De Wayne Jackson
Christian Courier: Întrebări
Marţi, 19 februarie 2003
„Care este diferenţa dintre doctrinele de ‚transubstanţiere’ şi ‚consubstanţiere’?”
Cuvântul „transubstanţiere” derivă din latină – trans (peste), şi substantia (substanţă). Termenul este întrebuinţat în teologia Romano-Catolică pentru a denota ideea că în timpul ceremoniei de „Masa”, „pâinea şi vinul” sunt schimbate, în substanţă, în trupul şi sângele lui Hristos, deşi elementele apar a fi aceleaşi. Această doctrină, care nu are nici o bază în Scriptură, a apărut prima dată devreme în secolul al 9lea d. Hr., a fost formalizată la Conciliul de la Trent (1545-63 d. Hr.), şi a fost reafirmat la Al Doilea Conciliu de la Vatican (1962-65).
„Consubstanţierea” este un termen care se aplică de obicei conceptului Luteran al cinei de comuniune, deşi anumiţi teologi luterani moderni resping folosirea acestui termen datorită ambiguităţii sale. Expresia, totuşi, este în general asociată cu Luther. Ideea este că în comuniune, trupul şi sângele lui Hristos, pâinea şi vinul, coexistă în uniunea unul cu altul. „Luther a ilustrat acesta prin analogia fierului pus în foc prin care atât focul cât şi fierul sunt unite în fierul încins şi totuşi ambele continuă să fie neschimbate” (The Oxford Dictionary of the Christian Church, F.L. Cross, Ed., London: Oxford, 1958, p. 337).
Orice dogmă care încearcă să plaseze „prezenţa reală” a trupului şi sângelui lui Hristos în componentele comuniunii, într-un sens literal, este rezultatul înţelegerii greşite a limbajului întrebuinţat în Scripturii.
Unul dintre cele mai importante îndemânări necesare pentru interpretarea corectă a Bibliei este abilitatea de a distinge dintre limbaj ceea ce se foloseşte într-un sens figurativ contra a ceea ce se foloseşte într-un sens literal. Comunicarea umană abundă cu expresii figurative, şi o abordare de sens comun trebuie să fie luată în considerare despre discuţie.
Unul dintre canoanele fundamentale în identificarea limbajului este acesta. Din punct de vedere normal, un cuvânt ar trebui să fie privit ca literal, doar dacă nu alte consideraţii o fac imposibil de interpretat termenul în acea lumină. Factorii determinanţi care sunt esenţiali în facerea judecăţilor adecvate sunt aceştia: contextul, atât cel imediat cât şi cel depărtat (adică, discuţia aceluiaşi subiect în alte referinţe biblice), gramatica, consistenţa (Scripturile nu se contrazic pe sine), sensul comun (adică, implică o interpretare literală o absurditate?)
O aplicare corespunzătoare a acestor principii hermeneutice va forţa pe seriosul student al Bibliei spre concluzia că referinţele biblice la Cina Domnului ca „trupul” şi „sângele” lui Hristos trebuiesc interpretate în mod figurativ, nu literal. Consideraţi următoarele puncte.
- Când Isus a luat pâinea şi rodul viţei, a dat aceste obiecte ucenicilor, şi a spus, „acesta este trupul meu . . . acesta este sângele meu” (Matei 26:26-28), în mod chiar evident că el nu vorbea literal, căci el încă îşi mai poseda trupul său literal şi sângele! Ba mai mult, în acelaşi timp, Hristos în mod specific a identificat băutura ca „rodul viţei” (v. 29). Natura substanţei nu s-a schimbat.
- Există o figură de stil comună care este cunoscută ca metaforă. Metafora este o imagine dramatică prin care un lucru este comparat cu altul, dar fiind reprezentat în mod figurativ ca însăşi acel lucru.
Despre descendenţii tribali ai lui Iuda, Iacov a spus: „Iuda este un pui de leu” (Geneza 49:9) – cu certitudine nu literal, ci pentru că avea anumite trăsături ca de leu. Când Isus se referă la Irod ca o „vulpe” (Luca 13:31-32), nimeni nu-l înţelege că implică faptul că conducătorul era un animal cu patru picioare şi cu o coadă stufoasă! Hristos a spus odată: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele” (Ioan 15:5).
Fiecare student atent ştie că Salvatorul a întrebuinţat simbolismul prin acest limbaj. O analogie a fost trasată; limbajul nu trebuie presat din punct de vedere literal.
- Faptul că Isus şi-a instruit ucenicii să se împărtăşească în mod ulterior din Cina Domnului „în amintirea” lui (Luca 22:19; 1 Corinteni 11:24) conţine implicaţia că el nu va fi prezent din punct de vedere fizic în celebrarea comuniunii.
Un “text-dovadă” favorit care este folosit în mod frecvent pentru a stabili „prezenţa reală” a lui Hristos în comuniune este Ioan 6:53-54. Aici Isus a declarat:
„Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi”.
Că acest pasaj nu produce scopul dorit poate fi demonstrat atât gramatical cât şi contextual.
- În versetul 54, termenii „mănâncă” şi „bea” sunt ambii participii ale trecutului, semnificând faptul că ucenicii aveau să mănânce „carnea” sa şi să bea „sângele” lui în însăşi acel timp, şi să continue să facă astfel ca un proces.
O transmitere literală ar fi citită astfel: „Cine continuă să mănânce trupul meu şi să bea sângele meu?” (vezi traducerea lui Charles B. Williams şi Kenneth Wuest). Ucenicii nu mâncau şi beau trupul şi sângele Salvatorului în acel timp!
- „Mâncatul” şi „băutul” se spune că rezultă în „viaţă”; totuşi, în însăşi acest context, acea „viaţă” este descrisă ca fiind consecinţa primirii „cuvintelor lui Hristos”, adică, învăţătura sa (v. 63). Devine astfel clar că consumarea trupului şi a sângelui său sunt echivalentul înghiţirii instrucţiunii sale sacre – prima este o expresie figurativă; ultima literală.
Aceasta este dusă ca o considerare a frazei, „rămâne-ţi în mine, şi Eu în voi” (v. 56). Acea relaţie reciprocă se spune a fi rezultatul „mâncării” şi „băutului” trupului şi sângelui lui Hristos. Totuşi, într-un pasaj complementar, în alte scrieri ale lui Ioan, apostolul egalează relaţie „în mine / în voi” cu „păstrarea poruncilor” (1 Ioan 3:24).
Acumularea evidenţei este chiar irezistibilă. Referinţa la împărtăşirea din trupul şi sângele Domnului sunt figuri de stil.
Cu tot respectul care se datorează oamenilor sinceri, aceasta este o metodologie cras de materialistă care preface Cina comemorativă sacră într-un ritual canibal.
