Apele Botezului
de Philip W. Butin
Retipărit din numărul din Iunie 1995 a revistei Presbyterian Survey (acum Presbyterians Today)
Unul dintre motivele principale pentru discuția din jurul subiectului doctrinei botezului printre Presbiterienii contemporani este convingerea istorică Reformată că “Duhul Sfânt ne va deține în apele botezului” (“Declarația Scurtă a Credinței”). Într-o perioadă în care angajamentul Creștin serios este tot mai limitat în încercarea de a ține pasul cu valorile schimbătoare ale societății noastre, nu este ușor de a înțelege natura și implicațiile precise pe care botezul lui Dumnezeu le are asupra noastră. Majoritatea dintre noi nu mai avem nicio iluzie că trăim într-o “cultură Creștină”. Însă acest lucru nu înseamnă neapărat că am îmbrățișat o nouă înțelegere a ceea ce însemnă a fi poporul lui Dumnezeu, ce reprezintă o conformare către noua situație în care ne aflăm acum.
O întoarcere scurtă la rădăcinile noastre Reformate ne ajută să clarificăm ce este în joc. În urmă cu secole John Calvin a identificat puterea botezului lui Dumnezeu asupra Creștinilor cu ajutorul cuvintelor: “Viețile noastre nu ne aparțin nouă, ci lui Dumnezeu.” Factul crucial al vieții Creștine, spune el, este acela că “noi suntem consacrați și dedicați lui Dumnezeu”. Asta înseamnă că “putem vorbi, gândi, medita sau face orice doar cu ajutorul unei viziuni divine.” Asta este ceea ce a Doua Confesiune Helvetică înseamnă când explică că în botez “cei aleși sunt consacrați Domnului”. Mai recent, asta este și ceea ce “O Nouă Declarație Scurtă a Credinței” înseamnă atunci când începe cu fraza: “În viață și moarte noi aparținem lui Dumnezeu.”
Nu ne deținem pe noi înșine. Noi suntem poporul lui Dumnezeu. Noi îi aparținem lui Dumnezeu. În calitate de Creștini, nu ne află la mila torentului de valori sociale și trenduri culturale ce se învârt și se schimbă în jurul nostru. În schimb, noi ne aflăm la mila lui Dumnezeu, care obține prin apele purificatoare ale botezului.
Încercând să înțelegem ceea ce înseamnă pentru noi “să-i aparținem lui Dumnezeu”, în calitate de Presbiterieni Americani de la începutul secolului 21, este o provocare. Însă acum mai mult ca niciodată este crucial să recuperăm legătura istorică Reformată dintre botez și puterea lui Dumnezeu în viețile noastre, în calitate de credincioși Creștini. Următoarele puncte pot oferi un început.
1. Botezul lui Dumnezeu, prin care El ne deține, este grațios și necondiționat.
În ciuda divergențelor noastre asupra altor subiecte, Presbiterienii pot fi de acord cu siguranță că botezul reprezintă toată sfințenia noastră. Dacă cunoaștem orice lucru ce este distinct Presbiterian, atunci știm că sfințenia lui Dumnezeu extinsă nouă prin Isus Hristos este conform și cheamă propriul nostru răspuns de sfințenie. Știm deasemenea că relația noastră cu Dumnezeu depinde în primul rând de ceea ce Dumnezeu a făcut și doar în pe plan secundar de ceea ce noi vom face sau nu. După cum practică Presbiterienii, botezul este un sacrament puternic născut din acest adevăr. Și deaorece chemarea puternică a lui Dumnezeu precede și evică răspunsul uman de credință, este normal ca părinții Creștini, care sunt membrii activi ai bisericii, să-și prezinte copiii pentru botez, ca prunci sau copii foarte tineri.
Sfințenia pe care Dumnezeu o extinde spre noi prin botez nu este genul de “sfințenie ieftină” despre care Dietrich Bonhoeffer ne-a avertizat. Prin credință, sfințenia este liberă pentru noi, în sensul că nu este obținută sau meritată. Însă nu a fost gratis pentru Dumnezeu. Prețul său a constat în viața unicului Său Fiu, Isus. Și la un nivel uman, ne costă și pe noi proprile vieți, ce sunt deținute acum necondiționat de Dumnezeu. Botezul acceptă intenția noastră de a trăi în calitate de oameni ai lui Dumnezeu.
Atunci când Presbiterienii vorbesc despre botez ca un legământ, subliniem angajamentele multiple implicate. În primul și cel mai de bază rând, există angajamentul lui Dumnezeu pentru noi. Apoi există angajamentele pe care comunitatea de credință le face față de noi. În final, și nu mai puțin important, sunt angajamentele pe care noi le face față de Dumnezeu, față de copiii noștrii și față de biserică. De aceea Cartea Ordinii transformă într-un ecou tratarea cu două tăișuri a lui Calvin a caracterului botezului, când spune:
“Botezul dă naștere și crează ceea ce Cuvântul proclamă: Sfințenia mântuitoare a lui Dumnezeu oferită tuturor oamenilor. Botezul este darul de sfințenie al lui Dumnezeu și deasemenea chemarea lui Dumnezeu la sfințenie. Botezul cheamă la mântuire, la credință, la disciplină. Botezul oferă bisericii identitatea sa și cere un angajament din partea bisericii, prin care să administreze lumea.”
Mulți Presbiterieni contemporani pot fi oarecum deranjați cu gândul că puterea lui Dumnezeu asupra noastră este necondiționată. Însă totul depinde de cum definim “comfortul.” Catechismul Heidelberg începe cum întrebarea: “Care este singurul tău comfort, în viață și în moarte?” Răspunsul: “Că aparțin – trup și suflet, în viață și moarte – nu mie însumi, dar Mântuitorului meu, Isus Hristos…” Astfel putem evidenția comfortul perfect pe care-l putem obține din asigurarea că Hristos ne iartă, ne eliberează de rău, ne protejează, guvernează circumstanțele salvării noastre, ne promite viață eternă, și ne oferă voință și puterea de a trăi pentru Dumnezeu. Practic vorbind, ideea de bază este că Hristos s-a aflat în locul nostru, a îndeplinit toate condițiile divine pentru salvarea noastră. Nimic din ce facem sau eșuăm nu ne poate separa pe noi de dragostea lui Dumnezeu prin Isis Hristos, Domnul nostru (Romani 8:38).
2. Botezul lui Dumnezeu, prin care El ne deține, este corporat și obișnuit
În multe părți ale vieții Americane, individualismul neschimbat ce a caracterizat timp de multă vreme cultura noastră, a fost acum analizat și dovedit a fiind incomplet. Totuși, însă rămâne în multe dintre ideile populare pe care le aducem în biserică. Botezul nu este o excepție.
Mulți dintre noi încă ne ținem de ideile botezului ca o sursă de sfințenie ce este subiectul planurilor, opiniilor, cererilor, gusturilor și preferințelor noastre personale.Putem vedea botezul ca un drept privat ce merge împreună cu datoria față de biserică. Putem crede prin botez Dumnezeu se află undeva aproape, gata să ne ajute. Cu aceste presupuneri individualiste este dificil de a aprecia înțelegerea Reformată a botezului ca un legământ sacru în care noi și copiii noștrii suntem uniți inserparabil, în calitate de membrii, de Hristos și de comunitatea vie a credinței prin Duhul Sfânt.
În contrast, înțelegerea Biblică a botezului subliniază și întărește cu putere natura sa corporată și obișnuită. Capitolul 12 din Primii Corintinieni declară că împreună, Creștinii constituie Trupul lui Hristos și sunt membrii individuali ai acestuia. În același context, apostolul Pavel spune: “Prin unicul Duh suntem toți botezați în același trup… și noi toți am fost creați pentru a bea din unicul Duh.” (12:13). Botezul implică o apartenență activă la Trupul lui Hristos: comunitatea de credință. Sensul de bază a unui “membru” este o parte sau o membrană. Toate aceste lucruri implică că a încerca trăirea unui vieți Creștine departe de biserică este o contrazicere în termeni.
Botezul ne cheamă la felul de împărtășire reciprocă ce i-a caracterizat pe Creștinii timpurii, și ce i-a determinat pe alții să spună despre ei: “Vedeți cum se iubesc unii pe alții!”
3. Botezul lui Dumnezeu, prin care El ne deține, este transformator și eliberator
În mod tradițional, Presbiterienii au înțeles eficiența sacramentului botezului ca fiind centrată în transformarea puterii Duhului Sfânt. Textele despre botez din Noul Testament, asemeni Colosieni 2:8-3:17, ne amintesc că botezul inițiază un proces pe viață a transformării și eliberării, ambele în comunitatea de credință și în indivizii ce fac parte din aceasta. În acel proces noi murim împreună cu tot ce este rău în viața noastră obișnuită și în viața noastră personală – iar apoi ne ridicăm împreună într-o nouă viață alături de Hristos.
Există o tendință problematică în biserica de astăzi de a defini eliberarea în termenii ce au afișat-o deasupra/împotriva trasnformării personale. Prea def libertatea este înțelească greșit ca fiind dreptul de a urma o cale impusă de sine spre împlinire personală, bazată e presupunerea că trasnformarea dorințelor, obiceiurilor, valorilor și tendințelor noastre naturale este imposibilă.
Botezul ne cheamă să avem speranță în Dumnezeu pentru mai mult. Noi botezăm prin natura puternică a Treimii. Dumnezeu nu este doar Creatorul nostru. Prin Hristos, Dumnezeu este deasemenea și Mântuitorul nostru. În calitate de Duh Sfânt, Dumnezeu este deasemenea și Eliberatorul și Transformatorul nostru. Ca creștini, nu suntem lăsați să ne adâncim în limitările și posibilitățile noastre naturale din lumea noastră, cultura noastră sau tendințele noastre individuale.
Dumnezeul trinitar ce a creat această lume lucrează deasemenea activ în acea lume, pentru a o mântui și transforma conform viziunii conducerii divine.
Prin credință în acest Dumnezeu trinitar, botezul ne cheamă pe noi toți să facem parte din administratrea transformării și eliberării ce reprezintă lucrarea Duhului ce trăiește în mijlocul nostru. În timp ce îmbrățișăm această chemare din această viață, ne găsim pe noi înșine transformați personal și corporeal de către Dumnezeul viu, în timp ce primim dovada acelei libertăți unice ce constă în armonia cu scopul ultim al lui Dumnezeu pentru întreaga creație.
