Botezul in apa – Tipologia Vechiului Testament

de Randy A. Brown

Botezul în apă în Noul Testament nu a fost o idee nouă pentru cei care trăiau la acel timp. Aceasta nu a fost un gând străin. Ei erau deja familiarizați cu conceptul de botez în apă. Cum este aceasta adevărat, considerând că Ioan Botezătorul este prima persoană menționată în Scriptură care a înfăptuit botezuri?

Botezul în apă a fost văzut în Vechiul Testament în tipologie. De fapt, există multe tipologii ale Vechiului Testament despre botez.

Vedem relatarea lui Noe în Geneza capitolele 6-9. Dumnezeu i-a spus lui Noe să construiască o arcă pentru ca să se salveze pe sine, pe soția lui, și pe cei trei fii ai săi și soțiile lor, și două dintre fiecare animale (și șapte fiecare dintre animalele curate) în a căror nări era suflare de viață. Dumnezeu a distrus pământul cu apă într-o catastrofă globală. Noe a fost mântuit prin potop. Petru a folosit aceasta ca o tipologie a botezului.

1 Petru 3:20-21 „20. care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în așteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, și anume opt. 21. Icoana aceasta închipuitoare vă mântuiește acum pe voi, și anume botezul, care nu este o curățare de întinăciunile trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos,”

Pământul a fost curățat de păcat prin apă. Următoarea curățare va fi cu foc.

2 Petru 3:5-7 „5. Căci înadins se fac că nu știu că odinioară erau ceruri și un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă și cu ajutorul apei 6. și că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. 7. Iar cerurile și pământul de acum sunt păzite și păstrate, prin același cuvânt, pentru focul din ziua de judecată și de pieire a oamenilor nelegiuiți.”

Noi suntem curățați prin apă la botez, și cu foc când suntem umpluți cu Duhul Sfânt.

În cartea Exodul vedem israeliții în sclavia din Egipt. Dumnezeu îl trimite pe Moise pentru a elibera israeliții din mâna lui Faraon. În timp ce Moise și israeliții călătoresc spre țara pe care Dumnezeu le-a promis-o, Faraon și armatele lui îi urmăresc. Israeliții sunt prinși între Marea Roșie în timp ce armatele lui Faraon se apropie să atace. Dumnezeu trimite un nor ca să stea între Israel și egipteni în timp ce Moise și-a întins mâna lui peste mare. Dumnezeu a despărțit Marea Roșie, permițându-i lui Israel să traverseze pe pământ uscat. Odată ce israeliții au trecut dincolo, egiptenii au încercat să îi urmeze. Dumnezeu face ca apa să cadă înapoi la locul ei, distrugând egiptenii (Exod 14). Dumnezeu a folosit apa să distrugă armatele lui Faraon. Aceasta este simbolic despre botezul cu apă distrugând și îngropând natura păcătoasă. Apele l-au eliberat pe Israel. Noi suntem eliberați de păcat când noi suntem botezați în apă.

1 Corinteni 10:1-2 „1. Fraților, nu vreau să nu știți că părinții noștri toți au fost sub nor, toți au trecut prin mare, 2. toți au fost botezați în nor și în mare, pentru Moise;”

Chiar înainte ca Dumnezeu să îi dea lui Moise Cele Zece Porunci pe Muntele Sinai, El a poruncit lui Israel să își spele hainele lor în apă.

Exod 19:10-11 „10. Şi Domnul a zis lui Moise: „Du-te la popor, sfințește-i, azi și mâine, și pune-i să-și spele hainele. 11. Să fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul Se va coborî, în fața întregului popor, pe muntele Sinai.”

Moise a stropit poporul cu sânge și apă; simbolic despre sângele vărsat care achită păcatele prin botezul în apă (Bernard, p. 138).

Evrei 9:18-20 „18. De aceea și întâiul testament n-a fost sfințit fără sânge. 19. Şi într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viței și de țapi, cu apă, lână stacojie și isop, a stropit cartea și tot norodul 20. și a zis: „Acesta este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.”

Simbolismul poate fi de asemenea văzut în Cortul Întâlnirii. De fapt, Cortul Întâlnirii simbolizează experiența mântuirii din Noul Testament (Bernard, p. 79).

Evrei 9:8-10 „8. Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul Preasfânt, nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare Cortul dintâi. 9. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri și jertfe care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârșirea cerută de cugetul lui. 10. Ele sunt doar niște porunci pământești date, ca toate cele privitoare la mâncări, băuturi și felurite spălături, până la o vreme de îndreptare.”

Ligheanul de aramă a fost dat pentru ca Preoții să se spele înainte să intre în Cortul Întâlnirii.

Exod 30:18-21 „18. „Să faci un lighean de aramă, cu piciorul lui de aramă, pentru spălat; să-l așezi între Cortul întâlnirii și altar și să torni apă în el, 19. ca să-și spele în el Aaron și fiii lui mâinile și picioarele. 20. Când vor intra în Cortul întâlnirii, se vor spăla cu apa aceasta ca să nu moară; și se vor spăla și când se vor apropia de altar ca să facă slujba și ca să aducă Domnului jertfe arse de foc. 21. Își vor spăla mâinile și picioarele ca să nu moară. Aceasta va fi o lege necurmată pentru Aaron, pentru fiii lui și pentru urmașii lor.”

Aceasta este simbolul spălării necurăției înainte de a intra în locul sfânt, care conținea altarul. Fără spălare, preoții erau necurați, la fel după cum fără botezul în apă păcatele noastre nu sunt curățate.

Consacrarea Preoților cerea o jertfă de sânge, spălarea în apă, și ungerea cu ulei. Spălarea în apă era un simbol al botezului în apă.

Exod 29:4 „Să aduci apoi pe Aaron și pe fiii lui la ușa Cortului întâlnirii și să-i speli cu apă.”

Jertfele de sânge trebuiau să fie curățate în apă înainte de a fi arse în foc (mai mult simbolism al nașterii din nou – apa reprezentând botezul în apă și focul reprezentând botezul cu Duhul Sfânt).

Levitic 1:9 „Să spele cu apă măruntaiele și picioarele; și preotul să le ardă toate pe altar. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.”

Ilie a turnat apă pe altar.

1 Împărați 18:33-35 „33. A așezat apoi lemnele, a tăiat juncul în bucăți și l-a pus pe lemne. Apoi a zis: „Umpleți patru vedre cu apă și vărsați-le pe arderea de tot și pe lemne.” Şi au făcut așa. 34. Apoi a zis: „Mai faceți lucrul acesta o dată.” Şi l-au făcut încă o dată. Apoi a zis: „Mai faceți-l și a treia oară.” Şi l-au făcut și a treia oară. 35. Apa curgea în jurul altarului, și au umplut cu apă și șanțul.”

Naaman a fost vindecat de lepră după ce a ascultat instrucțiunile lui Ilie de a se scufunda de șapte ori în râul Iordan.

2 Împărați 5:10-14 „10. Elisei a trimis să-i spună printr-un sol: „Du-te și scaldă-te de șapte ori în Iordan; și carnea ți se va face sănătoasă și vei fi curat.” 11. Naaman s-a mâniat și a plecat, zicând: „Eu credeam că va ieși la mine, se va înfățișa el însuși, va chema Numele Domnului Dumnezeului lui, își va duce mâna pe locul rănii și va vindeca lepra. 12. Nu sunt oare râurile Damascului, Abana și Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aș fi putut oare să mă spăl în ele și să mă fac curat?” Şi s-a întors și a plecat plin de mânie. 13. Dar slujitorii lui s-au apropiat să-i vorbească și au zis: „Părinte, dacă prorocul ți-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ți-a spus: „Scaldă-te, și vei fi curat.” 14. S-a coborât atunci și s-a cufundat de șapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu; și carnea lui s-a făcut iarăși cum este carnea unui copilaș, și s-a curățat.”

Alții care au fost vindecați de lepră au fost purificați în sânge, apă, și ulei. Apa este simbolul botezului în apă.

Levitic 14:5-8 „5. Preotul să poruncească să se înjunghie una din aceste păsări într-un vas de pământ, în apă curgătoare. 6. Să ia pasărea cea vie, lemnul de cedru, cârmâzul și isopul, și să le înmoaie împreună cu pasărea cea vie în sângele păsării înjunghiate în apa curgătoare. 7. Să stropească de șapte ori pe cel ce trebuie curățat de lepră. Apoi să-l declare curat și să dea drumul păsării celei vii pe câmp. 8. Cel ce se curăță trebuie să-și spele hainele, să-și radă tot părul și să se scalde în apă; și va fi curat. În urmă va putea să intre în tabără, dar să rămână șapte zile afară din Cort.”

Cei care erau ceremonial necurați trebuiau să fie purificați cu sânge, apă, și foc.

Numeri 19:7-8 „7. Preotul să-și spele hainele și să-și scalde trupul în apă; apoi să intre iarăși în tabără și să fie necurat până seara. 8. Cel ce va arde vaca să-și spele hainele în apă și să-și scalde trupul în apă; și să fie necurat până seara.”

Dumnezeu a rânduit o ceremonie de purificare pentru israeliți după ce ei au câștigat un război împotriva madianiților. Aceasta a inclus purificarea în apă.

Numeri 31:23-24 „23. orice lucru care poate suferi focul, să-l treceți prin foc ca să se curețe. Dar tot ce nu poate suferi focul să fie curățat cu apa de curățare; să-l treceți prin apă. 24. Să vă spălați hainele în ziua a șaptea și veți fi curați; apoi, veți putea intra în tabără.”

Aceste tipologii arată că apa era folosită pentru curățarea de păcat (Bernard, p. 137). În unele cazuri sângele era aplicat prin apă, arătând că sângele lui Isus Cristos este aplicat în timpul botezului în apă pentru a ierta păcatele (Bernard, p. 137). Din nou și din nou noi vedem sânge, apă, și ulei sau foc. Aceasta este simbolic despre mântuirea din Noul Testament, care constă din pocăință, botezul în apă în numele lui Isus, și umplerea cu Duhul Sfânt, sau Botezul Duhului.

Faptele Apostolilor 2:38 „Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh.”

Sângele care a fost oferit în Vechiul Testament a fost o prevestire a sângelui lui Cristos. Sângele reprezintă pocăința noastră față de păcat. Aceasta este moartea omului păcătos vechi în viețile noastre. Aceasta este o decizie conștientă de a ne întoarce de la păcat și de a trăi pentru Dumnezeu. Spălarea în apă este botezul în apă în numele lui Isus pentru iertarea păcatelor. Botezul în apă de asemenea reprezintă îngroparea lui Isus. Noi suntem îngropați cu El în botez, care este o îngropare a omului păcătos vechi. Uleiul și focul reprezintă botezul Duhului, sau umplerea cu Duhul Sfânt. Aceasta reprezintă învierea lui Isus Cristos, care este o înviere spre înnoirea vieții. Fără evanghelia completă – moartea, îngroparea, și învierea lui Isus – noi nu avem mântuire. Noi aplicăm evanghelia prin a ne pocăi de păcatele noastre, a fi botezați în numele lui Isus pentru iertarea păcatelor, și a fi umpluți cu darul Duhului Sfânt. Aceasta este evanghelia pe care Vechiul Testament o arată în tipologii. Aceasta este evanghelia pe care Isus a cumpărat-o pentru noi prin a veni pe Pământ ca un om și a lua locul nostru în moarte prin a muri pe cruce. Este mântuire cumpărată prin sângele lui Cristos.

Referințe:
Bernard, David K. (1984). New Birth (Nașterea din nou).

Print Friendly, PDF & Email