Publicat în parteneriat de Baptist History and Heritage Society și William H. Whitsitt Baptist Heritage Society
de William H. Brackney
Atunci când o persoană profesează o credință în Isus Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor, noul Creștin este deobicei botezat. Botezul este un act al aplicării apei asupra unui obiect; prin sensul termenului Grecesc baptizo, “botezul” înseamnă a înmuia sau a scufunda în apă din motive religioase. În poveștile de la începutul evangheliei Noului Testament, Ioan Botezătorul și-a botezat discipolii în Betania, mai departe de Iordan, acolo unde Isus l-a întâlnit pe Ioan și a fost botezat de acesta (Ioan 1:25-34). Școlarii declară că formele botezului sau a spălării rituale au fost practicate de sectele Evreiești în vremea lui Hristos, astfel botezul a existat deja într-o anumită formă în mișcarea Creștină.
Printre primii Creștini, botezul apei a devenit un semn de identificare cu credința și comunitatea Creștină. Instruiți de a merge și învăța națiunile, apostolilor li s-a spus și să le boteze pe acestea în numele Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt (Matei 28:19). În Faptele Apostolilor, Petru i-a îndemnat pe cei ce-l ascultau “să se mântuiască și să fie botezați” (2:38-41), Philip a botezat un Etiopian (8:26-38), iar convertiții lui Pavel au fost botezați în umra convertirii lor (16:11-14; 31-34). Cu singuranță, botezul a fost o experiență importantă pentru credința în Hristos din bisericile Noului Testament.
Botezul în Istorie
În următoarele secole, practica botezului a suferit câteva schimbări importante. În secolul trei, liderii Bisericii au început să învețe că botezul infantil era acceptabil. Până în secolul patru, botezul a devenit un sacrament obligatoriu în Biserică, fiind administrat conform ritualului declarat, și oferit copiilor.
De-alungul Evului Mediu, Biserica Creștină (Est și Vest) a continut să accentueze botezul ca un început al vieții. Printr-un ritual elaborat, preoții au botezat pruncii, și după nominarea părinților, au proclamat fiecare copil în numele lui Hristos. Astfel, botezul avea o importanță teologică și socială pe care biserica timpurie nu o recunoștea.
În Reformă, Martin Luther, John Calvin, Huldreich Zwingli și alții nu au oferit o atenție prea mare elementelor mistice ale sacramentului botezului. Prin păstrarea tradiției medievale, terminologia de “sacrament” a fost păstrată, deși a fost necesar un stres mai mare asupra rolului de părinte și, mai târziu în dezvoltarea copilului, asigurarea pentru credința personală.
Reformatorii radicali au susținut că “Anabaptiștii” au insistat asupra unei “rebotezări” în calitate de credincioși. Acest lucru a refăcut o parte din sensul original al botezului din contextul primitiv al Noului Testament. Anabaptiștii credeau că dacă deveneai un discipol Creștin, acest lucru reprezenta un pas radical de separarea de trecut, ce necesita prin botez un act simbolistic impirtant înaintea comunității Creștine. Anabaptiștii ocupă o poziție dreaptă din punct de vedere istoric înainte de ridicarea Baptiștilor.
Botezul și Baptiștii
Botezul credinciosului a reprezentat timp de multă vreme un semn distinct al Baptiștilor. Întradevăr, istoricul American Baptist din secolul al optsprezecelea, Morgan Edwards, l-a denumit semnul distinct al denominației. Toți Baptiștii la un moment dat recunosc importanța bisericii credincioșilor și semnalează decretul sauritualul botezului.
Primii Baptiși au evoluat în Reforma Engleză din sectele Puritanilor, Separatiștilor și alți Nonconformiști. Ei au fost cu siguranță influențați de Anbaptiștii secolului precedent în ceea ce privește părerile lor legate de Hristos, Scriptură și biserică.
Lideri ca John Smyth, Thomas Helwys și John Murton, câțiva dintre Baptiștii din Anglia, au căutat în Noul Testament și au ajuns la o concluzie legată de adevărata natură a bisericii. Ei erau de părere că “o adevărată biserică formată din credincioși adevărați” ar trebui să fie cunoscută printr-un legământ cu Hristos și cu ei înșiși, iar acest lucru ar trebui să fie reprezentat printr-un botez nou și valid. Ei susțineau acest lucru deoarece pruncii nu putea încă să aibă o credință proprie, botezul lor nefiind valid. Pentru acești Baptiști timpurii, botezul era practicat strict pentru cei care profesau credința, iar modul botezului urma practica Pruitană și Separatistă prin turnare sau stropire deasupra capetelor candidaților. În jurul anului 1609 în Amsterdam, venerabilul John Smyth s-a rebotezat pe sine, un act revoltător pe care l-a clarificat mai târziu în comunitatea Mennonită. Actul său a adus botezul credinciosului într-o lumină clară în comunitatea Baptistă.
În a doua jumătate a anilor 1600, unii Baptiști ca Thomas Grantham au dezvoltat o teologie a “celor șase principii”. Pe baza textelor din Evrei 6:1-2, ei au învățat că botezul reprezenta cheia problemei identității Creștine alături de mântuire, credință, înviere, judecată eternă și punerea mâinilor.
Un al grup de Baptiști Englezi a apărut în anii 1630 din biserica Independetă și cea Congregaționalistă din Londra. Ei erau cunoscuți ca Baptiști “Particulari” din cauză că susțineau o viziune a bisericii la fel de particulară ca “Aleșii lui Dumnezeu”. Urmându-i pe pastorii lor, Samuel Eaton și John Spilsbury, care au studiat problema îndelung, și ei au fost duși spre botezul credinciosului, și au continuat să studieze această problemă și să caute mai multe dovezi și sfaturi. Richard Blunt, un membru al micii congregații, a fost trimis în 1641 în Rhynsburg, Olanda, pentru a discuta cu o congregație de Collegieni (un fel de Mennoniți) care au practicat scufundarea ca mod principal al botezului credinciosului. Atunci când s-a întors la biserica sa din Anglia, el a învățat și practica scufundarea; acest lucru a devenit un standard în rândul Baptiștilor Particulari și Generali până la jumătatea anilor 1600 în Anglia.
Baptiștii din Asia, Africa și Europa au adoptat practica botezului credinciosului prin metoda scufundării. În timp ce misionarii reușeau să creeze noi congregații, scenele de botez deveneau o mărturie obișnuită a credinței și vieții mișcării ce creștea tot mai puternică. William Carey, de exemplu, a fost responsabil pentru primul botez al credinciosului în Asia, atunci când a îndeplinit decretul în Serampore pentru misionarii non-Baptiști ce vizitau zona. Mai târziu, misionarii Baptiști ca William Dean și J. Lewis Shuck au continuat decretul în comunitatea Chineză, prima dată în Siam și mai târziu în inima Chinei. Cel mai devreme în 1792, David George, un fost sclav African-American, a migrat pentru a stabili colonia din Sierra Leona în Africa de Vest, și acolo a practica botezul pentru credincioși. În mod asemănător, Lott Carey s-a aflat printre pionierii din Africa în ceea ce privește botezul credinciosului, atunci când a organizat Liberia ca o colonie și a întemeiat o biserică acolo.
În Europa, faimosul Johan Gerhard Oncken a fost botezat de un Baptist American, Oncken predicând botezul prin scufundare în Germania, Ungaria și Europa de Est. În timp ce praticarea botezului credinciosului prin metoda scufundării s-a răspândit, majoritatea Baptiștilor preferau să boteze afară într-un lac sau râu, în timp ce alții în Anglia, America de Nord și India au construit locuri speciale de botez numite baptiserii sau “baptiserione” pentru îndeplinirea ritualului.
Asemeni fraților și surorilor lor din alte părți, Baptiștii din Statele Unite au perfecționat deasemenea practica botezului credinciosului prin scufundare. Primii Baptiști coloniali din Noua Anglie au urmat Baptiștii Englezi și Baptiștii din Wales botezând doar credincioșii, în timp ce se asigurau că a fost un act de credință vorluntar și nu o rutină pentru apartenența la biserică. Botezând în iazuri și la malul mării, ei au plătit un preț mare pentru îndrăzneala lor de a practica botezul credinciosului și din cauza refuzului lor de a-și boteza copiii. Unii asemeni lui Obadiah Holmes au fost încarcerați pentru credințele lor, în timp ce alții asemeni lui Henry Dunster (primul președinte al Colegiului Harvard) și William Screven, un negustor, au fost izgoniți din casele lor.
Mai târziu în Statele Unite, Baptiștii au folosit decretul botezului pentru a-și demonstra credința în mod public. Unele biserici botezau candidații în funcție de cum apărea convertirea sau de terminarea clasei catechetice. După anumite etape evanghelice, mulți candidați erau deseori botezați împreună. Unele biserici au urmat practica antică de a ține slujba de botez în ziua de Paște pentru a o identifica cu Ziua Învierii, în timp ce în alte cazuri diferite congregații au lucrat împreună pentru botezuri combinate.
De vreme ce casele de întâlnire Baptiste nu aveau facilități interioare, un râu sau un izvor erau de ajuns. Evenimentul era public și atrăgea atenția oamenilor din oraș și a credințelor diferite.
Vremea nu era un obstacol pentru Baptiștii Nord Americani care doreau să fie botezați afară. Înregistrările din Noua Anglie și cele ale Botezului Canadian sunt pline de episoade ale botezelor din timpul iernii, atunci când preoții au spart gheața izvoarelor sau râurilor, iar candidații erau botezați în gheață sau apă rece.
În anii 1800, în special în regiunile nordice, bisericile noi aveau baptiserii interioare ce se aflau deobicei sub podeaua amvonului. În bisericile Baptiste din sud și vest, baptiseriul interior se afla în spatele zonei corului și pus la înălțime ca să poată fi văzut de toată lumea. Un exemplu excepțional al arhitecturii botezului a Baptiștilor Americani, a fost creat în casa de întâlniri Sansom Street din Philadelphia, unde pastorul William Staughton a creat un baptisteriu în centrul unui auditoriu circular, pentru a sublinia ideea botezului ca fiind o caracteristică de bază a bisericii.
Printre Baptiștii contemporani, procesul de botezare este destul de uniform. Majoritatea congregațiilor așteaptă persoanele tinere să fie catechizate, și anume, să fie instruite în legătură cu principiile de bază ale Creștinismului, și astfel fiecare candidat să dea o dovadă a convertirii personale și dorinței sale de a-l urma pe Hristos. Candidații mai în vârstă pot îndeplini aceste cereri printr-o conversație cu diaconii sau pastorul, astfel definindu-și experiența Creștină.
Odată ce data botezului a fost fixată, candidații sunt deseori pregătiți prin îmbrăcarea unei robe albe (un lucru semnificant printre Baptiștii Ruși) și conduși în apă câte unul în același timp. Pastorul deobicei introduce candidatul și ar putea cere unele cuvinte publice ca mărturie. Atunci fiecare candidat este scufundat în timp ce preotul recită o formulă de botez: “Te botez în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”, acompaniată de unele fraze ce țin de Romani 6:3-4. Apoi candidații sunt introduși congregației ca membrii ai frăției (dacă apartenența a fost conferită printr-o acțiune separată). În unele cazuri, după ceremonia de botez, candidații pot fi invitați să primească “punerea mâinilor”, ce semnifică din punct de vedere istoric un dar al Duhului Sfânt. Slujba se încheie prin cântarea unui imn legat de botez. Unele biserici oferă un certificat de botez candidațiilor.
Rolul Botezului pentru Baptiști
Unele de Baptist este derivat din accentuarea denominației asupra cuvântului baptism. Primii Baptiști au preluat numele de “Biserică a lui Hristos”, “cei ce au urmat calea botezului” și “poporul liber al lui Dumnezeu”, printre alte nume. Însă termenul “Baptist” a rămas, și a fost atribuit Baptiștilor pentru a le înțelege pe deplin poziția.
Majoritatea Baptiștilor cred că botezul reprezintă un simbol puternic. Prin asta se înțelege că botezul însuși nu oferă salvarea sau transformarea, ci este un semn a ceea ce s-a întâmplan pe plan spiritual pentru noul credincios. Apa folosită la botez nu este sfântă, însă este o cale de îmbunătățire a simbolismului spălării sau regenerării spirituale. Ca simbol, botezul adoptă diverite nivele de înțelesuri pentru credinciosul Creștin. Într-un sens profund, evidențiază într-o formă clară evanghelia lui Hristos. După cum a scris apostolul în Romani 6:3-4, se spune că un credincios este îngropat prin moartea lui Hristos, îngropat alături de Hristos, și ridicat într-o nouă viață prin Hristos. Doar botezul prin scufundare afișează această transformare spirituală în sensul ei deplin.
Baptiștii cred deasemenea că botezul este o calea importantă de profesare a credinței în Hristos. Din punct de vedere teologic, în timp ce salvarea reprezintă un dar de la Dumnezeu, nu prin puterea umană (Eph. 2:5, 8), iar credința în sine este un dar (Romani 12:3), botezul reprezintă darul lui Dumnezeu dat Bisericii, astfel pentru a oferii credincioșilor o cale de a-și exprima credința și mulțumirea pentru lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu. Fiind prezentat în mod public ca un candidat pentru botez, credinciosul afirmă o loialitate personală față de Dumnezeu prin Hristos, prin exprimarea credinței față de congregație. Și, prin scufundarea sa, candidatul profesează o adopție a evangheliei în viața personală. În mod tipic, adulții, tinerii, sau alți copii care înțeleg alegerea făcută de a accepta credința în Hristos și doresc să răspundă la chemarea Domnului, sunt candidați acceptabili pentru botez.
Botezul credinciosului a fost deasemenea înțeles în rândurile Baptiștilor ca un semn de ascultare față de Hristos. La fel cum Isus a fost botezat de Ioan în Râul Iordan (Matei 3:13-17), similar fiecare adept al lui Dumnezeu ar trebui să fie botezat. Isus a spus în “Marele Decret” (Matei 28:19, 20) că discipolii ar trebui să meargă să instruiască și să boteze în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.
Unii Baptiști au descoperit deasemenea și simbolismul bogat al Vechiului Testament (Lev. 11:25; Evrei 9:10), unde, asemeni purificării ceremoniale de lucrurile necurate, botezul devine ritualul purificării de păcat și reprezintă reînoirea personală a candidatului și a congregației. Conform ritualului de inițiere în frăția Familiei lui Dumnezeu, candidații pentru botez sunt purificați simbolic în timp ce păcatele lor au fost iertate și spălate (Faptele Apostolilor 22:16). Botezul pentru întreaga comunitate a Noului Testament a devenit ceea ce circumcizia reprezenta pentru masculii din Israelul antic (Eph. 2:11-13; Col. 2:11-13).
Pentru mulți Baptiști, botezul este un simbol vizibil al unității Creștine din cadrul bisericii. De vreme ce experiența Creștină este importantă pentru Baptiști, botezul devin un fel de experiență uniformă pe care toți credincioșii o împărtășesc. Din cauză că botezul este înfăptuit în mod public, reprezintă prima dată o mărturie în fața bisericii, cu care toți credincioșii se pot identifica. Deasemenea, de vreme ce botezul este o imagine a evangheliei, reprezintă toți credincioșii botezați prin realitatea de a fi “prin Hristos” (Gal. 3:26-27). Acest lucru oferă un sens puternic de unitate în cadrul congregației, la fel și printre membrii marelui trup a lui Hristos.
În multe feluri botezul este un sigiliu pus asupra unor promisiuni importante. Fiind botezat în calitate de credincios, primești asigurarea că păcatele sunt iertate (deși nu prin actul botezului propriu-zis), și că suntem toți participanți la regatul lui Dumnezeu. Mai mult, prin identificarea cu moartea și îngroparea lui Hristos, botezul ne asigură că vom vedea astfel învierea și viața eternă (Titus 3:5-7). Într-un final, deoarece Isus a poruncit ca botezul să fie înfăptuit la finalul veacului, botezul devine un sigiliu al promisiunii că Hristos se va întoarce pentru poporul său (Matei 28:20).
Relația botezului prin apă cu Duhul Sfânt a primit multă atenție în rândurile Baptiștilor de-alungul secolelor. Fundamental, primii Baptiști credeau că prin botezul unui credincios, acesta primește Duhul Sfânt, după cum se spune în Faptele Apostolilor 10:47. Asta însemna că Duhul Sfânt trăia în credincioși. Unii puneau mâinile în mod simbolic asupra credincioșilor botezați, pentru a semnifica venirea Duhului în viața acelei persoane (Faptele Apsotolilor 8:17). În general, Baptișii nu au legat pasajele din Noul Testament despre botezul Duhului Sfânt ce s-a mnifestat cu daruri extraordinare prin apa botezului. Totuși, în anii recenți, sub influența mișcării carismatice, minorități importante ale Baptiștilor pretind că au fost botezate cu apă, iar apoi, printr-un act separat, cu Duhul Sfânt. Acest lucru a produs manifestații ca profesarea și vorbirea limbilor spirituale (Faptele Apostolilor 19:2-6).
Într-un final, pentru Baptiști există o legătură importantă dintre botez și relația cu o congregație locală. În biserica Noului Testament, botezul a dus la frăție și comuniune cu alți credincioși (Fapte 16:15), la fel și existența ca o parte din “urmașul lui Avraam, moștenitori conform promisiunii” (Gal. 3:26-29, NRSV). Astfel, pentru majoritatea Baptiștilor, doar credincioșii botezați puteau deveni membrii ai bisericii și să se bucure de obligațiile și responsabilitățile frăției. Pentru alții, botezul este practicat și învățat, dar nu necesită apartenența. Botezul credinciosului este mereu un act voluntar al individului, drept răspuns la sfințenia lui Dumnezeu.
Doctrinal, botezul nu poate sta singur fără vreo referință către alte elemente cheie din caracterul Baptiștilor. Botezul este legat de ceea ce Baptiștii cred despre biserică în calitate de frăție adunată a credincioșilor Creștini. În mod similar, botezul este legat de libertatea religioasă și libertatea sufletului ca un act voluntar ce dă voie unei persoane să profeseze credința personală. Botezul este legat inexplicabil de o misiune la fel cum portretizează cu putere evanghelia, și îndeplinește Marele Decret al lui Isus pentru toți discipolii Lui. Cel mai important, botezul nu poate fi separat de doctrina lui Hristos, de vreme ce Hristos însuși a fost botezat, iar lucrarea sa mântuitoare este expusă în botezul prin scufundare ca o nouă relație cu Hristos de care toți credincioșii se bucură.
Alte Probleme despre Botez
Prin nevoia lor de a ajunge la o înțelegere a botezului ce este validă din punct de vedere spiritual și folositoare bisericii, Baptiștii au luat diferite poziții asupra aspectului botezului. De exemplu, unii botează doar în “ape vii”, ce sunt active sau sau ape curgătoare asemeni într-un torent, lac sau ocean (Ioan 5:1-7; Didache 7:1-3). Alții s-au acomodat cu locurile interioare special amenajate; cu o pictură sau o scenă dintr-un vitraliu ce afișează un râu, aceasta fiind o caracteristică proeminentă a arhitecturii multor biserici Baptiste.
Baptiștii au respins în mare parte ideile că botezul în sine este regenerativ. Nu este necesar pentru salvare, însă este important ca credincioșii Creștini să-l îndeplinească. Baptiștii fac referire la botez ca un “decret”, adică ei se referă la o învățătură a Bibliei pe care Isus a vrut ca adepții săi să o respecte. Minoritățile de Baptiști sunt de părere că botezul este un sacrament, adică este o practică importantă ce oferă un sens adânc din punct de vedere spiritual credinciosului. Cei ce folosesc termenul de “sacrament”, fac asta pentru a atinge un dialog teologic ajutător cu alți Creștini, la fel și ca să descopere o înțelegere răspândită a vieții Baptiste Engleze timpurii.
Baptiștii au fost criticați deoarece respingerea lor a botezului infantil pare să nu aibă vreun loc pentru copii într-o biserică a adulților. În loc să boteze copiii și pruncii, Baptiștii preferă să-și dedice copiii lui Dumnezeu într-un serviciu public al bisericii unde părinții și membrii bisericii sunt chemați pentru a duce vieți exemplare înaintea copiilor, pentru a-i învăța căile Domnului. Botezul prin apă nu este un element al acestui serviciu.
Pe baza la 1 Corintinieni 15:29, unii interpretatori cred că Noul Testament dă voie botezului printr-o cale exterioară (proxy) sau “botezul morților”. Baptiștii sunt de acord că nu există vreo dovadă din partea istoriei bisericii că calea exterioară sau “botezul morților” au fost vreodată practicate.
O altă problemă recentă ce a atras anumite reacții din partea unor Baptiști este dacă botezul ar trebui să fie necesar înainte ca o congregație să aprobe o apartenență completă. În mod tradițional, majoritatea Baptiștilor înțelegeau problema astfel. Totuși, la finalul anilor 1700, unii Baptiști Englezi au început să ceară “comuniunea deschisă”, prin care dădeau de înțeles că vroiau să-i invite pe toți cei care-l urmau pe Hristos, pentru a lua parte la Împărtășanie. Mai târziu în anii 1800, Baptiștii Englezi și Americani au fost influențați de participarea la o mișcare ecumenică, iar unele congregații au început să practice “apartenența deschisă”. Aceste biserici permiteau Creștinilor să primească toate drepturile și privilegile unui membru al bisericii fără să fie botezați în calitate de credincioși (presupunând că au fost deja botezați în pruncie).
Contribuțiile aduse de Baptiști în Familia Creștină
Unul dintre felurile importante prin care Baptiștii au influențat Creștinii din jurul lumii este reprezentat de învățătura și publicarea lor neobosită legat de tema botezului. Baptiștii au scris mai multe cărți despre acest subiect decât orice alt subiect. În anii 1800, scriitorii Baptiști au pus împreună liste ale Scripturilor ce susțineau înțelegerea lor a botezului credinciosului prin scufundare și le-a prezentat drept răspuns altor scriitori pedobaptiști (literar: “botezatori de copii sau prunci”). Uneori, acest lucru rezulta în dezbateri publice, de exemplu cu Discipolii lui Hristos, Metodiștii și Presbiterienii. Probabil o gândire avansată polemică a botezului a fost atinsă în anii 1850 atunci când Baptiștii proeminenți din Statele Unite au refuzat să coopereze mai departe în misiunea Societății Biblice Americane și Străine din cauza acceptării câtorva forme diferite de botez din partea denominațiilor cooperante. Un grup mic de Baptiști au format Uniunea Biblică Americană ce a creat “Biblia Baptistă”, caracterizată de traducerea termenului baptizo nu ca “a boteza”, ci ca “a scufunda”. Această traducere puristă nu a avut succes, puține copii fiind vândute. După aproape un deceniu, acești Baptiști s-au regrupat cu alte denominații în timp ce încă apărau înțelegerea lor a botezului “biblic”.
Pe lângă tratatele polemice puternice, Baptiștii au descusut cu siguranță Scriptura de toate înțelesurile posibile ale botezului. Acest lucru a reprezentat mereu o contribuție importantă pentru teologia Creștină, la fel cum studiile Baptiste ale doctrinei bisericii și misiunii sunt. Una dintre cele mai puțin recunoscute contribuții literare și liturgice al Baptiștilor a fost producerea imnurilor botezului, scris special pentru ritualul acesta. Un Baptist al London Seventh Day, Joseph Stennett, care a scris despre botezul scufundării ca o intrare într-un “mormânt de apă”, a compus ceea ce este probabil cea mai veche colecție de cântece de botez, datând din anii 1700.
În studiile majore din ultimele două secole, alți Creștini au început să aprecieze poziția Baptistă asupra botezului credinciosului prin scufundare, consistent cu bisericile antice. World Council of Churches (consiliul lumii a bisericilor) a declarat despre “Bitez, Eucarist și Preoție” (1982) astfel: “botezul asupra profesiei personale de credință este cel mai clar atestat mod din Noul Testament”. Multe denominații din ziua de astăzi nu doar că învață despre poziția Baptistă; aceste practică botezul credinciosului prin scufundare ca parte a înțelegerii lor a Bisericii. În mod particular în America de Nord și diferite contexte misionare, practicile de botez Baptiste au devenit atât de răspândit acceptate încât un observator a fost oprit pentru a descrie “baptistificarea” culturii religioase!
________
William H. Brackney este Profesor de Religie, Departamentul de Religie, Baylor University, Waco, Texas.
