Mărturisirile Asociative a Baptiştilor Englezi Primari
Mărturisirile baptiste timpurii ale asociaţiilor engleze, 1656
O mărturisire de credinţă a câtorva biserici ale lui Hristos
Din comitatul Somerset şi a unor biserici din comitatele învecinate
I Petru III. 15
Sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă.
Matei X. 32
De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.
Isaia VIII. 20
La lege şi la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.
Faptele Apostolilor XVII. 11
Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.
Londra, Tipărit de Henry Hills şi se va pune în vânzare de Thomas Brewster, la Trei Biblii, lângă zona West End de la Biserica Sf. Pavel. 10 august 1656.
O MĂRTURIE DE CREDINŢĂ a câtorva congregaţii ale lui Hristos din comitatul Somerset şi a unor biserici din ţinuturile învecinate. Tipărit la Londra, Anno 1656.
I.
NOI credem că există un singur Dumnezeu (1Cor. 8:6), care este nepieritor, veşnic, invizibil, preaînţelept (1Tim. 1:17), sfânt (Lev. 11:44), atotputernic (Gen. 17:1), nemărginit (1Împăraţi 8:27; Isa. 40:28; Ps. 147:5); un Duh (Ioan 4:24), slăvit în smerenie (Ex. 15:11), drept, îndurător, milostiv, cumpătat, înzestrat cu milosârdie şi adevăr (Ex. 34:6,7), credincios în toate cele (Deut. 7:9).
II.
FAPTUL că acest Dumnezeu, care este astfel în El însuşi, a rânduit potrivit propriei voinţe în timp, crearea tuturor lucrurilor, prin şi pentru Isus Hristos (Evr. 1:2, Col. 1:16; Ioan 2:3); care este Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 1:1) şi sprijină toate lucrurile prin cuvântul puterii Sale (Evr. 1:3).
III.
FAPTUL că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său (Gen. 1:27), într-o stare de virtute şi desăvârşire omenească (Ecles. 7:29).
IV.
FAPTUL că Dumnezeu i-a lăsat lui Adam o lege dreaptă, cerând supunere sub pedeapsa cu moartea (Gen. 2:17), lege pe care el a încălcat-o şi s-a pus pe sine şi pe urmaşii lui sub vinovăţie şi blamul judecăţii (Gen. 3:6; Rom. 5:12, 17, 18, 19).
V.
OMUL fiind în această stare nenorocită, Dumnezeu din preaplinul îndurării Sale l-a făgăduit pe Hristos (Gen. 3:15).
VI.
FAPTUL că în decursul timpului Dumnezeu a lăsat legile Sale prin mâna lui Moise (Exod. 20; Ioan 1:17), pentru omul decăzut (Gal. 3:19), nu ca o îndreptăţire pentru viaţa veşnică (Gal. 3:17; Rom. 3:20), ci ca toţi să se vadă ca vinovaţi în faţa Domnului prin ele (Rom. 3:19; 5:20).
VII.
FAPTUL că din această cauză nici unul dintre fii lui Adam nu au fost capabili să se izbăvească pe ei înşişi (Rom. 8:3; Efe. 2:1,5; Rom. 5:6).
VIII.
FAPTUL că Dumnezeu şi-a menţinut şi înnoit manifestarea slavei şi îndurării Sale în Hristos după ce făgăduiala dintâi a fost făcută (Gen. 3), în alte făgăduieli (Gen. 22:18 cu Gen. 12:3; Gal. 3:16); şi altminteri, chiar şi după nesocotinţa (Exod. 12:8 şi vers. 13 cu 1 Cor. 5:7) şi neruşinarea şarpelui (Num. 21:9 comparativ cu Ioan 3:14); prin mijlocirea şi prin slujirea lui Moise şi Aron, sacrificiile şi celelalte fiind toate rânduite întru Hristos (Evr. 7:8 şi cap.9); şi prin proorociri (precum Isa. 9:6; 11:1,2; 53:6 comparativ cu 1 Petru 2:24; 1 Cor. 15:3).
IX
FAPTUL că Dumnezeu a făcut în Fiul Său neîngrădit, fără oprelişti de la vreo lucrare înfăptuită sau care avea să fie făcută de Ei ca şi cauză rânduită, a hotărât şi a ales ceva pentru Sine încă dinainte de întemeierea lumii (Efe. 1:3,4; 2Tim 1:9), cineva pe care El de-a lungul timpurilor l-a făcut şi l-a avut şi pe care îl va numi, îndreptăţi, sfinţi şi slăvi (Rom. 8:29, 30).
X
FAPTUL că cei care au fost astfel aleşi şi meniţi întru Hristos au fost, prin firea lor (înainte de convertire) odrasle ale mâniei, la fel ca ceilalţi (Efe. 2:3; Rom. 3:9).
XI
Cei care sunt aleşi de Dumnezeu, chemaţi şi îndreptăţiţi, nu se vor lepăda de El până la sfârşit, ci fiind zămisliţi de ceruri, sunt păstraţi în credinţă de puterea lui Dumnezeu întru mântuire (Ioan 6:39; 10:28; 11:26; 1Pet. 1:5; Ps. 89:30,31,32,33,34; 1Ioan 3:9; Ioan 14:19; Evr. 12:2; Ier. 31:3; Ioan 10:29; Ps. 37:28; Ier. 32:40; Rom. 8:39, 1Cor. 1:8,9; Rom. 8:30; Ps. 48:14).
XII
FAPTUL că atunci când s-a împlinit sorocul, Dumnezeu negreşit a trimis pe Fiul Său, făcut din femeie (Gal. 4:4,5) potrivit făgăduielilor şi proorocirilor scripturilor; cel care a fost zămislit în pântecele neprihănitei Maria de către puterea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu (Luca 1:35; Matei 1:20) şi născut prin ea în Betleem (Matei 2:11; Luca 2:6,7).
XIII
NOI credem că Isus Hristos este cu adevărat Dumnezeu (Isa. 9:6; Evr. 1:8; Rom. 9:5) şi cu adevărat om, din seminţia lui David (1Tim. 2:5; Fapte 13:23; Rom. 1:3).
XIV
FAPTUL că după ce a împlinit treizeci de ani, fiind botezat, el s-a arătat pe sine ca fiind Fiul lui Dumnezeu (Luca 3:21,23 cu Ioan 2:7, 11), Mesia cel făgăduit, făcând lucruri deopotrivă în viaţă şi în moarte care numai lui îi erau rânduite şi care nu puteau fi făcute de altul, decât de Fiul lui Dumnezeu, adevăratul Mesia (Ioan 1:49; 6:9 ş.cl.).
XV
FAPTUL că acest om, Hristosul Isus, a suferit moartea sub Pilat, la cererea iudeilor (Luca 23:24), ducând cu el păcatele poporului său cu trupul său, pe cruce (1Pet. 2:24), potrivit vrerii lui Dumnezeu (Isa. 53:6), păcatul fiind făcut de noi (2Cor. 5:11) şi asemenea de noi fiind făcut şi blestemul (Gal. 3:13, 14; 1Pet. 3:18), iar noi ne-am putea îndrepta în faţa lui Dumnezeu prin el (2Cor. 5:11) şi prin moartea lui pe cruce, el obţinând izbăvirea veşnică şi mântuirea pentru biserica sa. (Col. 1:14; Efe. 1:7; Fapte 20:28; Evr. 9:12; 1Pet. 1:18,19).
XVI
FAPTUL că acelaşi Isus care a suferit astfel moartea pentru păcatele noastre, a fost îngropat (Mat. 27:59, 60) şi apoi înălţat din morţi de puterea lui Dumnezeu (Efe. 1:19) în cea de-a treia zi, potrivit scripturilor (1Cor. 15:3,4) pentru îndreptăţirea noastră (Rom. 4:25).
XVII
FAPTUL că după ce a fost văzut patruzeci de zile pe pământ, arătându-se discipolilor săi (Fapte 1:3), el s-a ridicat la ceruri (Fapte 1:9,10, 11; Evr. 4:14) şi şade de-a dreapta tronului lui Dumnezeu (Evr. 8:1; Evr. 1:3), el fiind primit de ceruri până la sorocul aşezării din nou a tuturor lucrurilor (Fapte 3:21).
XVIII
FAPTUL că Tatăl slăvindu-l astfel şi dându-i un nume mai presus de oricare alt nume (Fil. 2:9) şi făcându-l pe el să fie mijlocitor (1Tim. 2:5), preot (Evr. 10:21; 8:1), proroc (Fapte 3:22) şi rege al poporului său (Ps. 2:6; Apoc. 15:3). Şi cum el este preotul nostru, aşa este el şi pacea şi împăcarea noastră (Efe. 2:14,15; Rom. 5:9,10), şi fiind ajuns în locul sfânt, chiar în rai, acolo fiind în prezenţa lui Dumnezeu (Evr. 9:24), făcând o mijlocire neostoită pentru noi (Evr. 7:24,25), el a devenit avocatul nostru (1Ioan 2:1), prin care noi avem tărie şi cale către tronul slavei prin acceptare (Evr. 10:19; Efe. 3:12; Evr. 4:16). Şi cum el este profetul nostru, el ne-a dat scripturile, Vechiul şi Noul Testament, ca lege şi călăuză să ne fie deopotrivă pentru credinţă şi trai (Ioan 5:39; 1Pet. 1:10,11,12; 2Tim 3:16; 1Pet. 1:20,21; Efe. 2:20; 1Cor 14:37; Tit. 1:2,3); şi faptul că el a trimis, făcut şi va trimite (potrivit făgăduielii sale) Duhul Sfânt cel Tămăduitor, prin care el ne-a îndrumat către tot adevărul (Ioan 14:26; 16:13); şi prin prezenţa lui necontenită lângă noi şi în noi (Ioan 14:16,17), prin învăţătură şi deschiderea şi dezvăluirea tainelor împărăţiei, şi prin voia lui Dumnezeu către noi (1Cor. 2:10,11,12,13; Apoc. 2:29; 5:5), dându-ne nouă darurile bisericii sale pentru lucrarea preoţească, pentru înălţarea trupului lui Hristos (Efe. 4:8,12; 1Cor. 12:4,5,6), faptul că prin aceste puternice învăţături ale Domnului, prin Duhul său din biserica sa, aceste lucruri pot creşte în numele lui (Efe. 4:15), fiind potrivite vrerii lui (Eze. 36:27; 1Pet. 1:2) şi cântând laude numelui său (Evr. 2:12; 1Cor. 14:15). Şi aşa cum el este profet al nostru, şi împărat, domn şi legiuitor (Isa. 33:22; 55:4), Prinţ al vieţii (Fapte 3:15), al păcii (Isa. 9:6), Stăpân al poporului său (Mat. 23:8), Căpetenie a bisericii sale (Col. 1:18), Atotputernic (Apoc. 1:8), tot aşa el ne-a dat legi nouă, prin care a domnit peste noi (Luca 6:46; Ioan 10:16; 1Ioan 2:4; Ioan 14:15; Mat. 28:20), şi a domnit asupra tuturor lucrurilor pentru biserica sa (Efe. 1:22; Apoc. 19:16) şi prin puterea iubirii a domnit în noi prin Duhul său (2Cor. 5:15; 1Ioan 2:5), făcându-ne pe noi (într-o anume măsură) deopotrivă capabili şi dornici de a-l cinsti (Fil. 4:3; Evr. 13:21; Efe. 6:10; Fil. 2:13) şi de a ne închina înaintea sa (Ps. 95:6; 110:3; Apoc. 4:10,11), încredinţându-ne pe noi numai lui în toate poruncile sale cu bucurie (Ioan 15:14; Apoc. 14:4; 7:15; Ps. 119:2, 47; Apoc. 15:3,4).
XIX
Duhul este condus de către sau prin cuvântul credinţei propovăduit (Gal. 3:2), cuvânt care mai întâi a fost spus de însuşi Domnul, iar apoi a fost confirmat de cei ce l-au auzit (Evr. 2:3), cuvânt care este numit evanghelia slavei lui Dumnezeu (Fapte 20:24), cuvânt al reîmpăcării (2Cor. 5:19), sabie a Duhului (Efe. 6:17), armă a creştinului (2Cor. 10:4); un cuvânt al credinţei (Apoc. 22:6), iute şi puternic (Evr. 4:12), limpede (Prov. 8:9), tihnit (Rom. 15:4), pur (Ps. 12:6), drept şi adevărat (Ps. 33:4), cu miez (Tit. 2:8) şi deplin (1Tim. 6:3).
XX
FAPTUL că acest duh al lui Hristos, fiind călăuzit de cuvântul credinţei, a plămădit în noi credinţa în Hristos (Ioan 3:5; 1Pet. 1:22; Fapte 16:14; Gal. 5:22) prin virtutea datorită căreia noi am ajuns să primim calitatea de fii (Ioan 1:12; Gal. 3:26) şi este mai departe rânduit în noi prin credinţa în făgăduielile lui Dumnezeu (Efe. 1:13; Fapte 2:38, 39; Fapte 1:4), aşteptându-l pe el în acele feluri şi cu acele mijloace pe care el le-a indicat în cuvântul său (Ioan 14:15, 16, 17; Luca 11:9, 13), această credinţă fiind temelia lucrurilor la care nădăjduim şi dovada lucrurilor nevăzute (Evr. 11:1).
XXI
ACEASTĂ îndreptăţire este luată în seamă de Dumnezeu şi ea îl declară pe acel om curăţat de vină şi condamnare pentru păcatele sale, pe cel ce l-a primit pe Isus Hristos şi a crezut în el (întru adevăr şi putere), potrivit însemnărilor date lui de Dumnezeu în scriptură (Rom. 4:5; 1Ioan 5:10,11; Ioan 3:36).
XXII
Această curăţire de vinovăţie şi condamnare prin păcat este căpătată numai prin credinţa în omul Isus Hristos, crucificat la Ierusalim, şi în Dumnezeul înălţat din morţi (Rom. 5:1,9; Fapte 13:38, 39; Rom. 4:25; 10:9). Şi aceia care caută curăţenia prin orice altă cale, o fac în zadar şi se dezic de a avea luare aminte pentru evanghelie şi slava lui Hristos (Gal. 2:21; 5:4).
XXIII
Această credinţă fiind împodobită de adevăr şi putere, nu ne priveşte numai pentru îndreptăţire, pentru că suntem fii lui şi pentru slavă, ci ea a avut ca efect şi ca rod o asemănare, într-o anume măsură, cu Domnul Isus, în voinţa sa, în slavă şi virtuţi (Rom. 5:3,4; 1Ioan 3:23, 24; 2Pet. 1:5,6,7; Gal. 5:6; Fapte 26:18; 1Tes. 1:3).
XXIV
ACEASTA este datoria fiecărui bărbat şi a fiecărei femei, care s-au dezis de lucrurile nimicniciei şi au credinţă întru Dumnezeu, pentru a fi botezaţi (Fapte 2:38; 8:12,37,38), ceea ce înseamnă adâncit sau scufundat în apă (Rom. 6:3,4; Col. 2:12), în numele Domnului nostru Isus Hristos (Fapte 8:16) sau în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh (Mat. 28:19), aşadar pentru a semnifica şi reprezenta o spălare de păcat (Fapte 22:16), precum şi moartea, îngroparea şi învierea cu Hristos (Rom. 6:5; Col. 2:12) şi fiind astfel statorniciţi în biserica cea văzută sau trupul lui Hristos (1Cor. 12:3), cea care înseamnă întovărăşirea bărbaţilor şi femeilor separaţi de cele lumeşti prin propovăduirea evangheliei (Fapte 2:41; 2Cor. 6:17), mergând laolaltă în comuniune sub toate poruncile lui Isus (Fapte 2:42), astfel Dumnezeu fiind slăvit şi sufletele lor tămăduite (2Tes. 1:11, 12:2; Cor 1:4).
XXV
FAPTUL că noi credem că unele dintre acele porunci sunt după cum urmează:
STATORNICIE în rugăciune (Col. 2:23, 24).
RUPEREA pâinii (1 Cor. 11:23,24)
ADUCEREA de mulţumire (Efe. 5:20)
VEGHEREA unuia către celălalt (Evr. 12:15)
GRIJA unuia faţă de celălalt (1 Cor. 12:25) prin vizite făcute unul altuia, îndeosebi în caz de boală şi ispită (Mat. 25:36)
POVAŢA dată de unul către celălalt (Evr. 3:13)
DESCHIDEREA unuia către celălalt şi ajutarea aceluia la sarcinile avute (Gal. 6:2)
IUBIREA unuia către celălalt
MUSTRAREA celuilalt, atunci când este nevoie (Mat. 18:15)
SUPUNEREA unul faţă de celălalt întru Domnul (1 Pet. 5:5)
ÎNDRUMAREA celuilalt, potrivit harului fiecăruia, fie că este har duhovnicesc sau vremelnic (1 Pet. 4:10)
PÂRÂTORUL să caute împăcarea, aşijderea şi cel pârât (Mat. 5:23, 24)
IUBIREA pentru vrăjmaşi şi cei ce ne persecută şi rugăciunea pentru ei (Mat. 5:23, 24)
FIECARE să muncească dacă poate, ci nu să stea trândav (2 Tes. 3:10, 11, 12).
FEMEILE în biserică să înveţe în tăcere, iar cu toţii în supunere (1 Tim. 2:11; 1 Cor. 14:37)
DOJENIREA unui confrate care l-a supărat pe altul în particular, iar dacă nu este convins, chemarea încă a unuia sau a doi; dacă el nu îi ascultă, atunci se va spune totul bisericii; şi dacă nici de cei din biserică nu ascultă, să fie consemnat ca şi un păgân şi un vameş (Mat. 18:15).
MUSTRAREA publică a celor ce au făcut nelegiuiri publice (1 Tim. 5:20)
CONFRAŢII care propovăduiesc potrivit harurilor, să o facă decent şi în ordine, unul câte unul, astfel ca toţi să poată învăţa şi toţi să poată fi tămăduiţi (1 Cor. 14:31,40)
O grijă deosebită pentru a se aduna laolaltă, astfel încât datoria lor faţă de Dumnezeu şi biserică să nu fie neglijată (Evr. 10:24,25)
ŞI toate lucrurile din biserică să fie făcute în numele şi pentru puterea căpeteniei noastre, Domnul Isus Hristos (Col. 3:7).
LA primirea membrilor în biserica lui Hristos, este datoria bisericii şi a prelaţilor însărcinaţi, în credinţa în Dumnezeu, de a fi atenţi de a nu primi decât pe cel care demonstrează fără tăgadă o renaştere şi o lucrare a credinţei cu tărie (Ioan 3:3; Mat. 3:8,9; Fapte 8:37; Ezec. 44:6,7; Fapte 2:38; 2Cor. 9:14; Ps. 26:4,5; 101:7).
XXVI
ACEIA care se căiesc cu adevărat şi au credinţă şi sunt botezaţi în numele Domnului Isus, sunt pe deplin hărăziţi să manifeste credinţa, cu deplină încredere că primesc în mare măsură harurile şi milosârdiile Sfântului Duh (Faptele 2:38, 39; Efe. 1:13)
XXVIII (Întocmai cu originalul)
Aceasta este îndatorirea membrilor întru Hristos în rânduiala Evangheliei, aşa încât cele câteva congregaţii şi adunări (una fiind de căpetenie) dacă va fi prilej, să comunice una cu cealaltă, în privinţa lucrurilor duhovniceşti şi a lucrurilor trecătoare (Rom. 15:26; Fapte 11:29; 15:22; 11:22)
XXIX
FAPTUL că Domnul Isus Hristos fiind temelia şi piatra de căpătâi a bisericii evanghelice acolo unde au zidit-o apostolii (Efe. 2:20; Evr. 2:3), El le-a dat lor puterea şi înzestrările de a propovădui, de a ridica, de a conduce şi rândui (Mat. 28:19, 20; Luca 10:16), întru binefacerea trupului său, prin care cu preoţie El a arătat neostoit belşugul nemărginit al slavei Sale, prin bunătate către vremurile care vor veni (Efe. 2:7), lucru care este în armonie cu făgăduiala Sa (Mat. 28:20).
XXX
ASTFEL că această temelie şi preoţie de care am pomenit, este o călăuză sigură, o lege şi o direcţie, în timpurile întunecate ale apostaziei antihristice sau ale captivităţii spirituale babilonice, o cale de a ne îndrepta, afla şi repune pe noi în libertate şi neîngrădire, în dreapta închinare şi ordine care aparţine bisericii lui Isus Hristos (1Tim. 3:14, 15; 2Tim. 3:15, 16, 17; Ioan 17:20; Isa. 59:21; Apoc. 2:24; Isa. 40:21; Apoc. 2:5; 1Cor. 14:37; Apoc. 1:3; 2Tes. 3:14; Apoc. 2:11; 1Pet. 1:25; 1Ioan 4:6; 2Pet. 1:15, 16; Isa. 58:11, 12; 2Pet. 3:2; Isa. 8:20).
XXXI
FAPTUL că biserica lui Isus Hristos cu a sa preoţie poate să aleagă, din sânul ei, astfel de membri care sunt netăgăduit hărăziţi şi rânduiţi de Hristos şi să aprobe şi să îi hirotonească astfel prin post, rugăciune şi împreunarea mâinilor (Faptele 13:3; 14:23), pentru a îndeplini câteva îndatoriri, oriunde ar fi ei chemaţi (Fapte 20:28; Rom. 12:6,7,8; Tim. 4:2; Fapte 6:3).
XXXII
O astfel de muncă preoţească prin cuvânt şi doctrină are puterea de a căpăta mijloacele de trai prin confraţii lor, a căror datorie este să ofere preoţilor o existenţă tihnită, dacă ei sunt capabili, în numele lui Hristos, a cărui slujitori sunt (1Cor. 9:4,7; 1Tim. 5:17, 18). Totuşi este lăudabil ca în cazuri de necesitate, ei, de dragul exemplului, să fie capabili să îi sprijine pe cei slabi, să lucreze şi să muncească cu mâinile lor (Fapte 20:24, 25).
XXXIII
FAPTUL că trebuie să se supună autorităţii lui Hristos într-o preoţie rânduită a bisericii Sale (Evr. 13:17; 2Tes. 3:14).
XXXIV
Aşa cum există o hirotonire întru Hristos, tot aşa este şi datoria bisericii sale faţă de autoritatea Sa, de a trimite negreşit astfel de confraţi, care sunt înzestraţi şi hărăziţi pentru Duhul lui Hristos, pentru a predica evanghelia în lume (Fapte 13:1,2,3; 11:22; 8:14).
XXXV
ACEASTA este datoria noastră, ca şi oameni credincioşi, de a nu fi ignoranţi prin acea orbire care încă zace asupra celor ai lui Israel, ca nimeni dintre noi să nu se fălească (Rom. 11:25), ci să aibă inimă iubitoare şi compătimire pentru ei, să se roage pentru ei (Rom. 10:1), să aştepte chemarea lor cât mai grabnică, deoarece convertirea lor va fi pentru noi precum viaţa dată celor morţi (Rom. 2:15)
XXXVI
FAPTUL că aceasta este voia Domnului şi este lăsată de sfinţi, nu numai de a crede în El, ci şi de a suferi în numele Lui (Ioan 16:13; Fil. 1:26) şi astfel de a trece, după multe necazuri, în împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14:22; 2Tim. 3:12; 2:12)
XXXVII
FAPTUL că îngerii Domnului sunt spirite cu îndatoriri, trimise negreşit pentru binele celor care vor fi moştenitorii mântuirii (Evr. 1:14; Ps. 91:11, 12; Fapte 27:23; Luca 22:43)
XXXVIII
FAPTUL că îngerii cei nevirtuoşi (Ps. 78:49) nu şi-au păstrat starea lor dintâi, cea în care au fost creaţi (Jude. 6), al căror prinţ este numit diavolul (Mat. 8:28) şi marele balaur, şi şarpele străvechi şi satană (Apoc. 12:9) şi învinuitor al semenilor noştri (Apoc. 12:10) şi prinţ al acestei lumi (Ioan 14:30), un prinţ care a domnit în văzduh; un duh lucrând în odraslele nesupunerii (Efe. 2:2) şi vrăjmaş al nostru (1 Pet. 5:8), ai cărui odrasle cei ticăloşi sunt (Mat. 13:39; Ioan 8:44). Suntem îndemnaţi noi ca lui să nu îi facem loc (Efe. 4:27), cel al cărui putere Hristos a copleşit-o pentru noi (Evr. 2:14), iar pentru el şi ai săi îngeri focul cel veşnic este pregătit (Mat. 25:41).
XXXIX
FAPTUL că este aşteptarea noastră garantată, întemeiată pe făgăduieli, că Domnul Isus Hristos va veni a doua oară fără de păcat, întru mântuire, pentru poporul Său, pentru a ridica şi preschimba trupurile neînsemnate ale tuturor sfinţilor Lui, pentru a le face aidoma slăvitului Său trup şi astfel să domnească cu El, şi pentru a judeca asupra tuturor naţiilor de pe pământ prin putere şi slavă (Fil. 3:20, 21; Evr. 9:28; Fapte 3:19,20,21; Mat. 19:28; Apoc. 2:26,27; 1Cor. 6:2; Ps. 72:8, 11; Dan. 7:27; Zah. 14:9; Ps. 2:8,9; Ier. 23:5,6; Ezec. 21:26,27; Isa. 32:1; Apoc. 11:15; Ps. 82:8; Apoc. 5:9, 10; 20:6).
XL
FAPTUL că există o zi rânduită, atunci când Domnul va ridica pe cei nedrepţi precum şi pe cei drepţi şi îi va judeca în toată îndreptăţirea Sa (Ioan 5:28,29; Fapte 24:15), dar pe fiecare om după cele făcute (1Cor. 15:23; 1Tes. 4:16), aruncând răzbunarea asupra celor ce nu l-au cunoscut pe Dumnezeu şi nu s-au supus evangheliei Domnului nostru Isus Hristos, a cărui pedeapsă va fi nimicirea veşnică faţă de prezenţa Domnului (2Tes. 1:7,8,9,10; Judec. 14,15; Apoc. 20:11,12,13,14).
XLI
FAPTUL că există un loc în care Domnul îi va aduna pe toţi aleşii Lui, pentru a se bucura cu El pentru totdeauna, loc îndeobşte numit în scriptură rai (2Cor. 5:1; Ioan 14:2,3).
XLII
FAPTUL că există un loc în care Domnul îl va trimite pe diavol, pe îngerii lui şi pe oamenii nelegiuiţi, pentru a fi căzniţi veşnic, departe de prezenţa şi slava puterii Sale, loc îndeobşte numit de scriptură iad (Marcu 9:43,44,45; Ps. 9:17; Mat. 25:41; 10:28; 23:33; Luca 10:15; 16:23)
XLIII
ESTE deopotrivă o îndatorire şi un privilegiu al bisericii lui Hristos (până ce El va veni iar), în frăţia oamenilor care au fost hirotoniţi întru Hristos, să se bucure, să obţină şi să se îngrijească de tovărăşia prin şi pentru Duh cu Domnul, şi fiecare pentru ceilalţi (Fapte 2:42; I Cor. 11:26; Efe. 2:21,22; Efe. 4:3,4, 5, 6; I Cor. 12:13; Efe. 3: 9; Col. 2:2), lucru care noi credem că poate fi căpătat prin practica credinţei în moarte, înviere şi viaţă întru Hristos (2 Cor. 5:14, 15, 16; Col. 2:12; Fil. 3:9, 10, 11; I Pet. 2:5.)
XLIV
FAPTUL că orânduirea justiţiei civile (fiind pentru lauda celor ce fac bine şi pentru pedeapsa răufăcătorilor) este rânduită de Dumnezeu, şi este de datoria cucernicilor să fie şi ei supuşi acesteia, nu doar de frică, ci şi în numele conştiinţei (Rom. 13:1,2,3,4,5; 1Pet. 2:13,14) şi pentru aceasta, rugăciunile şi supliciile vor fi făcute de către sfinţi (1Tim. 2:1,2)
XLV
FAPTUL că nimic nu a ajuns să se întâmple prin noroc sau şansă, ci toate lucrurile sunt rânduite de mâna lui Dumnezeu, şi toate pentru binele oamenilor Lui (Gen. 45:5; 50:20; Rom. 8:28; Efe. 1:11; Iov 14:5; Isa.4:5,7.).
XLVI
ŞI faptul că o biserică care crede astfel şi care astfel merge înainte, deşi dispreţuită şi prea puţin apreciată, nu înseamnă mai puţin în faţa Domnului şi Împăratului ei, nimic altceva decât
ÎNTUNECATĂ, însă frumoasă, Cant. 1:5.
PREACURATĂ, fără de prihană Cant. 4:7.
PREAIUBITĂ, Isa. 43:4.
FRUMOASĂ, Cant. 1:15.
SFÂNTĂ, fără de vină, Efe. 5:27.
PLĂCUTĂ, Cant. 1:15.
CEA a cărei suflet îl iubea pe Hristos, Cant. 1:7.
CĂLĂUZIŢI după Hristos, Cant. 1:4.
ONORABILĂ, Isa. 43:4
VRERE a lui Hristos, Cant. 7:10.
DEPLINĂ întru Hristos, Col. 2:10.
IUBITORI ai Tatălui, Ioan 16:27.
BINECUVÂNTAŢI ai Tatălui, Mat. 25:34
OCROTIŢI de Domnul, 1 Pet. 1:5; Isa. 27:3.
SĂPAŢI în palmele mâinilor Lui, Isa. 49:16.
PLĂPÂNZI faţă de Domnul precum un fruct în ochii Săi, Zah. 2:8.
ÎNVĂŢAŢI de către Domnul, Isa. 54:13.
CEA care a căpătat milostenia, 1 Pet. 2:10.
CEA care are o izbăvire, Efe. 1:7.
PORŢILE iadului nu vor izbândi împotriva sa, Mat. 16:18-
ÎN acea biserică slava fie a lui Dumnezeu prin Isus Hristos, în vecii vecilor, fără sfârşit. Amin. Efe. 2:21
courtesy of reformedreader.org
