Există trei feluri (sau metode) prin care se aplică botezul prin apă în bisericile Creștine din ziua de astăzi: scufundarea (în care o persoană este complet adâncită), turnarea și stropirea. Creștinii Evanghelici au păreri diferite legate de ce mod sau moduri reprezintă o formă mai adecvată pentru botez. Unii Creștini (de obicei cei ce cred că doar credincioșii ar trebui botezați) sunt de părere că scufundarea este singurul mod valid, în timp ce alți Creștini (cei ce recunosc validitatea botezului infantil) sunt de părere că toate cele trei metode trebuiesc acceptate. Unele dintre punctele importante ce trebuiesc luate în considerare sunt după cum urmează:
1. Cuvântul baptizo în Greacă este tradus ca “botez” în Noul Testament, și înseamnă a “înmuia” sau “scufunda”. Este contestat uneori în Marcu 7:4 și Luca 11:38 faptul că acest cuvânt înseamnă “a spăla prin turnare”, nu “scufundare”; însă în acele texte sensul adevărat (după informațiile istorice) este de a “spăla prin scufundare în apă”.
2. Botezul este menționat în Noul Testament ca reprezentant al uniunii spirituale dintre Creștin și Hristos în moartea, îngroparea și învierea Lui (Romani 6:3-7), ce este înfăptuit într-un mod dramatic și remarcabil în scufundare. Este de obicei evidențiat faptul că botezul ar putea avea ca scop și turnarea Duhului Sfânt (Faptele Apostolilor 2:17, 33, 38; 10:45-48), și de asemenea stropirea, fie a sângelui lui Hristos pentru iertarea păcatelor (Evrei 9:19-22; 10:22, 12:24; 1 Petru 1:2), sau a “apei curate” reprezentând oferirea unei noi naturi și Duhului Sfânt (Ezechiel 36:25-27). Este adevărat că în Faptele Apostolilor, Petru face o legătură între turnarea Duhului și ritualul botezului, însă legătura nu este la fel de directă ca cea găsită în Romani 6:3-7; iar Biblia nu leagă niciodată botezul de imaginea stropirii.
3. Oricând actul botezului este descris în Noul Testament (destul de rar), cel ce este botezat intră în apă. Astfel, după ce Isus a fost botezat, El “a ieșit din apă” (Marcu 1:10), iar când Philip i-a botezat pe eunucii Etiopieni, “amândoi au intrat în apă” (Faptele Apostolilor 8:38). Aceste descrieri nu dovedesc scufundarea completă, totuși, de vreme ce ei ar fi putu sta, de exemplu, în apă până la glezne în timp ce unul dintre ei ar fi luat apă și ar fi turnat-o peste capul celuilalt. Mai mult, nu ni se spune în Scriptură că trebuie să botezăm în aceeași manieră ca Ioan sau Philip.
4. Modul folosit în Biserica timpurie în primele secole a fost scufundarea, turnarea fiind folosită ca o metodă de rezervă în cazul în care scufundarea era imposibilă din lipsa de apă, iar stropirea folosită doar în cazul în care indivizii erau prea bolnavi sau slăbiți pentru primele două metode. Astfel, scufundarea era principală, iar celelalte două erau substituții pentru situații excepționale. Această situație, totuși, a început să se schimbe treptat, iar la începutul secolului 13 situația s-a inversat, stropirea fiind metoda principală. Chiar și după Reformă, scufundarea în calitate de metodă principală a fost acceptată doar de o parte din Protestanți și asta după o perioadă de tranziție în care turnarea a fost principală.
5. Cei ce cred că toate cele trei metode sunt valide, vor evidenția că doar în cele mai ritualistice cazuri ale botezului, cantitatea de apă este considerată importantă. Doar scufundarea pare absurdă, spun ei: Dacă un fir de păr nu este scufundat? Un deget sau o mână? Unde este limita? Însă argumentul opus poate fi considerat absurd de asemenea: Dacă o cantitate mică de apă este permisă, poate fi un singur strop destul? Dar lipsa apei în totalitate (acesta nu este o opinie de luat în râs, deoarece “Quakerii” au exact această părere)? Unde este limita în acest exemplu? Așadar, cea mai bună soluție este de a realiza că forma generală a actului și intenția celor implicați contează, nu cantitatea precisă de apă folosită. Problema este: Vom asculta porunca lui Hristos după cum a intenționat El sau vom asculta porunca într-un fel în care ne place nouă?
Ce concluzie putem trage din aceste observații? Pare destul de clar că scufundarea este metoda biblică, însă aceasta nu este o metodă flexibilă. Scriptura și bunul simț indică că apa nu este atât de importantă și că, așadar, alte metode pot fi folosite ca substituții în circumstanțe speciale. Dumnezeu acceptă credinciosul pe baza credinței sale în Hristos și dorinței sale de a-l asculta, nu pe baza cantității de apă ce l-a acoperit atunci când a fost botezat. Doctrina conform căreia scufundarea este singurul mod valid de botezare și doar cei botezați astfel vor fi admiși în frăția Bisericii, ar părea prea extremă și nu ar fi bazată pe Scriptură. Biserica ar trebuie să accepte în frăția sa pe toți cei pe care Hristos i-a acceptat (Romani 15:7, 1 Ioan 1:3).
