Titluri alternative: cartea secretă a lui Iacov, scrisoarea secretă a lui Iacov, Epistula Iacobi Apocrypha
c. 100-150 C.E.
Apocryphon (cartea secretă) a lui Iacov este probabil exemplul cel mai vechi al unei tradiții gnostice că Isus cel înviat a dat învățături secrete ucenicilor Săi. Evanghelia se află sub forma unei scrisori din partea lui Iacov, fratele lui Isus, către un recipient al cărui nume nu se poate determina, datorită condiției fragmentare a primei pagini a codexului papirusului (cunoscut ca și Jung Codex de la biblioteca Nag Hammadi). MS este o traducere coptică a originalului grec, deși autorul susține că a scris-o în ebraică.
Isus vorbește despre importanța plinătății Duhului, deoarece cu ea vine și cunoașterea (gnosis) împărăției lui Dumnezeu, necesară obținerii salvării. După revelația lui Iacov și Petru, Iacov trimite ucenicii în misiune, apoi călătorește la Ierusalim. Petru are o importanță secundară în dialog, posibil reprezentând dezvoltarea conflictului cu biserica ortodoxă.
Cartea secretă a lui Iacov arată o familiaritate cu pildele cunoscute ale lui Isus, incluzând o listă de șapte care există în Matei și, sau Luca. Dar textul nu trădează nici o cunoaștere a detaliilor care descriu suferința , chiar susținând că Isus a fost îngropat în nisip, după răstignire. Astfel, cartea secretă a lui Iacov datează din sec. 2 când, ca și evanghelia lui Ioan, tradițiile vechi ale zicerilor erau dezvoltate în discursuri și dialoguri. Imaginea narativă, formată din primele două și ultimele două capitole, este o dezvoltare secundară, menită să utilizeze autoritatea apostolică; folosirea termenului Salvator în aceste capitole le datează ulterior lucrării.
Cartea secretă a lui Iacov este păstrată într-o singură copie găsită în Codex III a codicelor Nag Hammadi. Este cunoscută ca și Apocrifa lui Iacov.
Studiul cel mai extensiv cu privire la cartea secretă a lui Iacov este cel al lui Ron Cameron, Tradițiile zicerilor din apocrifa lui Iacov (HTS 34; Philadelphia, PA: Fortress Press 1984). Rezultatul cel mai important al acestui studiu este concluzia că tradiția zicerilor păstrată în acest document este independentă de evangheliile canonice. Un studiu mai accesibil este oferit de Helmut Koester în Ancient Christian Gospels, pp. 187-200.
În introducerea sa în Evangheliile complete, Donald Rappe observă unitatea cărții secrete a lui Iacov: „sunt schimbări abrupte și inconsistențe între secțiunile majore al cărții secrete a lui Iacov. Trei teorii, toate plauzibile, au fost avansate pentru a se explica această trăsătură a cărții. Prima este cu privire la (1:1-7) și cartea secretă ca separată original. Unitatea celor două secțiuni este lucrarea unui redactor, care este în proces d editare, crescând poziția lui Iacov. Altul consideră pasajele cu privire la martiriu (4:1-5:6) și profeție (6:1-4) ca adăugiri secundare; omiterea lor lasă un document vechi ce constă în ziceri scurte. O a treia teorie vizualizează documentul ca lucrarea unui singur autor, deoarece segmentul de scrisoare și cartea secretă folosesc o figură gramaticală rară, verbul la timpul viitor (1:4; 7:3; 8:3, 9). Dar aceasta ar putea fi lucrarea unui redactor ce încearcă să armonizeze cele două secțiuni.”
În introducerea în biblioteca Nag Hammadi Library în engleză, Francis Williams sugerează că Iacov, cartea secretă așa cum este ea, este gnostică: „este clar că persoana pentru care broșura a fost scrisă a făcut o distincție între ei și biserica creștină lărgită. Probabil că au respins doctrina ispășirii, au ignorat cu siguranță a doua venire a lui Hristos și învierea și a sperat să urce cu sufletul sau duhul spre Împărăția cerului, care între timp este în ei. Aceasta și terminologia gnostică din tratat a condus mulți investigatori la concluzia că lucrarea este gnostic creștină chiar dacă îi lipsește valentinianul și alte teologii cunoscute gnostice. Raportul unei apariții post înviere a lui Isus și apelarea la Iacov ca sursă a tradiției secrete și superioare sunt mijloace adesea folosite pentru legitimarea mesajului lor.”
În celelalte evanghelii, Ron Cameron observă că apocrifa lui Iacov nu are o narațiune continuă ci „păstrează zicerile profețiile pildele și regulile pentru comunitate, care sunt atribuite lui Isus, inserate secundar într-un raport al unei apariții post înviere și puse în forma unei scrisori presupus scrisă în ebraică de Iacov.” Ambele referiri la scrierea în ebraică și la o scrisoare anterioară sunt detalii oferite de autor pentru a crea atmosferă. După Cameron, dialogul dintre Isus și ucenicii săi „pare a fi o tehnică literară secundară.” Francis Williams sugerează o altă parte a cărții secrete care se poate să fi fost o adăugire: „primul și cel mai lung discurs sunt două pagini despre martiriu. Stilul distinctiv maniera și subiectul sugerează că ar fi o interpolare ulterioară.”
În celelalte evanghelii, Cameron susține că Cartea secretă a lui Iacov se bazează pe o colecție veche de ziceri pe baza mai multor idei: referirea la amintirea zicerilor lui Isus arată spre un timp când tradiția orală era puternică, referire la scribi indică faptul că nu era încă un canon stabilit al literaturii evanghelice analiza zicerilor individuale sugerează că sunt independente de NT și apelul la Iacov arată că documentul vine dintr-un „timp în care tradiția scrisă despre Isus era legată de susținerile de autoritate competitive sub numele ucenicilor individuali ai lui Isus.” Astfel, Iacov cartea secretă, poate fi datată din prima jumătate a sec. 2. Cameron afirmă că dovezile interne arată Egiptul ca țară de proveniență.
