Unul dintre primii gnostici alexandrieni; a fost un nativ al Alexandriei și a înflorit sub împărații Adrian și Antoninus Pius, între anii 120-140. Afirmația Sf. Epifanie că ar fi fot un ucenic al lui Menander la Antioh și s-a mutat ulterior spre Alexandria nu este valabilă în fața declarației lui Eusebius și Theodoret că s-a născut în Alexandria. Nu știm nimic despre viața sa, doar că a avut un fiu, numit Isidore, care a călcat pe urmele sale. Remarca din Faptele lui Archelaus (lv) că Basilides a fost un „predicator al perșilor” este cu siguranță rezultatul unei confuzii. Basilides și-a inventat profeți, Barcabbas și Barcoph, și a susținut că ar fi primit instrucțiuni verbale din partea Sf. Matei, apostolul și că este ucenic al lui Glaucias, ucenic al lui Petru.
SISTEMUL SĂU
Nici una din lucrările sale nu este existentă, și nu există nici martori gnostici contemporani, caz în care adunăm informațiile din următoarele surse: (a) Sf. Irenaeus, “Contra Haereses”, I, xxiv, scrisă în 170; (b) Clement de Alexandria, “Stromata”, I, xxi, II, vi, viii, xx, IV, xi, xii, xxv, V, I, etc., scrisă între 208-210, și “Excerpta ex Theodoto” poate scrisă de aceeași mână; (c) Hippolytus de Roma, “Philosophumena”, VII, scrisă în 225; (d) Pseudo-Tertullian, “Împotriva tuturor ereziilor”, un mic tratat atașat de obicei de Tertullian “De Praescriptionibus”, dar scris probabil de Victorinus de Pettau, cam în 240 și bazat pe o lcrare non existentă “Compendium” a lui Hippolytus; (e) Rămășițele artistice ale lui gnosticismului ca Abrasax și rămășițele literare ca Pistis Sophia, ultima parte datând probabil dela sfârșitul sec. 2, deși nu este strict basilidiană, ilustrează gnosticismul alexandrin. Surse ulterioare sunt Epiphanius, “Adv. Haer.”, xxiv, și Theodoret, “Haer. Fab. Comp.”, I, iv. Din nefericire, descrierile sistemului lui Basilide, dat nouă de către sursele principale, Sf. Irenaeus și Hippolytus, sunt foarte divergente încât par a fi ireconciliabile. După Irenaeus, Basilide era dualist și emanaționist, după Hippolytus era un evoluționist patetic.
Văzut din punctul de vedere al lui Irenaeus, Basilides învăța că Nous (mintea) s-a născut prima din Tatăl nenăscut; din Nous s-a născut Logos (Rațiunea); din Logos, Phronesis (Prudența); din Phronesis, Sophia (Înțelepciunea) și Dynamis (Puterea) și din Phronesis și Dynamis, Virtutea, domniile și arhanghelii. Prin aceste ființe angelice s-a făcut cerul, prin descendenții lor, al doilea cer, și prin descendenți, al treilea cer și tot așa până la 365. De aceea anul are atâtea zile, câte ceruri sunt. Îngerii care sunt în ultimul cer, cel mai puțin vizibil, au făcut toate lucrurile care sunt în lume și au împărțit pământul între ei și națiunile. Cel mai mare din acești îngeri este Dumnezeul evreilor. El a dorit să facă din toate națiunile subiectul său, celelalte domnii îngerești s-au opus. De aici aversiunea raselor pentru evrei. Tatăl nenăscut și nenumit a văzut rugămintea lor și a trimis pe Fiul Său, Nous (numit Hristos) să elibereze pe cei care cred în El, de sub puterea domniilor îngerești care au construit lumea. Pentru oameni, Hristos pare a fi un om care a făcut minuni. Dar nu Hristos a suferit, ci Simon din Cyrene, care a fost constrâns să ducă crucea și a fost răstignit în locul lui Hristos, din greșeală. Simon a luat forma lui Isus și Isus forma lui Simon, și a râs de ei. Simon a fost crucificat și Isus s-a întors la Tatăl. Prin Gnosis (Cunoaștere) lui Hristos, sufletele oamenilor sunt salvate, dar trupurile lor pier.
De la Epiphanius și Pseudo-Tertullian putem completa descriere: dumnezeul cel ai înalt, Tatăl nenăscut, are numele mistic Abrasax, ca origine a celor 365 de ceruri. Îngerii au făcut lumea din materie eternă; dar materia este principiul răului, deci, gnosticii o disprețuiesc împreună cu cristologia. A fi martir că ai mărturisit răstignirea nu este folositor, căci înseamnă să mori pentru Simon din Cyrene, nu pentru Hristos.
Hippolytus oferă doctrina lui Basilide:
Era o vreme când nu exista nimic, nici materie, nici formă, nici accident; nici simplul, nici compusul, nici văzutul, nici nevăzutul, nici om, nici înger, nici dumnezeu, nici lucruri numite și percepute de minte și simțuri. Dumnezeu neființă numit de Aristotel Gândul gândurilor (noesis tes noeseos), fără conștiență, fpră percepție, fără scop, fără țintă, fără pasiune, fără dorință, a avut voința să creeze lumea. Spun „a avut voința” doar cu cuvinte, deoarece, în realitate nu a avut nici voința, nici ideea sau percepția; și prin lume nu mă refer la cea actuală, care este rezultatul extensiei și divizării, ci la sămânța lumii. Sămânța lumii conținea în sine, ca sămânța de muștar, toate lucrurile are au evoluat, rădăcini, ramuri, frunze. Această sămânță de bază (Panspermia) este descrisă și ea ca non-ființă. este o frază a lui Basilide: „Dumnezeu este non-ființă, chiar El, care a făcut lumea din nimic, non-Ființa a făcut non-ființă.
Basilide a respins clar emanația și eternitatea materiei. „ce nevoie este de emanație , de ce să acceptăm Hyle [Materia]; ca și când Dumnezeu a creat lumea ca un păianjen care își rotește firul sau cum un muritor lucrează metalul sau lemnul. Dumnezeu a vorbit, și s-a făcut, Moise exprimă aceasta: să fie lumină, și a fost lumină.” Această frază sună a creștinism, dar să nu uităm că pentru Basilide, Dumnezeu era Negarea Absolută. Nu găsește destule cuvinte să spună despre non-existența lui Dumnezeu; Dumnezeu este de ne-vorbit (arreton), El nu este. Deci, desemnarea populară a Oukontiani pentru oamenii care vorbesc mereu de Oukon, Non-Ființa. Dificultatea este să datăm tranziția de la non-Ființă la Ființă. aceasta conținea probabil Sperma sau Sămânța, care era non-Ființă la un moment anume, apoi, sămânța omenirii. Panspermia conținea în sine o treime a filiației, Hyiotes: una compusă din elemente rafinate, Leptomeres, a doua din elemente mai grosiere, Pachymeres, a treia care necesită purificare, Apokatharseos deomenon.
Aceste trei filiații au ajuns la Dumnezeul non-Ființă, dar fiecare în mod diferit. Prima a ajuns imediat cu ușurința gândului. A doua a rămas în Panspermia, dar a dorit să imite pe prima și s-a ridicat; dar fiind prea grea, a eșuat. A doua filiație își ia aripi, care este Duhul Sfânt, și cu ajutor, aproape ajunge la Dumnezeul non-Ființă. Dar când se apropie, Duhul Sfânt, care are o substanță diferită de a doua filiație, nu mai poate înainta, ci conduce a doua filiație aproape de prima și pleacă. Se întoarce ca un vas plin cu ulei, păstrează dulceața parfumului filiației; și devine Duhul de graniță (Methorion Pneuma), între Supermundane și Mundane unde a treia filiație este în Panspermia. Din Panspermia s-a ridicat marele Archon, Conducătorul, s-a repezit în sus până a ajuns, și gândind că nu mai este nimic deasupra și dincolo, neștiind de a treia filiație conținută încă în Panspermia, s-a făcut Dumnezeu și stăpân al tuturor lucrurilor. Și-a creat un fiu, din Panspermia; Hristos, și a fost uimit de frumusețea Fiului, și l-a așezat la dreapta; cu el a creat cerurile eterice, care ajung la lună. Sfera unde marele Archon domnește este cerul cel mai înalt, limita de jos este locul unde se învârte luna, numit, Ogdoad.
Același proces este repetat și avem al doilea Archon și Fiul său și sfera unde domnesc este Hebdomad, sub Ogdoad. A treia filiație trebuie ridicată la Dumnezeul non-Ființă. aceasta are loc prin evanghelie. De la Adam la Moise, Archon din Ogdoad a domnit (Rom., v, 14); în Moise și Profeți, Archon din Hebdomad a domnit, sau Dumnezeul evreilor. În a treia perioadă, evanghelia trebuie să domnească. Evanghelia aceasta a fost făcută cunoscută prima dată de la prima filiație, prin Duhul Sfânt pentru Fiul lui Archon din Ogdoad; Fiul a spus Tatălui, care era mirat și tremurași care a recunoscut mândria acestuia de a se crede divinitatea supremă. Fiul lui Archon din Ogdoad spune Fiului lui Archon din Hebdomad, și Tatălui. Astfel, ambele sfere, inclusiv cele 365 de ceruri și șeful lor Archon, Abrasax, cunosc adevărul. Această cunoaștere nu este transmisă prin Hebdomad la Isus, Fiul Mariei, care prin viața și moartea sa a răscumpărat a treia filiație, adică: ce este materie trebuie să se întoarcă în Chaos, ce este rațiune, în Hebdomad, ce este spiritual la Dumnezeul non-Ființă. când a treia filiație este eliberată astfel, Dumnezeul Suprem toarnă o Ignoranță binecuvântată peste toate și așa va rămâne veșnic. Aceasta se numește „restaurarea tuturor lucrurilor”.
De la Clement de Alexandria avem câteva idei despre partea etică a sistemului. Credința a fost făcută la începutul vieții spirituale. Dar nu este supusă liber intelectului, ci un dar natural de înțelegere (Gnosis) dat sufletului înainte de unirea sa cu trupul, pe care unii o au, alții nu o au. Dacă credința este o calitate naturală a unor minți, ce nevoie este de Salvator, spune Clement, și Basilide replică că credința este forța latentă care își manifestă energia prin venirea Salvatorului, ca o rază de lumină care aprinde naphtha. Păcatul nu a fost rezultatul abuzării voinței libere, ci rezultatul unui principiu rău din interior. Suferința este pedeapsă pentru păcat, chiar copiii suferă, este pedeapsa pentru păcatul lor, principiul rău latent din ei. Acest principiu interior nu a avut oportunitatea de a se manifesta, este imaterial. Persecuția creștinilor a avut ca scop pedepsirea păcatelor lor. Natura umană a fost viciată de păcat, dacă era presat Basilide, îl numea și pe Hristos păcătos, numai Dumnezeu era fără păcat. Răul era un fel de excrescență pe sufletul rațional, rezultatul unei tulburări originale și a confuziei. „Întregul lor sistem este o confuzie a Panspermia (sămânța de bază) cu Phylokrinesis (Diferența de gen) și întoarcerea lucrurilor confundate la locul lor”, spune Clement. Sf. Irenaeus și Sf. Epiphanius îi reproșează lui Basilide imoralitatea sistemului său și Sf. Jerome îl numește un învățător și un maestru al înșelăciunii. Basilide era probabil liber de imoralitate și acuzația aceasta nu era adevărată nici cu privire la maestru, nici la urmașii lui. Basilidianismul și alte forme de Gnosticism, au dus eventual la imoralitate, fără îndoială. Clement e Alexandria și Sf. Epiphanius au păstrat un pasaj din scrierile fiului lui Basilide și succesorul lui, care sfătuiește satisfacerea liberă a dorințelor sexuale, ca sufletul să poată găsi pacea în rugăciune. Este remarcabil că Justin Martirul, în prima sa Apologie (xxvi), în 150-155, sugerează împăraților romani că Gnosticii sunt vinovați de imoralitățile de care sunt acuzați creștinii pe nedrept. Este adevărat că în acest pasaj, îi menționează doar pe Simon, Menander, și Marcion cu numele; dar pasajul are un ton general și în altă parte Valentinus, Basilide, și Saturninus urmează pe listă.
SCRIERI
Aproape toate scrierile lui Basilide au pierit, dar numele a trei lucrări și unele fragmente au ajuns până la oi.
(a) O evanghelie. Origen, în Homiletica lui despre Luca I, afirmă că Basilide a îndrăznit să scrie o evanghelie. Sf. Jerome și Sf. Ambrose adoptă poziția lui Origen; și Sf. Jerome, în Prolog la Comentariile sale cu privire la Sf. Matei, vorbește despre “Evangelium Basilidis”. Această „Evanghelie” a fost mai mult ca sigur compilată din evangheliile canonice, textul fiind alterat pentru a se potrivi cu ideile Gnostice.
(b) Un comentariu la evanghelie în 24 de cărți. (Clement de Alexandria o numește “Exegetica”; Acta Archelai et Manetis, “Tractatus”.) Fragmente din acesta au ajuns la noi (Stromata, IV, 12-81, sqq.; Acta Arch., lv; probabil din Origen, Comentariu la Romani V, i).
(c) Imnuri. Origen, într-o notă pe Iov, xxi, 1 sqq., vorbește despre “Odele” lui Basilide; și așa numitul fragment Muratorian, ce conține o listă cu cărțile canonice și non-canonice (170 cca.) se termină cu cuvintele: “etiam novu psalmorum librum marcioni conscripserunt una cum Basilide assianum catafrycum constitutorem”. Această frază sprijină afirmația lui Origen. Pentru o colecție de fragmente din Basilide, vezi Hilgenfeld, “Ketzergeschichte des Urchrist” (Leipzig, 1884), 207, 213.
ȘCOALA
Basilide nu a format niciodată o școală de ucenici, care să modifice sau să adauge la doctrinele liderului lor. Isidore, fiul lui, este singurul care a elaborat sistemul tatălui său, mai ales pe partea antropologică. A scris o lucrare pe tema “Psyche Prosphyes”, alta numită “Etică” de Clement și “Paraenetics” de Epiphanius; și cel puțin două cărți de “Comentarii pe tema profetului Parchor.” Basilidianismul a supraviețuit până la finalul sec. 4, deoarece Epiphanius știa de adepți ai lui Basilide care trăiesc în Nile Delta. A fost exclusiv limitat la Egipt, deși cf. Sulpicius Severus ise pare că a intrat în Spania printr-un oarecare Marcu din Memphis. Sf. Jerome declară că Priscillianiștii erau infectați de le. Despre obiceiurile urmașilor lui Basilide știm doar că a pus pe urmașii lui o tăcere d 5 ani, ca Pitagora; că au ținut aniversarea botezului lui Isus ca o zi de sărbătoare și ajunul l-au petrecut citind, că stăpânul le-a spus să nu mănânce lucruri jertfite idolilor; că purtau amulete cu cuvântul Abrasax și figuri simbolice gravate pe le, și credeau că au puteri vindecătoare.
Deși Basilide este menționat de Părinți ca fiind unul din liderii Gnosticismului, sistemul lui Valentinus pare să fi fost mult mai popular și răspândit. La fel și Marcionismul. Deci, deși literatura anti-gnostică este abundentă, cunoaștem doar o lucrare patristică, care avea ca scop refutarea lui Basilide, și lucrarea lui nu mai există. Eusebius (Hist. Eccl., IV, vii, 6-8) spune „a ajuns la noi o refutare puternică a lui Basilide din partea lui Agrippa Castor, un scriitor renumit al zilei, ceea ce arată impostura teribilă a omului”. Cu excepția câtorva fraze date de Eusebius nu cunoaștem pe acest Agrippa și lucrarea sa.
Irenaeus enumeră doctrinele lui Basilide în Împotriva ereziilor, Cartea I, Cap. 24, secțiunile 3-7.
3. Basilide, pare să fi descoperit ceva mai sublim și plauzibil, dă o dezvoltare imensă doctrinelor sale. El spune că Nous s-a născut din tatăl nenăscut, din el, s-a născut Logos, din Logos Phronesis, din Phronesis Sophia și Dynamis, și din Dynamis și Sophia puterile și domniile și îngerii, pe care îi numește primii; și prin ei, primul cer. Apoi alte puteri, formate din emanația acestora, au creat un cer similar primului; și la fel, prin emanație, corespunzător cu cel de deasupra fiecăruia, alte ceruri, alte domnii, îngeri, până la 365 de ceruri. De aceea anul conține 365 de zile, câte ceruri sunt.
4. Acei îngeri care ocupă cerul cel mai de jos, vizibil nouă, au format toate lucrurile din lume și și-au împărțit pământul și națiunile. Liderul lor este Dumnezeul evreilor a dorit să dea și altor națiuni supunerea față de poporul lui, evreii, iar prinții i s-au opus. De aceea toate națiunile dușmănesc poporul lui. Dar tatăl nenăscut și ne-numit, văzând că vor fi distruși, a trimis pe unicul lui Nous (Hristos) să elibereze pe cei ce cred în el, de sub puterea celor care au făcut lume. A venit ca om pe pământ, la națiunile acestor puteri și a făcut minuni. El nu a suferit moartea, ci Simon, un om din Cyrene, a fost obligat să poarte crucea în locul lui,și ulterior a fost transfigurat ca el, luat drept Isus și răstignit din ignoranță și eroare, în timp ce Isus a luat forma lui Simon, și râdea de ei. Deoarece era o putere fără trup, Nous (mintea) tatălui nenăscut, s-a transformat cum a vrut, și s-a urcat la cel ce l-a trimis, invizibil. Cei care știu aceste lucruri sunt liberi de domniile care au făcut lume; deci nu este obligatoriu să mărturisim pe cel răstignit, ci pe cel ce a venit ca om, numit Isus, presupus răstignit, trimis de tatăl, ca să distrugă prin această dispensație, lucrările făcătorilor lumii. El spune că dacă cineva mărturisește răstignirea, este rob încă și se află sub puterea trupului; dar cine neagă, a fost eliberat și cunoaște dispensația tatălui nenăscut.
5. Salvarea aparține sufletului, trupul este corupt. El spune că profețiile au venit de la acele puteri care au făcut lumea, dar legea a fost special dată de liderul lor, care a scos oamenii din Egipt. Nu dă importanță mâncării jertfite idolilor și o folosește fără ezitare; folosește și alte lucruri, practică pofta cu indiferență. acești oameni practică magia, incantațiile, invocațiile, etc. proclamă, ca și când ei sunt îngerii, faptul că acestea aparțin primului sau celui de al doilea cer; pun nume, domnii, îngeri, puteri peste cele 365 de ceruri imaginate. Ei spun că numele sub care salvatorul a coborât și a urcat este Caulacau.
6. Cine știe aceste lucruri și cunoaște îngerii și cauzele lor este invizibil și incomprehensibil pentru îngeri, puteri, cum era Caulacau. Cum fiul era necunoscut tuturor, nici ei nu trebuie cunoscuți, dar ei cunosc totul și trec prin tot, rămân invizibili și necunoscuți; să știi tot, dar să nu te știe nimeni, spun ei. Pentru aceasta,persoanele cu aceste convingeri se leapădă de părerile lor, ca să nu sufere pentru un nume. Multitudinea nu poate înțelege aceste chestiuni, ci doar unul dintr-o mie sau doi din zece mii. Ei declară că u mai sunt evrei, nici creștini și nu se poate vorbi deschis despre tanelelor, ci trebuie păstrat secretul și tăcerea.
7. Ei localizează cele 365 de ceruri ca matematicienii. Acceptând teoremele matematicienilor, le-au însușit și aplicat doctrinei lor. Susțin că Abraxas conține numere până la 365.
Irenaeus face aceeași acuzație (op. cit., I.28.2).
2. Alții, urmând pe Basilide și Carpocrates, au introdus curvia și poligamia și mănâncă mâncare jertfită idolilor, susținând că Dumnezeu nu se uită la astfel de lucruri. De ce să mai continuăm? Este o încercare grea să menționăm pe cei care au căzut de la adevăr.
Irenaeus menționează Basilide (op. cit., II.2.3).
3.Dacă lucrurile la care ne-am referit, au fost făcute nu împotriva voii Lui, ci cu concursul Lui și cunoașterea Lui, cum cred unii oameni, atunci nu îngerii fostelor lumi sunt originea, ci voința lui Dumnezeu. Deci, dacă El este originea lumii, El a făcut îngerii și lumea care a stat la baza formării ei. Deși aceștia susțin că îngerii au fost făcuți printr-o lungă succesiune în jos a lumii, care a țâșnit de la Tatăl Suprem, cum afirmă Basilide; cauza lucrurilor create duce tot la El, Autorul succesiunii. Cazul stă în picioare cu referire la război, regele pregătește pe cei care sunt cauza victoriei; la fel, crearea stării, a lucrării se referă la cel care a pregătit materialele pentru împlinirea rezultatelor ulterioare.
Irenaeus menționează pe Basilide (op. cit., II.13.8).
Aceste remarci cu privire la emiterea inteligenței se aplică în opoziție cu cei care aparțin școlii lui Basilide, și în opoziție cu restul Gnosticilor de la care ei (Valentinianii) au adoptat ideile cu emisiile și au fost refutați în prima carte.
Irenaeus menționează din nou pe Basilide (op. cit., II.16.2).
Această dificultate s-a prezentat la Basilide după ce el a pierdut adevărul și inventa că printr-o succesiune infinită a ființelor formate dintr-una în alta, poate scăpa de o astfel de perplexitate. Când a proclamat că 365 de ceruri s-au format prin succesiune și similitudine și că dovada manifestă a existenței lor s-a găsit în numărul zilelor anului, cum am mai spus, și în plus, era o putere nenumită și dispensația ei – nu a scăpat de perplexitate. Când sunt întrebați de unde imaginea configurării cerului cel mai de sus, din care s-au format restul,prin succesiune, spun că din acea dispensație ce aparține Nenumitului. Deci fie că Cel nerostit a fosrmat din sine sau este o altă putere peste ființa sa, de la care Nenumitul derivă numerele configurării, care există, după părerea lui.
Irenaeus menționează pe Basilide (op. cit., II.16.4).
Cât despre acuzația împotriva noastră din parte urmașilor lui Valentinus, când declară că noi continuăm în Hebdomad care este mai jos, ca și cum nu ne putem ridica mințile, nici nu putem înțelege lucrurile de sus, deoarece nu acceptăm afirmațiile lor monstruoase; această acuzație o aduc urmașii lui Basilide împotriva lor, deoarece Valentinianii stau la lucrurile de jos, merg până la primul și al doilea Ogdoad, și pentru că-și imaginează că după al 30-lea AEons, L-au descoperit pe Cel care este peste toate lucrurile, neinvestigând până la Pleroma care este deasupra celor 365 de ceruri, deasupra a 45 de Ogdoad. Oricine îi acuză, imaginându-și 4380 de ceruri, sau AEon, deoarece zilele anului au atâtea ore. Dacă adăugăm și nopțile, dublând orele menționate, imaginându-ne că am descoperito multitudine de Ogdoads, și nenumărate AEon, și astfel, în opoziție cu El care este deasupra tuturor lucrurilor, perfect, El îi va acuza la fel, deci nu sunt capabili să se înalțe la conceptul unei astfel de multitudini de ceruri și AEon, anunțați, ci sunt deficienți și rămân la lucrurile de jos, sau stau într-un spațiu intermediar.
Irenaeus se referă la Basilide în refutarea sa (op. cit., II.35.1).
Mai mult, Basilide menține, după propriile principii, ideea că sunt 365 de ceruri făcute în succesiune, ci și o multitudine fără număr de ceruri în proces de facere, se fac, se vor face, ca formarea cerurilor să nu înceteze niciodată. De la primul cer, s-a făcut al doilea, asemănător, apoi al treilea după al doilea, până la cerul nostru, care este ultimul, de la care se va forma altul și tot așa, nu se oprește niciodată, operațiunea continuă ad infinitum.
Irenaeus, în alte pasaje,îl pune pe Basilide lângă alți gnostici ca Marcion, Valentinus, și Carpocrates.
Paul Allan Mirecki scrie despre lucrarea lui de Alexandria cu privire la Basilide (The Anchor Bible Dictionary, v. 1, p. 624):
Clement de Alexandria (ca. 200) citează și comentează șapte secțiuni de lucrări necunoscute ale lui Basilide în faimoasa Stromata 4-5 a lui Clement (cf. fragm. A -E, G și H din Layton 1987:427-37, 440-44). Două fragmente se axează pe chestiuni cosmologice (Layton 1987:428-31): primul este un citat (frag. A; Strom. 4.162.1) ce se referă la două membre constitutive ale octetului din dumnezeire și este în acord cu descrierea lui Irenaeus (Haer. 1.24.3), iar celălalt este un citat și o discuție (frag. B; Strom. 5.74.3) ce se referă la conceptul Stoic al unicității lumii. Cele cinci fragmente rămase se axează pe chestiuni etice îin linie cu etica Stoică; cf. Layton 1987: 418, 432-44): primul (frag. C; Strom. 5.3.2-3) se referă la învățătura lui Basilide cu privirela alegerea credinței și virtuții; al doilea (frag. D; frag. 4 din Volker; Strom. 4.86.1) descrie învățătura lui Basilidedespre voința lui Dumnezeu (soarta) la care aspiră virtuoșii; al treilea (=frag. E; Strom. 4.165.3) descrie învățătura lui Basilidecă sufletul omenesc reține identitatea în diferitele încarnări și transcende lumea; al patrulea (frag. G; frag. 2 din Volker; Strom. 4.81.2-4.83.2) este o serie de citate lungi introduse de Clement cu afirmația că sunt din Cartea 23 a Comentariilor pierdute ale lui Basilide (Exegetica), citate ce par a fi dintr-un comentariu pe 1 Pet 4:12-19 în care susține voința lui Dumnezeu (soarta) este „puternică și bună” (Layton 1987: 440-43); al cincilea (frag. H; Strom. 4.153.3) este o singură propoziție cu referire la păcatele care se iartă.
Mirecki scrie despre legătura dintre Origen și Basilide (op. cit., p. 624):
Origen, în comentariul său despre Romani (ca. 244), citează un text din Basilide (frag. F; frag. 3 din Volker; Origenes, Opera Omnia 4) în care Basilide interpretează Rom 7:7 cu referire la încarnare (acceptat de Origen) și o anume cosmologie gnostică (respinsă de Origen). Acest text poate fi din Comentariile lui Basilide ca frag. G din Clement, sugerând că Basilide și valentinianul gnostic estic, Heracleon (ca. 150; Rudolph 1977:323-24) sunt primii autori cunoscuți ai comentariilor pe NT.
Mirecki observă martorii lui Basilide (op. cit., p. 624):
Alte refutări vechi și descriptive, patristice ale învățăturilor lui Basilide sunt cunoscute. Una se găsește într-o ereziologie existentă de Hippolytus de Roma (prima jumătate a sec.3; Haer. 7:20-27). Dar raportul lui Hippolytus nu este în tandem cu descrierile și citatele sistemului lui Basilide găsit în Irenaeus, Clement de Alexandria, și Origen (vezi discuția din Layton 1987:418 n. 2; Rudolph 1977:310). Alta este Refutarea lui Basilide, pierdută acum, scrisă de Agrippa Castor (ca. 135) menționată de Eusebius (Hist. Eccl. 4.7.6-8) la începutul sec. 4 (Rudolph 1977:309-10).
