de Lois Gibson
Pentru a susţine părerea lor că o femeie nu trebuie să-şi taie părul, unii vor spune că în Biblie nu vei găsi nici o referinţă care să arate că o femeie îşi taie părul într-o manieră măgulitoare. Aceştia ar admite că Biblia nu spune prea multe lucruri despre păr, ceea ce este chiar adevărat. Unii vor spune că aceasta „se datorează părerii corespunzătoare care a fost atât de uşor acceptată în trecut, fiind o lecţie înnăscută a naturii”1. Să examinăm în continuare aceste puncte.
Tăierea părului în Biblie
Din cuvintele examinate anterior, câteva se referă la tăierea părului unei femei. Vom examina acum câteva din aceste Scripturi.
1. Numeri 6:9, 18-19 arată instrucţiunile lui Dumnezeu pentru un bărbat sau o femeie de a-şi rade capul. Aceasta se aplica celor care luau jurământul unui Nazireat.
2. Levitic 13:33 acoperă instrucţiunile lui Dumnezeu pentru raderea parţială a capului unui bărbat sau femeie pentru cazul de lepră.
3. Levitic 14:8-9 oferă din nou instrucţiunile lui Dumnezeu pentru raderea totală a părului unui lepros (bărbat sau femeie) în curăţirea lor.
4. Deuteronom 21:12 ne oferă instrucţiunile lui Dumnezeu pentru o femeie să-şi radă capul când un israelit vroia să se căsătorească cu ea după ce ea fusese luată captivă în războiul împotriva duşmanilor lor. În cartea citată mai sus, se declară că „israeliţii antici au considerat raderea capului unei femei o umilire a ei” (Deuteronom 21:10-14)2. Aceiaşi idee este exprimată mai târziu în carte. Studiul acestor Scripturi şi felul cum cuvântul „umilit” este folosit în alte versete vor arăta faptul că o femeie era „umilită” datorită bărbatului ce a avut relaţii sexuale cu ea şi faptul că părul ei era ras nu avea deloc a face cu acest aşa zis „proces de umilire”3. Dacă ar fi să urmăm această judecată, atunci ar fi la fel de umilitor să-ţi scurtezi unghiile, etc.
Cuvântul tradus „umilit” este ‚anah’. Acesta este tradus în acest fel de şapte ori şi ‚umil’ de patru ori. Să comparăm felul cum acest cuvânt este folosit în următoarele Scripturi (îngroşarea îmi aparţine):
„Iată că am o fată fecioară, şi omul acesta are o ţiitoare; vi le voi aduce afară: necinstiţi-le, şi faceţi-le ce vă va plăcea. Dar nu săvârşiţi cu omul acesta o faptă aşa de nelegiuită” (Judecători 19:24).
„Să-i aduceţi pe amândoi la poarta cetăţii, să-i ucideţi cu pietre, şi să moară amândoi: fata, pentru că n-a ţipat în cetate, şi omul, pentru că a necinstit pe nevasta aproapelui său. Să curăţi astfel răul din mijlocul tău… Omul care s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint; şi, pentru că a necinstit-o, s-o ia de nevastă, şi nu va putea s-o gonească, toată viaţa lui.” (Deuteronom 22:24, 29).
„În mijlocul tău, se descopere goliciunea tatălui; în mijlocul tău, este silită femeia în timpul necurăţiei ei! În mijlocul tău, fiecare se dedă la urâciuni cu nevasta aproapelui său, fiecare se spurcă prin amestecare de sânge cu noră-sa, fiecare necinsteşte pe soru-sa, fiica tatălui său.” (Ezechiel 22:10-11).
Faptele descrise în Deuteronom 21:10-14 nu erau parte a vreunui „proces de umilire”. Femeia nu era necinstită, ci era umilită prin actul sexual. Citiţi pasajul din nou acum că este clar ce înseamnă umilit.
„Când vei merge la război împotriva vrăjmaşilor tăi, dacă Domnul îi dă în mâinile tale, şi vei lua prinşi din ei, poate că printre cei prinşi vei vedea o femeie frumoasă, şi vei dori s-o iei de nevastă. Atunci s-o aduci înăuntrul casei tale. Ea să-şi radă capul şi să-şi taie unghiile, să-şi lepede hainele pe care le purta când a fost prinsă, să locuiască în casa ta, şi să plângă pe tatăl şi pe mama ei o lună de zile. După aceea, să te duci la ea, să-i fii bărbat, şi ea să-ţi fie nevastă. Dacă nu-ţi va mai place, s-o laşi să plece unde va voi, dar nu vei putea s-o vinzi pe argint, nici să te porţi cu ea ca cu o roabă, pentru că ai înjosit-o.”
5. Isaia 3:24 îl arată pe Dumnezeu care spune că el va da femeilor din Iuda pleşuvie în loc de păr bogat pentru trufia lor. Aceasta se referă în mod metaforic la actul dintr-o manieră nefavorabilă, dar se referă la o înlăturare totală a părului şi nu doar la o tăiere simplă. Aceasta avea să fie făcut de Dumnezeu, nu de femeie.
6. 1 Corinteni 11:5, 6 vorbeşte despre raderea părului unei femei dacă nu purta o învelitoare când se ruga sau profeţea. Acesta se referă şi la actul dintr-o manieră nefavorabilă, deşi nu arată că s-a făcut acesta.
7. Ieremia 7:29 îl arată pe Dumnezeu spunând „taie-ţi părul” deoarece poporul lui Iuda urma pe alţi dumnezei (unii israeliţi îşi rădeau capetele în alianţă faţă de zeul lor). Aceasta se referă în mod metaforic la actul dintr-o manieră nefavorabilă, dar s-ar referi atât la femei cât şi la bărbaţi care să-şi radă tot părul şi nu doar o simplă tăiere. Cuvântul evreiesc folosit pentru ‚păr’ în acest pasaj a fost folosit doar ca ‚păr’. Definiţia este „prop. ceva pus deoparte, adică (abstr.) dedicare (a unui preot sau Nazireat); de aici (concr.) bucle netăiate; de asemenea (impl.) o cunună (în special de regalitate)”4. ‚Tăia’ este „gazaz”, acelaşi cuvânt care este tradus şi prin ‚ras’, ‚tuns’, ‚tunsori’, şi ‚tunsoare’ (Aceasta este discutat într-un alt articol). Acesta înseamnă „o rădăcină primară [asemenea cu 1468]; a tăia; în special, a rade o turmă, sau a rade părul; fig. a distruge duşmanul”5. Este clar că eliminarea totală a părului este înţelesul, la fel ca la finalul jurământului de Nazireat.
Personal cred că Dumnezeu le spunea să-şi taie părul din moment ce ei nu mai erau puşi deoparte pentru Dumnezeu datorită adulterului lor spiritual. Din moment ce ei arătau prin acţiunile lor că nu mai erau consacraţi lui Dumnezeu, ei trebuiau să-şi şi radă capetele ca să arat că juruinţa lor faţă de Dumnezeu era terminată. Nu toţii oamenii făceau jurământul de Nazireat, dar israeliţii trebuiau să fie separaţi pentru Dumnezeu. Ei nu trebuiau să se spurce prin închinarea la alţi zei. Scriptura nu poate fi folosită pentru a susţine crezul că femeile să nu-şi taie niciodată părul. Dacă ar fi să se urmeze această logică, atunci nici bărbaţii nu ar trebui să-şi taie părul!
8. Scriptura care a fost folosită pentru a arăta că era o ruşine pentru o femeie ca să-şi taie părul se găseşte în Numeri 5:18:
„Preotul sa pună pe femeie sa stea în picioare înaintea Domnului; sa descopere capul femeii, şi sa-i pună în mâini darul de mâncare adus pentru descoperire, darul de mâncare adus pentru gelozie; preotul sa aibă în mână apele amare aducătoare de blestem”.
Ar fi ruşinos pentru o femeie să treacă printr-o astfel de ceremonie când ea a fost acuzată de comitere de adulter. Aceasta s-a întâmplat când nu era nici un martor, dar soţul devenea gelos. Aceasta se întâmplă de asemenea şi dacă soţul devenea gelos şi ea ar fi comis adulter.
Nu cred că acest verset arată că părul femeii ar trebui să fie ras. Cuvântul tradus prin „descoperit” este „para” şi înseamnă „o rădăcină primară; a elibera; prin impl. a expune, a elibera; fig. a absolvi, a începe”6. În alte versiuni apare drept „slăbit” sau „nelegat”.
Erau anumite vremuri când capul unei femei avea să fie ras aşa cum am studiat, deşi nu le voi considera ca o „ruşine” în special cu privire la jurământul de Nazireat. Pedeapsa biblică pentru o femeie prinsă în adulter era moartea, nu raderea capului ei. Instrucţiunile din Numeri erau pentru vremea când era o suspiciune sau actul fusese comis fără de martori.
Nu sunt multe referinţe la părul femeii în Biblie. Cineva nu poate presupune că acesta era tăiat sau nu doar pentru că nu este menţionat acest lucru. Chiar dacă nu era făcut, există o mare diferenţă în acesta ca fiind un obicei comparat cu o poruncă biblică. Din moment ce unii au folosit istoria seculară pentru a susţine această învăţătura, să privim acum la perspectiva istorică, deşi aceasta nu se poate folosi că ar fi sau nu trecut cu vederea de Dumnezeu.
Părul în istorie
Într-o carte larg folosită pentru promovarea acestei învăţături, autorul declară că „Pentru mii de ani, societatea s-a încruntat cu privire la tăierea părului de către femei. Vorbind în termeni foarte vădiţi, doar la începutul secolului 20 practica a câştigat şi a deţinut o acceptare largă”7. Vom privi acum la ceea ce anumite referinţe au de spus faţă de acest subiect. Cu excepţia primului, voi limita comentariile la cele cu privire la femeile care îşi taie părul, cu câteva comentarii despre bărbaţii cu părul lung. Oricine va realiza curând că autorul vorbea în termeni foarte largi, într-adevăr.
1. „Din zilele cele mai timpurii ale colonizării din partea timpurie a secolului 20, stilul de păr american al bărbaţilor şi femeilor era puternic influenţat de moda europeană. … Stilul de păr al femeilor a devenit oarecum mai sensibil devreme în anii 1700. Părul era purtat aproape de cap şi adesea pudrat cu gri sau alb. La circa 60 de ani, inovaţia arhitecturală a preluat din nou conducerea, şi părul era aranjat în jurul unor structuri elaborate de sârmă sau împletituri şi împodobit cu flori, pene, fructe, şi chiar mici sculpturi. În jurul lui 1800, părul femeilor a devenit mai scurt, şi la scurt timp după aceasta au apărut încreţiturile în părţi. … În 1905, Charles Nessler, un german care locuia în Anglia, a introdus valul de permanent… După trei ani valul de permanent a fost importat în Statele Unite… Original doar părul care se conforma faţă de lungimea trei picioare era făcut permanent. Dar în jurul lui 1915 dansatoarea Irene Castle a devenit o fixare în cultura americană… În anii 1960 şi 1970, multe femei au adoptat stiluri de păr care erau mai libere şi mai puţin formalizate şi lipsite de minuţiozităţi. Perucile s-au întors la moda scenei…”8.
2. „Înregistrările timpurii arată că asirienii antici purtau stiluri de păr încreţite; prin contrast, egiptenii antici, atât bărbaţii cât şi femeile, îşi rădeau capetele şi purtau peruci. Fie că erau ornate sau simple, tunsoarea a fost utilizată de circa fiecare societate”9.
3. „Atât bărbaţii (care erau fără barbă) cât şi femeile egiptene îşi rădeau capetele datorită căldurii. … Evreilor li se interzicea prin legea biblică să-şi taie părul sau bărbile. Astfel, urmând tradiţia antică, bărbaţii evrei ortodocşi în decursul secolelor au purtat păr şi bărbi lungi. După exil, în primul secol d. Hr., femeile ortodoxe, după căsătorie, îşi adunau părul şi purtau peruci, un obicei care este încă practicat într-o anumită extindere.
Printre grecii antici, băieţii de sub vârsta de 18 ani purtau în general păr lung: … Triburile germanice şi celtice din Europa de nord purtau păr şi bărbi lungi; părul scurt era un însemn de robie sau de pedeapsă. În ţările islamice, atât bărbaţii cât şi femeile continuau să urmeze tradiţia, ascunzându-şi părul în public sub acoperăminte de cap, turbane, fese sau voaluri. … Prin secolul 9, nobili europeni purtau părul adunat la gat, şi părul femeilor era lung şi în general împletit; nobilii căsătoriţi, urmând stipulările bisericii despre modestie, îşi acopereau aceste plete cu un voal. … Femeile elegante ale secolelor 13 şi 14 îşi înfăşurau pletele după urechi sau le legau la spate, în ambele cazuri fiind acoperite cu scufii cu plase aurite sau cu draperie din pânză, puse pe un voal. În curţile din Franţa şi Olanda din secolul 15, femeile îşi smulgeau sprâncenele ca să dea efect de lungime adăugată şi îşi pieptănau restul părului sub brodări mari împodobite cu învelitoare. … Devreme în secolul 17 bărbaţii de modă europeni purtau bucle lungi de Cavaleri, adesea încreţite, stivuite şi parfumate. … În secolul 18… femeile purtau mai întâi păr foarte scurt pudrat, încreţit sau creţ, dar prin anii 1770 ele au adoptat un stil de pieptănare al părului lor în construcţii de sârme elevate, tampoane, şi păr fals, pudrate şi variat decorate. … devenise o modă pentru femeile de după Primul Război Mondial să poarte părul tuns scurt, adesea permanent. … Pentru bărbaţi, tunsorile de echipă au fost adoptat pentru motive practice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial dând cale părului lung şi a bărbilor neajustate”10.
4. „Din vremurile preistorice, oamenii s-au tuns, au împletit şi şi-au vopsit părul şi l-au schimbat şi în alte feluri. … În Egiptul antic, atât bărbaţii cât şi femeile îşi rădeau capetele pentru a fi curaţi şi datorită căldurii. … Majoritatea bărbaţilor din anii 1960 purtau încreţituri lungi. … În anii 1940, multe femei îşi tăiau părul într-un stil scurt numit bob şi şi-l făceau permanent”11.
5. „Aproape toate societăţile au găsit a fi necesar să taie sau să-şi restrângă părul ca să-l scoată din ochi. … Ca semn de doliu egiptenii antici, a căror capete erau de obicei rase, îşi lăsau părul lung, iar femeile hinduse văduve îşi tăiau părul. … Nobilii şi nobilele egiptene îşi ajustau scurt părul; mai târziu, datorită căldurii şi a curăţeniei din climatul aprins aceştia îşi rădeau părul cu brice din bronz. … Printre Masai, de exemplu, cei care nu erau luptători şi femeile îşi rădeau capetele în timp ce luptătorii îşi legau părul lor din faţă în trei secţiuni de plete scurte şi părul din spate într-o lungime medie. … Fetele Ibo, care îşi rădeau capul şi apoi lăsau părul să crească doar după un model elaborat făcut creţ pe ţestele lor. … În secolul 15 doamnele distinse din Europa de nord îşi tăiau puţin bretonul ca să facă să aibă frunţi mai late… secolul 19 … Atât bărbaţii cât şi femeile îşi tăiau părul foarte scurt, precum împăraţii romani, sau femeile îşi suceau părul în noduri greceşti, cu încreţituri scurte făcută după forma feţei, sau mai târziu în cosiţe netede din jurul capului. … Ca rezultat al Primului Război Mondial, femeile îşi tăiau s-au îşi făceau bucele la păr ca un simbol de emancipare politică şi socială al lor. Apoi a urmat o succesiune de stiluri de păr prelins, scurt, inspirat din starurile de film, inspirat de cel ce ducea trena miresei din Garbo, mijoarca din Veronica Lake. Părul scurt a crescut mult popularitatea permanentului… În anii 1950 invenţia sulurilor de încreţit a făcut apariţia tunsorii foarte scurte italiene. În timp ce tinerele femei active, familiare au lăsat pălăriile, stilurile de păr bufant şi cel plan, tăieturile geometrice au devenit cu toate importante”12.
Din ceea ce am putut studia despre istoria părului, nu se pare că societatea a privit cu ruşine tăierea părului unei femei pentru mii de ani, şi nici că ar fi fost o ruşine pentru secole, şi nici că pentru mii de ani în aproape fiecare societate a fost adecvat pentru bărbaţi să-şi taie părul iar femeile deloc. Aceasta nu era politica generală pentru toate timpurile şi toate popoarele. Sunt convins că cu cât ar studia cineva acest subiect, cu atât ar găsi mai multe instanţe care să arate aceste idei a fi false.
Da, au fost vremuri când s-a privit cu încruntare, dar în decursul anilor opiniile societăţii despre stilul de păr s-a schimbat şi fără îndoială că vor continua să se schimbe aşa cum s-a întâmplat în alte privinţe. Conform Dicţionarului de Istorie Americană, citat anterior, „Unul Joseph Palmer care a murit în 1840, a înscris pe mormântul său în Leominster, Mass., ‚Persecutat pentru creşterea bărbii’, o insuficienţă care după douăzeci de ani, bărbile erau privite ca simboluri de sinceritate şi soliditate”13.
Vă amintiţi când eraţi mai tineri că articolul de îmbrăcăminte sau un anumit fel de ochelari era la modă? Ei bine, credeai că eşti cineva pe atunci! După câţiva ani, privind înapoi la vechile fotografii, abia dacă-ţi vine să crezi să ai purtat aşa ceva, decât dacă ţi-ar fi plăcut! Stilul de păr, lungimea părului şi părul de pe faţă se pare că a trecut prin multe schimbări în timpuri şi culturi diferite şi aparent va continua să fie astfel.
Istoria părului din referinţe biblice
Să explorăm ce spun câteva din referinţele biblice despre acest subiect.
1. New Smith’s Bible Dictionary (Noul Dicţionar Biblic al lui Smith) declară că „grija şi stilul de păr era o materie de obicei în Biblie, şi avea şi o semnificaţie religioasă. Acesta era uneori pus cu unsori aromatice… Tăierea şi ajustarea părului erau semne de necaz… într-o vreme de război sau de calamitate naţională. Dar israeliţilor li se interzicea să se tundă în jurul templelor (Levitic 19:27) sau să se tundă atunci când le murea o rudă (Deuteronom 14:1) datorită asocierii acelor practici cu ritualurile păgâne. Părul era asociat cu lungimea… şi puritatea; şi netăierea părului era considerat un semn de consacrare faţă de Dumnezeu ca Nazireaţii (Numeri 6:5)”14.
2. Today’s Dictionary of the Bible spune „Printre greci obiceiul din această privinţă varia în vremuri diferite, precum şi între romani. În vremea apostolului, printre greci bărbaţii purtau părul scurt, în timp ce al femeilor era lung (1 Corinteni 11:14-15). Pavel îi mustră pe corinteni pentru că s-au adaptat cu un stil de maniere care confunda oarecum distincţia dintre sexe şi era un detriment faţă de bunele morale. … În vremea Noului Testament distincţia naturală dintre sexe era păstrată de femeile care purtau părul lung… în timp ce bărbaţii aveau ca regulă o lungime moderată prin tăierea frecventă”15.
3. New Bible Dictionary: Second Edition spune că „Obiceiul normal al israeliţilor, pentru ambele sexe, pare să fi fost de a lăsa părul să crească la o lungime considerabilă. Bărbierii sunt menţionaţi (Ezechiel 5:1), dar funcţia lor era dea aranja mai degrabă decât a tăia părul. Dar în perioada Noului Testament părul lung era o ‚ruşine’ pentru un bărbat (1 Corinteni 11:14), deşi Pavel a făcut această afirmaţie către o biserică din Grecia. Femeile, pe de altă parte, purtau părul lung şi netăiat în ambele perioade. Talmudul nu menţionează pe frizerii femeilor, ci rădăcina cuvântului… este ‚de a împleti’ mai degrabă decât ‚a tăia’. … În Egipt capul şi faţa era rasă, totuşi, şi Iosif a trebuit să se supună obiceiurilor locale (Geneza 41:14). … Aranjarea acestuia trebuia făcut în anumite feluri; bretonul nu trebuia tăiat niciodată (Levitic 19:27), din moment ce aceasta era o caracteristică a cultelor idolatre… Până în această zi iudeii ortodocşi observă acest obicei: copiii mici pot fi văzuţi cu capul tuns scurt, cu excepţia verigilor care atârnau la urechi. Preoţilor li se dădeau instrucţiuni despre părul lor prin Ezechiel (44:20). Nazireatul trebuia să-şi lase părul netuns atâta timp cât dura jurământul său, şi apoi să-l radă complet. Această radere semnifica purificare (Levitic 14:8)”.
Referitor la femei, acesta spune „Pavel a tratat situaţia locală din biserici prin a le cere să se observe convenţiile vremurilor. Între timp el a pus un principiu că ‚Dumnezeu nu arată nici o parţialitate’ şi că în Hristos ‚nu mai este nici bărbat şi nici femeie’, din moment ce creştinii sunt toţi una în Hristos Isus (Galateni 3:28)”16.
4. The Zondervan Pictorial Encyclopedia of the Bible notează „anticii purtau de obicei părul lung, deşi preoţii, luptătorii şi tinerii erau adesea raşi. Băieţii îşi lăsau o buclă într-o parte. Amintiţi-vă de părul lung al lui Samson şi Absalom. Deoarece părul era ras într-o iniţiere în cadrul devenirii unui preot în Arabia, tăierea părului era o dezgustare la evrei (Ierusalim 49:32). Nazireatul cunoştea că tot trupul aparţinea lui Dumnezeu inclusiv părul, aşa că briciul nu îi atingea niciodată pielea (Judecători 16:17) până ce se încheia serviciul său (Numeri 6:18). Femeile captive îşi rădeau capul pentru purificare, dar şi leproşii (Levitic 14:8). Preoţii îşi ţineau părul la o lungime moderată (Ezechiel 44:20), dar li se interzicea să îşi facă tunsori (Levitic 21:5). … În vremurile Noului Testament părul lung îi degrada pe bărbaţi, dar pentru o femeie era o sursă de mândrie (1 Corinteni 11:14). … Pierderea părului la o femeie era ruşinoasă (1 Corinteni 11:6). Femeile erau avertizate împotriva împodobirii elaborate a părului lor (1 Petru 3:3)”17.
5. The Dictionary of the Bible spune „Aluziile Vechiului Testament arată că bărbaţii purtau părul lung… părul, totuşi, era ocazional tăiat. … A tăia părul şi barba scurt era o dezonoare (2 Samuel 10:4). Părul şi barba erau tăiate scurt ca semn de doliu… Această practică a fost urmată atât de bărbaţi cât şi de femei. Părul era tăiat cu un cuţit. … Femeile, se pare, purtau în general părul liber, atârnând pe spate mai jos de umeri. Acesta era uneori legat cu o bandă în jurul templelor şi era purtat lung în cosiţe sau uneori în plete. … În vremurile Noului Testament stilurile de frezări erau în mare partea aceleaşi între evreii palestinieni ca în vremurile Vechiului Testament. Bărbaţii şi femeile purtau părul lung, şi bărbaţii aveau barbă. … stilurile romane de frezat din secolul întâi poartă o asemănare apropiată cu stilurile moderne. … Pavel când vorbeşte corintenilor acceptă stilul roman mai degrabă decât cel palestinian şi spune că este ruşinos pentru un bărbat să poarte părul lung (1 Corinteni 11:14). El admite că este potrivit pentru o femeie să-şi lase părul să crească, care este slava sa (ibid). Pentru o femeie a-şi tăia părul scurt sau să-şi radă capul era o ruşine (1 Corinteni 11:5 şu); probabil că părul scurt era un semn de prostituţie”18.
6. The Bible Almanac spune că „Apostolul Pavel a pus că părul era acoperământul natural, sau învelitoarea pentru femeie; el indică faptul că în ziua sa era ruşinos pentru o femeie creştină să-şi taie părul (1 Corinteni 11:15). Femeile purtau părul lor lung şi împletit”19.
Întrebări
Oferă Biblia vreo menţiune complementară a faptului ca femeile să-şi taie părul? N-am găsit nici una, dar nici nu am găsit vreo menţiune negativă care să arate o femeie care să-şi taie părul ei. Susţinătorii doctrinei ‚netăierii’ ar afirma prin urmare că nu ar fi nici o menţiune că femeile nu şi-au tăiat niciodată părul lor. Bazat pe ceea ce am putut studia, nu cred că ar putea presupune cineva că aceasta nu s-a făcut niciodată. S-ar părea că aceasta era făcută adesea printre israeliţi. Aceasta nu constituie, totuşi, o interzicere biblică a actului. Dacă Biblia nu are prea multe de zis despre părul unei persoane şi se crede că aceasta „se datorează oarecum părerii adecvate atât de liber acceptată în trecut, fiind o lecţie înnăscută a naturii”20, atunci trebuie să pun câteva întrebări.
1. Dacă acesta era aşa de ‚înnăscut’ printre femei, cum se face că bărbaţii, care erau liderii spirituali din cămin, nu aveau aceiaşi cunoaştere ‚înnăscută’ în ei cu privire la părul lor?
2. Dacă tăierea capului unei femei este aşa de greşit şi poartă cu sine atâtea implicaţii, atunci de ce nu este clar şi explicit declarat că a face astfel este greşit? Crima, adulterul, minciuna şi alte acţiuni greşite sunt menţionate repetat în mod clar în Scriptură. Oare nu ar trebui să ne dăm seama că aceste lucruri sunt greşite fără să le mai indicăm, precum şi cu părul? Cu toate acestea ele sunt declarate în mod specific mai mult de odată în multe părţi ale Biblie. De ce? Dumnezeu vroia să facă extrem de clar faptul că astfel de acţiuni erau păcătoase şi că un urmaş al său nu ar trebui să se angajeze în acesta care duc la iad şi nu în rai. În adiţie, vedem exemplele biblice din Biblie referitoare la diferite acte de păcat şi nici o singură dată citim despre o femeie vă şi-ar fi tăiat părul şi că ar fi cunoscut a fi ceva păcătos. Găsesc aceasta a fi total de imposibil să credem că este păcătos, că nici o femeie din vream Vechiului Testament să fi comis acest act, fiind atât de înnăscut, deşi femeile comiteau adulter, minţeau şi furau, printre alte lucruri.
3. În biserica corinteană, care avea multe probleme, ar fi presupus Pavel că ei erau atât de înrădăcinaţi în chestiunea despre păr? Găsesc aceasta a fi destul de dificil de crezut când acei omeni erau beţi şi sărbătoreau Cina Domnului, conducând servicii care nu erau decente şi ordonate, diviziuni erau printre ei, şi incestul era comis, printre alte lucruri. Chiar şi Pavel a spus că trebuia să le vorbească corintenilor ca „unor carnali, ca unor prunci în Hristos” (1 Corinteni 3:1). Dacă chestiunea părului poartă o aşa mare importanţă, Pavel nu ar fi presupus niciodată că un astfel de grup de credincioşi avea nevoie de vreo instrucţiune în această materie.
4. Era Dumnezeu cu o vedere scurtă încât să nu vadă înainte spre controversa şi lupta cu chestiunea părului din secolul 20 şi să nu includă porunci clare împotriva unei femei care îşi taie părul ei? Cu siguranţă dacă aceasta era important pentru Dumnezeu, şi ştia că femeile şi-ar tăia în mod liber părul într-un punct de mai târziu din istorie, oare nu s-ar fi asigurat el că materia era menţionată în Cuvântul său, la fel cum s-a adresat faţă de infidelitate, minciună şi alte păcate?
Mişcarea femeilor
Ce are de a face această chestiunea a mişcării femeilor cu părul lor? S-a declarat că „practica tăierii părului femeilor era una lumească, păcătoasă, născută din dorinţa femeilor de ‚a rupe lanţurile’ responsabilităţii faţă de autoritatea bărbatului. Aceasta nu a fost introdusă în generaţia noastră de vreun predicator, ci de un dansator!”21 Anterior acestei mişcări, se pune întrebare a cui idee a fost ca femeile să fie libere să-şi taie părul. „A fost oare vreo trezire spirituală în spatele mişcării de fetişcane din anii 20? A primit un bărbat sau vreo femeie evlavioasă o revelaţie de sus că tăierea părului unei femei ar trebui să fie acceptabilă acum, după secole de a fi o ruşine? De sigur că nu”22.
Am discutat deja istoria părului şi am văzut că acesta era tăiat sau ras în diferită societăţi şi vremuri. Nimeni nu ar spune sau ar crede (sper) că o trezire spirituală a fost în spatele mişcării femeilor. Totuşi, nu ştiu că Irene Castle ar fi fost implicată în mişcare de eliberare a femeilor. Ea şi soţul ei erau dansatori de balet. De ce şi-o fi făcut ea părul bob? Nu ştiu care a fost motivul ei şi ea nu mai e în viaţă ca să se apere (Notă: Părul tuns scurt nu era un păr doar tăiat, ci păr care era tăiat scurt).
Cu toate acestea, găsesc puţine informaţii despre ea în cartea Notable American Women The Modern Period. „Irene Castle şi-a atribuit succesul ei faptului că ei erau ‚tineri, curaţi, căsătoriţi şi bine-manieraţi’. Credit trebuie acordat şi aparenţei lui Irene Castle: extraordinar de elegantă, subţire şi băieţoasă, îmbrăcată scump dar simplu, ea era o schimbare proaspătă faţă de doamnele bătute cu bijuterii, îmbrăcate elaborat ale modei. … Familia Castle a oferit ‚modei dansului’ o aură de eleganţă şi respectabilitate. … Cu toate acestea ei au dezaccentuat senzualitatea dansurilor lor, cântând în strună în locul harului şi valorii lor ca exerciţiu. Irene Castle a avut şi o măreaţă influenţă asupra modei. În întrecerea sa, femeile din ţară şi-au tuns scurt părul şi au adoptat banda de durere de cap, mica pălărie olandeză, şi lumina, ‚plutitoarea tunică Castle’”23. Cartea notează de asemenea că ea a frecventat National Park Seminary dar nu a absolvit.
Dacă este făcut ceva din rebeliune aceasta este greşit, însă aceasta nu înseamnă că actul în sine este greşit. Acesta poate sau nu să fie greşit ori păcătos. O mare parte din ceea ce facem se învârte în jurul motivului şi a spiritului nostru în care este făcut un lucru. Este un fapt că tendinţele de păr se schimbă. Uneori un stil de păr, etc. este acceptat de societate şi alte ori nu. Mai târziu, acelaşi stil ar putea fi acceptabil. Aceasta nu înseamnă că dacă părul s-a tăiat din rebeliune odată în istorie că nimeni care face la fel are aceiaşi manieră. Precum exemplul anterior despre bărbi, într-un timp din anii 1800 în America nu era considerat ca ceva adecvat, cu toate acestea mult mai târziu aceasta a fost privită ca o manieră favorabilă. Cineva nu pateu spune că toate bărbile sunt greşite deoarece odată ele au fost neacceptabile de societate sau că erau crescute din rebeliune.
Cred că dacă ceva care vrei să faci te-ar asocia în prezent cu ceva profan sau ţi-ar pune reputaţia de creştin în joc, nu ar trebui să faci acel lucru. Se poate să nu fie greşit în sine. O femeie care-şi taie părul acum nu se asociază cu mişcarea de eliberare a femeilor. Ea nu este privită ca imorală. Nu cunosc nici un însemn ataşat acestuia decât în anumite biserici.
O scurtă privire în trecut
De ce ar trebui să înceapă ceva de la o persoană evlavioasă cu o revelaţie pentru ca acest lucru să fie acceptabil? Alte lucruri sunt făcute sau folosite de creştini care n-au fost începute de oameni evlavioşi (nu vorbesc de lucrurile care sunt în mod clar greşite în Scriptură). Oare tot ceea ce ni se permite sau nu să facem este judecat în aceiaşi manieră?
Cum explicăm vremea din cadrul mişcărilor penticostale când radiourile erau respinse atât de vehement precum televizorul astăzi, iar acum este acceptat? Televizoarele sunt dezaprobate pentru că ele arată răul. La fel şi radiourile.
Cum explicăm noi că purtatul de papuci cu limba scoasă era odată inacceptabil, iar acum este în regulă? Dar cu privire la purtatul culorii roşii? Aceste învăţături n-au fost începute de oameni ‚lumeşti’, ei erau oameni evlavioşi. Cu toate acestea, găsim schimbări în aceste standarde. Au fost ele la început revelaţii de la Dumnezeu. Dacă este aşa, de ce s-au schimbat? Dacă nu, de ce au fost impuse asupra oamenilor? Se poate ca anumite învăţături să fie culturale?
Aceasta nu este spus pentru a micşora sau a-i ridiculiza pe cei care încă mai se ţin de aceste crezuri. Nu mă îndoiesc că mulţi, probabil toţi, care au predicat aceste standarde erau chiar sinceri şi au crezut că aceste lucruri ar fi un detriment pentru creştin. Dacă o persoană simte că ceva este greşit, nu ar trebui să facă acel lucru. Aceasta se aplică la faptul dacă este sau nu o doctrină biblică. Ceva poate fi greşit pentru mine, ceea ce pentru tine poate că nu este, pur şi simplu pentru că ne afectează în mod adversar. Aceasta nu înseamnă că este greşit pentru cineva, şi nici că ar trebui să fie predicat ca un standard de biserică.
În vorbirea despre clădirea de garduri, Jerry Bridges ne spune despre o călătorie de familie către o plajă diferită, unde a descoperit femei foarte puţin îmbrăcate. După ceva timp s-a dus la maşina sa, astfel evitând ispita. El conţină să spună, „Acum să presupunem, datorită experienţei mele, că eu aş fi conclus că mersul la plajă ar duce întotdeauna la păcat. Puteam să-i fi spus fiului meu, ‚Nu mai poţi să te duci la plajă’. Puteau să mă uit în jos pe nasul meu religios la alţii care mergeau la plajă. Aş fi construit un gard permanent: ‚Tu să nu mergi la plajă’. La timpul potrivit acel gard ar fi avut aproape aceiaşi forţă în gândirea mea precum cele Zece Porunci, în special dacă l-aş folosi să judec sau să-i influenţez pe alţii. Cam aşa au fost făcut de om multe din ‚da-uri şi nu-uri’. Ele încep cu un sincer efort de confrunta chestiunile păcatului real. Dar foarte adesea începem să ne concentrăm asupra gardului pe care l-am clădit în ciuda păcatului de care a fost desemnat ca să ne apere. Ne ducem bătălia în locurile greşite; avem de a face cu lucruri externe în loc de cele ale inimii”24.
Pe de altă parte, standardele lui Dumnezeu sunt de neschimbat şi ar trebui predicate tuturor. Ele nu se schimbă odată cu vremea. Deşi anumite locuri ar legaliza homosexualitatea, aceasta tot ar fi greşită din punct de vedere biblic. Aceasta nu se va schimba niciodată.
Ce a schimbat dar acestea şi alte învăţături? A fost oare o revelaţie biblică la început? Nu se pare a fi aşa din moment ce învăţătura s-a schimbat. Putea să fie culturală? Maniera în care am auzit eu de papuci şi de haine roşii au explicat faptul că el au apărut acolo pur şi simplu. Uneori putem fi prea zeloşi în umblarea noastră cu Dumnezeu şi să incorporăm învăţăturile făcute de om în doctrina lui Dumnezeu. Aceasta este exact ceea ce a spus Isus despre farisei şi cărturari când a spus că ei învaţă poruncile oamenilor ca fiind doctrină. Ei au înălţat aceste lucruri ca să fie egale sau mai presus de poruncile lui Dumnezeu. Aparent aceşti oameni păreau a fi neprihăniţi dar Isus i-a avertizat pe ucenicii Săi să fie atenţi la doctrina fariseilor. Ei aveau obiceiul să clădească cam multe garduri.
NOTE DE SUBSOL:
1 Daniel L. Segraves, Women’s Hair: The Long and Short of It (Dupo: The Good Word, 1979), 14.
2 Ibid., 6.
3 Ibid., 41.
4 James Strong, S.T.D., LL. D., Strong’s Exhaustive Concordance of The Bible (Nashville: Abingdon, 1980), 77 Hebrew dictionary.
5 Ibid., 28 Hebrew dictionary.
6 Ibid., 97 Hebrew dictionary.
7 Daniel L. Segraves, Women’s Hair: The Long and Short of It (Dupo: The Good Word, 1979), 15.
8 Dictionary of American History, Revised ed., vol. III (New York: C. Scribner’s Sons, 1976), 239.
9 Britannica Micropaedia Ready Reference, Volume 5, 1992 ed., s.v. “Hairdressing,” 622.
10 Funk & Wagnalls New Encyclopedia, Volume 12, 1993 ed., s.v. “Hairdressing,” 331-333.
11 The World Book Encyclopedia, 1993 ed., s.v. “Hairdressing,” 11,12.
12 Encyclopedia Americana Deluxe Library Edition, Volume 13, 1990 ed., s.v. “Hairdressing,” 691-695.
13 Dictionary of American History, Revised ed., vol. III (New York: C. Scribner’s Sons, 1976), 239.
14 William Smith, The New Smith’s Bible Dictionary, Revised ed. (Garden City: Doubleday-Galilee Book, 1966), 131-132.
15 Compiled by T.A. Bryant, Today’s Dictionary Of The Bible (Minneapolis: Bethany House Publishers, 1982), 275.
16 The New Bible Dictionary: Second Edition, Edited by JD Douglas, FF Bruce, JI Packer, et. al., Revised ed. (1962; reprint, Wheaton: Tyndale House Publishers, Inc., 1986), 449, 1259.
17 The Zondervan Pictorial Encyclopedia of the Bible, General editor Merrill C. Tenney, vol. 3 (Grand Rapids: The Zondervan Corporation, 1976), 15-16.
18 John L. McKenzie, S.J., Dictionary of the Bible (New York: Macmillan Co., 1965), 331-333.
19 The Bible Almanac, Edited by J.I. Packer, Merrill C. Tenney, William White, Jr. (Nashville: Thomas Nelson, 1980), 484.
20 See footnote number 1.
21 Daniel L. Segraves, Women’s Hair: The Long and Short of It (Dupo: The Good Word, 1979), 17.
22 Ibid.
23 Notable American Women The Modern Period: A Biographical Dictionary, Edited by Barbara Sicherman & Carol Hurd Green, et. al. (Cambridge: Belknap Press, 1980), 142-143.
24 Jerry Bridges, Transforming Grace: Living Confidently in God’s Unfailing Love (Colorado)
