Invelitoarea capului unei femei si slava lui Dumnezeu

Dr Peter H. L. Wee

CUPRINS

Introducere
Motive contra practicii
Sprijinirea practicii
Privire asupra 1 corinteni
Terminologie
Neglijenţă şi abuz
Învelitoarea capului
Importanţa practicii
Slava lui Dumnezeu
Egalitate şi independenţă, creaţie şi procreare
Semnificaţia practicii
Cinstea personală a femeii
Obiceiul stabilit
Sumar
Consideraţii practice
Partea femeii
Partea bărbatului
Partea bătrânilor
Concluzie

Introducere

Există un pasaj în NT care a fost ignorat, neglijat şi privit ca nedemn de atenţie, în parte din cauza fricii de controversa pe care ar provoca-o şi în parte deoarece acest pasaj nu este considerat a fi relevant astăzi. Femeile ar putea obiecta faţă de pasaj deoarece implică subjugarea femeilor şi inferioritatea lor faţă de bărbaţi. Unii dintre prezbiteri şi alţi lideri ar evita mai degrabă acest pasaj sau l-ar trata ca non existent, decât să discute despre el franc. Alţii au rezervele lor particulare cu privire la validitatea acestui pasaj. Totuşi, acest pasaj este parte integrală a Scripturii, scris de Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, cu un scop ce are o mare semnificaţie în adunările oamenilor lui Dumnezeu.

Mă refer la 1 Cor 11:1 – 16. Deoarece credem că Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Tim. 3:16), este drept şi potrivit să se considere această secţiune cu rugăciune, cu atenţie şi să ajungă la o decizie clară – de a se supune poruncii Domnului sau de a nu se supune, respingând-o deliberat, ca pe un exemplu nerezonabil de şovinism masculine al lui Pavel sau ca pe o practică demodată, limitată pentru primii credincioşi, un obicei local, contemporan şi temporar, la care trebuie renunţat în vremea noastră modernă, avansată şi tehnologică.

Este un credit pentru foarte multe adunări ce practică principiile NT ca surorile, la întâlnirile lor – de închinare şi aducere aminte, rugăciune, lucrare, etc. – urmează această poruncă de a-şi acoperi capul şi fraţii urmează porunca însoţitoare de a nu-şi acoperi capetele. Motivul, totuşi, s-ar putea să nu fie clar pentru unii dintre ei, dar, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu o cere, se supun şi o fac o grijă în această practică. Aceasta este foarte recomandat.

Motive împotriva practicii

Unele adunări, totuşi, nu încurajează acoperirea capului la femei şi uneori, indirect, descurajează practica. Au fost avansate următoarele motive.

1. Obicei vechi

Pasajul aplicat femeilor corintene din zilele lui Pavel. Se pare că femeile fără reputaţie, curvele umblau fără faţa şi capul acoperite, în timp ce femeile respectabile îşi acopereau capetele şi feţele. Pentru a observa convenţiile corecte, sociale şi a evita credincioşii ofensaţi, femeile creştine ar trebui să aibă capul acoperit la întâlnirile de închinare şi rugăciune! Porunca cu privire la învelitoarea capului, deci, nu se aplică femeilor moderne, iar practica a fost abandonată!

Chiar dacă încerc, nu găsesc un astfel de motiv adus în pasajul din Corinteni. Este doar o explicaţie umană de convenienţă şi deţinătorul unei astfel de opinii face ca diferenţa între o femeie credincioasă şi una necredincioasă să fie o chestiune de exterior, nu una de transformare adânc spirituală şi totală de către Dumnezeu.

2. Natura învelitorii capului

Învelitoarea capului era un văl, care ascundea complet faţa şi capul, chiar întreg corpul. Dacă o femeie nu are o acoperire completă, ci numai un pe cap, ea nu se supune poruncii şi nu ar trebui să se mai chinuie să se acopere deloc!

Aceasta întinde argumentul prea departe. Învelitoarea capului este un simbol şi desigur, un simbol nu trebuie să se conformeze cu toate măsurile piesei efective Vom vedea ce semnifică mai târziu.

3. Condamnarea individuală

Aceasta este o situaţie personală între surorile din adunare şi Dumnezeu. Dacă ele sunt convinse de necesitatea de a-şi acoperi capul, să facă aceasta. Dacă nu sunt convinse, să nu se acopere!

Aici vedem pericolul selectării Scripturii pentru a ni se potrivi cu teologia noastră, în loc să lăsăm Scriptura să ne conducă. Această alegere voită a pasajelor din Biblie, a alege ce trebuie cineva să creadă ar trebui urmată şi respins ceea ce se crede a fi greşit (!), este reminescenţa a două erori din trecut. Marcion din secolul doi d.Hr. a împărţit Scriptura conform cu plăcerea lui, păstrând doar scrierile lui Luca şi unele dintre epistolele lui Pavel, renunţând la tot restul! Sfânta Scriptură vine atunci sub judecata personală a cuiva care este aşezată deasupra Scripturii înseşi! Cineva devine judecătorul lui Dumnezeu!

Ne amintim de asemenea de israeliţii din vremea Judecătorilor, când fiecare om făcea ceea ce era drept în ochii lui, şi nu conform cu Cuvântul lui Dumnezeu (Judecători 21:25).

4. Declaraţia aparent contradictorie a lui Pavel

În versetul 15 Pavel scrie „părul femeii îi este dat ca învelitoare”. Atunci de ce ar menţiona Pavel în v.6 că ea „trebuie să se acopere” cu o bucată de material dacă părul ei este deja învelitoare! Pare de prisos şi declaraţia lui Pavel apare contradictorie.

Această aparentă contradicţie va fi rezolvată când vom lua în considerare pasajul însuşi.

5. Problema subjugării sau a supunerii femeii

Aceasta ia două forme : a) pasajul trebuie că se referă doar la femeile măritate, deoarece numai surorile măritate trebuie să se supună soţilor lor. Surorile necăsătorite nu trebuie deci, să poarte învelitori ale capului. b) implicaţia aparentă a superiorităţii masculine şi a dominaţiei, şi supunerea femeilor faţă de bărbat, faţă de toţi bărbaţii este detestabilă şi îngrozitoare pentru multe femei, şi pe drept aceasta şi în biserica lui Dumnezeu, această noţiune trebuie evitată. Dacă învelirea capului implică faptul că toate femeile sunt supuse tuturor bărbaţilor, tineri şi bătrâni, maturi şi imaturi spiritual, atunci femeile nu vor accepta şi este de înţeles, această poruncă dată lor.

Vom vedea că situaţia superiorităţii masculine, a supunerii soţiei şi a supunerii femeii faţă de bărbaţi în general, fie în stare căsătorită sau nu, nu este deloc considerată de Pavel. Ci un scop mai nobil este urmărit în acest pasaj.

Pot fi alte argumente care să împiedice purtarea de învelitori ale capului, dar pasajul rămâne neechivoc.

Suport pentru această practică

Pe de altă parte, s-au scris multe care susţin învelirea capului la femei, mai ales de către fraţi şi surori din adunări. Dar de obicei, tratarea subiectului este foarte scurtă, învârtindu-se „ordinea creaţiei, ordinea răscumpărării şi ordinea bisericii”. Pentru mulţi este de ajuns că a nu prevedea învelitoarea capului pentru femei înseamnă a încălca porunca Domnului. Motivul dat, totuşi nu este prea clar şi satisfăcător şi se doreşte ca scriitorii să trateze subiectul mai amănunţit. Unii scriitori tratează situaţia învelitorii capului ca pe o exprimare a supunerii soţiei faţă de soţ, caz în care femeile necăsătorite vor obiecta în a avea capul acoperit! Deasemenea, femeile creştine ai căror bărbaţi sunt necredincioşi, s-ar putea să nu vadă necesitatea acoperiri capului!

Am crezut întotdeauna că adunările de credincioşi (al căror semn distinct este credincioşia faţă de întregul cuvânt al lui Dumnezeu) care au lăsat la latitudinea surorilor situaţia acoperirii capului sau la capriciul lor sau la fantezia lor nu se supun Cuvântului lui Dumnezeu până la capăt. Dar nu am putut să îmi pun degetul exact pe motivul nesupunerii lor, deoarece întreg pasajul considerat este vag , chiar şi după ce m-am referit la multe comentarii cu privire la 1 Cor. – ex. W.E Vine, F.F Bruce, Leon Morris, Matthew Henry, William Barclay – şi mai multe dicţionare şi alte cărţi.

Recent am dezvoltat mai mult interes faţă de atitudinile opuse adoptate de diferite adunări faţă de această practică a acoperirii capului şi m-am convins că nu trebuie tratată doar ca o situaţie de supunere a soţiei faţă de soţul ei, aşa cum o numesc multe comentarii, sau cum o menţin altele, o convenţie locală pentru a distinge între o femeie respectabilă şi o curvă, m-am rugat şi am petrecut mult timp studiind pasajul şi am ajuns la concluzia că Scriptura este foarte clară cu privire la motivul pentru care femeile trebuie să poarte capul acoperit şi nu bărbaţii, şi că nu ar trebui lăsat la discreţia individuală a accepta sau a respinge porunca Duhului Sfânt. Este pentru întreaga Biserică a lui Dumnezeu, pentru fiecare adunare să se supună poruncii ca o expresie vizibilă a unei doctrine importante. Am realizat că porunca nu este doar pentru femei sau soţii, după cum se crede în mod comun, ci pentru femei şi bărbaţi, căsătoriţi şi necăsătoriţi, şi scopul acesteia este dat în v.7.

Învelitorile capului nu au nimic de a face cu supunerea femeilor faţă de bărbaţi sau dominaţia soţilor faţă de soţii, nu este legat direct de „Ordinea bisericească” sau de vreunul din motivele vagi oferite. Este legat direct de ordinea creaţiei, bărbatul venind înaintea femeii. Porunca faţă de bărbaţi de a NU avea capetele acoperite şi porunca pentru femei să aibă capetele acoperite are de-a face în primul rând cu slava lui Dumnezeu.

Acest pasaj controversat are legătură direct şi relaţie cu restul din 1 Cor. Ar fi bine să privim la întreaga epistolă pe scurt, înainte de a continua cu pasajul disputat.

O privire nouă asupra 1 Corinteni

Mulţi comentatori au observat că 1 Corinteni este o scrisoare foarte nefolosită pentru comentarii, subiectele pe care Pavel le tratează fiind extrem de variate, cu domenii largi şi nelegate, neasemănătoare, de exemplu, epistola către Romani, unde „neprihănirea lui Dumnezeu” reiese ca firul ce leagă întreaga scrisoare, sau epistola către Filipeni, în care „bucuria creştinului” este proeminentă. Cel mai mult ce se poate spune despre 1 Cor. Şi care este comun cu toate subiectele diferite este – „comportamentul creştin” în toate expresiile sale diferite. Pot sugera să reconsiderăm tema din 1 Cor. Ca fiind „Slava lui Dumnezeu în comportamentul creştin”, bazând sugestia pe versetul 1 Cor 10:31. Slava lui Dumnezeu ca şi motiv pentru comportamentul creştin va lega toate subiectele libere discutate de Pavel în scrisoare , culminând în slava învierii credinciosului ca şi desăvârşire pentru viaţa creştinească. „Dacă beţi sau mâncaţi, sau orice faceţi, faceţi pentru slava lui Dumnezeu”. Pavel subliniază aceasta după ce are de-a face mult cu comportamentul rău şi abuzurile din viaţa particulară a creştinilor corinteni, având de gând să discute comportamentul greşit aşi abuzurile din viaţa comună a adunării din Corint.

Terminologia „Slava” şi „a slăvi”

Cuvintele „slava” şi „a slăvi” sunt folosite pentru a traduce două cuvinte greceşti . Primul, doxa, are sensul ce nu poate fi exprimat adecvat printr-un singur cuvânt. Doxa înseamnă „strălucire, splendoare, luminozitatea, magnific, faimos, renumit, cinste”, dar „slava” este cuvântul cel mai bun de folosit. Verbul este doxazo (slăvesc). Apare în 1 Cor. 2:7, 8; 6:20; 10:31; 11:7,15; 15:40,41,43. Al doilea cuvânt tradus „slavă” înseamnă de fapt, „auto-slavă” sau „lăudăroşenie” Cuvântul este kauchaomai ceea ce înseamnă „slăvesc” sau „laud”. Apare în 1 Cor 1:29, 31; 3:21; 4:7; 5:6; 9:15,16.

Un cuvânt similar cu această slavă de sine este physioo care înseamnă „laudă exagerată” – un mod figurat de a spune „arogant”, „lăudăros”, „îngâmfat”, „mândru”. Apare în 1 Cor 4:6,18,19; 5:2; 8:1; 13:4.

Aceste trei cuvinte apar frecvent în 1 Cor., primul asociat cu slava lui Dumnezeu şi a omului, ultimele două fiind folosite pentru auto-glorificare sau lăudăroşenie sau aroganţă.

Comportament greşit şi abuzuri – şi slava lui Dumnezeu

Ca mulţi dintre noi, credincioşii corinteni erau vinovaţi de trăire nu pentru slava lui Dumnezeu ci a omului, a sinelui, şi aici era rădăcina tuturor problemelor lor, a comportamentului lor nepotrivit. Ieşind de curând dintr-un fundal păgân , aveau încă o părere bună cu privire la calităţile şi realizările omului – conducerea umană, înţelepciunea umană, intelectul, cunoştinţa umană înţelegerea şi dorinţa de ostentaţie. Acestea sunt semne ale imaturităţii şi a poftelor trupeşti, şi deşi aveau o mare varietate de daruri acordate de Duhul Sfânt, aceste daruri erau de asemenea abuzate.

Pavel începe cu exprimarea gratitudinii faţă de Dumnezeu pentru locul în Har al corintenilor, chemarea lor înaltă, şi multele lor daruri. El laudă pe corinteni pentru aderarea lor la învăţăturile lui. Apoi începe să se ocupe de problemele lor, despre care a fost informat.

Admonestându-i pentru sectantismul lor şi urmarea lor după conducători omeneşti , pe care îi pun pe un piedestal, Pavel aplică rectificarea „pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu” (1:29), „pentru ca, după cum este scris: „Cine se laudă, să se laude în Domnul” (1:31).

În continuare, tratează exaltarea înţelepciunii omeneşti, a cunoştinţei, şi a elocinţei, Pavel spune „Înţelepciunea lui Dumnezeu este slava noastră” (2:7) nu îndemânarea omului cu cuvintele; ignorarea înţelepciunii lui Dumnezeu a dus pe prinţii acestei lumi la „crucificarea Domnului slavei” (2:8). Nu este înţelepciunea omului, ci Duhul Sfânt care ajută la înţelegerea lucrurilor lui Dumnezeu.

Apoi, scriind despre poftele lor trupeşti şi conceptele nepotrivite şi nedemne despre slujba creştină, Pavel le spune că va fi o răsplată sau o pierdere a acesteia la Scaunul de Judecată al lui Hristos, amintindu-le că sunt „templul lui Dumnezeu, care este sfânt”. „Nimeni să nu se fălească, deci, cu oameni,” (3:16,21).

El continuă să le spună că nu ar trebui să se „laude nunul împotriva celuilalt” (4:6) deoarece nu am primit nimic care să nu vină doar de la Dumnezeu. „de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” (4:7). Pavel adaugă o notă de sarcasm aici şi îi avertizează în legătură cu „a fi fălitori” (4:18,19).

Mergând mai departe, la imoralitatea sexuală, mai ales la păcatul trupesc şi libertinismul în căsătorie, Pavel spune că erau mai răi ca păgânii şi totuşi „ Şi voi v-aţi fălit! Şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă” (5:2).”slăvirea voastră nu este bună” căci dospitura voastră mică (răul) dospeşte întreaga plămadă. (5:6).

Vorbind despre judecarea unuia de către celălalt, Pavel subliniază ruşinea credincioşilor care se dau în judecată reciproc în tribunalele lumii, în interesele lor proprii şi tratează şi sfinţirea în căsătorie. El concluzionează – „Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviți, deci, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care Sunt ale lui Dumnezeu” (6:20), repetând faptul că trupurile noastre sunt templul Duhului Sfânt şi că nu suntem ai noştri (6:19, 20). Pavel lărgeşte relaţia căsătoriei, accentuând că suntem cumpăraţi cu un preţ – nu pentru a sluji oamenilor (7:23) spunând din nou că trebuie să slăvim pe Dumnezeu, nu oamenii.

Cu privire la a fi pietre de poticnire pentru cei care sunt mai slabi cu privire la mâncare şi băutură jertfite idolilor, Pavel admonestează pe creştinii care cunosc dintre ei, să nu se fălească, ci să lase dragostea lui Dumnezeu să îi călăuzească (8:1).

Pavel se întoarce acum la propria lui slujbă. Coborându-se la nivelul lor şi recurgând la raţiunea pur naturală, a afirmat că „căci aş vrea mai bine să mor decât să-mi ia cineva pricina mea de laudă. Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă” (9:16).

Venind la exemple din VT şi avertizând creştinii corinteni să nu urmeze exemplul israeliţilor care au părăsit Egiptul, Pavel enumeră pedeapsa lui Dumnezeu la mulţi din ultimii – pentru pofta de lucruri rele, idolatrie, păcate trupeşti şi imoralitate sexuală, pentru cârtire împotriva lui Dumnezeu, şi avertizează credincioşii să nu fie aroganţi – cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă” (1 Cor 10:12). Pavel menţionează despărţirea la cina Domnului şi îşi repetă avertismentul împotriva cauzării de ofense cu privire la carne şi băutură – şi ajunge la povaţa de căpătâi – 1 Cor 10:31 – „să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.”

Acum ajungem la pasajul disputat. Considerând deja viaţa individuală a credinciosului care trăieşte pentru slava lui Dumnezeu, Pavel vorbeşte despre creştinii uniţi care trăiesc pentru slava lui Dumnezeu – în adunările creştine pentru închinare şi rugăciune, participare la cina Domnului, exercitarea darurilor spirituale ca o adunare a poporului lui Dumnezeu (1 Cor. 11-14) şi avertizează împotriva faptului de a fi lăudat pentru folosirea darurilor spirituale, oferind contra-argumentul, dragostea – „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu caută folosul său,” (13:4, 5) – remediul pentru slăvirea de sine în toate manifestările ei rele. În final, Pavel adună învăţăturile sale, explicând învierea şi slava ce învăluieşte trupul nostru înviat, care este culminarea vieţii noastre creştine pentru gloria lui Dumnezeu. „Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; Aşa este şi învierea morţilor” (15:40-42). El sfârşeşte spunând în v. 58 că noi trebuie să fim „neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului,” – slăvindu-L cu faptele noastre bune.

Învelitoarea capului

Acum suntem gata să discutăm în detaliu 1 Cor 11:1-16. După cum am fost avertizaţi să trăim pentru slava lui Dumnezeu tot timpul, trebuie să manifestăm acea slavă când ne adunăm pentru închinare şi rugăciune. Aceasta este povara lui Pavel.

Scenariul este adunarea sfinţilor pentru închinare şi aducere aminte despre Domnul la Cina Domnului. Îngerii sunt prezenţi ca martori la închinarea credincioşilor, deşi nevăzuţi. Dar există dezordine datorită femeilor care se roagă şi vorbesc şi nu au capul acoperit.

În acest moment, trebuie să observăm obiceiurile din zilele lui Pavel. Când se rugau, bărbaţii şi femeile evrei îşi acopereau capul. Bărbaţii şi femeile romane îşi acopereau capul. Bărbaţii şi femeile greci, poate datorită lipsei lor de aceeaşi teamă de Dumnezeu ca evreii, se rugau şi aduceau jertfe cu capetele descoperite.

Poate că această adunare particulară avea un amestec de evrei salvaţi, romani şi greci. Aceasta ar explica situaţia cu care se confrunta Pavel. Pavel caută să explice de ce biserica , formată din bărbaţi şi femwi căzute răscumpăraţi de Dumnezeu, trece prin obiceiurile zilei, deoarece Biserica este noua creaţie a lui Dumnezeu, din evrei şi neamuri. Pavel nu le spune ceva nou, deoarece Biserica avea deja 30 de ani. El doar enunţă şi reiterează o practică deja familiară bisericii creştine din timpul lui. Pavel doar le reaminteşte credincioşilor corinteni de această practică din adunările de peste tot, o practică pe care corintenii au ignorat-o sau au neglijat să o observe, la fel cum în mod flagrnt au ignorat sau au abuzat codul creştin de comportament. Creştinii, în contradicţie cu evreii, romanii şi grecii, au adoptat o practică a lor proprie datorită revelaţiei pe care au primit-o de la Dumnezeu.

Pavel preia ideea şi explică cum trebuiesc conduse adunările creştine într-un mod ordonat de închinare şi laudă în prezenţa îngerilor, pentru slava lui Dumnezeu.

Înainte de a merge mai departe, să vedem ce crede cititorul obişnuit când citeşte acest pasaj. El va crede că Pavel îşi direcţionează toată energia pentru a spune femeii că trebuie să se acopere; dacă nu face aceasta, va fi nesupusă Domnului. Pavel nu are nimic de spus bărbatului, bărbatul este liber de vreo poruncă, aşa se pare.

Când cercetăm îndeaproape întreaga secţiune, vom observa că Pavel nu se referă doar la femeie, ca să îi spună că trebuie să îşi pună o învelitoare pe cap. De fapt, Pavel se adresează şi femeilor şi bărbaţilor, şi ambii trebuie să se supună poruncii pereche a Domnului, pentru un scop definit. Obiectivul lui Pavel este de a le spune că bărbatul nu îşi poate acoperi capul şi femeia trebuie să aibă capul.

Pavel are atunci de răspuns la două întrebări pe care el însuşi le pune:

de ce trebuie să practicăm acoperirea capului?
de ce trebuie femeile să aibă capul acoperit, şi nu bărbaţii?

Importanţa practicii

Observăm apoi cum apostolul îşi începe explicaţia şi raţionarea. Mai întâi, să ne uităm la:

1. Autoritatea pentru învelitoarea capului – Domnul Însuşi

Călăuzit de Domnul Isus Hristos, prin inspiraţia Duhului Sfânt şi ca anticipare a fiecărei obiecţii posibile la învăţăturile din această epistolă, apostolul Pavel a inclus în salutările lui o frază mică ce nu se găseşte în nici una dintre celelalte epistole ale sale.

Desigur, Domnul trecutului, prezentului, viitorului şi al veşniciei ştia că spiritul laodicean al secolului nostru 20 va face ca chiar credincioşii să se îndoiască de importanţa şi relevanţa 1 Cor. mai ales în problema acoperirii capului!

Şi astfel, această mică frază, ce pare nesemnificativă şi totuşi cu implicaţii uriaşe, a fost pusă acolo în mod providenţial în salutul apostolic din 1 Cor 1:2 „către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru”.

Această frază mică numai ar fi trebuit să producă imediat o supunere voită şi umilă faţă de învăţăturile sin această epistolă, aşa cum a făcut-o timp de aproape 2000 de ani, până când teologia liberală a invadat biserica declarată şi chiar a influenţat adunările de credincioşi ai NT

Epistola către romani a fost adresată romanilor, totuşi acceptăm învăţăturile ca fiind obligatorii şi aplicabile tuturor credincioşilor din toate generaţiile şi locurile

2 Cor. A fost scrisă adunării din Ahaia, Galatia, filipenilor din Filipi şi astfel, cu alte epistole ale lui Pavel, ştim că tot ce s-a scris în ele era relevant pentru toate adunările din toate timpurile, în ciuda faptului că nu s-a făcut o astfel de declaraţie.

Totuşi, când Pavel include specific fraza remarcabilă „către toţi cei ce cheamă în vreun loc” din 1 Cor., reacţia este incredulitate, necredinţă, respingere – o negare ca 1 Cor. este pentru toţi credincioşii, că Pavel nu scria doar pentru instruirea corintenilor, ci pentru toate adunările şi toţi credincioşii. Nu, oamenii susţin că 1 Corinteni este pentru corinteni, nu pentru toată biserica lui Dumnezeu, în ciuda declaraţiei specifice „către toţi cei ce cheamă în vreun loc” care nu se mai găseşte în nici un alt loc!

Nimic nu poate fi mai clar decât că această epistolă nu s-a limitat sau restrâns la credincioşii corinteni, ci a fost pentru a fi citită, aplicată, să ne supunem ei, urmată şi practicată de fiecare credincios din fiecare adunare din orice loc din toată perioada Bisericii. Nu este exceptat nimeni şi nici absolvit. Timpul nu are nici un efect asupra adevărurilor conţinute în această epistolă, fie că sfinţii au trăit în secolul 1 sau 20. Toate adunările din vremea Bisericii trebuie să dea importanţă instrucţiunilor inspirate ale epistolei şi Domnul care a făcut să fie scrisă, nu tolerează nici o scuză pentru că nu se dă importanţă învăţăturilor Lui

Pentru ca să fie imposibil ca cineva să se îndoiască, să pună sub semnul întrebării sau să respingă universalitatea aplicării ei, că toţi credincioşii din toate perioadele istoriei Bisericii trebuie să se supună instrucţiunilor lui Pavel din 1 Corinteni, Pavel, accentuat, fără echivoc, declară mai departe, spre sfârşitul epistolei (1 Cor 14:37) „ce vă scriu eu, este o poruncă a Domnului.”

Pavel nu specifică doar Cina Domnului sau exercitarea darurilor în adunările poporului lui Dumnezeu. A vrut să spună de asemenea, că învăţăturile cu privire la acoperirea capului din cap. 11 şi rolurile diferite ale bărbaţilor şi femeilor din cap. 14 au fost tot poruncile lui Dumnezeu!

Îndrăzneşte cineva să dispute acestea? Îndrăzneşte cineva din noi să obiecteze, să reziste, să ia în râs, să nege? Îndrăzneşte vreunul dintre noi să nu se supună?

Dacă facem acesta, va trebui atunci să răspundem Domnului însuşi, care a dat aceste porunci, la scaunul Lui de judecată (1 Cor 3:12-15; 2 Cor 5:10; Rom 14:10). Tremur când mă gândesc la mulţii mei ani de dubii şi necredinţă cu privire la acest adevăr important şi sunt foarte recunoscător fratelui care mi-a atras atenţia asupra lui.

Tratarea directă a acoperirii capului şi a altor aspecte ale adunării din cap. 11 până la 14 Pavel îşi prefaţează învăţăturile cu cuvintele „mergeţi pe urmele mele, căci şi eu merg pe urmele lui Hristos” 11:1.

Mulţi comentatori leagă acest verset de secţiunea epistolei ce îl precedă şi nu cu versetele subsecvente, poate fiind influenţaţi de un adverb englezesc „acum”, care pare a începe un subiect nou.

Totuşi, particula greacă tradusă „acum” în v. 2 este de asemenea tradusă „dar” în v. 3. Arndt şi Gingrich declară că poate fi tradus „şi” când se cere o simplă legătură este cerută pentru legare. Particula poate fi deci tradusă „acum”, „dar”, „şi”, în funcţie de alegerea traducătorului.

Deci dacă folosim „şi” în loc de „acum” pentru v. 2, putem vedea forţa din spatele declaraţiei lui Pavel din v. 1. „Călcaţi pe urmele mele, – imitaţi – întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos”. Această declaraţie leagă secţiunea precedentă, cap. 1:1-10:33, cu versetele de mai târziu, cap. 11:2 la cap. 16, legând ambele împărţiri din 1 Cor. şi indicând sursa autorităţii lui Pavel.

A „imita” înseamnă a face exact ce face altcineva şi „imitaţi-mă pe mine” înseamnă a face ce Pavel ne spune, a-l urma în învăţături şi practici.

Dar nu s-a oprit aici, ori ar arăta către el ca fiind autoritate. Dar el continuă „că şi eu sunt al lui Hristos”.

Asta avem – apostolul urma exemplul suprem, Autoritatea Finală, Aminul (Apoc 3:14), Domnul Isus Hristos singurul şi nimeni altcineva.

Dacă Domnul nu l-ar fi călăuzit să scrie mai mult de o duzină de epistole, nu ar fi făcut aceasta. Dacă Domnul nu l-ar fi instruit să scrie ceea ce ştim ca 1 Corinteni, nu ar fi făcut-o. Dacă Domnul nu l-ar fi condus să scrie pasajul despre acoperirea capului, nu ar fi făcut-o.

Este la fel cu toţi ceilalţi apostoli. Autoritatea din spatele tuturor scrierilor lor, Autoritatea din spatele întregii Scripturi, este Domnul Însuşi.

Este Domnul Isus, Autoritatea ultimă care are dreptul de a le spune răscumpăraţilor Lui, Biserica, ce să facă şi să aştepte supunere totală şi completă la poruncile Lui în virtutea faptului că este Creator, Răscumpărător şi Domn.

Dacă autoritatea lui Pavel ar fi fost a lui, auto-derivată, am putea discuta faptul că nu trebuie să-i dăm importanţă deloc (deşi autoritatea apostolică încă este obligatorie pentru credincioşi), dar a nu te supune poruncilor Domnului este foarte serios şi a nega Autoritatea Sa Supremă atrage consecinţe foarte drastice.

Deci, vedem cât de vital este , cât de importantă această învăţătură despre acoperirea capului. Nu trebuie să o ignorăm sau să nu ne supunem.

2. Revelaţie şi inspiraţie de la Domnul

Pavel nu a epuizat motivele necesităţii practicii acoperirii capului. Acum aduce revelaţia şi inspiraţia. „Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine, şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat.” v 2

Nu numai că Domnul ne-a poruncit cu Autoritatea Lui Supremă, dar i-a revelat special lui Pavel ca să ofere tuturor credincioşilor – aşa cum ceilalţi apostoli au primit învăţăturile direct de la Domnul Însuşi. Doctrinele şi practicile pe care Pavel urma să le elaboreze au fost primite de el şi învăţate şi explicate de el timp de mulţi ani.

Cum a primit el aceste învăţături?

Pavel a folosit cuvântul „revelat” şi „revelaţie”, „făcut cunoscut”, în multe ocazii – Gal 1:12,16; 2:2; 2 Cor 12:7, Efes 3:3, 5; şi Col 1:26, 27.

În 1 Corinteni şi alte epistole, ar trebui să mai observăm şi alte trei cuvinte folosite de Pavel:

1. „tradiţie” 1 Cor 11:2; 2 Tes 2:15 ţi 3:16;

2. „primit” 1 Cor 11:23; 15:3; Gal 1:12; şi

3. „transmis” 1 Cor 11:23; 15:5; şi Iuda 3.

Cuvântul „tradiţie” (Gr. paradosis) tradus şi „învăţătură” (1 Cor 11:2), înseamnă de fapt „ceva transmis sau dat”. Este legat de cuvântul „a transmite” (paradidomi) ce înseamnă „a preda”.

Sursa acestei transmiteri poate fi un om sau Dumnezeu. Domnul nostru a vorbit despre „obiceiurile bătrânilor”, ale oamenilor, pe care evreii le urmau orbeşte. În folosinţa lui Pavel în pasajele relevante, el nu vorbeşte de oameni ca sursă, ci de Domnul Însuşi.

Pavel a primit toate învăţăturile sale de la Domnul Isus, şi a transmis aceste învăţături adunărilor.

El nu a primit învăţăturile de la un om, fie apostoli sau alţii care erau cu el, ci direct de la Domnul. Cuvântul grecesc pentru „a primi” este în acest paralambano, cu sensul de „primit de la altcineva”.

Pavel a primit aceste învăţături nu numai cu privire la acoperirea capului ci şi la Cina Domnului (1 Cor 11:23) şi doctrina învierii şi a răpirii (1 Cor 15:3).

Ca un apostol credincios, el a transmis (paradidomi) aceste învăţături sau instrucţiuni transmise original (paradosis de la paradidomi = tradiţii) de Domnul Însuşi pentru el.

Vedem atunci că subiectele acoperite de cap. 11 -15 au fost toate primite de Pavel, prin revelaţie de la Domnul Isus şi scrise pentru instruirea noastră, prin inspiraţia Duhului Sfânt.

Vedem ce doctrine importante – autoritatea Domnului – (Mat 28:18), poruncile, revelaţia şi inspiraţia Scripturii – sunt implicate în practicarea acoperirii capului.

3. Recunoaşterea conducerii

„Vreau să ştiţi că capul oricărui bărbat este Hristos; şi capul femeii este bărbatul; şi capul lui Hristos este Dumnezeu (Tatăl) (v.3).

Doctrina lui Hristos ca şi Cap în primul rând presupune şi implică salvarea şi în al doilea rând indică subordonarea.

A. Conducerea şi salvarea

„Capul oricărui bărbat este Hristos”.

Dacă o persoană nu este un creştin adevărat – credincios născut din nou – se va gândi el vreodată la Domnul Isus ca la un Cap – Capul creaţiei, Capul Bisericii, Capul familiei, Capul bărbatului? Desigur că nu. Acest gând cu greu dacă trece prin capul unui necredincios, care nu are nimic de-a face cu Domnul oricum.

Cine atunci, se va pleca înaintea Domnului Isus şi Îl va recunoaşte ca şi Cap? Numai cel care realizează îndatorirea lui faţă de Domnul pentru harul şi mila Sa, iertarea şi pacea, cel răscumpărat de sângele lui Hristos, care a curs la Cruce, la Calvar. Da, numai o persoană salvată cu adevărat Îl va recunoaşte ca şi Cap.

Deci, acoperirea capului nu numai că implică dar şi include, necesită şi încorporează doctrina salvării! Un suflet răscumpărat, salvat, bărbat sau femeie, va recunoaşte cu bucurie conducerea Lui, şi deoarece acoperirea capului are de-a face cu conducerea, conducerea lui Hristos, cel salvat cu adevărat se supune cu bucurie poruncii Lui cu privire la această practică. El sau ea va arăta lumii prin această practică faptul că a fost salvat de Domnul, îi aparţine, Îl onorează ca şi Cap al Bisericii şi Cap al bărbaţi.

Un suflet nemântuit nu va practica acoperirea capului, nici nu va recunoaşte conducerea lui Hristos.

Nu este acest corolar valid? Cineva care nu practică acoperirea capului nu Îl recunoaşte pe Domnul Isus ca şi Cap, deoarece el sau ea nu Îl recunoaşte pe Domnul ca Salvator! El sau ea Îl pot recunoaşte pe Domnul Isus ca Salvator, dar nu ca şi Cap!

Fratele sau sora care nu practică acoperirea capului se apropie periculos de această situaţie!

Deci o soră sau un frate care practică acoperirea capului (neacoperirea pentru bărbaţi şi acoperirea pentru femei) Îi recunosc autoritatea, revelaţia, inspiraţia şi lucrarea de răscumpărare!

Cineva care nu face acesta ar putea să nu recunoască doctrinele de mai sus!

Atât de serioasă este practica acoperirii capului şi cât de importantă este mai ales în societatea de astăzi, când mulţi abandonează învăţăturile Domnului şi să îmbrăţişeze ideile unei lumi care Îl respinge pe Hristos.

B. Conducerea şi subordonarea

În Dumnezeire, deşi toate trei persoanele au aceeaşi esenţă – Dumnezeu – şi toate sunt egale, pentru ca ordinea să fie menţinută, trebuie să existe conducere şi subordonare. Tatăl precede pe Fiu, care precede pe Duhul Sfânt, deşi toţi sunt consubstanţiali, co-egali şi co-eterni. Fiul este subordonat Tatălui şi Duhul Sfânt (locuieşte în credincioşi) este subordonat Fiului.

În relaţia dintre Domnul nostru Isus şi umanitate, Domnul Isus este Capul bărbatului. Bărbatul este subordonat Domnului Isus.

În relaţia dintre oameni, bărbatul este capul femeii; femeia este subordonată bărbatului. Aceasta se numeşte ordinea creaţia în care bărbatul a fost creat înaintea femeii. Deci femeia, venind după bărbat, este subordonată bărbatului.

a) Terminologie – „Bărbatul” şi „femeia”

Înainte de a lua în considerare situaţia subordonării, să ne uităm la cuvintele bărbat” şi „femeie”. Cuvântul grec aner înseamnă „bărbat”, distinct de „femeie” sau „soţ” distinct de „soţie”. Cuvântul gune înseamnă „femeie” sau „soţie”. Versiuni diferite traduc cuvintele diferit în versete diferite. Unele versiuni traduc cuvintele ca „soţ” şi „soţie”, dând impresia că numai capul soţului trebuie descoperit, în timp ce numai capul soţiei trebuie acoperit. Implicaţia este că bărbaţii şi femeile necăsătoriţi nu sunt implicaţi aici. Dar când vedem scopul acoperirii capului vom înţelege că nu acesta este cazul, deoarece toţi bărbaţii, căsătoriţi sau necăsătoriţi şi toate femeile, căsătorite sau necăsătorite, cad sub porunca lui Pavel. Deci cel mai corect mod de a traduce cuvintele aner şi gune ar trebui să fie „bărbat” şi „femeie”, nu „soţ” şi „soţie”.

b) Problema subordonării

Adam a fost creat primul, apoi Eva. Deci, în ordinea creaţiei, bărbatul vine înainte, precedă, apoi femeia şi

În acest sens femeia este subordonată bărbatului, venind după el. Diferit de sistemul militar al lumii, această subordonare a femeii faţă de bărbat nu necesită ca femeia să primească ordine de la bărbat, de la orice bărbat. Separat de prioritatea creaţiei, bărbatul şi femeia sunt egali.

i. subordonarea nu înseamnă inferioritate

Nu este nimic în aceste versete care să indice că bărbatul este superior femeii – anatomic, psihologic, fiziologic, academic, social, moral sau spiritual. Nu există nici o bază de comparaţie. Ambii sunt diferiţi. Fiecare îl completează pe celălalt, nici unul nu este complet fără celălalt şi ambii sunt interdependenţi. Ce îi lipseşte unuia, celălalt adaugă. În astfel de circumstanţe, bărbatul nu poate pretinde nici o superioritate în natură, deşi bărbatul este înaintea femeii ca poziţie şi autoritate înaintea lui Dumnezeu, datorită creaţiei. Dumnezeu a făcut bărbatul lider, cel care înaintează şi ia decizii în general.

Subordonarea femeii faţă de bărbat nu înseamnă că ea este inferioară sau în subjugarea bărbatului ca să fie condusă ca o servitoare sau sclavă sau supusă. Ca şi Fiul care este subordonat Tatălui, totuşi egal cu el şi are aceeaşi esenţă a dumnezeirii, Dumnezeirea, la fel femeia este subordonată bărbatului, totuşi este egală cu el şi are aceeaşi esenţă umană. Subordonarea nu este echivalentul inferiorităţii.

ii. Subordonarea nu înseamnă robire

Există o diferenţă între subordonare şi supunere. Soţiile sunt subordonate soţilor datorită creaţiei şi trebuie să se supună soţilor lor pentru administrarea ordonată a casei lor, unde este doar un cap, soţul. Dar soţia nu este supusă nici unui alt bărbat sau soţului altei femei!

O femeie necăsătorită, deşi subordonată bărbatului în ordinea Creaţiei nu este supusă nici unui bărbat. Nu este nici o poruncă în Scriptură pentru o femeie necăsătorită de a fi supusă vreunui bărbat, căsătorit sau necăsătorit, cu excepţia tatălui lor, dar aceasta vine sub relaţia părinte – copil, unde supunerea este o o poruncă. O femeie nemăritată nu trebuie să se afle în raport de subordonare faţă de nici un bărbat din afara familiei ei deşi femeia este subordonată bărbatului. Subordonarea înseamnă doar că femeia a fost creată după bărbat, un fapt stabilit, nealterabil al Creaţiei. Supunerea este numai în familie, a soţiei faţă de soţ, voluntar şi soţului nu i se cere să-şi domine soţia sau să o forţeze să i se supună, ci să o iubească. Trebuie să fie o supunere mutuală.(Efes. 5:21-33; Col 3:18,19; 1 Petru 3:1,5,6).

Ordinea familiei despre supunerea soţiei faţă de soţ nu este considerată aici deloc, dar ordinea creaţiei de supunere a femeii faţă de bărbat este semnificativă, după cum vom vedea.

Pavel, stabilind principiile autorităţii, revelaţia, inspiraţia, supunerea, conducerea şi subordonarea şi dând motive neatacabile pentru practicarea acoperirii capului, continuă.

Slava lui Dumnezeu

Motive pentru descoperirea capului bărbatului şi acoperirea capului femeii.

Pavel răspunde celei de-a doua întrebări – de ce nu trebuie bărbatul să se acopere şi femeile să se acopere?

Simbolurile – Capul descoperit al bărbatului

v.4 „Orice bărbat care se roagă sau prooroceşte cu capul acoperit îşi necinsteşte capul”.

Aici trebuie să privim la cuvântul „acoperirea capului”. În acest verset, (v.4), fraza greacă kata kephales echon înseamnă literal „a avea ceva pe cap”, o învelitoare, cuvântul pentru „învelitoare” fiin înţeles, deşi omis.

În toate versetele cu privire la acoperirea capului, substantivul „văl” nu se găseşte în greacă, ci un participiu sau o altă parte de limbaj este folosită.

Participiul prezent pasiv:

Akatakalupto = neacoperit (v.5)

Akatakalupton = neacoperit (v.13)

Indicativul prezent pasiv:

Katakaluptetai = este acoperit (v.6)

Imperativul prezent pasiv:

Katakaluptestho = să se acopere (v.6)

Infinitivul prezent pasiv:

katakaluptesthai = a fi acoperit (v.7)

În versetul 16 numai este menţionat vălul, dar un cuvânt cu totul diferit este folosit – cuvântul este peribolaion în sintagma anti peribolaiou (în locul unui văl). Aceasta se referă la părul lung al unei femei, care îi este dat ca şi acoperitoare. Unii cred că acest „văl” este o acoperitoare pentru tot corpul, astfel că părul lung al unei femei este ca o învelitoare pentru întreg corpul. Deci vedem în aceste versete că capul unei femei trebuie acoperit (v. 5 6,13), capul unui bărbat nu trebuie acoperit (v. 4, 7) şi părul unei femei îi este dat ca acoperitoare sau văl (v.16).

Ceea ce spune Pavel în v.4 va fi un şoc pentru un bărbat evreu sau roman, ambii acoperindu-şi capetele când se roagă. Un bărbat grec ar încuviinţa imediat, deşi s-ar putea să nu cunoască motivul încă. Dar în noua Creaţie – Biserica lui Dumnezeu – acoperirea capului unui bărbat este o dezonoare faţă de capul lui. „Capul” aici poate însemna ori Domnul Isus care este în mod metafizic capul bărbatului sau npur şi simplu capul anatomic al bărbatului. Ambele sunt acceptabile. El îl necinsteşte pe Domnul, Capul lui, şi îşi necinsteşte propriul cap. Bărbatul evreu sau roman care a devenit creştin, trebuie să fie pregătit să lase vechea practică şi să accepte noua revelaţie de la Dumnezeu. Motivul pentru aceasta va fi văzut curând.

Capul acoperit al femeii

v. 5, 6 „ Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul dezvelit, îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă. Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească.” O femei evreică creştină şi una romană creştină vor accepta aceasta imediat, dar o femeie greacă, convertită ar putea avea unele întrebări. Totuşi, sub călăuzire divină, toţi trebuie să se supună poruncii.

Aici Pavel tratează două probleme: prima, situaţia femeilor ce vorbesc şi se roagă la o adunare mixtă şi doi, problema acoperirii capului. El va trata acoperirea capului mai întâi, deoarece este mai relevantă. , şi mai apoi, va trata situaţia femeilor ce se roagă şi vorbesc în adunările mixte de închinare şi rugăciune (1 Cor 14:34, 35) când are de-a face cu participarea la închinare şi spune că o femeie trebuie să tacă în adunarea credincioşilor înaintea lui Dumnezeu. În acest v.4 Pavel face doar aluzie la un alt abuz al adunării corintenilor, femeile ce se rugau şi prooroceau şi el corectează această practică mai târziu. Versetul nu implică faptul că Pavel era de acord cu femeile ce se rugau şi prooroceau. („audibil” se înţelege).

Pavel spune că atunci când o femeie se roagă într-o adunare mixtă, în linişte, aşa cum se face în practica generală şi cuvenită sau cum în înţelegerea greşită a corintenilor, audibil, ea trebuie să aibă capul acoperit. Dacă nu are capul acoperit, trebuie să îl aibă ras! Dar dacă nu îl vrea ras, trebuie să îl acopere! Argumentul este foarte clar.

Ceea ce le spune Pavel bărbaţilor şi femeilor, după cum am observat, este împotriva tuturor practicilor curente din iudaism şi din religiile neamurilor. A fost observat numai de Biserica creştină. De ce acesta?

Scopul acoperirii capului

1. Exprimarea slavei

Pavel oferă acum motivul v.7, un verset foarte important, versetul cheie pentru înţelegerea întregului pasaj.

„Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului.”

Aici este deci scopul acoperirii capului. Slava lui Dumnezeu trebuie dovedită de biserica lui Dumnezeu care se adună la închinare. Biserica lui Dumnezeu este formată din bărbaţi şi femei de toate rasele şi este singura entitate de pe pământ El este mulţumit să îşi aşeze slava. Nici un alt grup nu a fost ales de Dumnezeu cu excepţia poporului Său răscumpărat.

În Isaia 42:8 Domnul spune „Nu-Mi voi da slava altuia”, deoarece nimeni nu poate reflecta slava Lui. Domnul nostru Isus care este chiar expresia strălucirii slavei Lui (Evr. 1:3) chiar înainte de răstignire a dat slava lui Dumnezeu Bisericii Lui. „Eu Te-am proslăvit pe pământ…Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea…Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume…şi Eu Sunt proslăvit în ei….Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi Suntem una…” (Ioan 17:4, 5, 6, 10, 22).

Domnul Isus a fost mulţumit să îşi pună slava peste Biserica Lui, formată din bărbaţi şi femei răscumpăraţi, evrei şi neamuri. Biserica din lume trebuie să arate această slavă. Şi astfel, Pavel ajunge la acest verset important. Noi trebuie să arătăm slava lui Dumnezeu în mărturia creştină comună. Simbolistica nu este totuşi completă dacă Biserica reflectă numai slava lui Dumnezeu. Biserica conţine fiinţe umane imperfecte care au căzut în păcat dar sunt răscumpărate de sângele Domnului Isus. Deci, aşa cum este prezentă în biserică slava căzută a omului, biserică ce nu este un organism perfect, reflectarea numai a slavei lui Dumnezeu nu este poziţia corectă a bisericii. Biserica trebuie să reflecte şi natura ei adevărată , slava căzută, dar răscumpărată a umanităţii. Biserica este deci, singura căreia i s-a dat responsabilitatea şi privilegiul de a reflecta slava lui Dumnezeu într-o lume întunecată de păcat şi slava căzută a omului şi aceasta este făcută în adunările de închinare şi rugăciune.

2. Capul descoperit al bărbatului reflectă slava lui Dumnezeu

Cum îşi găseşte aceasta expresie? Prin capul descoperit al bărbatului se reflectă slava descoperită a lui Dumnezeu şi capul acoperit al femeii ce reflectă slava căzută a omului (a bărbatului şi a femeii, căci omul reprezintă rasa umană. Unii restricţionează aceasta numai la bărbat, deoarece cuvântul anthropos (= om, omenire) nu este angajat). Deci Pavel, spune că deoarece omul este imaginea şi slava lui Dumnezeu nu trebuie să îşi acopere capul, deoarece dacă are capul acoperit îşi va necinsti capul deoarece, simbolic, va acoperi slava lui Dumnezeu, care trebuie descoperită, şi numai prin biserică. Această poruncă a lui Pavel ar fi avut o problemă cu bărbaţii convertiţi de la iudaism şi păgânismul roman, unde ambii, şi bărbaţii şi femeile se acoperea când se rugau şi cu întinderea Evangheliei spre nord, spre pământurile „barbare”, a devenit o problemă şi pentru bărbaţii ce trăiau în ţările reci obişnuite cu protecţia călduroasă a basmalei. Dar Duhul Sfânt din om va elimina şi depăşi obiecţiile lor şi supunându-se cu smerenie poruncii lui Dumnezeu, aceşti oameni se vor închina lui Dumnezeu cu capetele descoperite, reflectându-i slava. Trebuie să accentuăm că Scriptura nu spune că bărbatul este superior femeii, de aceea capul lui nu este acoperit, ci pentru că omul este imaginea şi slava lui Dumnezeu şi trebuie să manifeste această slavă.

3. Capetele acoperite ale femeilor reflectă slava căzută a omului.

Pavel se întoarce acum spre partea femeii. „femeia este slava bărbatului”. Pavel este atent să nu spună că femeia este imaginea bărbatului. Femeia a fost luată din coasta bărbatului, latura lui, să-i fie tovarăş în toate. Când Dumnezeu l-a creat pe Adam, Eva era în Adam, şi unde se spune că Dumnezeu a creat omul după chipul Său, acest chip include şi femeia. Deci, în timp ce bărbatul şi femeia sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu, bărbatul este slava lui Dumnezeu şi femeia este slava bărbatului, deoarece la început femeia a fost creată după bărbat. Acesta este aranjamentul lui Dumnezeu.

În capitolele anterioare, Pavel a spus corintenilor că slava lui Dumnezeu este mult superioară slavei omului. Deci, „nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu”(1:29). „Cine se laudă, să se laude în Domnul.” (1:31) „Nimeni să nu se fălească, deci, cu oameni,”(3:21). Apoi le spune că, deoarece femeia este slava bărbatului şi slava bărbatului este una căzută, femeia trebuie să aibă capul acoperit, pentru a simboliza această slavă căzută. Dacă nu ar fi fost Căderea, când primii noştri părinţi nu s-au supus lui Dumnezeu, nu ar fi fost necesară acoperirea capului femeii. Dar deoarece a avut loc căderea, slava lui Dumnezeu este atinsă, şi aceasta se arată în capul femeii care este acoperit. Dar căderea a implicat şi bărbatul şi femeia, deoarece şi Adam şi Eva au păcătuit; deci acoperirea femeii simbolizează slava căzută şi a bărbatului şi a femeii.

Acoperirea femeii nu este, după cum vedem acum, simbolul supunerii sau ascultării faţă de bărbat sau doar un obicei vechi şi demodat. Vorbeşte despre o doctrină importantă, a slavei căzute a bărbatului şi femeii care au fost răscumpăraţi. Dacă femeia are capul neacoperit, slava omului îşi asumă un statut egal cu cel al slavei lui Dumnezeu. Deci, slava omului trebuie aşezată într-o perspectivă adecvată, complet umbrită de slava lui Dumnezeu. În timp ce slava lui Dumnezeu este adecvat descoperită, slava căzută a omului este descrisă de învelitoarea capului femeii din adunările creştine. Deci şi femeia şi bărbatul îşi îndeplinesc funcţiile lor respective de manifestare a slavei.

Învelitoarea capului femeii este simbol pentru slava bărbatului şi a femeii care este acoperită, că este slava căzută a întregii omeniri, reprezentată de capul femeii care este acoperit. Şi bărbatul şi femeia sunt sub aceeaşi acoperire simbolică, deoarece amândoi au păcătuit şi au fost răscumpăraţi.

Cât de clar este aceasta. Când poporul lui Dumnezeu se adună pentru închinare, sunt observatori cereşti sau îngereşti care privesc la adunările noastre şi ei sunt mulţumiţi când întreaga adunare reflectă

Slava neacoperită a lui Dumnezeu în strălucirea ei, simbolizată de capul neacoperit al bărbaţilor; şi

Slava căzută a omenirii, răscumpărată, descrisă de acoperitoarea de pe capul femeii.

Motivul – Ordinea Creaţiei

De ce bărbatul reflectă slava lui Dumnezeu şi femeia slava bărbatului

Cineva ar putea obiecta şi este de înţeles, spunând: „de ce trebuie ca femeia să reflecte slava omului, de ce nu reflectă ea slava lui Dumnezeu şi bărbatul să reflecte slava omului?” Pentru răspuns, Pavel se întoarce la ordinea creaţiei. El a oferit deja motivaţia bazată pe Creaţie, din v.2. „Capul oricărui bărbat este Hristos şi capul femeii este bărbatul”. Acum extinde –„Nu bărbatul este din femeie, ci femeia este din bărbat. Nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. Pentru aceasta trebuie femeia să poarte un semn al stăpânirii ei pe cap, din cauza îngerilor.” (v. 8, 9).

În Creaţie, bărbatul (Adam) a fost făcut înaintea femeii (Eva) şi Eva a fost luată din Adam. Deci nu Adam a fost luat din Eva, ci Eva din Adam; adică Adam a fost sursa din care a fost creată Eva. Mai mult, bărbatul nu a fost creat pentru femeie, ci femeia a fost creată pentru a fi tovarăşa bărbatului, compania lui şi împreună formează o unitate, un întreg complementar.

Datorită ordinii şi scopului creaţiei şi a conducerii bărbatului, femeia este cea care trebuie să reflecte slava inferioară a omului şi trebuie să arate simbolul autorităţii lui Dumnezeu asupra omului. Cuvântul exousia înseamnă în primul rând „autoritate”, deşi alte sensuri ca putere şi privilegiu sunt posibile. Unii interpretează aici ca autoritatea individuală a femeii, alţii ca autoritatea soţului, dar este mult mai rezonabil să gândim că este autoritatea lui Dumnezeu peste omul căzut.

Versetul face clar faptul că această autoritate este pe capul femeii. Ce pune femeia pe cap, în context? Învelitoarea, desigur! Autoritatea este învelitoarea. Nu poate fi vorba despre autoritatea individuală a femeii sau de autoritatea bărbatului, ci este învelitoarea ca simbol al autorităţii lui Dumnezeu şi această autoritate este asupra omului. Deci, femeia trebuie să aibă această învelitoare ca emblemă a autorităţii lui Dumnezeu peste om, pe capul ei, pentru a face diferenţa între slava lui Dumnezeu şi slava căzută a omului sub autoritatea lui Dumnezeu.

Egalitate şi independenţă, Creaţie şi Procreaţie

Acum cineva va spune cu siguranţă „aceasta arată clar că femeia este inferioară bărbatului şi supusă lui.” Pavel anticipă şi infirmă această gândire în următoarele două versete (11 and 12). „Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie. Căci dacă femeia este din bărbat, tot aşa şi bărbatul prin femeie, şi toate Sunt de la Dumnezeu.”

Pavel ne spune că ambii sunt interdependenţi în Domnul. El spune că deşi în Creaţie, femeia a venit din bărbat (v. 12) în procreaţie, fiecare bărbat vine din femeie. Fără femeie, deci, nu ar fi bărbaţi pe pământ şi fără primul om, Adam, nu ar fi femei pe pământ. Există o reciprocitate frumoasă aici. Toate lucrurile sunt de la Dumnezeu. El este Cel care este responsabil de existenţa noastră pe pământ. Deci, bărbaţii şi femeile sunt egali, nici unul nu este supus celuilalt sau inferior, ci se completează unul cu altul.

Semnificaţia practicii

Explicând scopul acoperirii capului, Pavel pune o întrebare retorică „Judecaţi voi singuri: este cuviincios (potrivit, corect) ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită?” (v.13). Toate lucrurile fiind luate în considerare, răspunsul este un clar „Nu”.

Să privim la implicaţiile din situaţiile următoare:

(1) Capul bărbatului acoperit, al femeii descoperit.

(2) Capul bărbatului acoperit, al femeii acoperit

(3) Capul bărbatului descoperit, al femeii descoperit

(4) Capul bărbatului descoperit, al femeii acoperit

Capul bărbatului acoperit, al femeii descoperit

Sunt sisteme religioase în care clerul îşi acoperă capul cu pălării la închinare, iar femeile membre ale congregaţiei sunt amestecate, unele acoperite, majoritatea descoperite pe cap.

Înţelegând versetele de mai sus, realizăm că acesta înseamnă a nega sau a minimaliza slava lui Dumnezeu şi a înălţa slava omului peste cea a Domnului. Este nebiblic, iar lipsa de respect şi confuzia domnesc. Mai sunt şi alte implicaţii pe care le vom vedea curând.

Capul bărbatului acoperit, capul femeii acoperit

Aici slava omului este în poziţia corectă de după cădere, dar este egală încă cu slava lui Dumnezeu, deoarece slava lui Dumnezeu este minimalizată, egalizată cu slava căzută. Este nebiblic şi din nou rezultă lipsă de respect şi confuzie.

Capul bărbatului descoperit, al femeii descoperit

Slava lui Dumnezeu este recunoscută, dar căderea bărbatului în păcat şi slava mai puţină a omului nu sunt recunoscute. Este egală cu slava lui Dumnezeu, fiind ridicată la acest nivel. Din nou este nebiblic. Această situaţie se aplică la multe biserici denominaţionale şi la unele adunări astăzi. Să luăm în considerare implicaţiile ce se ridică.

Capul bărbatului este descoperit. Slava lui Dumnezeu este recunoscută, descoperită.

Capul femeii este descoperit. Deoarece femeia reflectă slava omului, această slavă este pusă la acelaşi nivel cu cea a lui Dumnezeu. Vedem secvenţa următoare de negare, deşi intenţionat angajat:

(a) negarea slavei inferioare a omului

(b) negarea Căderii – că omenirea a păcătuit când Adam şi Eva s-au nesupus lui Dumnezeu

(d) negarea faptului că Domnul nostru Isus Hristos a venit să salveze

(e) negarea necesităţii Crucii

(f) negarea salvării noastre

(g) negarea răscumpărării noastre de către Dumnezeu, a dragostei Lui, a milei şi a iertării.

Aceasta înseamnă înălţarea slavei omului la nivelul slavei lui Dumnezeu! Avem curajul de a întreţine chiar şi cea mai mică iotă dintr-o astfel de idee extrem de oribilă? Nu avem curajul, dar o facem când această situaţie există în adunările noastre. Aceasta poate că nu este deliberat, dar consecinţa este acolo. Din nou este vorba de lipsă de respect şi confuzie.

Capul bărbatului descoperit, al femeii acoperit

Aceasta este pe de-a-ntregul biblic deoarece prezintă imaginea perfectă dată de Dumnezeu a slavei lui descoperite, nediminuate şi a slavei căzute a omului, cu răscumpărarea făcută de către Domnul.

Deci, când se întâlneşte biserica lui Dumnezeu în multele adunări ale poporului lui Dumnezeu şi în bisericile denominaţionale şi ei se supun Scripturii, slava lui Dumnezeu este arătată şi slava omului este acoperită. Numai Domnul poate fi înălţat, nu omul. În întâlnirea pentru închinare, în acest mod mărturisim slava lui Dumnezeu, slava căzută a omului şi răscumpărarea noastră de către Dumnezeu. Astfel, împlinim 1 Cor 10:31 – „Faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu”.

Vedem acum că problema acoperirii capului nu este doar un obicei sau o practică ce trebui decisă sau părăsită după capriciu, ci se bazează pe o doctrină concretă cu semnificaţie uriaşă, doctrina slavei lui Dumnezeu în adunările creştine. Nu este de mirare că îngerii arată un interes mare în adunările poporului lui Dumnezeu şi ne putem imagina dezamăgirea lor când văd adunări ale poporului lui Dumnezeu care reprezintă greşit slava lui Dumnezeu şi slava omului

Slava personală a femeii

Pavel mai are de acoperit încă două puncte. În anticiparea întrebării „Dar părul lung ca învelitoare, pentru ce este?”, Pavel explică faptul că părul lung este important la o femeie deoarece este o expresie a slavei ei personale. „Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung, pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului” (v 14, 15). Natura însăşi mărturiseşte ruşinea părului lung la un bărbat. Dumnezeu permite părul lung la bărbat în situaţia specială a nazireatului (cineva pus deoparte pentru Dumnezeu (Numeri 6:2). Conform legii nazireatului (care poate fi bărbat sau femeie) cineva care se pune deoparte pentru Dumnezeu, nu trebuie să îşi taie părul şi făcând astfel, un bărbat trebuie să fie pregătit să îndure ruşinea faţă de natură şi de alţi bărbaţi, în timp ce îşi găseşte bucuria , pacea şi satisfacţia numai în Dumnezeu. Tipul îşi găseşte împlinirea perfectă în Domnul nostru Isus Hristos.

Eliminând părul lung ca pe o ruşine la bărbaţi, Pavel spune cu privire la femei, părul lung îi este dat pentru slava ei personală. Deci, în timp ce femeia însăşi reprezintă slava bărbatului şi a femeii, adică a omenirii, slava personală şi individuală a femeii se află în părul ei lung; care îi este dat pentru propria acoperire. Deci femeia are o funcţie dublă de îndeplinit în închinare – părul ei lung este şi slavă şi învelitoare pentru ea şi învelitoarea pe care o poartă este simbol pentru slava căzută a bărbatului şi a femeii. (un alt punct de vedere posibil este că slava căzută a femeii este simbolizată de părul ei lung care îi este şi slavă şi învelitoare.) Cuvântul pentru „văl” este peribolaion, şi este diferit de cel pentru învelitoare a capului (kata kephales echon). Vălul distinge o femeie de un bărbat şi părul lung al femeii o distinge de un bărbat, fiind figurat vălul unei femei.

Obiceiul stabilit

În final, Pavel prevede argumentele ce vor apărea „Aceasta nu s-a făcut înainte de formarea bisericii creştine. De ce s-o facem acum?” Declaraţia lui Pavel din v 16 a fost tradusă în mod variat. „noi n-avem un astfel de obicei şi nici Bisericile lui Dumnezeu” ; şi „nu cerem o altă practică, nici bisericile lui Dumnezeu nu o fac”.

Sensul este că practica nu a existat înainte, deoarece înainte de ziua Cinzecimii nu a existat biserică. Dar odată cu apariţia Bisericii şi cu deplina revelare a slavei lui Dumnezeu şi a slavei căzute a omului şi răscumpărarea în Domnul Isus, această practică este necesară. Nu exista un astfel de obicei în cercurile evreieşti, romane sau greceşti, dar acum, adunările poporului lui Dumnezeu trebuie să îl practice. De asemenea, Pavel spune că nu există o altă practică sau metodă sau manieră în afară de acesta când este vorba de a arăta slava lui Dumnezeu în adunările sfinţilor.

Sumar

Importanţa acoperirii capului şi seriozitatea respectării ei de către fiecare credincios din întâlnirile adunărilor poate fi măsurată din marile doctrine pe care Pavel le aduce în cadrul acestei învăţături.

Practica este legată şi este o expresie a următoarelor doctrine: autoritatea Domnului, autoritatea Cuvântului Său, revelaţia Domnului, inspiraţia Duhului Sfânt, conducerea şi implicaţiile ei cu privire la salvare, subordonarea şi supunerea faţă de Domnul, slava lui Dumnezeu, slava omului, slava femeii, faptul creaţiei, egalitate şi interdependenţă între bărbat şi femeie, îngerii, şi răspunsul de supunere a credinciosului faţă de poruncile lui Dumnezeu.

Practica acoperirii capului este cea mai simplă demonstraţie şi dovadă minimă externă şi expresia dorinţei credinciosului de a se supune şi asculta de Domnul Isus Hristos. Trebuie respectat cu bucurie şi gratitudine.

Neglijarea şi respingerea practicii poate duce şa neglijarea şi respingerea altor adevăruri şi practici ale NT pe care ne-a poruncit Domnul să le respectăm şi constituie capătul subţire al marginii care ar putea deschide uşa spre respingerea finală a tuturor adevărurilor NT. Aceasta se vede îndeosebi în zilele noastre, faza finală, laodiceană a istoriei bisericii. Fie ca Domnul să păstreze adunările ca să nu meargă pe drumul multelor biserici de astăzi, care s-au conformat falsului sistem babilonian (al curvei, al Izabelei) care va fi aruncat în Necazul cel Mare.

Consideraţii practice

Luând în considerare aspectul doctrinar, ne întoarcem spre aplicarea practică – când pune femeia o învelitoare pe cap şi ce fel de învelitoare?

Partea femeii

Cine trebuie să poarte capul acoperit

După cum am văzut, cuvântul gune se referă corect, la „femeie” şi nu „soţie”, deci toate femeile credincioase care s-au identificat cu Domnul Isus în moartea Lui, îngroparea şi învierea prin botezul în apă, din ascultare porunca Lui, trebuie să aibă capul acoperit. Atâta timp cât au crezut şi au fost botezate, fie adolescente sau cetăţene senioare, fie măritate sau nu, fie cu soţi credincioşi sau nu, toate surorile din adunare trebuie să poarte această învelitoare a capului. Nici o soră nu este scutită de porunca Duhului Sfânt, pentru ca slava căzută a omului să fie descrisă cum se cuvine.

Unele adunări duc această practică mai departe şi personal cred că este încântător şi recomandat. Deoarece femeia a venit din bărbat, înainte ca păcatul să apară şi deoarece bărbatul reflectă slava lui Dumnezeu şi femeia slava bărbatului, această slavă poate fi manifestată chiar şi prim băieţii şi fetiţele mici. Deci, unii părinţi îşi încurajează fiicele mici să poarte capul acoperit şi fii lor mici să scoată căciulile la întâlnirile adunării, chiar dacă salvarea şi botezul nu au fost experimentate, deoarece slava trebuie manifestată de toţi – bărbaţi, femei, băieţi şi fete, fiind legaţi de creaţie mai mult decât de răscumpărare.

Circumstanţele

Pavel menţionează femei care se roagă şi proorocesc cu capul descoperit. Din acesta, unii concluzionează că femeilor li se permite să vorbească în adunările publice ale credincioşilor. Pavel subliniază corintenilor cu privire la aceasta, că fac două erori:

Femei ce se roagă şi proorocesc în adunări mixte
Femei ce au capul descoperit în adunări mixte

Adunarea corinteană era observată pentru multele abuzuri pe care deja le-am văzut, toate primind un tratament corector din partea lui Pavel. În 1 Cor 11 el tratează mai întâi subiectul acoperirii capului şi în 1 Cor 14 Pavel extinde spre femeile ce vorbesc şi proorocesc într-o adunare mixtă. Pavel declară explicit că femeile trebuie să tacă (Gr. sigatosan = să tacă), nu le este permis să vorbească (Gr. lalein = a vorbi), este o ruşine pentru o femeie să vorbească (= lalein) în adunare (34, 35).

În 1 Tim 2:11-14 Pavel le aminteşte de asemenea femeilor credincioase de această poruncă a Duhului Sfânt de a nu învăţa, ci de a fi tăcute. Cuvintele folosite sunt en hisuchia (= în tăcere). Motivele date de Pavel sunt două, bazate pe Creaţie şi Cădere – a) bărbatul a fost făcut primul, deci autoritatea este investită în bărbat; b) Adam nu a fost înşelat, deşi a păcătuit deliberat, ci Eva a fost înşelată. Aici, pot spune, cu tot tactul posibil, că Pavel nu cumva spune că femeile sunt mai uşor de înşelat decât bărbaţii, în general, şi fiind astfel nu trebuie să înveţe pe alţii , altfel probabilitatea de a împărtăşi o învăţătură falsă este crescută când femeile funcţionează ca învăţători peste bărbaţi? Dar Domnul suveran este plin de har şi Biserica a fost binecuvântată cu multe femei capabile de a învăţa şi instrui în Scripturi, unde nu erau învăţători bărbaţi capabili. Dar când apar bărbaţii învăţători, femeile învăţătoare trebuie să predea rolul de învăţător bărbaţilor. Comparând Scriptura cu Scriptura vedem că femeile trebuie să îşi acopere capul în adunările generale şi să nu participe cu rugăciune audibilă sau cu vorba, sau să nu exercite autoritate, sau să nu înveţe în prezenţa bărbaţilor.

În ce circumstanţe pot deci, femeile să înveţe? Fac aceasta în întâlnirile de femei şi copii şi tineri, de ex. Întruniri de femei, şcoala duminicală şi în circumstanţe în care nu sunt disponibili învăţători bărbaţi – ceea ce unii numesc „situaţii misionare”, pe care tocmai le-am luat în considerare. (aici nu considerăm rolul femeii. Dacă o facem, vom vedea că domeniul în care o femeie în a-L sluji pe Domnul este foarte larg, acasă, în adunare şi dacă trebuie să muncească să se întreţină sau să suplimenteze venitul familiei, ea poate avea o influenţă mare la locul de muncă).

Învelitoarea capului trebuie deci purtată în toate circumstanţele când bărbaţii şi femeile se adună pentru închinare şi rugăciune; şi când femeile „proorocesc” (predică) sau învaţă în situaţiile menţionate.

Tipul învelitorii capului

Deoarece învelitoarea capului este un simbol al slavei căzute a bărbatului şi femeii, trebuie să fie una simplă – specific, o bucată de material cu care să îşi acopere capul. Unii susţin că întreaga faţă trebuie acoperită, dar nu există justificare pentru aceasta. Bărbaţilor li se spune să nu se acopere. Bărbaţii evrei se roagă cu şaluri de rugăciune, sau tallith, acoperindu-şi vârful, lateralele şi spatele capului. Bărbaţii romani făceau la fel. Bărbaţii arabi folosesc un keffiyeh pentru a acoperi creştetul, lateralele şi spatele capului. Toate aceste învelitori trebuiesc puse deoparte. Femeile folosesc văluri din motive sociale, pentru a-şi acoperi faţa complet. Scopurile acestor folosinţe sunt diferite de cele de la închinarea creştină, unde capul semnifică slava şi faţa nu este semnificativă. Contextul şi simbolistica cer o formă simplă de învelitoare pentru cap, deci un văl pentru acoperirea feţei nu este necesar. Pe lângă aceasta, adevăratul văl al unei femei este părul ei lung; dat ei ca acoperitoare. Simbolul este complet în acoperirea doar a capului. Multe surori folosesc eşarfe simple, sau un fel de mantilă.

Dar pălăriile? Pălăriile sunt tot acoperitoare ale capului, dar sunt subiectul modei şi al capriciului şi pot fi extrem de colorate şi de diferite forme şi mărimi; şi şi fiind piese de vanitate pot distrage închinătorii către purtătoare. Cea mai simplă cerinţă este o singură piesă de material, care să nu atragă atenţia ca şi culoare sau formă, ci una care va ajuta la sporirea atmosferei de închinare.

Acestea nu sunt stipulaţii ale Scripturii, dar par a se conforma cu cerinţele simbolului slavei căzute a bărbatului şi femeii.

Partea bărbatului

În mod similar, fiecare bărbat – şi aceasta include adolescenţii ca şi bătrânii – care a crezut în Domnul Isus şi a urmat porunca botezului, trebuie să-şi descopere capul în adunările poporului lui Dumnezeu pentru rugăciune şi închinare. Dacă statutul lui social sau slujba ori creşterea religioasă primită cerea vreo formă de acoperire capului (ex o şapcă de armată, pălăria unui lucrător, un keffiyeh, un yarmulke sau şapcă a capului, un turban, o mitră, un fes sau songkok), sau orice funcţie deţine el în adunare sau biserică denominaţională, trebuie să se supună poruncii de a-şi descoperi capul. Mediul lui poate fi de aşa natură încât să poarte un keffiyeh pentru a nu se acoperi cu praf din deşert sau un “topi” pentru protecţie împotriva soarelui sau a ploii în zonele tropicale sau o pălărie sau eşarfă în climele reci din zonele temperate. Oricare ar fi situaţia lui, bărbatul trebuie să îndepărteze orice formă de acoperitoare a capului pentru ca slava lui Dumnezeu să fie descoperită când poporul Lui se adună la închinare. Lipsa confortului şi inconvenienţa vor exista uneori, dar pentru a arăta slava lui Dumnezeu trebuie să ne supunem la această poruncă dublă şi să o respectăm.

Partea bătrânilor

Ca şi păzitori ai adevărului lui Dumnezeu, bătrânii trebuie să încurajeze activ sfinţii din adunări să respecte această poruncă. Trebuie să se asigure că la fiecare întâlnire şi închinare, cel puţin, dacă nu şi la alte întruniri, toţi credincioşii bărbaţi trebuie să îşi scoată tot ce au pe cap şi toate credincioasele să poarte o învelitoare simplă. Pot fi aduse şi acoperitori de rezervă. Aceasta trebuie făcut deoarece bătrânii sunt responsabili pentru învăţătura corectă a Cuvântului lui Dumnezeu, şi în cazul acoperirii capului, este clar parte a Cuvântului lui Dumnezeu, ei doar se supun Lui. Ei nu trebuie să facă aceasta într-un mod critic sau dur sau neprietenos sau din spirit legal, ci într-o manieră care va aduce o încuviinţare cu zâmbet, ca nimeni să nu fie ofensat şi toţi să fie încurajaţi. Chiar şi această încurajare va contribui la slava lui Dumnezeu.

Dar dacă cineva, bărbat sau femeie, refuză să se supună poruncii Domnului, deoarece el sau ea nu o acceptă ca atare şi continuă în ignoranţă sau necredinţă sau nesupunere, nu trebuie să existe nici o constrângere (1 Cor 14:38) – continuăm doar să învăţăm şi să practicăm adevărul noi înşine, ne rugăm pentru fratele sau sora şi încredinţăm situaţia Domnului. El Însuşi va fi Judecătorul la scaunul Lui de judecată.

Concluzie

Slava lui Dumnezeu este complet descoperită în Domnul Isus Hristos. Lucrarea Sa răscumpărătoare a adus forma Bisericii, a Noii Creaţii a lui Dumnezeu, peste care Dumnezeu pune acum aprobarea Sa ca expresie vizibilă a slavei Sale. Bărbatul reflectă slava lui Dumnezeu în virtutea faptului că a fost creat primul, în timp ce femeia reflectă slava căzută a bărbatului şi a femeii, dar ambii sunt egali în Domnul şi interdependenţi, deoarece în timp ce femeia a ieşit din bărbat, la Creaţie, bărbatul iese din femeie, prin naştere. Deplina slavă a lui Dumnezeu este manifestată şi simbolizată de bărbaţii ce se închină cu capetele descoperite, în timp ce slava căzută a omului (reprezentând bărbaţi şi femei răscumpărate) este simbolizată de femeile ce au capul acoperit. Aceasta se petrece în adunările mixte ale poporului lui Dumnezeu pentru închinare şi rugăciune şi în circumstanţe speciale, unde femeile se roagă şi învaţă. Slava personală şi individuală a femeii este văzută în părul lung dat ei ca învelitoare.

Slava lui Dumnezeu nu s-a micşorat niciodată şi Biserica va continua să reflecte această slavă până la răpire. Dacă ignorăm sau eliminăm practica de a arăta slava lui Dumnezeu ca fiind distinctă de cea a omului, suntem în pericolul de a nu ne supune unei importante porunci a Domnului Însuşi.

Într-o vreme în care tot mai multe sisteme religioase şi oameni religioşi abandonează principii importante ale credinţei noastre, acei credincioşi care se străduiesc să urmeze pe Domnul şi să se supună Cuvântului lui trebuie să fie zeloşi şi diligenţi în a arăta slava Lui în vieţile lor şi în viaţa adunării lor. .

Fie ca Domnul să primească toată slava.