Botezul in Biblie

INTRODUCERE

1) PUNCTE REZUMAT

A) Botezul înseamnă a fi scufundat într-o anumită entitate astfel că un lucru este identificat cu altul, uneori actual uneori simbolic.

B) Există cel puțin 7 botezuri menționate în Biblie, dintre care două se aplică în mod direct la creștini: botezul Duhului Sfânt. Botezul în apă [creștin, adică, Era Bisericii].

C) ARGUMENTE

1) ARGUMENTUL UNU

a) Dacă există un singur botez care mântuiește spre viața veșnică, (Efeseni 4:4-5 + 1:13-14),
b) și dacă botezul Duhului Sfânt de fapt identifică credinciosul cu Cristos – în Trupul Său Biserica, (Romani 6:3 + 1 Corinteni 12:13) și îl sigilează pentru viața veșnică, (Efeseni 1:13-14),
c) atunci botezul care mântuiește este botezul Duhului Sfânt și nu botezul în apă.

2) ARGUMENTUL DOI

a) Dacă botezul este o identificare,

b) atunci botezul în apă este o identificare de un anumit fel.

c) de vreme ce unul observă să unul nu devine de fapt identificat cu apa când acesta este botezat în apă

d) atunci botezul în apă nu este un botez real ci este simbolic a ceva: simbolic de a fi identificat cu Cristos după cum este afirmat în ARGUMENTUL A. Aceasta este paralel cu botezul în apă al Domnului nostru prin Ioan Botezătorul, fiind simbolic despre botezul Lui real: botezul crucii, al morții Lui și al ispășirii înlocuitoare pe cruce, și anume, al identificării Lui cu păcatele întregii lumi.

3) ARGUMENTUL TREI

a) De vreme ce botezul Duhului Sfânt nu este ceva ce individul face de fapt, ci mai degrabă este ceva ce Dumnezeu Duhul Sfânt face, (Efeseni 1:13-14, 1 Corinteni 12:13), individul fiind pasiv într-un astfel de botez;

b) și deoarece botezul Duhului Sfânt este singurul botez care este parte din procesul actual, real, de mântuire spre viața veșnică;

c) atunci pasajele care poruncesc individului să fie botezat trebuie să se refere la botezul în apă ca simbolic al individului care deja a fost mântuit spre viața veșnică, deoarece botezul în apă este o activitate care este de înfăptuit de către individ și nu de către Duhul Sfânt.

4) ARGUMENTUL PATRU

a) De vreme ce duzine de pasaje stipulează că viața veșnică este primită la un moment al credinței singure numai în Cristos – fără nici o mențiune a oricărei alte cerințe.

b) Și de vreme ce a fi mântuit spre viața veșnică este stipulat nu prin fapte, nici prin alte fapte drepte, și nici fapte ale noastre

c) Atunci botezul în apă este exclus din ceea ce trebuie să facă cineva pentru a avea viață veșnică.

2) BOTEZUL DEFINIT

[Vines Expository Dictionary, Fleming H. Revell, Old Tappan, NJ, 1981, pag. 96-97]:

SUBSTANTIV:

„BAPTISMA botez, constând în procesul de imersiune, submersiune și apariție (de la baptw, a scufunda).”

VERB:

„BAPTIZO a boteza, în primul rând o formă frecventativă a lui baptw, a scufunda, a fost folosit printre greci pentru a semnifica vopsirea unei haine, sau tragerea de apă prin scufundarea unui vas în altul, etc. Plutarchus îl foloseşte despre extragerea vinului prin scufundarea cupei în castron

(Alexis, 67) şi Platon, metaforic, despre a fi copleșit [scufundat] de întrebări (Euthydemus, 277 D).”

Cuvântul „botez” apare în Noul Testament destul de frecvent ca o traducere a cuvântul grecesc care este transliterat în engleză ca „baptisma”. Fiecare literă din greacă este transliterată la o literă engleză corespondentă cu ultimul „a” fiind fiind abandonat pentru a oferi o pronunțare engleză mai potrivită rezultând în cuvântul „baptism” (botez, n. tr.). Cuvântul „baptism” este prin urmare un cuvânt grecesc care a fost transliterat şi adoptat în vocabularul englez. Deci cuvântul „baptism” nu este un cuvânt nativ limbii engleze şi prin urmare acesta nu are nici un înțeles original ca un cuvânt engelz după cum apare în Scriptură. Singurul înțeles în Scriptură pe care acest cuvânt îl are este înțelesul său intenționat şi orginal grecesc. În greacă înțelesul de bază al cuvântului „baptizo”, care este forma verbului din substantivul „baptisma”, este a identifica. Ce este acel botez-identificare depinde de contextul pasajului. Forma verbului lui „baptisma” care este „baptizo” = a boteza este forma verbului mai frecvent utilizat care este foarte strâns înrudit cu verbul grecesc „bapto” care înseamnă a scufunda. „Bapto” a fost folosit printre greci a semnifica vopsirea unei haine prin scufundarea ei în vopsea, sau extragerea vinului prin scufundarea cupei în castron. Filozoful grec Platon, (Euthydemus, 277 d.Cr.), a folosit cuvântul „bapto” într-un sens metaforic pentru a descrie condiția de a fi copleșit – inundat, cufundat în întrebări. Cuvântul „bapto” are acelaşi înțeles ca „baptizo”, dar este într-o formă diferită. Acest cuvânt, de exemplu, este folosit în Luca 16:24:

A) [Luca 16:24]:

„şi [omul bogat care este în compartimentul Chinuri din Hades] a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi scufunde vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.” ”

„bapsE” = „să i se permită să scufunde”, aorist, vocea activă, modul subjonctiv =

„ca el să poată să scufunde”

Omul bogat cerea lui Avraam ca lui Lazăr să i se permită să „bapsE” degetul său în apă şi să îl aducă până la el şi să îl pună pe limba omului bogat. Forma verbului „bapto” aici ar putea însemna doar „a pune în” sau „a scufunda”. Deci „bapto” şi „baptizo” amândouă înseamnă „a așeza în.”

B) [Compară Ioan 13:26]

„Isus a răspuns: „Acela [cel care Mă va trăda] căruia îi voi întinge bucăţica [o bucată de pâine acoperită cu sos], când am scufundat-o.” Şi când El a scufundat bucăţica, El a dat-o lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon.”

„Eu [voi] fi scufundat” = „bapsO” = viitor, indicativ

„El a scufundat” = „[Acela] fiind scufundat” = „bapsas”, participiul aorist pentru substantiv

Isus spune în acest verset, „Eu voi identifica trădătorul printre noi prin înmânarea lui a acestei bucățele de mâncare pe care eu urmează să o scufund [timpul viitor] aici în sos.” Şi apoi El a devenit cel care scufundă bucățica [participiul aorist pentru substantiv]. Cuvintele folosite pentru a descrie acțiunea de a pune pâinea în sos sunt formele respective ale verbului „bapto”, care înseamnă a pune în, a scufunda în.

C) [Compară Apocalipsa 19:13]:

„Era îmbrăcat cu o haină scufundată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.” ”

Cuvântul grecesc tradus în engleză „scufundat” este din nou forma proprie a verbului „bapto” însemnând pus în sânge.

Homer, poetul, în „Odiseea” compară șuieratul ochiului arzător al ciclopilor cu sunetul pe care apa îl face când un fierar pune – „botează” – un fier fierbinte în apă pentru a tempera metalul. Cuvântul pe care Homer îl foloseşte este cuvântul grecesc pentru botez pentru a descrie acțiunea de scufundare a metalului fierbinte în apa care rezultă într-un sunet șuierat. Homer foloseşte acest botez ca o analogie pentru a compara ceea ce s-a întâmplat când ochiul ciclopilor a fost străpuns. Odiseea de asemenea se referă la un personaj numit Lucien care visează că el a văzut o pasăre imensă care a fost lovită cu o săgeată puternică şi în timp ce ea zboară sângele ei curge pe nori şi cuvântul pe care Homer îl foloseşte pentru a descrie această acoperire a norilor cu sângele păsării este cuvântul grecesc pentru a boteza. Pasărea a botezat norul cu sângele ei – norul a fost inundat, adică, scufundat cu sânge care a curs din abundență din imensa pasăre rănită. În cealaltă scriere a lui Homer, „Iliada”, noi avem un soldat rănit care se spune că botează pământul cu sângele lui – acesta este sângele lui care acoperă pământul. Cuvântul folosit este cuvântul din greacă pentru botez. Alt scriitor grec Euripide foloseşte cuvântul grecesc pentru botez pentru a descrie o corabie care se scufundă permanent sub suprafață. Un alt scriitor grec „Zenophen” în compoziția lui numită „Anabasis” foloseşte cuvântul botez pentru a descrie soldații greci care, înainte de bătălie, se adună în jur şi scufundă vârfurile suliţelor lor în sânge. Autorul descrie scufundarea vârfurilor suliţelor în sânge ca botezând vârfurile săgeților. Noi avem cuvântul botez în scrierile seculare care descriu o persoană care este copleșită, adică, o persoană care este scufundată în calamități. Traducerea Septuagintă, (traducerea Vechiului Testament din ebraică în greacă), care a fost făcută după perioada greacă clasică, traduce Levitic 24:6 într-un fel care face lumină cu privire la înțelesul verbului grecesc „bapto”:

„Şi preotul va scufunda degetul său în sânge”

„sânge” = sângele de sacrificiu care a fost adunat.

„Şi protul va scufunda” =

„scufunda” = traducerea engleză pentru cuvântului grecesc pentru „botez” care este folosit pentru a traduce cuvântul ebraic însemnând a scufunda în acest verset din Vechiul Testament. Observaţi că cuvântul ebraic care este tradus „stropire” mai târziu în acest verset cu siguranţă nu este tradus botez în Septuaginta greacă deoarece există un cuvânt grecesc separat pentru stropire. Aceasta indică faptul că cuvântul a boteza a însemnat a pune în ceva. Deci punând toate acestea împreună avem înțelesul cuvântului a boteza:

A pune în sau a introduce în şi aceasta este tot ceea ce înseamnă acest cuvânt. Deci botezul în Scriptură este deseori spus a face ceva care un ritual în mod evident nu poate înfăptui – ca:

D) [Romani 6:3]:

„Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?”

În lumina a ceea ce cuvântul botez înseamnă, Romani 6:3 de mai sus nu poate portretiza un ritual de botez în apă ci mai degrabă o identificare reală a unui credincios cu Cristos şi moartea Lui prin un anumit intermediu altul decât scufundarea în apă, (răspuns: şi aceasta înseamnă că este prin Duhul Sfânt).

E) [Evrei 9:10]:

„Ele sunt doar nişte porunci pământeşti date, ca toate cele privitoare la mâncări, băuturi şi felurite spălături [„baptismois”], până la o vreme de îndreptare.”

Aici avem forma substantivă „baptismois” din substantivul de bază „baptisma” din care noi obținem cuvântul nostru baptism (botez, n. tr.). Aici în Evrei 9:10 cuvântul este folosit pentru a descrie spălările ceremoniale cerute de ritualurile din Iudaism care descriu un obiect care este scufundat sub apă şi apoi obiectul a fost scuturat. Aceasta descrie o spălare ceremonială.

F) [Marcu 7:1-4]:

(v. 1) „Fariseii şi câţiva cărturari, veniţi din Ierusalim, s-au adunat la Isus.

(v. 2) Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mâinile necurate, adică nespălate. –

(v. 3) (Fariseii însă şi toţi iudeii nu mănâncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mâinile, după datina bătrânilor.

(v. 4) Şi când se întorc din piaţă, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le ţină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor.) –”

„spălarea” = „baptismous”

Acest pasaj foloseşte cuvântul „baptismous”, o formă a substantivului cheie „baptisma”, pentru a descrie spălările ceremoniale a paharelor şi ulcioarelor şi a căldărilor şi a paturilor (= „klinOn” = Str. # 2825, literar mici canapele sau perne care nu se strică atunci când sunt băgate în apă. Mai multe detalii în engleză: aici). Aceasta implică o scufundare în apă. Şi desigur cuvântul „baptisma” este folosit despre ceremonia botezului în apă: Compară Matei 3:7; 3:16; Ioan 4:1; Faptele Apostolilor 16:33; 1 Corinteni 1:14. Astfel în baza a ceea ce am văzut, când Noul Testament vorbeşte despre ceremonia botezului în apă cuvântul botez trebuie să însemne punerea în. O persoană este pusă în, adică, introdusă în apă când el este botezat. Şi aceasta este tot ceea ce înseamnă cuvântul. Acesta nu înseamnă stropire şi acesta nu oferă mai mult decât o identificare – o scufundare – în orice contextul descrie. În cazul botezului în apă identificarea sau scufundarea este apa şi numai apa. (Semnificația simbolică totuşi este unul de recunoaștere că unul deja a fost identificat cu Isus Cristos şi ceea ce El a făcut pe cruce). Scufundarea în – punerea în – este a identifica un obiect cu altul astfel că o relaţie a fost schimbată de la starea sa originală. Astfel când cuvântul „baptizo” = a boteza este folosit acesta semnifică faptul că un lucru este astfel identificat cu altul că natura caracterului celui dintâi este schimbată.

Dr. John Danish afirmă în caseta #76Ro 66 intitulată „Moartea prin Botez Nr. 3, Romani 6:3-4”, 1976:

„Aici este lucrul „A” şi aici este lucrul „B”. Lucrul „B” are un caracter ca „B”. Dar „B” este identificat cu „A” într-un astfel de fel încât rezultatul „AB” – un caracter total diferit decât a fost original. „B” este identificat cu „A” că „B” nu mai este mai departe ce a fost odată. Caracterul său sau poziția sau calitatea a fost schimbată într-un anumit fel astfel că acum este „AB”. Este un lucru diferit…

… Acum cuvântul botez poate simboliza o schimbare reală care deja a avut loc, sau acesta poate simboliza ceva care urmează să aibă loc. Din folosirea clasică şi din folosirea limbajului Noului Testament grecesc, după cum a fost folosit pe străzile din lumea Noului Testament, pe care noi o numim koine sau limba greacă comună, conceptul de bază al botezului este a scufunda – identificarea ca rezultat al scufundării. Deci în alte cuvinte, tu ai „B” fiind scufundat în „A” astfel că rezultatul este ceva total diferit „AB”, o combinație.”

ȘAPTE BOTEZURI IMPORTANTE ÎN BIBLIE

În Scriptură există șapte botezuri importante care cad în două feluri diferite:

Patru botezuri uscate care sunt botezuri reale – identificări reale şi schimbări reale.

Trei botezuri ude care sunt simbolice despre un eveniment efectiv care deja a avut loc sau care va avea loc.

1) BOTEZUL LUI MOISE

A) [1 Corinteni 10:1-3]:

(v. 1) „Fraţilor [prieteni evrei], [eu, Pavel] nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri [strămoșii noştri: evreii care au trăit în generația exodului când ei au scăpat din Egipt] toţi au fost sub nor.”

[„sub nor” = norul care i-a condus spre libertate din Egipt şi apoi prin pustie ca o călăuză ziua, (Exod 13:21). Acest nor care era prezent la Marea Roșie când generația exodului de evrei au venit la țărmul acelei mări şi urmau să traverseze – acest nor a fost dovada slavei lui Dumnezeu – a puterii Lui Atotputernice. Evreii au descris aceasta ca gloria shekinah în comentariile lor scrise la Vechiul Testament numite Targums.

1) Compară Exod 13:21-22]:

(v. 21) „Domnul mergea înaintea lor [israeliții scăpați], ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea.”

(v. 22) „Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopţii.”

Poporul evreu a devenit identificat cu gloria shekinah a lui Dumnezeu – a lui Isus Cristos, (1 Corinteni 10:4) – ziua şi noaptea, noaptea şi ziua. Acel nor era o manifestare a Domnului Dumnezeu Însuși – gloria Lui vizibilă. Evreii au numit această shekinah a lui Dumnezeu glorie. Gloria shekinah a lui Dumnezeu, gloria manifestată a lui Dumnezeu, a fost identificată cu Israel Poporul Ales al lui Dumnezeu:

2) [Compară Romani 9:4]:

„Poporul Israel. A lor este înfierea ca fii; a lor este slava divină [slava shekinah a lui Dumnezeu], legămintele, primirea Legii, închinarea în templu şi promisiunile.”

A continuat) [1 Corinteni 10:1-2 continuare]:

(v. 1 continuare) „Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin Marea [Roșie],” [spre libertate]

(v. 2) „toţi au fost botezaţi în Moise în nor [în slava lui Dumnezeu] şi în mare.”

„botezați în Moise” = înseamnă că ei au fost identificați cu Moise într-o anumită privință.

„şi toţi [evreii] au fost botezați în Moise în nor [în slava lui Dumnezeu] şi în mare” =

Toţi evreii din generația exodului au fost identificați cu Moise ca poporul ales al lui Dumnezeu şi omul ales al lui Dumnezeu pentru a-i conduce. Moise şi generația evreiască a exodului eu fost botezați în nor şi în mare – identificați cu Dumnezeu în manifestarea Lui de Sine ca nor şi ei au fost de asemenea identificați cu Moise conducându-i prin mare în evenimentul scăpării lor de egipteni prin ea.

[Dr. John Danish afirmă aceasta în acest fel, (op cit)]:

„[Evreii au fost] identificați cu slava lui Dumnezeu care a fost prezentă acolo printre ei. În timp ce treceau prin minunea din Marea Roșie, ei au fost identificați cu Moise în experiența de a umbla cu picioarele uscate prin mare şi scăparea de forțele de atac ale lui Faraon care se apropiau.”

Evreii au fost identificați cu slava shekinah a lui Dumnezeu în timp ce Domnul nostru Isus Cristos i-a condus ziua prin manifestarea Lui într-un nor şi noaptea prin manifestarea Lui într-un stâlp de foc:

A continuare) [1 Corinteni 10:1-3 continuare]:

(v. 2) „toţi au fost botezaţi în Moise în nor şi în mare.”

(v. 3-4) „toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; [acea Stâncă a fost norul ziua şi stâlpul de foc noaptea] şi acea stâncă era Hristos.”

Deci botezul lui Moise a fost un botez ca a identificat generația exodului a evreilor cu Moise cu privire la libertatea spre care ei au fost conduși şi aceasta i-a identificat pe ei cu conducerea Domnului Isus Cristos în forma norului slavei shekinah – El a fost Dumnezeul lor şi ei au fost poporul Lui:

3) [Exod 6:6-7]:

(v. 6) „De aceea, spune copiilor lui Israel: „Eu sunt Domnul: Eu vă voi izbăvi din muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor. De asemenea, Eu vă voi răscumpăra cu braţ întins şi cu mari judecăţi.”

(v. 7) „Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v-a izbăvit de muncile cu care vă apasă egiptenii.”

„Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru” =

Încă din acele vremuri străvechi, poporul lui Israel a fost identificat cu Unicul şi Singurul Dumnezeu Creator al universului – Dumnezeu lui Avraam, Isaac şi Iacov. Şi Dumnezeu a fost identificat cu ei.

2) BOTEZUL CRUCII – AL LUI CRISTOS PURTÂND PĂCATELE ÎNTREGII LUMI.

A) [Isaia 53:4-6]:

(v. 4) „Totuşi El [Isus Cristos] suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.”

(v. 5) „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne-a dat pacea era peste El, şi prin rănile Lui suntem [a fi spiritual] tămăduiţi. [de fărădelegi – de păcat]”

(v. 6) „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul [Dumnezeu Tatăl] a pus asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.”

Observaţi cuvintele, „peste El” şi „a pus asupra Lui” indicând o scufundare a Domnului nostru în – sau o identificare a Domnului nostru cu – un botez în – păcatele întregii lumi: „nelegiuirea noastră a tuturor.” Compară 1 Ioan 2:2.

B) [1 Petru 2:24]:

„El [Isus Cristos] a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de [controlul] păcatului [natura] şi să trăim pentru dreptate; căci prin rănile Lui aţi fost vindecaţi [de păcat].”

C) [2 Corinteni 5:21]:

„Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut să fie păcat pentru noi, ca noi să fim dreptatea lui Dumnezeu în El.”

Observaţi cuvintele „să fie păcat pentru noi”, care semnifică o identificare a Domnului nostru cu păcatele întregii lumi.

Aceste versete explică natura botezului crucii: Domnul Isus Cristos a fost făcut păcat. Păcatul a fost pus peste El de către Dumnezeu Tatăl. El a devenit scufundat în, El a devenit identificat cu, El a fost botezat în păcatele întregii lumi, trecute prezente şi viitoare.

Evangheliile lui Matei şi Marcu se referă la botez în mod specific:

D) [Marcu 10:35-39, (Matei 20:20-23a)]:

(v. 35) „Fiii lui Zebedei, Iacov şi Ioan, au venit la Isus şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să ne faci ce-Ţi vom cere.”

(v. 36) El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?”

(v. 37) „Dă-ne”, I-au zis ei, „să şedem unul la dreapta Ta, şi altul la stânga Ta, în slava Ta.”

(v. 38) Isus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi [din] paharul pe care îl beau Eu sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care sunt botezat Eu?”

[Isus spune, „Puteți voi într-adevăr să suferiți pe cruce pentru păcatele întregii lumi, să deveniți total scufundați în răul lumii – de dragul dreptății?” Isus Cristos urmează să meargă la cruce. El urmează să devină identificat cu, adică, botezat cu păcatele întregii lumi. El nu vorbeşte despre botezul în apă aici. El vorbeşte despre un fel de botez care va veni peste El, şi El cere ucenicilor Iacov şi Ioan, care caută un loc special de autoritate în împărăţia Lui, „Sunteţi voi capabili să suportați acest botez pe care eu urmează să îl experimentez.”]

E) [Compară Matei 26:39]:

„Apoi a mers puţin mai înainte, [Isus] a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” ”

F) [Compară Ioan 18:11]:

„Isus a zis lui Petru: „Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” ”

Paharul în versetele menționate anterior se referă la cruce – paharul suferinței – paharul de a fi făcut păcat. El care nu a cunoscut nici un păcat a devenit păcat pentru noi pentru a plăti pentru păcatele întregii lumi. Astfel că mânia Tatălui ar cădea pe Fiul în timp ce El a purtat păcatele lumii. (Isaia 53:4-6).

Aici Isus Cristos este identificat – este botezat – cu păcatele noastre. Şi El este identificat cu acele păcate în lucrarea Lui pe cruce. Astfel botezul crucii – „paharul”, adică, botezul pe care Isus îl descria în aceste versete este botezul de a avea păcatele lumii înghițindu-L. Răul lumii, păcatele ei şi chiar răul din „binele” cu origine umană [acțiunile făcute pentru „bine” care sunt în afara suveranității lui Dumnezeu] sunt puse peste El astfel că El a fost de fapt scufundat în rău. El a fost identificat cu rău de către Dumnezeu Tatăl, (Isaia 53:5-6; 10). Cuvântul botez, când te gândești la el ca o identificare, determină expresia, „botezul crucii” să aibă sens acum. Cristos a fost identificat cu crucea care a reprezentat pedeapsa pentru păcatele întregii lumi.

3) BOTEZUL DUHULUI SFÂNT – BOTEZUL CARE TE MÂNTUIEȘTE

Botezul Duhului Sfânt a început la vremea sărbătorii evreieşti a Cincizecimii în urmă cu 2000 de ani după cum este scris în cartea Faptele Apostolilor:

A) BOTEZUL DUHULUI SFÂNT A ÎNCEPUT ISTORIC LA CINCIZECIME

1) [Faptele Apostolilor 11:15-17]:

(v. 15) „Şi, cum [eu, Petru] am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei [neamuri] ca şi peste noi la început [la Cincizecime, Faptele Apostolilor 2:1-21].”

(v. 16) „Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: „Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” ”

Charles C Ryrie afirmă în „Biblical Theology of the New Testament” (Teologie Biblică a Noului Testament, n. tr.), Moody Press, 1959, p. 120: „Deşi nu este înregistrat în mod expres în Faptele Apostolilor 2 că botezul Duhului a avut loc în Ziua Cincizecimii, este spus în Faptele Apostolilor 11:15-16 că acesta a avut loc atunci ca o împlinire a promisiunii Domnului. Totuşi, Pavel este cel care explică faptul că acest botez așează oamenii în Trupul lui Cristos (1 Corinteni 12:13). Cu alte cuvinte, de Ziua Cincizecimii oamenii au fost prima dată puși în Trupul lui Cristos.”

B) BOTEZUL DUHULUI SFÂNT ESTE UN EVENIMENT ÎN VIAȚA FIECĂRUI CREDINCIOS ÎNCEPÂND LA PUNCTUL ÎNCREDERII PERSONALE DOAR ÎN ISUS CRISTOS CA MÂNTUITOR

1) [Efeseni 1:13-14]:

(v. 13) „Şi voi aţi fost incluși în [adică, botezați – identificați cu] Cristos când aţi auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre. Crezând, aţi fost însemnați în El cu un sigiliu, cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit”

(v. 14) „şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor care sunt posesiunea lui Dumnezeu – spre lauda slavei Lui.”

2) [Compară Galateni 3:2b]:

„Aţi primit voi Duhul prin păzirea Legii, sau prin a crede ceea ce ați auzit?”

[Răspuns aşa cum este determinat prin context şi gramatică: toţi oamenii primesc Duhul prin a crede – în Cristos ca Mântuitor, (Galateni 2:15-21)]

3) [Compară 1 Corinteni 12:12-13]:

(v. 12) „Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.”

(v. 13) „Noi toţi, în adevăr, am fost [creştinii – toţi dintre noi] botezaţi de un singur Duh [prin un Dumnezeu Duhul Sfânt], ca să alcătuim un singur trup [trupul lui Cristos – biserica], fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost făcuți să bem dintr-un singur Duh.”

„şi toţi am fost făcuți să bem dintr-un singur Duh.” =

Aceasta înseamnă că noi creştinii suntem toţi locuiți în interior de Dumnezeu Duhul Sfânt. Biblia ne spune în versetul 12 din 1 Corinteni capitolul 12 că trupul lui Cristos este biserica; că acest trup este unul, că acesta are mulți membri individuali, că acești membri sunt toţi membri ai unui trup, şi că acest trup este Cristos. Apoi versetul 13 spune că unul care trăiește în era bisericii cum să ajungem în acel trup: ca un rezultat al botezului numit botez al Duhului Sfânt care este primit doar prin credinţa în Cristos singur după cum este explicat în Efeseni 1:13-14.

De vreme ce botezul Duhului Sfânt vine automat pentru credinciosul din era bisericii la momentul mântuirii – la momentul când acea persoană a exprimat o încredere în Cristos ca Mântuitor, el nu are nevoie să caute o experienţă adițională.

Mai mult, cineva nu experimentează aceasta în mintea sa conștientă. Aceasta nu este experimentală în sensul că nu există conștiență în individ că ceva s-a întâmplat – un sentiment sau măcar un gând – la momentul când cineva este permanent locuit în interior de Dumnezeu Duhul Sfânt. Azi un credincios nu are nici o dovadă prescrisă scriptural a acesteia de a însoți botezul Duhului Sfânt când aceasta are loc cu excepţia dovezii că Cuvântul lui Dumnezeu spune că aceasta s-a întâmplat la punctul de credință în Cristos – la punctul de mântuire pentru credinciosul din era bisericii, (Ioan 7:37-38; Efeseni 1:13-14; Galateni 3:2; 1 Corinteni 12:13). Pe de altă parte, în timpul perioadei timpurii a erei bisericii – pentru aproximativ 100 de ani – credincioşii care în mod legitim au primit semnul şi darurile minunilor şi care le-au exercitat au oferit dovada că ei au fost locuiți în interior de Duhul, (Faptele Apostolilor capitolele 2-5, 8, 10-12, 14, 16, 18-21, 23, 28). Azi aceste daruri nu mai sunt cu adevărat primite şi exersate.

Botezul Duhului Sfânt înseamnă că tu care trăiești în era bisericii ai fost în mod unic unit la Cristos. Aceasta este descris în Faptele Apostolilor 1:5; Romani 6:3-4, Coloseni 2:12; Efeseni 4:5.

4) [Compară Romani 6:1-4]:

C) BOTEZUL DUHULUI SFÂNT ESTE MEREU ÎN DIATEZA PASIVĂ RELATIV LA CONTRIBUȚIA OMULUI

Observaţi că verbele botezați sunt la diateza pasivă care indică spre botezul Duhului Sfânt sau când unul este botezat în apă de altul:

Trecând în revistă Cartea Faptele Apostolilor, unul poate găsi că: – atunci când Omul face Botezul, diateza activă este folosită. – când omul este botezat, botezul cu apă sau Duhul Sfânt, este folosită diatexa pasivă. – şi când omului i se poruncește să fie botezat, deopotrivă diateza pasivă şi cea de mijloc este folosită. În tot Noul Testament, noi trebuie să determinăm din context dacă „botezul” este botezul cu apă prin om, sau botezul prin Duhul Sfânt. Cu toate acestea, botezul Duhului Sfânt este mereu la diateza pasivă.

[Următoarele sunt un extras din studiul despre ROMANI CAPITOLUL 6 acoperind subiectul botezului Duhul Sfânt aici]:

1) [Romani 6:1-2]:

(v. 1) „Ce vom zice, dar? Să rămânem în păcat ca să se înmulţească harul?”

(v. 2) „Departe să fie gândul! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?”

“epimenoumen [pres, act, subj] ……..te hamartia [cazul dativ]” =

„Să rămânem ……………………………………… în păcat” ……………………… =

[Newell, op. cit., p. 201]:

„Este acesta ceea ce este numit subjonctivul hotărât aici: „Avem voie?” sau „Ar trebui?” [sau „Vom fi?”]. Dar cel mai bine redat în engleză prin forma pe care noi am ales-o: „Să facem noi – este astfel calea?” ”

B) ÎNTREBAREA ESTE PUSĂ, „SĂ CONTINUĂM ÎN PĂCAT NOI CREDINCIOȘII, ADICĂ, SĂ DUCEM UN STIL DE VIAȚĂ DE PĂCAT ÎN SUPUNERE FAȚĂ DE DOMNIA NATURII PĂCATULUI INTRINSEC?”

Versetul 6:1 afirmă obiecția falsă în forma unei întrebări: „unul ar putea spune că dacă cineva este mântuire doar prin har prin credință numai, atunci cineva poate alege să continue „în păcat”, adică, să rămână sub controlul absolut al naturii păcatului; şi cu cât mai mult cineva a evidențiat acest control asupra lui prin comiterea de fapte rele, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu va crește pentru a aproviziona iertarea acelei continuări ca un rezultat al controlului continuat al individului prin natura păcătoasă. Astfel obiectorii la mântuirea harului gratuit prin credință numai afirmă fals că dacă credinţa în Cristos ar fi singura condiție prin care cineva este mântuit atunci credincioşii ar fi încurajați să continue să păcătuiască.”

[Newell, ibid]:

„Această întrebare apare constant, deopotrivă în credincioşii neinstruiți, şi în necredincioşii orbi. Mesajul harului simplu, despărțit de toate faptele, pentru inima omului săracă în mod natural pare cu totul inconsistentă şi imposibilă. „De ce!” spun oamenii „Dacă unde păcatul abundă harul se revarsă deasupra, atunci cu cât mai mult păcat, cu atât mai mult har.” Astfel necredinciosul respinge planul harului.

Mai mult, creştinul neinstruit de asemenea se teme; căci el spune, „Dacă noi suntem într-o domnie a harului pur, ce va controla tendințele noastre conștiente rele? Noi ne temem de o astfel de totală libertate. Pune-ne sub „conducători pentru trăire sfântă,” şi putem să progresăm.”

Un alt fapt trist este că unii creştini profesanți spun un bun venit doctrinei „harului abundent” datorită libertăţii pe care ei simt că aceasta o dă lucrurilor în viețile lor zilnice pe care ei le cunosc, sau ar putea să le cunoască, a fi greșite.”

[Everett F. Harrison states, The Expositor’s Bible Commentary (Comentariul de Interpretare al Bibliei, n. tr.), vol 10, Frank E. Gaebelien, Editor, Zondervan Publishing, Grand Rapids, Mi, 1976, p. 68]:

„Este notabil că Pavel începe această discuție prin ridicarea unei obiecții şi răspunderea la ea. Obiecția crește din prezentarea lui a justificării, în special învăţătura că unde păcatul a crescut, harul a crescut mai mult (5:20). Întrebarea, atunci, este spre acest efect: „Nu sunt noi în stare, sau măcar obligați, prin logica justificării, să continuăm în păcat, acum că noi suntem creştini, pentru a da harului divin atât de multă oportunitate pe cât este posibil să se arate pe sine? Cu cât mai mult păcătuim noi, cu atât mai mult har al lui Dumnezeu va fi cerut pentru a întâlni situația, şi aceasta la rândul ei va contribui mai mult spre slava Lui.”

1 continuare) [Romani 6:1-2 continuare]:

(v. 1) „Ce vom zice, dar? Să rămânem în păcat ca să se înmulţească harul?”

(v. 2) „Departe să fie gândul! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?”

„Departe să fie gândul!” = „să nu fie permis aceasta” [NIV] = „me_genoito” =

Acesta este cel mai puternic dintre negațiile în limba greacă şi în acest context acesta spune, „Gândul este absolut de negândit pentru că este ilogic.” Pavel afirmă în versetul 2 că un credincios a murit o dată şi pentru totdeauna față de autoritatea naturii păcatului vechi. De fapt nu este posibil ca un credincios născut din nou că poată să ducă un astfel de stil de viață care este sub controlul complet şi absolut al naturii păcatului deoarece Dumnezeu a pus credinciosul sub controlul Său acum: al Duhului Sfânt.

1 continuare) [Romani 6:1-2 continuare]:

(v. 1) „Ce vom zice, dar? Să rămânem în păcat ca să se înmulţească harul?”

(v. 2) „Departe să fie gândul! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?”

„Aceștia precum noi, – care am murit față de păcat” =

C) CREDINCIOȘII AU MURIT FAȚĂ DE, ADICĂ, AU FOST SEPARAȚI FAȚĂ DE AUTORITATEA ABSOLUTĂ – FAȚĂ DE ROBIA CĂTRE – NATURILE PĂCĂTOASE VECHI ALE LOR ÎN VIEȚILE LOR ZILNICE

[William R. Newell afirmă, “ROMANS VERSE ~ BY ~ VERSE” (Romani verset cu verset, n. tr.), Kregel Classics, Grand Rapids, Mi, 1994, p. 201]:

„Aici noi avem … „unii ca aceștia precum noi” (hoitines). Există mai mult decât un pronume relativ: este un pronume de caracterizare, „punând pe cei respectivi într-o clasă” (Grațioși). Pavel astfel are înaintea minții sale toţi creştinii, şi el pune acest pronume chiar la început: „unii ca aceștia precum noi!” ”

„păcat” = singular = natura păcătoasă veche. Scriptura indică faptul că nici un credincios nu va fi fără păcat în această viață, (1 Ioan 1:8, 10). Cuvântul plural, „păcate” se referă în Scriptură la acte de păcat. Cuvântul păcat aici, (singular) se referă la ceea ce este în om care generează acele acte de păcat = „natura păcătoasă”, „carnea”, „omul cel vechi”.

„care am murit față de păcat” = am devenit incapabili să răspundem în aşa fel încât cineva este sub autoritatea absolută, adică, sclavia față de natura păcătoasă – după cum orice face cineva, chiar lucrurile „bune” trebuie să nu mai fie mai departe motivate şi contaminate de natura păcătoasă care locuiește în interior.

[William R. Newell afirmă, “ROMANS VERSE ~ BY ~ VERSE” (Romani verset cu verset, n. tr.), Kregel Classics, Grand Rapids, Mi, 1994, p. 201]:

„El [Pavel] îi caracterizează pe toţi creştinii ca aceia „care au murit.” Traducerea, „sunt morți” este greșită, căci timpul verbului grecesc este aoristul, care denotă nu o stare ci un act sau fapt trecut. Acesta niciodată nu se referă la o acțiune care continuă sau este prelungită. După cum spune Winer, „Aoristul afirmă un fapt ca ceva care a avut loc.” Observaţi cât de izbitor şi de repetat este folosit acest verset în acest capitol ca referindu-se la moartea despre care apostolul vorbeşte: Însemnați cel mai special faptul că apostolul în versetul 2 nu cheamă creştinii să moară față de păcat, ci afirmă că ei au împărtășit moartea lui Cristos, ei au murit față de păcat!”

Anterior, în versetul 5:21 noi aflăm că natura păcătoasă vechein individ a domnit în moarte în voața omului nemântuit, dar acum credinciosul nu mai este mai departe sub acea domnie; el a murit, adică, a devenit separat de regula morții a naturii păcatului prin harul lui Dumnezeu prin dreptatea lui Isus Cristos:

1) [Compară Romani 5:21]:

(v. 21) „pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească prin neprihănire, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.”

2) [Compară Romani 6:6-7]:

(v. 6) „Ştim bine că omul nostru cel vechi [natura păcătoasă] a fost răstignit împreună cu El [adică, „noi am murit față de păcat”, (Romani 6:2)], pentru ca trupul păcatului [adică, natura păcătoasă] să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului;”

[Observaţi să moartea față de păcat nu este o dispariție a păcatului în viața cuiva ci o separare față de sclavia cuiva față de natura păcătoasă]:

(v. 7) „căci cine a murit, de drept, [fiind separat față de controlul din] este izbăvit de păcat.”

După cum un automobil poate fi descris ca având o baterie moartă, adică, acesta a „murit față de bateria lui”, când acea baterie care este localizată în maşină nu mai este mai departe în controlul de a oferi o sarcină electrică pentru a porni motorul;

astfel în acelaşi fel un individ poate fi descris că „a murit față de păcat”, când acea natură păcătoasă care este localizată undeva în individ nu mai este mai departe în controlul stilului de viață al individului astfel că al lui comportament este rău tot timpul…

[cât timp natura păcătoasă este în control, chiar binele pe care acel individ îl face este contaminat cu motivații care ies din natura păcătoasă, (Isaia 64:6)]

… astfel că individul este acum „mort față de păcat” în sensul că nu mai este mai departe supus față de conducerea / controlul naturii păcatului care locuiește în interiorul său în orice face el.

Totuşi, după cum cineva poate alege să reîncarce bateria moartă astfel că aceasta poate fi în „control” din nou, aşa credinciosul poate alege să se re-înrobească pe sine față de natura lui păcătoasă dar acum cu un nou aranjament:

Înrobirea voluntară a credinciosului este acum sub conducerea suverană totală a lui Dumnezeu Duhul Sfânt Care domnește suprem în viața credinciosului indiferent de circumstanţele sau alegerile pe care le face credinciosul:

3) [Compară Romani 8:9]:

(v. 9) „Voi, însă, nu sunteţi controlați de natura păcătoasă ci de Duhul, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.”

[şi toţi credincioşii au Duhul lui Dumnezeu în ei, (Efeseni 1:13-14) – astfel că toţi sunt sub controlul Duhului Sfânt]

(v. 10) „Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului [adică, credinciosul este separat de controlul absolut al naturii păcatului]; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii.”

4) [Compară Romani 6:14]:

„Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, [orice reguli de comportament uman relativ la mântuire] ci sub [conducerea suverană a lui Dumnezeu a] harului.”

Pavel reiterează aici că, credincioşii nu sunt controlul suveran al naturii păcatului, ci sub conducerea suverană a lui Dumnezeu a harului

Astfel că dacă copilul lui Dumnezeu este necredincios, el va fi făcut supus față de disciplina lui Dumnezeu până când el se pocăiește prin suveranitatea Duhului Sfânt în el, (Evrei 12:4-13).

Deci Pavel răspunde în versetul 1, obiecția falsă pe care o fac oamenii când spun că dacă un individ este mântuit doar prin credinţă prin har numai fără a trebui să se dedice la un fel de stil de viață „sfânt” atunci acel individ ar continua în mod liber, adică, fără consecință, în păcat în tot ceea ce el face şi cu atât mai mult, adică, el are o licență pentru a păcătui = el este încă sub controlul naturii lui a păcatului vechi. Pavel spune, „În nici un caz” (NIV) sau „ferească Dumnezeu” (KJV), „me-genoito” = literar, „neîntâmplat” sau „nu poate să fie”. Atunci el afirmă că un creştin a murit o dată pentru totdeauna față de autoritatea absolută a vechii naturi păcătoase în viața lui.

Înainte de această moarte față de natura păcătoasă, totul ceea ce a făcut individul, chiar binele uman, a fost direcționat şi contaminat de natura păcatului:

5) [Isaia 64:6]:
„Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.”

6) [Romani 6:20]:
„Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire.”

Dar acum, odată ce unul devine un credincios, spune Pavel, „Cum este chiar posibil ca un credincios care a murit față de păcat să trăiască sub controlul său suveran mai departe?” Amintiți-vă că moartea întotdeauna înseamnă separare niciodată dispariție. În cazul lui Romani 6:2, unul este despărțit de controlul naturii păcatului vechi dar aceasta nu înseamnă dispariția naturii păcatului vechi din el (ref. Romani 7:21-25), nici nu înseamnă că unul nu poate să se re-înrobească pe sine față de aceasta. Dar acea natură păcătoasă niciodată nu poate din nou să fie în controlul absolut al acelui individ; căci copilul lui Dumnezeu este acum sub absoluta suveranitate a lui Dumnezeu Duhul Sfânt prin Botezul Duhului Sfânt:

D) FIIND MORȚI FAȚĂ DE PĂCAT, ADICĂ, NATURA PĂCĂTOASĂ, NU ÎNSEAMNĂ CĂ NATURA PĂCĂTOASĂ NU MAI EXISTĂ, NICI CĂ ACEASTA NU MAI POATE AVEA MAI DEPARTE INFLUENȚĂ ASUPRA CREDINCIOSULUI

1) [Efeseni 4:22-24]:

(v. 22) „Aţi fost învățați cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare;”

[Creştinilor li se poruncește să se dezbrace – să părăsească – tendința lor naturală de a păcătui – vechea lor natură păcătoasă – al lor „eu vechi”. Aceasta înseamnă a spune că credincioşii rețin naturile lor păcătoase vechi, „felul vostru de viaţă din trecut, … eul cel vechi”, cu care ei trebuie să se lupte zilnic, (Romani capitolul 7) Mai mult aici.]

(v. 23) „şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre,” [ref. Romani 12:2, mai mult aici]

(v. 24) „şi să vă îmbrăcaţi în omul [complet] nou, făcut după chipul lui Dumnezeu în neprihănire adevărată şi în sfinţenie.”

Creştinul în timp ce el crește spiritual dezvoltă un control crescut asupra naturii păcatului vechi „prin spălarea Apei prin Cuvânt” = prin supunerea față de Cuvânt şi lucrarea lui Dumnezeu Duhul Sfânt în el, (Efeseni 5:25, „apa” = Duhul), permițând lui Dumnezeu Duhul Sfânt să îl umple = să îl controleze, (Efeseni 5:5-18) Mai mult aici. Făcând aceasta creştinul este capabil mai eficient să reziste ispitei mereu prezente pentru a da control temporar al sinelui către natura păcătoasă, (Efeseni 4:17-5:21). Toată dezorientarea, confuzia, înșelăciunea spirituală care decurge din natura păcătoasă este astfel neutralizată în timpul momentelor când credinciosul este controlat, adică, umplut cu Duhul”, (Efeseni capitolul cinci).

2) [Romani 6:3]:

„Sau nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?”

A) TOŢI CREDINCIOȘII AU FOST BOTEZAȚI DE DUMNEZEU DUHUL SFÂNT, ADICĂ, IDENTIFICAȚI CU & PUȘI ÎN CRISTOS ISUS ÎN SPECIAL CU PRIVIRE LA PRIMIREA BENEFICIILOR ADUSE PRIN MOARTEA LUI PE CRUCE

„Sau nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?” =

„Sau” = Această conjuncție începe un punct foarte important relativ la alegerea credinciosului a stilurilor de viață – un punct despre el fiind botezat în Cristos, în moartea, îngroparea şi învierea Lui, astfel că credinciosul ar putea alege să trăiască o viață nouă & evlavioasă.

„botezat” = „ebaptisthemen” = au fost botezați = „au fost puși, (diateza pasivă), într-o poziție a morții Lui.”

1) PRIN BOTEZUL DUHULUI SFÂNT ÎN CRISTOS ISUS & MOARTEA, ÎNGROPAREA & ÎNVIEREA LUI, CREDINCIOSUL ESTE CREDITAT CU A AVEA TOATE PĂCATELE LUI IERTATE PERMANENT – CELE TRECUTE, PREZENTE & VIITOARE

Astfel individul din era bisericii, care s-a încrezut doar în Cristos singur a murit față de autoritatea absolută a naturii păcatului vechi prin intermediul botezului – botezul Duhului Sfânt.

Aceasta nu a putut să fie acțiunea activă a botezului în apă a credinciosului de vreme ce verbul „au fost botezați” este la diateza pasivă, adică, Dumnezeu Duhul Sfânt a oferit acțiunea. Partea credinciosului este acest fel particular de botez este pasivă. În plus, Romani 6:4 indică faptul că acțiunea de a fi botezat produce rezultatul în faptul că credinciosul realmente, nu simbolic, este identificat cu moartea, îngroparea & învierea Domnului nostru. Deci credinciosul acum prin botezul Duhului Sfânt poate duce o viață nouă & evlavioasă. Botezul în apă al credinciosului nu poate face aceasta, doar acțiunea lui Dumnezeu poate.

Amintiți-vă că Duhul Sfânt este primit de credinciosul din era bisericii la punctul de credinţă doar în Cristos singur ca Mântuitor, (Efeseni 1:13-14). Botezul Duhului Sfânt pune individul în Cristos identificând credinciosul cu ceea ce Domnul nostru a realizat pe cruce – aceasta întâmplându-se la punctul singur de credinţă numai în Cristos spre viaţa veşnică, (Efeseni 1:13-14). Deci credinciosul este complet creditat cu iertarea tuturor păcatelor sale, trecute, prezente şi viitoare. [Mai mult aici.]

2) ACEST BOTEZ ÎN CRISTOS CREDITEAZĂ TOŢI CREDINCIOȘII CU DREPTATEA ABSOLUTĂ A FIULUI LUI DUMNEZEU

Acest botez al Duhului Sfânt te ia ca un păcătos vinovat şi te identifică într-un asemenea fel cu Isus Cristos încât când Dumnezeul Atotputernic te privește El nu te mai vede singur ci El te vede îmbrăcat în perfecțiunile dreptăţii absolute a Fiului Săi, (Romani 3:21-22 Mai mult aici). Acest fel de botez satisface integritatea şi justiția lui Dumnezeu împotriva ta, (Romani 3:26), astfel că tu eşti înrudit cu Isus Cristos într-un aşa fel încât Dumnezeu nu mai vede nici o vină în tine – nu există nici o vină pe care El să o țină împotriva ta pentru păcate, (Romani 3:21-31).

3) BOTEZUL DUHULUI SFÂNT ESTE FĂCUT EXCLUSIV LA FIECARE INDIVID DE CĂTRE DUMNEZEU ŞI NUMAI DE DUMNEZEU LA MOMENTUL ÎN CARE INDIVIDUL DOAR SE ÎNCREDE ÎN CRISTOS SINGUR

Când Scriptura se referă la un individ ca fiind botezat în Duhul Sfânt, precum în pasajul din Romani capitolul 6:1-4, verbul este mereu la diateza pasivă relativ la individ indicând că persoana care este botezată de Duhul Sfânt nu are nimic de a face cu aceasta – Dumnezeu şi numai Dumnezeu este Cel care înfăptuiește această sarcină. Aceasta exclude botezul în apă al credinciosului care este o acțiune la diateza activă.

Observaţi că doctrina suveranității totale şi exclusive a lui Dumnezeu în lucrarea de mântuire a unei persoane este învățată în toată Biblia, (Efeseni 1:3-14).

Botezul Duhului Sfânt este ceva care este făcut unei persoane, de aici diateza pasivă când se face referire la acesta în Scriptură. Persoana simplu primește acțiunea lui Dumnezeu Duhul Sfânt de a fi pus în Cristos şi de a primi toate beneficiile morții Lui pe cruce – toate acestea având loc la punctul credinţei. Pavel subliniază în Romani 6:3, (cât şi în 1 Corinteni 12:13 şi Galateni 3:2), că acest botez a fost experimentat de către fiecare credincios.

4) BOTEZUL DUHULUI SFÂNT ÎL PUNE PE UNUL ÎN CRISTOS TRANSFORMÂNDU-L ÎNTR-O CREATURĂ NOUĂ ÎN AFARA CONTROLULUI NATURII PĂCĂTOASE

Deci când Dumnezeu Duhul Sfânt botează un credincios în Cristos El de asemenea sfârșește controlul absolut al naturii păcatului vechi asupra acelui creştin.

a) [2 Corinteni 5:17]:

„Prin urmare, dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă. Cele vechi s-au dus: iată că cele noi au venit.”

Dr. John Danish afirmă, caseta audio a predicii din 25.02.1996:

„Prin urmare… [se referă înapoi la contextul anterior, în special versetele 1 şi 5]:

Versetul 1 spune că dacă cortul ceresc, adică trupul tău uman, care este casa noastră este derâmat – aceasta înseamnă că tu mori – noi avem o clădire de la Dumnezeu, o casă veşnică, care nu este făcută cu mâini în ceruri. Tu ai un trup ceresc în care tu intri după moarte. Şi tu intri într-un loc minunat de binecuvântare când se întâmplă aceasta…

Apoi în versetul 5, el spune [că] Duhul Sfânt locuiește în interiorul fiecărui credincios ca o garanție sau acont a promisiunii lui Dumnezeu de a ne lua la cer când noi acceptăm mântuirea Lui…

1) [2 Corinteni 5:5]:

„Şi Cel ce ne-a făcut chiar pentru acesta scop [de a merge în cer în acest super corp, v. 1] este Dumnezeu, care ne-a dat Duhul ca un acont (arvună, n. tr.).”

2) [Compară Efeseni 1:13-14]:

(v. 13) „Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre. Crezând, voi aţi fost marcați în El cu o pecete, Duhul Sfânt care fusese făgăduit,”

(v. 14) „şi care este un depozit garantând moştenirea noastră până la răscumpărarea celor care sunt posesiunea lui Dumnezeu – spre lauda slavei Lui.”

Motivul pentru care Duhul Sfânt locuiește în interiorul fiecărui credincios este deoarece aceasta este sigiliul lui Dumnezeu, ștampila Lui… Nu vei merge nicăieri altundeva decât în cer… Harul lui Dumnezeu nu ve fi frustrat de orice face omul odată ce tu te-ai încredințat pe tine la ceea ce Dumnezeu ţi-a dat ție…

Apoi în versetul 6 Dumnezeu Însuși face sigur faptul că dacă noi părăsim trupurile noastre, noi mergem să fim cu Domnul:

3) [2 Corinteni 5:6]:

„Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul”

Deci acum ajungem la cel mai mare exemplu şi demonstrație a harului lui Dumnezeu în versetul 17:

a continuat) [2 Corinteni 5:17 continuare]:

„Prin urmare, dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă. Cele vechi s-au dus: iată că cele noi au venit.”]

Versetul 17 ajunge la o concluzie bazată pe versetele de la 1 la 16. Şi astfel noi începem cu acest cuvânt, „Prin urmare”. Acesta înseamnă, „Astfel că”. Acesta indică o concluzie despre proviziile harului… [„dacă”=] de vreme ce…

[„cineva” =] orice om, bărbat sau femeie…

[„în Cristos” =

4) [Compară 1 Corinteni 12:13]:

„Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.”]

Noi ajungem în Cristos la punctul credinţei nostre în Cristos. Acesta este când tu primești Botezul Duhului Sfânt. ŞI aceasta este ceea ce simbolizează şi semnifică botezul în apă – că tu ai fost pus în Isus Cristos şi de aceea tu eşti asigurat veşnic.

Tu nu poţi fi niciodată înlăturat din El. Tu nu poţi să te înlături pe tine, Dumnezeu nu poate să te înlăture, omul nu poate să te înlăture – tu eşti în Cristos. Aceasta este o expresie indicând că cineva este mântuit. Aceasta este expresie care este în particular folosită în Era Noului Testament a Bisericii. Ei nu au vorbit aşa în Vechiul Testament. În Noul Testament aceasta este [o frază] care este în mod obişnuit înțeleasă… [a însemna] a fi mântuit…

În cartea Romani Apostolul Pavel spune că acela care… nu este locuit de Cristos nu este al Lui – făcând foarte clar că dacă Cristos nu locuiește în tine, [atunci] tu nu aparții Lui – însemnând, „tu nu eşti un creştin”. Nimeni nu poate fi un creştin fără a fi mai întâi botezat în El prin botezul Duhului Sfânt la momentul mântuirii. Astfel „în Cristos” se referă la un credincios…

5) [Compară Galateni 3:27-28]:

(v. 27) „Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos [adică, toţi dintre voi care ați primit botezul Duhului Sfânt] v-aţi îmbrăcat cu Hristos.”

(v. 28) „Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.”

Odată ce tu eşti în Cristos ca o persoană mântuită, nu există nici o diferență rasială, nici una națiunală, nici una de gen. Toţi sunt [una] în Cristos… Astfel Dumnezeu ne vede ca parte din Fiul Său…

Această [existenţă] pusă în Cristos este… locul nostru pozițional. Şi aceasta înseamnă [că] noi avem sfinţire pozițională. Sfinţirea înseamnă [că] tu eşti absolut perfect înaintea lui Dumnezeu – la fel de perfect ca Isus Cristos… Aceasta este toată bazată pe Harul lui Dumnezeu [nu pe orice face cineva]…

a continuare) [2 Corinteni 5:17 continuare]:

„Prin urmare, dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă. Cele vechi s-au dus: iată că cele noi au venit.”

Acum acest cuvânt „creație” este accentuat deoarece acesta… nu are nici un verb [textul înclinat de mai sus indică faptul că nu este nici un verb în textul grecesc]… A fi în Cristos înseamnă a fi născut din nou făcându-ne o nouă creație. Noi nu suntem creaturi noi datorită a ceva ce noi facem sau nu facem… Acest verset are de a face cu ceea ce Dumnezeu în harul Lui a făcut pentru noi, nu ceea ce facem noi pentru El sau pentru noi înșine…

[„nouă = „kaino”]

înseamnă… un nou gen, o nouă specie. Ceea ce spune acest cuvânt este că creştinii în Era Bisericii, din Era Harului, sunt o nouă specie de ființe umane în Creația lui Dumnezeu … [Galateni 3:27-28 mai sus]

Şi această nouă specie a început în Ziua Cincizecimii cu botezul Duhului Sfânt când [Dumnezeu] a unit toţi credincioşii împreună în un trup numit Biserica…

6) [Compară Efeseni 1:22]:

(v. 22) „El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii,”

(v. 23) „care este trupul Lui, plinătatea Celui ce umple totul în toţi.”

Creştinul este o creație nouă, o nouă specie. El devine aceasta în mod automat la punctul mântuirii când el este pus în Cristos prin botezul Duhului Sfânt. Şi aceasta este ceea ce este această noutate. Nu doar că el se va purta frumos. Nu că el se va opri din a păcătui…

[„creație” = „ktisis”]

Acest cuvânt înseamnă creație, un nou fel în ordinea lui Dumnezeu de creație… Rasa nouă şi unică a lui Dumnezeu în creația lui Dumnezeu…

[„Cele vechi s-au dus: iată că lucruri noi au venit.”]

Acestea nu sunt căile şi experienţele din zilele nemântuite… ci zilele noastre în moartea spirituală sub robia față de natura păcătoasă veche…

[„vechi” = „archaia”]

[Cuvântul „vechi” aici] înseamnă că acesta a existat din vremuri vechi până la început…

[„s-au dus” = „parelthen”]

Acest cuvânt [care este tradus ca „au trecut” în Biblia greacă… este afirmată într-un fel care înseamnă [că] acesta a ajuns la un sfârşit abrupt. Acesta nu doar a dispărut gradat… [Astfel că] aceasta nu poate fi comportamentul tău care în mod gradat ar putea deveni mai bun… „Au trecut” este o acțiune abruptă…

[„s-au dus” = gegonen]

[Acest verb este la] timpul perfect… [care] înseamnă că la un anumit punct în trecut ceva se întâmplă şi rezultatele acestuia continuă veşnic şi veşnic şi nu se oprește niciodată… Tu ai devenit o creație nouă în Cristos Isus şi datorită acestui timp acesta ne spune că acesta începe şi nu se poate opri nici. Aceasta este o altă dovadă că tu nu îţi poţi pierde niciodată mântuirea ta…”

3) [Romani 6:4]:

„Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.”

A) INTRODUCERE

Moartea lui Cristos acordă credinciosului noua libertate de a alege să trăiască o viață nouă şi evlavioasă sau să se întoarcă la sclavia față de viața veche ne-evlavioasă. Astfel, versetul 4 din Romani capitolul 6 verifică faptul că această unire cu Isus Cristos prin botezul Duhului Sfânt înseamnă că, credinciosul este creditat cu împărtășirea beneficiilor morții, îngropării şi învierii lui Cristos, care include iertarea completă, creditarea către el a dreptății lui Cristos şi proviziunea capacitării de a trăi o viață nouă şi evlavioasă.

3 continuare) [Romani 6:4 continuare]:

„Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El” =

B) CREDINCIOSUL A FOST PUS ÎN, ADICĂ, IDENTIFICAT CU MOARTEA, ÎNGROPAREA & ÎNVIEREA LUI CRISTOS PRIN BOTEZUL DUHULUI SFÂNT ASTFEL CĂ NOI AVEM O POZIȚIE DE UNIRE CU FIUL LUI DUMNEZEU CARE NE ACORDĂ O VIAȚĂ NOUĂ ÎN AFARA CONTROLULUI NATURII PĂCĂTOASE

Acest verset spune, „Noi credincioşii au fost prin urmare îngropați cu El prin intermediul acestei ființe puse în moartea Lui.” Prin botezul Duhului Sfânt, credinciosul de asemenea a murit în referință față de autoritatea absolută a naturii păcatului vechi asupra lui. Dumnezeu este cel care spune creştinului prin Cuvântul Lui că creştinul a fost pus în moartea lui Cristos astfel ca să aibă o poziție de unire cu Fiul lui Dumnezeu care se înregistrează credinciosului – într-un sens finit – tot ceea ce Cristos este şi tot ceea ce Cristos a făcut într-un fel care nu poate fi despărțit de la el. Harul i-a dat aceasta lui şi harul niciodată nu o va îndepărta. Ceea ce cineva a câștigat acel cineva poate pierde, dar ceea ce harul lui Dumnezeu, favoarea Lui nemeritată, a dat ca un dar gratuit, nu poate fi niciodată pierdut. Astfel un al doilea botez nu este ceva ce se va întâmpla unui credincios după ce el a devenit credincios; nici ceva ce el ar trebui să caute să se întâmple lui ca şi când aceasta deja a avut loc. Nu, credinciosul deja i s-a făcut lui de către Duhul Sfânt când el şi-a pus încrederea lui numai în Isus Cristos singur pentru viaţa veşnică, (Efeseni 1:13-14). Pavel spune în Romani 6:4 că un credincios deja a fost răstignit cu Cristos la acel punct „o dată pentru totdeauna” în viața lui când el s-a încrezut doar în Cristos singur ca Mântuitor. Îndreptați-vă spre ceea ce afirmă Pavel în Romani capitolul 3 când el indică faptul că aceia care au primit darul dreptății perfecte a lui Cristos prin a se încrede în El, au primit acel dar doar ca un rezultat a Cine este Domnul nostru şi a ceea ce El a făcut pe cruce adică a murit pentru păcatele întregii lumi: toţi oamenii – toate păcatele lor. Compară Romani 3:21-3:31 [Mai mult aici].

[Everett F. Harrison afirmă, The Expositor’s Bible Commentary (Comentariul de Interpretare al Bibliei, n. tr.), Vol. 10, Zondervan Publishing, Grand Rapids, Michigan, Frank E. Gaebelein, Gen. Ed., p. 68-69]:

„În această secțiune [Romani 6:1-14] vom vedea că Cristos a trecut prin anumite experienţe epocale – şi anume, moartea, îngroparea şi învierea. Privite din punctul de vedere al jertfei Lui înlocuitoare pentru păcat, aceste evenimente nu implică participarea noastră, deşi mântuirea noastră depinde de ele. Domnul nostru era singur în îndurarea crucii, în a fi îngropat, în a fi înviat dintre morți. Dar lucrarea Lui răscumpărătoare nu este doar înlocuitoare; ea este de asemenea reprezentativă. „Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit.” (2 Corinteni 5:14). Deci creştinii sunt văzuți ca fiind identificați cu Cristos în moartea, îngroparea și învierea Lui. Şi la fel de adevărat precum El, purtând păcatul nostru, este acum înlăturat de orice pretenție a păcatului împotriva Lui – pentru că El a murit față de păcat şi a înviat – noi de asemenea prin virtutea de a fi uniți cu El [în botezul Duhului Sfânt] suntem eliberați de orice pretenție a păcatului de a ne controla. Această linie de gândire este ceea ce Pavel continuă să dezvolte în pasajul dinaintea noastră. Este evident că Dumnezeu are un plan pentru a trata cu puterea păcatului cât şi cu vinovăția lui. Calea a fost pregătită pentru această accentuare prin prezentarea solidarității între Cristos şi cei răscumpărați în 5:12-21…

Importanța îngropării este că aceasta atestă realitatea morții (1 Corinteni 15:3, 4). Ea exprimă finalitatea sfârşitului vieții vechi conduse de relaţia cu Adam. Aceasta de asemenea exprimă imposibilitatea unei vieți noi despărțite de acțiunea divină.

1) [Compară Galateni 2:20]:

„Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”

Gândul de bază aici este că Pavel şi toţi credincioşii sunt răstigniți cu Cristos. Aceasta este noua poziție a individului când el devine un credincios. Despre aceasta este vorba în botezul lui Dumnezeu Duhul Sfânt: este o poziție în care Dumnezeu a pus un individ când el devine un credincios.

3 continuare) [Romani 6:4]:

„pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă” =

C) SE FACE O COMPARAȚIE ÎNTRE MOARTEA, ÎNGROPAREA ȘI ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU ŞI ABILITAREA CREDINCIOSULUI DE A TRĂI O VIAȚĂ NOUĂ ȘI EVLAVIOASĂ

„pentru ca” = „hina” = pentru ca. Pavel urmează să introducă un scop pentru credincios fiind îngropat cu Cristos prin botezul Duhului Sfânt.

Observaţi că felul de botez care este portretizat aici este unul pasiv relativ la participarea credinciosului. Totuşi acest fel de botez pune individul în Cristos, identifică credinciosul cu moartea, îngroparea & învierea Domnului nostru şi furnizează credinciosului capacitatea de a trăi o viață nouă şi evlavioasă. Prin urmare aceasta nu ar putea fi botezul în apă al credinciosului; aceasta trebuie să fie botezul Duhului Sfânt. Doar Dumnezeu poate face aceste lucruri către credincios.

„după cum” = „hosper” = precum un lucru este adevărat pe o parte.

Acest cuvânt introduce prima parte a comparației între două idei:

Apoi pe de cealaltă parte a acestei comparații vine cuvântul „houtos” tradus ca „astfel” sau „chiar astfel”. Acest cuvânt indică faptul că după acesta vine concluzia.

Deci noi am început cu „hosper” = „după cum” indicând prima parte a comparației:

„după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui”

„a fost înviat” = „egerthe” =

Acest cuvânt se referă la învierea din morți a lui Isus Cristos. Aceasta este la timpul aorist care definește acțiunea ca având loc la un punct de timp în trecut – în acea duminică dimineaţa a Învierii când Cristos Însuşi a înviat dintre morți. Trupul Domnului nostru a fost înviat, ridicat fizic ca un trup fără păcat care este un model al trupurilor ăe care noi credincioşii le vom avea, (1 Corinteni 15:49). Verbul este de asemenea la diateza pasivă, care indică faptul că Isus Cristos în umanitatea Lui moartă, (divinitatea Lui nu poate niciodată muri), a fost înviat din morți de Dumnezeu Tatăl, (Romani 4:25). Această înviere fizică din morți a Domnului nostru indică faptul că Dumnezeu Tatăl este satisfăcut cu plata pedepsei pentru păcatele lumii prin Isus Cristos; altfel Dumnezeu Tatăl nu L-ar fi înviat pe Domnul nostru deloc.

„a fost înviat dintre morți …” =

„din” = din, indicând sursa.

„morți” = „nekron”, adjectiv folosit pentru substantiv = moartea fizică

3 continuare) [Romani 6:4 continuare]:

„după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui” =

D) CRISTOS A FOST ÎNVIAT DINTRE MORȚI CA UN REZULTAT AL PUTERII OMNIPOTENTE GLORIOASE A LUI DUMNEZEU

„prin” = „dia” = „prin intermediul a” = prepoziție indicând că Cristos a fost înviat dintre morți prin intermediul slavei lui Dumnezeu

„slava” = „doxEs” = posesia onoarei datorită a ceva unic intrinsec despre Cel care primește slava. Aici „slavă” se referă la onoarea lui Dumnezeu. Dumnezeu are onoare şi slavă datorită a ceea ce El este. Acest verset se referă specific la slava lui Dumnezeu Tatăl în acțiunea Lui de a-L învia pe Isus Cristos ca exprimată prin puterea Lui atotputernică – omnipotenţa lui care demonstrează slava lui, (1 Corinteni 6:14; 2 Corinteni 13:4; Romani 4:24-25, Coloseni 1:11).

3 continuare) [Romani 6:4 continuare]:

[Deci, pe de o parte] „după cum Hristos a fost înviat din morţi, prin puterea [omnipotenţa] Tatălui, tot aşa…” =

E) CA UN REZULTAT AL FAPTULUI CĂ CREDINCIOSUL FIIND ÎNGROPAT CU CRISTOS ÎN MOARTE, ÎNGROPARE ȘI ÎNVIERE PRIN BOTEZUL DUHULUI SFÂNT, CREDINCIOSUL POATE ALEGE ACUM SĂ TRĂIASCĂ O VIAȚĂ EVLAVIOASĂ

Şi acum ajungem la „houtos” = „tot aşa”, parte care este concluzia acestei afirmaţii comparative.

„după cum Hristos a fost înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.” =

„outos kai .nmeis en kainoteti”

„aşa … de asemenea noi … în înnoirea…”

zoes … peripatesomen. [persoana întâi plural, aorist, diateza activă, subjonctiv]

vieții să umblăm

KJV redă o traducere mai literală a limbii grecești în această parte a versetului 4: „chiar aşa noi de asemenea să umblăm în înnoirea vieții.”

„umblăm” = „peripatesomen” = cuvânt folosit figurativ pentru a semnifica întregul şir de activități a stilului de viață al cuiva. Timpul aorist – indicând viața cuiva privită ca un întreg cu accentul pe rezultate. Acesta este un stil de viață activ care este ales de credincios ca să umble în el. Modul subjonctiv – o dispoziție potențială care semnifică în acest context că moartea lui Isus Cristos face alegerea de a umbla în înnoirea vieții o posibilitate dar nu o siguranţă. Moartea lui Isus Cristos face aceasta posibilă pentru credincios, adică, cel care a fost botezat în moartea lui Cristos, să aibă o nouă libertate morală de a trăi o viață evlavioasă. Dar, aşa cum reflectă Scriptura, această capacitate pentru trăirea evlavioasă este una pe care creştinii adesea nu o exemplifică datorită eşecului lor constant de a ceda față de modelele poftelor din naturile lor păcătoase.

3 continuare) [Romani 6:4 continuare]:

„Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim în înnoirea vieții.”

F) CREDINCIOSUL ARE CAPACITATEA UNICĂ DE A UMBLA ÎN ÎNNOIREA VIEȚII, ADICĂ, ÎNTR-UN NOU STIL DE VIAȚĂ: UNUL EVLAVIOS

„tot aşa şi noi să trăim în înnoirea vieții.” =

„în” = indicând locația

„înnoirea” = „kainoteti” = din cuvântul grecesc kainos însemnând nou în sensul de fel mai degrabă decât nou în sensul de timp. Forma proprie a cuvântul grecesc „neos” este folosită când nou este pentru a însemna nou în termeni de timp sau eră. Compară „vinul nou” = „neon” = nou în termeni de eră sau timp = recent, (Matei 9:17). Există de asemenea un vin nou în termenii caracterului său, însemnând că este diferit față de lume: un vin nou în împărăţia cerului. „Nou” = „kainon” = nou în termeni de specie, calitate, referindu-se la vinul nou al erei împărăţiei, (Matei 26:29). Astfel „înnoirea” = „kainoteti” în Romani 6:4 înseamnă o calitate nouă. Cuvântul „înnoire” = „kainoteti” ar putea mai bine să fie tradus „prospețime”, adică un proaspăt stil nou de viață, ceva total diferit şi fără legătură cu zilele când natura păcătoasă veche era mereu în control.

1) [Compară 2 Corinteni 5:17]:

„Prin urmare, dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă. Cele vechi s-au dus: iată că cele noi au venit.”

„dacă este cineva în Cristos” = „dacă cineva este botezat de Dumnezeu Duhul Sfânt în Cristos”, (Romani 6:4).

„este o creație nouă” = „nouă” = „kaine” = de la aceeaşi cuvânt rădăcină tradus nou [= „kainoteti”] în Romani 6:4. Acesta se referă în 2 Corinteni 5:17 la a fi nici iudeu nici dintre neamuri ci o nouă, adică, creatură unică; un membru al trupului lui Cristos – biserica – un creştin – unic în tot universul în această privință. Fiind o creatură nouă, creştinul are un stil de viață nou proaspăt disponibil lui sub controlul Duhului Sfânt.

3 continuare) [Romani 6:4 continuare]:

„Noi deci, prin botezul [adică, prin a fi identificat cu, prin a fi pus] în moartea Lui [Cristos], am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava [însemnând esenţa Lui – în special omnipotenţa Lui] Tatălui, tot aşa şi noi [credincioşii] să trăim în înnoirea vieții.”

„tot aşa şi noi să trăim în înnoirea vieții” [KJV] „viață” = „zoes” =

G) ACEST NOU STIL DE VIAȚĂ NECESITĂ ALEGERI PENTRU CREDINCIOS –

RE-ÎNROBIREA LUI ÎNSUȘI FAȚĂ DE ÎNTUNECIMEA NATURII PĂCĂTOASE RĂMÂNÂND ÎN EL – SAU – UMBLAREA ÎN LUMINA ÎNNOIRII VIEȚII ACUM OFERITE ÎN EL PRIN BOTEZUL DUHULUI SFÂNT

Cuvântul „viață” = „zoes” în acest verset se referă la fundamentul vieții, stilul de viață sub controlul luminii lui Dumnezeu Duhul Sfânt ca opusă față de stilul morții şi întunecimea sub controlul naturii păcatului vechi care locuiește în interior. Există o semnificaţie aici în faptul că noi ar trebui să umblăm în înnoirea – o prospețime – a stilului de viață pentru că noi nu mai suntem dominați de natura păcătoasă veche. Observaţi cuvântul „ar trebui” sau „am putea” – indicând posibilitatea, nu siguranţa. Este alegerea credinciosului în fiecare zi. Noi suntem de fapt eliberați de controlul absolut al naturii păcatului vechi şi sub controlul Duhului Sfânt. Botezul Duhului Sfânt zdrobește domnia absolută a naturii păcatului vechi de peste un credincios, (Romani 6:2). Prin urmare creştinii sunt acum într-o poziție în Cristos, (Efeseni 1:13-14), în care ei sunt veşnic asigurați şi îmbogățiți cu privire la faptul că ei au acum oportunitatea de a trăi un stil nou de viață. Totuşi, aceasta nu poate spune că credincioşii nu mai pot trăi în păcat mai departe, pentru că multe pasaje în Scriptură indică faptul că ei pot şi fac aceasta, (1 Ioan 1:8, 10). Multe pasaje de asemenea avertizează creştinii să nu acționeze ca lumea şi să păcătuiască, astfel indicând că ei pot alege să păcătuiască, (Efeseni 4:22-24; Efeseni 5:17-6:21 & Coloseni 3:8-14).

1) [Compară Romani 6:15-19]:

(v. 15) „Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.”

[= „Ar trebui noi credincioşii să înaintăm şi voluntar să comitem păcatul” deoarece noi nu suntem sub autoritatea de a trebui să ținem legea ci sub autoritate sistemului harului lui Dumnezeu? Răspuns]:

Nicidecum?

[Acest pasaj de la versetul 15 la 19 în Romani capitolul 6 acoperă subiectul a două feluri de robie. Întrebarea pusă în versetul 15, „Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har?” propune acuzația falsă că dacă cineva este sub har şi nu sub vre-un fel de lege atunci acea persoană este liberă să facă răul. Pavel răspunde la această acuzație falsă cu fraza caracteristică: „Nicidecum” = „Acesta nu este cazul deloc!”

Răspunsul lui Pavel este că un creştin sub har este sub o autoritate mult mai restrictivă a dreptății, (prin Dumnezeu Duhul Sfânt), precum este necredinciosul care este sub autoritatea directă a naturii păcatului, (Romani 6:17). Creştinul este sub autoritate restrictivă a dreptăţii absolute a lui Dumnezeu, (Romani 6:18).]

(v. 16) „Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?”

[„Nu ştie credinciosul că atunci când el decide să păcătuiască pentru acel moment el devine un sclav al naturii păcatului în el?” Păcatul conduce la separarea de Dumnezeu şi la moartea fizică prematură. Ascultarea față de Dumnezeu Duhul Sfânt conduce la dreptate]

(v. 17) „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o.”

[Deşi tot ceea ce tu ai obişnuit să faci incluzând binele uman era din ascultare față de sclavia ta față de natura păcatului; acum voi, cu toată inima voastră, ați ascultat de învăţătura evlavioasă.

„ascultat” = ați crezut învăţătura Evangheliei despre mântuire, (1 Petru 4:17; Ioan 6:26-29, 40), şi după aceea ați ascultat = v-ați conformat cu învăţătura felului creştin de viață aşa cum este stipulat în Cuvântul lui Dumnezeu care a fost încredințat credinciosului]

(v. 18) „Şi, prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat [de sub controlul absolut al sclaviei voastre față de natura păcatului], v-aţi făcut robi ai neprihănirii.”

[Credinciosul a fost pus sub autoritatea sistemului lui Dumnezeu de dreptate care include disciplina Lui şi operarea harului Său în viața zilnică a credinciosului]

(v. 19) „Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, [chiar când voi făceați binele uman (Mai mult aici)] tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!”

[Observaţi că acest verset indică faptul că credincioşii, încă fiind „slabi în eul lor natural”, (adică, naturile lor ale păcatului)] trebuie să aleagă în fiecare zi între a fi păcătos sau drept. Nu există nici o garanție că vre-un credincios va duce o viață evlavioasă.

Creştinii nu sunt fără lege sau fără autoritate. Punctul lui Pavel în Romani 6:11 este că un creştin încă nu îşi exercită propria lui voință, ci trebuie să asculte de un nou stăpân: Dumnezeu, Care cere dreptate. Acum este adevărat că un creştin poate neasculta pe noul Său Stăpân şi poate recurge la înclinația rea a naturii păcatului. Dar un creştin care păcătuiește va fi disciplinat de Dumnezeu, noul său Stăpân, până când el acționează în dreptate, (Evrei 12:3-17). Dumnezeu ca un Stăpân de sclavi va cere răspunsul corespunzător chiar după cum natura păcatului a cerut răspunsul corespunzător rău când aceasta a fost stăpânul de sclavi. Punctul lui Pavel în folosirea ilustrației sclaviei, chiar dacă nu este una perfectă, („Vorbesc în termeni umani datorită slăbiciunii cărnii voastre”, v. 19), aceasta este pentru a clarifica faptul că chiar dacă tu eşti un cre sub libertățile din har, tu încă eşti sub autoritatea absolută a lui Dumnezeu care oferă acea libertate … Un credincios este sub domnia harului lui Dumnezeu care permite credinciosului o libertate de a alege între sclavia față de natura păcatului şi dreptatea lui Dumnezeu]

2) [Compară Romani 7:18-21 & 8:5a]:

(v. 18) „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine [Apostolul Pavel], adică în natura mea păcătoasă, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.”

(v. 21) „Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.”

(v. 22) „Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu;”

(v. 23) „dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele.”

(8:5a) „În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile naturii păcătoase au mintea lor după ceea ce dorește natura aceea…”