„Nu există un astfel de obicei” – EXPUNERE LA 1 CORINTENI 11:2-16
de Bruce Terry
A doua ediţie
EDITORII MESAGERI CREŞTINI
Montezuma Creek, Utah
84534-0220
1983
CUVÂNT ÎNAINTE
Exegeza lui Bruce Terry despre 1 Corinteni 11:2-16 este cel mai obiectiv şi cel mai meticulos studiu despre învelitoare care mi-a atras atenţia. Fiecare creştin, bărbat sau femeie, ar trebuie să citească cu atenţie. Am un mare respect pentru Bruce Terry ca şi creştin şi învăţat. Această broşură ar trebui să meargă în jurul lumii. — Hugo McCord
„Nu există un astfel de obicei” – EXPUNERE LA 1 CORINTENI 11:2-16
Într-o zi şi vreme în care liberarea femeilor este o mişcare populară şi când chiar femeilor catolice nu li se mai cere să îşi acopere capul în biserică, nu este popular să studiez pasajul biblic în discuţie decât dacă are o vedere îndreptată către explicarea sa. Dar acest pasaj este biblic inspirat şi ar trebui abordat cu acel respect care face un om să tremure. (vezi Isaia 66:2).
Cineva ar spune că problema dacă femeile ar trebui sau nu să poarte capul acoperit în biserică are o atât de mică prioritate că nu ar trebui discutată deloc sau că nu contează. Într-adevăr, nu este una dintre doctrinele centrale ale creştinismului şi a neglija probleme mai importante ale Bibliei, în timp ce argumentăm pe aceasta nu poate decât să aducă asupra noastră nenorocirea pe care Isus a spus-o împotriva cărturarilor şi fariseilor în Matei 23:23. Dar Isus concluzionează acea vorbă cu fraza: „fără a neglija celelalte”. Nici un punct din Biblie, oricât de banal în ochii noştri, nu trebuie neglijat. Trebuie notat de asemenea, că apostolul Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, consideră problema importantă destul pentru a-i dedica 15 versete acestui subiect. În plus, această situaţie în particular introduce situaţii importante în toate zonele tradiţiei, culturii şi interpretării bibliei, cu a căror valoare, toată lumea va fi de acord. .
Tradiţiile apostolice
„Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine, şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat.” (1 Corinteni11:2)
Cu această declaraţie, Pavel începe un subiect nou în epistola sa către Corinteni: acela al urmării tradiţiilor apostolice. Capitolul 11 pare a fi răspuns la o propoziţii: (vezi 1 Corinteni 7:1) către Pavel care spunea ceva de genul ”Ne amintim de tine în toate şi ţinem tradiţiile aşa cum tu ni le-ai dat.” Pavel îi laudă pentru atitudinea aceasta, dar continuă şi menţionează două zone în care ei eşuau în a ţine învăţăturile. Problema mai serioasă – abuzul lor cu privire la Cina Domnului – o lasă mai la sfârşit, în schimb, abordează mai întâi problema mai puţin extensivă. Se pare din lauda lui Pavel, din v.2 şi folosirea singularului „cineva” (gr. tis—tradus şi „cineva anume”) că era numai unul ( sau numai câţiva) care încercau să schimbe învăţăturile apostolice cu privire la acoperirea capului. Deoarece lipseşte sintagma „cu privire” (comparat cu 1 Corinteni 7:1,25; 8:1; 12:1; 16:1), pare că Pavel nu răspunde la o întrebare directă din scrisoarea corintenilor ci răspunde la un raport pe care l-a auzit, la fel cum a auzit despre abuzul cu Cina Domnului (1 Corinteni 11:18).
Cuvântul „tradiţie” are o conotaţie rea astăzi şi nu este pe de-a-ntregul injustă. Sunt mulţi cărora le-ar place să îşi lege propriile lor opinii şi învăţături („întotdeauna am făcut astfel”) de biserică. Această problemă a existat chiar şi în vremea lui Isus. El a trebuit să admonesteze pe farisei şi cărturari deoarece ei invalidau Cuvântul lui Dumnezeu de dragul tradiţiei lor (Matei 15:1-9; Marcu 7:1- 13). Pavel avertizează colosenii împotriva celor care vor ca ei să urmeze tradiţia oamenilor mai degrabă decât a lui Hristos (Coloseni 2:8). Dar tradiţia însăşi este neutră, nici bună, nici rea. O tradiţie este doar o învăţătură care este „transmisă” sau ”dată”. De fapt, cuvântul tradus „dată” (Gr. paradidomi) din verset, este forma verbală a cuvântului tradus „învăţătură” (Gr. paradosis). O tradiţie apostolică nu este rea ca o tradiţie a oamenilor. Aici, Pavel laudă pe corinteni pentru că se ţin puternic de învăţături. El le scrie tesalonicenilor şi porunceşte creştinilor să ţină învăţăturile care au fost învăţaţi şi să se depărteze de orice frate care nu merge în conformitate cu învăţăturile primite de la apostoli (II Tes. 2:15; 3:6). „Terminologia învăţăturii” este folosită pentru a descrie învăţături ca acoperirea capului, cina Domnului (1 Corinteni 11:23), şi moartea, îngroparea şi învierea lui Hristos (1 Corinteni 15:3). Doctrina acoperirii capului poate fi o învăţătură minoră în ochii noştri, dar este o învăţătură apostolică şi nu poate fi ignorată. A ţine majoritatea învăţăturilor poate aduce laude, dar trebuie să aducă şi corectorul „dar” cu care începe v.3.
Argumentul cristologic
„Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos. Orice bărbat, care se roagă sau prooroceşte cu capul acoperit, îşi necinsteşte Capul său. Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul dezvelit, îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă. Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească” (1 Corinteni 11:3-6)
Dacă este un fapt că devenim oameni noi în Hristos, atunci comportamentul nostru trebuie să fie legat de Hristos întotdeauna. Pavel simte aceasta foarte puternic şi leagă în mod consecvent argumentul lui de Hristos, de ce ceva ar trebui sau nu făcut. Acest subiect nu este o excepţie. Pavel începe acest argument cu Hristos. El mai întâi discută ordinea naturală a conducerii: Dumnezeu, Hristos, bărbatul, femeia; faptul că Dumnezeu este capul lui Hristos nu este central problemei acoperirii capului şi deci menţionează această relaţie ultima. Cititorul va vrea poate să consulte Filipeni 2:5-7 şi 1 Corinteni 15:28 cu privire la această relaţie.
Prima relaţie pe care o menţionează este aceea că Hristos este Capul bărbatului. Unii au susţinut că sensul cuvântului „cap” aici este de „origine” 1 dar pare mult mai natural să-l luăm în sensul autorităţii, ca în Efes. 5:23. Din aceasta, Pavel concluzionează că un bărbat nu trebuie să poarte nimic pe capul lui fizic când se roagă sau prooroceşte. Dacă poartă ceva pe cap, el dezonorează capul lui. Aici cap este folosit în sens dublu. Este o dezonoare pentru om însuşi să se roage sau să proorocească cu capul acoperit, dar mai mult de atât, este o dezonoare faţă de Hristos, care este Capul figurat.
Să notăm că Pavel spune „fiecare om”. Aceasta este important deoarece Pavel scrie unei biserici greceşti. Bărbaţii greci nu purtau în mod normal nimic pe cap la închinare, dar romanii şi evreii purtau. Plutarh este cel care, la sfârşitul primului secol discută următoarele probleme:
10. De ce atunci când se închină la dumnezeii lor, îşi acoperă capetele, dar când se întâlnesc cu cineva care merită onoarea, om ca ei, dacă au toga pe cap, se descoperă?2
11. de ce jertfesc lui Saturn cu capul descoperit?3
13. de ce jertfesc zeului numit „onoare” cu capul descoperit?4
M. R. Vincent, care aplică acest pasaj evreilor, crede că Pavel se „referă la tallith, un şal cu patru colţuri, cu franjuri din opt fire, fiecare înnodat de cinci ori şi purtat pe cap la rugăciune. Era pus pe capul închinătorului la intrarea în sinagogă.”5 (este totuşi o întrebare dacă bărbaţii evrei purtau tallith înainte de distrugerea Ierusalimului în anul 70. d.Hr.) Vincent continuă şi spune:
Romanii, ca evreii, se rugau cu capul acoperit. Astfel, Enea: „Capetele noastre sunt înfăşurate înaintea altarului cu un veşmânt frigian”(Virgil, Aeneid, iii., 545). Grecii rămâneau cu capul descoperit în timpul rugăciunii sau jertfei , cum erau şi în viaţa din afară. 6
Deci Pavel aplică învăţăturile fiecărui bărbat, nu acceptă doar obiceiul grec din zilele lui, ci transmite o regulă universală.
Deşi Pavel menţionează doar specific rugăciunea şi prorocia, se poate susţine că regula se aplică unor astfel de funcţii de vorbire ca învăţarea şi predicarea datorită similarităţii lor cu proorocirea. Totuşi, se poate susţine că regula se aplică la comunicarea cu Dumnezeu (rugăciunea este vorbire cu Dumnezeu, în timp ce proorocirea este vorbire de la Dumnezeu) şi că învăţarea şi predicarea sunt comunicare cu oamenii. Chiar şi aşa este un sens clar în care învăţătura scripturală şi predicarea sunt comunicare de la Dumnezeu.
A doua relaţie pe care Pavel o menţionează este că bărbatul este capul femeii (vezi şi Efes. 5:22,23; Gen. 1:27; 3:16). Notaţi că Pavel nu spune „fiecare femeie”. Un bărbat nu este capul soţiei altcuiva. Dar notaţi că Pavel nu spune „femeia” ca şi când reduce subiectul la soţie, numai femei măritate. Folosirea lui a termenului fiecare femeie în v. 5 arată că se referă şi la femeile nemăritate.7 În acest caz, capul unei femei poate fi tatăl, fratele, fiul, cum este cazul adesea în ţările estice. Din această relaţie, Pavel conclude că o femeie trebuie să aibă capul fizic acoperit când se roagă sau profeţeşte. Dacă nu îşi acoperă capul, îl dezonorează. „Capul” aici, este folosit cu sens dublu. Este o necinste pentru femeie însăşi să se roage sau să profeţească cu capul descoperit, dar mai mult, este o necinste adusă bărbatului care este capul ei figurat, fie soţ, tată sau altcineva.
Pavel continuă să sublinieze cât de mare necinste: să se roage sau să profeţească descoperită este la fel ca atunci când are capul ras. Capul ras era în primul rând simbolul durerii şi al jalei (compară Deut. 21:12-13; Isaia 7:20; 15:2; 22:12; Ieremia 16:6; Mica 1:16; şi Josephus Antiquities iv.8.23 [§257]). Plutarh, în contextul discutării jelirii la înmormântări, spune „În Grecia, când vine un necaz, femeile îşi taie părul şi bărbaţii îl lasă să crească…”8 Dar este şi posibilitatea ca necazul să însemne prins în adulter. Vincent spune cu privire la aceasta:
La evrei o femeie condamnată pentru adulter are părul tăiat, cu formula: „Fiindcă ai părăsit felul fiicelor Israelului, care poartă capul acoperit, ţi-a căzut ce ai ales.” Conform lui Tacit [sfârşitul primului – începutul celui de-al doilea secol d.Hr.], între germani o adulteră era alungată din casa soţului ei cu capul ras; şi codul lui Iustinian [secolul 6 d.Hr.] prescria această pedeapsă pentru o adulteră, care după doi ani, este refuzată de a fi primită din nou de soţ. 9
Dacă practica aceasta se găsea între grecii primului secol, nu se cunoaşte, dar este posibil ca ei să fi cunoscut semnificaţia. Pavel merge mai departe şi afirmă că femeia care nu îşi acoperă capul când se roagă sau profeţeşte, să se tundă pentru ca dizgraţia ei să se vadă . Dar scopul lui în a scrie aceasta nu este ca o femeie care ofensează în această situaţie să se tundă, ci să realizeze dizgraţia, să poarte o învelitoare când se roagă sau prooroceşte. Astfel spune, „să se acopere” sau cum se mai traduce pentru a se sublinia semnificaţia timpului prezent al verbului: „să se acopere mereu.” În greacă, acest verb, ca şi cel precedent „să se tundă” sunt la persoana a treia, modul imperativ. Sunt porunci care sunt bazate condiţional pe declaraţiile condiţionale ce le preced. Dar sunt legate în aşa fel de parcă Pavel ar spune „să facă ori una ori alta.”
Să observăm că Pavel nu susţine că este o dezonoare în sine pentru femeie să aibă capul descoperit. El apelează la dezonoare pentru un cap ras sau tuns. (este puţină diferenţă în aceste cuvinte. Ambele sunt folosite cu referire la sfârşitul unui jurământ în Fapte 18:18 şi 21:24. Primul era folosit pentru a descrie tunderea oilor în I Samuel 25:2, Isaia 53:7, şi Fapte 8:32, arătând că se referă la maşina de tuns, ca tunsoarea modernă scai.) Chiar azi, dacă o femeie are capul ras pentru operaţie va purta o perucă până îi creşte părul din nou. Nu este nici o dovadă că lipsa învelitorii capului în Grecia indica faptul că o femeie era o prostituată sau avea moralul liber. Se susţine adesea fără dovadă că adevăratul motiv pentru care Pavel vroia ca femeile să aibă capul acoperit era ca oamenii să nu creadă că erau imorale. Este semnificativ că Pavel nu face un argument cu adevărat cultural , datorită faptului că aceasta nu este universal adevărat: nu este adevărat astăzi; de fapt, în VT, era adevărat exact opusul (vezi Geneza 38:15 unde Tamar pozând ca prostituată şi-a acoperit faţa).
Să notăm şi că Pavel spune „fiecare femeie”. Aceasta este de asemenea important, deoarece arată universalitatea acestei tradiţii. Este îndeosebi semnificativ, deoarece evidenţa indică faptul că femeile grecoaice păgâne nu se închinau cu o acoperitoare pe cap. În discutarea obiceiurilor cu privire la acoperirea capului la femei în Dicţionarul teologic al NT, Albrecht Oepke spune:
Pentru a fi siguri, vălul nu era necunoscut în Grecia. Era purtat parţial ca podoabă şi parţial la ocazii speciale ca şi căsătoria sau potrivirea de perechi…jelirea…şi venerarea zeilor chthonici [din lumea de sub apă—bt] (sub forma unei îmbrăcăminte trase peste cap). Dar este greşit să credem că femeile grecoaice erau obligate în vreun fel să poarte vălul în public.10
El continuă să spună că această idee greşită este des luată din două pasaje din Plutarh. În Întrebările romane, Plutarh spune:
”14. de ce fii îşi acoperă capetele când îşi însoţesc părinţii la mormânt, în timp ce fiicele merg cu capul descoperit şi părul ne legat?…Sau ceea ce nu este obişnuit este potrivit la jelire şi este mai obişnuit pentru femei să iasă în public cu capetele acoperite şi bărbaţii cu capetele descoperite?”11
Cum Oepke subliniază, acest pasaj se referă la obiceiul roman,12 nu grecesc. În plus, Plutarh mai spune: „Înainte, femeile nu aveau voie să-şi acopere capul deloc…al doilea [bărbat care a divorţat de soţie—bt] a fost Sulpicius Gallus, deoarece şi-a văzut soţia trăgându-şi pelerina pe cap…”13 Al doilea pasaj pe care Oepke îl citează din Plutarh este în Sayings of Spartans unde el spune despre Charillus, un rege al Spartaei „Când cineva întreba de ce îşi duceau fetele în locuri publice cu capul descoperit, şi femeile măritate acoperite, el spunea, ‘pentru că fetele trebuie să găsească soţi şi femeile măritate trebuie să rămână cu cei pe care îi au!’”14 Deşi Sparta era o regiune în Grecia, Corintul nu era în Sparta şi astfel este greu de ştiut cât de largă (dacă era) era această practică în Corint. Oepke continuă şi oferă câteva dovezi că femeile păgâne grecoaice nu purtau o învelitoare pe cap la închinare. El spune:
”Inscripţiile misterioase din Andania (Ditt. Syll.3, 736), care oferă o descriere exactă a femeilor ce iau parte la o procesiune, nu menţionează deloc vălul. Într-adevăr, ordinea cultului din Lycosura pare a interzice acesta [dar aceasta se poate aplica la bărbaţi—bt]. Împărătesele şi zeiţele…sunt portretizate fără văl. . . .”15
În plus, desenele de pe porţelanurile greceşti arată absenţa învelitorilor capului dintr-o perioadă foarte vremelnică. 16 În acelaşi fel, interzicerea împletitului părului la femei cu podoabe de aur găsit în I Timotei 2:9 arată de asemenea că unele femei cel puţin, nu purtau capul acoperit; altfel, nu ar fi necesară o astfel de interzicere.
Pe de altă parte, femeile evreice, ca majoritatea femeilor din Tars şi la este de acolo, purtau capul acoperit spre deosebire de obiceiul grec. Pare că majoritatea femeilor orientale îşi acopereau capul în public. Oepke descrie folosirea mai degrabă stringentă a învelitorii capului de către evrei. Philo, un evreu alexandrin din primul secol, descrie acoperitoarea capului (Gr. epikranon) ca un simbol al modestiei folosit de cei nevinovaţi. Şi se spune că o anumită femeie, numită Qimchith, care era mama marii preotese, era mereu acoperită, chiar şi în casă.17 John Lightfoot citează mai multe surse ce arată că femeile evreice se acopereau pe stradă, dar apoi spune, „când erau la serviciul divin, se descopereau şi îşi arătau feţele goale; şi aceasta nu din libertate, ci din religie.”18 „Dovada vălului în Tars este făcută de Dio Chrys[ostom] Or[ationes], 33, 46 şi monede ce poartă imaginea lui Tyche din Tars.”19 Cu privire la acoperirea femeilor din Tars, William M. Ramsay relatează că Dio Chrysostom laudă doar o caracteristică a tarsienilor fără rezervă şi face această laudă, deşi este, cum spune el, diferit de obiceiul elen [i.e., obiceiul grec—accentul meu—bt]. El era foarte mulţumit cu obiceiul extrem de modest de îmbrăcăminte al femeilor tarsiene, care erau întotdeauna mult acoperite când mergeau undeva. Când femeile tarsiene mergeau pe stradă nu puteai vedea nici o parte din faţa sau din persoana lor, şi nici ele nu vedeau nimic în afara drumului lor.20
Oepke notează mai departe că: ”Eticheta cu privire la văl devine mai strictă cu cât cineva merge spre est. Această regulă devine clară prin prevederile unui cod asirian vechi. Femeile măritate şi văduvele trebuie să fie acoperite în locurile publice. Pe de altă parte, capul unei curve, aici egalat cu al unei sclave, trebuie să rămână, trebuie să rămână descoperit, sub ameninţarea pedepsei severe. Când un bărbat vrea să facă una din acestea soţia lui legitimă, un act special de învelire se cere.”21
Toate acestea se aplică locuitorilor oraşelor, deoarece nomazii din deşert se pare că nu şi-au acoperit femeile.22
Semnificaţia acestei diferenţe de obiceiuri cu privire la acoperirea capului femeilor în primul secol arată că nu exista o practică uniformă, mai ales în Grecia unde femeile apar fără o acoperitoare a capului la riturile religioase. Deci Pavel, în aplicarea învăţăturii sale fiecărei femei, nu condiţionează categoric obiceiurile greceşti din zilele lui pentru biserică, ci mai degrabă, din nou transmite o regulă universală, bazată pe ordinea naturală a lucrurilor: Dumnezeu, Hristos, bărbatul, femeia.
În concluzie, se poate observa că în primul secol, între romani, şi bărbaţii şi femeile se închinau cu capul acoperit; la greci, şi bărbaţii şi femeile se închinau cu capul descoperit; şi la evrei, bărbaţii îşi acopereau capul şi femeile se descopereau când se închinau. Deci Pavel, introduce o tradiţie nouă creştină, pe care o împământeneşte, nu în obiceiurile sociale ale zilelor lui, ci în argumentele teologice. Cu acest fundal, nu este greu de văzut de ce cineva ar vrea să renunţe la văl pentru femei, în Corint. „La urma urmelor,” ar spune „femeile nu trebuie să poarte capul acoperit la închinarea păgână sau evreiască; de ce să poarte la închinarea creştină?” Încă o dată, cultura non-creştină se amesteca cu tradiţia creştină.
Considerarea variatelor obiecţii
La acest punct, este necesar să facem o pauză şi să privim la variatele puncte de vedere din care este explicat acest verset cu privire la aplicarea lui modernă. Sunt trei argumente de bază oferite de către cei care neagă faptul că femeile trebuie să aibă capul acoperit la rugăciune. Primul argument statuează că şi în zilele lui Pavel femeile nu îşi acopereau capul; ci, Pavel vorbeşte mai degrabă despre părul lung ca învelitoare (1 Corinteni 11:15). Al doilea argument susţine vorbeşte despre femeile ce poartă capul acoperit, dar că se referea doar la momentul de rugăciune publică. Al treilea argument susţine că Pavel se referă la femeile ce poartă capul acoperit la orice fel de rugăciune, dar că acoperirea era ceva ce aparţinea de cultura acelei vremi şi deci nu este cerut femeilor creştine de azi. Alte obiecţii la acoperirea capului se ridică astăzi, dar acestea trei ar trebui examinate deoarece se referă la v. 3 –6.
Primul argument se bazează pe 1 Corinteni 11: 15b: „Părul îi este dat ca învelitoare”. Cei care susţin aceasta spun că Pavel a spun în v.5 că era o ruşine pentru o femeie să se roage sau să proorocească cu capul descoperit, deci Dumnezeu i-a dat părul (sau „părul lung”) ca acoperire. Sunt cinci motive pentru care acest punct de vedere nu poate fi acceptat.
Primul, în v.4, expresia tradusă „având capul acoperit” în King James Version este literal „a avea ceva pe cap”. New American Standard Version traduce aceasta „cine are ceva pe cap”. Această expresie nu se referă la un bărbat care are păr lung. De fapt, Plutarh foloseşte o expresie similară („având pelerina peste cap”) pentru a se referi la un bărbat care se acoperă cu pelerina.23 Şi în Estera 6:12 majoritatea manuscriselor VT grec spun că Haman s-a dus acasă „jelind cu capul acoperit” – un fel de a spune că a pus ceva pe cap pentru a arăta suferinţa. 24
Doi, grupul de cuvinte care include cuvintele traduse „acoperi” şi „descoperi” în v.5, 6, 7, şi 13 nu este folosit nicăieri altundeva cu referire la păr, dar este folosit cu referire la alt tip de acoperire. „Acoperitoare” („văl”—ASV, RSV din v.6) în v.6 şi 7 se traduce katakalupto ceea ce înseamnă „acoperitoare, văl” şi în vocea de mijloc „a se acoperi”.25 Cuvântul apare doar aici în NT, dar se găseşte de mai multe ori în VT grec. Este folosit în Geneza 38:15 despre Tamar unde se spune că „şi-a acoperit faţa”. Se poate vedea uşor din versetul precedent că nu şi-a acoperit faţa cu părul, ci cu un văl. Similar, cuvântul este folosit în trei manuscrise din Estera 6:12 unde se spune că Haman s-a grăbit acasă în jale, cu capul acoperit. Aici este din nou evident că Haman nu şi-a lăsat părul lung ca să-şi arate ruşinea, ci a pus ceva pe cap. „Descoperit” („neînvelit”—ASV, RSV v.5) în v.5 şi 13 se traduce akatakaluptos care înseamnă doar „dezvelit”. 26
Nici acest cuvânt nu se găseşte nicăieri în NT şi doar o dată în VT grec. Un manuscris conţine cuvântul în Levitic 13:45 unde se spune că cineva cu o cădere a părului datorată leprei, trebuie să se „descopere”. (Pentru aceasta vezi King James Version; evreieşte spune literal „să atârne părul de pe capul lui liber”) Aici se poate vedea din nou că „descoperit” nu înseamnă a tăia părul. Formele substantivului acestui grup de cuvinte (katakalupsis şi katakalumma, ambele însemnând „acoperitoare”) nu se găsesc în NT. Katakalupsis apare în secolul doi în scrierile creştine The Shepherd of Hermas, Viziunea 4, 2, 1: „. . . o fecioară îmbrăcată ca şi când iese din camera de nunta , în alb şi cu sandale albe, învelită până la frunte şi învelitoarea de cap [katakalupsis] consistând dintr-un turban şi părul ei era alb.”27 Este clar din nou aici că acoperitoarea nu este părul, ci un turban. Din cele 17 ori în care apare katakalumma în VT grec, numai o dată se referă la acoperitoarea capului. Vezi Isaia 47:2. (King James Version şi New English Bible care dau sensul de „bucle” cuvântului evreiesc din spatele katakalumma sau „lete” dar celelalte traduceri moderne şi lexicoanele evreieşti 28 definesc cuvântul ca şi „văl”)
Trei, cuvintele acoperitoare din v.6 şi „învelitoare” din v.15 se traduc prin două cuvinte greceşti total diferite. Substantivul tradus acoperitoare în v.15 nu este katakalupsis sau katakalumma, ci peribolaion, care înseamnă acoperitoare, şal, pelerină” şi este tradus ca fiind „un articol de îmbrăcăminte ca o mantie sau pelerină”29 În Evrei 1:12 (singurul alt loc în care apare în NT), este tradus „mantie” sau „acoperământ”. Peribolaion este un tip de acoperitoare, dar faptul că Pavel foloseşte un cu totul alt tip de cuvânt care arată că nu este acelaşi tip de acoperitoare ca cel discutat în versetele precedente. Punctul lui în v.15 este că deoarece natura dă femeii un fel de învelitoare, ea trebuie să poarte şi altul când se roagă.
Patru, dacă „descoperit” în .5 înseamnă „a nu avea păr lung” sau „a nu avea păr”, apoi în v.5 şi 6 devine fără sens. Pe de o parte, cuvântul tradus „tăiat” sau „tuns” (Gr. keiro) este folosit de către Plutarh pentru a se referi la părul bărbaţilor.30 Acum, dacă „descoperit” înseamnă „a nu avea păr lung” atunci prima parte a v.6 spune de fapt, „Dacă o femeie nu are păr lung ca o femeie, să se tundă ca un bărbat.” Dar aceasta nu are sens. Căci dacă nu îşi poartă părul lung ca o femeie, atunci deja s-a tuns ca un bărbat, scurt. De ce îi porunceşte Pavel atunci să facă ceva ce deja a făcut? Pe de altă parte, dacă „descoperit” înseamnă „a nu avea păr”, atunci acest verset ar însemna „dacă o femeie nu are păr atunci să şi-l taie” şi v.5 ar spune de fapt, „dar fiecare femeie care nu are păr pe cap când se roagă sau profeţeşte, îşi necinsteşte capul; căci este la fel ca cea al cărei cap este ras”. Declaraţia anterioară este atât de ridicolă şi ultima atât de evidentă încât este dificil de imaginat că Pavel a vrut să spună aceasta. “Descoperit” înseamnă „a nu avea capul acoperit şi declaraţia lui Pavel devine rezonabil „fiecare femeie care nu are capul acoperit când se roagă sau profeţeşte, îşi necinsteşte capul, că este la fel cu cea al cărei cap este ras. Căci dacă o femeie nu are capul acoperit, să se tundă; dar dacă este o necinste să fie tunsă sau rasă, să se acopere.” Aceasta este mai de înţeles.
Cinci, se poate menţiona că primii creştini au înţeles că Pavel vorbeşte despre o acoperitoare a capului, alta decât părul. Vincent spune „Mărturiile lui Tertullian şi Chrysostom arată că aceste porunci ale lui Pavel aveau prioritate în biserici. În sculpturile din catacombe femeile au o acoperitoare a capului potrivită, în timp ce bărbaţii au părul scurt.”31 Deci, învelitoarea de pe cap din v.6 nu este părul lung din v.15.
Este regretabil că această interpretare incorectă şi-a găsit drumul în notele de subsol ale New International Version cu aceste cuvinte:
Orice bărbat care se roagă sau profeţeşte cu păr lung îşi necinsteşte capul. Şi fiecare femeie care se roagă sau profeţeşte cu capul descoperit [de păr] îşi necinsteşte capul—este ca o “femeie rasă”. Dacă o femeie nu are capul acoperit, să aibă părul scurt, dar deoarece este o necinste pentru o femeie să aibă părul tuns sau ras, trebuie să îl lase să crească. Un bărbat nu trebuie să aibă păr lung…” 32
Această sărmană exegeză şi traduceri şi mai rele pe lângă adăugarea „de păr” din v.5, sunt mai multe interpretări care implică schimbări ale sensului pentru a avea traducerea cu sens. Chiar şi cu aceste interpretări, această traducere conţine încă mai degrabă declaraţii ridicole că fiecare femeie fără învelitoare de păr pe cap este ca “femeile rase”. Notaţi că “ras” a fost schimbat în “tuns” pentru a îmblânzi adevărul acestei declaraţii. De asemenea “femei rase”este pus în ghilimele, dar în lumina studiului anterior (p. 5-6), este necesar să întrebăm “ce sunt aceste “femei rase”? Sigur nu prostituate?” Alte trei interpretări trebuie puse sub semnul întrebării. Expresia „având pe cap” din v.4 este folosită de Plutarh33 pentru a se referi la o pelerină sau togă (Gr. himation) peste cap; traducerea ”cu păr lung” nu prea este potrivită. Interpretarea “să se radă” din v.6 ca “să aibă păr scurt” are puţine care s-o recomande. Este o înţelegere greşită a pasivului “a fi ras” din King James Version ca verbul “a fi” plus adjectivul “ras”. Verbul grec aorist exprimă o acţiune, nu o stare de a fi. Şi în cele din urmă, interpretarea la “să se acopere” ca “să îl crească din nou” poate fi apărată doar ca o traducere care este necesară pentru a face sens într-un context distorsionat. Katakalupto înseamnă “acoperit”, în timp ce komao (pe care Pavel îl foloseşte în v.14) înseamnă “a creşte păr lung”. Dacă Pavel ar fi vrut să spună “să-şi lase păr lung” ar fi putut spune astfel foarte uşor. Se pare că această notă de subsol a fost făcută pentru a da oponenţilor părului lung la bărbaţi un alt verset.
Al doilea argument împotriva acestui verset care se aplică astăzi susţine că în timp ce Pavel vorbeşte despre femeile care poartă capul acoperit, se referă numai la momentul când conduc rugăciunea publică. Interpretarea “rugăciunii” ca “conducere în rugăciune” este sub semnul întrebării. Singurul verset de care acest scriitor este conştient că menţionează direct conducerea în rugăciune este Neemia 11:17, deşi o astfel de practică ar putea foarte bine fi dedusă dintr-un pasaj ca 1 Corinteni 14:16. Poate fi susţinut faptul că deoarece proorocirea este o funcţie publică de vorbire, rugăciunea este de asemenea o funcţie publică de vorbire. Problema cu aceasta este că în 1 Corinteni 14:34-35 Pavel interzice femeilor să vorbească să vorbească în biserică. Nu cred că dă aici instrucţiuni pentru a reglementa o practică ce era interzisă. Cineva ar putea spune că cele patru fiice fecioare ale lui Filip prooroceau (Fapte 21:9), dar se poate observa că textul nu specifică faptul că aceasta se petrecea în public. În plus, se poate observa că biserica primară (de fapt, practica creştină până în sec.20) a înţeles că Pavel se referă la femeile ce poartă capul acoperit în timp ce congregaţia se roagă. Această interpretare particulară pare a fi ca un pai pe care omul le-a făcut pentru a justifica noua practică ce predomina, pentru cei care promovau ideea de a nu insista ca femeile să poarte capul acoperit când conduc rugăciunea la cursurile biblice de femei, la mese şi la întruniri de prieteni creştini pentru rugăciune.
Al treilea argument admite că Pavel vorbea despre femei care purtau capul acoperit probabil în timpul rugăciunilor congregaţionale, dar susţine că acesta era doar un obicei social al zilei şi astfel nu leagă biserica de astăzi. Presupunerea din spatele acestei învăţături este aceea că dacă o acţiune, chiar dacă este poruncită, este o trăsătură culturală, nu este necesar să fie îndeplinită astăzi. Folosind această presupunere, cineva ar putea pierde din vedere multe învăţături ale NT care ar face pe cel ce le urmează un nepotrivit social. Nu este nici o autoritate biblică pentru o astfel de presupunere a cunoştinţei acestui scriitor. Acesta este mai degrabă un caz de “învăţând ca doctrină preceptele umane.” (Marcu 7:7). Se poate susţine că “bunul simţ” spune că poruncile culturale nu leagă astăzi. Dar “bunul simţ” este doar înţelepciune omenească şi Pavel spune în 1 Corinteni 2:3,”lucrurile pe care le vorbim, nu cu cuvinte ale înţelepciunii (comparaţi de asemenea cu 1 Corinteni 2:5-6). Trebuie să vorbim aşa cum Dumnezeu a vorbit în Cuvântul Său, nu cum ne spune bunul simţ.
Mai mult, după cum s-a văzut mai sus, (p. 7-9), Pavel nu spunea numai corintenilor că ei trebuiau să se închine conform obiceiurilor sociale predominante ale zilei; mai degrabă prezenta o tradiţie creştină nouă care mergea în direcţie opusă practicii religiilor grecilor păgâni. Învăţăturile lui despre rugăciune şi profeţire cu bărbaţi cu capul gol par a fi o inovaţie apostolică. În acest punct, se ridică o obiecţie câteodată: “Nu pot să îmi văd soţia purtând un văl greu pe faţă”. Dar unde în acest pasaj, dacă se poate întreba, menţionează Biblia o faţă învelită? Cuvântul pentru văl de faţă (Gr. kalumma), deşi găsit în NT în I1 Corinteni 3:13-16, nu se găseşte aici deloc. Cuvântul “acoperit” (Gr. katakalupto) este un cuvânt general.Din cele 25 de ori în care se găseşte în VT grec, se referă o dată la o învelitoare a feţei (Geneza 38:15), o dată la învelitoarea capului (Estera 6:12), şi o dată la un seraphim ce îşi acoperă faţa şi picioarele cu aripile (Isaia 6:2). În cartea apocrifă (Suzana 32) este folosit exclusiv pentru a se referi la Suzana care are faţa (posibil şi capul) învelită. Dar în pasajul în discuţie este specificat mai degrabă „cap” decât „faţă” ca fiind acoperit. Confuzia se ridică din faptul că multe traduceri moderne ale NT interpretează katakalupto ca „văl”, dar „văl” pentru majoritatea americanilor moderni sugerează un văl pentru faţă, deşi nu se referă neapărat la aceasta. Nu era o practică generală în primul secol (poate cu excepţia Tarsului) acoperirea feţei cu văl. Obiceiul modern de învăluirea grea a feţei în Estul Mijlociu şi Africa de nord se datorează unei mari extinderi a influenţei islamice. 34 Vincent spune „Învelitoarea femeilor grecoaice consta în plase, plase de păr, baticuri, uneori acoperind capul întreg. Un şal care învăluie corpul era adesea aruncat şi peste cap, mai ales la nunţi şi la înmormântări.”35 Aici nu este nici un văl pentru faţă.
Unii au susţinut că o pălărie nu este văl şi nu se califică azi. Dar Pavel nu a folosit un cuvânt pentru un articol special de îmbrăcăminte. Nu foloseşte nici substantivul generic katakalupsis („acoperitoare”). Mai degrabă foloseşte verbul şi mai general katakalupto („A acoperi”). „acoperitoare” este un termen foarte general şi nu poate fi limitat la un element particular de îmbrăcăminte în cultura greacă. Deci, o pălărie, plasă, eşarfă, bucată de pânză sau orice fel de obiect (deşi perucile sunt sub semnul îndoielii) care acoperă capul este potrivit. Discutând diferitele obiecţii care se ridică de obicei la acest punct, expunerea textului poate începe.
Creaţia şi argumentele îngerilor
„Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei. Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie. Căci dacă femeia este din bărbat, tot aşa şi bărbatul prin femeie, şi toate Sunt de la Dumnezeu.” (1 Corinteni 11:7-12)
Pavel continuă argumentul său pe baza ordinii naturale a lucrurilor, ne mai privind la ordinea conducerii, ci la ordinea creaţiei. Creaţia arată două lucruri despre legătura dintre bărbat şi femeie: femeia a fost creată din şi pentru bărbat. De aceea, bărbatul este chipul şi slava lui Dumnezeu, în timp ce femeia este slava bărbatului. Notaţi că femeia nu spune că este după chipul bărbatului – şi ea este după chipul lui Dumnezeu (vezi Geneza 1:26-27), dar a fi al doilea în creaţie, ea este slava omului, nu a lui Dumnezeu. Aceasta implică două lucruri: (1) un bărbat nu trebuie să îşi acopere capul (versetul 7), şi (2) femeia trebuie să aibă autoritatea pe capul ei (versetul 10). Pavel continuă şi adaugă, probabil pentru acei oameni care cercetează prea mult acest argument, că bărbatul şi femeia nu sunt independenţi unul de celălalt deoarece bărbatul acum este născut din femeie şi în ultimă instanţă toate lucrurile îşi au originea în Dumnezeu. Versetele 11 şi 12 nu oferă confort acelor bărbaţi care îşi imaginează că sunt mai buni decât femeile deoarece Adam a fost creat înaintea Evei.
Linia raţiunii din aceste versete este uşor de înţeles, cu excepţia a două puncte din v.10: (1) sensul cuvântului „autoritate” şi (2) argumentul adiţional „din cauza îngerilor” care apare la sfârşitul acestui verset. Patru interpretări diferite au fost date sensului cuvântului „autoritate” aici: (1) autoritatea bărbatului peste femeie (2) autoritatea femeii de a vorbi (3) o autoritate miraculoasă împotriva îngerilor răi şi (4) cuvântul „autoritate” ca şi colocvialism aramaic pentru „văl”.
Explicaţia cea mai comună a sensului autorităţii aici este că Pavel se referă la autoritatea pe care bărbatul o are asupra femeii. Aceasta este adesea exprimată prin folosirea cuvintelor „subordonare” sau „supunere”. Această explicaţie se potriveşte cu contextul destul de bine, deşi trebuie observat că Pavel nu se referă explicit la subordonarea femeii faţă de bărbat în acest pasaj. Cel mai aproape de aceasta ajunge în v.3 unde spune că bărbatul este capul femeii. Aceasta este similar cu Efeseni 5:22-23 unde Pavel spune că soţiile trebuie să fie supuse (sau subordonate) soţilor lor deoarece bărbatul este capul femeii. Mai mulţi traduceri moderne englezeşti, inclusiv Moffatt, Goodspeed, Phillips, C. B. Williams, Ierusalimul, Amplified, Living, şi New American Bibles, şi Today’s English Version, au exprimat v.10 în aşa fel ca să apară această interpretare.
Problema cu această interpretare este că Pavel spune literal că femeia trebuie să „aibă autoritate”. În ciuda re exprimării traducerilor de mai sus, în sensul ei obişnuit, fraza „a avea autoritate” se referă la autoritatea persoanei care o are – în acest caz autoritatea proprie a femeii. Din această cauză, W. M. Ramsay spune că această interpretare „că autoritatea pe care o poartă femeia pe cap este autoritatea la care ea este supusă [este] o idee nefirească de care un învăţat grec ar râde oriunde cu excepţia NT, unde (după cum se pare că gândesc) cuvintele greceşti pot însemna orice aleg comentatorii.”36 Şi John Lightfoot observă că expresia „a avea putere” denotă „a avea putere în mână, nu o putere asupra cuiva: ca Mat. vii.29; Ioan xix.10; I Cor. vii.37; ix.4; şi în alte o mie de locuri.”37
O altă problemă este lipsa de dovezi că învelitoarea capului era un simbol al supunerii femeii faţă de bărbat în primul secol. Sunt paralele rabinice care tratează vălul ca pe un semn al femeii măritate,38 dar chiar şi aceasta poate semnifica modestie şi castitate mai degrabă decât supunere. Lightfoot declară că între rabinii evrei, vălul era un semn al ruşinii, nu al supunerii.39 Mai mult, el întreabă de ce, dacă vălul este un semn al supunerii, nu se cere femeii să îl poarte tot timpul? „Este clar că apostolul vorbeşte de învelire numai la închinarea religioasă; şi aceasta aparţine femeii cu privire la Dumnezeu, decât cu privire la soţul ei.”40
O a doua sugestie cu privire la sensul „autoritate” aici este că acest cuvânt se referă la autoritatea proprie a femeii sau demnitatea. Traducerea lui William Barclay adoptă această interpretare când se referă la „vălul care îi dă propria ei autoritate”. Cu privire la aceasta, Ramsay spune:
Autoritatea sau puterea care aparţine purtătorului, o astfel de putere pe care magistraţii o posedă în virtutea funcţiei lui, este exprimată de cuvântul grec exousia. Diodorus, i. 47, descrie statutul mamei regelui egiptean Osymandyas, purtând [literal, „a avea”—bt] trei regalităţi pe cap, avea demnitatea regală în trei feluri diferite, ca fiică, ca soţie, şi ca mamă de rege. Femeia care are un văl pe cap poartă autoritatea pe cap: aceasta spune textul grec.41
El continuă să ilustreze acest sens apelând la obiceiurile secolului 19. din Siria şi Palestina, descrise în W. M. Thomson, Pământul şi Cartea, pag. 31:
În zonele orientale, vălul este puterea şi onoarea şi demnitatea femeii. Cu vălul pe cap, ea poate merge oriunde în siguranţă şi respect profund. Ea nu este văzută; este semnul proastelor maniere să te uiţi la o femeie acoperită pe stradă. Ea este singură. Restul oamenilor din jur nu există pentru ea, nici ea pentru ei. Ea este supremă în mulţime….dar fără văl o femeie este nimic, oricine o poate insulta. Autoritatea unei femei şi demnitatea dispar odată cu vălul acoperitor la care ea renunţă.42
Trebuie să întrebăm dacă există vreo relaţie între obiceiurile islamice ale secolului 19 şi cele ale primului secol din Grecia. Şi deşi această interpretare dă cuvântului „autoritate” un sens corect, nu este drept faţă de context: Pavel nu vorbeşte despre demnitatea femeilor, şi astfel această vedere nu poate fi acceptată fără modificare.
Alte două păreri trebuiesc menţionate pe scurt. O a treia interpretare este că vălul era considerat ca un fel de autoritate magică care protejează femeia de îngerii răi de fiecare dată când se apropie de Dumnezeu. Aceasta reţine sensul „propria ei autoritate” şi de asemenea face legătura cu sintagma „din cauza îngerilor”, dar este greu să-l vedem pe Pavel apărând o idee magică. În plus, această imagine restrânge interpretarea îngerilor la îngerii răi şi este „o lipsă de dovezi care să fi arătat că vălul unei femei ar fi avut o astfel de funcţie în antichitate.”43
A patra interpretare este o presupunere că „autoritate” ar fi fost un colocvialism aramaic pentru „văl” şi înseamnă deci, văl şi nimic mai mult. Aceasta se bazează pe faptul că rădăcina cuvântului aramaic sltwnyh, Care înseamnă „văl” sau „podoabă a capului” este slt care exact aceeaşi cu verbul comun aramaic care înseamnă „a avea putere, a domina”.44 Deci, în limbajul aramaic popular, „autoritate poate că a însemnat „văl”. Dar cât de simplu de înţeles face acest punct de vedere pasajul, este totuşi numai o ipoteză şi nu este nici o dovadă că cuvântul „autoritate” a însemnat vreodată „văl”. Mai mult, este îndoielnic faptul că Pavel ar fi folosit un colocvialism aramaic scriind unei biserici greceşti.
Mai sunt şi alte păreri cu privire la sensul sintagmei „din cauza îngerilor”. Unul dintre ele este că femeia trebuie să îşi acopere capul din cauza exemplului îngerilor lucrători (Evrei 1:14) care se acoperă cu aripile (Isaia 6:2). Dar dacă este adevărat, de ce este limitată acoperirea capului numai la femei? La urma urmelor, omul este cu puţin mai jos decât îngerii (Psalmul 8:5).
O altă părere este că îngerii sunt îngeri răi ca cei care şi-au părăsit locul şi au păcătuit (Iuda 6; II Petru 2:4), posibil, seducând femei (Geneza 6:4; şi cartea apocrifă a lui Enoh, capitolul 15). Femeia trebuie să poarte capul acoperit ca îngerii să nu o poftească. Aici acoperirea funcţionează ca un şarm magic care sperie îngerii răi sau ca un văl care ascunde şarmul femeii.45 Dar, în Biblie, cuvântul „înger” ne modificat se referă la îngerii buni; există într-adevăr îngeri răi, dar este posibil să vedem aceasta datorită expresiilor de genul „diavolul şi îngerii lui” şi „ îngerii care au păcătuit”.
O a treia şi mai probabilă părere este că îngerii în discuţie sunt îngeri buni care sunt prezenţi la adunarea creştinilor pentru închinare publică şi a căror prezenţă necesită un anumit respect. Acest sens este clar ilustrat de paralelele găsite în sulurile de la Marea Moartă. În sulul Regulilor războiului (1QM vii. 4-6) se găseşte:
Şi nici un om neputincios, sau orb, sau olog, sau atins de o boală incurabilă, nici lovit de vreo necurăţie în trup, nu va merge la luptă…deoarece îngerii sfinţeniei vor însoţi armatele lor.46
Din nou, în „Regula congregaţiei” (1QSa ii. 3-11), cunoscut de asemenea sub numele de „Regula anexă” sau „Regulamentul mesianic”, se găseşte:
Nu lăsa nici o persoană lovită de vreo necurăţie omenească să intre în adunarea lui Dumnezeu. Şi orice persoană atinsă de aceste impurităţi, nepotrivită să ocupe un loc în mijlocul congregaţiei, şi fiecare (persoană) atinsă în carne, paralizată de mâini sau picioare, neputincioasă sau oarbă sau surdă, mută sau atinsă în carne de vreo boală vizibilă, sau oricine este bătrân care se clatină şi nu poate sta drept în mijlocul congregaţiei: să nu intre să ia loc în mijlocul congregaţiei de bărbaţi de renume, deoarece îngerii Sfinţeniei sunt [în] congregaţie.47
Aceste două pasaje, mai ales ultimul, amintesc unul din Levitic 21:17-23.
Ideea este că îngerii sfinţi sunt prezenţi în adunările de închinare (1 Corinteni 4:9; Psalm 138:1 LXX). Deci, lucrurile care sunt o ruşine nu ar trebui permise în adunare. Sub Noul Legământ, a fi orb, şchiop, etc. Nu este o necinste, dar Pavel a spus că orice femeie care are capul descoperit la rugăciune sau proorocire îşi necinsteşte capul; este la fel de ruşinos ca atunci când ar fi rasă. Deci, o femeie nu trebuie să se roage cu capul descoperit în prezenţa îngerilor.
Cu această înţelegere, este posibil să se vadă mai clar sensul „autorităţii” în acest verset. Ramsay are dreptate în a susţine că este autoritatea femeii la care se referă Pavel, Dar Pavel nu discută aici demnitatea femeii – de fapt, nu discută deloc obiceiurile sociale. Ci, mai degrabă, spune că deoarece femeia este slava bărbatului, nu a lui Dumnezeu, învelitoarea capului este simbolul autorităţii ei sau dreptului ei de a comunica cu Dumnezeu. A face aceasta fără acest simbol al autorităţii, este o necinste, căci acesta este un timp sacru în care îngerii sunt prezenţi. Ultima parte a v.9 şi 10 poate fi parafrazată astfel: „Femeia a fost creată pentru bărbat. Pentru aceasta o femeie trebuie să aibă o învelitoare pe cap ca simbol al dreptului ei de a se ruga, pentru îngeri.”
Argumentul sociologic
„Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită? Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung, pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului” (1 Corinteni 11:13-15)
Până la acest punct, Pavel a dat trei argumente teologice de ce bărbatul trebuie să se roage cu capul descoperit şi femeia acoperită. Cu v.13 el introduce un argument sociologic: un apel la natură şi proprietate. O problemă de rezolvat, totuşi, este dacă Pavel se referă la societatea întregii culturi greceşti sau la sub cultura creştină din cadrul ei.
Pavel începe acest argument apelând la ideile corintenilor despre ce este potrivit. El le spune să judece singuri şi îi întreabă dacă se cuvine ca o femeie să se roage cu capul descoperit. La o primă privire, pare că Pavel le cere să decidă pe baza simţului lor cultural al proprietăţii – adică, conform cu felul în care au fost crescuţi. Dar când se ia în considerare că femeile păgâne grecoaice se rugau cu capul descoperit, aceasta schimbă imaginea. Căci dacă acesta este un apel la corinteni să judece conform cu creşterea lor, mulţi ar trebui să răspundă „nu este nimic nepotrivit ca femeia să se roage descoperită”. Dar este clar că Pavel aşteaptă ca ei să judece aceasta ca fiind nepotrivit. Aceasta ne face să ne gândim că apelul nu este la ceea ce se cuvine în lumina creşterii lor, ci mai degrabă la ceea ce se cuvine în lumina învăţăturii lor creştine. Aceasta poate fi ilustrat luând în considerare răspunsul pe care l-ar primi un predicator al evangheliei azi, dacă ar întreba congregaţia dacă este potrivit pentru o femeie să se roage în public. Răspunsul pe care l-ar primi va fi „nu”. Dar acest răspuns nu se va baza pe practica culturii americane ; mai degrabă decât pe învăţăturile Bibliei. Această concluzie este întărită când se observă că Pavel spune ceva similar în 1 Corinteni 10: 15 cu privire la mâncarea jertfită idolilor: „Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată: judecaţi voi singuri ce spun.” Şi aici apelul lui ca ei să judece nu se bazează pe creşterea lor, ci pe învăţătura lor creştină.
Sunt câţiva care ar ignora cele de mai sus şi ar susţine că deoarece marea majoritate a creştinilor americani de azi cred că se cuvine ca o femeie să se roage cu capul descoperit, este în regulă ca ea să facă astfel. De fapt, ei spun că concluziile la cele trei argumente teologice care tratează conducerea, creaţia şi îngerii nu sunt valide, deoarece argumentul sociologic nu mai este valid. Aparent ei cred că argumentul sociologic este mai important decât cele teologice. Dar chiar dacă argumentul sociologic nu mai este valid, aceasta nu schimbă faptul că Pavel a prezentat trei argumente teologice care sunt valide.
De asemenea, cei care apără această raţiune trebuie să recunoască faptul că are consecinţe greu de atins. De exemplu, în 1 Corinteni 14:34-35 Pavel sprijină învăţătura că femeile trebuie să tacă în adunarea publică, cu două argumente. Unul este teologic: că femeia este supusă, cum spune şi legea; celălalt este sociologic: că este o ruşine sau o necinste pentru o femeie să vorbească în biserică. Acum nu mai este o ruşine ca o femeie să vorbească în biserică în societatea americană; când Gerald Ford a fost preşedinte al Statelor Unite, el a frecventat o biserică ce avea o femeie predicator. Deci, dacă este adevărat că invaliditatea unui argument sociologic întrece validitatea unui argument teologic, atunci femeile pot vorbi în biserici astăzi. Problema femeilor care nu vorbesc în biserică şi care poartă capul acoperit trebuie să se ridice şi să să cadă. Mulţi oameni din America de astăzi grupează cele două probleme. 48 Sunt susţinuţi de argumente similare. Dacă o practică trebuie urmată, la fel şi cealaltă; dacă una trebuie neglijată, şi cealaltă trebuie. Cei care susţin că argumentele sociologice invalide eliberează argumentele teologice trebuie să vadă consecinţele învăţăturii lor şi să o aplice consecvent.
În trecere, se poate observa că Pavel nu mai menţionează rugăciunea şi proorocirea, ci doar rugăciunea. Aceasta este de fapt miezul întrebării în zilele lui Pavel şi astăzi. Nu oricine proorocea (1 Corinteni 12:29), chiar şi în zilele darurilor miraculoase, dar toată lumea se ruga. Şi deşi proorocirea era interzisă femeilor în adunare (1 Corinteni 14:34), rugăciunea nu era. Aceasta era, şi este, întrebarea importantă.
Dar să ne întoarcem la problema în discuţie, poate că Pavel nu este sigur că corintenii vor răspunde la întrebarea lui în v.13 corect. El continuă şi susţine că răspunsul lor ar trebui să fie că nu se cuvine ca o femeie să se roage descoperită. El nu lasă răspunsul, cum ar crede unii, la latitudinea culturii; mai degrabă întreabă retoric cu privire la ordinea naturală a lucrurilor. El întreabă dacă natura nu învaţă că bărbaţii trebuie să aibă capul descoperit şi femeile acoperit cu învelitoarea naturală pe care o au? Răspunsul implicat este „da, natura ne învaţă aceasta”, cum este arătat prin folosirea particulei negative greceşti oude care aşteaptă un răspuns afirmativ. Prin natură, Pavel se referă la ordinea naturală a lucrurilor – obiceiurile societăţii în general – şi nu o caracteristică psihologică. În mod psihologic, părul unui bărbat poate creşte ca şi al unei femei de lung, dar în majoritatea societăţilor—şi atunci şi acum—bărbaţii îşi tăiau părul mai scurt decât al femeilor. Pavel apelează la aceasta pentru a arăta că femeile natural au mai multă acoperire pe cap decât bărbaţii; deci, trebuie să poarte şi o învelitoare. Să notăm că acest argument este valid şi astăzi; în general, femeile au părul mai lung decât bărbaţii. Chiar şi în sub cultura în care bărbaţii poartă păr lung, femeile îl au chiar mai lung.
El concluzionează spunând că părul lung al unei femei îi este dat ca învelitoare. Învelitoarea aici nu este aceeaşi cu cea menţionată mai devreme. Aici el spune că părul unei femei slujeşte ca mantie (Gr. peribolaion), o învelitoare care atârnă de pe capul ei peste umeri, ca un şal modern cum este purtat uneori. Unii au presupus că părul lung poate înlocui acoperitoarea capului şi apelează la prepoziţia greacă anti care este folosită aici şi care poate însemna „în loc de”. Deci traduc „părul ei lung i-a fost dat în loc de învelitoare”. Dar aici anti nu se referă la o înlocuire, ci la un echivalent şi trebuie tradus „pentru, adică, în loc de”. 49 Argumentul lui Pavel aici nu este că femeia care are păr lung poate renunţa la altă acoperire, ci mai degrabă la faptul că dacă ea are deja un fel de acoperire, trebuie să poarte o acoperitoare.
În trecere, se poate observa că v.14 şi 15 au fost deformate pentru a dovedi tot felul lucruri pe care Pavel nu le-a spus niciodată. V.14 a fost folosit pentru a se spune că este păcat ca un bărbat să poarte părul lung. Pavel nu spune că este păcat, ci o necinste (Gr. atimia), dacă un bărbat poartă (sau creşte) părul lung. Bărbaţii greci purtau părul scurt de obicei şi îl lăsau lung numai când jeleau. Astfel, Plutarh spune „În Grecia, când vine un necaz, femeile îşi taie părul şi bărbaţii îl lasă să crească, deoarece este normal pentru bărbaţi să poarte părul scurt şi pentru femei să îl lase să crescă.”50 Unii au încercat să lege în greacă cuvântul atimia cu homosexualitate, referindu-se la astfel de pasaje ca Romani 1:24, 26 (tradus „ruşinos” în King James Version). Într-adevăr, homosexualitatea este o ocară, dar la fel este şi moartea (1 Corinteni 15:43); şi Isus (Ioan 8:49), Pavel (I1 Corinteni 11:21) şi toţi apostolii (I1 Corinteni 6:8) se spune că au fost ocărâţi. Nu se face nici o referire la homosexualitate în aceste pasaje şi nu este nici o referinţă în pasajul în discuţie. Pe lângă aceasta, părul lung nu era simbolul homosexualităţii la bărbaţii din primul secol; ci a rade părul de pe corp.51
V.15 a fost făcut să sune că o femeie nu trebuie să se tundă. Versetul nu spune nimic de acest gen de fapt. Spune doar că dacă o femeie are părul lung, este o cinste pentru ea. Cotton Patch Version spune în epistola lui Pavel „părul lung al unei femei este atractiv” şi J. B. Phillips traduce că părul lung este „o frumuseţe glorioasă pentru o femeie”. În timp ce Biblia proslăveşte virtuţile părului lung la femeie, nu se spune nimic se părul scurt. Nu se spune că este păcat, nici măcar ruşine, deşi din pasaj cineva ar putea cu greu concluziona că este ceva glorios despre aceasta.
Argumentul eclesiastic
„Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici Bisericile lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 11:16)
Prezentând trei argumente teologice şi unul sociologic de ce bărbatul trebuie să se roage cu capul descoperit şi femeile acoperite, Pavel concluzionează spunând de fapt „şi dacă nu vă place, îmi pare rău, dar aşa stau lucrurile.” Făcând aceasta el aduce un al cincilea argument la sfârşitul discuţiei: această inovaţie pe care cineva o susţine nu este practicată în nici o altă biserică a lui Dumnezeu. Prin apelul lui Pavel la practica universală a bisericilor, vedem că el nu spune că cineva trebuie să facă ce face cultura lui. Mai degrabă este o practică pentru toate bisericile în ciuda faptului că se găsesc în culturi diferite ale primului secol. Aceasta nu era ceva ce Pavel inventase; era şi este tradiţie apostolică.
O întrebare se ridică des cu privire la ce obicei se referă exact Pavel în acest verset. Literal, versetul spune „Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici Bisericile lui Dumnezeu.” Unii au luat în mod greşit fraza „nu avem un astfel de obicei” Ei spun că Pavel spune că dacă cineva nu este de acord, poate face ce doreşte. Această explicaţie, cu siguranţă diferă de context, căci pare greu de crezut că Pavel scrie 13 versete susţinând o practică şi chiar poruncind-o şi la sfârşit să spună „Dar dacă nu vreţi să faceţi astfel, nu este obligatoriu. După cum spune Neil Lightfoot „Aceasta nu înseamnă că dacă cineva se luptă cu privire la aceasta sau cauzează probleme, atunci să lăsăm tot subiectul. Pavel nu oferă raţiuni în plus cu privire la acoperirea femeilor ca apoi să renunţe la subiect cu o propoziţie”52 Pavel nu spune „noi nu avem un astfel de obicei”; mai degrabă, spune „nu avem un astfel de obicei ca cel pe care l-am discutat”. „Astfel” nu înseamnă „orice”; şi se referă la ceva discutat anterior.
Unii au susţinut că Pavel spune „noi nu avem un astfel de obicei, ca cearta de vorbe”. Dar cearta de vorbe nu prea poate fi numită un obicei.
La fel este şi cu obiceiul menţionat de Pavel, ca practica pe care a susţinut-o. Clar el nu spune, „noi nu avem un astfel de obicei ca bărbaţii să se roage cu capul descoperit şi femeile acoperite”. Că ei făceau aceasta este arătat prin faptul că aceasta era practica în creştinism până în secolul 20. Unii au trecut cu vederea faptul că biserica avea o astfel de practică şi s-au referit greşit cu cuvântul „obicei” sau „practică” la femeile ce se roagă cu capul acoperit.Pentru acest motiv, multe traduceri moderne au schimbat cuvântul „astfel” în „altă” pentru a face sensul mai clar.
Dar acest schimb de cuvinte nu este necesar şi adesea este chiar creator de confuzie pentru cititorul obişnuit. O traducere mult mai bună şi mai clară este cea găsită în traducerea lui William Barclay a NT: „este de ajuns să spunem că nu avem un astfel de obicei ca participarea femeilor descoperite la închinarea publică, şi nici congregaţiile lui Dumnezeu”. O traducere similară este dată de F. F. Bruce în Scrisorile lui Pavel: „nu avem un astfel de obicei cum încercaţi să îl introduceţi, şi nici bisericile lui Dumnezeu de altundeva. ”Că aceste traduceri sunt corecte este arătat de studiul tabelului următor:
| OBICEI | PORUNCĂ |
| v. 4 „bărbatul care are ceva pe cap” | |
| v. 5 „Femeia care are capul descoperit” | |
| v. 6 „femeia nu îşi acoperă capul” | v. 6 „să se acopere” |
| v. 7 „bărbatul u trebuie să aibă capul acoperit” | |
| v. 10 „femeia trebuie să aibă un simbol al autorităţii pe cap” | |
| v. 13 „femeia…cu capul descoperit” |
Nu este practica bisericilor, în coloana din dreapta la care se referă Pavel în v.16. El niciodată nu se referă la practica bisericilor fără a o porunci. Pe de altă parte, când se referă la obiceiul necreştin, o face întotdeauna cu dezaprobare („îşi necinsteşte capul lui”; „al ei”; „să-şi taie părul”; „se cuvine”?). Şi este dezaprobarea obiceiului la care se referă la început, la sfârşit şi de cele mai multe ori. Deci, când spune „Nu avem un astfel de obicei”, obiceiul la care se referă este cel discutat de el cu dezaprobare—obiceiul pe care vrea cineva, care nu este de acord, să îl introducă. Este obiceiul femeilor care se roagă cu capul descoperit, aşa cum făceau în religiile păgâne greceşti. Dar Pavel spune că practica femeilor ce se roagă cu capul descoperit53 este doar un obicei grec şi în bisericile lui Dumnezeu nu există un astfel de obicei.
Există unele întrebări cu privire la cine se referă Pavel exact când foloseşte pluralul „noi” în acest verset. Ocazional, Pavel pare a folosi pluralul „noi” pentru a se referi la sine şi a-şi sublinia autoritatea. Pentru acest motiv, mai mulţi traducători, inclusiv James Moffatt, Edgar J. Goodspeed, şi Charles B. Williams, au transmis pronumele „eu” mai degrabă decât „noi”. O altă sugestie este că prin „noi” vrea să spună „voi şi eu”. Dar cea mai probabilă soluţie este că prin „noi” se referă la apostoli. 53 El spune că obiceiul pe care cineva încearcă să îl introducă nu este o tradiţie apostolică.
Concluzii
În concluzie, se poate observa că în mare măsură, argumentele lui Pavel se aplică încă. Faptul că Hristos este Capul fiecărui bărbat şi că bărbatul este capul femeii nu s-a schimbat. Nici faptul creaţiei, că femeia a fost creată din şi pentru bărbat. Şi oricare ar fi sensul frazei „din cauza îngerilor”, este sigur că îngerii nu s-au schimbat .Femeile încă mai poartă părul mai lung decât bărbaţii. Deşi pot exista obiecţii că omul modern nu consideră ca necuviincios ca femeia să se roage cu capul descoperit, posibil că Pavel apela la judecata lor în lumina învăţăturilor lor creştine, un fapt care va schimba bine verdictul. Şi deşi practica generală a bisericilor nu mai este aceeaşi ca în primul secol, faptul că timp de 1900 de ani practica uniformă a bisericilor a fost ca bărbaţii să se roage cu capul descoperit şi femeile acoperite stă ca o acuzare a practicilor moderne.
Argumentele lui Pavel sunt încă valide! Biblia încă spune că o femeie trebuie să aibă autoritatea pe capul ei! Porunca lui Pavel pentru femeie ca ori să se tundă ori să se acopere, este încă în Biblie! (Pot fi unele femei care vor începe să poarte capul acoperit în urma citirii acestea, dar nu vor fi femei ca se vor tunde. Încă este o ruşine.) Porunca trebuie ascultată.
Pavel foloseşte argumente teologice mai degrabă decât culturale. Merită observat că nu face argumentul cu adevărat cultural că oamenii vor crede că femeile sunt prostituate dacă merg fără acoperire pe cap, deşi s-a susţinut des că acesta era adevăratul motiv pentru care Pavel a dat această învăţătură. Pare că nu este atât cultura primului secol care a provocat lipsa învelitorii capului, ci este cultura secolului 20.Trei factori culturali moderni par a fi produs ne respectarea acestei învăţături: (1) faptul că pălăriile şi/sau vălurile nu mai sunt considerate la modă (2) mişcarea pentru mai multe drepturi ale femeii şi egalitate cu bărbaţii (3) tendinţa spre lipsa respectului pentru autoritate. Este cultura modernă cea care face bărbaţii şi femeile să nu fie de acord cu învăţătura apostolului Pavel. Cum a spus C. M. Pullias:
Nu ar fi probleme în înţelegerea capitolului 11 din 1 Corinteni dacă nu era faptul că femeile au obiceiul de a se tunde şi de a merge la întâlnirile bisericii cu capul gol şi caută să apere o astfel de practică.54
Scopul acestei broşuri nu este de a despărţi pe nimeni sau de a începe o sectă nouă; mai degrabă este de a aduce practica modernă în linie cu învăţătura apostolică. Nu este bine să se pretindă că se restaurează creştinismul NT şi apoi să se retragă şi să spună că nu trebuie să facem ce spun aceste versete. Acest fel de învăţătură deschide uşa pentru tot felul de doctrine false. Un exemplu bun pentru aceasta se găseşte într-un articol scris de Gerald A. Larue, profesor de istorie biblică şi arheologie la şcoala de religie a Universităţii California de sud. În articolul care a apărut în Los Angeles Times în 10 iunie 1975 a scris:
Dacă regulile în corespondenţa corinteană despre tăcerea femeilor în biserici (I Cor. 14:34ff) şi acoperirea capului lor la închinare (I Cor. 11:4-10) sunt ignorate în cultura secolului 20, de ce declaraţiile despre homosexualitate sunt selectate ca fiind ciudat autoritare şi pertinente? Cei care folosesc Biblia ca armă trebuie să fie consecvenţi – să o accepte toată sau să justifice selectarea câtorva pasaje cu excluderea altora. Mai mult, ei pot aplica pasaje biblice selectate vieţilor lor, nu vieţilor altora.55
Singurul fel de a opri o astfel de învăţătură falsă este să trăim în supunere faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a opri acuzaţia de inconsistenţă. (Tit 2:7-8; 1 Petru 3:16).
În ultimul timp, singura folosinţă reală pe care aceste versete din 1 Corinteni 11 au văzut-o este susţinerea faptului că femeile nu trebuie să se roage în adunare (apelând la v.3) şi că bărbaţii nu trebuie să aibă părul lung (apelând la v.14). Dacă aceste versete se mai aplică, toate se aplică. Este vremea ca acest pasaj să fie înapoiat scopului său original, deoarece „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3:16-17).
Note de subsol
1. See Colin Brown, “Head, NT, 3” Dictionary of New Testament Theology, ed. Colin Brown, II (Grand Rapids, Michigan: Zondervan Publishing House, 1976), 160.
2. Plutarch Moralia, The Roman Questions, 10. All references to The Roman Questions are from Volume IV of the translation by Frank Cole Babbitt in the Loeb Classical Library edition (Cambridge, Massachusetts: Harvard University Press, 1962), pp. 20-27.
3. The Roman Questions, 11.
4. The Roman Questions, 13.
5. M. R. Vincent, Word Studies in the New Testament (Wilmington, Delaware: Associated Publishers and Authors, 1972), p. 786. Cf. also John Lightfoot, A Commentary on the New Testament from the Talmud and Hebraica, IV (Grand Rapids, Michigan: Baker Book House, 1979), 230.
6. Vincent, loc. cit.
7. In the early third century Tertullian wrote an essay urging unmarried women to obey Paul’s command. Tertullian, On the Veiling of Virgins, found in Alexander Roberts and James Donaldson (eds.) The Ante-Nicene Fathers, IV (Grand Rapids, Michigan: Wm. B. Eerdmans Publishing Company, 1979), 27-37.
8. The Roman Questions, 14.
9. Vincent, op. cit., pp. 786-787.
10. Albrecht Oepke, “Katakalupto,” Theological Dictionary of the New Testament, ed. Gerhard Kittel, III, trans. Geoffrey W. Bromiley (Grand Rapids, Michigan: Wm. B. Eerdmans Publishing Co. , 1965), 562.
11. The Roman Questions, 14.
12. Oepke, loc. cit.
13. The Roman Questions, 14.
14. Plutarch Moralia, Sayings of Spartans, Charillus, 2. All references to Sayings of Spartans are from Volume III of the translation by Frank Cole Babbitt in the Loeb Classical Library edition (Cambridge, Massachusetts: Harvard University Press, 1961), pp. 392-393.
15. Oepke, loc. cit.
16. James B. Hurley, “Did Paul Require Veils or the Silence of Women? A Consideration of I Cor. 11: 2-6 and I Cor. 14:33b-36,” Westminister Theological Journal, xxxv (Winter, 1973), 194, who refers to E. Potter, M. Albert, E. Saglio, v.s. “Coma,” Dictionnaire des Antiquites Grecques et Romaines, eds. Ch. Daremburg and E. Saglio, I and II (Paris: Lib. Hachette, 1887).
17. Oepke, loc. cit.
18. John Lightfoot, op. cit., p. 231.
19. Oepke, loc. cit.
20. William M. Ramsay, The Cities of St. Paul (Grand Rapids, Michigan: Baker Book House, 1960), p. 202.
21. Oepke, op. cit., pp. 562-563.
22. Hurley, loc. cit., who refers to J. L. Burckhardt, Notes on the Bedouins and Wahabys (London: Colburn and Bently, 1830), pp. 233-234.
23. Plutarch Moralia, Sayings of Romans, Scipio the Younger, 13. All references to Sayings of Romans are from Volume III of the translation by Frank Cole Babbitt in the Leob Classical Library edition (Cambridge, Massachusetts: Harvard University Press, 1961), pp. 190-191.
24. Mention should be made here of James Hurley’s argument that “having down on a head” does not refer to a head covering. He argues that if Paul did not wear the Jewish tallith he could not properly participate in synagogue worship; now Paul declares that he became “all things to all men” (I Corinthians 9:22). Hurley argues that if Paul is talking about a head covering in I Corinthians 11:4 then he himself would be dishonoring Christ when he acted like a Jew in the synagogue. Hurley, op. cit., p. 195. It may be replied that there is no evidence that a man had to wear the tallith in the synagogue. Furthermore, Paul did not have to act like a Jew in such a minor way to be accepted as a Jew; he was a Jew. But he was a Jew who believed that the Messiah had come, and he was not afraid to act differently to proclaim that belief. It was his preaching of a crucified, resurrected Messiah that got him thrown out of the synagogues, not his failure to comply with head covering customs. His “all things to all men” did not include the tallith.
25. William F. Arndt and F. Wilber Gingrich, A Greek-English Lexicon of the New Testament and Other Early Christian Literature (Chicago: The University of Chicago Press, 1957), p. 412.
26. Ibid., p. 29.
27. J. B. Lightfoot (trans.), The Apostolic Fathers, ed. J. R. Harmer (Grand Rapids, Michigan: Baker Book House, 1967), p. 180.
28. William L. Holladay (ed.), A Concise Hebrew and Aramaic Lexicon of the Old Testament (Grand Rapids, Michigan: Wm. B. Eerdmans, 1971), p. 307; Francis Brown, S. R. Driver and Charles A. Briggs (eds.) The New Brown-Driver-Briggs-Gesenius Hebrew and English Lexicon (Lafayette, Indiana: Associated Publishers and Authors, Inc., 1978), p. 855;, and Hebrew-English Lexicon (London: Samuel Bagster & Sons Ltd., 1955), p. 222.
29. Arndt and Gingrich, op. cit., p. 652.
3O. The Roman Questions, 14.
31. Vincent, op. cit., p. 787.
32. The Holy Bible: New International Version: The New Testament (Grand Rapids, Michigan: Zondervan Bible Publishers, 1973), P. 378, footnote b.
33. Sayings of Romans, loc. cit.
34. Burton Scott Easton, “Veil,” The International Standard Bible Encyclopaedia, ed. James Orr, V (Grand Rapids, Michigan: Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1939), 3047.
35. Vincent, op. cit., p. 786.
36. Ramsay, op. cit., p. 203.
37John Lightfoot, op. cit., pp. 236-237.
38Werner Foerster, “Exousia,” Theological Dictionary of the New Testament, ed. Gerhard Kittel, II, trans. Geoffrey W. Bromiley (Grand Rapids, Michigan: Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1964), 574.
39. John Lightfoot, op. cit., p. 235.
40. Ibid.
41. Ramsay, loc. cit.
42. Ibid., pp. 204-205.
43. J. A. Fitzmyer, “A Feature of Qumran Angelology and the Angels of I Cor. xi. 10,” New Testament Studies, IV (October, 1957), 52.
44. Ibid.
45. M. D. Hooker, “Authority on Her Head: An Examination of I Cor. xi. 10, New Testament Studies, X (April, 1964), 412.
46. Andre Dupont-Sommer, The Essene Writings from Qumran, trans. G. Vermes (Cleveland, Ohio: The World Publishing Company, 1961), p. 181; also found in G. Vermes, The Dead Sea Scrolls in English (Harmondsworth, Middlesex, England: Penguin Book Ltd., 1968), pp. 132-133; and in Fitzmyer, op. cit., p. 55.
47. Dupont-Sommer, op. cit., pp. 107-108; also found in Vermes, op. cit., p. 120; in Fitzmyer, op. cit., pp. 55-56; and in Henry J. Cadbury, “A Qumran Parallel to Paul,” Harvard Theological Review, LI (January, 1958), 1.
48. As an example, consider the following quote by Jimmy Carter while a candidate for President, “I find it difficult to question Holy Scripture but I admit that I do have trouble with Paul sometimes, especially when he says that woman’s place is with her husband and that she should keep quiet and cover her head in church. I just can’t go along with that.” “Jimmy Carter’s Big Breakthrough,” Time, May 10, 1976, p. 20.
49. Arndt and Gingrich, op. cit., p. 73; cf. also A. T. Robertson, Word Pictures in the New Testament, IV (Nashville, Tennessee: Broadman Press, 1931), p. 162.
50. The Roman Questions, 14.
51. Epictetus Discourses iii.1. This reference is from the translation by George Long in the Great Books of the Western World, Vol. XII (Chicago: Encyclopaedia Britannica, Inc., 1952), pp. 175-177.
52. Neil R. Lightfoot, “Women, Headdress, Long Hair, Etc.—I Corinthians 11:2ff.,” “I Am Not Ashamed of the Gospel . . .” (Abilene, Texas: Abilene Christian College Book Store, 1975), p. 140.
53. Archibald Robertson and Alfred Plummer, A Critical and Exegetical Commentary on the First Epistle of St. Paul to the Corinthians, The International Critical Commentary (New York: Charles Scribner’s Sons, 1911), p. 235.
54. M. Kurfees Pullias (compiler), The Life and Works of Charles Mitchell Pullias (Nashville, Tennessee: Gospel Advocate Company, 1948), p. 557.
55. Gerald A. Larue, “The Bible: Shaky Ground for Homosexual-Haters,” Los Angeles Times, June 10, 1975, Sec. II, p. 7.
