de John Piper
Există o binecuvântare oare asupra celor circumciși, sau și asupra celor necircumciși? Pentru că noi spunem că „CREDINŢA I-A FOST DATĂ LUI AVRAAM PENTRU NEPRIHĂNIRE”. Cum anume i-a fost dată? Când era circumcis sau când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci atunci când era necircumcis; iar el a primit semnul circumciziei ca pecete a neprihănirii întru credința pe care o avusese și când nu era circumcis, astfel ca el să poată fi părintele tuturor celor care cred fără a fi circumciși, iar neprihănirea să le poată fi dăruită și lor, cât și părinte al tăierii împrejur al celor care nu sunt încă circumciși, însă urmează pașii credinței părintelui nostru Avraam pe când el nu era încă circumcis.
Voi discuta azi despre relaționarea dintre circumcizia din Vechiul Testament și botezul din Noul Testament. Unul dintre motivele pentru care noi suntem denumiți baptiști este acela că credem că Noul Testament ne învață să botezăm credincioșii, însă nu și copiii credincioșilor.
Câteva motive pentru care baptiștii nu botează copiii
Există multe motive pentru această convingere. Voi menționa aici cinci dintre ele, pe care le voi trece în revistă succint, pentru a ajunge la principala problemă, din Romani 4:11, pe care cei care cred în botezul copiilor își construiesc perspectiva. Voi recapitula pe scurt aceste motive, deoarece le-am mai abordat înainte, într-o serie de predici despre botez, în primăvara lui 1997. Vă puteți procura aceste predici, pentru a le citi sau asculta.
1. În fiecare predică și pildă din Noul Testament, cerința credinței precede botezarea. Astfel, copiii nefiind capabili de credință, nu trebuie botezați.
2. Nu există pilde explicite pentru botezul copiilor, în toată Biblia. În cele trei cazuri de „botezuri de familie” menționate (familia Lidiei, Faptele Apostolilor 16:15; familia temnicerului din Filippi, Faptele 16:30-33; și familia lui Stefana, 1 Corinteni 1:16), nu se face nici o menționare a copiilor, iar în cazul temnicerului din Filippi, Luca spune explicit: „i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui cât și tuturor celor din casa lui” (Faptele Apostolilor 16:32), implicând faptul că cei din familie care au fost botezați puteau înțelege Cuvântul.
3. Pavel (în Coloseni 2:12) a definit botezul în mod explicit, ca fiind un act făcut prin credință: „…fiind îngropați împreună cu El, prin botez, și înviați în El și împreună cu El, prin credința în puterea lui Dumnezeu.” În botez, ați fost înălțați împreună cu Hristos prin credință – propria credință, nu cea a părinților. Dacă nu este „prin credință” – dacă nu este o exprimare exteriorizată a credinței lăuntrice – nu este botez.
4. Apostolul Petru, în prima sa epistolă, definește botezul spunând astfel: „…nu este o curățire de întinăciunile trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos.” (1 Petru 3:21). Botezul este „o chemare către Dumnezeu, pentru o conștiință curată.” Este un act exteriorizat și o exprimare a mărturisirii și rugăciunii către Dumnezeu din interior, pe care o face cel care este botezat, nu părinții săi.
5. Când biserica Noului Testament a dezbătut problema din Faptele Apostolilor 15, dacă circumcizia va trebui încă ținută ca cerință a credincioșilor pentru a deveni creștini, este uimitor că nici măcar o dată în întreaga dezbatere nimeni nu a spus nimic despre botez, care a luat locul circumciziei. Dacă botezul este o simplă înlocuire a tăierii împrejur, ca simbol al noului legământ, iar ca atare este valid pentru copii, ca și pentru adulți, cum era circumcizia, cu siguranță ar fi fost timp pentru a dezvolta un argument pentru a arăta că circumcizia nu mai era necesară. Însă acest lucru nu a fost nici măcar pomenit.
Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care baptiștii ezită să adopte argumente teologice mai elaborate pentru botezul copiilor. Dar iată-ne acum la Romani 4:11, iar mulți dintre cei care botează copiii văd în acest verset o piatră de temelie a poziției lor. Lăsați-mă să arăt cum privesc ei chestiunea și apoi de ce nu sunt eu convins.
De ce mulți din tradiția reformată sprijină botezul copiilor?
Abordăm aici o tradiție reformată puternică, mergând până la John Calvin și Ulrich Zwingli, precum și alți reformatori. Eu nu disprețuiesc această tradiție. Şi timp de mulți ani, am încercat să fiu corect în fața argumentelor, îndeosebi pentru că mulți dintre eroii mei sunt din această tabără.
Principalul motiv pentru care această mare tradiție reformatoare sprijină botezul copiilor credincioșilor este că în Noul Testament apare o corespondență între circumcizie și botez. Așa cum circumcizia era dată ca un semn al „copiilor legământului” din Vechiul Testament, și botezul – semn al noului legământ – ar trebui dat „copiilor legământului” astăzi. De exemplu, în Coloseni 2:11-12 pare să fie o legătură între circumcizie și botez: „În El [Hristos] ați fost tăiați împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământești, fiind îngropați împreună cu El, prin botez…” Astfel că, prin acest argument, să zicem că există o anumită corelare între circumcizie și botez.
Ce putem face cu această corelație? Ei bine, timp de 400 de ani, un argument bine elaborat a fost făcut, anume că botezul înlocuiește circumcizia, ca semn al legământului, și că trebuie aplicat în biserică în felul în care a fost aplicat în Israel, adică pentru copiii membrilor legământului – atunci israeliții, acum creștinii. Astfel, spre exemplu, Westminster Directory for the Public Worship of God (Îndrumarul Westminster pentru Închinare Publică la Dumnezeu), acum 350 de ani, spunea: „Seminția și urmașii celor credincioși, născuți în sânul bisericii, au prin naștere părtășie la legământ și dreptul la pecetea acestuia, ca simbol al privilegiilor pământene ale bisericii evanghelice, nu mai puțin decât copiii lui Avraam din vremurile Vechiului Testament.”
Cu alte cuvinte, copii credincioșilor creștini de astăzi aparțin bisericii pământene în virtutea dreptului din naștere, trebuind să primească simbolul și pecetea legământului aidoma copiilor de opt zile ai israeliților din Vechiul Testament. Acesta este principalul argument.
De ce este Romani 4:11 piatra de temelie a multora care botează copiii?
Acum, ce relevanță are aici Romani 4:11? Dați-mi voie să vă citez dintr-o scrisoare – una foarte bună (ca spirit și conținut) – pe care am primit-o de la un apărător al botezului copiilor, după ce mi-am predicat mesajul despre botez în primăvara lui 1997. El era nemulțumit că nu abordasem versetul Romani 4:11. Iată de ce: „Pentru mine, Romani 4:11 este „piatra de temelie” în doctrina botezului copiilor. Înlătur-o și întreaga doctrină se năruiește.”
Dar ce anume vedeau el și alții în acest verset, care să îi convingă întru apărarea botezului infantil? Voi încerca să lămuresc. Să ne uităm la text. În versetul 9, Pavel ne amintește că „lui Avraam credința i-a fost socotită ca neprihănire.” Asta însemnând că el a fost îndreptățit și vrednic față de Dumnezeu doar prin credință. Apoi versetul 10 arată că acest lucru se petrecuse înainte ca Avraam să fie tăiat împrejur. „Dar cum i-a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.” Ideea este că îndreptățirea lui Avraam nu a fost adusă de tăierea împrejur, care a survenit mai târziu, ci numai prin credință.
Apoi se ivește crucialul verset 11, care funcționează ca un fel de definiție a tăierii împrejur: „Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credință, când era netăiat împrejur.” Așadar, circumcizia lui Avraam este descrisă aici ca „o pecete a acelei neprihăniri.”
De ce este acest lucru important? Deoarece conferă o dimensiune spirituală circumciderii, care este aidoma sensului botezului din Noul Testament – „un semn și o pecete a neprihănirii prin credință.” Noi spunem că botezul este o expresie a credinței adevărate și a poziției corecte față de Dumnezeu, pe care o avem prin credință, înainte de a fi botezați. Acest înțeles pare să îl aibă și tăierea împrejur, potrivit lui Pavel, în Romani 4:11. Circumcizia este simbol și pecete a credinței, pe care Avraam a avut-o înainte de a fi circumcis.
Așadar, vedeți ce înseamnă? Dacă circumcizia și botezul înseamnă același lucru – adică credința adevărată – atunci nu poți folosi acest sens al botezului, de sine stătător, ca argument împotriva botezului copiilor, pentru că circumcizia se făcea la copii. Cu alte cuvinte, nu poți spune pur și simplu „Botezul este o expresie și un semn al credinței; copiii nu au credință; ca atare, nu botezați copii.” Nu poți spune asta, deoarece Romani 4:11 spune că circumcizia înseamnă același lucru – un simbol al credinței – și se făcea la copii.
De aceea, Romani 4:11 este considerat de către unii a fi piatra de temelie în apărarea botezului infantil. Versetul definește circumcizia într-o modalitate care îi conferă același înțeles de bază precum al botezului, iar noi știm din Geneza 17 că circumcizia era menită de Dumnezeu pentru toți copiii evreilor.
„Acesta este legământul Meu pe care să-l păziți între Mine și voi, și sămânța ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur. Să vă tăiați împrejur în carnea prepuțului vostru: și acesta să fie semnul legământului dintre Mine și voi. La vârsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur, neam după neam: fie că este rob născut în casă, fie că este cumpărat cu bani de la vreun străin, care nu face parte din neamul tău.” (Geneza 17:10-12)
Astfel, chiar dacă circumcizia este descrisă de Pavel ca semn și pecete a neprihănirii credinței lui Avraam, ea fiind menită fiilor săi mici, fiilor acestora, chiar și servitorilor care nu erau evrei prin naștere.
Așadar, dacă circumcizia poate fi un semn al credinței și neprihănirii, putând fi dată tuturor copiilor israeliților (care nu au încă o credință proprie), atunci de ce nu ar fi făcut așijderea cu botezul copiilor creștinilor, chiar fiind un semn al credinței și neprihănirii (pe care ei încă nu le au)?
Ce vom răspunde noi la acest lucru?
Principala problemă cu acest argument este presupunerea greșită privind similaritatea oamenilor lui Dumnezeu din Vechiul Testament și oamenii lui Dumnezeu de astăzi. Această ipoteză presupune că modul în care Dumnezeu i-a adunat pe oamenii legământului, poporul lui Israel, în Vechiul Testament, și felul în care a adunat oamenii legământului de azi – Biserica – sunt atât de similare, încât diferitele simboluri ale legămintelor (botez și circumcizie) pot fi administrate în același fel. Aceasta este o presupunere greșită.
Există diferențe între oamenii noului legământ, adică ai Bisericii, și nația vechiului legământ, poporul lui Israel. Iar aceste diferențe explică de ce era potrivit să dai semnul vechiului legământ prin circumcizie copiilor lui Israel și de ce nu este potrivit să dai semnul noului legământ, botezul, copiilor din Biserică. Cu alte cuvinte, deși există o asemănare în sens între botez și circumcizie (vezi Romani 4:11), circumcizia și botezul nu au de jucat același rol în legământul oamenilor lui Dumnezeu, pentru că modurile în care Dumnezeu și-a adunat poporul în Vechiul Testament și cel în care a constituit Biserica de azi sunt fundamental diferite.
Pavel face limpede acest lucru, în câteva locuri. Să ne uităm la două dintre ele. Să mergem la Romani 9:6-8:
„Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toți cei ce se coboară din Israel, sunt Israel; și, măcar că sunt sămânța lui Avraam, nu toți sunt copiii lui Avraam; ci este scris: “În Isaac vei avea o sămânță, care-ți va purta numele.” Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca sămânță.”
Ceea ce este relevant pentru scopul nostru, în acest text, este că existau două „Israel”: un Israel fizic și un Israel spiritual. Versetul 6: „Căci nu toți cei ce se coboară din Israel [adică Israelul fizic, religios], sunt Israel [adevăratul Israel spiritual]”. Totuși Dumnezeu a rânduit ca întregul popor al lui Israel, deplin, în sensul larg, fizic, religios, să fie cunoscut ca popor al legământului și să primească semnul legământului prin binecuvântarea exterioară a acestui legământ – precum a fost și pământul făgăduit. (Geneza 17:8).
Oamenii legământului din Vechiul Testament erau feluriți. Ei erau israeliți în sensul fizic al termenului, circumciși, însă în grupul etnic național erau și rămășițe ale adevăratului Israel, adevărații copii ai lui Dumnezeu (versetul 8). Acesta este felul în care a rânduit Dumnezeu: El s-a legat printr-un legământ de un popor etnic și de urmașii acestuia; le-a dat acelor oameni semnul legământului, circumcizia, însă El a lucrat în acel grup etnic în așa fel încât să existe o chemare a adevăraților oameni ai Săi.
Cum este Biserica o continuare a lui Israel?
Survine acum pentru noi întrebarea: este Biserica din Noul Testament – Biserica de astăzi – o continuare a grupului mare, amestecat, etnic și național, religios al lui Israel, sau este o continuare a rămășițelor adevăraților fii ai lui Avraam, care sunt copiii lui Dumnezeu prin credința în Hristos? Suntem noi născuți din duh, o nouă comunitate a legământului prin legea lui Dumnezeu scrisă în inimile noastre și definită prin credință? Nu trebuie să ghicim acest lucru.
Pavel lămurește lucrurile în Galateni 4:22-28:
„Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, și unul din femeia slobodă.
Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduință. […] Şi voi, fraților [adică Biserica], ca și Isaac, voi sunteți copii ai făgăduinței.”
Cine sunt acești „frați”? Ei sunt Biserica. Biserica nu este o descendență amestecată, precum seminția lui Avraam. Biserica nu este precum Israel – o mulțime fizică având în ea o mică rămășiță a adevăraților sfinți. Biserica este alcătuită din sfinți, prin definiție. Biserica este continuarea rămășiței de credincioși. Așa cum spune versetul 28, Biserica este „ca și Isaac, copii ai făgăduinței.”
Poporul legământului din Vechiul Testament era alcătuit din oameni ai lui Israel după trup – o națiune etnică, națională și religioasă cuprinzând „copiii după trup” și „copiii lui Dumnezeu.” Ca atare, se cuvenea ca circumcizia să fie dată tuturor copiilor în sensul trupesc.
Însă oamenii noului legământ, și anume Biserica lui Isus Hristos, sunt un grup construit într-un mod fundamental diferit. Biserica nu este bazată pe elemente distinctive etnice și naționale, ci doar pe realitatea credinței, prin harul din puterea Sfântului Duh. Biserica nu este o continuare a lui Israel ca întreg; este o continuare a adevăratului Israel, rămășița – nu copii trupești, ci copii ai făgăduinței.
Prin urmare, nu este nimerit ca copiii născuți doar după trup să primească semnul legământului, botezul.
Biserica este o comunitate a noului legământ – „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu” (Luca 22:20; 1 Corinteni 11:25) – asta spunem când primim împărtășania. Noul legământ este lucrarea duhovnicească a lui Dumnezeu de a pune Duhul Său în noi, de a-și scrie legea în inimile noastre, de a ne face să mergem supuși legii. Este o comunitate spirituală autentică. Spre deosebire de comunitatea vechiului legământ, este definită de viață spirituală și credință adevărată. Deținerea acestor lucruri te faci să aparții Bisericii. Astfel, să dai semnul legământului, botezul, celor care sunt doar copii de trup și nu au vreo dovadă a unei noi nașteri sau a prezenței Duhului, a legii scrise în inimi sau a credinței vitale în Hristos, este un lucru contradictoriu sensului comunității noului legământ, precum și o întoarcere înapoi din punct de vedere al istoriei ispășirii.
Biserica nu este o reluare a lui Israel. Este un avans al lui Israel. A aplica simbolul legământului ca și cum acest avans nu ar fi avut loc, este o mare greșeală. Noi nu ne botezăm copiii potrivit trupului, nu pentru că nu i-am iubi, ci pentru că vrem să păstrăm pentru ei neprihănirea și puterea comunității spirituale pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru biserica cea încrezătoare în Hristos cel viu.
Eu mă rog pentru ca voi să fiți convinși de aceste lucruri, ca mulți dintre cei care au fost ținuți pe loc să fie botezați, pentru a nu se conforma cu vreo constituție bisericească, ci cu credința și supunerea întru slăvirea noului legământ, a lucrării lui Dumnezeu în viețile voastre. Ați fost spălați de sângele Mielului? Vă sunt iertate păcatele? Ați murit cu Hristos și ați înviat prin credință, pentru înnoirea traiului vostru? Locuiește Duhul lui Hristos în voi? Vă este legea scrisă în inimă? Veniți, atunci, și pecetluiți acest lucru prin botez, proslăvind lucrarea noului legământ al lui Dumnezeu în viața voastră.
John Piper este întemeietor și predicator al desiringGod.org și rector al Colegiului și Seminarului Betleem. Timp de 33 de ani, a servit ca pastor la Biserica Baptistă Betleem, Minneapolis, Minnesota. El este autorul a peste 50 de cărți.
