de W.A. Swift
Prefață
Studiind Biblia și scrierile învățaților timp de mai bine de patruzeci și cinci de ani, pe subiectul conținut în titlul acestei lucrări, timp în care am făcut o călătorie prin ținuturile biblice, sunt complet și clar convins că turnarea apei sau stropirea persoanei în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh este modul adecvat de botez, termenii turnare și stropire având același cuvânt la origini. Pentru a întări această părere, voi da în cele ce urmează unele afirmații provenind de la cei mai erudiți scolastici în greacă. Prima survine de la Robinson, dintr-al său „Greek and English Lexicon” („Dicționar grec–englez”), considerat unul dintre cele mai bune pentru Noul Testament. El spune: „În primele versiuni latine ale Noului Testament, de exemplu în Itala, pe care Augustin îl privea ca fiind cel mai bun dintre toate și care, pare-se, își are sorgintea în secolul al doilea, iar întrebuințarea legată de epoca apostolică, verbul grecesc baptizo este uniform redat cu forma latină baptizo și niciodată tradus ca immergo sau vreun alt echivalent; arătând astfel că exista în ritul botezului ceva pentru care cel din urmă verb nu corespundea. Cristelnițele încă se găsesc printre ruinele celor mai multe biserici grecești străvechi din Palestina, precum Tekoa și Gophna, mergând în timp până la începuturi, nefiind însă îndeajuns de mari pentru a putea spune că botezarea adulților se făcea prin scufundare; și este evident că nici nu au fost menite pentru așa ceva.”
Dr. Rice (în a sa Dezbatere cu Campbell) spune: „Am examinat acum fiecare pasaj din Biblie și, în scrierile apocrife ale evreilor, unde cuvântul baptizo este folosit în sens literal, fără vreo referire la rânduiala botezului creștin, iar convingerea mea fermă este că nu există vreun moment în care să se poată dovedi înțelesul de scufundare; căci în fiecare caz, exceptând poate unul singur, care poate fi îndoielnic, se poate dovedi – și s-a dovedit, aplicarea expresă a apei către persoana sau lucrul botezat prin turnare sau stropire.”
Am alipit următoarea ilustrare din publicația The Christian Standard, unul dintre ziarele de căpătâi ale Bisericii Creștine, datat 13 februarie, 1932. „Mi se pare că cuvântul ‚scufundare’ nu ar trebui folosit vreodată în discuțiile despre botezul creștin. Iată și dovada: mai întâi, nu este un termen biblic; nu este folosit niciodată în Versiunea Americană sau în Versiunea Revizuită.” Aici, în mijlocul adepților scufundării baptismale, printre adepții lui Alexander Campbell, acest argument adus de mine este admis.
Dr. Jacob Ditzler, unul dintre cei mai mari scolastici elenistici al zilelor moderne, spune emfatic în scrierile sale că nu există în Noul Testament vreun cuvânt grecesc pentru scufundare.
Motivele scrierii acestor articole
Am scris o serie de articole pe tema „De ce se botează prin turnarea apei și de ce botezăm copiii”, iar un atare demers a venit ca necesitate pentru astfel de articole, pe care am decis să le pun în forma unei cărțulii.
În timp ce unii oameni cred că scufundarea este modul adecvat de botez, majoritatea protestanților crede că stropirea cu apă este metoda propovăduită în Biblie.
Unii dintre cei care nu ne încuviințează modul de botezare cu apă ne întreabă de ce nu discutăm mai mult pe acest subiect, dacă tot avem autoritate biblică care să ne susțină crezul.
Aceste articole vor fi cel puțin un gest de a răspunde la această întrebare. Un alt motiv este acela că predicatorii noștri discută rareori despre botezul cu apă, deoarece ei nu cred că este un lucru esențial pentru mântuire, iar ca și consecință, cei mai mulți membri ai congregațiilor noastre știu prea puține despre ceea ce credem. Membri noștri sunt nerăbdători să afle mai multe despre ceea ce credem și de credem astfel. Sunt sigur că poporul nostru, ca și altele, care sunt binevoitoare și oneste, vor saluta această discuție liberă. Unii predicatori ai altor biserici își expun părerea asupra botezului aproape de fiecare dată când predică, iar alții destul de des. De ce nu li s-a acorda și altora privilegiul acesta, de a-și exprima opiniile asupra acestui subiect?
Când eram un puști am fost botezat prin turnare de apă și am fost cu desăvârșire mulțumit. Apoi am auzit multe predici care prezentau toți oamenii care nu fuseseră scufundați ca aparțineau lumii rele. Am fost făcut să cred că aș putea fi pierdut dacă nu mă răzgândesc în privința botezului. Nimeni nu își imaginează chinul inutil pe care l-am îndurat pentru mult timp.
Am hotărât să las Biblia să stabilească această chestiunea, nu omul. Am fost făcut să cred , din studiul Vechiul Testament, singura Biblie pe care profeții, Isus și apostolii au avut-o, că nu era nici măcar un pasaj în Scripturi, atât Vechiul, cât și Noul Testament, care să dovedească scufundarea drept mod adecvat de botez – această imersiune nu simboliza ceea ce Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu intenționau. Cuvintele „scufunda” sau „scufundare” nu se regăsesc în traducerea ediției King James a Bibliei, considerată de cei mai mari scolastici ai Bibliei drept cea mai bună traducere dată lumii vreodată.
De ce oamenii devin confuzi în privința botezării cu apă
Sunt mii de persoane în bisericile noastre, oameni nedumeriți despre modul de botezare cu apă. Mulți s-au alăturat bisericilor care practică scufundarea, doar pentru că nu au înțeles deplinul înțeles al botezului cu apă. Pot lesne să văd cum oamenii devin confuzi cu ușurință în această problemă. Eu am fost chinuit de ea. Toate explicațiile pe care le-am auzit vreodată în această privință au fost din partea bisericilor care practică scufundarea. „Au mers la râu, în apă”, „Isus s-a botezat în râul Iordan”, „Îngropat cu Hristos”, „multă apă” și alte asemenea expresii care par viabile pentru cei care nu au studiat Biblia în lumina și înțelesul ei adevărat. Am fost necunoscător într-ale Bibliei și ca atare, adânc tulburat. Nu știam că botezul fusese administrat timp de o mie cinci sute de ani prin turnare și stropire, înainte de nașterea lui Ioan Botezătorul. Nu știam că nu existase vreo altă Biblie până în anul 100 d. Hr., exceptând Vechiul Testament. Nu înțelesesem că „legea și profeții” cereau stropire și turnare de apă ca botez, iar apa întrebuințată la aceste slujbe trebuia să fie curată și din ape curgătoare. Nu știusem că un preot trebuia să fie de treizeci de ani ca vârstă, înainte să fie uns ca preot oficiant. Nu știusem că locul în care Eunuc a fost botezat era deșert și nu exista vreun râu acolo. Nu știusem că „îngropat cu Hristos” înseamnă „îngropat cu El” în moarte, nu în apă. Nu știusem că „în Iordan” are același înțeles ca „în Galileea”, „în Samara” și că „în apă” ar avea același sens ca „pe un munte” sau „într-un sicomor”. Isus s-a dus „pe munte”, iar Zaheu „s-a urcat într-un sicomor” și noi știm că Hristos nu s-a dus în vreo mlaștină, iar Zaheu în vreo scorbură de copac.
Nu știusem că „multă apă” în greacă însemna „multe izvoare”. Dar după ce am studiat Biblia foarte îndeaproape, mai bine de patruzeci și cinci de ani, toată chestiunea îmi este clară.
De ce cei mai mulți protestanți diferă în modul de botez de cei care practică scufundarea
Cei care practică scufundarea cred că ea reprezintă îngroparea și învierea lui Hristos. Eu cred că botezul cu apă reprezintă botezul prin Sfântul Duh și că acesta a fost făcut prin turnarea apei.
„Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca și peste noi la început. Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: “Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt.” (Faptele Apostolilor 11:15-16).
Petru amintește aici că botezul făcut de Ioan a fost prin turnarea apei, căci la Ierusalim botezul Sfântului Duh a fost prin turnare. Cum ar putea „cu apă” să se refere la scufundare, dacă „cu Duhul Sfânt” se referă la turnare? A se vedea Faptele Apostolilor 1:5, „Botezați cu Duhul Sfânt”. Isaia 32:15: „până când se va turna Duhul de sus peste noi.”
Maniera de purificare a evreilor a fost prin stropire și turnare. Acestea semnificau neprihănirea. Erau atât de obișnuite, încât stropirea și turnarea apei sunt menționate în Biblie de peste 200 de ori. Evreii stropeau cu apă oamenii și vasele (vezi Evrei 9:19-21) și acesta era simbolul curățirii prin Sfântul Duh. La căsătoria din Cana Galileei, când Isus a înfăptuit prima Sa minune, citim în Ioan 2:6: „Şi acolo erau șase vase de piatră, puse după obiceiul de curățire al Iudeilor.”
În Biblie nu citim despre costume de scafandru, baptisterii și persoane care merg la râuri și pâraie, cum este obiceiul astăzi. Astfel sunt scornelile moderne și ele nu aparțin vremurilor apostolice.
Dacă scufundarea ar fi fost singurul mod de botezare, mulți oameni din regiunile glaciale ale nordului și din deșerturi, precum Sahara, unde apa este insuficientă, nu ar putea fi botezați și Dumnezeu ar fi poruncit un lucru imposibil.
Accentele greșite puse pe botezul cu apă
În vreme ce botezul este o rânduială sacră și reprezintă cel mai sfânt lucru în biserică, legat de Sfântul Duh, totuși o subliniere eronată s-a pus pe el de către mulți oameni, iar unii par să îl idolatrizeze aproape.
Se pare că mulți oameni au pus accent mai mult pe rânduiala exteriorizată decât pe lucrarea lăuntrică a Sfântului Duh. Oamenii au făcut astfel în zilele lui Pavel și ale apostolilor. Citiți cu atenție epistolele lui Pavel și veți observa că una dintre poverile misiei sale era de a-i păzi pe convertiții evrei de la a pune prea mult accent pe rânduielile de fațadă, precum circumcizia, spălările, botezurile etc. El a exclamat, până la urmă: „Mulțumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe nici unul din voi, afară de Crisp și Gaiu” etc. „De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia.” „În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos.”
Cu excepția unei afirmații obișnuite despre botez, Isus nu a propovăduit vreodată o ceremonie pe aceste subiect, nici Pavel, nici apostolii. Isus nu a botezat vreodată pe cineva, și nici nu găsim vreun verset în Biblie, indicând capitolul și versetul, în care să vedem cum unul dintre cei doisprezece apostoli sau opt scriitori ai Noului Testament, exceptându-l pe Pavel, a fost botezat sau a botezat în vreun fel anume vreun candidat. Noi deducem din anumite pasaje ale Scripturii că ei au botezat pe unii oameni, însă a dovedi asta la modul absolut este altceva. Unde au fost botezați Matei, Marcu, Luca, Ioan, Petru, Iacob și Iuda, unde spune Biblia ferm că au botezat ei pe cineva?
Provocare: găsiți locul în care vreun descendent al primilor creștini a fost botezat la anii maturității! Aceasta este dovada botezului pruncilor.
Botezul cu apă, semn al realității spirituale
Există două sacramente rânduite întru Hristos – botezul și Împărtășania. Acestea sunt „nu doar emblemele sau însemnele credinței creștinilor; însă sunt totodată și semnele certe ale harului.” Botezul este „un semn al regenerării sau a renașterii.” În Împărtășanie, pâinea este un semn al trupului frânt al lui Hristos, în vreme ce vinul este semnul al sângelui Său vărsat.
Ofranda adusă de Abel a fost acceptabilă, deoarece al a oferit un miel cu sângele vărsat, un fel de Hristos Mielul lui Dumnezeu, ceea ce Cain nu a făcut. Acest tip își avea originea în Egipt, când israeliții au instituit tradiția mielului pascal sau Paștele. Când mielul a fost omorât și s-a strâns sângele lui, au luat un mănunchi de isop și, înmuindu-l în sânge, au stropit locurile din casă în care aveau să mănânce mielul. Acest miel pascal a devenit simbol al morții și sângelui vărsat al lui Hristos.
Așa cum mielul pascal era un fel de Hristos, așa și botezul cu apă este un fel de botez prin Sfântul Duh. Citim în Isaia 44:3: „voi turna ape peste pământul însetat și râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânța ta” etc. Matei 3:11 citează pe Ioan Botezătorul: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă”; „El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc.” Care era semnul? Apa fiind turnată. Care era realitatea sau substanța? „Sfântul Duh turnat”. Ioan spune: „am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.” Cum anume să fie cunoscut? După simbolurile familiare israeliților. Cum se aplica sângele lui Hristos? Petru spune (1 Petru 1:2): „stropirea cu sângele lui Isus Hristos.” Isaia spune: „El va stropi multe popoare.” Acest lucru legat de sângele Său. Care era semnul, așadar? Stropirea sau botezarea cu apă.
În 1 Ioan 5:8 citim: „Şi trei sunt care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa și sângele, și acești trei sunt una în mărturisirea lor.” Ele încuviințează în învățătura despre curățire. Apa este simbol și duh și sânge, adică realitate.
Modul de botezare arătat clar
Vă voi solicita atenția pentru a vedea figura de pe această pagină și niște texte din scriptură care sunt în ea. Cu mulți ani înainte ca Hristos să vină pe pământ, profetul Ioel a spus (Ioel 2:28): „După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură.” Acest lucru, așa cum ar trebui să admită orice studios onest al Bibliei, se referă la zilele de Rusalii (vezi figura).
Să reținem cuvântul „turna.” Când Hristos era pe pământ, El le-a spus discipolilor Săi (Faptele Apostolilor 1:5): „Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.” Ce erudit al Bibliei ar nega această afirmație a lui Isus, care se referă la ziua de Rusalii și pe Ioel 2:28, cu „a turna”? Ambele afirmații sunt de la Domnul și se referă la același lucru (vezi figura). După ce Isus s-a ridicat la slavă, Petru a mers în Cezareea pentru a predica, după care s-a întâlnit cu unii discipoli și le-a spus ce a propovăduit (a se vedea Faptele Apostolilor 10:34-44). De asemenea, în Faptele 10:44-45, „Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul. Toți credincioșii tăiați împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiți când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat și peste Neamuri.” Citiți acum cu atenție Faptele 11:1-16. Se pare că Petru nu pricepuse ceea ce voia Isus să spună în Faptele 1-5, până când nu a asistat la puterea Sfântului Duh în Cezareea, la opt ani după respectiva zi de Rusalii, când Duhul Sfânt s-a pogorât peste oameni. Citiți acum cu atenție iarăși Faptele 11:16: „mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: “Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt.” Dacă vreun cititor nu poate vedea legătura aici, și anume apa, cu Sfântul Duh, turnată și respectiv pogorât peste ei, îi spunem că botezul făcut de Ioan nu putea fi prin scufundare, iar mai mult de atât nu îl pot lămuri.
Tradițiile biblice, obiceiurile iudaice și botezurile înainte de Hristos
Studiind tradițiile biblice și obiceiurile evreiești timp de mulți ani, făcând totodată o călătorie prin ținuturile biblice, eu pot numi patruzeci de tradiții și obiceiuri posibile din Palestina, întrebuințate înainte de Hristos, iar multe dintre ele sunt încă în folosință, așa cum le-am văzut eu pe acele meleaguri, cum ar fi bunăoară două femei care măcinau la moară, plugăritul cu plug, oameni salutându-se cu o sărutare cucernică, căratul apei și al laptelui în recipiente din piele tăbăcită, etc. Dacă astfel de obiceiuri sunt încă întâlnite astăzi, așa cum erau în vremea lui Hristos și înainte de El, de ar fi acum indicat botezul prin turnare și stropire, dacă scufundarea ar fi fost modul de botez din vechime? Imaginea pe care o vedeți inserată acestui articol este o reproducere a uneia dintre cele mai vechi zugrăviri existente. Picturile sau desenele creștine cele mai vechi au fost descoperite în catacombele Romei, o astfel de catacombă traversând și eu, cu o lumânare. Catacomba pe care am străbătut-o avea opt acri de tuneluri subterane. Mulți dintre creștinii timpurii au trăit aici și au fost îngropați în subteran, pe vremea acelor zile îngrozitoare de persecuții, din primele trei secole. Trei dintre aceste desene, făcute în timpul sau la scurt timp după zilele apostolilor, au fost descoperite când cavernele subterane au ieșit la iveală. Ioan trăia încă, atunci când primul desen era făcut. În primele două desene făcute de acei creștini timpurii, un om botează stând pe uscat, turnând apă pe capul altuia. În celălalt, botezătorul este văzut stând în apă până la glezne, turnând apă pe capul celuilalt, precum în celelalte două desene. Această imagine, pe care o vedeți în articol, este unul dintre cele două desene străvechi găsite în catacombe. În două dintre ele, porumbelul ceresc se coboară deasupra capului Său. Ioan 1:32.
Descoperiri de acest fel în Palestina l-au determinat pe dr. Whitsit, predicator cu vechime la Seminarul Baptist din Louisville, Kentucky, să renunțe la scufundare drept mod cuvenit de botez.
În timpul excursiei mele în Palestina, am văzut această imagine atârnând într-una dintre biserici, ba chiar și pe un pod care trecea peste o autostradă. În biserica St. Pavel din Valleta, capitala insulei Malta, am văzut o statuie în mărime naturală a lui Pavel și Publius, chiar după ușa de intrare în biserică. Pavel îl boteza pe Publius, turnându-i apă în cap. Înfățișarea botezului lui Hristos atârna în partea din spate a aceleiași biserici. Am adus cu mine acasă, de pe malurile râului Iordan, o piatră care avea pictată pe ea această scenă pe ea. În toate ținuturile biblice în care am fost, nu am văzut nici o imagine care să indice scufundarea.
Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să stropească cu apă, drept simbol al purificării și, pe parcursul epocii profeților, proorocii au propovăduit și practicat stropirea și turnarea apei, ca ritual religios.
Ce cerea legea iudaică
Ioan Botezătorul l-a botezat pe Hristos, așa că se cuvine să examinăm legea mozaică sub care a trăit El, pe care a și respectat-o. Ce cerea această lege? Cerea circumcizia (vezi Geneza 17:12, Leviticul 12:3). Hristos a fost circumcis la vârsta de opt zile, potrivit legii (Luca 2:21). Ea cerea prezentarea copilului la templu. El a fost dus la templu (vezi Luca 2:22). Cerea să devii supus al legii la vârsta de doisprezece ani. De aceea El a fost găsit în templu la doisprezece ani, cu părinții Lui (Luca 2:42). Cerea preoților să fie unși la treizeci de ani sau mai mult (a se vedea Numeri 4:47, Numeri 8:8 și Luca 3:23).
Hristos a fost preot. Citiți Evrei 3:1: „De aceea, frați sfinți, care aveți parte de chemarea cerească, ațintiți-vă privirile la Apostolul și Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus”. Hristos nu s-a proslăvit pe Sine pentru a fi făcut mare preot. „Tu ești preot în veac, în felul lui Melhisedec.” Isus a spus, când a venit la Ioan pentru a fi uns: „Lasă-Mă acum, căci așa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.”
Ioan Botezătorul fusese învățat deja în cele ale legii și le cunoștea. Ştia că un preot nu fusese niciodată scufundat. El L-a uns pe Isus, pentru lucrarea Sa preoțească. Cum a făcut acest lucru? Potrivit legii, prin turnarea apei. Când Isus a venit la Ioan pentru botez, acesta a ezitat, însă Isus l-a îndemnat să facă rânduiala legii. Care erau cerințele legii? Preoții trebuiau să fie la vârsta de treizeci de ani, cel puțin, pentru a fi hirotoniți (vezi Numeri 4:47). Cum s-a făcut asta? Prin stropire sau turnare de apă. Când Isus a curățat templu și evreii L-au întrebat cu ce autoritate a făcut așa ceva, El a pomenit de botezarea sa de către Ioan, care Îl investise astfel cu autoritate de preot pentru misia legată de templu.
Era o încălcare a legii iudaice ca cineva să își asume slujba și îndatoririle de mare preot înainte de a fi uns. Isus nu a predicat vreo slujbă, nu și-a ales discipoli, nu a emis vreo parabolă, nu a vindecat vreun bolnav sau altceva de acest fel, până când nu a fost uns, căci El s-a ținut pas cu pas în supunere față de lege, cea a Vechiului Testament, legea mozaică. Isus le-a spus discipolilor Săi orbiți în această privință: „trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci și în Psalmi.” Cum ar putea cineva să argumenteze că Hristos a fost scufundat, la botez, când nu exista în lege așa ceva, iată un lucru care depășește biata imaginație a scriitorului rândurilor de față.
Felul în care Dumnezeu i-a botezat pe oameni
Haideți să ne întoarcem un moment spre acest lucru și să vedem cum i-a botezat Dumnezeu pe oameni. „El vă va boteza cu Duhul Sfânt.” Ştim că acest lucru s-a făcut (în ziua de Rusalii) prin turnarea apei (Ioel 2:28 și Faptele Apostolilor 2:17). Dumnezeu i-a botezat pe israeliți înainte ca Hristos să se fi născut. Citiți cu atenție următoarele: „Fraților, nu vreau să nu știți că părinții noștri toți au fost sub nor, toți au trecut prin mare, toți au fost botezați în nor și în mare, pentru Moise.” (1 Corinteni 10:1-2). Care ar fi diferența dintre „în mare” și „în râul Iordan”? Cine poate să explice acea diferență? Ei au fost „în mare” și „au fost botezați”. Cum s-a făcut acest lucru? Dacă botezul înseamnă scufundare, atunci Dumnezeu i-a scufundat pe israeliți. Să vedem însă faptele. Să îl situăm pe David în poziția martorului. Iată ce spune el despre botezul acesta: „Când Te-au văzut apele, Dumnezeule, când Te-au văzut apele, s-au cutremurat, și adâncurile s-au mișcat.” Acest botez, în mare, a fost făcut pe pământ uscat. Citiți Exodul 14:29: „Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat.” Ei erau „în mijlocul mării”, și „ pe uscat”, iar „Norii au turnat apă.” Cuvântul lui Dumnezeu numește acest lucru botez, căci el spune „toți au fost botezați în nor și în mare.” Nu ne spune aici rațiunea că Dumnezeu a botezat prin turnarea apei? Poate un școlar de doisprezece ani să înțeleagă acest lucru? Nu vă faceți ido din prejudecățile voastre. Fiți onești cu propria voastră gândire. Lăsați adevărul să lucreze. Israeliții se aflau „sub nor” (1 Corinteni 10:2) și „Norul a turnat apă” (Psalmi 77:17). Pavel spune: „Ei au fost botezați în mare.” Iar acum, egiptenii care îi urmăreau pe evrei au fost scufundați și au murit, ca efect al acelei scufundări. Prietenii noștri, adepți ai botezului prin scufundare, nu vorbesc prea mult despre acest fel de botez, ci se duc către „multă apă”, „izvoare multe” din ținutul lui Aenon – ținutul cu multe pâraie – și „în râul Iordan”. De ce nu încercați să faceți scufundarea „în mare”, „pe loc uscat”, acolo unde „norii au turnat apă” pe israeliți, așa cum a fost făptuit de Dumnezeu Însuși?
Ioan Botezătorul a botezat prin turnare și stropirea cu apă
Motivul pentru care Ioan Botezătorul sau Ioan „Curățitorul” a botezat prin stropire și turnarea apei este acela că așa era legea dată de Dumnezeu și singura lege pe care o cunoștea. Nu auzise vreodată de scufundare. Toate slujbele de curățire erau realizate prin stropire. Dacă Naaman s-a scufundat pe sine în apa Iordanului, atunci a nesocotit legea. Adam Clark, unul dintre cei mai mari erudiți în greacă ai lumii, spune că cuvântul grecesc pentru care s-a echivalat „scufundare” este tradus ca „spălare”, iar „stropirea” și „curățirea” sunt preferate de autoritățile moderne în domeniu. Singura scuză pentru scufundarea lui Naaman a fost aceea că era ignorant în cunoașterea legii. Porunca era să se spele pe sine. Vezi 2 Împărați 5:10, „Du-te, și scaldă-te de șapte ori în Iordan.” În versetul al paisprezecelea se spune că el „s-a scufundat de șapte ori în Iordan”. Aici este legea lui Dumnezeu legată de lepră: Leviticul 14:7: „Să stropească de șapte ori pe cel ce trebuie curățit de lepră.” Psalmistul David spune: „Curăță-mă cu isop, și voi fi curat; spală-mă, și voi fi mai alb decât zăpada.” (Psalmi 51:7). Cum s-a făcut acest lucru? Care era legea? Numeri 19:18-19: „Un om curat să ia isop, și să-l înmoaie în apă; să stropească apoi cu el cortul, toate uneltele, oamenii care sunt acolo, pe cel ce s-a atins de oase omenești, sau de vreun om ucis, sau de vreun mort, sau de vreun mormânt. Cel curat să stropească pe cel necurat, a treia zi și a șaptea zi, și să-l curețe în ziua a șaptea. Să-și spele hainele, și să se scalde în apă; și seara, va fi curat.” În Numeri 19:20 citim: „fiindcă n-a fost stropită peste el apa de curățire, este necurat.”
Mosie a stropit cu apă pentru curățire, purificare, sfințire etc. Cuvintele curățare, purificare, spălare și sfințire sunt interșanjabile în sensurile botezului în Biblie. Traducerea scripturală a cuvântului „botez”, în sens literal, înseamnă slujbă de curățare cu apă. Scriitorii evangheliilor au înțeles cuvintele „botez” și „purificare” ca având același înțeles. Legea iudaică pentru purificare cerea stropirea. Scriitorii Noului Testament numesc stropirea iudaică botez. Ioan Botezătorul, care era evreu, a înțeles obiceiurile iudaice ale curățirii din punctul de vedere al murdăririi fizice. Philo, care a trăit pe atunci, spune: „Era un obicei pentru evrei să se stropească cu apă din râu.”
Ioan Botezătorul botezând „în Iordan”
Ioan a fost un preot din ordinul obișnuit al aceluiași trib al lui Levi, Moise și Aaron. Predecesorul său, Moise, botezase o mulțime foarte numeroasă, „Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viței și de țapi, cu apă, lână stacojie și isop, a stropit cartea și tot norodul.” Citiți în acest sens și 1 Corinteni 10:1-2.
Acum să citim Matei 3:5-6. „Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudea și din toate împrejurimile Iordanului, au început să iasă la el; și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan.” Este estimat că el a stat în pustietate între nouă și optsprezece luni, botezând între unu și șase milioane de oameni. El era singurul botezător. Scufundând 300 de oameni pe zi, timp de optsprezece luni, ar însemna doar 162.000 de oameni, iar un atare efort ar fi ucis orice om. Din câte știm, Ioan a botezat doar într-un loc din preajma Iordanului, acel loc fiind la Betabara, „vadul” aflat la vreo jumătate de milă sau mai mult de cursul principal al râului Iordan. Citim în Ioan 1:28: „Aceste lucruri s-au petrecut în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.”
Maniera lui Ioan de a boteza aceste mari mulțimi de oameni au făcut ca unii să creadă că el era Hristos, deoarece aceeași carte a legii și profeției spunea că Hristos „pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie” (Isaia 52:15). Aceștia chiar au trimis evrei, preoți și leviți din Ierusalim, să îl întrebe dacă el era Hristosul. Ioan 1:25: „Atunci de ce botezi, dacă nu ești Hristosul, nici Ilie, nici prorocul?” El a răspuns: „Eu botez cu apă.” Așa a făcut și Moise. Cum? El a luat „apă, lână stacojie și isop, a stropit cartea și tot norodul.” Aici este porunca lui Dumnezeu către toți preoții, Numeri 8:7: „Stropește-i cu apă ispășitoare.” Acest lucru l-a făcut Ioan „Curățitorul”, folosind isopul. Așa i s-a poruncit, să folosească aceasta.
„În Iordan”
„În Iordan” nu are vreo semnificație specială. Iordania este o țară. Ea are trei țărmuri. Du-te pe unul dintre ele de la Ierusalim spre Ierihon și ești „în Iordan” – la circa vreo jumătate de milă de apa râului Iordan. Am mers acolo pe un alt mal, fiind tot „în Iordan” și acolo. „În râul Iordan” nu are vreo semnificație mai deosebită decât vreo altă sintagmă. Mi-am spălat mâinile „în râul Iordan” și „în Marea Moartă”, însă nu m-am băgat sub apă. Isus „a stat în apă”, însă nu sub apă. „Corabia era în mijlocul mării”, însă nu sub apă. Eu trăiesc în Tennessee, însă nu sub țărână. „Pavel stătea în vârful Dealului lui Marte” – dar nu sub piatra colinei. „Ioan a botezat în pustietate”, însă nu sub pământ. Isus „s-a dus în locul unde botezase Ioan la început” (Ioan 10:40). A trăit oare sub apă?
Botezul lui Isus în Iordan
Isus nu a fost botezat pentru a avea noi un exemplu, căci El nu s-a dus spre botezare până când toți oamenii au fost acolo botezați (vezi Luca 8:21). Şi apoi, El avea vârsta de treizeci de ani în momentul acestei scene. Nu ne-ar fi ținut în așteptare până la acea vârstă, pentru botez. Atunci de ce a fost botezat Isus? El a fost astfel uns pentru funcția preoțească de Mare Preot al lui Dumnezeu. Când preoții evrei erau unși, se turna apă pe capul lor și erau unși cu mir. Fiul lui Dumnezeu a avut apă turnată peste cap de către Ioan, ca semn al pasului pregătitor pentru miruirea cu Duhul Sfânt. Dumnezeu L-a miruit cu Sfântul Duh. Hristos îndeplinea legea, regăsită în Numeri 4:3: „de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, pe toți cei destoinici să facă vreo slujbă la cortul întâlnirii.” Vezi și 1 Cronici 23:3.
Hristos „nu a venit pentru a strica Legea, ci pentru a o împlini”, iar din acest motiv, El i-a răspuns lui Ioan: „Lasă-Mă acum, căci așa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” El s-a supus legii care cerea să aștepte până la vârsta de treizeci de ani; de ce nu s-ar fi conformat și ungerii ca preot, care se făcea prin turnarea apei pe cap? Scopul principal al botezării lui Hristos a fost de a fi consacrat slujbei sale preoțești, căci El a fost Mare Preot al lui Dumnezeu. S-a dus apoi, aproape imediat, la templu și i-a alungat pe cei care făceau negoț acolo, iar când ei L-au întrebat cu ce autoritate face asta, El le-a spus despre ungerea Sa de către Ioan, ceea ce Îi dădea autoritate absolută în privința legii (vezi Matei 21:25). Oamenii aceia I-au acceptat autoritatea. Cine ar cuteza să spună că Isus a fost scufundat? Cu ce autoritate? De ce a stat în râul Iordan pentru a fi botezat de Ioan? Citiți Iosua 3:8: „Să dai următoarea poruncă preoților care duc chivotul legământului: “Când veți ajunge la marginea apelor Iordanului, să vă opriți în Iordan.””
Isus „a ieșit afară din apă”
Sintagma „a ieșit afară” (straightway în engleză, nota trad.) are înțelesul „imediat”, ci nu ca poziție a trupului. Este șocant să auzi pe unii folosind acest termen pentru a dovedi că Hristos a ieșit din apă drept, în timp ce de fapt sensul este că a ieșit de îndată ce consacrarea sa preoțească s-a terminat și El s-a îndepărtat de acel loc.
„Isus a ieșit afară din apă” după ce ceremonia s-a încheiat. Cele două cuvinte, „afară din”, Matei 3:16, sunt din cuvântul grecesc „apo”, iar fiecare scolastic în greacă pe care îl citim traduce ca „de la” sau „dinspre”. Traducătorii Bibliei în engleză au tradus acest cuvânt ca „din” de trei sute șaptezeci și două de ori, în frazele din Biblie. Alexander Campbell traduce acest cuvânt „dinspre” în al său Nou Testament. Uniunea Americană Biblică a făcut același lucru, la solicitarea baptiștilor. Erudiții în greacă spun că „din” este o traducere greșită a versetului Matei 3:16, trebuind să fie „dinspre”. Ediția Revizuită a Bibliei are varianta „dinspre”. Dr. Carson, care a fost unul din suporterii cei mai fermi ai scufundării, în ultima vreme, spune: „Traducerea corectă a lui Apo este dinspre. ‚El a venit dinspre apă.’”
„Multă apă”
Se marșează mult pe aceste două cuvinte de către adepții scufundării baptismale (Ioan 3:23). Enon este ținutul izvoarelor. Poți lua orice dicționar biblic bun și vei găsi că acest cuvânt, Enon, înseamnă „izvoare” și că cuvântul „mult” este din greacă, termenul grec însemnând „mulți”. Enon, un ținut cu multe izvoare. Legea cerea ca apa pentru botez să fie luată dintr-o apă curgătoare. Enon îndeplinea lesne aceste cerințe, pentru ca Ioan să boteze. Întrebați pe cineva, să numească un râu în Enon și vedeți ce sarcină grea va avea.
Ei s-au pogorât în apă
Vom studia acum botezul famenului. Acesta este un caz de botez pe care adepții scufundării îl subliniază mult. Este unul din cazurile clare fără scufundare. În primul rând, drumul pe care mergeau ei era prin pustiu (Faptele Apostolilor 8:26). Nu este prea multă apă în deșert, iar famenul a fost surprins văzând apa (a se vedea Faptele 8:36). În al doilea rând, poziția terenului este de așa natură, încât nu există vreun semn că ar fi existat vreodată un râu în acea zonă. Întrebați orice erudit, să vă numească un râu în acea zonă a Palestinei. Locul în care Filip l-a botezat pe famen este un șuvoi de apă, curgând dinspre munte, fiind îndeobște destulă apă acolo pentru a adăpa un cal, călătorii care au trecut pe acolo vă pot spune.
Mai apoi, famenul citea din cartea lui Isaia, unde se spune: „pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie.” El citea despre stropire cu apă, felul în care evreii făceau ceremoniile exteriorizate. Nu exista pe atunci practica scufundării. Singura Biblie pe care o aveau ei (vechea Biblie) era despre stropire și turnarea apei, nimic altceva nu se arăta. Famenul fusese la Ierusalim pentru a se închina. Filip l-a întâlnit și s-a „urcat” în carul acestuia. Un car de acel fel are scară pentru a te urca. Când famenul a văzut apa, s-au oprit și greaca originală spune: „s-au pogorât amândoi în apă, și Filip a botezat pe famen.” Scolasticii în greacă ne spun că cuvântul grecesc eis, tradus aici „în”, se traduce „către” mai degrabă decât „în”. Dacă se traduce totuși „în”, asta nu înseamnă că s-au dus sub apă.
Iarăși, dacă în Faptele 8:38 se traduce, în engleză, „în” și ar însemna scufundare sau imersiune aici, atunci atât Filip, cât și famenul s-au dus sub apă până peste cap, iar Filip a făcut ceremonia botezului fără ca cineva să o fi văzut făcându-se. Citiți cu atenție: „s-au pogorât (plural) amândoi (plural) în apă, și Filip a botezat pe famen.”
Îngropați cu Hristos prin botez
În Romani 6:4 citim: „Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El.” Şi în Coloseni 2:12: „îngropați împreună cu El, prin botez.” În aceste pasaje găsim puncte ferme ale prietenilor adepți ai scufundării baptismale. Nici unul dintre pasaje nu spune ceva despre vreun strop de apă. Este vorba de „îngropați în moarte”, nu în apă. Ambele pasaje înseamnă același lucru. În Coloseni 2:12, versetul spune că sufletul este înălțat prin „puterea lui Dumnezeu.” Nu este ca și cum trupurile ne-ar fi ridicate din apă de puterea fizică a unui om. Aceste pasaje semnifică cea mai profundă lucrare a harului – separarea de păcat și trăirea vie întru Dumnezeu. Ele sunt într-un limbaj figurativ. Nu au mai mult înțelesul de a fi literalmente pus sub apă, decât alte pasaje figurative, precum „răstignit cu Hristos” ar însemna că vom fi bătuți efectiv în cuie pe crucea de lemn. Pavel spune „am fost îngropați împreună cu El”, în Romani 6:4, dar nu că am fi fost îngropați în apă. Pentru a reprezenta într-adevăr îngroparea trupească cu El, candidatul la botez ar trebui să rămână sub apă trei zile și trei nopți.
Există multe diferențe între a fi îngropat cu Hristos prin botez în moarte și a fi îngropat în apă de un predicator. Botezul despre care vorbește Pavel aici este același ca cel din Luca 12:50, care este botezul suferinței și morții. Prietenii adepți ai scufundării fac mare caz din a predica că cuvântul baptizo din greaca clasică înseamnă întotdeauna imersiune, scufundare. Oamenii obișnuiți nu cunosc acest lucru. Aici este punctul în care ei amăgesc chiar și pe cei mai aleși. Scufundarea nu reprezintă îngroparea și învierea alături de Hristos. Trupul Său a fost neacoperit în mormânt, nu acoperit.
Botezul în ziua de Rusalii
Într-o singură zi, ziua Rusaliilor, trei mii de oameni au fost botezați. Această adunare notabilă a început la ora nouă dimineața, cu siguranță strigătele și bucuria celor mântuiți neîncetând înainte de amiază. Dacă 3000 de oameni au fost scufundați de la amiază până la șapte seara, atunci câte șapte au fost botezați în fiecare minut. Nu este nerezonabil să credem că la această vreme a anului nu exista apă în jurul Ierusalimului, cu excepția bazinelor publice, și cine ar crede că potrivnicii acestei mișcări, autoritățile din Ierusalim, ar fi îngăduit în vreo circumstanță oarecare ca aceste bazine să fie murdărite? Mulțimile orașului trebuiau să folosească această apă pentru gătit și băut. În Ezechiel 36:24-25: „Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate țările, și vă voi aduce iarăși în țara voastră. Vă voi stropi cu apă curată, și veți fi curățiți.” Potrivit aceste profeții, Dumnezeu și-a adunat poporul din toate țările, în propriul lor ținut. Vezi Faptele Apostolilor 2:5. Luca, care a scris cartea Faptelor, numește acest lucru botez. Ceea ce Isaia numește stropire, Isus numește tot botez. Isus a spus: „Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.” Ioel 2:28 spune: „Cu Duhul Sfânt” veți fi botezați, prin turnarea apei, în zilele Rusaliilor, iar Petru la Cezareea spunea: „Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca și peste noi la început”, lucru care s-a făcut prin pogorâre, așa au spus Ioel și Petru. Vezi Ioel 2:28 și Luca 8:16.
Richard Watson, în cartea sa despre instituții, spune: „Este mulțumitor să descoperi că toate încercările făcute pentru a impune în creștinism o anume practică (scufundarea) repulsivă pentru simțuri, periculoasă pentru sănătate și dăunătoare pentru finețea umană, este destituită de toată autoritatea scripturilor, fiind într-adevăr o practică primitivă.”
Henry Alford, unul dintre marii erudiți în greacă din lume, spune: „Aproape fără dubii primul botez trebuie să fi fost administrat, după cum și primii convertiți gentili au fost (vezi Faptele Apostolilor 10:47) prin turnare sau stropire cu apă – nu prin imersiune. Scufundarea a trei mii de persoane, într-un oraș atât de sărăcăcios aprovizionat cu apă ca Ierusalimul, este la fel de greu de conceput precum un demers dincolo de ziduri, la Kedron sau la Siloam, pentru acest scop.”
Botezarea temnicerului
Pavel și Silas au mers în Filippi, un oraș păgân, pentru a-L propovădui pe Hristos. Noua doctrină stârnea multă agitație. Ei au fost aruncați în temniță, fără a fi judecați și condamnați. „După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniță, și au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine. Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temnița dinăuntru, și le-a băgat picioarele în butuci.” Observați cu atenție aici că au fost puși în „temnița dinăuntru”. Aceasta era închisoare romană, iar temnicerul locuia între zidurile ei. Închisorile romane nu aveau băi sau bazine de apă în ele. Unde sunt, chiar în zilele noastre, închisori cu bazine de îmbăiere pentru prizonieri? Cu atât mai puțin trebuie să credem că aveau ei așa ceva. La miezul nopții, Pavel și Silas s-au rugat, iar un cutremur a dărâmat ușile temniței. Dacă un prizonier evada, însemna condamnare la moarte pentru temnicerul unei închisori romane. Temnicerul, văzând ușile temniței deschise, a apucat sabia pentru a se sinucide, căci știa că va fi oricum condamnat la moarte dacă prizonierii erau scăpaseră. „Dar Pavel a strigat cu glas tare: “Să nu-ți faci nici un rău, căci toți suntem aici.”Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru, și, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel și ale lui Sila; i-a scos afară.” I-a scos de unde? Din închisoarea dinăuntru, în care îi dusese. Dincolo de ea, în închisoarea principală, temnicerul a întrebat ce trebuie să facă pentru a se izbăvi. Ei i-au zis: „Crede în Domnul Isus, și vei fi mântuit tu și casa ta.” Iar apoi „temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile, și a fost botezat îndată, el și toți ai lui.” Unde se află cei doi acum? Într-o odaie în care familia aceea le-a spălat și oblojit mâinile și fețele, fără îndoială. Aici le-au spălat celor doi prizonieri sângele de pe spinare, tot aici acești oameni au fost botezați. Nu au ieșit din închisoare. Ar fi însemnat moarte pentru temnicer, dacă ar fi făcut-o. După ce au stat la masă dimineața, „dregătorii au trimis pe cei ce purtau nuielele, să spună temnicerului: “Dă drumul oamenilor acelora.” Pavel a refuzat să plece din închisoare, spunând: „Să vină ei singuri să ne scoată afară!” Dregătorii au venit apoi, „i-au scos afară din temniță, și i-au rugat să părăsească cetatea.” Ar fi plecat ei oare către un râu, la miez de noapte, chiar dacă nu era legea pedepsei cu moartea?
Botezul în locuințe, inclusiv botezul lui Pavel
Există cam cincizeci de cazuri de convertiri individuale în Noul Testament, șapte dintre ele fiind de botez individual, iar alte patru legate de familii. Veți observa în Biblie că atunci când și unde oamenii se converteau, acolo și atunci erau botezați. Nu există nici un singur moment, în Noul Testament, în care o congregație sau o persoană să fi părăsit locul unde urma să aibă loc convertirea, pentru a pleca să caute un râu pentru botez. Auziți astăzi afirmații de la amvon, cum că botezul va avea loc în cutare râu ori bazin la o anume biserică. Acest lucru este ceva modern. Nu citim așa ceva în Biblie. Nici măcar un loc din Cuvântul lui Dumnezeu nu pomenește despre un astfel de lucru.
Pavel a fost convertit într-o casă din Damasc, în locuința unui om pe nume Iuda, pe o stradă numită Dreaptă. Imediat după convertirea sa, el „s-a ridicat și a fost botezat”. Anania i-a spus lui Pavel: „Scoală-te, primește botezul, și fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.” Anania era „bărbat temător de Dumnezeu, după Lege.” (Faptele 22:12). Care era acea „lege” printre evrei, despre spălatul păcatelor sau simbolul curățirii? Citiți Numeri 8:7: „Stropește-i cu apă ispășitoare.”
Temnicerul din Filippi a fost botezat în incinta închisorii. Cornelius, care a trăit în Cezareea, și-a îndemnat „rudele și prietenii apropiați”, iar în timp ce Petru le propovăduia, Duhul Sfânt „s-a pogorât” peste ei, precum asupra oamenilor din Ierusalim în ziua Rusaliilor. A spus atunci Petru: „Se poate opri apa ca să nu fie botezați aceștia, care au primit Duhul Sfânt ca și noi?” Mai apoi, Petru, întâlnindu-i pe discipoli și spunându-le despre sarcina sa și cum „s-a pogorât” Sfântul Duh pe oameni la Cezareea, așa cum o făcuse în ziua de Rusalii, a spus așa: „Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: “Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt.””
Născut din apă
Cuvintele de mai sus se regăsesc în Ioan 3:5, când Isus i-a spus lui Nicodim: „Adevărat, adevărat îți spun, că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.” Acest lucru este un bastion al unora dintre prietenii noștri adepți ai scufundării, deși în textul versetului nu există menționat vreun strop de apă legat de botezul cu apă. Nu există trei nașteri indicate în această conversație a lui Isus – ci doar două. Dacă ar fi fost trei nașteri, propoziția ar fi fost: „Dacă nu se naște cineva de două ori” ș.a.m.d. „Născut din apă și duh” înseamnă renăscut, a doua oară. „Născut din apă” este o expresie pentru nașterea firească. La nașterea unui prunc, când nu este „născut din apă”, altminteri numită „naștere uscată”, înseamnă aproape moartea mamei. Nicodim I-a adresat lui Isus două întrebări: „Cum se poate naște un om bătrân?” și apoi „Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale, și să se nască?” Isus i-a răspuns imediat, cu aceste cuvinte: „dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.” Apoi, pentru a lămuri mai bine ce a vrut să spună, El a adăugat: „Ce este născut din carne, este carne, și ce este născut din Duh, este duh.” Cu alte cuvinte, ceea ce este născut din carne înseamnă din femeie, din pântec de femeie. Dr. Edmund B. Fairfield, de un sfert de secol un baptist înveterat și unul din scolasticii cei mai buni în greacă din zilele sale, a fost solicitat de o editură baptistă de carte să scrie o carte în apărarea opiniilor baptiste despre botez, lucru pe care l-a acceptat cu bună credință, însă apoi a spus că punctele forte ale bastionului său baptist au căzut, unul după altul, deși a muncit timp de doi ani pentru a păstra vechea sa temelie. A spus că nu mai poate rămâne prelat baptist. El afirmă că „născut din apă” nu se poate interpreta ca referindu-se la altceva decât la nașterea naturală. Şi apoi spune: „Acum, în mintea mea nu mai există vreo aluzie la botez în acest verset, nu mai mult decât la planeta Marte sau la Revoluția Franceză. Aici se vorbește simplu, despre nașterea naturală. A fi „născut din apă” este, fără vreo îndoială, o formă de a spune bine cunoscută, pe care Hristos a folosit-o în acest sens.” În apărarea acestei opinii, el citează Isaia 48:1: „Ascultați lucrul acesta, casa lui Iacov, voi, care purtați numele lui Israel, și care ați ieșit din apele lui Iuda.” Acest pasaj se referă, spune el, la descendenții din nația lui Iuda.
Opt suflete izbăvite de apă
Textul acestui subiect este consemnat în 1 Petru 3:20-21. El spune următoarele: „când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în așteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, și anume opt. Icoana aceasta închipuitoare vă mântuiește acum pe voi, și anume botezul, care nu este o curățire de întinăciunile trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos.”
Cum ar putea cineva să înțeleagă din această afirmație ceva despre imersiune, este ciudat. Antediluvienii (oameni păcătoși) au fost cei înecați sau scufundați. Opt suflete au fost cruțate, ținute înafara potopului. Dacă au fost udați de apă, aceea a fost apa ploii care i-a stropit sau a curs pe ei. Acest lucru este limpede. Lumea era înrăită, murdară și căzută în păcat. Antediluvienii, cei dinainte de potop, nu s-au supus Domnului și au fost înecați. Noe și familia sa au urcat pe arcă și au fost izbăviți – aveau conștiința curată. Dacă ne pocăim și facem precum Noe și familia sa, urcată pe arcă – atunci Sfântul Duh va fi martor al unei conștiințe curate și suntem mântuiți. Evrei 10:22 spune: „să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău, și cu trupul spălat cu o apă curată.” Noe și familia lui nu au fost scufundați.
„Scăpate prin apă”. Se înțelege că prin intermediul arcei, construită pentru a pluti pe apă. Prin această cale ei au fost salvați, nu prin potop sau prin imersiune. Noe a crezut în Dumnezeu, s-a supus lui Dumnezeu, fiind izbăvit de potop deasupra apei, nu sub ea.
Recapitularea subiectului botezului
Cu certitudine Domnul nu ar pretinde un mod de botez care să nu se poată face în toate anotimpurile anului, în toate climatele și pentru toți oamenii, în orice fel de circumstanțe. Botezul prin udare poate fi realizat oricând, în orice loc, pentru toate persoanele și în orice condiții și circumstanțe. Acest lucru nu este viabil pentru imersiune. Mulți oameni au crezut în Hristos pentru mântuire, în ceasul morții lor, precum tâlharul de pe cruce, neputând însă să fie scufundați în apă. Într-un ținut din Kentucky, s-a semnalat că doi predicatori au murit de la expunerea suferită prin scufundarea persoanelor botezate în apă, în apă rece. În marile deșerturi, precum Sahara, singura apă disponibilă este în fântâni adânci. În regiunile cu frig extrem ale nordului, scufundarea ar fi imposibilă. Ioan Botezătorul a fost evreu și a intrat în biserica evreiască alături de Isus; iar evreii erau foarte scrupuloși în cele ale legii. Toate botezurile făcute de evrei erau prin stropire, turnare și spălare. Stropirea și turnarea apei sunt termeni familiari în singura Biblie pe care au cunoscut-o Ioan și Isus. Ei nu știau nimic despre ceremoniile făcute prin scufundare. O nouă metodă de botez i-ar fi nedumerit pe oamenii obișnuiți cu vechiul mod, iar apoi aceștia ar fi denunțat totul. Ioan L-a botezat pe Isus, iar o metodă nouă de botez ar fi necesitat lămuriri. Isus a respectat legea în fiecare aspect. El a venit pentru a o împlini. Canaan era un soi de grădină a raiului, iar Ierusalimul un fel de Nou Ierusalim. Sacrificiul a fost un soi de altfel de sacrificiu, iar Paștele era un fel de Cină a Domnului. Apa de botez este un alt fel de botez – botezul cu Sfântul Duh, care, trebuie să știe toți, se făcea prin turnarea apei, iar simbolul trebuie comparat cu substanța. Vezi Numeri 8:7, Isaia 40:3, Isaia 52:15, Ezechiel 36:25, Ezechiel 39:29, Ioel 2:28, Faptele Apostolilor 2:17.
Poziția mea față de botezul cu apă
Scriu următoarele rânduri pentru a fi mai limpede înțeles în privința atitudinii mele față de botezul cu apă. Ştiu că există o singură Biserică adevărată, că aceea este Biserica lui Hristos, alcătuită din toți oamenii mântuiți, indiferent de denominația bisericească din care fac parte. Îmi doresc ca toți creștinii să fi fost un singur trup, să fi fost afiliați împreună. Nu vreau să fac caz din faptul că unii spală picioare, alții nu folosesc instrumente muzicale în bisericile lor, alții botează prin imersiunea în apă și alții nu cred în botezul pruncilor. Ce vreau să spun este că eu consider că botezul cu apă nu este esențial pentru mântuire și nu ar trebui să fie un element primordial în predici. Totodată, obiectez și la modul nostru de botezare, ca fiind subiectul neîncetat al ridiculizării pentru unii. Recent, un confrate a înfipt un băț în nisipul de pe malul unui râu, când urma să boteze câțiva candidați prin imersiune în apă, apoi a turnat niște nisip pe vârful bățului și a spus: „Arată ca și cum ar fi îngropat în apă?” Biblia nu spune niciunde că a fost cineva îngropat vreodată în apă sau că ar trebui să fie. Este îngroparea în moarte, care are alt înțeles decât apa. Prin toate bisericile noastre, oamenii au fost insultați de luări peste picior legate de modul nostru de botez, de felul în care botezăm copiii. Sunt cât se poate de dornic să acord sinceritate și onestitate confraților care nu sunt de acord cu mine și le respect convingerile; și le cer același lucru, la rându-mi. Dar să ne ridiculizezi, ca și cum am fi o adunătură de ignoranți și nu am știi nimic, este prea mult, într-o epocă în care oamenii au acces liber la istoria bisericii și a statului. Un astfel de lucru poate merge până la a-mi pierde cumpătul și tăcerea, pentru că nu cred că este bunăvoință să lași oamenii să rămână în ignoranță. Nu suntem dornici să subscriem la opiniile oamenilor în legătură cu cele propovăduite de Biblie. Avem Biblia (Vechiul Testament) și Hristos cu apostolii s-au bizuit pe ea. Lăsați-ne să studiem vechea Biblie și să vedem ce are de spus în privința botezului. Nu a existat vreo altă Biblie timp de o sută de ani după nașterea lui Hristos. Cu siguranță că ne vom face o idee despre botez din rândurile ei. Lăsați-ne să nu mai aderăm la opiniile oamenilor. Putem să citim și singuri, lăsați-ne să o facem. Acesta este felul în care autorul acestor rânduri a purces și a găsit adevărata lumină făcând astfel.
De ce se botează copiii
Când Dumnezeu a făcut legământul de credință cu Avraam, pentru generațiile care vor fi urmat, El a făcut un legământ nepieritor în care a inclus și copiii. Acest legământ trebuia să continue atât timp cât va exista rasa omenească. Citiți Geneza 17:7: „Voi pune legământul Meu între Mine și tine și sămânța ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veșnic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău și al seminței tale după tine.” Apoi, Geneza 17:9: „Dumnezeu a zis lui Avraam: Să păzești legământul Meu, tu și sămânța ta după tine, din neam în neam.” Circumcizia era simbolul sau „semnul legământului.” Citiți Geneza 17:10-11.
Alte legăminte pe care Dumnezeu le-a făcut cu oamenii au fost doar locale și temporare, precum cel făcut cu Noe (Geneza 9:9) și cel de la Sinai (Exodul 34:28), dar acest legământ a fost universal și peren, precum este și izbăvirea. Dumnezeu a organizat biserica pentru ca ea să dureze până la sfârșitul vremurilor, iar acest legământ era menit să coexiste cu ea. A fost un legământ inalterabil și nu se putea abroga. Acest legământ a fost făcut cu Avraam, cu 1911 ani înainte ca Hristos să se nască. Un alt legământ fusese făcut cu Moise, cu 1481 de ani înainte de Hristos sau cu 430 de ani după legământul cu Avraam. Citiți Galateni 3:17, precum și Faptele Apostolilor 3:25.
Alexander Campbell spune, în legătură cu acest legământ: „Acest legământ a fost validat atunci cu Avraam, privindu-L pe Mesia, și aplicat permanent. În consecință, legea sau legământul făcut cu întreaga națiune a lui Israel, cu 430 de ani după acest moment, nu putea înlătura făgăduiala din alt legământ, privind persoane care nu erau prezente și, ca atare, nici parte implicată în acest legământ.”
Botezul infantil în locul circumciziei
Circumcizia a fost ritul inițiator în biserica pământească înainte ca Hristos să vină. A fost simbolul sau „semnul acestui legământ.” Înainte de venirea lui Hristos, semnul Paștelui era mielul pascal, pâinea nedospită, ierburile amărui și vinul. Sub noua economie a lui Hristos, s-au dat la o parte mielul pascal și ierburile amărui și s-a perpetuat sacramentul Cinei Domnului, cu doar două dintre acele elemente – pâinea și vinul. În această manieră, botezul cu apă a luat locul întregii ceremonii a tăierii împrejur. Sub vechea economie (sau structură), când o familie de gentili era trecută în biserica evreiască, singura biserică pământească conținând legământul menționat, pe atunci, ei erau doar botezați cu apă. Ioan Gură de Aur, unul dintre primii scriitori creștini ai primelor secole de după apostoli, spune: „Exista durere și necaz în practica evreiască a tăierii împrejur; însă circumcizia noastră, adică harul botezului, dăruiește vindecare fără de durere, atât pentru prunci, cât și pentru bărbați.”
Nici un erudit în Biblie nu poate indica vreun singur pasaj al Scripturii pentru a dovedi că Ioan Botezătorul, oricare dintre cei doisprezece apostoli sau oricare dintre cei opt scriitori ai Noului Testament, exceptându-l pe Pavel, au fost botezați în vreun fel anume la vârsta maturității. Când au fost Matei, Marcu, Luca, Ioan, Petru etc. botezați, dacă nu în copilărie? Aici credem noi că se află soluția acestei întrebări. Dacă ei au fost vreodată boezați, trebuie să fi fost atunci când erau prunci, la vârsta de opt zile.
Biserica din pustietate și biserica de azi
sunt una și aceeași – amândouă sub același legământ
Aceia care se opun botezului pruncilor, care regulă, neagă faptul că a existat o biserică pământească organizată, înainte de venirea lui Hristos. Când Hristos a fost pe pământ, El nu a organizat vreo biserică pământeană, nici nu a sugerat vreun nume pentru o atare biserică. De ce? Pentru că ea exista deja. Era biserica „legământului nepieritor.”
Publicația The Christian Standard, susținând convingerea lui Alexander Campbell, a arătat următoarea declarație, pe 1 ianuarie 1932: „Oamenii ajung sub vechiul legământ la vârsta de opt zile, prin circumcizie. Adică, ajung în această stare încă înainte de a fi capabili să „cunoască pe Domnul în al cărui legământ intră. În consecință, fiecare dintre dânșii, și toți laolaltă, trebuie să fie mai apoi învățați cele mai elementare lucruri despre „cunoașterea Domnului.””
Sub forma de conducere bisericească pe care Dumnezeu le-a dat-o evreilor, cea sub care a trăit și Hristos, trăim și noi astăzi. Legile morale pe care Dumnezeu le-a dat lui Avraam și Moise ne leagă și pe noi, astăzi, așa cum le-au avut și ei. Anumite legi legate de sacrificii au fost bătute pe cruce, însă nici o lege morală nu a fost vreodată revocată. Biserica pământească de astăzi este biserica începută de Dumnezeu cu Avraam (vezi Geneza 17:7 și Psalmi 105:8-10). Unii dintre prietenii noștri nu au plăcerea de a lua la cunoștință acest fapt, deoarece biserica includea și copiii. Isus a spus că biserica va fi luată de la evrei și dată neamurilor gentile (a se vedea și citi cu atenție Matei 21:33-43). „Podgoria” lui Dumnezeu a fost biserica de pe pământ. El „își va lăsa via în grija altor gospodari.” Vezi Romani 11:13-25.
Nu era o biserică pământeană nouă. Pavel, scriindu-le Efesenilor (Efeseni 2:20) spune că ei erau „zidiți pe temelia apostolilor și prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.” Mesajul evangheliei era în „biserica din pustietate” așa cum este și în biserica de astăzi. Petru, adresându-se mulțimii evreilor în ziua de Rusalii, a spus (Faptele 2:39): „făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri.” Acești evrei au fost atunci învățați să primească copiii și să le pună semnul legământului cu Avraam. Evreii nu ar fi avut nevoie să fie învățați așa ceva. Ei fuseseră deja învățați în această idee. Geneza 17:7 și Faptele Apostolilor 2:39 sunt în armonie, „tu și sămânța ta”, respectiv „pentru voi, pentru copiii voștri”. Vezi și Geneza 12:3 și Faptele Apostolilor 3:25.
Când discipolii L-au întrebat pe Isus „Cine este mai mare în Împărăția Cerurilor?” – referitor la biserica pământeană – El a chemat un copilaș și l-a adus în mijlocul lor, spunând: „oricine va primi un copilaș ca acesta în Numele Meu, Mă primește pe Mine.” (Matei 18:5). Cum ar putea bisericile să primească copilași în numele lui Isus? Oamenii îi duc pe copii la școala de duminică și le consemnează numele, îi numără, însă așa ceva nu îi aduce în biserică. Ei aduc oile bătrâne în adăpost călduț, însă mieii trebuie să zacă în pridvor sau în staul până ce cresc. Nici Dumnezeu, nici Isus nu i-a tratat astfel. Dumnezeu i-a inclus în legământul Lui cu Avraam, spunând că va fi un „legământ nepieritor.” Isus a spus (Matei 19:14): „Lăsați copilașii să vină la Mine, și nu-i opriți, căci Împărăția cerurilor este a celor ca ei” – adică să vină în biserică.
Botezul infantil, o poruncă a Domnului
Cei care se opun botezului infantil pretind că nu există o poruncă specifică pentru a o face. Dar nu există nici o poruncă specifică în Biblie pentru a se da femeilor Împărtășania. Nu se spune nimic de sex sau vârstă. Dacă prietenii noștri sunt oneși în această chestiune, anume de a nu boteza copiii pentru că nu există vreo poruncă specifică pentru asta, de ce nu renunță să dea Euharistia femeilor?
Femeile aparțin unei categorii pe care Isus a avut-o în minte atunci când a spus: „să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Există o axiomă care spune că „ceea ce i s-a poruncit unei categorii, i se poate porunci fiecărui individ din acea categorie.” Când Dumnezeu a spus „Să le întipărești în mintea copiilor tăi”, El s-a referit și la parte masculină, și feminină. Când Hristos a spus „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, El a inclus și copiii. Nu sunt și copiii parte a unui neam, a unei nații? Hristos a spus, desigur, acest lucru despre toți care alcătuiesc supușii împărăției Sale. A spus despre copii „căci a lor este împărăția cerurilor.” Copiii sunt în stare de izbăvire datorită ispășirii prin sângele lui Hristos, până ce ating vârsta la care pot da socoteală. Cerințele credinței sunt cerute de la cei care le pot exercita. Toți ceilalți sunt izbăviți fără credință. Idioții care au fost astfel toată viața, sunt într-o stare de mântuire prin meritele sângelui lui Hristos. Copilașii mici sunt într-o stare de mântuire, iar Dumnezeu a poruncit ca ei să aibă semnul acesteia. Faptele Apostolilor 3:25 spune: „Voi sunteți fiii prorocilor și ai legământului, pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinții noștri, când a zis lui Avraam: “Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta.””
Botezul copiilor să dăinuiască pentru totdeauna
Psalmi 105:8-10 spune: „El Își aduce aminte totdeauna de legământul Lui, de făgăduințele Lui făcute pentru o mie de neamuri de om, de legământul, pe care l-a încheiat cu Avraam, și de jurământul, pe care l-a făcut lui Isaac; El l-a făcut lege pentru Iacov, legământ veșnic pentru Israel.”
Până la Hristos au fost doar patruzeci și două de generații (vezi Matei 1:17). Se poate vedea, așadar, că acest „legământ” pentru o mie de generații nu încetase atunci când a apărut Hristos.
Isus le-a spus mai întâi discipolilor Lui să meargă pentru a căuta „oaia pierdută a seminției lui Israel.” Acești discipoli știau, precum toți cei familiari cu istoria evreilor, că atunci când o familie gentilă era convertită în biserica evreiască, toți erau botezați (semn al curățirii, pentru care se întrebuința stropirea și turnarea apei în vremurile vechi), bărbați, femei și copii.
Mai târziu, după vreo doi ani, Hristos le-a spus iarăși discipolilor: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, acești oameni, care erau familiari cu botezul pruncilor, în mod cert neînțelegând că această practică ar trebui să înceteze. Hristos nici nu le-a spus să renunțe la ea. Motivul pentru care acest lucru nu le pare unora specific este acela că era un obicei familiar printre evrei, ca atare – de ce ar fi spus Hristos mai multe despre el?
Cazuri biblice de dovezi ale botezului copiilor
Vom da acum o privire de ansamblu a cazurile de botez infantil din Biblie, ca dovadă a acestei practici.
La înființarea bisericii pământene, Dumnezeu a poruncit ca pruncii să fie primiți în ea. A fost impusă o pedeapsă dacă nu erau primiți, anume „să fie nimicit din mijlocul neamului său: a călcat legământul Meu.” (Geneza 17:14).
Domnul a poruncit tăierea împrejur, iar botezul ia locul circumciziei – ca semn al neprihănirii spirituale. Hristos a instituit doar botezul cu apă, lăsând deoparte ceremonia circumciziei sau a tăiatului împrejur. Circumcizia, rânduită de Dumnezeu, avusese loc înainte de Hristos, odată cu legile sacrificiale. Hristos a instituit botezul infantil și adult, cu apă, prin aceste cuvinte: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” Acum, să vedem ce spune Dumnezeu în această chestiune. Ioel 2:16: „Strângeți poporul, țineți o adunare sfântă! Aduceți pe bătrâni, strângeți copiii, și chiar pruncii de la țâță! Să iasă mirele din cămara lui, și mireasa din odaia ei!” Nu îi cuprinde această frază și pe cei mari, și pe cei mici, și pe bătrâni și pe tineri? Ce ar însemna aici cuvântul „adunare sfântă”? Un singur pasaj va fi suficient pentru o minte inteligentă. Evrei 9:19: „Şi într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viței și de țapi, cu apă, lână stacojie și isop, a stropit cartea și tot norodul.” Vă rog, nu uitați că botezul cu apă a era întrebuințat de o mie cinci sute de ani înainte de Hristos. Vedem apoi 1 Corinteni 10:1-2: „părinții noștri toți au fost sub nor, toți au trecut prin mare, toți au fost botezați în nor și în mare, pentru Moise.” Au fost cel puțin 100.000 de prunci în această adunare. Pavel numește acest lucru botez, iar David spune că apa a fost turnată peste ei. Acum ce acuzație vor mai aduce prietenii noștri, care se opun botezului pruncilor, dacă Dumnezeu a botezat 100.000 de copii? De ce să ne acuze pe noi, nu doar pentru respectarea poruncii Domnului, ci și pentru urmarea exemplului Lui?
Noul Testament despre botezul infantil
Ajungând acum la Noul Testament, trebuie să ținem cont că ea nu exista în zilele lui Hristos pe pământ. Când a fost în cele din urmă scrisă, ea conținea anumite însemnări. Aici este prima dintre ele: Ioan Botezătorul a fost primit în biserică – singura biserică din lume, biserica pământeană a lui Dumnezeu, la vârsta de opt ani. Dacă el a primit vreodată alt botez, exceptând botezul infantil de la vârsta de opt zile, nici o consemnare nu s-a făcut despre acest lucru. Același lucru este adevărat despre toți apostolii și scriitorii Noului Testament, cu excepția lui Pavel. Pavel a fost considerat prozelit, altminteri ar fi primit botezul în copilărie, fără îndoială. Maria l-a pus pe Isus în aceeași biserică, la vârsta de opt zile. Acesta era botezul Său bisericesc.
Petru, un iudeu, crescut în această biserică care boteza copii, căreia Dumnezeu îi lăsase poruncă să boteze copii, a predicat în ziua Rusaliilor cu aceste cuvinte: „Căci făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri.” Dacă Moise, în aceeași biserică și în condițiile aceluiași legământ, lua isop și îl înmuia în apă și boteza toți oamenii, bărbați, femei și copii, iar Dumnezeu a botezat 100.000 de copii, cu părinții lor, la Marea Roșie, de ce ar trebui noi să punem la îndoială faptul că Petru, care era familiarizat cu Scriptura, a botezat copii, printre cei 3.000 de oameni, în ziua Rusaliilor? El cu siguranță nu era un ignorant în privința obiceiurilor bisericii sale.
Apostolii au botezat familii întregi. John Wesley, comentând despre Lidia, care a fost „botezată împreună cu familia”, spune: „Cine poate crede că în atât de multe familii nu exista nici un copil? Sau că evreii, care de atâta timp erau obișnuiți să circumcidă pruncii, nu ar fi fost acum devotați lui Dumnezeu prin botez?” Pavel a botezat familia lui Stefana, cât și pe temnicer și întreaga sa familie. „Cuvintele „rudele lui” și „familie” înseamnă că existau acolo și copii. Un manuscris sirian a Noului Testament, care se crede a fi cea mai veche versiune din lume, relatează despre botezul Lidiei „și al rudelor ei” și despre temnicer și „familia sa”. Faptele 16:15 și Faptele 16:33-34 spun că „Lidia și copiii ei” și temnicerul „și copiii lui” au fost botezați.
Apostolii și biserica timpurie botezau copii
Cei care i-au succedat pe apostoli au lăsat în urma lor consemnări scrise, care atestă clar obiceiul botezului copiilor în rândul apostolilor și a bisericilor timpurii ale erei creștine. Origen, un grec născut în 185 d.Hr., al cărui tată, bunic și străbunic fuseseră creștini, vorbind despre vremea dinaintea sa, cea a apostolilor, spune că ei au primit obiceiul botezării copiilor de la apostoli și că era un obicei universal în rândul bisericilor. El spune astfel: „Potrivit datinilor bisericii, botezul este făcut chiar și copiilor.” Mai consemnează că el însuși fusese botezat, ca prunc.
Iustin Martirul, născut în Palestina la Sichem, care este foarte probabil să îl fi văzut pe Apostolul Ioan, a scris în anul 138 d.Hr. că existau „creștini de ambele sexe, unii de șaizeci de ani, alții de șaptezeci, care fuseseră făcuți discipoli încă din fragedă pruncie.” Ce vrea să însemne „făcuți discipoli încă din fragedă pruncie”? Pur și simplu că fuseseră botezați. Mai departe spune: „Noi suntem tăiați împrejur prin botez, cu tăierea împrejur a lui Hristos.”
Citim iar din Iustin Martirul: „Şi noi, care prin El am căpătat calea către Dumnezeu, nu am primit tăierea împrejur a cărnii, pe care Enoh și cei ca dânsul au respectat-o, ci tăierea împrejur duhovnicească; și am căpătat acest lucru prin botez.”
În anul 250 d.Hr., Ciprian și alții au participat la un conciliu bisericesc, iar Fidus, unul dintre primii părinți, le-a scris despre faptul că pruncii nu trebuie botezați până la vârsta de opt zile, „și ar trebui să se țină socoteală de legea străveche a tăierii împrejur”, la care ei au răspuns: „Salutări fratelui nostru, Fidus: În timp ce tu gândești că legea tăierii împrejur ar trebui păstrată, iar copiii să nu fie botezați înainte de a avea opt zile, noi suntem de o părere contrară; și pentru că harul botezului nu trebuie refuzat nimănui, îndeosebi copiilor, hotărârea noastră este ca ei să poată fi botezați nu doar după ce împlinesc opt zile, ci chiar și de îndată ce au fost născuți.”
Hermas, (vezi Romani 16:14) un contemporan al Apostolului Pavel, vorbește despre copii care primesc pecetea botezului în aceste cuvinte: „Acum pecetea este apa de botez.”
Clemet, pe care Pavel îl menționează în Filipeni 4:3, sfătuiește părinții: „Botezați-vă copii și aduceți-i în grija și povața Domnului.” El nu a dar sfaturi pentru „tăierea împrejur trupească”. De ce? Hristos dăduse la o parte această veche ceremonie.
Irineu, născut în 97 d.Hr., învățăcel al lui Policarp, care a fost un convertit al Apostolului Ioan, spune: „Biserica a învățat de la apostoli să dăruiască botezul copiilor.” Şi tot el: „Pentru că El a venit să mântuiască toți oamenii prin Sine – toți, adică toți aceia care sunt renăscuți (botezați) întru Dumnezeu; pruncii și copii mici, tinerii și bătrânii.” Acest lucru pune lumină asupra obiceiurilor evreiești privind prozeliții – toți erau botezați, părinți, tineri și copii.
Augustin spune apoi: „Întreaga biserică a ținut, din vechime, botezul pruncilor.” Pelagius, un contemporan al lui Augustin și unul dintre cei mai învățați oameni ai bisericii vremurilor sale, într-o scrisoare către Inochentie spune: „Oamenii mă defăimează, de parcă aș fi tăgăduit sacramentul botezului pruncilor. Eu nu am auzit vreodată, nici măcar pe un eretic obraznic, spunând că ei nu ar trebui botezați.” El continuă: „Căci cine este atât de ignorant în scrierile evanghelice încât să aibă asemenea gând.”
Ieronim spune: Botezul a fost rânduit pentru copii potrivit practicii bisericii.” Atât Ambrozie, cât și Ioan Gură de Aur ne spun că „botezul infantil poate fi regăsit încă din timpurile apostolice.”
Originea opoziției față de botezul copiilor
Prietenii noștri, care se opun botezului copiilor, susțin că aceasta ar fi o doctrină papistă cu originea în Biserica Romano-catolică, o „odraslă a papismului”, cum numesc ei acest lucru.
Istoria respinge o atare idee. Biserica Romano-catolică a apărut la sute de ani după nașterea lui Hristos. Am arătat dovezi covârșitoare despre faptul că apostolii și părinții bisericii timpurii au botezat copii. Avem scrieri de la mulți dintre ei și cu toții încuviințează. Nici o dovadă nu este mai limpede decât aceea că biserica de la începuturi confirma botezul copiilor.
Augustin, unul dintre liderii creștini de la începuturi, spunea: „Obiceiul maicii biserici de a boteza copii nu trebuie nesocotit sau văzut ca fără rost; nici să se creadă a fi altceva decât o rânduială lăsată nouă de către apostoli.” Şi tot el: „Nu a fost născocit de concilii, ci a fost întotdeauna folosit.”
Astfel de afirmații ale lui Augustin și ale altora au fost făcute înainte ca măcar Biserica Romano-catolică să existe.
Acum să vedem cum și când s-a ivit opoziția față de botezul copiilor. Cităm din dr. Wall, cunoscut drept una dintre marile autorități din lume în domeniul botezului pruncilor. Ce spune: „În primii patru sute de ani după Hristos, se pare că a fost doar un singur om (Tertullian) care povățuia amânarea botezului copiilor în unele cazuri; un anume Grigore, care a făcut această amânare, probabil, în cazul copiilor săi; astfel că în următoarele șapte sute de ani, nu mai este nici măcar un om care să fi propovăduit sau practicat o atare întârziere baptismală, ci dimpotrivă. Iar când, prin anul 1130, o sectă de-a waldensienilor sau albigensienilor s-a declarat împotriva botezului copiilor, ca fiind incapabili de mântuire, marea masă a oamenilor a respins această opinie, iar cei care o susțineau s-au făcut tot mai tăcuți, până au amuțit; nu au mai fost apoi oameni care să susțină acest lucru, până la ivirea anabaptiștilor germani, în anul 1522.” În afirmația de mai sus avem zugrăvită originea opoziției, în cochilia ei. Tertullian, născut în anul 145 d.Hr., decedat în 220, a fost un credincios al botezului pruncilor, însă el credea în renașterea baptismală și tot a sa era ideea de a amâna botezul până cu puțin timp înaintea morții, deoarece credea că botezul spală păcatele. El a povățuit ca botezul infantil să fie făcut în cazul morții iminente a pruncului. Este singurul care a sugerat amânarea botezului copiilor, timp de mai bine de o mie de ani după vremea apostolilor.
Astăzi cinci procente din creștinii nominali ai lumii se opun botezului copiilor. Cu trei sute de ani în urmă, un singur procent se opunea, iar cu vreo șase sute de ani în urmă, se poate spune că nu exista opoziție deloc.
Obiecții la botezul copiilor
Am arătat deja că nu existase vreo obiecție asupra botezării copiilor timp de sute de ani, după nașterea lui Hristos. Ajung acum la obiecțiile moderne aduse botezului infantil, toate fiind, comparativ vorbind, dinspre bisericile adepte ale botezului prin scufundare.
Acestea susțin că nu există poruncă în Biblie pentru a boteza copiii. Am oferit suficiente dovezi, aș zice, pentru a dovedi prin Biblie că Dumnezeu a poruncit, prin îndrumările Sale, organizarea unei biserici pământene. Însuși Dumnezeu a botezat cam 100.000 de copii deodată (1 Corinteni 10:1-2). Hristos a poruncit, spunând următoarele: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” Hristos Însuși a poruncit ca copiii să fie primiți în numele Lui (Marcu 9:37).
Se pretinde că acești copii nu pot pricepe sensul botezului. Nici copilul iudeu nu pricepea înțelesul tăierii împrejur și celălalt soi de ceremonie, care aparținea botezului cu apă, nemaipunând la socoteală că părinților li se cerea de la Domnul ca ei să își consacre astfel pruncii. Se pretinde, mai departe, că copiii nu au dreptul încă de a alege pentru sine. Oare copii aleg pentru sine în alte privințe, precum spălatul feței, ce să mănânce, să nu alerge prin ploaie, frig sau zăpadă, să meargă la școală? Părinții au grijă de copiii lor în privința celor lumești, de ce nu și în chestiunile religioase? De ce ar trebui copiii lăsați în voia sorții în chestiuni de bunăstare a sufletelor lor? Dumnezeu îi lasă astfel? El a rânduit clar acest lucru, în legământul Său cu Avraam, că copiii trebuie să se bucure de protecția bisericii.
Se întreabă: „Ce mare lucru i-ar face botezul cu apă unui copil?” Ce mare lucru i-ar face unui adult? Răspundeți acestei întrebări și veți căpăta ajutor în a răspunde și primei.
Cei care au astfel de obiecții spun că copiii nu pot ține poruncile, ca atare nu sunt subiecți ai botezării. Citim în Faptele 15:24 „să vă tăiați împrejur și să păziți Legea.” Putea oare un copilaș să respecte legea în acele vremuri? Desigur că nu. Frageda copilărie este o vârstă la care nu te aștepți să fie respectate poruncile astăzi, la fel cum nici copiilor evrei nu li se cerea acest lucru. Ei erau lăsați în grija și povața Domnului în această privință, ajungând „să Îl cunoască pe Domnul.” Astfel sunt așteptările lui Dumnezeu de la noi și acum – să Îi lăsăm în grijă copii, să îi instruim întru calea Domnului și să îi conducem către „cunoașterea Domnului.”
Pentru a conchide, cităm din „Botezul copiilor”, de reverendul C.W. Miller: „Așadar, biserica s-a întemeiat pe legământul cu Avraam, iar timp de o mie nouă sute de ani, în rânduiala legii acelui legământ, s-au primit copiii ca membri ai bisericii și li s-a dat pecetea acesteia, adică a bisericii de astăzi a lui Dumnezeu, fără de schimbare în legea alcătuirii ei sau în privința supușilor ei. Acest lucru fiind adevărat, botezul copiilor urmează fără doar și poate legea bisericii de acum a lui Dumnezeu.”
Beneficiile botezului copiilor
Auzim adesea o întrebare legată de botezarea copiilor, anume – ce face bun pentru copil? Această întrebare, în esență, pune sub semnul întrebării atitudinea lui Dumnezeu față de copii, căci oricine poate vedea că El este atât de preocupat de ei, încât i-a inclus în legământul cu Avraam, de la începuturile bisericii pământene organizate.
De ce o biserică zidită I se sfințește lui Dumnezeu? De ce este sfințită o navă în numele Său, un monument sau orice altceva? Nu sunt copiii bunuri mult mai prețioase decât pietrele sau clădirile? Tabernacolul și vasele sacre din tabernacol au fost sfințite, la fel și altarul. Iacov a pus piatra de temelie la Bethel și a sfințit-o. Saul, David, Solomon, Elisa, Iacov și Moise au fost cu toții sfințiți, iar acest lucru s-a înfăptuit prin stropire și turnarea apei. Luați Biblia și convingeți-vă singuri. Maria L-a sfințit pe pruncul Isus. Nu ne puneți nouă întrebări despre aceste lucruri, întrebați-L pe Dumnezeu și pe Biblie. În anii trecuți, penitenciarele au fost vizitate și s-au făcut cercetări privind efectul botezului infantil asupra indivizilor. Atât penitenciarele din Tennessee, cât și cele din Kentucky au fost vizitate și nu s-a găsit nici un protestant care să fi fost botezat în copilărie. Aici este afirmația unui pastor:
„S-a afirmat că nu există nici un protestant în penitenciar care să fi fost botezat în copilărie. Fiul meu a fost paznic la penitenciarul din Frankfort și i-am spus să vadă dacă acolo este vreunul. El a cercetat această chestiune și nu a găsit vreodată un protestat acolo, care să fi fost botezat în copilărie, în perioada câtorva ani cât a lucrat acolo ca paznic.”
Cuvânt de încheiere
Aș vrea să trec la această parte a cercetării mele: se pare că nou-născutul de parte bărbătească era circumcis la vârsta de opt zile. La patruzeci de zile după naștere, mama mergea la templu pentru a fi purificată. În același timp, copilul era adus la templu pentru a fi și el purificat, cu mama sa. Vezi Luca 2:21-22, Geneza 17:12, Leviticul 12:6-7.
Ceremoniile de purificare din vremurile Vechiului Testament, întrebuințarea apei, au același sens ca botezul cu apă din Noul Testament. Dovadă biblică: Ioan 3:25-26: „Între ucenicii lui Ioan și între un Iudeu, s-a iscat o neînțelegere cu privire la curățire. Au venit deci la Ioan și i-au zis: “Învățătorule, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan, și despre care ai mărturisit tu, iată că botează, și toți oameni se duc la El.””
Şi, în fine, Sfânta Împărtășanie ne amintește de moartea și învierea lui Isus. Botezul cu apă, prin turnare, este singurul lucru pe care îl avem să ne amintească de Sfântul Duh.
