Mărturisirile Asociative a Baptiştilor Englezi Primari
APENDICE LA CONFESIUNEA DE CREDINŢĂ, 1646, Benjamin Keach
Sau
O declaraţie mai deplină a credinţei şi judecăţii credincioşilor botezaţi, ocazionată de întrebările oamenilor lui Dumnezeu din ţară.
Scrisă de Benjamin Cocs, predicator al Evangheliei lui Isus Hristos
Publicată pentru clarificarea adevărului şi descoperirea greşelilor celor care şi-au imaginat un dezacord în noţiunile fundamentale, când de fapt nu este.
Matei 10:27,.28
Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişul caselor. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.
LONDRA, Tipărită în anul 1646.
DECLARAŢIE de CREDINŢĂ şi JUDECATĂ
a credincioşilor botezaţi:
„Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă,” a spus Apostolul Petru, 1 Pet.3:15. Este deci, datoria noastră în blândeţe şi dragoste, să răspundem acelor oameni ai lui Dumnezeu, care doresc să fie informaţi deplin de judecata noastră cu privire la religie şi Dumnezeu: celor care şi-au exprimat dorinţa de a fi informaţi, le răspund.
Într-o carte retipărită de curând, Mărturie de credinţă a mai multor congregaţii sau biserici ale lui Hristos din Londra, există o exprimare simplă şi sinceră a judecăţii noastre cu privire la lucrurile spuse acolo, în 52 de articole: Şi dacă părerea noastră cu privire la anumite detalii, pare sau se presupune a fi diferită de a altora, şi nu este clară în Confesiune, atunci sper că va apărea mai clar în acest apendice.
I
Noi credem că pedeapsa pe care Adam o merită pentru prima răzvrătire şi pentru toţi oamenii pentru păcatul adamic şi pentru păcatele lor împotriva legii, nu este aşezarea omului întreg în ţărână, mormânt, veşnic fără viaţă sau simţuri; deoarece pedeapsa unui om care a păcătuit nu ar fi diferită de pedeapsa animalelor, care nu au păcătuit. Dar pedeapsa omului, cum am mai spus, a fost „indignare, mânie, necaz şi durere”, şi acestea veşnic: în consecinţă, răscumpărarea pe care o avem prin Hristos, de sub blestemul legii, este o răscumpărare din mizeria eternă şi din chinul veşnic: aflăm aceasta din versetele următoare, comparate, Rom.2:8.9; Iuda 7; Ga1.3: 13: Evr.9:12.
II
Noi credem că veşnicia pedepsei vaselor mâniei este o eternitate absolută, care nu are sfârşit; la fel ca şi eternitatea vieţii sfinţilor, Mat.25:46. Aceasta o susţinem împotriva acelora care afirmă că toţi oamenii vor fi salvaţi, în final.
III
Deşi toată puterea oamenilor de a acţiona vine de la Creator, şi este o providenţă a lui Dumnezeu asupra fiecărei creaturi şi a acţiunilor fiecărei creaturi; totuşi credem că coruperea finală a creaturii şi păcătoşenia acţiunilor creaturii, sunt de la creatură şi nu de la Dumnezeu: şi este un mare păcat să spunem că Dumnezeu este autorul păcatului, Ecles. 7:29; Hab. 1:13; Iacov 1:13.14,15: 1 Cor.14:33; 1 Ioan 2:16.
Atingând acest subiect, la care suntem obiectaţi, Amos 3:6, „Sau se întâmplă o nenorocire într-o cetate”, noi considerăm că trebuie interpretat conform ultimei traduceri din margine, „Sau se întâmplă o nenorocire într-o cetate, fără s-o fi făcut Domnul?” sau să fie înţeleasă numai ca răul pedepsei şi nu răul păcatului.
IV
Noi învăţăm că în Isus Hristos cred numai cei care le este dat să creadă în El, printr-o lucrare specială, plină de har şi puternică a Duhului Sfânt: şi aceasta este (şi va fi) dată aleşilor, la vremea lui Dumnezeu pentru efectuarea chemării lor, şi numai aleşilor, Ioan 6:64.65; Fil. 1:29; Ier.31:33,34; Ezech.36:26; Rom. 8:29,30; Ioan 10:26. Aceasta o susţinem împotriva celor care susţin libertatea voinţei şi abilitatea suficientă a omului de a crede şi de a nega alegerea.
V
Afirmăm faptul că, deoarece Isus nu a intenţionat niciodată să dea iertarea păcatelor şi viaţa veşnică nimănui, decât oilor Sale (Ioan 10:15,17:2; Efes.5:25,26,27; Apoc.5:9); aceste oi au păcatele spălate în sângele lui Hristos: vasele mâniei, nefiind oile lui Hristos, nici crezând în El, nu au sângele lui Hristos peste ei şi nu iau parte cu El: şi deci, păcatele lor rămân peste ei şi nu sunt salvaţi de Hristos de nici unul din ele, sub nici o formă; ci trebuie să stea sub povara lor intolerabilă veşnic. Acest adevăr ne apare prin lumina acestor versete, comparate.
Evr.12:24; 1 Pet. l:2; Evr.3:14; Mat.7:23; Efes.5:6; 1 Tim. l:9; Ioan 8:24.
VI
Deşi unii din oponenţii noştri afirmă că prin această doctrină nu lăsăm nici o Evanghelie să fie predicată păcătoşilor, pentru convertirea lor, totuşi, prin bunătatea lui Dumnezeu, noi ştim şi predicăm păcătoşilor această Evanghelie scumpă: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Ioan 3:16; şi acest verset, care merită acceptarea „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi” 1 Tim. l:15, toţi acei păcătoşi (oricât de răi şi plini de durere) nu numai cei care cred, ci şi cei care vor crede în El, 1 Tim.1:16, şi „ Toţi proorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” Fapte 10:43. Şi aceasta se numeşte”Cuvântul Evangheliei” Fapte 15:7. Aceasta este Evanghelia pe care au predicat-o Hristos şi apostolii Lui, pe care noi am primit-o şi prin care am fost convertiţi la Hristos. Şi dorim să luăm aminte la ceea ce Pavel a spus în Gal.1:9. „Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!”
VII
Deşi mărturisim că nici un om nu stă în credinţă prin voinţa sa; Ioan 1:13, totuşi judecăm şi ştim că Duhul lui Dumnezeu nu obligă un om să creadă, împotriva voinţei lui, ci creează cu putere şi blândeţe, în om, o inimă nouă, şi îl face să creadă şi să se supună de bunăvoie, Ezech.36:26,27; Ps.110:3. Dumnezeu lucrează astfel în noi şi voinţa şi înfăptuirea, după plăcerea Sa, Fil 1.2:13.
VIII
Chiar dacă lucrările noastre pentru viaţă sunt în van, neregulate şi neacceptate de Dumnezeu, (Isus Hristos este viaţa noastră şi este dată gratis, de Dumnezeu) totuşi, noi credem şi ştim că a fi părtaşi cu Isus Hristos, înseamnă a aduce, prin El, prin umblarea în El, roada bună, slujind lui Dumnezeu (în supunere adevărată şi mulţumire) în sfinţire şi neprihănire, fiind „Căci noi Suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” Efes.2:l0; Luca 1:74,75.
IX
Deşi noi asta credem în Hristos, nefiind sub lege, ci sub har, Rom.6:14; totuşi ştim că nu suntem fără lege, sau lăsaţi să trăim fără reguli; „nu Sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci Sunt sub legea lui Hristos” 1 Cor.9:21. Evanghelia lui Isus Hristos este o lege, sau o poruncă pentru noi, pe care suntem învăţaţi să o trăim cu sobrietate, neprihănire şi duhovniceşte, în această lume prezentă, Tit 2:11,12; indicaţiile lui Hristos în Evanghelie ne călăuzesc în această umblare trează, neprihănităşi dumnezeiască, 1 Tim.1:10,11.
X
Deşi nu suntem trimişi la lege, aşa cum era ea în mâinile lui Moise, Hristos ne învaţă în Evanghelii, şi ne porunceşte să umblăm în acelaşi fel neprihănit şi sfânt pe care Dumnezeu l-a poruncit, prin Moise, poporului Israel, toate poruncile celei de-a doua table fiindu-ne date de Hristos şi toate poruncile primei table, la fel (atingând viaţa şi spiritul lor) în acest epitom al rezumatului, „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.” Mat.22:37,38,39,40; Rom.13:8,9,10.
XI
Deşi, nici un păcat nu se impută celor care cred în Hristos, şi nici un păcat nu are putere asupra lor, total sau deplin, nici în ei, totuşi, „firea pământească pofteşte împotriva Duhului” Gal.5:17; şi „Toţi greşim în multe feluri” Iacov 3:2, unde apostolul vorbeşte despre ofensele pe care un credincios le poate observa în altul. Deci, „Fiindcă pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.” Ecles.7:20, şi „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.” 1 Ioan 1:8.
XII
Deşi nu este nici o condamnare pentru cei care sunt în Hristos, totuşi ei sunt învăţaţi să le fie ruşine de păcatele lor. Rom.6:21, şi să fie o ruşine după voia lui Dumnezeu, 2 Cor.7:9,10,11. Să se dispreţuiască pentru păcate, Ezech.36:31. Deoarece păcatul este un lucru murdar şi în natura sa tinde să îl provoace şi să Îl dezonoreze pe Dumnezeu, fiind nesupunere faţă de Dumnezeu, şi un lucru pe care Dumnezeul Preasfânt îl declară a fi demn de scârbă şi respingător, şi numai sângele lui Hristos ne poate curăţa de păcatele noastre şi ne poate reîmpăca cu Dumnezeu, pe care L-am ofensat prin păcatul nostru. Deci, sfinţii sunt şi trebuie să fie îndureraţi şi să se judece singuri, pentru că au păcătuit împotriva Dumnezeului lor sfânt, milostiv şi iubitor Părinte, 1 Cor.11:31
XIII
Deşi nimic nu este ascuns de Dumnezeu şi Dumnezeu nu ţine în socoteala credincioşilor, noi trebuie să ne mărturisim păcatele la Dumnezeu şi să Îl rugăm să ne facă după promisiunea Lui., să fie plin de har şi milă, deşi am păcătuit împotriva Lui, El nu este mânios pe noi, nu ne ceartă şi nu încetează în a ne face bine, Isa.54:9; Evr.8:12; Dan.9:18,19,20; Ps.32:5, 25:7; Ezech.36:37; Iacov 5:1. Deci, conform cu indicaţiile lui Hristos, ne rugăm ca Dumnezeu să ne ierte păcatele, Luca 11:4; şi totuşi privim la Dumnezeu ca la Tatăl nostru, Luca 11:2; şi El la noi, ca la copiii Săi; şi nu datorită justificării sau cu mânie, ci spălaţi în sângele lui Hristos, de toate păcatele noastre. Într-o astfel de mărturie, noi arătăm supunere faţă de Dumnezeu şi credinţă faţă de El şi pocăinţă sau durere după voia lui Dumnezeu pentru păcatul pe care îl vedem şi îl mărturisim şi pentru care meritam mânia.
XIV
Cei care sunt în Hristos, „Voi Sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă” 1 Pet. l:5; totuşi trebuie „păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi, şi să vă pierdeţi tăria;” 2 Pet.3:17. Ei trebuie deci, să caute mereu sprijinul lui Dumnezeu, în rugăciune, în studierea şi folosirea corectă a Cuvântului Lui şi a poruncilor Lui, să crească în har, 2 Pet.3:18. În primul rând pentru că aceasta este porunca lui Dumnezeu. Doi, pentru că Dumnezeu îi va restabili, le va da harul să fie supuşi poruncilor Lui şi îi va binecuvânta în această supunere.
XV
Văzând că întreaga noastră salvare ne este dată de Tatăl, prin Isus Hristos şi pentru El; să luăm aminte că faptul că Tatăl L-a dat pe Isus Hristos pentru noi şi nouă, salvându-ne în El, şi pentru El, este manifestarea acelei dragoste libere a Lui pentru noi, care era în El din veşnicie. Ioan 17:23; Efes.l:4,5.
XVI
Deşi, un credincios adevărat, fie botezat sau nu, se află în starea de salvat, şi va fi salvat cu siguranţă: totuşi, în supunere faţă de porunca lui Hristos, că fiecare credincios trebuie să dorească botezul şi să fie botezat în conformitate cu Cuvântul lui Hristos: şi unde această supunere are loc în credinţă, Hristos face din aceasta un decret cu un beneficiu de negrăit, pentru sufletul credincios, Fapte 2:38. 22:16; Rom.6:3,4; 1 Pet.3:21. Şi un credincios adevărat, care vede aici porunca lui Hristos, nu poate rămâne nesupus, Fapte 24:16.
XVII
Credincioşii botezaţi trebuie să fie de acord şi să se alăture în practicarea aceleiaşi doctrine a Evangheliei şi în supunere şi părtăşie, în frângerea pâinii şi rugăciune. Fapte 2:42. Şi o astfel de adunare a credincioşilor este biserica sau congregaţia lui Hristos. Fapte 2:47.
XVIII
Cum predicarea Evangheliei este pentru convertirea păcătoşilor şi edificarea celor convertiţi, la fel folosirea corectă a botezului şi a Cinei Domnului, trebuie să aibă loc până la sfârşitul lumii, Mat.28:19,20; 1 Cor.11:26.
XIX
Un discipol dăruit şi înzestrat de Duhul lui Hristos să predice Evanghelia, şi care este ridicat la această slujbă, de acelaşi Duh, care ascultă porunca lui Hristos de a face aceasta, este un om autorizat şi trimis de Hristos să predice Evanghelia, vezi Luca 19:12, etc., Marcu 16:15, şi Mat.28:19 comparat cu Fapte 8:4, Fil.1:14,15; Ioan 17;20 .Şi aceşti discipoli dăruiţi, care îl predică astfel pe Isus Hristos, care a venit în trup, trebuie priviţi ca fiind oameni ai lui Dumnezeu şi de la Dumnezeu. 1 Ioan 4:2; Rom. l0:15; Efes.4:11,12,13. Şi cei care sunt convertiţi de la necredinţă şi închinare falsă şi aduşi la părtăşia bisericii de astfel de predicatori, după voia lui Hristos, sunt un sigiliu al lucrării lor, 1 Cor.9:2. Şi astfel de predicatori ai Evangheliei, pot n u numai administra botezul şi Cina Domnului, (Mat.28:19; Fapte 8:5-12; 1 Cor.l0:16) dar pot şi sfătui bisericile în alegerea slujitorilor şi îi pot ordina (bătrâni sau diaconi) la care sunt chemaţi prin punerea mâinilor şi rugăciune. Fapte 6:3- 6; 14:23; Tit 1:5.
XX
Deşi dreptul credinciosului de a lua Cina Domnului decurge imediat din Isus Hristos, prin credinţă, trebuie făcut cu decenţă şi ordine, 1 Cor.14:40; şi Cuvântul menţine această ordine, că discipolii trebuie botezaţi, Mat.28:19; Fapte 2:38, apoi învăţaţi să vadă celelalte lucruri pe care le-a poruncit Hristos apostolilor, Mat.28:20, şi apostolii mai întâi botezau discipolii, apoi îi lăsau să ia Cina, Fapte 2:41, 42; nici noi nu admitem la Cină pe nici un discipol care nu este botezat după Biblie, ca să nu avem părtăşie cu ei în nesupunerea faţă de poruncă.
XXI
Deşi ştim că în unele lucruri nu avem încă lumină şi că acum cunoaştem în parte şi aşteptăm ca Dumnezeu să aducă lumina, totuşi credem că în practicile noastre trebuie să ne supunem, să slujim şi să Îl slăvim pe Dumnezeu, în lumina pe care ne-a dat-o; şi să nu neglijăm buna folosire a acelei lumini pe care Dumnezeu ne-a dat-o deja, cu pretenţia că aşteptăm mai multă lumină, I Cor. 13:9; Fapte 18:25.
XXII
Hristos nu ne învaţă şi nu permite să fim fără afecţiune naturală sau nesociabili (vezi Rom. l:31); fiind părtaşi cu Hristos, nu ne eliberează de îndatoririle noastre în relaţii. Slujitorii credincioşi trebuie să îşi facă datoria faţă de stăpâni, chiar dacă aceştia nu sunt credincioşi, 1 Tim.6:l. Copiii credincioşi trebuie să îşi facă datoria de copiii faţă de părinţii lor, Co1.3:20; soţiile credincioase, datoria de soţii faţă de soţi, 1 Pet. 3:l; şi supuşii faţă de autorităţi să se supună judecătorilor. Rom. l3:l. etc.; Tit 3:1; 1 Pet. 2:13,14,15. Dar ei trebuie să îşi amintească că frica lor de Dumnezeu nu trebuie alterată de regulile omeneşti, Isa.29:13; să se supună lui Dumnezeu, şi nu oamenilor, Fapte 5:29; şi supunerea pe care o datorează oamenilor, trebuie dată pentru Domnul. 1 Pet.2: 14. Astfel, închei cu cuvintele apostolului (din 2 Tim. 2:7) schimbate dar nu alterate. „Luaţi aminte la ce vă învăţăm: şi Domnul să vă dea înţelegere în toate lucrurile.”
