de Rev. Robert C. Harbach
Introducere
Într-un sens, nu este nici o nevoie de a vorbi despre botezul creștin, pentru că de fapt niciodată nu a fost vreunul de un alt fel. În acest sens, întreaga Biblie este creștină. În alt sens, „botezul creștin” este din necesitate terminologie corectă, întrucât botezul este distinctiv creștin.
Nimic nu ilustrează mai frumos curățarea aleșilor lui Dumnezeu de toate păcatele lor prin sângele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, decât sacramentul botezului cu apă. Aceasta este în special clar pentru oricine este familiar cu precedentele și modelele biblice pentru botez. Aceste exemplare sau modele, în mod natural, indică modul de botez. Scopul acestei broșuri este să determine ce mod este învățat de Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este realizat în credința fermă că Biblia este foarte clară și consistentă în acest punct. Cu alte cuvinte, chestiunea nu este nici indiferentă nici nerezolvată. Lumina Scripturii asupra subiectului nu este slabă, ci la fel de strălucitoare ca lumina soarelui.
Există unii care nu au nici o dificultate în primirea doctrinelor harului, adevărul Calvinismului și doctrina legământului lui Dumnezeu, dar care au o problemă cu chestiunea modului de botez. Pentru ei, de asemenea, noi scriem, pentru ca ei să poată citi cu atenție acest tratat și să vadă dacă dovada pentru teza de mai sus nu este după cum noi credem că aceasta ar trebui să se dovedească, deopotrivă incontestabilă și irezistibilă.
Bisericile Reformate și Prezbiteriene nu rebotează membrii care au fost anterior botezați prin scufundare. Botezul lor este privit ca valabil, deși nu scriptural. De exemplu, un candidat pentru misiune a trecut prin întreaga slujbă de ordinare fără a avea punerea mâinilor. Printr-o ciudată neglijență nimeni nu s-a gândit la aceasta; aceasta a fost uitată și omisă. Aceasta nu putea foarte bine să fi fost adăugată ca o idee întârziată. În schimb, aceasta a fost pe drept considerată una valabilă, deși nu ordinare scripturală. Noi am auzit de asemenea de botez unde subiectul nu a fost atât de mult precum atins de, sau venit în contact cu, o picătură de apă. Formula obișnuită de botez în numele Dumnezeului triunic a fost pronunțată, dar cumva apa, nici măcar o picătură din ea, nu a căzut pe candidat. Aceasta nu a fost declarat a nu fi botez, și astfel să fie atacat; ci a fost considerat ca valabil, dar nu botez scriptural. Atunci, ce urmează, este un răspuns la întrebarea, Care este modul Biblic al Botezului?
Felurite Botezuri
Scrisoarea către Evrei, mulți dintre care au trăit prin acea perioadă tranzitorie între sfârșitul Vechiului și începutul Noului Testament, nu ar fi venit pentru ei ca o surpriză să citească cuvintele autorului spre efectul că „primul cort… a stat doar mâncări, băuturi și diverse spălături” (Evrei 9:10, KJV), adică, în felurite spălături, sau mai literal, „felurite botezuri.” Nu a fost nici o surpriză pentru ei că dispensația Vechiul Testament era pavat cu pietre de hotar cu „felurite botezuri.” Nici o surpriză, pentru că ei, din timpul lui Moise, erau destul de familiarizați și cunoscători ai cortului și al mutelor sale botezuri. Prin urmare, când în ziua Cincizecimii, trei mii de de evrei din șaisprezece națiuni diferite au fost convertiți, aceasta nu a fost porclamarea a unui lucru ciudat, nou să îl audă pe Petru îndemnându-i, „Pocăiți-vă și fiecare dintre voi să fie botezat în numele lui Isus Cristos, pentru iertarea păcatelor… căci promisiunea este pentru voi și pentru copiii voștri.” Ei au cunoscut foarte bine ce era botezul, și anume o curățire, și cine erau să fie botezați, și anume un popor care erau preoți pentru Dumnezeu și sămânța lor. Ei nici nu s-au temut că acum în Noua Dispensație schimbarea va fi astfel că ai lor copii nu vor avea nimic de a face cu botezul. Deopotrivă din Vechiul Testament și din cuvintele lui Petru, ei au știut mai bine. Aceasta noi intenționăm să dovedim din Lege, Profeți și din Psalmi.
Botezul, ca evanghelia, este intenționat pentru poporul lui Dumnezeu în fiecare regiune, fie din zona polară fie din cea tropicală, fie pentru oamenii artici fie pentru Sahareni. Botezul, la fel ca evanghelia, se potrivește exact unei regiuni la fel de mult ca celeilalte. Căci în botez Domnul a rânduit un simbolism foarte simplu și ușor pentru biserică în fiecare climă. Nici Domnul, nici Cuvântul Său, nu face cumva mai dificil de administrat botezul în Ținutul Baffin, sau în Valea Morții, decât este a face acesta în climatul nostru moderat, sau ținuturi de vară perpetuă, cum ar fi spre exemplu, Jamaica, sau comfortabil și la îndemână, cum facem noi, în toate bisericile noastre. Cuvântul lui Dumnezeu vorbește despre botez în termeni de „felurite spălături.” Pavel mărturisește, în concordanță cu aceasta, că lui i s-a poruncit, „ridicându-te, fii botezat și spală-ți păcatele…” (Gk.) Apoi a avut loc un altul dintre „feluritele botezuri” înregistrate în Scriptură. Spălarea este o chestiune simplă și ușoară. Chiar în țări unde apa este rară, trupul este spălat, curățat și înmuiat cu ulei de măsline. De fapt, uleiul a fost un element corespunzător și potrivit folosit în botez, în special în ungerea preoților.
Aceasta nu este dificil de dovedit. Unii, care ar face subiectul să fie unul controversat, chestionează această afirmație, cu cât îi cunoaștem mai bine ne provoacă să dovedim punctul nostru din propriile noastre mărturisiri și standarde liturgice, ca și când ar fi încrezători că fiind confruntați cu ele noi voi ajunge în dificultate. Mai întâi de toate, ei arată spre forma noastră de botez, unde „doctrina botezului sfânt” este descrisă în acțiunea sa sacramentală ca, „Aceasta, scufundarea în, sau stropirea cu apă…” Aici acuzația este că Reformații nu se pot hotărî dacă botezul este scufundarea sau stropirea, sau poate noi chiar ne imaginăm că aceasta este, sau ar putea fi, amândouă. În lumina Scripturii, faptul și adevărul despre chestiune, este, că atunci când o astfel de separare este făcută, cu scufundarea pusă împotriva stropirii, atunci nu ai două metode de botez contemporane sau egal străvechi. Ceea ce ai este mai degrabă un exemplu de obicei amestecat cu modelul biblic.
În tipărirea standardelor noastre Reformate anumite erori tipografice au devenit evidente. Unele, nu toate dintre acestea, au fost corectate. Una dintre astfel de erori apare într-un loc conținând Mărturisirea Apostolică, omițând cuvântul „născut” din „și în Isus Cristos, singurul Său Fiu născut, Domnul nostru.” De asemenea, există anumite expresii în Mărturisirile noastre pe care noi preferăm să nu le folosim, cum ar fi în Canoanele 5, 7, unde s-a făcut referință la un „Dumnezeu împăcat.” Noi preferăm să gândim că Dumnezeu niciodată nu a avut nevoie de vre-o împăcare, că omul, păcătosul, este singurul cel împăcat, că „Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu sine”; că iubirea lui Israel a fost înstrăinată de la Dumnezeu, dar niciodată iubirea lui Dumnezeu de la Israel. De asemenea Canoanele vorbesc despre „permisiunea” lui Dumnezeu a căderii în rău, prin care noi mai degrabă suntem de acord cu Calvin că ideea de permisiune divină este o negare a providenței divine și un dualism păgân. La aceste puncte în standardele noastre noi facem corecturi mentale, nu rezerve mentale, în același timp susținându-le în toată extinderea lor ca fiind cea mai perfectă expresie și declarație a adevărului pe cât se poate omenește. Aceste puncte minore în nici un caz nu strică doctrina perfectă a mântuirii acolo atât de indisputabil declarată cu cea mai mare claritate. Astfel, de asemenea, fraza: „Aceasta, scufundarea în sau stropirea cu apă,” acest scriitor preferă să o citească (oricum s-ar putea citi în original), „Aceasta, scufundarea în și stropirea cu apă.” Căci cel din urmă singur acordă cu contextul său în forma botezului, cu Mărturisirea belgiană, și cu accentul abundent, constant și repetitiv al Scripturii.
Unu, priviți la Exod 12:22, unde porunca este „Să luați apoi un mănunchi de isop, să-l înmuiați în sângele din strachină și să ungeți (sau stropiți, potrivit lui Evrei 11:28) pragul de sus și cei doi stâlpi ai ușii cu sângele din strachină.” Observați, Scriptura infailibilă spune aceasta, „scufundați și stropiți.” Doi, aveți Exod 24:6-8, pasajul referit despre „felurite botezuri” în Evrei 9, unde Moise „a luat sângele… cu apa… și a stropit și cartea și poporul.” „Mai mult, el a stropit cu sânge și cortul, și toate vasele,” care botezuri (potrivit lui Evrei 9:10) sau stropiri (potrivit lui 9:13, 19, 21) au semnificat curățarea și purificarea (potrivit lui 9:13, 14, 22). Moise a efectuat toate aceste botezuri prin scufundarea isopului în sânge și urmată de acțiunea de stropire. Trei, în Levitic 4:6, preotul „să-și înmoaie degetul în sânge și să stropească.” Acțiunea de scufundarea degetului nu era botezul. Preotul făcând așa nu a botezat degetul său! Scufundarea era doar pregătitoare pentru botez, care era efectuat prin stropire. Patru, în versetul 17 al acestui capitol aceeași idee este exprimată, „să-și înmoaie degetul în sânge și să stropească”. Cinci, în Levitic 9:9, Aaron „și-a înmuiat degetul în sânge, a uns coarnele altarului.” Șase, în Levitic 14:6-7, „să le înmoaie … în sângel… să stropească de șapte ori pe cel ce trebuie curățat.” Șapte, în versetul 16, „Preotul să-și înmoaie degetul mâinii drepte în untdelemnul din palma mâinii stângi și să stropească din untdelemn.” Opt, în versetele 26 și 27, „Preotul să toarne untdelemn în palma mâinii stângi… și preotul să stropească.” Nouă, în versetul 51, este botezul unei case unde este din nou „scufundare și stropire.” Zece, în Numeri 19:18-21, „Un om curat să ia isop și să-l înmoaie în apă; să stropească apoi cu el cortul” unui israelit, toate articolele gospodăriei lui, și pesoana care este cu el, astfel botezându-i și așa purificându-i. Subliniați de asemenea în acest capitol cuvintele „stropire” (6 ori), „spală” (5 ori), „purifică” (4 ori), și „fi curat,” care toate indică direct spre înțelesul central al botezului, cae este purificarea.
Din aceste zece pasaje, este evident din abundență că Scriptura nu permite două metode de botez, oferind fie o scufundare în apă, fie o stropire cu apă. Nici Scriptura nu își folosește prepozițiile sale într-un mod așa indiferent cu privire la botez. În plus, dacă cuvântul „sau” trebuie să fie înțeles în referință la fraza liturgică în forma noastră de botez, atunci la fel trebuie să fie înțeles și cuvântul „fie”. Aceasta îl face, „fie o scufundare în apă, fie o stropire cu apă”. Dar fraza din forma botezului nu este o combinație nici a obiceiului timpuriu nici a celui gradat adoptat și este evident simplu din practica biblică după cum este poruncit în mod divin. Greutatea dovezii biblice este mai grea căci, „Aceasta, scufundarea în și stropirea cu apă.”
„Felurite botezuri” sunt de asemenea înregistrate ca fiind nu doar înfăptuite prin spălarea cu apă, ca în Exod 29:4, ci de asemenea cu ulei turnat pe cap (v. 7), și prin stropirea uleiului și al sângelui pe fiii lui Aaron (20, 21). Aici, de asemenea, botezul era înfăptuit prin simpla pătare cu sânge pe lobul unerii drepte, pe degetul mare de la mâna dreaptă, și pe degetul mare de la piciorul drept. Preoții erau considerați ca acoperiți din cap până în picioare cu sânge, fără vre-o necesitate de a scufunda sau plonja întregul trup în acesta. Astfel ei erau priviți ca acoperiți cu sângele crucii. Sângele pe ureche semnifica consacrarea întregului intelect al credinciosului, facultățile mentale și spirituale. Sângele pe degetul mare îi amintea lui de dedicarea tuturor lucrărilor lui către Dumnezeu, în timp ce sângele pe degetul mare de la picior indica sfințirea umblării lui. Este de notat, în v. 12, că există un botez al altarului de alamă prin turnarea sângelui. Aceasta aceeași spălare, turnare și stropire este tratată din nou în Levitic 8. Notați de asemenea de Levitic 16, și astfel de expresii precum „stropește sângele datorită necurăției copiilor lui Israel,” ca „spălare,” „baie” și „ispășire pentru sfântul sanctuar… pentru altar, pentru preoți și pentru tot poporul.” Toate aceste persoane și lucruri menționate erau botezate. Pentru a-i curăța, apa de purificare era poruncită să fie stropită peste ei (Numeri 8:7). Când vre-o scufundare este menționată, aceasta nu este a persoanei sau a lucrului care este botezat, ci este un act înfăptuit de botezător de a administra botezul lui.
Acum trebuie să fie destul de clar că toate aceste „felurite botezuri,” atât de familiare pentru evrei, cu adevărat din ambele testamente, sunt doar tipuri ale botezului adevărat și real realizat cu stropirea sângelui lui Cristos și turnarea Duhului Său. Cine nu realizează că Isus a învățat că moartea Lui pe cruce era un botez? De fapt, este botezul (Marcu 10:38f), din care botezul cu apă este doar semnul. Cine nu realizează că turnarea Duhului Sfânt era un botez? De fapt, este un aspect al unui botez adevărat. (Conform Faptele Apostolilor 2 și 1 Corinteni 12). Catehismul nostru de la Heidelberg se potrivește cu aceasta, învățând că botezul real și ideal este în „una jertfire a lui Cristos pe cruce,” și că botezul cu apă este un semn al lui, semnificând că noi am fost „spălați de sângele Lui și de Duhul Lui.” Astfel noi suntem învățați că botezul este o înfățișare a regenerării, deoarece noi am fost spălați în sângele lui Cristos, pe care El l-a vărsat (turnat) pentru noi prin jertfa Lui pe cruce și ne-a înnoit prin Duhul Sfânt (HC, Ziua Domnului 26). Astfel, aceste „felurite botezuri” erau umbre ale „unui singur botez” al Noului Testament. Efeseni 4:5. Prin urmare, Noul Testament, cu înregistrarea sa a botezului, noi putem fi încrezători, va fi găsit în armonie perfectă cu Vechiul Testament tocmai examinat.
Felurite Botezuri exemplificând un Botez
Potrivit lui Evrei 9:10 (Greacă), dispensația Vechiului Testament și închinarea sa în legătură cu primul cort a stat în rânduielile exterioare și „felurite botezuri,” care eru simple tipuri ale Noului Testament „un botez.” De asemenea, Vechiul Testament dezvăluie că aceste botezuri erau spălări, după cum Versiunea King James traduce corect în Evrei 9:10. Atât de multe precum zece pasaje din Pentateuh arată aceste botezuri a fi cazuri de „această scufundare și stropire cu apă…” Administrarea botezului nu este nici/sau, ceea ce este, fie prin scufundare în, fie stropire cu apă, nici o chestiune de ambele/și, aceasta este deopotrivă prin scufundare și stropire. Nu există nici două moduri permise de botez, nici scufundarea nu se întâmpla celor botezați. Deci actul de scufundare nu era actul de botez, ci actul de stropire. Botezurile legământului vechi erau înfăptuite prin ungere cu sânge, și prin turnarea de ulei pe cap. Botezul era de asemenea efectuat când oamenii au făcut spălare ceremonială, baie, purificând și curățind.
Nimeni nu chestionează în mod serios faptul că circumcizia era un semn al legământului lui Dumnezeu. Circumcizia de asemenea a dezvăluit în mod clar cine aparține legământului cu Dumnezeu, și anume, israeliții adevărați (Romani 2:28, 29) și copiii lor. (Citiți pamfletul lui Rev. H. Hoeksema, Temeiul Biblic pentru botezul copiilor). Dar de asemenea aceste felurite spălături și botezuri erau semne ale legământului lui Dumnezeu cu siguranță a nimic altceva sau mai puțin – și descoperă faptul că copiii nu mai puțin decât părinții aparțin legământului lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că ei la fel ca și părinții sunt îmbrățișați în iubirea Lui veșnică. Aceasta este clar din Deuteronom 29:9-17, unde se spune că legământul îmbrățișează „voi toți, căpeteniile semințiilor voastre, bătrânii voștri, mai marii oștirii voastre, toți bărbații din Israel, copiii voștri, nevestele voastre, ca să te facă azi poporul Lui.” Oamenii legământului sunt clar identificați ca „sămânța lui Avraam,” „Tot Iuda, cu pruncii, nevestele și fiii lor” (2 Cronici 20:7, 13).
Noi știm din Noul Testament că trecând prin Marea Roșie, israeliții au fost botezați. Ei au fost de asemenea botezați în pustie, și aceasta ca familii. Un botez de familie a avut loc într-un ținut uscat, când „s-au topit cerurile dinaintea lui Dumnezeu… Ai dat o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule, și ai întărit moștenirea Ta … Poporul Tău și-a așezat locuința acolo.” Familiile din Israel, printr-o ploaie binefăcătoare în pustie, au fost botezați și au locuit (trăit) în acel botez, la fel cum noi facem acum în al nostru. Referindu-se la botezul care a avut loc trecând prin Marea Roșie, psalmistul îl laudă pe Dumnezeu că El astfel a „răscumpărat pe poporul Său.” Apoi el spune, „Când Te-au văzut apele, Dumnezeule, când Te-au văzut apele, s-au cutremurat… Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, și săgețile Tale (proiectile: picături de ploaie) au zburat în toate părțile… Ai povățuit pe poporul Tău ca pe o turmă” (Psalmul 77:14-20). Aceasta aruncă lumină asupra lui 1 Corinteni 10:1-2, cu implicații limpezi și puternice.
Totuși aceste felurite botezuri toate au indicat doar spre un botez, care încă urma să vină. „Această splălare exterioară cu apă” a indicat spre faptul, acum realizat, de a fi fost „spălați prin sângele lui Cristos și prin Duhul.” Botezul este o realitate și are un semn al realității. Semnul botezului real este cu abluțiunea cu apă. Astfel că, botezul real, doar semnificat cu apă, este de fapt doar cu sângele și Duhul lui Cristos. (Heid. Catehism, Despre Botezul Sfânt, Ziua Domnului 26, Întrebările 69-74). Acest un botez, atunci încă urmând să vină, a fost continuu pus înaintea minților poporului lui Dumnezeu, în special de către profeți. O profeție despre acesta a avut loc, mai întâi, în Proverbe 1:23, „Întoarceți-vă să ascultați mustrările mele! Iată, voi turna duhul meu peste voi.” Al doilea, Isaia a profețit că Israel va fi supărat în inimă „până când se va turna Duhul de sus peste noi” (32:15). Al treilea, prin Isaia, Domnul a promis, „Căci voi turna ape peste pământul însetat și râuri, pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânța ta și binecuvântarea Mea, peste odraslele tale” (44:3). Al patrulea, „Să picure cerurile de sus și să plouă norii neprihănirea! Să se deschidă pământul, să dea din el mântuirea și să iasă totodată din el izbăvirea!” (45:8). Al cincilea, este de asemenea profețit cum Cristos însuși va fi botezătorul, și cum El va efectua botezul Lui: „tot așa, El va stropi multe popoare” (52:15). Aceasta s-a împlinit în executarea marii Lui trimiteri, „Mergeți, (literar fiind plecați), ucenicizați națiunile, botezându-i și învățându-i…” Al șaselea, Dumnezeu prin Ezechiel a promis, „Vă voi stropi cu apă curată, și veți fi curățați; vă voi curăța de toate spurcăciunile voastre și de toți idolii voștri … Voi pune Duhul Meu în voi” (36:25, 27). Al șaptelea, în viziunea în care Domnul a văzut botezul promis ca deja împlinit: „căci am turnat Duhul Meu peste casa lui Israel” (39:29). Al optulea, Israel a fost învățat că acest botez promis al Duhului nu includea doar „poporul, adunarea, bătrânii, preoții și slujitorii, ci și copiii și cei care sug la sâni,” astfel că ei toți, inclusiv copilașii adunării, erau „moștenirea Ta.” Pentru ei promisiunea a fost, „voi turna Duhul Meu peste orice făptură,” incluzând fiii și fiicele. „În acele zile voi turna Duhul Meu” (Ioel 2:16, 17, 28, 29). Al nouălea, „Atunci voi turna peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului un Duh de har …” (Zaharia 12:10). Vedeți, atunci, cât de sever de biblic este Catehismul Heidelberg despre botez. Este chiar în concordanță cu ținerea Legii, a Profeților și a Psalmilor.
Tema pe care noi de fapt am tratat-o este, „Botezul cu Sângele și Duhul lui Cristos” (Conform cu Catehismul Heidelberg, Întrebarea 70). Sub acel titlu diviziunile sunt, 1. Vechiul Testament despre felurite botezuri, și 2. Noul Testament despre un botez. Aceasta ne aduce la punctul unde noi dăm considerație botezului în lumina Noului Testament. În afară de expresia frumoasă dată doctrinei botezului precum în Catehismul Heidelberg, după cum a fost notat mai sus, aceasta este pus în mod frumos de asemenea în Mărturisirea de Credință Belgiană. „Milostivul nostru Dumnezeu și Tată a poruncit tuturor acelora care sunt ai Lui să fie botezați cu apă pură… semnificând nouă că precum apa spală murdăria trupului când este turnată pe el, și este văzută pe trupul celui botezat când este stropită pe el, la fel face sângele lui Cristos, prin puterea Duhului Sfânt, stropește interior sufletul nostru, curățindu-l de păcatele lui, și regenerându-ne din copii ai mâniei spre a fi copii ai lui Dumnezeu. Nu că aceasta este efectuat prin apa exterioară, ci prin stropirea prețiosului sânge al Fiului lui Dumnezeu, care este a noastră Mare Roșie, prin care noi trebuie să trecem pentru a scăpa de tirania lui Faraon, adică, a diavolului… Prin urmare, Domnul nostru ne dă… spălarea, curățirea, și purificarea sufletelor noastre de toată murdăria… Nici acest botez nu folosește doar la momentul când apa este turnată peste noi și primit de noi, ci de asemenea în tot cursul vieții noastre” (Articolul 34).
Când privești la botez după cum este învățat în Noul Testament, te-ai putea aștepta că doctrina Noului Testament despre el va fi în armonie perfectă cu ceea ce deja am văzut despre decorul și exemplificarea sa Vechi Testamentară. Pur și simplu acesta nu ar putea fi altfel. Potrivit Noului Testament, au existat două vitorii istorice mărețe care au fost botezuri tipice, prefigurări ale botezului cu sânge (Marcu 10:38) și Duhul lui Cristos. Aceste evenimente au fost Potopul (1 Petru 3:21) și trecerea prin Marea Roșie (1 Corinteni 10:1-2). Cu potopul a fost un botez al bisericii în formă sămânță, botezul unei familii, și acela pe baza credinței din Geneza 7:1. În acest exemplu, este clar atât cât poate fi că deși „lumea celor ne-evlavioși” (2 Petru 2:5) a fost scufundată, aceasta nu a fost botezată, și că deși Noe și familia lui au fost botezați, ei nu au fost scufundați. Pavel, scriind despre altă victorie a botezului, afirmă, „că toți părinții noștri au fost sub nor,” nu dedesubtul lui; căci norul era în spatele lor, făcând separare între ei și egipteni. Ei au fost sub nor, sub influența Prezenței sale, sub călăuzirea Fețelor, Persoanelor locuind în nor. „Şi toți au trecut prin mare,” cu siguranță nu sub mare; nici măcar în mare, după cum vom vedea. Căci ei au trecut prin mare cu picioarele uscate ca pe un pământ uscat. Ei „au fost toți botezați pentru Moise,” adică, în referință la Moise, care ca un tip al lui Cristos i-a condus prin mare în putere răscumpărătoare. Ei au fost, după cum redă Versiunea King James (cea mai bună versiune de Biblie din toată lumea), botezați „în nor și în mare.” Prepoziția este grecescul en, folosit cu dativ. Acesta este tradus corespunzător în când se întâmplă să fie un dativ de loc, ca „în Iordan.” Dar când se întâmplă să fie dativ de mijloace, ca aici, acesta este tradus corespunzător prin cu. Atunci acesta se citește corespunzător, ei au fost botezați „cu nor și cu mare.” Așa este în Testamentul grecesc. Biblia olandeză este literar la fel ca Noul Testament în greacă, dar Biblia germană merge mai departe pentru a traduce corect greaca cu a său, „mit der wolche and mit der meer,” adică „cu nor și cu mare.” Nu este locul, ci modalitatea de botez care este accentuată. Potrivit textului, ei nu au fost în nor nici în mare. Ei au fost sub nor și prin mare. Astfel că botezul lor în acest caz a fost cu nor și u mare; un botez cu două aspecte. Aici a avut loc botezul unei națiuni, una dintre multele națiuni la care se face referire în Isaia 52:15. Egiptenii au fost scufundați, dar nu botezați, în timp ce israeliții au fost botezați, dar nu scufundați. Potrivit Scripturii, există o mare diferență între scufundare și botez.
Noul Testament înregistrează unsprezece cazuri de botez, care pot fi găsite în Matei 3, Fapte 2, 8, 9, 11, 16, 18, 19 și 1 Corinteni 1. Este remarcabil semnificativ că cinci dintre aceste cazuri au fost cămine (sau familii) botezate. Căci familiile lui Corneliu, Lidia, temnicierul din Filipi, Crisp și Ștefana au fost botezate. Am putea injecta gândul aici că dacă, precum ar putea fi argumentat împotriva noastră, nu există nici un copil în aceste familii, de ce aceia care argumentează așa nu practică botezul familiei? Continuând, printre acele unsprezece cazuri de botez, trei dintre ele au fost botezuri pur individuale, motivul fiind evident când este observat că ele au fost botezul lui Isus, al lui Pavel și al famenului Etiopian.
Modul Botezului
Au existat „felurite botezuri” în dispensația Vechiului Testament. Potopul a fost, pentru familia lui Noe, un botez; astfel pentru adunarea lui Israel, trecerea prin Marea Roșie, și norii turnând apă peste moștenirea Domnului în pustie au fost botezuri. Imagini timpurii au fost aceste botezuri, continuate în profețiile frecvente ale revărsării Duhului. Subiectul așa cum este tratat de asemenea în standardele Reformate are deopotrivă modul și semnificația clar determinată. Modul este acolo exprimat prin astfel de termeni precum turnat și stropit, sugerând de asemenea termenii însoțitori exprimând înțelesul, precum purificarea, curățarea și a fi fost spălat cu sângele Duhului lui Cristos. Cazurile actuale de botez în Noul Testament, cam unsprezece la număr, de departe de a fi în conflict cu toate acestea, dovedesc a fi în aliniere nezguduită cu aceasta.
Botezul Domnului este primul caz înregistrat de botez în Noul Testament. Este de obicei presupus că El a fost scufundat. Dar dacă noi continuăm pe baza a ceea ce deja am găsit în investigația noastră din Vechiul Testament, și crezând unitatea celor două testamente, noi am spune că aceasta trebuie să fie de fapt imposibil. Vechiul Testament nu încuviințează aceasta. Totuși o citire superficială a relatării lui Matei ar putea conduce pe cineva să persupună scufundarea, ca de asemenea un eșec în a exegeza pasajul ar conduce la o astfel de eroare. De asemenea, cineva ar putea să se țină de o mică inacuratețe în mărturisirea noastră și astfel să presupună aceasta. Ultima afirmație nu este făcută în orice fel de a sta în judecată față de părinții Reformați și despre expresiile lor înalt prețuite din crezul lor. Aceasta este pentru a sugera o afirmație mai exactă. Aceasta este ceea ce este dezvoltarea adevărului, o afirmație mai exactă a adevărului. Atunci când Mărturisirea (Articolul 9) spune, „Fiul a fost văzut în apă,” aceasta ar fi mai exactă să spună că el a fost „văzut la apă.” Aceasta este în special adevărat când cineva înțelege folosirea corespunzătoare a prepozițiilor în greaca Noului Testament. Același articol în Mărturisire de asemenea afirmă că „Domnul nostru a fost botezat în Iordan.” Aceasta are sprijin în Marcu 1:9. Dar nu rezultă în mod necesar din faptul că El a fost botezat într-o anumită zonă a râului că El „a fost văzut în apă.” Că El a fost de fapt văzut în apă nu este nici raportul unui martor ocular, nici o pretenție a Scripturii, explicit sau implicit. Nimeni nu va ajunge vre-odată să dovedească faptul că El a fost în apă, ca să nu mai vorbim de a fi văzut în apă. Ioan spune că el a văzut Duhul coborându-se peste El. Din acea privire numai, și astfel din maniera în care EL a fost botezat cu Duhul Sfânt, ar putea fi concluzionat în mod legitim că de asemenea că apa de botez ca fost văzută coborându-se peste El. Căci există mereu ceva perfect vizibil în fiecare caz de botez, și aceasta este că, „apa … este văzută pe trupul celui botezat” (Articolul 34). Căci Matei în relatarea lui spune, nu că, fiind botezat, El a ieșit din apă (KJV), ci a mers în sus din apă.
Aici, atunci, avem unul dintre două cuvinte interesante în relatarea lui Matei, cuvântul apo, din (v. 16). Potrivit acestuia, Isus nu a fost deloc în apă, ci lângă apă. Nicăieri nu este afirmat în Scriptură că El a fost botezat în apă, ci cu apă. Diferența între aceste două prepoziții trebuie nu doar să fie susținută, ci de asemenea apreciată. Prepoziția greacă en are fie referință la un loc fie referință la mijloc. Când acesta se referă la loc, după cum o face în Matei 3:6, el este propriu tradus în. Când ideea este aceea de mijloc sau instrument, atunci acesta este tradus corespunzător prin cu. KJV este corect în a avea „cu apă” și „cu Duhul Sfânt” (3:11). ASV este corect la acest punct doar pe marginea sa. Marcu afirmă, „Ioan a botezat în pustie,” „botezat în râul Iordan,” indicând locul. Traducătorii King James au înțeles corespunzător înțelesul lui Marcu atunci când ei au tradus aceeași prepoziție (en) „cu apă” și „cu Duhul Sfânt.” Acești venerabili traducători arată înțelegerea lui en așa cum apare acesta de două ori în același verset: „în sinagoga lor… un om cu un duh necurat” (1:23). În sinagogă el era, dar în duhul necurat el nu era; acesta era în el! De asemenea găsim, „pus la (en) dreapta Lui în (en) locurile cerești” (Efeseni 1:20), și, „stă la dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12:2). Deci, mai bine ar fi, „Fiul a fost văzut la apă.” Mărturisirea (Articolul 9) doar menționează aceasta apropo. Lucrul cu adevărat important văzut nu a fost Fiul la apă, ci „apa… văzută pe trupul celui botezat…” (Articolul 34).
Celălalt cuvânt interesant în Matei 3 este katabainon, coborând. În timp ce Isus a fost botezat cu Duhul Sfânt, Duhul a fost văzut coborându-se peste El, împlinind promisiunea, „Eu voi turna Duhul Meu.” Cu siguranță botezul cu apă al Domnului trebuie să fie perfect congruent față de botezul Său cu Duhul. Ioan 1:31-33 (KJV) stă ca dovadă a acestui lucru. Potrivit KJV, Matei scrie că El a ieșit din apă, și Marcu, că El ieșea din apă. Matei folosește apo, de la apă, și Marcu folosește ek, de asemenea, propriu-zis, de la (apă). Marcu nu îl poate contrazice pe Matei.
S-a făcut mult apel la două alte prepoziții grecești, ek și eis, pentru a susține, practic exclusiv, ideile în afara și înăuntru, respectiv, pentru a învăța că botezatul a intrat în apă și a ieșit din apă, și aceasta chiar în actul botezului. Dar când examinați folosirea lui eis și ek în Scriptură, veți găsi ceva diferit de această pretenție. În Ioan 20, Maria Magdalena vine „la (eis) mormânt” pentru a găsi piatra înlăturată „de la (ek) mormânt.” Aici este clar că Maria a mers la mormânt, nu în el, și că piatra a fost luată de la mormânt, nu din mormânt. Apoi Petru și Ioan „au mers spre (eis) mormânt” și Ioan „a ajuns primul la (eis) mormânt… totuși nu a intrat înăuntru.” Petru sosind, „a intrat în mormânt… Apoi a intrat înăuntru și celălalt ucenic” (v. 1-8). Aici este demonstrată distincția între „a merge la” și „a intra în”. Prin sine, eis înseamnă spre, exprimând mișcarea spre, ca în Ioan 20:1, 3, 4. Pentru a exprima mișcarea în, prepoziția este deopotrivă prefixată de verb și adăugată după verb, ca în v. 6, eiselthen eis. (Vezi Faptele Apostolilor 9:6, 8, 17; Matei 18:3; Ioan 3:5; Marcu 2:1; Matei 6:20). Astfel atunci, Marcu 1:10, 11 ar trebui să fie tradus, „ieșind din (ek) apă” și „o voce a venit din (ek) ceruri,” ca în Ioan 20:1, „din (ek) mormânt”.
Următorul caz de botez în Noul Testament este acela a trei mii în ziua Cincizecimii. În timp ce, în cazul lui Isus, botezul Său cu apă (simbolul) a avut loc înaintea botezului Său cu Duhul (realitatea), este tocmai invers cu ucenicii la Cincizecime. Mai întâi ei au experimentat botezul real, apoi au primit botezul simbolic. Că „toți au fost umpluți cu Duhul Sfânt” (2:4) nu înseamnă că ei au fost cumva puși în Duhul, ci că Duhul a fost pus în ei (Ezechiel 36:27). Duhul a venit peste ei, apărând ca niște limbi despicate de foc, și „au stat pe fiecare dintre ei.” Astfel biserica a fost „botezată cu Duhul Sfânt” (Faptele Apostolilor 1:5). Apoi Petru le-a poruncit să fie botezați cu apă, și acel botez de asemenea a avut loc (2:38, 41). Cum a fost acesta înfăptuit, nu este nici o întrebare. Faptul că modul botezului, nu poate să fie determinat, într-un fel sau altul, din aceste cazuri de botez, este o dezbatere care nu poate fi menținută în fața lui Faptele Apostolilor 1:5, 8; 2:3, 4, 17, 18, 33, 38 și următoarele versete. Petru explică botezul supranatural cu Duhul în cuvintele, „a spus Dumnezeu, „Voi turna din Duhul Meu peste orice făptură,” și, „voi turna în acele zile din Duhul Meu”.” Dumnezeu prin Cristos „a revărsat” (turnat; același cuvânt ca în versetele 17 și 18) Duhul. Când Petru a îndemnat, „Pocăiți-vă și fiți botezați” și „ei au fost botezați” (41), aceasta nu s-ar fi putut face în oricare alt fel decât așa cum este descris grafic în acest întreg context, și după cum în fiecare loc unde este găsită promisiunea Duhului vărsat.
Următorul caz este botezul oamenilor din Samaria (Faptele Apostolilor 8:12-16). Acesta este remarcabil, ca să să spunem cât mai puțin, că aici unde ai botez, apa nu este menționată, totuși modul este indicat (8:16)! Ceea ce urmează este botezul famenului etiopian. În special, versetele 38 și 39 sunt cu siguranță de accentuat. Chem atenția asupra la: „jos în apă… și… ieșit din apă.” Întrebarea este, cine a experimentat această acțiune? De asemenea, care este prima, în relatare, acțiunea de a merge în jos, sau acțiunea de a ieși afară? În răspuns, noi indicăm faptul că Filip, așa cum i s-a poruncit, s-a alăturat famenului în timp ce el călătorea cu caravana în deșert. Alergând lângă vehicul, el a auzit omul citind tare pe profetul Isaia. Ținându-se în pas cu caravana de lemn, Filip l-a salutat pe om cu subita întrebare, „Fără îndoială așa! Totuși înțelegi tu ce citești?” (Greacă). Apoi omul „a dorit ca Filip să se urce și să stea cu el.” Apoi Filip l-a instruit în Scriptura pe care el o citea, Isaia 53. Este probabil că Filip de asemenea i-a dat anumite viziuni în contextul imediat anterior, 52:13-15. Căci de vreme ce omul a cerut botezul, noi am gândi în mod natural că botezul din Isaia 52:15 ar fi în minte, „Astfel El va stropi multe națiuni.” Filip supunându-se cererii, omul „a poruncit caravanei să stea, și ei amândoi au coborât în apă, deopotrivă Filip și famenul; și el l-a botezat. Şi când ei au ieșit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip.” Aici au avut loc trei lucruri: (1) ei s-au coborât amândoi în apă, deopotrivă Filip și famenul; (2) el l-a botezat, și (3) ei au ieșit din apă. A fi notat cu atenție este faptul că intrarea în apă și ieșirea din apă nu a constituit botezul. Botezul a avut loc între coborâre și ieșire. De vreme ce coborârea și ieșirea sunt afirmate despre ei amândoi, cuvintele nu pot sugera scufundarea, deoarece Filip evident nu s-ar scufunda el însuși alături de famen. Faptul că ei amândoi au coborât, deopotrivă Filip și famenul, acea acțiune îi vede pe ei coborând din caravană unde apa obișnuită imediat îi confruntă.
Eis nu este tradus mereu în. În Matei 12:41 unde citiți, „ei s-au pocăit la (eis) predicarea lui Iona,” și Marcu 5:19 afirmă, „Mergi acasă la (eis) prietenii tăi.” „Ea a mers la (eis) mormânt… ea a căzut la (eis) picioarele Lui… Isus… a venit la (eis) apă,” compară Ioan 13:4, „El s-a ridicat de la (ek) cină” și „Maria … a văzut piatra dată la o parte de la (ek) mormânt” (20:1). Piatra, nefiind în mormânt, nu a avut nevoie să fie înlăturată din el, ci cimplu de la el. Deopotrivă Filip și famenul au coborât la apă, au stat acolo, unde botezul a fost apoi înfăptuit; apoi ei au ieșit din apă. Exegeza sănătoasă nu îi vede pe nici unul dintre ei în apă.
Modul botezului stabilit
Până aici am arătat și dovedit că erau multe botezuri în Vechiul Testament, și toate, fiecare dintre ele, erau prin stropire și turnare. Nici unul nu era prin scufundare. De asemenea s-a arătat că cuvântul scufundare ca înrudit cu a stropi, nu este niciodată, în acea legătură, „scufundat sau stropit,” ci „scufundat și stropit.” Zece exemple ale acestei acțiuni arată că scufundarea nu era botezul, ci era esențială pentru botezarea prin stropire. Oricare scufundare era, aceasta nu avea loc pentru cel botezat. De asemenea, a fost arătat că mereu în toate dispensațiile ale legământului lui Dumnezeu părinții credincioși și copiii lor aleși erau incluși în aceasta. Profeții, peste tot, proclamă botezul Duhului în promisiunea că Dumnezeu va turna Duhul Său peste orice ființă, inclusiv copiii sugari. Doctrina botezului a Noului Testament dovedește a fi în armonie cu toate acestea, și în mod distinctiv deosebește între scufundare și botez. Scopul nostru intenționat, în toate, este acum exprimat în cuvântul titlu Întemeiat, mai sus, folosind în acesta sensul de „pus dincolo de îndoială.”
Continuând cu cazurile înregistrate de botez în Noul Testament, noi privim la botezul lui Pavel. În Faptele Apostolilor 9:18, 19 noi citim, „Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; și el și-a căpătat iarăși vederea. Apoi s-a sculat și a fost botezat. După ce a mâncat, a prins iarăși putere.” Aceasta este interesant. Căci relatarea scurtă, concisă nu are nici un indiciu că Pavel s-a schimbat de haine, nici o menționare că a ieșit undeva, nici că a coborât sau s-a ridicat, nici o mențiune despre Abana sau Parpar, nimic din ceea ce cărturarul german și-a imaginat, un Badezimmer, sau un Vollbad. Ridicarea lui, a gândit John Gill, a trebuit să fie pentru a ieși și a fi scufundat, căci nu era necesar să se ridice ca să fie botezat prin stropire sau turnare. Dar lui Pavel i s-a poruncit să se ridice pentru a fi botezat, și „a-și splăla păcatele lui” (Faptele Apostolilor 22:16). Textul King James este destul de clar. Totuși, originalul în textul obișnuit primit dezvăluie drăguț și într-o privire structura gramaticală: „Şi imediat ceva ca solzii au căzut de pe ochii lui. El și-a recăpătat vederea pe loc! Şi după ce s-a ridicat, a fost botezat; și a mâncat, a fost întărit.” Cele două participii din ultima afirmație nu au descris un act pregătitor la botez, cum ar fi să iasă afară la un râu, dar cum, în ce manieră, el a fost botezat, și cum întărit. (Conform cum „El s-a golit de sine,” Filipeni 2:7, „luând forma unui slujitor.”) Înțelesul este, „s-a ridicat și încă stând în picioare, el a fost botezat, și mâncând și încă împărtășindu-se, el a fost întărit.” La fel după cum el a fost întărit în timp ce și exact unde el a mâncat, astfel el a fost botezat chiar unde el s-a ridicat (Faptele Apostolilor 5:17) și a stat în picioare. Nu este nimic în text precum „și după ce s-a ridicat” el a fost dus afară la Abana și a fost scufundat. Aceasta ar fi eisegeză, nu exegeză.
Apoi este cazul botezului lui Corneliu (Faptele Apostolilor 10:44-48; 11:15-17). Întrebarea pe care noi o ridicăm aici este, Oare acest caz aruncă vre-o lumină asupra chestiunii modului? Haideți să vedem, observând accentul adăugat. „Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul. Toți credincioșii tăiați împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiți când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat și peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi și mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: „Se poate opri apa ca să nu fie botezați aceștia care au primit Duhul Sfânt ca și noi?” Şi a poruncit să fie botezați în Numele Domnului Isus Hristos… Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei ca și peste noi la început. Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: „Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt.” După ce citim aceasta, nu este mai degrabă natural, și deloc surpinzător, să simți și să fii de acord că pasajul într-adevăr pare să arunce lumină asupra chestiunii modului! După toate, ce a fost care a sugerat lui Petru că aceste neamuri ar trebui să fie botezate? De ce, a fost simplu faptul că ei, de asemenea, au primit Duhul Sfânt. Apoi care a fost maniera de primire a Lui? El a căzut pe ei și a fost turnat pe ei. Când Petru a văzut turnarea și căderea peste ei a Duhului, el a văzut că botezul cu Duhul Sfânt era botezul real (al căruia botezul apei este semnul), și acesta a fost realizat prin turnare! Această turnare a Duhului peste oameni a sugerat minții lui Petru botezul lui Ioan. Remarcabil! Ce ar sugera acea turnarea a Duhului minții unui scufundător în botezul lui Ioan? Cum a botezat Ioan? Şi cum au fost aceștia botezați, după ce Petru a poruncit ca aceasta să se facă? Ar fi putut fi aceasta în oricare alt fel decât în armonie cu turnarea și căderea peste ei a Duhului?
Cazurile rămase sunt botezurile de familii, cu excepția unuia, care a fost a unor ucenici ai lui Ioan Botezătorul. Despre temnicierul din Filipi se spune că el „a fost botezat, el și toți ai lui, imediat.” Ultimul cuvânt de acolo înseamnă imediat (ca în capitolul 9), sau pe loc, imediat, instantaneu! Nu undeva în afara închisorii, ci exact unde era el, temnicierul a fost botezat pe loc. Scriptura învață clar unitatea modului și acțiunii botezului. Ce este adevărat în această legătură cu botezul cu Duhul Sfânt trebuie să fie de asemenea adevărat despre botezul cu apă. În Scriptură nu găsești diferite moduri de botez. Cum ar putea să fie botezul cu Duhul Sfânt printr-un mod de botez și botezul cu apă prin alt mod? Botezul cu Duhul Sfânt a fost prin revărsare, adică, prin turnare, sau cădere pe, a Duhului. Nu este nimic mai clar în Scriptură decât că botezul semnifică spălarea păcatelor noastre prin stropirea sângelui lui Cristos și turnarea Duhului Său, sau curățarea sufletului de păcat prin sângele Lui, și regenerarea inimii prin Duhul Lui.
Există acele unsprezece cazuri de botez în Noul Testament; există trei botezuri de indivizi singuri fără copii, – Isus, famenul etiopian și Pavel; trei altele includ ucenicii lui Ioan, credincioșii la Cincizecime și convertiții samariteni. Restul de cinci au fost botezuri de familie. La Cincizecime, de vreme ce promisiunea a fost către familiile lui Israel și copiii lor (Faptele Apostolilor 2:39), atunci peste jumătate din acele cazuri erau botezuri de familie. Aceasta în sine este destul de semnificativ. Ce dacă noi nu putem dovedi că în acele familii existau copii? Nimeni nu poate dovedi că nu erau copii în ele. Ce dacă noi nu am putea dovedi din aceste cazuri că modul de botez este stropirea sau turnarea? Nimeni nu va dovedi pe baza lor că modul este scufundarea. Dar dacă scufundătorul nu poate dovedi modul său din aceste exemple de botez, ce va face el pentru a susține poziția lui despre acest mod? Cu adevărat nimic; aceasta se pierde. El are nevoie de aceste cazuri pentru a lui așa numită „dovadă”. Dar eliminarea celor unsprezece cazuri din dezbatere nu anihilează argumentul pentru modul de stropire sau turnare. Acesta stă intact. Acea argumentare nu are nevoie de acele unsprezece exemple pentru supraviețuirea sa. După cum am arătat deja, există o abundență de suport al Scripturii pentru aceasta mai mult în altă parte în Cuvântul lui Dumnezeu. Dar dacă tu crezi în unitatea, continuitatea și în caracterul perpetuu al legământului, nu vei avea nevoie de dovadă că copiii au fost botezați la fel ca și părinții lor creștini, și în aceeași manieră au practicat din zilele legământului vechi.
Atunci există în pasajul la care se face apel pentru a susține „teoria îngropării” a botezului, precum în Romani 6:3-4 (Conform Coloseni 2:12), care afirmă, „Nu știți că toți câți am fost botezați în Isus Hristos, am fost botezați în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă.” Versiunea Standard Americană, mai exact, afirmă, „Sau sunteți voi ignoranți de faptul că, noi toți care am fost botezați în Isus Cristos am fost botezați în moartea Lui? Noi am fost îngropați, prin urmare, cu El prin botez în moarte…” Originalul ar putea fi chiar mai bine tradus, „Sau sunteți voi ignoranți de faptul că, toți care au fost botezați în Cristos Isus, în moartea Lui au fost botezați? Noi am fost îngropați, prin urmare, împreună cu El prin botezul în moartea…” Pavel cu siguranță nu vorbește aici despre chestiunea botezului apei, un gând care pierde din vedere înțelesul real al pasajului. Aici subiectul este, Încorporarea obiectivă a întregii biserici în Cristos, în crucificarea, moartea, îngroparea și învierea Lui. Întreaga biserică aleasă este privită în identificarea ei cu Cristos crucificat, mort, îngropat și înviat. Ei toți au fost botezați în Cristos Isus. Aceasta a fost un botez în moartea Lui. Este la fel de clar că moartea Lui a fost un botez al sângelui. (Conform Matei 20:22-23; Marcu 19:38-39; Luca 12:50 cu Luca 22:20). Când El a murit, noi am fost încorporați, identificați cu El, astfel că faptul chestiunii stabilit odată pentru totdeauna este, „Noi am murit! Noi am fost îngropați.” (Observați timpul verbelor.) Când aceasta a avut loc este perfect clar. Noi am murit cu El pe Cruce. Noi am fost uniți cu El în actele Lui răscumpărătoare. Atunci, poziția noastră este una de identificare cu Cristos. Noi am fost, atunci, pozițional îngropați împreună cu El prin botez, adică, adevăratul botez istoric, din care botezul apei este semnul. Aceasta este cu totul un fapt realizat pentru biserică prin botez (există un singur botez) în moarte (există o singură moarte ispășitoare). Deci, Pavel a scris aici nu despre botezul individual în apă, nici măcar despre regenerare, ci corporativ despre Botezul în Moarte. Obiectul cuvintelor lui Pavel nu este de a arăta că creștinii ar trebui să umble într-o viață înnoită deoarece figurativ au înviat dintr-un mormânt apostolul într-un ritual simbolic, ci deoarece, spiritual, obiectiv, istoric, unit, corporativ și reprezentativ au fost înviați din mormânt prin moarte. Nu este nimic aici despre mod, și a introduce acesta înseamnă a slăbi ideea de identitate corporativă cu Cristos, care este centrală și cea mai înaltă din pasaj. Noi am fost îngropați cu El prin Botezul în Moarte. Petru descrie acel botez când el vorbește despre el ca „stropirea cu sângele lui Isus Cristos” (1 Petru 1:2) și turnarea Duhului Său (Faptele Apostolilor 2:17-18). Botezul nu este un simbol, nici al morții, ci al VIEȚII.
Botezul a fost mereu prin stropire sau turnare. „Feluritele botezuri” din legământul cel vechi au fost făcute mereu cu apă, nu în apă; apa fiind stropită pe sau turnată peste trup, și niciodată trupul plonjat în apă. Noul legământ, neștiind nimic diferit, are curățarea reală de păcat în sângele Mielului (Evrei 10:22; 12:24) reprezentat în botezul prin stropire. De asemenea Domnul ne-a dat un mod pentru botezul simbolic care corespunde perfect cu modul botezului real. Aceasta noi am dovedit. Fie ca Domnul să folosească acest studiu pentru a elibera de înțelegerea greșită și de eroare, și să lumineze și să binecuvânteze pe studentul serios al Cuvântului lui Dumnezeu!
