Confesiunea standard, 1660

Mărturisirile Baptiştilor Englezi

Confesiunea standard, 1660

SCURTĂ MĂRTURISIRE SAU DECLARAŢIE DE CREDINŢĂ

Pusă înainte de mulţi din noi, care sunt fals numiţi Ana-Baptişti, pentru a informa toţi oamenii (în aceste zile de scandal şi reproş) despre credinţa noastră nevinovată şi practica noastră; pentru care noi nu numai că suferim prigoana, pierderea bunurilor, ci chiar pierderea vieţii, mai degrabă decât să ne lepădăm.

Anumiţi bătrâni, diaconi şi fraţi au subscris şi s-au întâlnit la Londra, în prima lună (martie 1660.) în numele lor şi al multor altora cărora le aparţin, în Londra şi în mai multe oraşe ale naţiunii, care sunt de aceeaşi credinţă cu noi.

După calea pe care oamenii o numesc erezie, ne închinăm şi noi Dumnezeului părinţilor noştri; crezând toate lucrurile scrise în Lege şi în Prooroci, Fapte 24, 4.

LONDRA

Tipărit de C. D. pentru F. Smith, la Elephant and

Castle, lângă Temple-Barr, 1660.

I. Noi credem şi suntem foarte siguri că există numai un Dumnezeu Tatăl, din care sunt toate lucrurile, veşnic, care nu poate fi descris în cuvinte, în toate atributele Sale, 1 Cor. 8, 6. Isa. 40. 28.

II. Dumnezeu, la început, a creat omul şi l-a aşezat într-o stare de slavă, fără nici un păcat, de unde acesta a căzut şi a ajuns într-o stare muritoare şi păcătoasă, murind pentru prima dată, Gen. 1. 31. Ecles. 7. 29. Gen. 2. 17. 3. 17, 18, 19.

III. Este doar un singur Domn, Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile, c are este singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, născut din Fecioara Maria; dar cu adevărat Domnul lui David, rădăcina lui David, Fiul lui David, urmaşul lui David [pag. 4], Luca 20. 44. Apoc. 22. 16. Pe care Dumnezeu L-a trimis în lume (datorită dragostei mari ce o are pentru lume) şi care S-a dat singur ca răscumpărare pentru toţi, 1 Tim. 2. 5, 6. Gustând moartea pentru toţi oamenii, Evrei 2. 9. O împăcare pentru păcatele noastre; şi nu numai ale noastre, ci ale lumii întregi, 1 Ioan 2. 2.

IV. Dumnezeu nu vrea ca vreunul să piară, ci ca toţi să vină la pocăinţă, 2 Pet. 3. 9. Şi la cunoştinţa adevărului, ca să fie salvaţi, 1 Tim. 2. 4. Pentru aceasta, Hristos a poruncit ca Evanghelia (martori ai îndepărtării păcatului) să fie predicată la orice creatură, Marcu 16. 15. Ca nici un om să nu sufere veşnic în iad (a doua moarte) pentru ca să îl dorească pe Hristos care a murit pentru ei, dar aşa cum zice Scriptura, pentru negarea Domnului care i-a cumpărat, 2 Pet. 2. 1. Sau pentru că nu cred în numele singurului iu al lui Dumnezeu, Ioan 3. 18. Necredinţa este cauza pentru care Dumnezeul drept şi neprihănit va condamna pe copiii oamenilor; urmează împotriva oricărei contradicţii, că toţi oamenii, la un moment dat sau altul, au o astfel de capacitate de a fi veşnic salvaţi. (prin harul lui Dumnezeu), Ioan 1. 7. Fapte 17. 30. Marcu 6. 6. Evrei. 3. 10, 18, 19. 1 Ioan 5. 10. Ioan 3. 17.

V. Cei care intră în Şcoala lui Hristos, care este Biserica, şi aşteaptă acolo, ajunge la grade de creştinism, calificat şi dăruit de Duhul lui Dumnezeu; trebuie să îşi exercite drepturile n u numai în biserică, ci (după ocazie) să predice lumii (fiind aprobaţi de biserică pentru aceasta) Fapte 11. 22, 23, 24. Fapte 11. 19. 20. Între aceştia, unii sunt aleşi de Biserică şi ordinaţi prin post şi rugăciune şi punerea mâinilor, pentru lucrarea de mărturisire a evangheliei, Fapte 13. 2, 3. Fapte 1. 23. Cei ordinaţi astfel (credincioşi în munca lor) îi numim Lucrători ai Evangheliei; dar pe toţi cei care nu vin să se pocăiască de păcate, să creadă în Domnul Isus şi să se boteze în numele Lui pentru îndepărtarea păcatelor, ci care sunt aduşi în Şcoala învăţăturii umane, pentru a aprofunda artele omeneşti, limbile şi curiozităţile oratoriei, 1 Cor. 1. 19, 21. 2. 1, 4, 5. Care caută mai degrabă câştigul drumului larg, decât câştigarea de suflete pentru Dumnezeu: pe aceştia îi negăm, având nevoie ei de învăţătură şi nefiind capabili să înveţe pe alţii, Rom. 2. 21.

VI. Calea pusă de Dumnezeu, prin care oamenii sunt îndreptăţiţi, este credinţa în Isus Hristos, Rom. 5. 1. [pag. 5].

Când oamenii vor fi de acord cu adevărul evangheliei, crezând din toată inima că păcatele le-au fost iertate şi că au viaţa veşnică în Hristos.

Şi Hristos devine cel mai important în sistemul lor afectiv, şi se supun tuturor poruncilor Lui, supunându-se din toată inima Lui, în toate lucrurile şi nu bazându-se pe ei înşişi, 2 Cor. 5. 15.

Şi astfel (cu durere pentru păcatele trecute) se supun harului, depinzând plini de încredere de acesta pentru ceea ce ei cred că au în El: crezând sunt îndreptăţiţi de păcatele lor, credinţa lor le va fi considerată neprihănire, Rom. 4. 22, 23, 24. Rom. 3. 25, 26.

VII. Este numai un Duh Sfânt al lui Dumnezeu, dat celor ce i se supun, . 4. 4. Fapte 5. 32. Ca prin El să fie sfinţiţi şi făcuţi capabili (fără care nu pot) să rămână constanţi în credinţă şi să Îl onoreze pe Tatăl şi pe Fiul Isus Hristos, Autorul şi desăvârşitorul credinţei lor; 1 Cor. 6. 11. Sunt trei care mărturisesc în cer, Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt şi aceştia trei sunt una; acest Duh promis încă neprimit (deşi vorbesc mult de El) că are ca roade Dragostea, Pacea,Răbdarea, Blândeţea, Bunătatea, Umilinţa, Înfrânarea, (Gal. 5. 22, 23.) dar ei respiră aşa o mare cruzime şi invidie împotriva libertăţii şi a convieţuirii paşnice, nu din judecata lor, dar conversaţiile lor sunt sfinte.

VIII. Dumnezeu a ales înainte de întemeierea lumii, pentru viaţa veşnică, pe cei care cred şi sunt în Hristos, Ioan 3. 16. Efes. 1. 4, 2 Tes. 2. 13. Avem încredere că scopul lui Dumnezeu conform cu alegerea nu se ridica din credinţa prevăzută sau faptele bune ale oamenilor, ci numai din mila, bunătatea şi pasiunea lui Dumnezeu, deci El este Cel care cheamă Rom. 9. ii. A cărui curăţie şi sfinţenie fără cuvinte nu poate admite nici o persoană necurată în prezenţa Sa, deci decretul Sine Psal. 4. 3.

IX. Oamenii fără Dumnezeu, aleşi pentru condamnare, care transformă harul lui Dumnezeu în [pag. 6] nimic şi neagă pe Singurul Dumnezeu şi pe Domnul nostru Isus Hristos, Iuda 4.

Dumnezeu trimite un duh de înşelare oamenilor, ca ei să fie condamnaţi; dar observăm că ei sunt cei care nu au primit dragostea (cum spune Apostolul) adevărului, ca să fie salvaţi, 2 Tes. 2. 10, 11, 12. Şi indignarea şi mânia lui Dumnezeu este peste orice suflet de om care face răul,(îl trăieşte şi moare astfel), deoarece nu există respect pentru Dumnezeu. Rom. 2. 9, 10, 11.

X. Copiii care mor în copilărie, care nu au încălcat Legea lui Dumnezeu în ei, sunt subiecţii primei morţi, care vine peste ei datorită păcatului lui Adam, de unde vor fi crescuţi de al doilea Adam; şi nici unul din ei nu va suferi pentru păcatul lui Adam (din cei care mor în starea aceasta), adică pedeapsa eternă în iad. (care este a doua moarte) căci a lor este Împărăţia Cerurilor, 1 Cor. 15. 22. Mat. 19. 14. Nu îndrăznim să concluzionăm cu opinia necaritabilă a altora, care deşi pledează mult pentru aducerea copiilor în biserica vizibilă de pe pământ, prin botez, totuşi, prin doctrina lor, ei închid afară pentru totdeauna pe mulţi.

XI. Singura cale adevărată a bisericilor (conform cu numirea lui Hristos, Mat. 28. 19, 20.) este în primul rând de a învăţa Evanghelia pe alţii, Marcu 16. 16. Pe fii şi fiicele oamenilor, apoi să îi boteze( să îi scufunde) în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, sau în numele Domnului Isus Hristos; pe cei care mărturisesc pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţă faţă de Domnul Isus Hristos, Fapte 2. 38. Fapte 8. 12. Fapte 18. 8. Iar cei care nu predică această doctrină, ci ne scripturala stropire a bebeluşilor (fals numită botez) caz în care cuvântul curat al lui Dumnezeu este făcut să nu aibă efect şi calea nou testamentară de a aduce membrii noi în biserică, prin regenerare este alungată; când femeia şi fiul ei, adică modul vechi testamentar de a aduce copii în biserică, prin generare, este alungat, aşa cum spune Scriptura, Gal. 4. 30, 22, 23, 24. Mat. 3. 8, 9. Pe toţi aceştia îi negăm, căci ni se porunceşte să nu avem părtăşie cu lucrările neroditoare ale întunericului, ci să ne lepădăm de ele, Efes. 5. 11.

XII. Este datoria tuturor care sunt credincioşi botezaţi să se apropie cu supunere de Dumnezeu şi principiile lui Hristos [pag. 7] , să fie martori, să se facă rugăciune şi punerea mâinilor pentru primirea Duhului Sfânt, Evrei 6. 1. 2. Fapte 8. 12, 15, 17. Fapte 19. 6. 2 Tim. 1. 6. Ca să omoare faptele firii, Rom. 8. 13. Şi să trăiască conform cu ceea ce mărturisesc, pentru onoarea Celui care i-a chemat din întuneric la lumină.

XIII. Este datoria celor mai sus menţionaţi să continue constant în Hristos şi în doctrina apostolilor, şi adunându-se împreună, în părtăşie, în frângerea pâinii şi rugăciune, fapte 2. 42.

XIV. Deşi declarăm calea începătoare şi poruncile de formare de biserici, noi credem că oamenii care nu mărturisesc şi practică forma şi porunca doctrinei lui Hristos, trebuie să aibă o vorbire sfântă şi înţeleaptă, cu cinste şi duhovnicească; căci fără sfinţire nici un om nu va vedea pe Dumnezeu, Evrei. 12. 14. Isa. 1. 11, 12, 15, 16.

XV. Bătrânii sau pastorii pe care i-a numit Dumnezeu să hrănească şi să vegheze biserica (constituită cum am spus), primii fiind din numărul discipolilor, să fie veghetori, treji, cu un comportament bun, ospitalieri, capabili să înveţe, să nu fie lacomi (cum sunt mulţi) ci răbdători, să nu fie cârtitori, să nu poftească, ci conform cu porunca Scripturii, Fapte 14. I 23 să hrănească turma cu hrană tare, la vremea potrivită, să îi conducă cu dragoste, cu grijă, căutând pe cei ce se rătăcesc; cât despre cei care muncesc pentru a se îmbuiba mai mult decât a avea grijă de turmă, Ezec. 34. 2, 3. Căutând mai mult interesul lor,, contrar cu practica lucrătorilor vechi, care nu căutau rostul lor, ci al bisericii, 2 Cor. 12. 14. Pe aceştia îi negăm şi mărturisim împotriva lor, Ezech. 34.

XVI. Că lucrătorii lui Hristos, ceea ce au primit gratis de la Dumnezeu trebuie să dea gratis la alţii, 1 Cor. 9. 17. Şi cei care au daruri spirituale să lucreze gratis cu ele, să comunice lucrătorilor lucrurile necesare ( pe baza chemării lor) 1 Cor. 9. 11. Gal. 6. 6. Cât despre [pag. 8] Tyths, sau orice lucru forţat, negăm a fi lucrătorii acelei evanghelii

XVII. Adevărata biserică a lui Hristos, după prima şi a doua mustrare, trebuie să respingă pe toţi ereticii, Tit. 3. 10, 11. Şi în numele Domnului să se retragă dintre cei care mărturisesc numele Domnului dar trăiesc în neorânduială, 2 Tes. 3. 6. Sau cauzează despărţiri de orice fel, (contrar cu doctrina lui Hristos) pe care au învăţat-o, Rom. 16. 17.

XVIII. Cei care sunt credincioşi adevăraţi, chiar ramuri ale viţei lui Hristos, (pe care El îi recunoaşte ca supuşi, Ioan 15. 1, 2, 3, 4, 5.) sau cei care fac milostenie dintr-o inimă sinceră şi o conştiinţă bună, şi o credinţă neprefăcută, 1 Tim. 1. 5. Şi care nu veghează şi se întorc, vers. 6, 7. Pot deveni ramuri uscate, arse în foc, Ioan 15. 6. Dar cei care adaugă la virtutea credinţei lor şi la cunoştinţă şi la cumpătare 2 Pet. 1 5, 6, 7. Nu vor cădea niciodată, vers. 8, 9, 10. Este imposibil ca toţi hristoşii falşi şi profeţii falşi care sunt sau care vor veni să înşele, căci suntem ţinuţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru salvare, 1 Pet. 1. 5.

XIX. Sfinţii care aparţin de Biserica lui Hristos vor fi susţinuţi de Biserică, ca să nu aibă nevoie de hrană sau bani, şi aceasta printr-o contribuţie liberă, voluntară, (şi nu din necesitate, sau constrângere juridică) 2 Cor. 9. 7. 1 Cor. 8. 11, 12, ci prin ajutorul voluntar şi liber al diaconilor, (numiţi priveghetori ai celor săraci) oameni credincioşi, aleşi de biserică, ordinaţi prin rugăciune şi punerea mâinilor, la această lucrare Fapte 6. 1, 2. 3, 4, 5, 6. Ca să nu fie nici o nevoie în biserica lui Hristos, vreo constrângere materială în acest caz, , că între alţii care au venit în biserică din fire, folosesc o sabie firească, pentru a obţine ceva mic pentru săracii lor, când alţi mulţi membrii ai bisericii dau sume mari de bani pentru a întreţine moda, aurul, perlele şi hainele scumpe, ceea ce este contrar cu Cuvântul lui Dumnezeu. 1 Tim. 2. 9, 10. 1 Pet. 3. 3. Ce vor face ei când se va ridica Domnul şi când va veni, ce vor răspunde? Iov 31. 14. [pag. 9]

XX. Va fi (prin Hristos care a fost mort dar a înviat) o înviere a tuturor oamenilor din morminte, Isa. 26. 19. Drepţi şi nedrepţi, Fapte 24. 15. Trupurile de carne ale oamenilor îngropate în morminte, pieritoare, slabe, naturale (c are nu pot moşteni Împărăţia lui Dumnezeu) vor învia din nou, nemuritoare, puternice, în duh, fiind considerate trupuri ale sfinţilor, (unite din nou cu duhurile lor) care aici suferă pentru Hristos, vor moşteni Împărăţia , domnind cu Hristos, 1 Cor. 15. 21, 22, 42, 43, 44, 49.

XXI. După învierea din morţi va fi o judecată eternă, la apariţia lui Hristos şi a Împărăţiei Lui, 2 Tim. 4. 1. Evrei 9. 27. La acea judecată irevocabilă şi nealterabilă, fiecare om va primi conform cu ceea ce a făcut în trup, 2 Cor. 5. 10.

XXII. Acelaşi Domn Isus care S-a arătat după patimile Sale, dovezi infailibile după mulţi, Fapte I. 3. Care a fost luat de la discipoli şi dus în Cer, Luca 24. 51. Va veni la fel cum a fost văzut înălţându-se la Cer, Fapte 1. 9, 10.

XXIII. Şi când va veni Hristos viaţa noastră, vom veni şi noi cu El în glorie, Col. 3. 4. Căci El va fi regele Regilor şi Domnul Domnilor, Apoc. 19. 16. Căci Împărăţia este a Lui şi El este Domnul naţiunilor, Psal. 22. 28. Şi Rege pe tot pământul, Zah. 14. 9. Şi vom domni cu El pe pământ, Apoc. 5. 10. Peste regatele lumii (pentru care se luptă oamenii aici), vor deveni regatele Domnului nostru şi ale Hristosului Său, Apoc. 11. 15. Căci toate sunt ale voastre, (veţi învinge lumea) că voi sunteţi în Hristos şi Hristos este Dumnezeu, 1 Cor. 3. 22, 23. Căci sfinţilor li se va da Împărăţia şi măreţia Împărăţiei sub Cer (notaţia aceasta), Dan. 7. 27. Deşi mulţi oameni nu sunt mulţumiţi că sfinţii vor avea aşa de multe când sunt cu ei, dar când va veni Hristos, ei vor primi putere asupra naţiunilor, le va conduce cu un toiag de fier, Apoc. 2. 26, 27. Apoi vor primi cununa vieţii care nu le va fi luată, şi nici ei nu vor mai fi îndepărtaţi de ea, căci duşmanul va fi rupt în bucăţi, Psal. 72. 4. Iar bucuria falsă a oamenilor se va preface în plâns, cum este scris, [pag. 10] Iov 20. 5, 6, 7. Victoria celor răi este scurtă şi bucuria lor nu va dura; deşi ajunge până la cer şi la nori,l el va pieri pentru totdeauna, ca propria lui murdărie; cei care l-au văzut vor spune unde este?

XXIV. Sfânta Scriptură este regula după care sfinţii se raportează în credinţă şi vorbire, făcând oamenii înţelepţi pentru salvare, prin credinţa în Isus Hristos, învaţă, mustră, ca omul lui Dumnezeu să fie perfect, gata de orice fapte bune, 2 Tim. 3. 15, 16, 17. Ioan 20. 31. Isa. 8. 20.

XXV. Este voinţa şi mintea lui Dumnezeu(în aceste vremuri ale evangheliei) ca toţi oamenii să aibă libertatea de conştiinţă, cu privire la religie, închinare, fără opresiune, persecuţie, ca tot ce vreţi să vă facă vouă oamenii, să le faceţi şi voi la fel, Mat. 7. 12. Grâul şi neghina să crească împreună pe câmp, (lumea) până la recoltă (sfârşitul lumii) Mat. 13. 29, 30, 38, 39.

XXVI. Credem că trebuie să fie magistraţi civili în toate naţiunile, pentru pedepsirea celor ce fac răul şi pentru lauda celor ce fac binele, 1 Pet. 2. 14. Şi acea mizerie firească, contrară legii civile întregi şi drepte, trebuie pedepsită conform cu natura ofensei; şi aceasta fără referire la persoane, religie sau profesie; şi noi şi toţi oamenii suntem obligaţi de regulile evangheliei să ne supunem unei puteri mai mari, să ne supunem magistraţilor, Tit. 3. 1. Şi să ne supunem autorităţilor omeneşti, de dragul Domnului, cum spune Petru 2. 13. Dar când autorităţile vor impune lucruri din domeniul religiei, la c are n u ne putem supune, din cauza conştiinţei noastre faţă de Dumnezeu, atunci trebuie să ne supunem lui Dumnezeu şi nu oamenilor; Fapte 5. 29. Şi ne declarăm aici scopul şi intenţia deplină ca prin ajutorul harului să nu cedăm şi nu ne supunem, ci să suferim cu răbdare [pag. 11] cu putere de la Domnul orice ni se întâmplă.

Aceste lucruri (fii şi fiice ale oamenilor) credem că sunt voinţa şi gândurile Domnului, şi nu putem decât să vorbim, şi dacă suntem altfel decât mulţi, decât cei învăţaţi, înţelepţi şi prudenţi din lumea aceasta, noi (cu Petru şi Ioan) facem un apel solemn, dacă este drept în ochii lui Dumnezeu, să luăm seama mai mult la Dumnezeu decât la oameni. Lasă pe cel ce judecă să judece corect! Fapte 4. 19, 20.

Şi în credinţa şi practicarea unor astfel de lucruri (aceasta fiind calea cea bună şi apostolică) sufletele noastre au găsit odihna şi pacea, pe care lumea nu le cunoaşte şi pe care nu ni le poate lua, de cine să ne temem? Dumnezeu a devenit puterea noastră, lumina noastră, salvarea noastră; deci prin har putem păstra adevărul, suferind persecuţia, nu numai pierderea bunurilor, a libertăţilor ci şi a vieţilor (dacă ni se cere).

Mai mult, declarăm din inimă, cu teamă de Dumnezeu, împotriva acelor rapoarte rele, diavoleşti şi mustrări false cu privire la noi, ca şi cum unii din noi (din Londra sau din împrejurimi) avem cuţite şi intenţionăm să tăiem gâtul celor care ne sunt împotrivă în chestiunea religiei, şi multe astfel de cuţite, şi armate ar fi fost găsite în casele noastre, în urma căutărilor, noi dispreţuim din inimă şi din teama de Domnul aceste gânduri şi cu atât mai mult, acţiunile; şi provocăm oraşul şi ţara (în nevinovăţia noastră) neputând dovedi lucrurile de care ne acuză; şi declarăm pe inventatorii unor astfel de rapoarte ca fiind mincinoşi, înşelători. Dumnezeu, care este deasupra tuturor va justifica inocenţa noastră , care ne cunoaşte integritatea, fie ca Domnul să nu le ţină în socoteală.

În vremea construirii casei stricate a lui Dumnezeu, Sambalat, & Tobia, (sfătuitori slabi) l-au angajat pe Şemaia să îl facă pe bunul Neemia să se teamă; şi pe Iaboured împotriva lui, ca să aibă ceva rău de raportat [pag. 12] să aibă ce să îi reproşeze şi să împiedice clădirea casei lui Dumnezeu. Neem. 6. 12. Căci am auzit (spune proorocul) vorbele rele ale multora, pândesc să vadă dacă mă clatin, Ier. 20. 10.

Subscris de anumiţi bătrâni, diaconi şi fraţi întâlniţi la Londra, în prima lună (martie 1660.) în numele lor şi al multor altora cărora le aparţin, în Londra şi în mai multe oraşe ale naţiunii, care sunt de aceeaşi credinţă cu noi.