Introducere in apologetica crestina integrata

de Dr. Johnson C. Philip şi Dr. Saneesh Cherian

Cuvântul „apologetică” le produce multora confuzie, aceștia gândind că se referă la vreun anume fel de scuze. De fapt, acest cuvânt nu este derivat din cuvântul englezesc „apology” („scuză”), ci din grecescul „apologia”, care înseamnă „a apăra”. Apologetica este o noțiune generală, semnificând apărarea formală a ceva. Pe de altă parte, apologetica creștină este acea ramură a teologiei creștine care răspunde chestiunii „este creștinismul credibil?”. Apologetica integrală reprezintă o abordare deosebită, dezvoltată de noi prin intermediul materiei acestui curs în care vom integra cele mai bune idei ale școlilor de gândire ale apologeticii creștine.

În ultimele patru secole, tot felul de convingeri religioase și spirituale au devenit ținta unor atacuri intense venite din partea filosofilor și criticilor radicali. În cadrul acestor atacuri, credința creștină a primit cele mai multe lovituri, din cauza unor motive istorice despre care vom discuta ceva mai încolo.

Aceste critici îndreptate împotriva credinței creștine au primit atât de mult spațiu în mass media, încât până și un număr destul de mare de necreștini bine informați sunt conștienți de schimbările majore îndreptate contra credinței creștine. Fapt destul de interesant, cărțile publicate împotriva credinței creștine și vândute în magazine laice devin foarte bine vândute, chiar și în țări unde cumpărătorii nu sunt creștini. Acesta este rezultatul întregii publicități adverse credinței creștine.

Astăzi, peste tot în jurul nostru este o atmosferă de critică la adresa Bibliei și subiectele corelate sunt larg răspândite. Cei mai mulți studenți creștini au de înfruntat aceste tacuri din partea altor studenți, într-o formă sau alta. Este un lucru destul de obișnuit să dai peste studenți de facultate creștini care rămân perplecși la întrebările care sunt aruncate în rafale împotriva credinței lor. Valul întrebărilor parvine cu o asemenea intensitate, încât ei pierd teren când încearcă să răspundă fie și doar unei părți din el. Mai mult, odată ce majoritatea lor nu s-au confruntat în prealabil cu un astfel de asalt, nu știu îndeobște ce să creadă și ce să răspundă. În plus, cad adesea în capcana ideii că dacă ei nu sunt în stare să răspundă, nu există răspunsuri corecte sau mulțumitoare.

Odată ce o persoană conchide, în mod eronat, că nu există răspunsuri pentru întrebările puse în legătură cu Biblia, propria sa credință este următoarea victimă. Credința sa în inspirarea, autoritatea și infailibilitatea Scripturii suferă foarte mult. Și atunci, această persoană se găsește într-o cumpănă: știe că Scriptura îi aduce mesajul mântuirii, însă în același timp nu știe dacă toate lucrurile scrise în Biblie sunt veridice!

Apologetica este soluția acestei probleme. Cineva care are un anumit bagaj de cunoștințe în apologetica creștină poate ajuta o atare persoană să vadă răspunsurile la problemele și îndoielile pe care le înfruntă. Mai mult, un apologet creștin poate transmite informație unei persoane nedumerite, întrebuințând ceea ce știe mai bine pentru a se confrunta cu oamenii care ridică întrebări împotriva Bibliei.

Ultimele patru sau cinci secole au fost o perioadă a istoriei în care filosofiile și sistemele de gândire anticreștine au înflorit masiv în societățile creștine. Umanismul, o filozofie în care omul a fost ridicat la rang de Dumnezeu, este filozofia vremurilor actuale. Este fundație pentru aproape toate modalitățile de gândire și educație contemporane. În consecință, elevii și studenții care au venit în școlile sau facultățile de astăzi învață multe lucruri care contravin Cuvântului lui Dumnezeu. În momentul în care o persoană urmează liceul sau facultatea, acumulează sute de astfel de idei potrivnice credinței creștine. Adunate, aceste idei cântăresc atât de mult în mintea tinerilor credincioși din toată lumea, încât îi face să lupte din greu pentru a birui problemele de debusolare și dubii.

Nici un individ nu poate să soluționeze toate și fiecare din dubiile pe care astfel de oameni le au, însă cu ajutorul apologeticii, se pot ajuta oamenii care au îndoieli. Un apologet poate da răspunsuri unui număr important de probleme, putându-i apoi învăța pe oameni și despre bazele filozofiei umaniste. Acest lucru îi va ajuta pe solicitanți nu doar să își înlăture îndoielile, ci îi va ajuta și să vadă rădăcinile care produc aceste dubii. De asemenea, le va da posibilitatea ca pe viitor să abordeze eficient un număr de chestiuni legate de credință.

Nu există vreun om pe lume care să nu se confrunte cu probleme. Fiecare are de soluționat șarade, chestiuni și temeri de diferite feluri. Astfel de situații dificile nu vor dispărea doar prin simpla lor ignorare sau pretinzând că ele nu există. Rezolvarea unei probleme este o chestiune dificilă și oamenii apelează uneori la tactici de evitare, în loc de a se confrunta cu ea. Aceasta este situația adesea și în legătură cu Biblia. Atacurile împotriva Scripturii vin din domenii atât de diferite și uneori de la oameni atât de erudiți, încât devine foarte dificil să le răspunzi tuturor. Nimeni nu poate măcar să spere că va stăpâni vreodată toate disciplinele de studiu din care aceste întrebări sunt puse. Exact această dificultate este cea care îi face pe mulți oameni să evite înfruntarea problemelor. De fapt nu este nevoie să facem astfel. Însușirea uneltelor de bază ale apologeticii creștine va fi suficientă pentru a înfrunta majoritatea atacurilor.

Nimeni nu poate spera măcar să dea replică la toate întrebările care i se pun, însă fiecare creștin ar trebui să știe, fără doar și poate, câte ceva despre ceea ce fac oamenii iubitori de Dumnezeu în domeniul apologeticii creștine. Societatea creștină de astăzi are numeroși oameni deosebit de pregătiți și dedicați în toate disciplinele de studiu, oameni care încearcă să răspundă tuturor și fiecărei întrebări care a fost lansată împotriva Bibliei. Nici un om nu le poate replica tuturor și este firesc ca oamenii să se teamă de aceste atacuri, însă odată ce o persoană își dă seama că mulți alții lucrează la aceste chestiuni, poate să se liniștească știind că nu va trece mult până când un răspuns va apărea public. De fapt, astăzi există câteva mii de erudiți în toată lumea, oameni care își publică concluziile în sprijinul credinței creștine prin intermediul a sute de publicații profesioniste și reviste îndrăgite. Ele sunt accesibile oricui este interesat.

Biblia va fi mereu atacată, vor exista mereu oameni a căror credință va fi zdruncinată de aceste atacuri. Doar folosirea corespunzătoare a apologeticii creștine îi va ajuta.

Bazele biblice ale apologeticii creștine

Am văzut deja că apologetica creștină este o ramură a studiilor creștine care abordează apărarea creștinismului. Este în întregime o activitate biblică, deoarece ea a fost recomandată și demonstrată în Biblie, cu diverse ocazii. De exemplu, Scriptura spune: „Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi.” (1 Petru 3:15, RSV). Acest lucru înseamnă că apărarea credinței în fața celor care pun creștinismul la îndoială este parte a datoriei noastre spirituale. Cuvântul „apologetică” provine din grecescul APOLOGIA, tradus ca „apărare”. Așadar, apologetica înseamnă apărarea credinței, nu căutarea unor scuze, așa cum ar crede eronat unii, prin prisma rezonanței în limba engleză a cuvântului.

O bună definiție a caracterului și funcțiunii apologeticii creștine poate fi găsită în Scriptură, acolo unde se spune: „Măcar că trăim în firea pământească, totuși nu ne luptăm călăuziți de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime, care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu; și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:3-6, Phillips).

Aproape toată cartea lui Iov este o apologetică care justifică abordarea adoptată de Dumnezeu pentru om. În fața opoziției întâmpinate din partea prietenilor și a familiei, Iov încearcă să explice motivele loialității și încrederii sale în Domnul. El spune foarte limpede că Domnul lui Israel nu era precum zeii păgâni din jurul lor; în schimb, El este un Dumnezeu statornic, care nu i-ar lăsa de izbeliște niciodată pe cei care cred în El.

Psalmii 14 și 19 au și ei un caracter apologetic. Romani 1:20 confirmă acest lucru, spunându-ne că minunăția naturii este un indice suficient pentru a arăta existența unui Dumnezeu inteligent și puternic. Mesajul pe care Sfântul Duh l-a transmis prin Pavel în Faptele Apostolilor 17 este un alt exemplu în care abordarea apologetică este folosită pentru propovăduirea evangheliei către scepticii necredincioși.

ABORDĂRI APOLOGETICE ÎN BIBLIE: Chiar dacă Biblia pune un puternic accent pe credință și încredere și chiar dacă blamează scepticismul și necredința deliberate, ea nu vorbește împotriva rațiunii și a investigării. Biblia încurajează întrebuințarea rațiunii și a cercetării, atunci când ele sunt sincere și ajută la un scop onest. Atât Vechiul, cât și Noul Testament oferă probe ample ale acestui lucru. Mai mult, Însuși Dumnezeu dă dovezi în numeroase ocazii, conducându-i pe oameni către credință.

Când Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să meargă la faraon, El i-a dat lui Moise două semne, astfel încât să poată arăta că Dumnezeu l-a trimis. Dacă faraonul l-a crezut sau nu, este altă poveste, însă noi nu trebuie să ignorăm faptul că Dumnezeu a oferit această demonstrație, atunci când faraonul a cerut-o. Vedem același lucru în cazul lui Ghideon, care a cerut semne în două rânduri și i s-a îndeplinit cererea în ambele rânduri. Așijderea putem vedea în cazul lui Ezechia, căruia i s-au acordat semne de două ori pentru a confirma faptul că Domnul este cel care a vorbit (1 Împărați 20:5- 12).

Când Daniel și prietenii lui vorbesc despre omul care îi avea în grijă, el sugerează că acest slujitor trebuia să „îi dovedească” (asta însemnând să îi supravegheze și să tragă concluzii) timp de zece zile. Încă o dată, o apropiere experimentală în care decizia este luată pe baza unei investigații.

Isus și biografii Săi au subliniat în mod repetat faptul că scopul principal al minunilor înfăptuite de Isus era acela de a demonstra cine este El și nu doar o vindecare oarecare, în văzul lumii. În multe alte locuri Scriptura reliefează faptul că minunile din biserica Noului Testament erau menite să ATESTE că Dumnezeu era îndărătul acestor lucruri. Deși Isus l-a mustrat pe „Toma necredinciosul” pentru scepticismul lui, El nu i-a refuzat oferirea unei dovezi. În schimb, El l-a invitat pe Toma și pe alți discipoli să îl examineze din punct de vedere material, fizic, și să concluzioneze că El a înviat.

Așadar, Biblia oferă exemple vaste care indică necesitatea și importanța rolului jucat de apologetică pentru creștini, precum și pentru necreștini, în receptarea mesajului lui Dumnezeu. Chiar dacă Biblia condamnă neîncrederea, ea încurajează cercetarea sinceră. Și în acest cadru apologetica joacă un rol cât se poate de important.

APOLOGETICĂ ȘI POLEMICĂ. O însoțitoare importantă a apologeticii este polemica. În vreme ce apologetica abordează obiecțiile și atacurile inițiate de oameni din afara creștinismului, polemica are de-a face cu atacurile care își au sorgintea în interiorul Bisericii. Mulți cititori ar putea fi surprinși atunci când pomenim de atacuri „din interiorul” bisericii, deoarece nimeni nu se așteaptă ca proprii noștri oameni să atace binecuvântata noastră credință. Oricum, au existat mereu oameni în credințele iudaică și creștină care au atacat Vechiul și/sau Noul Testament.

Aceste atacuri vin sub două forme. Mai întâi, în forma interpretării distorsionate a Bibliei. Apoi, prin acele culte false care pretind că ele sunt adevărata biserică creștină. Printre oamenii care atacă Biblia din interiorul Bisericii i-am include pe toți cei care propovăduiesc doctrine denaturate. În perioada Noului Testament, aici se includeau ebioniții, pelagienii, montaniștii, nestorienii, arianiștii și mulți alții din interiorul Bisericii. La începutul secolului al XXI-lea, îi putem pune în această categorie pe radicaliști, ecumenici, creștini New-Age. I-am mai include și pe cei care predică mântuirea prin botez, pe cei care atacă persoana lui Hristos (curentele lui Smith și Pooneen) și pe cei care „hinduizează” doctrinele creștine (adepții Prajapati, vedantiștii creștini) etc.

În cultele false care se pretind creștine, însă atacă fundamentele credinței creștine, se includ Martorii lui Iehova, Adventiștii de ziua a șaptea, mormonii, Misiunea Penticostală din Ceylon (TPM), romano-catolicii, Mișcarea din Toronto etc. Numărul lor crește constant, iar sămânța învățăturilor lor eronate se răspândește și ea.

Deși apologetica și polemica sunt două activități diferite, scopul lor primordial este unul și același: de a înlătura greșeala și de a stabili adevărul. Până acum câteva decenii, ele putea fi lesne separate una de alta, astfel încât cei care practicau apologetica nu aveau nevoie să știe ceva despre polemici, iar cei specializați în polemică nu erau nevoiți să studieze apologetica. Dar nu mai este cazul! Tot soiul de atacuri la adresa credinței creștine împrumută acum diferite valențe una de la cealaltă, astfel că actualmente fiecare apologet trebuie să fie și expert în polemică, iar specialiștii polemicii trebuie să fie ași ai apologeticii.

Istoria apologeticii creștine

Mulți oameni au o părere eronată, crezând că apologetica creștină și polemica sunt subiecte născute relativ recent. Cât se poate de greșit. Apologetica biblică și polemica sunt la fel de vechi precum Biblia însăși. Atât Vechiul Testament, cât și cel Nou, ne dau dovezi ample asupra acestui lucru.

APOLOGETICA ÎN VECHIUL TESTAMENT: Atacurile împotriva Cuvântului lui Dumnezeu au început chiar din perioada Vechiului Testament. În consemnările din Vechiul Testament vedem mulți oameni care s-au întrebat dacă Dumnezeul israeliților este adevăratul Dumnezeu și observăm că în multe cazuri Dumnezeu le-a furnizat răspunsuri și demonstrații potrivite. Unele dintre aceste dovezi au fost menționate în rândurile precedente din această lucrare, astfel că nu este necesară o repetare.

Mai trebuie adăugat că, totuși, ceea ce am enumerat mai înainte din Vechiul Testament este doar o mostră. Numărul real de pasaje și evenimente cu tentă apologetică din Vechiul Testament este prea vast pentru a fi înșiruit în această lucrare.

APOLOGETICA ÎN RÂNDUL DUHOVNICILOR IUDAICI: Duhovnicii și conducătorii evreilor s-au confruntat cu o opoziție puternică din partea păgânilor, deoarece Biblia relatează multe lucruri respinse de păgâni. De exemplu, chiar din Geneza, Biblia ne arată că omul este păcătos, cât se poate de depravat și incapabil de a se izbăvi singur. Slava este singurul mijloc disponibil pentru mântuire. Acest lucru i-a iritat și i-a ațâțat pe păgânii care aveau o teologie universalistă.

Universalismul susține mântuirea tuturor de pe această lume, indiferent de religia lor. Nici un exclusivism de doctrină și practici nu este acceptat de universaliști. Astfel că era firesc ca păgânii universaliști din vremea Noului Testament să atace Biblia.

Deși materialele scrise nu se găseau din belșug în acea vreme, mulți dintre acești critici ai Bibliei au scris un număr mare de tomuri pentru a ataca Vechiul Testament. Istoria ne este martor că cei care au atacat Biblia s-au bucurat de o primire călduroasă din partea oamenilor, în consecință fiind capabili să își răspândească mesajele foarte mult. Mulți dintre rabinii și erudiții evrei au scris nenumărate volume pentru a contracara acuzațiile aduse de astfel de critici. Una dintre cele mai renumite lucrări apologetice evreiești este „Contra Apion”, scrisă în secolul întâi de ofițerul și istoricul Flavius Iosefus. Această carte este lesne de găsit în multe biblioteci de seminar, ca parte a „Operelor complete” ale lui Iosefus. Arheologii au descoperit numeroase alte lucrări apologetice evreiești.

APOLOGETICA ÎN NOUL TESTAMENT: Odată înființată Biserica Noului Testament, a apărut un nou val de eretici și critici. Acest lucru cauzat în parte de extinderea influenței filosofiilor păgâne, combinată cu ușurința procurării materialelor scrise. Prosperarea profesioniștilor numiți „scribi” a făcut posibilă copierea scrierilor existente, rapid și economic. În acest mod, ereticii și-au putut face auzit glasul mai mult.

Un alt motiv al avântului criticilor, ereticilor și mișcărilor eretice a fost însuși Noul Testament. Până la cartea lui Malahi, subiectul doctrinar era propovăduit indirect și adesea într-o manieră voalată. Oricum, în Noul Testament, doctrinele legate de păcătoșenia omului, depravarea lui completă, mântuirea numai și numai prin credință etc, erau proclamate destul de limpede. Toate doctrinele biblice unice au primit o explicare și expunere clară în Noul Testament. Acest lucru a făcut ca o mulțime de oameni să nu se simtă în largul lor.

Atât timp cât mesajul divin era parțial voalat, acești critici nu s-au îngrijorat prea mult. Însă exprimarea clară a mesajului biblic le-a expus erorile, tendințele și prejudecățile în mod limpede. Nu își mai puteau susține în continuare universalismul, umanismul, acomodaționismul (precept care presupune ajustarea propriilor idei față de oponent, nota trad.) etc. Nu își mai puteau păstra stigmatul teologiei lor, văzând că preceptele fundamentale ale teologiei biblice erau acum expuse limpede.

Mai era și un mare număr de oameni dornici să fie numiți creștini, însă nedorind să primească și preceptele biblice care nu le conveneau. Mulți erau convertiți din diferite credințe păgâne. Nu voiau să își abandoneze loialitatea față de filosofiile și teologiile în care crezuseră înainte de a intra în Biserică. Mai mult, mulți dintre ei iubeau libertatea lascivității pe care o ofereau filosofiile păgâne în care crezuseră până atunci. Astfel, întrebuințându-și toate aptitudinile literare și teologice, au încercat să popularizeze diversitatea învățăturilor lor denaturate. Principalul scop era autojustificarea.

Existau astfel și iudaiști care au creat probleme în Galateea și în alte locuri. Epistola către Galateni este o respingere a preceptelor acestora. Ei erau gnostici care încercau să sintetizeze teologia creștină cu filosofia ocultă. Epistola către Coloseni este o apologetică împotriva lor. Epistola către Evrei este o apologie îndreptată contra altei erezii. Iuda a trebuit să reamintească cititorilor lui să fie fideli credinței, împotriva celor care voiau să denatureze mesajul creștin. Petru a trebuit să își avertizeze cititorii în legătură cu cei care luau în derâdere anumite afirmații din Noul Testament și așa mai departe. Așadar, în cuprinsul documentelor Noului Testament observăm opoziția unor oameni disprețuitori și eretici, care distorsionau adevărurile biblice. În loc să îi ignore, scriitorii Noului Testament au scris pe larg, expunând astfel eroarea pentru a o condamna, precum și pentru a întări adevărul.

APOLOGETICA PRINTRE DUHOVNICII BISERICII: Disponibilitatea documentelor Noului Testament i-au iritat pe creștini nu numai în primul secol, ci și în secolele care au urmat. Vrând să păstreze concomitent și Biblia, și filosofia lor păgână, mulți dintre ei au răspândit doctrine eretice, folosind toate mijloacele avute la îndemână. Am menționat deja numele gnosticilor, nestorienilor, ebioniților, monaniștilor, pelagienilor, arienilor și ale altora. Câteva concilii bisericești s-au întrunit pentru a condamna aceste erezii, iar aceasta este o modalitate prin care aceste învățături mincinoase au putut fi suprimate.

Mulți eretici erau scriitori consacrați, iar ei au lansat un număr vast de lucrări voluminoase, pentru a-și răspândi ideile. În consecință, duhovnicii Bisericii din acea vreme au fost nevoiți să scrie tomuri lungi pentru a nega acele erori. O mare cantitate din aceste scrieri și contracarări apologetice a fost descoperită de arheologi.

Răspândirea documentelor Noului Testament i-a ațâțat nu numai pe creștinii rebeli, ci și pe mulți dintre scriitorii necreștini. Mulți dintre aceștia din urmă înclinau către ateism, universalism, umanism, hedonism sau narcisism. Odată ce documentele Noului Testament sunt complet împotriva acestor filosofii, ei au găsit de cuviință (ca justificare pentru sine) să atace Biblia.

Mai mult decât atât, Biblia este singura carte religioasă din lume care insistă pe faptul că fiecare om este născut păcătos, depravat și incapabil să facă ceva pentru propria mântuire. Acest precept, alăturat cu ideile biblice despre unicitatea Bibliei ca autoritate, unicitatea lui Hristos, a Slavei și unicitatea credinței, i-au iritat pe mulți. În plus, răspândirea rapidă a credinței creștine, precum și adânca implicare a celor proaspăt convertiți i-a copleșit pe acești critici necreștini. Temându-se că această amploare a evangheliei va converti curând întreaga lume la creștinism, ei au lansat lungi tirade împotriva Bibliei, împotriva lui Isus Hristos și a creștinismului.

Un exemplu notabil este scriitorul raționalist Porphyrius (Tyrius, 234-305 după Hristos, filosof neoplatonic, nota trad.) Trăind în Sicilia în secolul al treilea, el a scris o lucrare intitulată „Împotriva creștinismului”. Este uimitoare mărimea acestei lucrări care ocupa nu mai puțin de CINCISPREZECE volume mari!! Evident, astfel de scriitori prolifici au fost capabili să influențeze un mare număr de oameni. Însă nici acum duhovnicii Bisericii nu au rămas tăcuți. În schimb, l-au combătut cu curaj pe Porphyrius și pe alți raționaliști de teapa lui, scriind sute de tomuri de apologetică și polemică creștină. Dacă nu ar fi existat mentalitatea de luptători ai acestor duhovnici, acești raționaliști ar fi putut provoca mult mai multe daune.

CREAȚIONISMUL MODERN ȘI APOLOGETICA: Cu toate că apologetica și polemica creștină au fost puternice în primele cinci veacuri ale Bisericii, au intrat apoi într-un fel de amorțeală pentru aproape o mie de ani. A fost perioada în care Biserica Romano-catolică a dominat lumea creștină cu o mână de fier. În loc să expună raționamente și să discute cu oponenții, Biserica a găsit mai lesne și mai bine să îi omoare. Glasurile care i se opuneau nu mai erau auzite în public, din cauza pericolului de pierdere a vieții.

Astăzi foarte puțini mai știu că de la jumătatea secolului al patrulea până la jumătatea celui de al paisprezecelea, Biserica romano-catolică s-a implicat într-o luptă puternică pentru putere eclesiastică și temporală. În această luptă, oamenii ei au redus la tăcere, au torturat și ucis milioane de oameni dizidenți. În inimile acestor victime s-a iscat o revoltă, îndeosebi în ceea ce privește gânditorii din Europa. Cu toate acestea, domnia dictatorială a Bisericii i-a împiedicat să se exprime. Astfel că atunci când Reforma le-a dat libertatea după care tânjeau, gânditorii aceștia s-au interpus ca un adevărat torent în fața Bisericii.

Odată ce majoritatea oamenilor înverșunați nu pricepeau diferența între biserica romano-catolică, biserica adevărată a lui Hristos și pe Hristos cel biblic, ei s-au opus și au respins toate aceste lucruri simultan. Ca în cazul aruncării pruncului odată cu apa din scăldătoare. Această respingere a creștinismului a fost coroborată cu apariția unei legiuni întregi de gânditori, filosofi și mișcări anticreștine. În decursul secolului al nouăsprezecelea, numărul acestor inși și mișcări anticreștine a ajuns covârșitor. Ceea ce îi unea era pur și simplu opoziția față de Biblie și creștinism.

Totuși, deoarece ideea de creare a omului era larg acceptată de mase (inclusiv de oameni cu educație înaltă), era dificil pentru ei să se lepede de autoritatea Bibliei. Oponenții erau convinși că numai respingerea Bibliei le va rezolva problema. Pe la mijlocul secolului al nouăsprezecelea, era o atmosferă de pregătire și de expectativă a lansării unei provocări adresate creștinismului. Însă factorul crucial care să fi făcut asta nu se zărea nicăieri.

Teoria evoluției apăruse deja, însă exista doar în formă filosofică. Apariția științei moderne i-a convins pe acești oponenți ai creștinismului că până și cea mai bună speculație filosofică nu stă în picioare până când nu i se conferă o bază științifică. Era momentul potrivit pentru ca Charles Darwin să propună a sa Teorie a evoluției. Pentru prima dată, cineva a fost capabil să avanseze această ipoteză în forma unei teorii ȘTIINȚIFICE! Acesta a fost și motivul pentru care toate aceste mișcări au înghițit fără a mesteca și imediat teoria lui Darwin, care a devenit erou peste noapte.

Lucrurile s-au schimbat repede și această teorie a copleșit teologia, schimbându-se și raportul de influență la finele secolului al nouăsprezecelea. Tot în această perioadă necredincioșii cu diplome în teologie au ajuns în poziții puternice în universitățile germane. Unii dintre acești evoluționiști europeni și americani i-au convins destul de repede pe unii teologi, îndeosebi în Germania, că evoluția este un fapt. O parte a acestor teologi nestatornici au început, la rândul lor, să îi convingă pe alți teologi și profesori de seminar că e momentul ca evoluția să fie acceptată de creștini ca fapt.

Cei mai dârji dintre acești teologi au început chiar să susțină că porțiunile din Biblie care abordau chestiunea creației ar trebui să fie abandonate. Germania a oferit un teren ideal de înflorire pentru acești gânditori, deoarece institutele teologice germane erau controlate și întemeiate cu bani guvernamentali. Guvernământul era interesat doar de diplomele academice, nu și de faptul că o persoană a renăscut ca și creștin și se supune Bibliei.

Teologii radicali germani neangajați biblic aveau diplome din belșug, nu însă și pe Hristos în inimă. Astfel, ei au pornit tot felul de acte de mercenariat, distrugând crezul în Biblie. Având o programă clară de a distruge încrederea în Biblie, ei au țintit distrugerea temeliilor creștinismului, mai întâi. Mai apoi, odată ce guvernul finanțator era unul liberal, ei au avut puterea financiară de a tipări și răspândi astfel de idei în toată lumea. Și în acest mod, ateii germani (deși se autodenumeau creștini) au fost capabili să influențeze întreaga lume cu teologia lor.

Cu toate acestea, nu toată lumea era dornică să scrie totul împotriva Bibliei. Mulți căutau să susțină cumva ambele convingeri. Acceptarea evoluționismului i-ar fi făcut respectabili în ochii necredincioșilor teologici, dar în același timp acceptarea creaționismului i-ar fi ținut în poziții bune în fața creștinătății evanghelice. Și a început astfel o epocă a compromisurilor. Este epoca în care interpretările de compromis ale Genezei au ajuns o modă. Multe dintre aceste interpretări au devenit foarte răspândite, parțial prin influența lui Scoffield și apoi, prin influența seminariilor care predau idei de compromis.

Compromisul nu este niciodată bun pentru adevăr, deoarece adevărul este cel care suferă cel mai mult când este amestecat cu falsitatea. Astfel, acest talmeș-balmeș de evoluționism și creaționism ar fi distrus până la urmă temeliile biblice până într-acolo încât radicaliștii, umaniștii, evoluționiștii, raționaliștii și ateii ar fi avut mari șanse de succes atacându-i pe creștini. Lucrurile au devenit atât de alarmante încât, în prima jumătate a secolului al XX-lea, era dificil să găsești teologi calificați în SUA sau Europa, oameni care să apere fățiș și fără preget relatarea biblică a creației. Deoarece teologia evanghelică indiană era mai mult o copie a teologiei occidentale, teologii indieni evitau și ei apărarea doctrinei Bibliei despre creație.

Câțiva adventiști de ziua a șaptea americani au fost singurii care au dorit să apere ideea creației pe parcursul acestei perioade. Totuși mai exista o mică rămășiță în unele biserici conservatoare din SUA, grup care dorea să ia o poziție fermă. În prima decadă a secolului al XX-lea, ei au scos 12 cărți cunoscute ca „The Fundamentals” („Fundamentele”). În vreme ce doar o mică minoritate de scolastici ai vremii se identificau cu o poziție favorabilă acestor lucrări, influența lor a ajutat totuși, în cele din urmă, la întoarcerea sorților în favoarea Bibliei.

Creștinii evanghelici americani au început să observe, în anii ’50, că compromisul este o otravă lentă care distruge până la urmă respectul pentru adevăr. Unii din ei s- au reunit și au început să scrie agresiv pe tema apărării plauzibilității istorice și științifice a Bibliei. Acest lucru a dat naștere interesului modern asupra apologeticii și creaționismului. În zorii secolului al XXI-lea, influența acestei revigorări s-a răspândit în toată lumea, iar azi mai mult de 150 de organizații funcționează pretutindeni, dedicate în exclusivitate apologeticii. Influența lor trebuie să fi fost atât de puternică, încât un mare număr de seminarii din toată lumea au început să afirme veridicitatea istorică și științifică a Bibliei.

CÂȘTIGURILE APOLOGETICII MODERNE: Ultima jumătate a secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea au fost perioade când cele mai multe seminare, jurnale și edituri creștine renumite au făcut compromisuri cu evoluționismul și raționalismul. Acest lucru a produs un asemenea scepticism în mintea creștinului de rând, încât foarte puțini au mai avut curajul de a lua o atitudine publică întru apărarea Bibliei sau a credinței lor.

Până la urmă, toate aceste evenimente i-au lăsat pe creștini (îndeosebi pe cei tineri) într-o stare deplorabilă, în vremuri dominate de raționalism. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care creștinii nu au avut curajul de a se opune mișcărilor antibiblice, antisociale și imorale din anii ’40 și’50, ele culminând cu acceptarea fățișă a imoralității în SUA anilor ’60.

Totuși, de la nașterea creaționismului și apologeticii moderne, a început să prindă viață o mișcare de revigorare printre creștinii evanghelici. Această categorie a devenit destul de vocală și agresivă în anii ’60, iar în deceniul următor au început să exercite o influență semnificativă printre teologi, gânditori și predicatorii Bibliei de pretutindeni. Mii de cărți apologetice, sute de reviste și zeci de mii de articole au fost scrise în apărarea Bibliei, începând cu acele zile. În contrapartidă, acest lucru a dat semnalul unei diminuări a influenței raționaliste și radicaliste asupra creștinilor.

De la mijlocul secolului al XIX-lea și până la mijlocul celui de al XX-lea, raționaliștii au avut atins apogeul, abătând milioane de tineri de la credința și devotamentul lor creștin. Rănile acestei pierderi pot fi văzute în creștinătate chiar și azi, însă aceeași pierdere s-a estompat enorm actualmente, datorită muncii apologeților creștini.

Astăzi, oricine dorește să cunoască ceva despre Biblie, precum și legăturile ei cu știința, evoluția, istoria, arheologia, poate citi oricâte cărți pe această temă. Mii de titluri sunt eminamente disponibile și poți alege oriunde, de la cele mai simple cărțulii, până la cele mai detaliate și tehnice. Astfel, mișcarea de apologetică modernă a fost aptă să pună stăpânire pe calea pe care raționaliștii făcuseră să sângereze biserica creștină. Mai mult, această mișcare a reușit să restaureze credința puternică a multor oameni care căzuseră pradă îndoielii. În același timp, ea a fost capabilă să întărească credința multora care voiau să afle care este adevărul în acest conflict.

Importanța apologeticii

Vechiul și Noul Testament deopotrivă subliiază că apărarea credinței este o parte importantă a vieții spirituale. De aceea ambele Testamente conțin numeroase pasaje apologetice. Duhovnicii evrei și cei ai bisericii au înțeles aceste beneficii, drept care ei au dedicat un timp considerabil în respingerea argumentelor ridicate împotriva credinței creștine.

O lecturare atentă a scrierilor apologetice ale Bibliei și ale duhovnicilor va arăta că natura atacurilor s-a schimbat de la o generație la alta, precum și că replica trebuie mereu croită pentru a întâmpina necesitățile fiecărei generații. În pofida acestor abordări și accente schimbătoare, scopul apologeticii a rămas neschimbat în decursul mileniilor care au trecut.

SCOPURILE STATORNICE ALE APOLOGETICII: Metodele și prioritățile apologeticii creștine țin pasul cu schimbările vremii, însă scopurile rămân aceleași, ele fiind:

1. De a respinge toate acuzațiile aduse împotriva Bibliei și credinței creștine.

2. De a demonstra că doar Biblia și traiul creștinesc funcționează bine în viața actuală, precum și că numai Biblia și credința creștină oferă pace permanentă și fericire.

3. De a înlătura îndoielile sincere din inima credincioșilor și a necredincioșilor, astfel încât obstacolele către creșterea și stabilitatea credinței lor să fie dărâmate.

4. De a oferi SUFICIENTE dovezi pentru obținerea scopurilor mai sus menționate. Este necesar pentru un apologet să înțeleagă diferența dintre dovada suficientă și cea completă.

Deoarece omul este finit și limitat în cunoaștere și percepție, dovada completă, totală nu este niciodată posibilă, pentru nimic. Dovada totală este posibilă doar dacă fiecare caz de pe lumea aceasta, legat de sbuiect, este examinat. Acest lucru este imposibil, omenește vorbind. De aceea erudiții nu insistă asupra unei dovezi totale pentru vreun lucru anume, din orice branșă a științei sau istoriei. În schimb, totul se decide pe bazele unei dovezi suficiente. La fel și în cazul apologeticii creștine.

Ce poate face apologetica

Apologetica creștină este un subiect în continuă dezvoltare, cu argumentele întâlnite în fiecare zi ea devenind din ce în ce mai puternică. În cadrul unui subiect cu o extindere atât de rapidă, oamenii pot adesea să uite sau să scape din vedere rolul jucat de subiectul în sine, de apologetică. Și acest lucru transpare în mod deosebit în cazul apologeticii creștine.

Astfel, patru moduri de gândire diferite se pot vedea, din timp în timp, în privința apologeticii creștine, nu toate fiind valide sau consonante cu Biblia. Ele sunt următoarele:

SCEPTICISMUL: În pofida acceptării, în genere, a apologeticii, există un mic grup de oameni care sunt complet sceptici în privința apologeticii creștine. Ei nu văd nici o valoare în apologetică, chiar opunându-se apărării credinței creștine.

Cei mai mulți sceptici sunt oameni care evită confruntarea cu problemele din viața reală. Mai mult, trec totalmente cu vederea numeroase pasaje din Biblie, pasaje care încurajează activitatea apologetică. Acest grup este însă doar o minoritate microscopică în creștinătate, neavând gânditori serioși sau teologi care să pledeze în favoarea sa.

RAȚIONALISMUL CREȘTIN: Potrivit acestei idei, rațiunea poate demonstra sau dovedi complet validitatea poziției creștine. Astfel că tot ce trebuie este doar să etalezi un set comprehensiv de argumente favorabile Bibliei în fața cuiva, iar acel om va fi capabil să vadă adevărul. Totuși, știm cu toții că lucrurile nu sunt atât de luminoase pe cât ar vrea această perspectivă să susțină. Raționalismul creștin se bizuie prea mult pe capacitatea inteligenței/intelectului uman de a percepe și recunoaște adevărul. Susținătorii acestui mod de gândire au atâta încredere în înțelepciunea omului decăzut, încât exclud rolul sau necesitatea ca Sfântul Duh să lumineze decăzutele și păcătoasele ființe omenești. Deși foarte interesant, acest punct de vedere nu a fost niciodată prea mult acceptat în rândul apologeților creștini.

CREȘTINISMUL LOGIC: Potrivit acestui punct de vedere, rațiunea este punctul de pornire a tuturor lucrurilor și astfel va fi necesar un lung drum până la descoperirea adevărului spiritual; ultimii pași ai acestui proces revin credinței. Această idee este ceva mai biblică decât primele două, însă nu este în întregime corectă.

Unii partizani ai creștinismului logic au mers până la extrem, afirmând că odată ce Dumnezeu poate fi cunoscut și înțeles numai prin revelația naturală, nu mai este nevoie deloc de Biblie. Apologeții creștini nu au subscris niciodată sau nu prea mult acestui punct de vedere.

RAȚIUNEA AJUTĂ CREDINȚA ÎN MOD CATEGORIC: Este opinia susținută cel mai mult de scolasticii evanghelici și fundamentaliști. Potrivit ei, credința este punctul de start al tuturor lucrurilor din cadrul creștinismului; odată ce credința s-a înrădăcinat, se poate arăta că este conformă cu adevărul și rațiunea. Este un punct de vedere sustenabil biblic și acceptabil, iar el va forma coloana vertebrală a acestui curs de apologetică. Astfel, apologeții creștini evanghelici folosesc apologetica nu pentru a crea credința, ci pentru a ajuta la crearea și păstrarea credinței. Chiar și în această sarcină, apologetul depinde de rolul jucat de Dumnezeu, Sfântul Duh, în ajutorul dat la comunicarea mesajului către oameni. Receptorii trebuie și ei ajutați de Sfântul Duh, pentru a putea înțelege și primi mesajul.

Scopul apologeticii

Așa cum am spus mai înainte, apologetica creștină este o disciplină cu dezvoltare rapidă. Astfel poate fi posibil să apară neînțelegeri sau confuzii privind rolul, scopul și contribuția apologeticii. Studenții ar trebui să aibă mare grjă, să observe ce înseamnă apologetica și ce nu înseamnă. Următoarele idei vor ajuta la clarificarea unora dintre aceste chestiuni.

APOLOGETICA ESTE O ACȚIUNE OMENEASCĂ: Scopul dezvoltării unei descipline precum apologetica este acela de a apăra plauzibilitatea Bibliei. Ca atare, acest scop comportă atât veridicitatea relatărilor scripturale, cât și premisele pe care stă credința creștină. Cu toate acestea, apologetica creștină nu este o activitate direcționată către Biblie. Cu alte cuvinte, scopul apologeticii creștine nu este de a apăra Biblia cu atitudinea că ea ar fi o carte neajutorată. În schimb, este o operațiune desfășurată de om, menită să îi ajute pe cei care sunt zăpăciți sau nedumeriți din pricina îndoielilor. Biblia este apărată în fața lor, astfel ca ei să poată înfrânge dubiile pe care le au.

Scriptura se poate apăra singură destul de bine. Ea a rezistat asalturilor, cu succes, timp de patru mii de ani, în vreme ce criticii și acoliții lor au pierit rând pe rând. De aici și faptul că scopul apologeticii nu este de a da o mână de ajutor Scripturii, ci de a-l ajuta pe solicitantul sincer. Așadar, apărarea Bibliei este etalată nu pentru a păstra Scriptura în sine, ci pentru a păstra credința celui care are nevoie. Aici constă și caracterul de „operațiune omenească”.

Înțelegerea acestei operațiuni omenești este necesară atât pentru a-i ajuta pe cei care necesită serviciile apologeticii, cât și pe cei care nu au nevoie. Bisericile noastre au o mulțime de oameni care nu au avut vreodată probleme cu credința lor. Nu s-au îndoit niciodată de ceva din Biblie, nici nu au avut de înfruntat vreun atac care le țintea credința în Hristos. Mulți dintre ei ar putea fi alarmați, vasăzică, atunci când aud de „apologetică”. Încep să creadă că apologetul încearcă să apere Biblia de dragul de a o apăra – pentru a DEMONSTRA că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu.

Dat fiind că acești oameni nu s-au confruntat aproape niciodată cu provocări adresate credinței lor și știind că Scriptura nu trebuie să fie apărată de om, ei tind să devină sceptici sau ostili în privința apologeticii. Și până când apologetica nu le lămurește rolul jucat de factorul uman, există posibilitatea ca ei să respingă apologetica din cauza ignoranței.

Ca atare, pentru a-i calma pe cei neliniștiți, apologistul trebuie să înțeleagă el în primul rând motivul și țelul apologeticii. Doar după ce va desluși limpede aceste noțiuni, va putea să se angajeze în metodele apologeticii cu o motivație adecvată și într-o manieră corespunzătoare față de auditoriu. El va avea de priceput că nu orice creștin este o țintă a sa. Doar o persoană cu o astfel de percepție va putea să le înlesnească calea creștinilor rigizi și sceptici, dar temători de Dumnezeu.

APOLOGETICA ARE LIMITELE EI: deoarece apologetica este o acțiune a factorului uman, ea nu poate fi vreodată întrebuințată pentru a dovedi că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce poate face cel mai bine în această chestiune este să indice caracterul neobișnuit al Bibliei în probleme de unitate, acuratețe, consistență, istorie și putere de schimbare a traiului. Restul este la latitudinea celui care necesită serviciile apologeticii. Acceptarea Bibliei drept cuvânt al lui Dumnezeu vine doar printr-un act de credință, act în care apologetica poate juca cel mult un rol de sprijin.

Așadar, scopul apologeticii nu este nici de a confirma Biblia ca și cuvânt al Domnului, nici de a crea credința în mintea scepticului. În schimb, țelul ei este de a ajuta o persoană să vadă că atacurile adresate Bibliei NU sunt valide. Odată ce s-a demonstrat că afirmațiile Bibliei și faptele științifice nu sunt în conflict unele cu altele, este deschisă calea pentru un solicitant sincer de a face saltul spre credință.

ÎNLĂTURAREA BARIERELOR ESTE PRIMA ȚINTĂ: Scopul apologeticii nu este zămislirea credinței, cât înlăturarea barierelor care obstrucționează această cale spre credință. O astfel de înlăturare a factorilor restrictivi adeseori îi ajută pe solicitanții onești să facă saltul către credință și să Îl primească pe Domnul Isus ca Mântuitor personal. Pentru alții, care deja sunt ca și izbăviți, înlăturarea barierelor le facilitează o mai profundă angajare întru Hristos.

INSINUĂRILE RAȚIONALISTE POT CONFERI UN AVANTAJ: Era noastră raționalistă pune o mulțime de insinuări în contrapartidă cu o declarație acceptată ca veridică. Mulți pot crede că acest raționalism va distruge în mod sigur Biblia. Dimpotrivă, este chiar o binecuvântare mascată. Multe pretenții lansate de gânditorii raționaliști ne oferă standarde excelente cu care să ne evaluăm obiectiv propriile afirmații.

Există destule informații și dovezi actualmente pentru a arăta, folosind principiile cele mai bune ale gândirii raționale, că Biblia este o carte unică. Însă nici cea mai impresionantă cantitate de dovezi nu poate forța o persoană care se pretinde raționalistă să creadă, dacă nu vrea. Cu toate că conținutul rațional al creștinismului este pe deplin logic, precis și veridic, apologetica creștină nu este destinată acestor oameni. Apologetica este menită celor care sunt căutători sinceri, care vor să afle onest cât de plauzibil este conținutul Bibliei.

PROCLAMAREA NU TREBUIE MINIMALIZATĂ: Mesajul de mântuire al Bibliei va fi fructuos ori de câte ori este proclamat – chiar dacă există o atmosferă densă de lipsă de credință. Prin urmare, scopul apologeticii nu este de a stabili dumnezeirea Bibliei, în primul rând, pentru ca evangheliei să i se dea crezare.

Necredința nu se va schimba nici măcar atunci când cele mai uluitoare dovezi vor fi etalate. Scopul apologeticii este, așadar, de a ajuta persoana care dorește să își abandoneze necredința pricinuită de îndoieli, printr-un demers sincer și onest.

APOLOGETICA NECESITĂ O RECEPTARE BENEVOLĂ: Apologetica nu este vreun soi de tratament pentru necredință. În schimb, ea este menită să slujească drept vindecare a îndoielilor oneste. Poate face minuni atunci când este expusă la momentul potrivit, în maniera corespunzătoare, pentru ajutarea solicitanților sinceri.

Nu există vindecare a necredinței, exceptând intervenția dumnezeiască. Cel mai bun lucru care poate fi făcut în astfel de cazuri este de a folosi sabia Duhului în repetate rânduri. Ea va discerne și va pătrunde gândurile și intențiile inimii omului. Apologetica, dacă este cazul, trebuie folosită doar după o astfel de spargere a gheții.

APOLOGETICA ÎI AJUTĂ CEL MAI MULT PE CEI CARE CAUTĂ: Apologetica are o valoare definită atunci când cineva prezintă evanghelia necredincioșilor. Căutătorii sinceri și adevărați ai adevărului, fie ei creștini sau necreștini după mediul de proveniență, au în mod categoric dubii care îi împiedică să facă saltul către credința nedisimulată și necesară în Hristos. Apologetica îi poate ajuta să doboare aceste bariere.

Oricum, scopul apologeticii nu este în primul rând să dovedească originea divină a Bibliei, pentru ca evanghelia să poată fi prezentată pe acest temei. Așa ceva ar fi aidoma punerii carului înaintea boilor. Mesajul evangheliei lucrează prin propria sa putere și nu este necesar să convingi un necredincios de această putere. În același timp, pentru acel necredincios, dacă își exprimă îndoielile, apologetica poate fi întrebuințată pentru a-i reliefa unicitatea Scripturii. Făcând asta, mesajele (al evangheliei și cel al apărării ei) sunt plasate într-un cadru adecvat.

APOLOGETICA NU ESTE SCIENTISM: Scientismul este opinia care afirmă că totul trebuie explicat prin intermediul științei. Este o convingere falsă. Știința modernă a fost dezvoltată doar pentru stiuderea materiei și energiei. Astfel că nimic care nu se încadrează la materie și energie nu poate fi studiat cu ajutorul științei fizicii moderne. Ca atare, apologetul recunoaște că scopul lui nu este acela de a explica totul prin prisma științei. În schimb, el utilizează știința acolo unde există un subiect științific, istoria acolo unde apare un subiect istoric, logica în cazul subiectelor de logică și așa mai departe. El mai recunoaște și că în anumite cazuri, nici unul dintre aceste subiecte nu sunt viabile, iar respectivul subiect se poate înțelege doar prin prisma credinței. În astfel de cazuri, el subliniază noțiunea de credință.

Valoarea practică a studierii apologeticii

Apologetica creștină, ca disciplină distinctă de studiu și comunicare, este veche de cel puțin două mii de ani. Observațiile practice din aceste două milenii, coroborate cu ceea ce spune Scriptura, au dus la o recunoaștere a multor valori practice ale studierii apologeticii.

CONSERVAREA PROPRIEI CREDINȚE: este posibil ca o persoană să fie un bun credincios întru Hristos, dar să rămână și prost informat despre problemele reale din lume. Multe dintre aceste probleme și mișcări încearcă să pună la îndoială credința și, ca atare, dacă persoana aceasta se confruntă brusc cu aceste lucruri într-o bună zi, există posibilitatea unui șoc, a unei surprize și chiar ca acel om să dea înapoi.

Pe de altă parte, dacă cineva are idee măcar despre provocările venind din partea a tot felul de mișcări denaturate, atunci el va fi mai bine pregătit să le înfrunte atunci când apare vreun prilej. Viața spirituală înseamnă luptă, iar o persoană care a studiat tacticile și terenul inamicului este mai bine pregătit pentru război decât cineva care rămâne ignorant.

Renunțarea la exercițiul fizic ne slăbește trupul, în timp ce exercițiul și munca ne întăresc organismul. În același mod, înfruntând cu succes atacurile împotriva Bibliei, o persoană își ajută propria credință să devină mai puternică, pe termen lung.

ABILITATE COMBATIVĂ MAI BUNĂ: Felul în care credința creștină a fost atacată s-a schimbat de la o generație la alta. Unele argumente au reapărut în forță în cadrul fiecărei generații, în timp ce altele sunt eficiente numai pentru o anume perioadă istorică. În același timp, răspunsurile la aceste întrebări au devenit în timp tot mai precise, rafinate și puternice. Nimeni nu poate cunoaște acum liniile de atac sau răspunsurile corespunzătoare fără a studia apologetica.

Un studiu formal și sistematic al apologeticii oferă nu numai un fundal suficient, ci și permite unei persoane discernerea liniilor de raționament și a replicilor care vor avea cel mai bun impact asupra ascultătorilor.

ABILITATEA DE A RECUNOAȘTE TACTICILE RAFINATE ALE INAMICULUI: Fiecare generație de critici este legată de lansarea unor noi obiecții. O persoană care are lacune în pregătirea sau cadrul apologeticii, poate să se găsească subit într-o situație în care nu mai are cuvinte, însă cineva instruit poate să susțină o convingere chiar și atunci când atacurile survin într-o manieră total neașteptată.

De fapt, toate acuzațiile intră în anumite categorii mai generale. O persoană care are măcar o inițiere sistematică în apologie poate să deslușească întrebarea și imediat să discearnă categoria în care această intră. Va fi capabil, ca atare, să își sprijine convingerile fără a rămâne subit fără replică.

AJUTOR ÎNTRU MĂRTURISIRE: În schimbul tuturor activităților enumerate aici, cineva obține treptat ajutor în mărturisirea puternică a lui Hristos. Rezistența raționaliștilor în fața evangheliei a devenit foarte puternică. (Raționaliștii de astăzi nu se mai află doar în exteriorul Bisericii, ci și în sânul ei). Ei exercită o influență considerabilă asupra minții noastre. Astfel că tinerii vin către evanghelie cu multe îndoieli, dubii care îi împiedică să facă un salt spre credință. Cu toate acestea, cineva care are un anumit bagaj de cunoștințe în apologetică poate ajuta un tânăr, atunci când acesta își expune îndoielile cu sinceritate.

Dezinteresul față de apologetica creștină

Printre creștini, există unii care nu sunt interesați deloc și care îi nu încurajează deloc pe cei interesați de apologetică. Ei procedează așa nu din pricina vreunei hibe a apologeticii, ci mai ales din cauza propriilor lor idei eronate și a neînțelegerilor. Astfel de oameni pot fi dispuși în șase categorii:

• – Oameni care nu au avut vreodată vreun dubiu legat de aceste
• – Oameni care nu s-au confruntat vreodată cu atacuri și întrebări venite de la disprețuitorii credinței.
• – Oameni care au înfruntat într-adevăr îndoieli personale și atacuri venite de la alții, însă au fugit de ele și de
• – Oameni care cred că Biblia conține greșeli.
• – Oameni care au devenit insensibili la durerile și problemele
• – Pseudo-apologeți care iubesc prestigiul, însă care nu au stăpânit niciodată cu adevărat acest

CEI CARE NU AU AVUT VREODATĂ DUBII: Dintre toate categoriile, oamenii care nu au avut vreodată astfel de probleme sunt norocoși, însă nu ar trebui să presupună că și altora li s-a întâmplat exact la fel. Nici să creadă că ceilalți au îndoieli din cauză că le lipsește angajamentul duhovnicesc. O persoană sănătoasă nu trebuie să se simtă niciodată mândră în fața uneia bolnave. Răspunsul creștinesc corect este sensibilitatea și compasiunea.

CEI CARE NU S-AU CONFRUNTAT VREODATĂ CU ATACURI: Oamenii care nu au

înfruntat vreodată vreun atac împotriva credinței de la cunoscuții lor, colegii de muncă sau din literatura de largă circulație, nu au nici o justificare presupunând că și ceilalți sunt în aceeași stare de siguranță sau izolare. De fapt, majoritatea oamenilor din rândul tineretului nostru se confruntă cu vreun fel sau altul de atacuri, venite de la colegii sau cunoscuții lor. Așadar, oamenii trebuie să fie sensibili la îndoielile lor, în loc să ignore nevoia de apologetică.

OAMENII CARE FUG (ESCAPIȘTII): Oamenii care s-au confruntat cu îndoieli și atacuri venite din partea altora, însă fug de toate, fac cel mai mare rău – atât lor, cât și altora. Dubiile și temerile nu dispar doar pentru că fugi de ele. Trebuie înfruntate cu obiectivitate și curaj. Cei care spală putina nu își dezvoltă vreodată o viață spirituală echilibrată sau completă. Frica care îi face să fugă în ascunzișuri le va devora treptat liniștea mentală.

OAMENII CARE CRED CĂ BIBLIA AR CONȚINE ERORI: Unii cred că Biblia conține greșeli. Ei preferă estomparea acurateței istorice și științifice a Bibliei. Vor ce e mai bun din ambele tabere (lucru care în sine este o dorință legitimă) și simt că Biblia ar trebui să lase deoparte aceste date, pentru a-și atinge scopul (ceea ce este o idee eronată). În consecință, mulți dintre ei devin destul de ostili când descoperă pe cineva apărând Biblia.

Oamenii care cred că Biblia are greșeli devin neliniștiți când cineva o apără. Din nefericire, și lucru neștiut precis de mulți dintre noi, există mulți astfel de oameni în lumea creștină. Ei se enervează când cineva începe să vorbească de creația literară, istorică sau de altfel a Bibliei, de orice afirmație care spune că Scriptura este dincolo de orice eroare. Ei sunt oameni ai compromisului spiritual și cu siguranță vor ataca pe oricine ia o atitudine fără compromis.

OAMENII INSENSIBILI LA CEILALȚI: Unii oameni ajung, spiritual vorbind, atât de insensibili la ceilalți credincioși, încât chiar și cea mai mică menționare a problemelor sau îndoielilor lor le provoacă mulți nervi, ostilitate și dispreț. Deoarece apologetica începe cu presupunerea că oamenii pot avea probleme și dificultăți în a crede în Biblie, orice menționare a acestui subiect acționează ca o mare provocare la adresa celor insensibili.

Oamenii care au devenit insensibili la nevoile și necazurile celorlalți nu sunt vreodată capabili să aprecieze corect problemele acelor semeni. Majoritatea acestor insensibili trăiesc într-o lume artificială creată de ei înșiși, acolo nefiind nevoie să fie simțitori la necesitățile altora. Astfel, ei devin din ce în ce mai împietriți față de ceilalți, oamenii care se confruntă cu problemele și dilemele vieții lumii reale.

PSEUDO-APOLOGEȚII: Lumea creștină are mulți pseudo-apologeți. Îndeobște, aceștia au o oarecare calificare în științe sau materii umaniste, însă foarte puțină instruire în apologetică. Când se confruntă cu chestiuni care deranjează, ei obișnuiesc să folosească propria experiență de viață pentru a construi un sistem apologetic personal. Fără a avea un fundal de temelie în teologie sau apologetică și neavând contacte cu apologeții creștini, sistemul lor personal de apologetică poate fi destul de deficitar și chiar plin de fisuri. Și totuși, neavând contacte cu apologeții într-adevăr bazați pe precepte biblice, ei continuă să trăiască fericiți cu propria lor marcă de apologetică, în lumea lor mustind de ignoranță.

Mulți dintre ei deslușesc acele deficiențe de îndată ce aud expunerea unui apologet instruit. Mai apoi, se simt de-a dreptul amenințați când îl ascultă pe acest apologet. În loc să își remedieze lacunele în materie interacționând cu apologetul pregătit, ei preferă să recurgă la atacarea acestuia.

Dintre cele șase categorii de oameni menționate anterior, nici una nu are vreo obiecție, validă din punct de vedere biblic, împotriva disciplinei apologeticii creștine. Obiecțiile și opoziția lor izvorăsc din prejudecăți și din ignoranța lor personală. În consecință, apologetul nu ar trebui să își facă griji vreodată în legătură cu opoziția pe care o ridică acești oameni. În schimb, ar trebui să se aștepte la un anume antagonism din partea lor și să încerce să își examineze și să își rafineze mai mult expunerile de apologetică.

Oamenii care cred că Biblia are greșeli, cei care sunt insensibili cu ceilalți și cei cărora nu le convine nimic, cu excepția propriului sistem apologetic își vor vedea lumea personală prăbușindu-se, atunci când vor vedea la fapte un apologet creștin. Nu este o problemă de sorginte teologică. Este mai curând o problemă personală care nu are o rezolvare ușoară. Mai mult, acești oameni nu sunt adevărați căutători de adevăr, solicitanți sinceri ai acestuia. Scopul lor este de a-și impune părerile eronate asupra altora, de aceea conversația lor nu este marcată de umilință sau de spiritul unei căutări libere, obiective. Doar acesta le este țelul: să își impună opiniile greșite asupra celorlalți. De aceea, polemica sau discuția cu dânșii este, de obicei, o pierdere de timp.

Primele trei categorii de oameni sus-menționate ar putea lesne să vrea să asculte un bun apologet, dacă el este dornic să le explice întreaga situație – faptul că o mulțime de căutători au de luptat într-adevăr cu aceste întrebări, precum și că nu ar trebui să fugă de propriile îndoieli. Totuși, ultimele două categorii (cei cu compromisuri și cei insensibili spiritual) s-ar putea să nu fie deloc atât de receptivi. Apologetul ar trebui să fie destul de atent cânt le vorbește, pentru ca nici unul, nici ceilalți să nu piardă timp sau să își iasă din fire.

Domnul Isus Însuși oferă un bun exemplu despre faptul că adevărații căutători de adevăr nu trebuie repeziți. Când Toma, cu îndoielile lui, cere o dovadă a învierii, Domnul nu îi refuză solicitarea. În schimb, cu proxima ocazie, El personal – cu compasiune, îl invită pe Toma să facă o verificare empirică. Domnul a spus „ferice de cei care nu au văzut, dar tot cred”, însă acest lucru nu era vreo admonestare adresată îndoielii, ci doar o comparație a perspectivelor pe care oameni diferiți le aveau despre Domnul Isus. Acest lucru devine foarte clar în lumina a ceea ce Domnul Isus a făcut în cazul altor discipoli, chiar dacă aceștia nu ceruseră.

Cei mai mulți cititori ai Bibliei trec cu vederea faptul că Domnul Însuși a fost primul care să ofere o dovadă empirică TUTUROR discipolilor, chiar și când aceștia nu au cerut dovezi. Evanghelia spune: „Uitați-vă la mâinile și picioarele Mele, Eu sunt; pipăiți-Mă și vedeți: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeți că am Eu.” (Luca 24:39).

Îndoielile despre cele duhovnicești sunt obișnuite chiar și printre creștinii devotați. Dacă astfel de oameni sunt sinceri, apologetul cu siguranță trebuie să îi ajute, asemenea celor făcute de Domnul cu Toma și ceilalți discipoli.

Opoziția față de apologetică

Există unii creștini care se opun chiar ideii de apologetică. Ei o fac din multe motive, unele fiind cele care urmează:

NEÎNCREDEREA ÎN RAȚIUNE: Unii se opun apologeticii deoarece ei sunt complet neîncrezători în legătură cu rațiunea umană pe tărâmul duhovnicesc. Potrivit lor, credința și rațiunea sunt plasate în compartimente complet separate, nici una dintre ele neavând vreun rol în domeniul celeilalte. Pentru dânșii, rațiunea este pentru lumea firească, în timp ce credința este pentru cea duhovnicească, spirituală. Totuși, o astfel de opinie, care pune adevărul în compartimente, are lacune de coerență. Abordarea creștină a adevărului este una integră, unde trebuie să accepți că credința și rațiunea se amesteca laolaltă în multe aspecte ale adevărului spiritual.

FRICA: Unii oameni se opun apologeticii, deoarece sunt slab pregătiți pentru a răspunde atacurilor. Așa că în loc de a înfrunta problemele, în loc de a ridica o apărare pentru credința ce sălășluiește în ei, preferă să fugă fără preget. Deoarece apologetica este un subiect foarte dificil de studiat și stăpânit, fuga de realitate este mai ușoară pentru ei, decât înfruntarea realității. Oricum, lașitatea NU este o cale a gândirii sau practicii creștine.

Credința este punctul de start al creștinismului, iar odată ce credința a zidit creștinătatea, se poate arăta că este consistentă cu adevărul și rațiunea. Există oameni care vor fi întăriți în credință, dacă li se arată consistența ei – și aceasta este sarcina apologetului, de a ajuta fiecare solicitant.

OPOZIȚIA OARBĂ ȘI BENEVOLĂ: Mulți se opun apologeticii creștine din pricina ignoranței lor. Astfel de oameni se pot angaja în conversații reciproce și o explicație rezonabilă îi va convinge că poziția lor este pe temelii putrede. Totuși, unii se opun benevol apologeticii creștine și creaționismului biblic și din cauza încăpățânării lor. Cu astfel de inși, o conversație este îndeobște o pierdere de timp.

Toți apologeții serioși trebuie să se aștepte la o anume ostilitate. Nu trebuie să își piardă timpul nici făcându-și griji în legătură cu atacul care va urma, nici în privința încercării de a contracara părțile ostile. Ei trebuie să realizeze că o persoană care se opune benevol apologeticii nu este un solicitant sincer al adevărului. Mai mult, nu există leac pentru a vindeca opoziția benevolă.

Ca rezumat, putem spune că fiecare apologet ar trebui să se aștepte la o ostilitate puternică din partea unor oameni, însă trebuie să fie calmi și conciși în fața acestora, de dragul eficienței proprii.

Dezbaterile publice cu oameni ostili

Scopul apologeticii creștine nu este de a câștiga dezbateri, ci de a stabili adevărul. Generația noastră este cunoscută pentru lipsa de timp în ascultarea dezbaterilor prelungite, abundente în oameni superficiali și în cuvinte pompoase. Într-un astfel de ambient NU este o strategie bună discutarea adevărului spiritual. Astfel că apologetul trebuie să evite dezbaterea în public, exceptând auditoriul matur, format dintr-un număr nu foarte mare de oameni, căutători conduși de un spirit adevărat de descoperitori. Mai mult, cealaltă tabără din dezbatere ar trebui să fie reprezentată de una sau mai multe persoane care nu sunt predispuse la cuvinte grele sau la ridiculizare. Oamenii cu înclinații spre dispreț pot manipula auditoriul într-o asemenea manieră, încât pot ațâța publicul împotriva apologetului, chiar și când acest public nu are nimic împotriva lui.

De asemenea, chiar și când apologetul oferă lecturi propriu zise într-o manieră nepolemică, unii dintre acești oameni (din auditoriu) vor încerca tot ce pot pentru a-l face să se confrunte într-o dezbatere față în față (interlocutori – auditoriu). De obicei aceasta va fi o capcană menită să îl discrediteze pe apologet, printr-o batjocură subtilă. Apologeții trebuie să își dezvolte strategii practice pentru a dejuca astfel de planuri înșelătoare.

Un apologet nu trebuie să uite nici o clipă că un interlocutor stârnit îi poate foarte ușor tulbura prezentarea publică, recurgând la luarea în râs, sarcasm și alte tactici deranjante sau distructive. Nu trebuie să le fie îngăduit să preia frâiele. Apologetul trebuie să își continue expunerea subiectului, fără a îngădui cuiva, plin de spiritul batjocurii, să domine situația. Orice ar spune un astfel de ins va distruge starea de seriozitate a auditoriului, iar odată acest lucru întâmplat, impactul – chiar și al celei mai bune expuneri apologetice – se poate reduce până la zero.

Apologetică prin compromis

Chiar dacă însăși esența apologeticii creștine este lipsa de compromis, unii oameni nu par să priceapa acest lucru. Când acest tip de oameni văd un conflict între două sisteme de gândire, răspunsul lor este că fiecare tabără ar trebui să adopte o poziție de mijloc. Din păcate, acest soi de compromis este o otravă lentă, care face mai mult rău adevărului decât cele mai crunte atacuri direcționate asupra credinței creștine.

Două rapoarte aparent conflictuale pot fi reconciliate reciproc dacă ele reprezintă două aspecte ale unuia și aceluiași adevăr. De exemplu, când patru orbi descriu un elefant în patru rapoarte diferite, conflictul dintre ele poate fi reconciliat printr-o singură fotografie. Sau când patru oameni diferiți raportează culori diferite ale aceluiași cameleon, aceste rapoarte pot fi unificate într-unul singur. Acest lucru este posibil în fiecare asemenea caz, deoarece rapoartele conflictuale prezintă DIFERITE aspecte legate de una și aceeași entitate. Pe de altă parte, dacă rapoartele conflictuale apar din cauza diferențelor fundamentale din sistemul de referință în sine, ele nu pot fi reconciliate.

De exemplu, afirmațiile evoluției și creațiile nu pot fi reconciliate una cu alta, pentru că ele reprezintă două sisteme fundamental diferite, reciproc ostile și exclusiviste. Ele nu reprezintă aspecte diferite ale aceluiași adevăr, ci două sisteme opuse. Ele diferă și sunt divergente chiar de la nivelul ipotetic, astfel că orice tentativă de reconciliere a lor este sortită eșecului. Ceea ce se poate face în astfel de cazuri este eliminarea setului de ipoteze inferioare, astfel încât setul de ipoteze mai bune, care rămâne, să ofere o imagine mai autentică a realității.

Mai departe, ori de câte ori două sisteme opuse sunt sintetizate într-unul singur, adevărul este acela care are întotdeauna de suferit. Când hrana proaspătă este amestecată cu cea alterată, mereu are de suferit cea proaspătă, nu invers. Acest lucru este pricinuit de compromisurile care rănesc și eclipsează adevărul. Cel mai bun exemplu este încercarea de reconciliere între evoluție și creație.

Pentru a unifica principiile radical diferite ale evoluției și creației, trebuie făcute unele compromisuri. Odată ce adepții evoluției nu vor ceda nici un pas din terenul lor, toată povara compromisului va cădea pe umerii creației. În consecință, vom afla că întreaga sinteză evoluție-creație începe cu negarea directă sau indirectă a consemnărilor din cartea Genezei privind creația.

Sinteza dintre evoluție și creație este îndeobște desemnată cu numele de „evoluție teistă”. Există multe nuanțe ale evoluției teiste, însă toate încuviințează faptul că Dumnezeu a folosit evoluția ca metodă de creare a universului. Când sunt invocate astfel de teze, se ridică o întrebare legată de consemnările Genezei privind creația: dacă Dumnezeu a creat totul, inclusiv pe om, folosind evoluția – cum rămâne cu povestea lui Adam, Eva, grădina Edenului, pomul cunoașterii și șarpe. Toți evoluționiștii teiști își asigură cititorii că toate acestea sunt „limbaj poetic” și că ele nu trebuie luate ad literam. Astfel, dintr-o întorsătură de condei, evoluționistul teist abandonează plauzibilitatea scrierii din Geneză. După care urmează temelia pe care stă întreaga doctrină creștină.

De fiecare dată când două sisteme de gândire contradictorii sunt reconciliate unul cu celălalt, adevărul are de suferit. Ideile opozante pot fi sintetizate doar cu prețul adevărului – iar aceasta este o posibilitate alarmantă pentru orice apologet.

În această lucrare luăm o poziție fără preget în favoarea adevărului, a adevărului complet și numai a adevărului. Nu vor fi încercări de insinuare a erorii în adevăr. Zeci de mii de reformatori protestanți și-au sacrificat viața pentru a apăra adevărul exprimat în următoarele declarații:

Sola Scriptura (Doar Biblia) Sola Gratia (Doar Slava)

Sola Fide (Doar Credința)

Solus Christus (Numai Hristos)

Soli Deo Gloria (Doar lui Dumnezeu slavă)

Suntem de partea părinților Reformei fără nici o reținere. Declarațiile de mai sus formează ipotezele pe care această lucrare se sprijină. Odată ce ipotezele joacă un rol foarte important în apologetică, polemică, hermeneutică și teologie, vom dedica o altă lucrare unei discuții despre ipotezele diferitor grupări de creștini, precum și de necreștini.

Despre autori

Dr. Johnson C. Philip este un apologet creștin cu reședința în Ernakulam (oraș în India, nota trad.). El a obținut diploma de doctor în teologie în anul 1984 și de doctor în fizică (pe domeniul cromodinamicii cuantice) în 1991. I s-au conferit Diploma Științifică în medicină alternativă, în anul 2003 și DNYS (Diploma în Naturopatie și Știință Yoghină, nota trad.) în 2004. Până acum, el este autorul a peste 2500 de articole și acte de cercetare și a peste 50 de cărți în domeniile fizicii, comunicării, apologeticii și teologiei. Aici se includ și multe „premiere” indiene, precum o „Teologie sistematică” și o „Enciclopedie a Bibliei” în 4 volume, ambele în dialectul malayalam.

El este membru cu drept de vot în numeroase societăți profesionale, incluzând aici: Creation Research Society (Societatea de Cercetări a Creației), American Scientific Affiliation (Filiala Științifică Americană), The Society Of Christian Philosophers (Societatea Filosofilor Creștini), Indian Physics Association (Asociația Indiană de Fizică) etc.

Dr. Saneesh Cherian este un expert în comunicare și teolog creștin cu reședința în Ernakulam, districtul Kerala. El a studiat pentru o diplomă în teologie și prelat principal la Brethren Biblie Institute (Institutul Biblic Frăția), doctor prelat și doctor în teologie la Școala Internațională de Teologie din India. Este autorul a numeroase cărți și articole. Este și coautor la mai multe manuale de teologie, inclusiv la „Teologia sistematică”, la „Enciclopedia Bibliei”, la un „Dicționar de teologie” și la „Apologetica creștină integrată”, toate lucrări în dialectul malayalam.

---

Anexa 1

Adnotări bibliografice în apologetică

Douglas Groothuis, Ph.D., Denver Seminary

http://www.denverseminary.edu/dj/articles2004/0400/0401.php

Această listă nu se pretinde exhaustivă. Unele cărți sunt enumerate de mai multe ori, dacă ele intră în mai multe categorii.

A. Recomandări menționate și volume de filozofie și apologetică generală

Audi, Robert, ed. The Cambridge Dictionary of Philosophy (Cambridge, 1995; second ed., 1999). O lucrare doar într-un singur volum, excelentă totuși.

1. Craig, Edward, ed. Routledge Encyclopedia of Philosophy. New York: Routledge, 1998. Cea mai bună lucrare contemporană, în mai multe volume. Disponibilă în biblioteci. Există și o variantă restrânsă, într-un singur volum.
2. Edwards, Paul, ed. The Encyclopedia of Philosophy. New York: Collier-Macmillan. 1967. Lucrare clasică a vremii, dar cu unele prejudecăți la adresa creștinismului, lucru care nu se mai regăsește în lucrările recente, precum The Cambridge Dictionary of Philosophy or Routledge Encyclopedia of Philosophy.

3. Evans, C. Stephen. Pocket Dictionary of Apologetics and Philosophy of Religion. Downers Grove: IL: InterVarsity Press, 2002. O lucrare de mici dimensiuni, excelentă. Ideală pentru cei fără sau cu puțină pregătire în aceste domenii.
4. Flews, Anthony, ed. Dictionary of Philosophy, ediția a doua, revizuită. (New York: St. Martin’s Press, 1984). O scurtă lucrare, folositoare celor cu puține cunoștințe filozofice.
5. Geisler, Norman. Baker Encyclopedia of Christian Apologetics. Baker Books,
6. Lucrare care trebuie folosită cu precauție. Nimeni nu poate emite atât de mult material la un nivel calitativ foarte ridicat. Temele filozofice explicite sunt adesea abordate mai bine în alte lucrări.. (De pildă, ideile despre “Alvin Plantinga” nu sunt foarte fericit alese.) Există totuși mult material folositor, cum ar fi eseul despre profeție, problema răului, nașterea Fecioarei, etc.
7. Kreeft, Peter and Ronald Tacelli. Handbook of Christian Apologetics (Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1994). Succintă, bine scrisă, acoperă pe scurt multe teme importante. Defectele lucrării includ opinia despre mântuire în alte religii și o încercare nefericită de a estompa diferențele teologice dintre protestantism și romano-catolicism. Autorii sunt romano-catolici.
8. Weston, Anthony. A Rulebook for Arguments, ediția a treia (Indianapolis, IN: Hackett, 2001). Un îndrumar concis în argumentarea filozofică în scrieri. Nu este scrisă din perspectivă creștină, având chiar câteva contre la adresa creștinismului; o resursă folositoare, totuși. Îi va ajuta pe studenții fără pregătire în filozofie să afle cum să scrie documente personale.
9. American Philosophical Society Home page: http://www.apa.udel.edu/apa. Sub nici o formă un site apologetic, dar există mult material util privind practicarea filosofiei și starea aceastei discipline.

B. Jurnale scolastice recomndate, având adesea referiri apologetice.

1. Faith and Philosophy. Jurnalul Societății Filosofilor Creștini.
2. Journal of the Evangelical Theological Society. Conține îndeobște articole despre studii teologice și teologie, dar și unele materiale despre apologetică.
3. Philosophia Christi. Jurnalul Societății Filosofice Evanghelice.
4. Religious Studies. „Studii religioase”
5. Sophia.

 C. Cărți cu generalități privind apologetica creștină

Cărțile următoare acoperă o diversitate de teme, așa cum am încercat să explic în adnotări. Ele cuprind și un anume spectru de dificultate intelectuală (nu toate de calitate) de la cele de bază (B) la intermediare (I) și avansate (A). (I)/(A) înseamnă: “intermediar spre avansat” ori “între intermediar și avansat.”

Archer, Gleason. Encyclopedia of Biblical Difficulties (Enciclopedia dilemelor biblice). Grand Rapids, Baker, 1982. Un respectat erudit în Vechiul Testament indică probleme majore ale pasajelor din ambele Testamente. (I)

1. Blamires, Harry. The Christian Mind (Gândirea creștină). Servant Publications, 1997; orig. pub.,
2. Chiar dacă unele aspecte corelate de anglicanismul puternic al autorului nu se vor potrivi cu ideile unor evangheliști, Blamires arată lacunele din gândirea creștină, îi subliniază esența și o pune în contrast cu gândirea laică. Un volum clasic. (I)
3. Blomberg, Craig. The Historical Reliability of the Gospels (Plauzibilitatea istorică a Evangheliilor). Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1987. O apărare clasică a creștinismului. (I)/(A)
4. Blomberg, Craig. The Historical Reliability of John (Plauzibilitatea istorică a lui Ioan). Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 2002. O apărare modernă foarte importantă a veridicității lui Ioan.
5. (I)/(A) Burson, Scott R. and Jerry L. Walls. C.S. Lewis and Francis Schaeffer: Lessons for a New Century from the Most Influential Apologists of Our Time (Lecții pentru noul veac despre cei mai influenți apologeți ai vremurilor noastre). Grand Rapids, MI: InterVarsity Press, 1998. O bună expunere a ambilor gânditori, dar autorului îi plac lucruri la Lewis care înclină spre o direcție mai liberală și nu îi place prea mult calvinismul lui Schaeffer. Una peste alta, o carte demnă de atenție. O recenzie mai extinsă a mea în Denver Journal: http://www.denverseminary.edu/dj/articles1999/0500/0501.php (I)
6. Carnell, Edward John. An Introduction to Christian Apologetics (Introducere în apologetica creștină). Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1948. Lucrare de pionierat în “metoda cazurilor cumulative ” în apologetică. O primă carte a strălucitului tânăr lider al noii mișcări evanghelice. (I)
7. Carroll, Vincent and David Shiflett. Christianity on Trial: Arguments Against Anti-Religious Bigotry (Procesul creștinătății: argumente împotriva habotniciei antireligioase). San Francisco: Encounter Books, 2001. Comentariile mele de pe coperta ultimă: “Această carte importantă și bine scrisă arată convingător că creștinismul nu a însemnat o veste proastă pentru civilizație, în ciuda clișeelor răspândite, a jumătăților de adevăr și a minciunilor care susțineau contrariul. Ea arată un caz relevant în care idealurile creștine sunt în spatele multor aspecte benefice ale culturii, inclusiv a științei și educației, a egalității în fața legii, a votului universal, a structurii guvernământului american etc.”
8. Carson, D. A., ed. Telling the Truth (A spune adevărul). Grand Rapids, MI: Eerdmans, 2000. Culegere de eseuri despre cultura postmodernă. Eseuri excelente ne parvin îndeosebi de la Carson și Ajith Fernando. (I)
9. Carson, D.A. The Gagging of God: Christianity Confronts Pluralism. (Tăcerea lui Dumnezeu: creștinismul se confruntă cu pluralismul) Grand Rapids, MI: Baker Books, 1996. (I) O critică biblică și teologică comprehensivă a teologiei pluraliste.
10. Chesterton, G. K. Orthodoxy (Ortodoxia). Ediții multiple. O apărare clasică a ortodoxiei împotriva ereziilor și confuziei. Elocvență rară din anul 1908. Disponibilă în mai multe ediții. (I)
11. Chesterton, G. K. Everlasting Man (Omul nepieritor). Image Books. O apologetică importantă, concisă și bine gândită care l-a influențat considerabil pe C.S. Lewis. (I)
12. Clark, David. Dialogical Apologetics (Apologetica în dialog). Grand Rapids, MI: Baker Books, 1994. O apropiere relevantă față de persoana sensibilă și aspectele relaționale ale argumentelor apologetice.. (I)
13. Clark, Gordon. A Christian View of Men and Things (O privire creștină asupra oamenilor și lucrurilor). Grand Rapids, MI: Baker Books, 1953. Încercări de a deduce perspectivele creștine în diferite probleme, îndeosebi ale epistemologiei. (I)
14. Clark, Gordon. Thales to Dewey: A History of Philosophy (De la Tales la Dewey: o istorie a filozofiei). Trinity Foundation. Publicată inițial ca manual de către o editură laică, această istorie, concentrată pe epistemologie, are o apologetică implicită pentru teismul creștin. Este una dintre acele cărți rare care discută și filozofia lui Isus. O referință importantă. Republicată de Trinity Foundation în câteva ediții. (I)
15. Clark, Kelly James, ed. Philosophers Who Believe (Filozofi care cred). Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1993. Filozofi creștini de seamă, precum Alvin Plantinga, Stephen T. Davis sau Nicholas Wolterstorff, explică de ce anume cred în creștinism.
16. Copan, Paul, ed. Will the Real Jesus Please Stand Up? (Va lua Isus atitudine?) Grand Rapids, MI: Baker Books, 1998. O dezbatere între William Lane Craig și John Crosson, cu răspunsuri și de la alții (inclusiv Craig Blomberg) despre ambele posibilități ale problemei. (I)
17. Copan, Paul. Ronald Tacelli, eds. Jesus’ Resurrection: Fact or Fiction? (Învierea lui Isus: fapt real sau ficțiune?) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 2000. Dezbatere între William Lane Craig și Gerd Ludeman, cu răspunsuri și de la alții privind ambele părți ale chestiunii. (I)
18. Corduan, Winfried. Neighboring Faiths: A Christian Introduction to World Religions. (Credințe învecinate: o introducere creștină în lumea religiilor). Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1998. Include un capitol important despre religia nativilor americani, un subiect nu prea abordat în acest tip de lucrări. (I)

18. Corduan, Winfried. No Doubt About it (Fără nici o îndoială) (Nashville, TN: Broadman, Holman, 1997). O lucrare de apologetică excelentă și foarte cuprinzătoare. Ușor de lecturat, îndeamnă la cugetare. (B)/(I)
19. Cowan, Steven, ed. Five Views of Apologetics. (Cinci păreri despre apologetică). Grand Rapids, MI: Zondervan,1999. Prezentări și critici de la William Lane Craig (apologetică clasică), Gary Habermas (evidențialism); Paul Feinberg (metoda cazurilor cumulative); John Frame (ipotetică); și Kelly James Clark (epistemologie reformată). Găsiți recenzia mea la această lucrare la: http://www.denverseminary.edu/dj/articles2000/0400/0401.php (A).
20. Craig, William Lane. Reasonable Faith: Christian Truth and Apologetics. (Credința motivată: adevărul creștin și apologetica)Wheaton, IL: Crossway Books, 1994. O terapie excelentă și convingătoare făcută de un filosof creștin de frunte. Nimic despre problema răului sau a creaționism-evoluționismului, însă. (I)/(A)
21. Dembski, William, ed. Mere Creation: Science, Faith, and Intelligent Design. (Știința, credința și designul inteligent) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1998. Material care deschide drumuri, provenit de la o conferință importantă despre designul inteligent. Contribuții ale lui Phillip Johnson, Michael Behe și a altor personalități. (I)/(A)
22. Dembski, William. Intelligent Design. (Designul inteligent) Downers Grove, InterVarsity Press, 1999. Afirmații importante despre teoria din spatele Mișcării Designului Inteligent. (I)/(A).
23. Downing, David. Most Reluctant Convert: C.S. Lewis’s Journey to Faith. (Convertitul cel mai reticent: Călătoria lui C.S. Lewis către credință).Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 2002. Expunere excelentă a motivelor pentru care Lewis a trecut de la ateism la creștinism. Lucrarea are astfel și caracter biografic, și semnificație apologetică. (I)
24. Edwards, Paul. Reincarnation: A Critical Examination. (Reîncarnarea: o examinare critică) New York: Prometheus Books, 1996. Edwards este ateu, așa că unele din argumentele contra reîncarnării(de pildă, mintea nu poate exista separată de corp) se îndreaptă și împotriva convingerilor creștine despre viața de apoi. Cu toate acestea, the argumentele specifice contra noțiunilor de karma și vieți anterioare se aplică și în apologetica creștină. (I)
25. Evans, C. Stephen. Philosophy of Religion. (Filosofia religiei)Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1985. O introducere excelentă în subiect, deloc simplistă, oferind multe idei apologetice importante. (I)
26. Erickson, Millard. Truth or Consequences. (Adevăr sau consecințe)Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 2001. O privire cuprinzătoare și atentă asupra postmodernismului. Unul dintre cele mai bune tratate evanghelice disponibile.
27. Geisler, Norman and Paul Hoffman, eds. Why I Am A Christian. Leading Christians Explain Why They Believe. (De ce sunt creștin. Creștini de frunte explică de ce anume cred) Grand Rapids, MI: Baker Books, 2001.Contribuții foarte bune ale erudiților de vază, precum William Lane Craig, Gary Habermas și Hugh Ross, despre mai multe subiecte de apologetică standard. (B)/(I)
28. Geisler, Norman și Abdul Saleeb. Answering Islam. (Răspunsuri către islam) Grand Rapids, MI: Baker Books, 1993. Examinează Islamul thologic și istoric, dând argumente apologetice împotriva pretențiilor acestuia de a uzurpa creștinismul against. (I)
29. Geisler, Norman. Christian Apologetics. (Apologetica creștină) Grand Rapids, MI: Baker, 1976. Acordă o atenție extinsă metodologiei apologeticii, indică părerile larg răspândite necreștine, și dezvoltă o abordare neo-tomistă în apărarea creștinismului evanghelic.
30. Geivett, Douglas R. and Gary R. Habermas, eds. In Defense of Miracles: A Comprehensive Case for God’s Action in History. (În apărarea minunilor: un caz comprehensibil pentru intervenția lui Dumnezeu în istorie). Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1977. Contribuții excelente de la scolastici de vază, precum William Lane Craig, Stephen T. Davis, și David Clark, privind aspectele importante ale chestiunilor miracolelor. (I)
31. Groothuis, Douglas. Unmasking the New Age: Is There a New Religious Movement Trying to Transform Society? (Demascarea New Age: există o nouă mișcare religioasă care încearcă să transforme societatea?)Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1986. Expunere și analiză a gândirii New Age actuale. Se adresează însă și subiectelor generale a ceea ce se cheamă “noua spiritualitate” sau doar “spiritualitate.” (I)
32. Groothuis, Douglas. Confronting the New Age: How to Resist a Growing Religious Movement. (Confruntarea cu New Age: cum să rezistăm unei mișcări religioase care ia amploare). Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1988. O abordare apologetică și pragmatică a ideilor globale ale New Age și ale manifestărilor sociale ale acesteia. (I)
33. Groothuis, Douglas. Christianity That Counts: Being a Christian in a NonChristian World. (Creștinismul care contează: a fi creștin într-o lume necreștină). Grand Rapids, MI: Baker Books, 1994. O colecție de eseuri despre etică, cultură și apologetică Include capitole importante de Rebecca Merrill Groothuis despre avort și închinare . (B)/(I)
34. Groothuis, Douglas. Are All Religions One? (Sunt toate religiile una și aceeași?)Downers Grove,IL: InterVarsityPress, 1996. O cărțulie care compară creștinismul, islamul și hinduismul nondualist, pentru a arăta că religiile nu sunt toate unul și același lucru. (B)/(I).
35. Groothuis, Douglas. Jesus in an Age of Controversy. (Isus în epoca controversei) Eugene, OR; Wipf and Stock reprint, 2002. Apără perspectiva biblică mai ales împotriva alternativelor New Age. Nu se mai tipărește în SUA; disponibilă la biblioteca Seminarului Denver și la editurile Kingsway din UK. (I)
36. Groothuis, Rebecca Merrill. Women Caught in the Conflict: The Culture War Between Traditionalism and Feminism. (Femeile prinse în conflict: războiul cultural dintre tradiționalism și feminism) Wipf and Stock reprint, 1997. O analiză premiată și rațională a logicii din dezbaterile sexului feminin în cadrul bisericii. (I)
37. Groothuis, Rebecca Merrill. Good News for Women: A Biblical Picture of Gender Equality. (Vești bune pentru femei: o ilustrare biblică a egalității sexelor) Grand Rapids, MI: Baker Books, 1997. O abordare atentă a teologiei și hermeneuticii din polemica sexelor. Important material pentru apologetică, dată fiind percepția culturii noastre despre creștinism ca misogin. (I)
38. Guinness, Os. The Dust of Death. (Țărâna morții) Crossway, 1994. Publicat inițial în 1973 (de InterVarsity) și acum revizuit, acest studiu de filozofie despre contracultură are încă valoare apologetică, prin critica ei adusă umanismului laic și misticismului răsăritean. (I)
39. Guinness, Os. The Gravedigger File. (Dosarul groparului) Downers Grove, IL: InterVarsity Press,1983. Explică condițiile sociale – privatizarea, pluralismul, laicizarea – lucruri care tind să împiedice mărturisirea creștină. Scrisă în stil satiric. Oferă un important material din sociologia religiei și îl face mai accesibil. (I).
40. Guinness, Os. Fit Bodies, Fat Minds. (Trupuri în formă, minți supraponderale) Grand Rapids, MI: Baker Books, 1994. O scurtă dar puternică afirmație despre anti-intelectualismul din evanghelismul american și ce se poate face în acest sens. (I)
41. Guinness, Os. God in the Dark. (Dumnezeu în întuneric) Wheaton, IL: Crossway, 1994. Tratat clasic în problema îndoielii din viața creștină. Publicată inițial de editura InterVarsity Press, ca și lucrarea In Two Minds. (În două gândiri) (I)
42. Guinness, Os. Long Journey Home. (Lungul drum spre casă) Colorado Springs, CO: Waterbrook, 2001. O carte rară de apologetică, orientată spre persoana care înclină să creadă că există ceva mai presus în viață, persoană care nu a subscris încă la creștinism. (B)
43. Guinness, Os. A Time for Truth. (Vremea adevărului) Grand Rapids, MI: Baker Books, 2000. Critică scurtă, dar elocventă despre pierderea postmodernă a adevărului și o chemare la restaurarea lui. (I)
44. Habermas, Gary. The Historical Jesus. (Isus, personajul istoric) Joplin, MO: College Press, 1996. Excelentă lucrare despre dovezi istorice și extra-biblice pentru Isus. (I)
45. Halverson, Dean, ed. Compact Guide to World Religions. (Ghidul compact al religiilor lumii) Minneapolis, MN: Bethany House Publishers, 1996. Expunere introductivă foarte bună și angajament apologetic în religiile importante. Conține și material apologetic suplimentar. (B)
46. Henry, Carl F. H. God, Revelation, and Authority. (Dumnezeu, revelația și autoritatea) 6 volume. Wheaton, IL:Crossway Books, 1999. Această lucrare monumentală, erudită și cuprinzătoare despre teologia filosofică acoperă multe teme pertinente de apologetică. Scrisă de un intelectual evanghelic de căpătâi, care a ajutat la aprinderea și susținerea evanghelismului modern. (I)/(A)
47. Jenkins, Philip. Hidden Gospels: How the Search for Jesus Lost Its Way. (Evangheliile tăinuite: cum s-a rătăcit căutarea lui Isus)Oxford University Press, 2001. O privire critică la impulsul din spatele reconstituirii lui Isus de către scolasticii liberali. Puteți vedea recenzia mea în The Christian Research Journal, on line la www.equip.org. (I)
48. Johnson, Phillip E. Darwin on Trial, (Darwin la judecată) ediție revizuită Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1993. O critică penetrantă a teoriilor naturaliste de macro-evoluție, pe baza problemelor logice și probatorii ale teoriei în sine. (I)
49. Johnson, Phillip E. Reason in the Balance: The Case Against Naturalism in Science, Law, and Education. (Rațiunea în balans: cazul împotriva naturalismului în știință, lege și educație). Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1995. Reliefează principalele implicații ale naturalismului și ale problemelor lui filosofice. (I)
50. Johnson, Phillip E. Defeating Darwinism by Opening Minds. (Înfrângerea darwinismului prin deschiderea minții) Downers Grove,IL: InterVarsity Press, 1997. Varianata simplificată a lucrării Darwin on Trial cu un accent pe sublinierea problemelor de logică în darwinism. (B)
51. Johnson, Phillip E. Objections Sustained. (Obiecții admise) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1998. O colecție de eseuri despre evoluție și cultură. (I)
52. Johnson, Phillip E. The Wedge of Truth. (Icul adevărului) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 2000. Explică raționamentul Mișcării Designului Inteligent în încercarea de a înlătura dominația naturalismului în știința modernă. (I)
53. Keener, Craig and Glenn Usry. Defending Black Faith: Answers to Tough Questions About African-American Christianity. (Apărarea credinței negre: răspunsuri la întrebări grele despre creștinismul afro-american) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1997. O continuare a volumului Black Man’s Religion (Religia omului negru – vezi mai jos). (I)
54. Kierkegaard, Soren. The Sickness Unto Death. (Boala de moarte) Kierkegaard nu este tocmai un apologet, cel puțin nu unul tradițional. Într-un fel, el a fost fideist. Oricum, această carte bine scrisă oferă un soi de apologetică asupra perspectivei creștine despre păcat – un element de răscruce chiar pentru convertirea mea. Această carte m-a impresionat în anul 1976. (A)
55. Lewis, C.S. Mere Christianity. (Creștinismul de rând). Ediții multiple. Utilă pentru argumentul moral și dumnezeirea lui Isus; slabă în unele puncte teologice, cum ar fi ispășirea. Scrisă cu măiestrie, oricum. (B)/(I)
56. Lewis, C.S. The Abolition of Man. (Abolirea omului) MacMillan, 1947. Un strălucit atac la adresa naturalismului relativist. (I)
57. Lewis, C.S. Miracles: A Preliminary Study. (Miracolele: studiu preliminar) New York: MacMillan Publishing Co., Inc, 1978. Studiu clasic despre supranaturalism în creștinism, în corelare cu naturalismul și panteismul. (I)
58. Lewis, C.S. God in the Dock. (Dumnezeu în boxa acuzaților) (Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1970). O culegere extraordinară de eseuri, multe legate de apologetică. (I) A se vedea îndeosebi eseul “Apologetica creștină.”
59. Lewis, Gordon. Testing Christianity’s Truth Claims. (Testarea afirmațiilor creștine despre adevăr) University Press of America, 1990. O analiză foarte bună despre diverse metodologii apologetice moderne, cu o reliefare specială asupra lui E. J. Carnell. (I)
60. McGrath, Alister E. Intellectuals Don’t Need God and Other Modern Myths. (Intelectualii nu au nevoie de Dumnezeu și de alte mituri moderne).Grand Rapids, MI: Zondervan, 1993. O abordare generală utilă apologeticii moderne, mult mai bună decât A Passion for Truth (Patima pentru adevăr), lucrare pe care am criticat-o în cartea mea, Truth Decay (Decăderea adevărului). (B)/(I)
61. Montgomery, John Warwick. Faith Founded on Fact. (Credința întemeiată pe fapt) 1978. Montgomery este unul dintre apologeții evidențialiști de frunte, cu o lungă și distinsă carieră de dezbateri și publicații. Colecție excelentă de eseuri.
63. Moreland, J.P. Love Your God With All Your Mind. (Iubește-ți Dumnezeul cu toată puterea minții) Colorado Springs: NavPress,1997. Excelentă introducere în gândirea în dezvoltare a unui creștin, cu multe sugestii practice (despre biserică și obiceiurile religioase personale) precum și cu argumente filosofice. (I) Moreland, J.P. Christianity and the Nature of Science. (Creștinismul și natura științei) Grand Rapids, MI: Baker Books, 1989. Lucrare de înalt nivel despre relația filosofiei științei și perspectiva creștină în general. Material excelent despre ideea că conceptul biblic al creației nu este neștiințific. (I)/(A)
64. Morris, Thomas V., ed. God and the Philosophers: The Reconciliation of Faith and Reason. (Dumnezeu și filosofii: reconcilierea credinței cu rațiunea) New York: Oxford University Press, 1994. Colecție de eseuri a filosofilor de frunte, precum Arthur Holmes și George Mavrodes, care sunt și teiști (îndeosebi creștini), care arată raționalul teismului și al creștinismului .
65. Murray, Michael J., ed. Reason for the Hope Within. (Motiv pentru speranța lăuntrică) Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1999. Colecție de eseuri despre apologetică, scrise de tineri filosofi creștini. Multe din ele tind să fie un pic timide din punct de vedere apologetic, însă este încurajator și instructiv să descoperi filosofi creștini la începutul carierei, alăturându-se cauzei apologetice. O recenzie a mea este la http://www.denverseminary.edu/dj/articles2001/0400/0401.php. (I)
66. Netland, Harold. Dissonant Voices: Christians and Religious Pluralism. (Glasuri disonante: creștinii și pluralismul religios) Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1991. Discuție excelentă despre preceptele marilor religii ale lumii și cum ar trebui să le vadă creștinii din punct de vedere teologic și apologetic. Acuratețe în expunerea naturii și a preceptelor acelor religii, precum și persistență filosofică.
67. Nicholi, Armand. The Question of God: C.S. Lewis and Sigmund Freud Debate God, Love, Sex, and the Meaning of Life. (Problema lui Dumnezeu: C.S. Lewis și Sigmund Freud discută despre Dumnezeu, sex și sensul vieții) New York: Free Press, 2002. Prezentare celestă, cu greutate în material biografic pertinent. Nicholi nu trage concluzii, dar perspectiva creștină a lui Lewis despre lume și viață pare cu mai mult câștig de cauză în fața ateismului lui Freud. Un scurt sumar pe marginea acestei lucrări (publicat inițial în The Denver Post): http://www.gospelcom.net/ivpress/groothuis/pubs-DG/review-nicholi.pdf. (I)
68. Pascal, Blaise. The Mind on Fire, (Mintea înflăcărată) ed. James Houston. Minneapolis, MN: Bethany Press. O colecție pusă sub tipar a operelor lui Pascal. Prefață excelentă de Os Guinness. Pentru lucrările complete – Pensées, vezi ediția Penguin (1966), editată de A. Krailsheimer. (I)
69. Phillips, Timothy and Dennis Okholm, eds. Christian Apologetics in the Postmodern World. (Apologetica creștină în lumea postmodernă) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1995. Eseuri de calitate (cele ale lui Kenneson sunt de o atrocitate abisală, așa cum am arătat în Truth Decay), dar toate oferă lămuriri asupra chestiunilor postmoderniste. (I)
70. Plantinga, Alvin. Warranted Christian Belief. (Crezul creștin garantat) Oxford University Press, 2002. O lucrare majoră ce apără perspectiva “epistemologiei reformate” despre apologetică. Critici foarte bune la adresa teoriilor anticreștine ale lui Freud, Marx, ale postmodernismului etc. Sunt ceva mai sceptic în privința unui scop pozitiv. Philosophia Christi (disponibilă în biblioteca noastră), jurnalul Societății Filosofice Evanghelice are o carte despre Warranted Christian Belief (Series 2, Volume 3, Number 2, 2002.) Vedeți și articolul meu legat de această lucrare: http://www.gospelcom.net/ivpress/groothuis/pubs-DG/review-plantinga.pdf. (A)
71. Ramachandra, Vinoth. Faiths in Conflict: Christian Integrity in a Multicultural World. (Credințe în conflict: integritatea creștină într-o lume multiculturală) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1999. (I) Replică la ideea că conflictul religios este cauza majoră a tuturor conflictelor dintre culturi.
72. Schaeffer, Francis A. The God Who is There, 30th anniversary ed. ( Dumnezeul care este acolo, a 30-a ediție aniversară) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1998. Prima publicare în 1968. Carte profetică ce s-a ivit dintre născociri antiapologetice. Încă merită studiată. O carte de căpătâi în drumul meu spre mărturia și apologetica creștină. (I)
73. Schaeffer, Francis A. The Collected Works of Francis Schaeffer. Five volumes.(Culegere de lucrări ale lui Francis Schaeffer. Cinci volume). Wheaton, IL: Crossway Publishers, 1985. De la finele anilor 1960 până la moarte sa din 1984, Schaeffer a scris multe cărți importante, acoperind zonele teologiei, apologeticii, eticii și criticii culturale toate reunite aici. Aceste cărți, deși nu cu aspect tehnic scolastic (și uneori un pic alambicate), au influențat rezultatele tinerilor evangheliști – mă includ aici – în aplicarea adevărului creștin în ideile și cultura lumii. Tinerii evangheliști ai secolului al XXI-lea ar avea de câștigat citind și ei aceste lucrări. (I)
74. Sheler, Jeffery L. Is the Bible True: How Modern Debates and Discoveries Affirm the Essence of the Scriptures. (Este Biblia adevărată? Cum afirmă dezbaterile și descoperirile moderne esența Scripturii) New York: Harper San Francisco, 1999. Un jurnalist religios de la US News și World Report investighează veridicitatea ambelor Testamente. Chestiuni primare, dar o lucrare utilă. (B)

75. Sire, James W. The Universe Next Door, 3rd edition. (Universul vecin, ediția a 3-a) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1997. O lucrare model despre comparațiile din lumea noastră. Foarte bine scrisă, cu multe ilustrări din literatură. O lucrare durabilă și destoinică. (I)
76. Sire, James W. Why Should Anyone Believe Anything at All? (De ce ar trebui cineva să creadă ceva?) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1994. Un caz comprehensibil pentru creștinism, subliniind identitatea lui Isus. (I)
77. Sire, James W. Habits of the Mind. (Tabieturile minții). Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 2000. O carte minunată despre felul în care un creștin ar trebui să își dezvolte felul gândirii. (I)/(A)
78. Sproul, R.C. Not a Chance: The Myth of Chance in Modern Science and Cosmology. (Nici o șansă: mitul șansei în știința și cosmologia modernă). Grand Rapids, MI: Baker, 1994. O critică filosofică validă la adresa statutului metafizic al șansei în naturalismul contemporan. (I)
79. Strobel, Lee. The Case for Christ. (Cazul lui Hristos) Grand Rapids, MI: Zondervan, 1998. Strobel are o abordare jurnalistică, intervievând experți precum Craig Blomberg, William Lane Craig, și J.P. Moreland – în privința veridicității Noului Testament și a dumnezeirii lui Hristos. Pentru argumente apologetice mai extinse, citiți-i pe cei pe care îi chestionează Strobel. (B)
80. Strobel, Lee. The Case for Faith. (Cazul credinței) Grand Rapids, MI: Zondervan, 2000. O urmare a lucrării The Case for Christ, folosind aceeași metodă de intervievare a experților creștini, precum Peter Kreeft, Norman Geisler și Ravi Zacharias- în chestiuni apologetice. Sunt trecute în revistă obiecțiile aduse credinței, cum ar fi problema răului și a evoluției. (B)
81. Usry, Glen and Craig S. Keener. Black Man’s Religion: Can Christianity be Afrocentric? (Religia omului de culoare: poate fi creștinismul centrat pe afro-americani?) Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1996. O abordare apologetică a chestiunilor cheie legate de comunitatea afro-americană. (I)
82. Van Voorst, Robert E. Jesus Outside the New Testament. (Isus dincolo de Noul Testament) Grand Rapids, MI: Eerdmans, 2000. Probabil cea mai bună sursă contemporană pe acest subiect. (I)/(A)