstanţierea – până la Radbertus în 831, şi mult mai particular Lanfranc în 1049 d. Hr. Şi aceasta nu era niciodată teoria Ortodox-Răsăriteană – nici chiar teoria oficială RC până ce ea a devenit astfel în 1215 d. Hr.
A cincisprezecea. După completarea Scripturilor Noului Testament, Clement din Roma (care a fost privit mai târziu de Biserica RC ca cel de-al 4lea papă al ei), a scris în jurul anului 99 d. Hr. la „dragii lui fraţi” numiţi a tovarăşilor creştini în Scrisoarea către Corinteni (cap. 1 şi 40) că „e de datoria noastră să facem toate lucrurile în ordine, ceea ce Domnul ne-a poruncit la vremea potrivită. El a impus daruri şi servicii ca să fie îndeplinite … la vremea şi orele potrivite”. Cf. 1 Corinteni 16:1 şu. Nu este nici o menţiune a lui Ioan 6:32-63; şi nici măcar a Cinei Domnului; cu atât mai puţin a transubstanţierii.
A şaisprezecea. Probabil că în jurul lui 100 d. Hr., cineva citeşte în Învăţătura celor Doisprezece Apostoli (cap. 14): „În [Ziua] Domnului să vă adunaţi laolaltă şi să frângeţi pâinea [dar nu ‚În mod fizic să mâncaţi şi să beţi din Hristos’], şi să daţi mulţumiri! … Căci aceasta este ceea ce ne-a spus Domnul: ‚În orice loc şi timp, aduceţi-Mi o ofrandă pură!’ [Mal. 1:11]. Din nou, nu este nici o menţiune a lui Ioan 6:32-63; cu atât mai puţin a transubstanţierii.
A şaptesprezecea. În jurul lui 107 d. Hr., Ignatius a scris în Scrisoarea lui către Filadelfieni (cap. 4): „Să luaţi aminte să nu aveţi decât un singur Eucharist! Căci este doar un singur trup al Domnul nostru Isus Hristos, şi un singur pahar pentru [a arăta] unitatea sângelui Său”. Versiunea de mai târziu şi mai lungă Pseudo-Ignatiană adaugă: „O singură pâine este frântă pentru toţi”. Încă o dată, nu este nici o menţiunea a lui Ioan 6:32-63; cu atât mai puţin a transubstanţierii.
A optsprezecea. În Epistola către Tralliani (cap. 8), Ignatius declară: „Fiţi reînnoiţi în credinţă; ACESTA este trupul Domnul – şi în dragoste; ACESTA este sângele lui Isus Hristos!” Aici din nou nu este nici o menţiune a lui Ioan 6:32-63; şi nici a transsubstanţierii; şi cu atât mai puţin reţinerea paharului din partea laicilor.
A nouăsprezecea. Irineu a indicat în Epistola către Smirna 6:2 şa 7:1 că ereticii „nu au nimic faţă de dragoste; nici o grijă pentru văduvă sau orfan sau cel oprimat; de cel legat sau de cel liber; de cel flămând, sau de cel însetat [Cf. Fapte 6:1 şu şi 1 Corinteni 11:21a]. Ei se abţin de la Eucharist şi de la rugăciune, deoarece ei nu profesează Eucharistul ca fiind trupul Salvatorului nostru Isus Hristos care a suferit pentru păcatele noastre”. Aici nu este nici o menţiune a lui Ioan 6:32-63; şi nici a transsubstanţierii. Interesant, în Versiunea Lungită, nu este nici o menţiune nici la Cina Domnului.
A douăzecia. Nici în Ignatian şi nici în ‚versiunea mai lungă’ Pseudo-Ignatiană a Epistolei către Efeseni (cap. 5), cineva citeşte: „Dacă cineva nu este în cadrul altarului, el este depravat de pâinea lui Dumnezeu”. Dar chiar şi atunci, nu este nici o menţiune a lui Ioan 6:32-63; şi nici a transsubstanţierii. Într-adevăr, nici una dintre scrierile existente ale Părinţilor Apostolici – acele autorităţi care i-au cunoscut pe apostoli în mod personal – nu au citat vreodată din Ioan 6 pentru a dovedi ceva!
A douăzeci şi una. În anul 165 d. Hr. lucrarea lui Iustin Martirul Prima Apologie (cap. 65), Iustin spune că „pâinea şi paharul de apă şi vin sunt aduse la fratele care conduce. El le primeşte şi prezintă laudă şi slavă Tatălui tuturor lucrurilor prin Numele Fiului Său şi a Duhului Sfânt …. Şi când acesta a concluzionat rugăciunile şi mulţumire, toţi oamenii îşi exprimă aprobarea lor. Şi când cel care conduce a adus mulţumire şi oamenii au consimţit, aceia pe care noi îi numim diaconi dau la fiecare din cei prezenţi o porţiune [nu a vreunui trup sau sânge transubstanţiat ci o porţiune] a pâinii şi vinului amestecat cu apă”.
A douăzeci şi doua. Iustin adaugă în cap. 66: „Această hrană este numită printre noi Eucharistia, din care nu i se permite la nimeni să se împărtăşească decât omul care crede că lucrurile pe care le învăţăm noi sunt adevărate … şi care trăieşte aşa cum a poruncit Hristos. Căci nu este ca pâinea şi băutura comună” – şi încă mai puţin ca pâine şi vin transubstanţiat în sânge – ci într-adevăr o pâinea şi băutură necomună! „Am fost învăţaţi că hrana care este binecuvântată prin rugăciunea Cuvântului Său şi rin care sângele şi trupul nostru prin asimilare [şi nu prin transubstanţiere] sunt hrănite, este trupul şi sângele lui Isus care a fost făcut trup …. Isus le-a poruncit acestora să facă astfel: ‚El a luat pâinea [şi nu tot trupul şi nici tot sângele Său] şi a adus mulţumiri şi a spus, Faceţi aceasta în pomenirea mea: acesta este sângele Meu [nu ‚acesta devine sângele Meu’]!”.
A douăzeci şi treia. Notaţi aici că Iustin pretinde că elementele (deşi nu era pâine şi băutură comună) sunt într-adevăr „pâine” şi „băutură” şi nu trup şi sânge fizic. Aşa cum a observat şi Gelasius Episcop de Roma în anul 490 d. Hr.: „Prin Sacramente noi suntem făcuţi părtaşi ai naturii divine, şi totuşi substanţa şi natura pâinea şi a vinului nu încetează să fie în ele”.
A douăzeci şi patra. Iustin conclude în cap. 67: „În ziua numită duminică, toţi… se adună într-un loc, şi Memoriile Apostolilor sau Scrierile Profeţilor sunt citite …. Apoi noi ne ridicăm cu toţii şi ne rugăm …. Când se încheie rugăciunile, se aduc pâinea şi vinul şi apa” etc. Aici nu este nici o menţiune a lui Ioan 6:32-63; şi nici a transsubstanţierii.
A douăzeci şi cincia. În lucrarea lui Iustin Dialogul cu Trypho evreul (cap. 41), el spune că din Vechiul Testament „oferirea făinii fine … era prescrisă a fi prezentată … ca un tip al pâinii Eucharistului, a cărei sărbătorire Domnul nostru Isus Hristos a prescris-o în pomenirea suferinţelor pe care le-a îndurat El” în mod precis „ca noi să dăm mulţumiri lui Dumnezeu pentru că a creat lumea pentru noi” şi „că a distrus în mod complet principatele şi puterile prin Cel care a suferit după voia Sa …. De ofertele aduse de El în fiecare loc prin noi (naţiunile) – adică, cea a pâinii şi a paharului Eucharistului – de care prezice El (în Mal. 1:11). Aici din nou, nu este nici o menţiune a lui Ioan 6:32-63; şi nici a transubstanţierii.
A douăzeci şi şasea. În cap. 70, Iustin apără pe creştini împotriva acuzaţiei false a duşmanilor lor că poporul lui Dumnezeu erau canibali să băutori de sânge uman. El face astfel prin a spune că Isaia 33:13-19 face aluzie la „pâinea pe care Hristosul nostru ne-a dat-o în amintirea faptului că El a fost făcut trup de dragul credincioşilor Lui”.
A douăzeci si şaptea. În cap. 117, Iustin i-a spus lui Trypho că „Dumnezeu, anticipând toate darurile pe care le aducem noi prin Numele acesta şi către care Hristos ne-a poruncit să ne prezentăm, adică pâinea şi paharul Eucharistului, şi care sunt prezentate creştinilor în toate locurile din lume, aduce mărturie că ei sunt plăcuţi Lui”. Aici din nou, nu este nici o menţiune a lui Ioan 6:32-63; şi nici a transubstanţierii.
A douăzeci şi opta. De asemenea în anul 180 d. Hr. Theophilus în lucrarea sa Scrisori către Autolycus (111:4) mustră „buzele profane [care] ne acuză în mod fals ca închinători ai lui Dumnezeu şi care sunt numiţi creştini … că noi mâncam carne umană”. Totuşi, dacă nu ar fi fost învăţătura lor că în Eucharist pâinea şi vinul încetează să existe prin a deveni transubstanţiate în trupul şi sângele uman – Theophilus putea să fi ofensat acuzarea falsă a păgânilor că creştinii sunt canibali, ca fiind „cei mai barbari şi mai profani” (aşa cum o face aici într-adevăr).
A douăzeci şi noua. În acelaşi timp, în lucrarea sa Împotriva ereziilor IV: 17:5f, Irineu a scris că Isus „a luat acea pâine creată şi a adus mulţumiri şi a spus ‚Acesta este trupul Meu [nu „acesta devine trupul Meu”]!’ …. Se cuvine ca noi [creştinii] să aducem un dar lui Dumnezeu, şi în toate lucrurile să fim găsiţi mulţumitori faţă de Dumnezeu Făcătorul nostru într-o minte pură şi în credinţă fără ipocrizie – într-o speranţă bine-fondată, în dragoste ferventă – prezentând primele roade ale lucrurilor create ale Lui. Şi Biserica singură prezintă acest dar pur faţă de Creator – prezentând-o cu mulţumire. Dar Iudaicii nu o oferă astfel. Căci mâinile lor sunt pline de sânge. Căci ei nu au primit Cuvântul prin care acesta este prezentat lui Dumnezeu. Noi [creştinii] ne dăm Lui ce-i al nostru, anunţând în mod consistent părtăşia şi uniunea trupului şi a Duhului”. Astfel noi creştinii prezentăm Dumnezeului Triunic propriile Sale creaturi de pâine şi vin. Şi noi proclamăm părtăşia cărnii cu duhul, în acea că trupul oricărei fiinţe umane credincioase este receptiv faţă de Duhul. Aici din noi Irineu, nu este nici o menţiune a lui Ioan 6:32-63; şi nici a transubstanţierii.
A treizecia. În jurul anului 190 d. Hr., în lucrarea sa Instructor (1:6), Clement din Alexandria menţionează în mod repetat Ioan 6 (dar nu în legătură cu credinţa matură şi nici în privinţa Cinei Domnului). Cu toate acestea el spune că „sângele este denumit în mod figurativ vin” şi că „sângele Domnului este reprezentat în mod figurativ ca lapte” şi că Hristos „îşi spală… haina Sa în vin [şi] roba Sa în sângele strugurilor” (Geneza 49:11). Într-adevăr, în 2:2, Clement spune în mod distinct că „a bea sângele lui Isus este a deveni un părtaş al nemuririi Domnului” (ceea ce nu a făcut nici un apostat din eucharist) – „Duhul fiind principiul energetic al Cuvântului, aşa cum sângele este al trupului …. Amestecul ambelor – al apei şi al Cuvântului – este numit Eucharist, har reînnoit şi graţios; şi aceia care prin credinţă [şi nu ex opere operato] se împărtăşesc din acesta, sunt sfinţiţi”.
A treizeci şi una. La fel şi în lucrarea lui Clement din 194, Stromata (1:1 şi 10 şi 4:26): „Salvatorul, după ce a luat pâinea, mai întâi a vorbit şi a binecuvântat. Apoi, după ce a frânt-o, El a prezentat-o ca noi să o putem mânca conform raţiunii, şi că cunoscând Scripturile noi să mergem în ascultare…. Moise spune că Melhisedec Regele Salemului, Preotul Dumnezeului Celui Prea-Înalt, care a dat pâine şi vin – a oferit hrană consacrată pentru un tip al Eucharistului”. Aici, nu este nici o transubstanţiere ci doar doctrina Proto-Protestantă a prezenţei reale Spirituale a lui Dumnezeu la Cina Domnului pentru ochiul credinţei.
A treizeci şi una. În lucrarea sa din 207 d. Hr. Împotriva lui Marcion 3:19-22, Tertulian a scris că „Dumnezeu …a numit trupul Său pâine” şi că „El a dat trupului Său figura de pâine, a cărui trup Profetul din vechime [Ier. 11:19] l-a transformat în mod figurativ în pâine …. Cu aceasta este de acord profeţie din Maleahi [1:11]: ‚Nu am plăcere în voi, spune Domnul [iudeilor]; şi nici nu-i voi accepta pe părinţii voştri. Căci de la răsăritul soarelui până la asfinţit, Numele Meu este mare între neamuri, şi pretutindeni se arde tămâie în cinstea Numelui Meu şi se aduc daruri de mâncare curate; căci mare este Numele Meu între neamuri’ – precum este atribuirea de slavă şi binecuvântare şi laude şi imnuri”. Nu este nici o menţiune aici de Cina Domnului, cu atât mai puţin despre Masa!
A treizeci şi treia. În aceiaşi lucrare 4:40, Tertulian insistă: „Legea prefigurează suferinţa Sa …. Moise a declarat că exista un mister sacru: ‚Acesta este Paştele Domnului’ [Levitic 23:5]…. Când El [adică Isus Hristos] a exprimat aşa de sincer dorinţa Sa de a mânca Paştele, El a considerat-o Cina Sa …. După ce a luat pâinea şi a dat-o ucenicilor Săi, El a făcut-o trupul Său prin a spune, ‚Acesta este trupul Meu’ [şi nu ‚acesta devine acum trupul Meu’] adică, figura trupului Său. Cu toate acestea putea să nu fie o figură, decât dacă era mai întâi un trup veritabil”.
A treizeci şi patra. Tertulian continuă: „Pentru ca voi să puteţi descoperi cât de antic este folosit vinul ca o figură pentru sânge, deschideţi la Isaia [63:1] care întreabă ‚ Cine este acesta, care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare, şi calcă mândru, în plinătatea puterii Lui? Dar pentru ce Îţi Sunt hainele roşii, şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc? … El reprezintă condiţia de sângerare a trupului Său sub metafora hainelor colorate – de parcă ar fi înroşite în procesul de călcare şi zdrobire a teascului din care lucrătorii iau roşeaţa cu oamenii ca de vin-suc pătaţi în sânge”.
A treizeci şi cincia. „Cu mult mai clar încă prezice cartea Geneza aceasta [49:11], când (la binecuvântare tribului Iuda din care avea să vină după trup Isus Hristos), îl descrie însăşi pe Hristos în persoana acelui patriarh, spunând: ‚El şi-a spălat hainele Sale în vin, şi mantaua Lui în sângele strugurilor’. În hainele şi mantaua Sa, profeţia indica trupul şi sângele Său în vin. Astfel El a consacrat acum sângele Său în vin – care atunci (de către patriarh) a folosit figura vinului pentru a descrie sângele Lui”.
A treizeci şi şasea. Am putea cita şi lucrarea lui Tertulian Despre învierea trupului (cap. 37), unde el declară: „Carnea nu foloseşte la nimic [Ioan 6:63] …. Ar trebui să-L dorim ca să avem viaţă, şi să-L devorăm cu urechea şi să rumegăm [sau ‚să mestecăm rumegatul’] din El cu înţelegere şi de a-L digera prin credinţă. Acum în pasajul acesta, El a declarat că trupul său este ‚pâinea coborâtă din cer’…. Deoarece El a perceput că ei o să plece de la El, El spune: ‚Carnea nu foloseşte la nimic’”. Un argument mai puternic împotriva erorii de mai târziu a transubstanţierii este greu de imaginat!
A treizeci şi şaptea. Doar în anul 251 d. Hr. şu, găsim primele începuturi ale sacramentalismului nebiblic în legătură cu Cina Domnului. Aceasta este clar din declaraţia lui Ciprian din Tratatele sale 4:18. Acolo el scrie: „Noi cerem ca această pâine să ni se dea zilnic – aşa că noi care suntem în Hristos şi primim zilnic Eucharistul pentru hrana mântuirii, să nu poată fi prin interpunerea vreunui păcat crunt prevenit … de la împărtăşirea cu pâinea cerească …. El însăşi prezice şi avertizează, ‚ Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu pe care îl voi da pentru viaţa lumii’ [Ioan 6:51]. Când El spune că cei ce vor mânca din pâinea Sa vor trăi veşnic, ca cei care se împărtăşesc din trupul Său şi primesc Eucharistul prin dreptul de comuniune trăiesc, tot aşa pe de altă parte trebuie să ne temem şi să ne rugăm ca nu cumva careva … fiind reţinut de la comuniune şi separat de trupul lui Hristos – să rămână la o distanţă de mântuire”.
A treizeci şi opta. Cu toate acestea, în alte cazuri, Ciprian citează din Ioan 6 cu nici o referinţă la Cina Domnului. Vezi de Exemplu lucrările lui Epistolele 72(73):11 şi Tratatele II:7 & IV: 14 & XII:I :T:22 & XI:3:T:19.
A treizeci şi noua. Chiar şi în Ciprian, nu există nici o urmă a masei sau a vreunei transubstanţieri. Consideraţi, de exemplu, Epistola sa 63:2 şu (62:2 şu) către Caecilius, unde Ciprian insistă: „Nu trebuie să facem nimic decât ceea ce a făcut pentru noi Domnul, aşa cum paharul care este oferit în amintirea Sa ar trebui să fie oferit amestecat cu vin …. Găsim în Geneza [9:20 şu] de asemenea, în privinţa Sacramentului lui Noe, acest acelaşi lucru a fost pentru ei un precursor şi figură a suferinţei Domnului; că el a băut vin …. Noe, prezentând un tip al adevărului viitor, nu a băut apă ci vin, şi astfel a exprimat figura suferinţei Domnului.
A patruzecia. El continuă: „Şi în cadrul preotului Melhisedec vedem prefigurat Sacramentul oferirii Domnului – conform cu ceea ce mărturiseşte Scriptura Divină şi spune: ‚Şi Melhisedec Rege al Salemului a adus pâine şi vin’ [Geneza 14:18] …. Domnul nostru Isus Hristos”, explică el, „a oferit un sacrificiu lui Dumnezeu Tatăl – şi a oferit exact acelaşi lucru care [Marele Preot] Melhisedec l-a oferit, adică, pâine şi vin – pentru a învăţa, trupul şi sângele Său”.
A patruzeci şi una. Ciprian continuă: „La începutul lui Iuda, se semnifică acelaşi lucru, unde se exprimă şi o figură a lui Hristos …. Când se menţionează sângele strugurilor [Geneza 49:11], ce altceva se menţionează decât vinul paharului al sângelui Domnului? … Când apa este amestecată în pahar cu vinul, poporul este făcut una cu Hristos, şi adunarea credincioşilor este asociată şi unită cu El în care crede aceasta …. În acest Sacrament, se arată că poporul nostru este făcut una – aşa cum multe grâne adunate şi zdrobite şi amestecate într-o singură masa formează o singură pâine, noi putem ştii că există doar un singur trup cu care numărul nostru este unit”.
A patruzeci şi doua. În Epistola sa 75 (69) către Magnus, Ciprian spune: „Când Domnul numeşte pâine ceea ce este combinat din uniunea mai multor grâne, trupul Său – El îi indică pe poporul nostru pe care i-a purtat ca fiind uniţi. Şi când el numeşte vin ceea ce este presat din mulţi struguri şi ciorchini şi adunaţi laolaltă, sângele Său – El semnifică de asemenea şi turma noastră adunată prin contopirea unei mulţimi unite”. În mod clar, Ciprian este lipsit de transubstanţionalism.
A patruzeci şi treia. Origen din anul 254 d. Hr., în Comentariile asupra Matei 11:14, declară: „Hrana care este sfinţită de Cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciune, în ceea ce priveşte partea ei materială, merge în stomac; însă în privinţa rugăciunii care este adăugată la aceasta, conform porţiunii de credinţă, profită. Aceasta iluminează mintea care priveşte ceea ce este profitabil. Nu contează materia pâinii ci cuvintele rostite peste ea care sunt profitabile oamenilor care nu o mănâncă nevrednic. Şi vorbesc aceste lucruri de trupul tipic şi simbolic. Nici o persoană fără de valoare nu poate să mănânce acesta. Căci dacă ar fi posibil pentru cineva care continuă să mănânce în mod nevrednic din Cel care a devenit trup, care a fost Cuvântul şi pâinea vie – nu s-ar fi scris că ‚oricine mănâncă din această pâine va trăi veşnic’ [Ioan 6:51]”. Aceasta este exact opusul transubstanţierii!
A patruzeci şi patra. Şi în Comentariile asupra Ioan ale lui Origen, şi în special la cap. 6, nu este nici o insinuare a sacramentalismului ex opere operato. Ba mai mult, în 1:23 şi 6:26 şi 10:13 („Cuvântul lui Dumnezeu nu-i trup şi trup numai”), nu este nici o aluzie a acestuia că s-ar referi la Cina Domnului. Aşa este şi cu referinţele care rămân la Ioan 6 în lucrarea lui Origen Comentarii asupra Matei (12:5 şi 12:33 şi 4:14).
A patruzeci şi cincia. În lucrare lui Novatian Tratat referitor la Trinitate (cap. 14), întreaga împunsătură este împotriva transubstanţierii. Novatian întreabă: „Dacă Hristos este doar om – cum se face că la fel cum Tatăl are viaţă în Sine, aşa i-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine [Ioan 5:26] – când omul nu poate avea viaţă în sine după exemplul lui Dumnezeu tatăl, deoarece el nu este glorios în eternitate ci făcut cu materialele mortalităţii? Dacă Hristos este doar om – cum se face că El spune: ‚Eu sunt pâinea veşnică care a coborât din cer’ [Ioan 6:51], când omul nu poate fi nici pâinea vieţii (el însuşi fiind muritor)? Şi nici nu ar fi putut ca El să vină din cer – din moment ce nici un material pieritor nu este stabilit în ceruri!”
A patruzeci şi şasea. Grigore Thaumaturgus din 256 d. Hr., în lucrarea sa Doisprezece subiecte 10:E citează Ioan 6:55 şu doar pentru a stabili Divinitatea lui Hristos şi fără referire la Cina Sa. Lectantius din 315 d. Hr. scrie în Instituţiile Divine 4:15 referindu-se la Ioan 6 – doar către miraculos şi nu faţă de Sacramentul Eucharistului. Şi Eusebius în 320 d. Hr. în Demonstraţii Evanghelice 8:1, declară că Hristos „a oferit din nou ucenicilor Săi simbolurile economiei divine – şi i-a rânduit să mănânce pâine ca un simbol al trupului Său”.
A patruzeci şi şaptea. Aceasta ne duce la Nicea (325 d. Hr.). Este suficient să spunem că chiar şi după un secol, chiar şi marele Augustin îi urmează pe tovarăşii săi teologi africani pe Tertulian şi Ciprian mai în vârstă în teoria lor non-transubstanţionalistică a prezenţei reale a lui Hristos la Cina Domnului. Astfel el spune că Iuda a mâncat doar pâinea Domnului, în timp ce ceilalţi apostoli au mâncat pe Domnul care era pâinea. Într-adevăr, în cap. 25 din Tratate despre Ioan 6, el întreabă în mod retoric: „De ce vă pregătiţi dinţii şi burta?” Şi apoi răspunde tot el: „Crede-şi ai mâncat!” Vezi şi Doctrina Creştină a lui 3:3 şu.
A patruzeci şi opta. Doar în anul 831 d. Hr. (prin Radbertus în cartea sa Trupul şi sângele Domnului) poate găsi cineva propus una dintre cele mai noi noţiuni că „substanţa pâinii şi a vinului este schimbată în mod efectiv (efcaciter interius commutatur) în trupul şi sângele lui Hristos” – aşa că odată ce preotul a consacrat aceasta nu mai este „nimic în eucharist decât trupul şi sângele lui Hristos”. Transubstanţierea nu a fost niciodată acceptată în vreo parte a Bisericii Catolice fie greacă, romană, sau proto-protestantă (aşa zisul Culdee sau Waldensian, etc.), până ce Biserica Romană nu a proclamat aceasta dogmatic ca un articol al credinţei ei la al 4lea Conciliu Lateran în 1215.
A patruzeci şi noua. Chiar după 831, mulţi romano-catolici încă s-au opus transubstanţierii. La fel şi Ratramnus, Berengarius, John Scotus Eriguena, Rabanus Maurus, Walafrid Strabo, Christian Druthmar, Florus Magister, Eusebius Bruno (Episcop de Angers), Frollant (Episcop de Senlis) şi Elfric. De asemenea, conform faimosului Cardinal RC Bellarmine în lucrarea sa De Sacramento Eucharistea (111:5 şi 4 dII q.6 art. 1,2 şi q. 3 art. 1,2 şi I:5) – chiar şi celebrul Cardinal Cameracensus a spus: „Transubstanţierea nu poate fi dovedită din Scrierile Sfinte …. La aceasta Cardinalul Roffensis, Cardinalul Cajetan precum şi Scotus toţi contribuie”. Într-adevăr, cercetătorii RC Gabriel, Nicolus, Cusanus, Tapper, Hessel şi alţii toţi prezintă interpretarea „protestantă” a lui Ioan 6:54. Vezi disertaţia Dr. P. G. Logan de doctorat The History and Doctrine of Transubstantiation, Sydney, 1994, pp. 84f.
A cincizecia. Aşa cum spune Dr. Calvin în Comentarii asupra Ioan 6:53 şu „Această predică [a lui Hristos] nu se referă la Cina Domnului, ci la comunicarea continuă pe care noi o avem aparte de recepţia Cinei Domnului …. Atâta cât sunt preocupaţi tinerii copii, ritualul lui Hristos interzice acestora să participe la Cina Domnului – deoarece ei nu pot să încerce sau să sărbătorească comemorarea morţii lui Hristos …. Este greşit să expunem acest întreg pasaj ca referindu-se la Cina Domnului”.
A cinzeci şi una. În Instituţiile Religiei Creştine (4:18:5), John Calvin argumentează: „Dacă Hristos este sacrificat la fiecare masa, El trebuie să fie înjunghiat în mod crud în fiecare moment într-o mie de locuri. Aceasta nu este argumentul meu, ci al apostolului: ‚ nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuşi’; ‚ fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii’ (Evrei 9:25 şu)… Deşi ei insistă [teologii romani] de o sută de ori asupra acestui sacrificiu că este fără de sânge (anaimakton), eu voi răspunde că acesta depinde nu de voinţa omului de a schimba natura sacrificiului. Căci în acest fel, instituirea sacră şi inviolabilă a lui Dumnezeu ar cădea. De aici urmează că principiul apostolului stă ferm: ‚fără vărsare de sânge nu este iertare’ (Evrei 9:22).
A cinzeci şi doua. Adevărata prezentă a Salvatorului nostru în Cina Domnului, prin urmare, este apt profesată în Confesiunea de Credinţă de la Westminster (29:2): „În acest Sacrament, Hristos nu este oferit Tatălui Său, şi nici nu este făcut vreun sacrificiu pentru iertarea păcatelor a celor vii sau al celor morţi (Evrei 9:22 şu); ci doar o comemorare a singurei Sale oferiri, prin Sine, pe cruce, odată pentru totdeauna, şi o jertfă spirituală de toată lauda posibilă către Dumnezeu pentru aceiaşi (1 Corinteni 11:24-27). Aşa că sacrificiul Papal al masei – aşa cum o numesc ei – este cea mai oribil de injurioasă faţă de singurul sacrificiu al lui Hristos, singura împăcare pentru toate păcatele celor aleşi (Evrei 7:23-27 şi 10:11-18)”.
A cinzeci şi treia. Westminster spune (29:6): „Doctrina care susţine o schimbare a substanţei pâinii şi a vinului în substanţa trupului şi sângelui lui Hristos (numită în mod comun Transubstanţiere de consacrarea unui preot sau prin oricare alt fel este scârbos nu doar faţă de Scriptură ci şi pentru simţul comun şi raţiunii; răstoarnă natura Sacramentului; şi a fost şi este cauza superstiţiilor variate, da de idolatrii grosolane (Fapte 3:21; 1 Corinteni 1:24 şu; Luca 24:6, 39).
A cinzeci şi patra. Cuvintele Confesiunii Westminster (29:7) rezumă în mod apt învăţăturile eucharistice ale Sfintelor Scripturi precum şi ale Biserici Ante-Niceane: „Primitorii vrednici, care se împărtăşesc în mod extern din elementul vizibil al acestui Sacrament (1 Corinteni 11:26 şu), o fac şi în interior prin credinţă real şi într-adevăr, deşi nu carnal şi corporal ci Spiritual, primind şi hrănindu-se din Hristosul crucificat şi toate beneficiile morţii Sale: trupul şi sângele lui Hristos nefiind în mod corporal sau carnal în, cu sau sub pâine şi vin; deşi ca într-adevăr dar ca prezent Spiritual către credinţa credincioşilor în acel ritual, precum însăşi elementele în sine sunt faţă de simţurile externe (1 Corinteni 10:16)”.
A cinzeci şi cincia şi finală. Să ia aminte toţi la Isus care a spus: „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh …. …. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh …. Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă!” Ioan 4:23, 24 şi 6:63.
