Ce este acoperitoarea capului in 1 Corinteni 11:2-16 si se aplica ea la noi astazi?

de Daniel B. Wallace , Th.M., Ph.D.

Următoarea „exegeză” (dacă o putem numi astfel) de fapt nu este mai mult decât o încercare de a ne lupta cu principala întrebare dublă hermeneutică-pragmatică a acestui pasaj, şi anume, ce este acoperitoarea capului şi în ce sens este aplicabil acest text azi?

Există mai multe viziuni la modă cu privire la text, dar în cadrul evanghelicilor trei sau patru ne vin repede în minte:

(1) Acest text nu are nici o aplicabilitate pentru noi azi. Pavel vorbeşte despre o „tradiţie” pe care el a dat-o mai departe. De aici, de vreme ce aceasta nu este tradiţia bisericii moderne, cu greu avem nevoie să considerăm acest text.

(2) Acoperitoarea capului este părul. De aici, aplicabilitatea de azi este că femeile ar trebui să poarte (relativ) păr lung.

(3) Acoperitoarea capului este o acoperitoare reală a capului şi textul este aplicabil azi, în acelaşi sens cum era în vremea lui Pavel. În cadrul acestei viziuni există două sub-viziuni de bază:

Acoperitoarea capului trebuie să fie purtată de toate femeile în slujba bisericească.
Acoperitoarea capului trebuie să fie purtată de femei în slujba bisericească doar când se roagă sau proorocesc în mod public.

(4) acoperitoarea capului este un simbol semnificativ în lumea antică, ce are nevoie de un fel de simbol corespunzător azi, dar nu în mod necesar o acoperitoare a capului. De asemenea aceasta implică aceleaşi două sub-viziuni ca punctul 3 de mai sus.

Propriile mele convingeri este că viziunea 4 este corectă. Sub-viziunea din cadrul acesteia pe care eu o adopt este cea de-a doua: femeile trebuie să poarte un simbol doar când se roagă sau proorocesc în public. Mai jos este o scurtă interacţiune cu felurite viziuni, incluzând o critică a fiecăreia.

Viziunea fără aplicabilitate

Această viziune este uşor de îndepărtat. Ea se bazează pe o presupunere greşită despre înţelesul „tradiţiilor” („paradovsei”) din v 2, cât şi al „obiceiului” (sunhvqeian) în v 16. Un caz mai bun ar putea să fie făcut din v 16, dar numai dacă cineva ignoră v 2.

Termenul din v 16, sunhvqeian, este cel mai maleabil dintre cele două. În general el are de a face cu un obicei. Cuvântul este folosit doar de trei ori în Noul Testament (aici, Ioan 18:39 şi 1 Corinteni 8:7). În Ioan 18 în special termenul pare să transmită doar o practică nobilă pentru a conchide că obiceiul din Ioan 18 era înrădăcinat în tradiţia orală evreiască şi de aici, pentru evrei, ridicat la statutul de lege obligatorie (ceva înrudit cu ţapul ispăşitor), nu avem nici o dovadă că acesta este cazul. Morris spune că practica este „învăluită în mister.” Totuşi, aceasta poate să se refere la Pesachim 8.6 (în Mishnah), dar acest lucru este problematic. Cu toate acestea, pur şi simplu noi nu avem suficiente dovezi pentru a concluziona că acesta era un obicei obligatoriu. Întâi Corinteni 8:7 este similar. Noii convertiţi care erau mai înainte obişnuiţi cu idolii trebuie să fie trataţi cu mănuşi de copii când vine vorba de chestiunea cărnii oferite idolilor. „Obiceiul” lor – pe care ei, ca creştini, cumva încă îl păzesc – nu este ceva pe care Pavel îl susţine. Cu siguranţă el mai degrabă ca toţi dintre ei să fie creştini puternici şi să nu aibă un astfel de obicei. De aici, obiceiul aici nu este obligatoriu. El este unul născut din preferinţă sau atitudine personală. Însumat, când cineva se uită tocmai la 1 Corinteni 11:16, s-ar putea face un bun caz din faptul că practica femeilor din biserica primară de a purta o acoperitoare a capului se poate să nu fi fost mai mult decât un obicei al unei comunităţi largi. Totuşi, o dată ce v 2 este examinat, este evident că v 16 spune mult mai mult.

În v 2 Pavel laudă biserica pentru că ei păstrează tradiţiile („paradovsei”) pe care el le-a transmis (parevdwka) lor. În v 3 el se lansează în una dintre aceste tradiţii (tranzitiv dev). Faptul că aceasta este una dintre tradiţii se vede în repetiţia verbului în v 2 şi v 17. Aceeaşi temă este în minte: cum urmează biserica instrucţiunile lui Pavel referitoare la închinarea colectivă. (Aparent ascultarea lor în chestiunea acoperirii capului era mai mare pentru că el „nu îi laudă”, nu în mod explicit, în timp ce în v 17 el în mod explicit „nu îi laudă” în ce priveşte Cina Domnului.)

Ce este semnificativ în v 2 este bogăţia termenilor „paradivdwmi” şi „paradovsi”. Verbul este folosit foarte frecvent pentru transmiterea adevărului către următoarea generaţie. Pavel foloseşte aceasta de 19 ori. În contexte pozitive (adică, altele decât cele care implică „predarea” unui criminal, etc.) verbul poartă forţa unei obligaţii de fiecare dată. Conform Romani 6:17 („voi aţi devenit ascultători din inimă faţă de modelul învăţăturii faţă de care aţi fost încredinţaţi”); 1 Corinteni 11:23 („Căci ce am primit de la Domnul şi de asemenea vă încredinţez şi vouă”); 1 Corinteni 15:3 (pe moartea şi învierea lui Hristos). Celelalte exemple (negative) sugerează o încredinţare a cuiva către închisoare, moarte, etc. Există o anumită aplicabilitate chiar aici: forţa de bază a verbului este aceea că cineva nu îşi încredinţează doar mintea sa, ci viaţa sa faţă de ceva. Hristos s-a dat pe sine pentru noi (Galateni 2:20; Efeseni 5:2, 25).

Substantivul „paradovsi” nu este mai puţin bogat în implicaţiile sale teologice. El este folosit doar de cinci ori de către Pavel, dar când el are de a face cu tradiţiile pe care el le îmbrăţişează ca şi creştin, acestea sunt intenţionate a fi obligatorii pentru toţi. În 2 Tesaloniceni 2:15 Pavel instruieşte credincioşii să stea stabili şi să se ţină de tradiţiile pe care el le-a transmis lor. În 2 Tesaloniceni 3:6, credincioşilor li se porunceşte să stea departe de orice credincioşi care nu respectă tradiţiile lui Pavel. Astfel, verbul paradivdwmi şi înruditul său nominal, „paradovsi” nu poate fi tratat cu uşurătate. Ele nu înseamnă „tradiţie” în sensul modern englez al cuvântului despre un obicei frumos de care cineva se poate lipsi dacă doreşte aceasta.

Cum împăcăm noi 1 Corinteni 11:2 cu 1 Corinteni 11:16? Versetul 2 guvernează v 16. Adică, deoarece practica era „paradovsi”, ea era pusă la nivelul ortopraxiei. Ea era o doctrină pe care biserica primară a urmat-o. De vreme ce ea era la acest nivel, majoritatea bisericilor o urmau cu religiozitate. De aici, Pavel ar fi putut apela la ceea ce făceau alte biserici (v 16) ca un apel la raţiune şi împlinirea pragmatică a acestei „tradiţii.” Aceasta ar fi ca spusa, „Hristos a murit pentru voi; de aceea, voi ar trebui să păziţi Cina Domnului. În afară de aceasta, alţi creştini deja fac aceasta şi nimeni nu are o practică diferită.” Practica pune carne la doctrină.

Însumat, viziunea că 1 Corinteni 11:2-16 nu are nici o relevanţă azi este bazată în mod corect pe textul englez, dar nu pe cel grec. Aceasta presupune că astfel de tradiţii sunt opţionale, în timp ce Pavel a folosit cuvinte pentru a le descrie pe cele pe care le-a rezervat pentru tradiţia morţii şi învierii lui Hristos. În mod sigur, astfel de „tradiţii” nu sunt opţionale pentru Pavel.¹

Acoperitoarea capului = părul

Una dintre cele mai populare viziuni de azi este aceea că acoperitoarea capului era de fapt părul femeii. Această viziune este mai dificil de evaluat. Exegeza textului care adoptă această viziune îşi are cheia în versetul 15:

ἡ κόμη α᾿ντὶ περιβολαίου δέδοται – „părul ei i s-a dat în locul unui voal”

Adesea presupunerea este că v 2-14 descrie o femeie care se înveleşte şi se dezveleşte pe sine. Dacă este aşa, atunci punctul din v 15 este că părul ei este acel voal. Adesea Numeri 5:18 este adus în imagine. Hurley argumentează:

Suspecta adulteră din Numeri 5:18 a fost acuzată că şi-a repudiat relaţia sa cu soţul ei prin dăruirea ei faţă de altul. Ca un semn al acestui lucru, părul ei, care era strâns pe capul ei, a fost dezlegat. Cuvântul evreiesc folosit pentru a descrie deopotrivă dezlegarea părului şi a fi dezvelită (pr v) este tradus în greaca Vechiului Testament prin akatakalyptos, cuvântul pe care Pavel îl foloseşte pentru „descoperit.” Oare Pavel nu cerea femeilor din Corint să îşi pună voalurile, ci le cerea să continue să îşi poarte părul într-o modă distinctivă femeilor?²

Afirmaţia lui Hurley pare să implice că versiunea LXX a lui Numeri 5:18 s-a „ajkatavkalupto”. Dacă este aşa, atunci Pavel s-ar fi putut gândi la aceasta în acel text din 1 Corinteni 11. Totuşi, termenul nu este folosit în textul din Numeri! Într-adevăr, nu se pot baza prea multe lucruri pe folosirea versiunii LXX a acestui adjectiv, de vreme ce el apare doar într-un verset – şi aceasta într-o variantă textuală (Levitic 13:45 în codex A^c; B are „ajkavlupto” şi A* are „ajkatavlupto”). Pentru a argumenta că Pavel, în 1 Corinteni 11, înţelege prin „ajkatavlupto” „a dezlega” este înrudit cu argumentul că „toţi indienii merg în şir indian. Cel puţin cel pe care l-am văzut făcea aceasta.” Mai departe, BAGD oferă înţelesul acestui cuvânt în 1 Corinteni 11 neacoperit, chiar fără a întreţine posibilitatea că aceasta înseamnă „dezlegat.” Această definiţie este bazată pe dovada clasică şi elenistă disponibilă.³ Astfel, argumentului lui Hurley îi lipseşte o bază suficientă.

Pe de altă parte, două puncte sunt semnificative: (1) Nici un cuvânt pentru voal nu apare în v 2-14. Astfel, faptul că părul ei este considerat de Pavel ca un voal în v 15 nu este în mod necesar un argument că părul ei este acelaşi ca şi acoperitoarea capului care este descrisă în aceste versete. (2) În toată această pericopă, Pavel punctează similarităţile dintre părul lung şi acoperitoarea capului. Dar aceasta sugerează atât de puternic că cele două nu trebuie să fie identificate. Exact pentru că ele sunt similare ele nu sunt identice. Observaţi versetele următoarele.

11:5 – „Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul descoperit, îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă.”

11:6 – „Dacă o femeie nu-şi acoperă capul, să se şi tundă. Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se acopere.”

11:7 – „Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul …”

11:10 – „De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.”

11:13 – „Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit?”

11:15 – „pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung?”

Mai multe puncte se pot face aici. (1) Dacă „acoperitoarea” = „păr”, atunci toţi bărbaţii ar trebui să îşi radă capul sau să fie chei pentru că bărbaţii trebuie să aibă capul descoperit. (2) Dacă „acoperitoarea” = „păr lung”, atunci v 6 pare să sugereze o tautologie: „Dacă o femeie nu va purta părul lung, atunci ea trebuie să îşi tundă părul.” Dar aceasta nu avansează în nici un fel argumentul. (3) Argumentul se fisurează prin subtilitatea sa. A vedea „părul” = „acoperitoarea capului” înseamnă că acesta trebuie să meargă prin mai multe cercuri exegetice. Pe scurt, cu greu pare a fi acesta înţelesul textului. (4) Versetele 10 şi 15 ar trebui să spună acelaşi lucru dacă părul lung este acelaşi cu o acoperitoare a capului. Dar aceasta cu greu poate fi cazul. În versetul 10, unei femei i se cere să poarte un „simbol al autorităţii.” Un astfel de simbol reprezintă supunerea sa, nu slava sa. Pavel începe versetul prin a indica înapoi la v 9 (diaV tou’to în v 10, „din acest motiv,” este deductibil). Pentru că „femeia a fost creată de dragul bărbatului ea ar trebui să poarte un simbol al autorităţii pe capul ei.” Dar în v 15 părul lung al unei femei este slava ei. Grecescul este chiar mai emfatic: dativul aujth’/ este un dativ de avantaj. O traducere literală ar fi: „este o slavă pentru ea” sau „o slavă care îi sporeşte,” sau „spre avantajul ei.” Cu siguranţă nu acesta este punctul din v 10!

Atunci, pentru a argumenta că părul lung este acoperitoarea capului femeii pare să piardă chiar punctul funcţiei acoperitoarei capului şi a părului lung: una arată supunerea ei în timp ce alta arată slava ei. Deopotrivă acestea sunt contrastate cu un cap descoperit în timp ce se roagă sau prooroceşte, sau un cap ras în orice vreme: aceasta vorbeşte despre umilirea şi ruşinea femeii.

Acoperitoarea capului reală, aplicabilă azi

Argumentul că este avută în vedere o acoperitoare a capului reală şi că aceasta este aplicabilă azi este, în anumite privinţe, cea mai uşoară viziune de apărat exegetic şi cea mai grea de a fi înghiţită în mod practic. De vreme ce nu este niciodată sigur să abandonezi conştiinţa referitoare la adevărul Scripturii, eu am ţinut la această viziune până de recent. Sincer, mie nu mi-a plăcut (este foarte nepopulară azi). Dar nu am putut, cu o conştiinţă bună să o desconsider. Esenţial, această viziune presupune trei lucruri: (1) că o acoperitoare a capului reală este avută în vedere;⁴ (2) că argumentul lui Pavel are o temelie mai mare decât o simplă convenţie; şi (3) că acoperitoarea capului în sine este o parte esenţială a acestei viziuni. Observaţi următoarele argumente în sprijinul acesteia.

Versetul 2 (paradivdwmi, paradovsi) indică faptul că instrucţiunea lui Pavel este o parte a pachetului tradiţional al doctrinei pe care el o transmitea Bisericii (vezi discuţia de mai sus, sub „o viziune fără aplicabilitate”). Dar Pavel aici nu dă nici unul dintre detaliile instrucţiunii. Aceasta este reluată în restul pasajului.
Versetele 3-9 bazează această instrucţiune pe o ierarhie teologică şi pe creaţie. Dumnezeu este capul lui Hristos, Hristos este capul bărbatului, bărbatul este capul femeii. Este important să observăm că Pavel în nici un fel nu argumentează pentru inferioritatea ontologică a femeii faţă de bărbat, căci el îşi înrădăcinează convingerile sale în Divinitate. Hristos este doar funcţional subordonat Tatălui, nu ontologic subordonat.⁵ De asemenea, femeia este funcţional subordonată soţului, dar în nici un fel ontologic inferioară (v 11-12).
Versetul 10 bazează simbolul femeii de subordonare pe un punct distins al analogiei (una care ne scapă azi, deşi presupunerile abundă).
Versetele 13-15 constituie un argument din natură.
Versetul 16 este un argument din înţelepciunea colectivă a bisericii universale, căci în altă parte creştinii nu au o altă practică.

Astfel, argumentul este o convingere teologică generală (ca opusă de o simplă convenţie sociologică), deşi creşte din mai multe doctrine cheie: (1) Trinitarianismul născând, (2) creaţia, (3) îngeriologia, (4) revelaţia generală, şi (5) practica bisericii. Astfel, pentru Pavel, neascultarea faţă de instrucţiunile sale despre acoperitoarea capului acoperă gustul unei insuficienţe îngeriologii, imperfecte antropologii şi eclesiologii, şi un trinitarianism distructiv, şi se împotmoleşte în stâncile revelaţiei generale. Mai departe, a ne concentra asupra versetului 16 ca o bază unică (aşa cum face viziunea „nici o aplicabilitate”) înseamnă să alunecăm chiar prin inima acestei pericope fără a observa nimic.

Aplicaţiile specifice ale acestei abordări sunt în general două: (1) aplicabile când o femeie este în serviciul bisericii; (2) aplicabile oricând o femeie se roagă sau prooroceşte în public. Pe scurt, o iau pe a doua să fie considerată simplu pentru că ea este explicită (v 4-5). După afirmaţia teologică iniţială (v 2-3), Pavel introduce subiectul la îndemână: bărbaţii şi femeile ce se roagă sau proorocesc în adunare. Faptul că acelaşi subiect este avut în vedere este evident prin repetiţia sa în v 13 („dacă o femeie se roagă”). Pare negarantat să extindem aplicaţia dincolo de ceea ce sugerează afirmaţia topică iniţială (v 4-5). Adică, toate argumentele şi principiile sunt echipate şi aplicabile spre femeile ce se roagă şi proorocesc în public. Ocazional, dacă această restricţie este corectă, aceasta constituie un alt argument împotriva viziunii „părul lung”, căci o femeie nu poate să îşi schimbe părul lung pentru scurt şi invers dintr-o dată, aşa cum ar putea cu o acoperitoare a capului.

Rămâne un lucru: o critică a realei acoperitoare a capului ca un simbol normativ pentru azi.

Viziunea simbolului semnificativ

Această viziune adoptă exegeza viziunii acoperitorii capului reale cu o excepţie. Aceasta nu consideră o reală acoperitoare a capului un lucru esenţial pentru viziune. Aceasta este viziunea pe care eu o adopt în prezent. În esenţă, ea este bazată pe o înţelegere a rolului acoperitorilor capului în lumea antică faţă în faţă cu lumea modernă. În lumea antică acoperitoarele capului erau aparent în vogă în unele părţi ale imperiului greco-roman. Unele grupuri aşteptau ca bărbaţii să poarte acoperitoare ale capului; alţii se aşteptau ca femeile să le poarte. Totuşi alţii simţeau că acestea erau opţionale deopotrivă pentru bărbaţi şi femei. Nu este important să determinăm care grup a făcut şi ce. Lucrul important de observat este că biserica primară a adoptat deja o convenţie deja folosită în societate şi i-a dat o nuanţă caracteristic creştină. Faptul că Pavel a putut spune că nici una dintre celelalte biserici nu avea o altă practică poate indica cât de uşor a putut să fie adoptată o astfel de practică. Aceasta găseşte paralele cu botezul în Israel. Fariseii nu l-au întrebat pe Ioan, „Ce faci?” În schimb, ei au întrebat, „De ce faci tu aceasta?” Ei au înţeles botezul (chiar dacă botezul lui Ioan era primul botez făcut de altul decât botezul de sine); ceea ce ei nu au înţeles era autoritatea lui Ioan şi ce simboliza acest botez. Într-un mod similar, practica bisericii primare de a cere femeilor să poarte acoperitoare ale capului când se rugau sau prooroceau⁶ nu ar fi fost văzută ca o cerinţă neobişnuită. În oraşele cosmopolite din Asia Mică, Macedonia şi Grecia, nimeni nu ar fi putut să îl simtă ca deplasat. Acoperitoarele capului erau pretutindeni. Când o femeie purta una în biserică, ea arăta supunerea ei faţă de soţul ei, dar nu era ceva deplasat în societate. Cineva îşi poate imagina uşor o femeie umblând pe străzi spre slujba de închinare cu o acoperitoare a capului fără a fi observată.

Totuşi, azi situaţia este destul de diferită, cel puţin în vest. Căci pentru o femeie a purta o acoperitoare a capului ar părea să fie o experienţă caracteristic umilitoare. Multe femei – chiar soţii supuse biblic – rezistă noţiunii exact pentru că ele se simt penibile şi stângace. Dar acoperitoarea capului în zilele lui Pavel era intenţionată doar pentru a arăta subordonarea femeii, nu umilirea ei. Ironic, azi, a cere femeilor să poarte o acoperitoare a capului în serviciul de închinare ar fi egal cu a le cere să îşi radă capul lor! De aceea, efectul ar fi exact opus faţă de cel intenţionat de Pavel. Astfel, în încercarea de a împlini spiritul instrucţiunilor apostolului, nu doar cuvintele sale, trebuie să fie găsit un simbol substitut potrivit.

Rămân două întrebări. Prima, cum putem justifica un simbol diferit de autoritate pe capul unei femei dacă acoperitoarea capului este acum un simbol al umilirii? A doua, ce simbol ar trebui să folosim?

În primul rând, justificarea vine din mai multe unghiuri. (1) Ea este în rămânerea în spiritul din 1 Corinteni 11 şi în mod explicit cu două din argumentele lui Pavel (natura, convenţia). Dacă eşti forţat să faci o alegere, este mai înţelept să adopţi o viziune care se ţine mai degrabă în spiritul textului decât al literei. (2) Spiritul mai larg al creştinismului este în mod clar împotriva simbolurilor de dragul simbolurilor. Scriitorii Noului Testament nu par să împingă ritualul şi simbolul, ci realitate şi substanţă. (3) Motivul, suspectez eu, că acoperitoarea capului a fost implementată în biserica primară era pur şi simplu că el era deja o convenţie socială stabilită care putea fi „botezată”, ca să spun aşa. Faptul că acoperitoarea capului s-a potrivit în argumentul lui Pavel despre conducerea lui Dumnezeu, Hristos, şi a soţului, este ceea ce pare a fi fost sugerat acest simbol special. Dar chiar dacă simbolul îşi pierde ceva din simbolismul său, punctul are nevoie să rămână acelaşi. (Adică, orice simbol pe care ar trebui să îl poarte o femeie ar trebui să indice supunerea sa faţă de soţul ei şi / sau [dacă nu este căsătorită] faţă de conducerea bărbătească a bisericii⁸) (4) O analogie cu Cina Domnului ar putea ajuta. Ea este potrivită pentru că o mare parte din ceea ce este simbolic în Împărtăşanie şi această sărbătoare este de asemenea una dintre acele tradiţii pe care Pavel le-a transmis (1 Corinteni 11:17). Simbolurile vinului şi a pâinii nedospite sunt luate direct din Paşte. În primul secol Paştele implica folosirea a patru cupe de vin, miel, ierburi amare, pâine nedospită. Partea hranei pe care Isus a transformat-o în Cina Domnului era aparent a treia cupă a Paştelui şi pâinea nedospită. Lipsa aluatului era un simbol important, căci el reprezenta lipsa de păcat a lui Hristos. Şi, desigur, era folosit vin real. Este necesar pentru noi azi să folosim pâine nedospită şi vin real? Unele biserici fac aceasta o practică obligatorie, alţii una opţională. Alţii ar fi înspăimântaţi dacă ar fi folosit vin real. Doar puţini au azi pâine nedospită (biscuiţii săraţi au ceva aluat în ei). Ar trebui să pronunţăm o anatemă asupra acestora pentru că ei s-au rupt de tradiţie – o tradiţie care are antecedente istorice şi biblice deopotrivă? Dacă implementarea unei tradiţii atât de importante ca Cina Domnului poate fi variată, atunci tradiţia mult mai puţin importantă a rolului specific (şi garderoba) femeilor să i se îngăduie o anumită flexibilitate de asemenea?

În al doilea rând, dacă simbolul actual nu este chestiunea de aici, ci ceea ce reprezintă acesta, ce simbol ar trebui să folosim noi azi? Nu poate fi un răspuns universal, simplu pentru că abordarea „simbolul cu înţeles” nu este o recunoaştere că se schimbă convenţiile. Dacă ar fi ca noi să canonizăm un simbol – în special unul care nu este menţionat în Biblie – atunci noi am fi în pericolul de a înălţa tradiţia orală la nivelul de Scriptură şi de a exterioriza şi a trivializa evanghelia. Spuse fiind acestea, fiecare biserică trebuie să se lupte cu un simbol potrivit pentru această perioadă. Destul de sincer, dacă voi (şi biserica voastră) credeţi că ceea ce am sugerat în această lucrare are validitate, atunci conducerea bisericii ar trebui să facă o munca creatoare a creierului. Aş dori foarte mult să aud veşti de la voi!

Încă există anumite controale. Atât de mult cât se poate ca spiritul şi simbolismul din 1 Corinteni 11 să fie transportat. Unii au sugerat că un inel de căsătorie nu ar fi un simbol acceptabil. Există anumite puncte bune în aceasta. El este un simbol acceptat în mari segmente ale societăţii. O femeie nu s-ar simţi conştientă de propria sa valoare purtând un inel. Acesta arată cu siguranţă legătura ei cu soţul ei şi de aceea ridică bine forţa lui 1 Corinteni 11:9 (co-dependenţa!). Totuşi, există probleme cu acest simbol. Inelul este insuficient datorită următoarelor motive: (1) folosind acesta ca pe un simbol presupune că numai femeile căsătorite sunt avute în vedere; (2) el nu este un simbol distinctiv al femeilor; bărbaţii căsătoriţi poartă de asemenea un asemenea inel; şi (3) spre deosebire de acoperitoarea capului, el nu este un simbol prea vizibil.

Ce alte simboluri sunt disponibile? În această vreme – şi accentuez tentativa naturii acestei poziţii – eu cred că purtarea unei rochii modeste este un simbol potrivit. El nu culege fiecare corespondenţă în pasaj, dar aceasta face dreptate multora. În particular – şi acest lucru este cel mai important – o femeie care poartă o rochie provocatoare (prea feminină) sau care împinge graniţele proprietăţii în altă direcţie (cum ar fi blugii, costumul de afaceri⁹) adesea nu arată o supunere potrivită chiar prin atitudinea ei.¹⁰ Astfel, simbolul corespunde realităţii sale teologice foarte curat.¹¹

Sper şi mă rog ca această lucrare să nu fie prea ofensivă pentru oricine o va citi. Întotdeauna preocuparea mea este mai întâi să fiu credicios Scripturilor. Şi a doua, îmi doresc mereu să fiu sensibil la oamenii reali cu nevoi reale. Unii ar putea obiecta că această lucrare nu este suficient de biblică; alţii pot obiecta că aceasta este în afara culturii moderne. Dacă cineva nu este de acord cu poziţia mea, acest lucru este bun. Dar pentru a mă convinge se cere ca el să respingă exegeza mea. Eu pot fi greşit în exegeza mea, dar pentru aceasta trebuie să văd acest lucru. În măsura în care simpatizez cu mişcarea feministă (şi simpatizez cu multe din ea), nu pot să îmi trădez conştiinţa sau înţelegerea mea a Scripturii. Sunt deschis spre alte viziuni asupra textului, dar nu mă voi schimba datorită argumentelor ad hominem. Toţi credincioşii au nevoie să fie convinşi de viziunile lor în lumina Scripturii; nici unul nu ar trebui să se depărteze de la ceea ce învaţă Biblia pur şi simplu pentru că astfel de viziuni nu sunt populare. Marele pericol, aşa cum îl văd eu, este că mulţi creştini pur şi simplu ignoră ceea ce spune acest text pentru că orice formă de ascultare faţă de el este inconvenientă.

NOTE DE SUBSOL

1 În plus față de vv 2 și 16, există mai multe argumente teologice în pasaj care indică seriozitatea acoperirii capului pentru Pavel. Vezi discuția de mai jos.

2 J. B. Hurley, Man and Woman in Biblical Perspective (Grand Rapids: Zondervan, 1981) 170-71.

3 LSJ oferă, de asemenea, ca singurul sens „descoperit”.

4 Presupunem că se învață o acoperire reală a capului, datorită considerațiilor împotriva punctului de vedere al „părului lung” menționat anterior. Totuși, aici este în discuție combinația dintre acoperirea reală a capului și aplicabilitatea actuală.

5 Dacă îmi permiteți, aș dori să adaug o observație personală. O mare parte a punctului de vedere feminist din biserica evanghelică de astăzi se bazează pe o viziune simplistă asupra Trinității, răspândită printre evanghelici (în mare măsură pentru că, bănuiesc, în reacția bisericii la ascensiunea cultelor din secolul trecut, o parte din convingerile sale teologice au fost suprimate). Evanghelicii afirmă cu tărie egalitatea ontologică a Fiului cu Tatăl. Cu toate acestea, este dificil să găsești afirmații doctrinare – fie în biserici, fie în seminarii – în care se spune că Fiul este subordonat funcțional Tatălui. Cu toate acestea, Ioan 14:28; Fil 2: 6-11; 1 Corinteni 11: 3; 15:28 toți învață în mod clar subordonarea veșnică a Fiului (Ioan 14 și 1 Cor 11 vorbesc despre subordonarea sa actuală; Fil 2 vorbește despre subordonarea sa în trecutul eternității; iar 1 Cor 15 vorbește despre subordonarea sa în viitorul eternității). Deoarece aceste cărți afirmă cu tărie egalitatea ontologică a Fiului cu Tatăl, subordonarea în vedere trebuie să fie funcțională.

6 Presupun că restricția era pentru femei la rugăciune sau profeție, deși unii care susțin acest punct de vedere ar susține că pasajul nu o restrânge la aceasta. Vezi discuția mai devreme.

7 Trebuie reținut faptul că o acoperire a capului nu este la fel ca o pălărie. Funcția unei pălării este de a arăta frumusețea femeii, la fel ca părul frumos. O acoperire a capului, cu toate acestea, a fost menită să-i ascundă gloria.

8 Nu am discutat deloc dacă sunt vizibile femeile singure sau femeile căsătorite în acest text. Aceasta va trebui lăsată pentru altă ocazie. Este suficient să spunem că gunhv ar trebui luat ca femeie (spre deosebire de „soție”), cu excepția cazului în care există suficiente motive contextuale pentru a argumenta contrariul.

9 Nu vreau să spun că femeile pot să nu poarte blugi! Adică, mai degrabă, că, în unele părți ale țării, o femeie să poarte blugi la slujba de închinare echivalează cu lipsa de respect față de cei cu autoritate. Cu toate acestea, în nord-vest, blugii sunt aproape alegerea celor conștienți de modă, chiar și atunci când participă la serviciile de duminică. (Fratele meu are blugii pentru sacou și blugii casual…) În acea regiune ar putea fi necesar un simbol diferit. Dacă este dificil să vină cu un simbol bun pe care femeile îl pot accepta, atunci acestea ar trebui să fie suficient de responsabile și creative pentru a veni cu unul. Cu siguranță, această problemă necesită un dialog fructuos între bărbați și femei. Indiferent de simbolul ales, nu ar trebui să fie unul care să umilească, ci să afișeze pur și simplu supunerea corectă.

10 În mod ironic, părul lung de astăzi are un efect similar. Deseori femeile care poartă părul extrem de scurt astăzi fac acest lucru pentru a fi tratate ca un bărbat. Astfel, chiar dacă nu este semnificația pasajului, este posibil ca unele biserici să aleagă părul lung purtat într-un anumit mod pentru a fi simbolul lor semnificativ. Cu toate acestea, există încă probleme cu acest lucru. De exemplu, tensiunea dintre vv 10 și 15 ar fi astfel ștearsă. Și faptul că părul lung – sau chiar diverse stiluri de păr lung – nu comunică întotdeauna un sentiment de supunere. Mai mult, femeile care poartă părul mai scurt din mai multe motive ar fi astfel ostracizate și eliminate din slujirea publică. Dar climatul și vârsta dictează adesea lungimea părului unei femei. În mod ironic, dacă părul lung devine standardul astăzi, femeilor mai tinere și mai puțin mature le-ar fi permis să slujească public mai mult decât femeile mai în vârstă și mai mature.

11 În același timp, unii pot obiecta la acest lucru, deoarece simbolul legat de „cap” este în întregime pierdut. Dar ceea ce capul reprezintă în pasaj este autoritatea. Nu este înțelept să insistăm asupra unui simbol din cauza corespondenței acestuia cu un alt simbol, atunci când în acest proces punctul real se pierde în amestec. O astfel de insistență pare să se asemene cu fariseismul.

Despre autor: Daniel B. Wallace a predat cursuri de greacă și Noul Testament la nivel de studii superioare din 1979. Are un doctorat de la Dallas Theological Seminary și este în prezent profesor de studii ale Noului Testament la alma mater.

Lucrarea sa Greek Grammar Beyond the Basics: An Exegetical Syntax of the New Testament (Zondervan, 1996) (Gramatica greacă dincolo de elementele de bază: o sintaxă exegetică a Noului Testament) a devenit un manual standard în colegii și seminarii. El este editorul principal al Noului Testament al ediției NET Bible. Dr. Wallace este, de asemenea, directorul executiv al Centrului pentru Studiul Manuscriselor Noului Testament.