de Stevan Davies
Profesor vizitator la studiile biblice de la Universitatea din Africa de sud: vara 1996, profesor de religie Colegiul Misericordia
(Prezentat aici cu permisiunea Neotestamentica: jurnalul societății NT din Africa de sud. Eseul apare în Neotestamentica 30 (2) 1996 pp. 307-334)
Proverbele și pildele lui Toma în Marcu
Una din fețele cele mai interesante ale studiului evangheliei lui Toma, manuscrisul coptic care a avut un așa de mare impact asupra studiilor biblice la sfârșitul secolului prezent, este faptul că foarte multe vorbe din evanghelia după Marcu, canonică se regăsesc în Toma. În capitolele despre lucrarea publică a lui Isus (Marcu 1:1-8:22 și 11:1-12:44), 35 de ziceri nu sunt nici redactare a lui Marcu, nici comentarii ocazionale ale lui Isus, despre minunile Sale. 21 din ele se regăsesc în Toma, sub o formă sau alta.
Sunt trei posibile explicații pentru aceasta. Poate Toma și-a luat cuvintele de la Marcu și din celelalte evanghelii sinoptice. Poate Marcu și-a preluat scrierile după Toma. Sau și Toma și Marcu au folosit separat aceeași sursa orală sau scrisă. John Horman (1996) a susținut în detaliu că Toma și Marcu au folosit un text grec.
Teoria că Toma s-a inspirat din Marcu nu pare reală. Stephen Patterson (1993) a susținut recent că nu sunt motive temeinice pentru a crede că vreuna din evangheliile sinoptice a slujit ca sursă pentru Toma. Un alt caz al independenței lui Toma a fost susținut de Bradley McLean (1995). Unii au încercat să arate că sunt elemente redacționale din Luca, Matei și Marcu în Toma (Blomberg 1984, Tuckett 1988). Dar sunt materiale independente în Toma ce par a deriva inițial din pasajele sinoptice:
1. Scribii care au copiat Toma, cu siguranță au armonizat elementele din Toma cu versiunile canonice cu care erau familiarizați. o astfel de armonizare este un fenomen cunoscut în tradiția textului evangheliilor sinoptice, mai ales în tradiția textului coptic.
2. Este probabil ca cine a tradus Toma din greacă în coptică să o fi făcut în lumina cunoștințelor sale despre evangheliile canonice, așa că este probabilă o anumită armonizare în Toma coptic.
3. Coincidența și șansa au jucat un rol fără îndoială. Dacă Luca, de exemplu, ar fi făcut o mică schimbare în cuvintele lui Marcu, Toma ar fi putut face aceeași schimbare prin coincidență, după ceva găsit în tradiția orală, sau tradiția orală ar fi conținut acea schimbare.
4. În ceea ce privesc fragmentele de pasaje din Luca sau Matei despre care se spune că indică redactare, , aceasta presupune că avem la îndemână pentru comparație, versiunea perfectă a aceluiași text folosit de Marcu sau Matei sau Luca. Dar nu avem. În unele cazuri, ceea ce pare a fi o schimbare minoră redacțională făcută de Matei sau Luca, poate reflecta textul original din Marcu.
5. Materialul redacțional din Luca sau Matei poate deriva din cunoștința acelor autori despre materialele din Toma. Gregory Riley (1995) a susținut recent că Luca 12:14 și 5:39 indică faptul că unele părți din evanghelia lui Luca „trebuie să post-dateze și să depindă de cuvintele formate în creștinismul lui Toma.”
astfel de considerații nu ar avea un mare merit dacă ar fi un număr considerabil de ziceri în Toma care reflectă tendințele redacționale ale lui Marcu, Matei și Luca. Sunt puțini care o fac. Cei care susțin dependența de Toma cu privire la sinoptice sunt forțați să se preocupe cu un singur cuvânt aici, o frază dincolo. Astfel de detalii textuale sunt menționate de procesele de armonizare, ca cele enumerate mai sus. Datorită lucrării lui Patterson, putem spune că independența lui Toma față de sinoptice este o concluzie de bază, ca și existența la un moment dat a documentului numit Q. nici o concluzie nu va fi universal acceptată, dar cred că ambele ar trebui.
În timp ce natura cumulativă a unei colecții de ziceri face ca evanghelia lui Toma să fie dificil de datat cu precizie, mai mulți factori cântăresc în favoarea unei date mult anterioare finalului primului secol: modul în care Toma apelează la autoritatea figurilor proeminente (Toma, Iacov), față de susținerile celorlalți (Petru, Matei); genul, colecția de ziceri, ce par a fi scăzut în importanță după apariția unor forme mai biografice și dialogate spre sfârșitul primului secol; și cristologia sa primitivă ce pare a presupune un climat teologic mai primitiv chiar decât cuvintele ulterioare ale sinopticei, Q. acești factori sugerează o dată pentru Toma în apropiere anilor 70-80.
Acestea sunt linii solide de raționament. Când învățații apar cu o dată mai târzie pentru Toma, fac aceasta pentru că se spune că Toma arată influența ideilor gnostice. Chiar dacă ar fi așa, nu ar determina o dată, ci doar starea minții comunității din care Toma se trage și poate interesele copiatorilor lui Toma de-a lungul secolelor. Ideile gnostice sau proto-gnostice au circulat cu siguranță în primul secol, în cercurile creștine (e.g. evanghelia lui Ioan). Putem data Toma și Marcu în aceeași perioadă, aprox. 70 C.E..
Nu sunt semne clare ale redactării lui Marcu în zicerile lui Toma, și în unele cazuri, versiunea Toma este într-o formă mai primitivă decât corespondentul din Marcu. Exemple includ construirea unei scene narative elaborate de către Marcu (6:1-6) de la un simplu proverb găsit în Toma 31 „un proroc nu este acceptat în propria cetate; un doctor nu vindecă pe cei care îl cunosc.” Marcu a creat o alegorie complexă dintr-o parabolă găsită în Toma 65. Toma 14c combinat cu 45b au dus poate la Marcu 7:14-23, un comentariu complex ce include anularea presupusă a lui Isus cu privire la legea Torei cu privire la mâncare.
Deoarece sunt multe ziceri de același gen în Marcu și Toma, avem doar două explicații de luat în considerare. Una este că Toma și Marcu se inspiră din același izvor de tradiție, cealaltă este că Marcu s-a folosit de Toma.
Voi analiza cele 36 de ziceri din cele două sesiuni ale predicării și vindecărilor publice ale lui Marcu, cap.1-cap.8:21, și Marcu 11 până la Marcu 12 care au înregistrat dispute în Ierusalim și împrejurimi. Materialul pe care îl numesc „ziceri” este acel material care a circulat independent de evanghelia lui Marcu. Exclud de aici comentariile lui Isus care nu au un punct principal,ai ales afirmații făcute în timpul exorcizărilor sau vindecărilor. Exclud și materialele ce sunt clar creația redacțională a lui Marcu, exemplul fiind discuția despre pildele funcționale și sensul pentru Semănător din cap. 4.(1)
Audiențele lui Marcu și Zicerile lui Toma
21 din 36 de ziceri ale lui Marcu au paralele în Toma: 58%. (2)
Din 21 de ziceri unde Isus se adresează ucenicilor, 16 sau 76%, au paralele Toma.(3)
Din 9 ziceri numite pilde ale lui Marcu, 8 sunt găsite și în Toma (89%).
Din 21 de ziceri paralele ale lui Toma, 20 se adresează ucenicilor sau sunt caracterizate ca pilde sau ambele (95%). Singura excepție este „dați Cezarului”.
Adresările lui Isus sau referirile la autoritate în 15 ziceri, doar 5 sunt paralele cu Toma, 33%. Din acele 5, 4 sunt etichetate ca pilde.(4)
Din 10 ziceri în care se face referire la autoritate, dar care nu sunt etichetat ca pilde, 7 citează Tanakh. Citarea din Tanakh găsită în materialul paralel din Toma este unic etichetată ca și pildă.
În cap. 1-8:22 și 11-12 of din evanghelia lui Marcu, când Isus vorbește cu ucenicii Lui sau când vorbește în pilde, 75% din cazuri folosește cuvinte paralele până la un anumit grad cu evanghelia lui Toma.
Când privim la materialul paralel din Toma cu Marcu, este grupat de obicei. Din cele 21 de paralele, 3 apar în 2:18-22, 2 apar în 7:14-23, 3 apar în 12:1-17, și 11 apar în 3:27-4:32 deși aici găsim o zicere (4:25) care nu se regăsește în Toma și secvența este întreruptă de materialul redacțional de la 4:10-20. Doar 2 ziceri paralele din Toma sunt libere, restul de 90% sunt agregate.
Aceste secvențe nu sunt agregări aleatorii, cum sunt de obicei cele din Toma, ci construcții intenționate pentru a sublinia idei consistent. Marcu ia ziceri care izolate pot însemna orice și agregându-le cu o narațiune, capătă sens. Marcu a construit secvențe de ziceri pentru a face sens, apropiind ziceri din diverse locuri în sursa folosită. Matei a făcut același lucru, adunând ziceri din locuri diverse în Marcu și Q și integrându-le în cinci discursuri topice.
Unii pot spune că zicerile în care Isus se adresează ucenicilor și cele numite pilde sunt ziceri cu anumite tipuri cu formă critică, (să le numim ziceri înțelepte) și nu ziceri dintr-o anumită sursă. Astfel, categoria pe care am găsit-o poate să fi fost rezultatul uni conștiențe cu formă critică, din partea lui Marcu. Marcu poate a crezut că Isus a vorbit ucenicilor Lui în ziceri înțelepte, dar nu în același mod cu autoritățile; cu ele cita Scripturile. Astfel, modelul utilizării zicerilor paralele ale lui Toma găsite în Marcu nu se bazează pe folosirea unei surse de către Marcu, ci cu catalogarea de către Marcu a acestor ziceri.
este posibil atunci să știm dacă Marcu și-a luat zicerile de la Toma sau dacă Marcu și Toma au profitat de un material comun? Dacă sunt materiale specifice lui Toma, și dacă vedem dovada că că Marcu le-a folosit, atunci este probabil că Marcu a folosit Toma și nu altă sursă de informație.
Folosirea de către Marcu a lui Toma 65-66
Cred că avem cel puțin două exemple de ziceri care apar în Toma și în Marcu și care sunt specifice lui Toma și redactate de Marcu. Este vorba despre Toma 65-66 care este paralel cu Marcu 12:1-12 și Toma 13 este paralelă cu Marcu 8:27-33.
Cei care susțin că evanghelia lui Toma este dependentă de evangheliile sinoptice, adesea arată că în Toma și în sinoptice, pilda cu vierii cei răi este urmată imediat de un citat din Psalmul 118:22 „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii.” Craig Blomberg (1985:181) susține că Toma ar fi fost influențat de o evanghelie sinoptică, deoarece în Toma 66 urmează 65 „pentru nici un motiv aparent decât că apar în secvența aceea, în sinoptice”. Ca multe ziceri din Toma, secvența 65 – 66 pare a se baza pe nimic; rar sunt motive clare pentru secvenționarea zicerilor lui Toma separat de conexiunile posibile de cuvinte.
problema cu gândirea lui Blomberg este că necesită să asumăm un revers precis al modelelor general înțelese despre creșterea tradițiilor. Pilda vierilor răi din sinoptice este mult mai specifică alegoric în direcția kerygma post-învierii creștinismului decât este pilda în forma ei din Toma.
Pilda în forma ei din Toma și citatul din Psalmul 118:
65. El a spus, un om bun avea o vie. A închiriat-o la niște fermieri ca să primească profitul de la ei. A trimis slujitorul să ia profitul de la ei, de pe vie. Ei l-au prins pe slujitor, l-au bătut, aproape l-au omorât. Slujitorul s-a întors și i-a spus stăpânului. Stăpânul a zis, poate nu l-au recunoscut. A trimis alt slujitor. Vierii l-au bătut și pe acesta. Apoi, stăpânul și-a trimis fiul. A zis, poate că pe fiu îl vor respecta. Vierii l-au prins, l-au ucis, deoarece știau că era moștenitorul viei. Cine are urechi de auzit, să audă. 66 Isus a spus, arătați-Mi piatra aruncată de constructori . este piatra din capul unghiului.
Iată forma pildei din Marcu 12:1-12
„Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn; apoi a arendat-o unor vieri şi a plecat din ţară.
2 La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să ia de la ei din roadele viei.
3 Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut, şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
4 A trimis iarăşi la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap, şi l-au batjocorit.
5 A mai trimis un altul pe care l-au omorât; apoi a trimis mulţi alţii, dintre cari, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât.
6 Mai avea un singur fiu prea iubit; la urmă, l-a trimis şi pe el la ei. „Vor primi cu cinste pe fiul meu!” zicea el.
7 Dar vierii aceia au zis între ei: „Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră.”
8 Şi au pus mâna pe el, l-au omorât, şi i-au aruncat trupul afară din vie.
9 Acum, ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, şi via o va da altora.
10 Oare n-aţi citit locul acesta din Scriptură: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului;
11 Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?”
12 Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Și au plecat.
În versiunea lui Marcu, fiul iubit care este ucis și aruncat afară din vie semnifică pe Isus, fiul iubit al lui Dumnezeu. Mai mult, Marcu ne spune despre un număr mare de slujitori trimiși, care se presupune că îi reprezintă pe profeții respinși. concluzia escatologică a acestei pilde sugerează înlocuirea vierilor (i.e. liderii evrei) cu alții (i.e. creștinii), cum este clarificat de faptul că liderii evrei au înțeles pilda ca fiind spusă împotriva lor. Un pasaj din Psalmul 118 este integrat în pildă, într-un mod în care sugerează că după respingerea lui Isus și moartea Sa, a fost răzbunat divin. Versiunea lui Marcu începe cu o aluzie clară la Isaia 5:1-7 cu privire la detaliile sădirii unei vii. Pasajul din Isaia subliniază ideea pildei, concluzionând cu distrugerea de către Dumnezeu a celor care locuiesc în vie:
„Vă spun ce voi face viei mele. Îi voi îndepărta gardul și va fi dărâmată; îi voi dărâma zidul și va fi călcată …deoarece via Domnului este casa lui Israel și oamenii din Iuda sunt recolta Lui, așteaptă dreptatea, dar a văzut vărsare de sânge; aștepta neprihănire, dar a auzit strigăte.”
Versiunea din Marcu și diferitele versiuni din Matei și Luca, reflectă teme sinoptice bine cunoscute, mai ales incluzând răzbunarea lui Dumnezeu asupra lui Israel pentru moartea lui Isus și a altor profeți și tema răzbunării finale a lui Isus.
Dar versiunea lui Toma nu conține acestea. Pilda este simplă și clară. Este structurată pe trilogia folclorică a evenimentelor cu ultimul fiind culminant: de două ori sunt trimiși slujitori, apoi fiul (în versiunea lui Toma nu este preaiubit). Materialul din Isaia 7 lipsește în Toma. Ca și pilda slujitorului nedrept, cei răi nu sunt pedepsiți la final.
Nu pare posibil ca Toma să fi avut acea formă – expertiza critică necesară pentru extragerea elementelor alegorice dintr-un pasaj sinoptic, pentru a construi o versiune a unei pilde similare cu versiunea originală. Mai probabil, versiunea din Toma este mai originală și a fost luată din tradiția orală. Versiunile sinoptice sunt mult alegorizate în tradițiile ulterioare.
În Marcu și celelalte două sinoptice și în Toma găsim pasajul din Psalmul 118, v. 22, imediat după pildă. (5) În Marcu, pasajul din psalm este intenționat pentru a fi citit ca un comentariu scriptural, cu privire la pasajul următor, un comentariu ce implică răzbunarea lui Isus după moartea Sa. Dar pasajul nu este potrivit acestui scop, ca întregul sistem alegoric de pilde (vița, vierii, slujitorii, stăpânul) este înlocuit cu un alt sistem alegoric (constructori, piatra din capul unghiului). Dacă nu i se spune cuiva că citatul din psalm comentează pilda, cum ni se spune în sinoptice, nu se va gândi că u vreo legătură.
În Toma, cele două nu au legătură una cu cealaltă. Apar în secvențe, iar secvențele în Toma rar implică faptul că un comentariu îl explică pe cel anterior. În acest caz, zicerea 6, pilda este separată de zicerea 66, citatul din psalm, de două situații literare din Toma. Concluzia pildei este terminată, și prin începutul de la zicerea 66, „Isus a spus”. Pe baza acestei introduceri , învățații moderni separă zicerile lui Toma în unități individuale.
mai mult, zicerea 66 slujește ca interpretare la zicerea 65 dacă s-a stabilit deja că zicerea 65 este o alegorie ce se referă la respingerea lui Isus. Toma nu oferă pilda 65 ca pe o alegorie despre Isus. Marcu face acest lucru și vede pilda 66 ca p un comentariu cu privire la acea alegorie, deși termenii alegoriilor sunt fără legătură. Marcu face din două ziceri tradiționale și fără legătură, un discurs complex.
În loc să facem ipoteze în legătură cu procesul autorului lui Toma, îndepărtând cu atenție și critic elementele alegorice din versiunea sinoptică a pildei și din Psalmul citat, cred că este mult mai rezonabil să concluzionăm că Marcu a găsit o juxtapunere a pildei vierilor răi cu psalmul citat în Toma. Apoi a construit alegoria pe care o găsim în evanghelia lui și a folosit citatul din psalm ca o concluzie pentru a sprijini alegoria, pe care o prezintă ca pe o narațiune, o ceartă în Templul din Ierusalim, între Isus și diferiții preoți și bătrâni.
Jacob Neusner a găsit un proces în dezvoltarea istorică a zicerilor mișnaice care par analoage cu ceea ce s-a întâmplat în dezvoltarea de la Toma la Marcu. Neusner (1994:71) scrie că:
Fenomenul asupra căruia vreau să atrag atenția este clar, și analiza sinoptică îl va susține. Exegeza unei scripturi este dată anonim, apoi atribuită unul stăpân. Într-o versiune ce apare ulterior, exegeza se transformă într-o poveste despre stăpân, cu privire la care scriptura originală este citată frecvent.
În Toma avem o formă primitivă de pildă și ceea ce știm noi că este un citat din psalm, deși în Toma nu este mai mult decât o zicere atribuită lui Isus și nu un citat scriptural. În Marcu găsim aceste două elemente țesute împreună într-o afirmație complexă și alegorică făcută de Isus despre Sine, în legătură cu motivele persecuției profeților și moartea și răzbunarea fiului iubit – toate cuplate cu o afirmație despre înlocuirea lui Israel cu alții de către Dumnezeu. Este probabil că Marcu a simțit nevoia să creeze complexul de ziceri din materialul găsit în Toma, și nu invers.
Nu este nici un motiv să credem că pilda vierilor răi și proverbul din psalmul 118 erau legate în tradiția orală, înainte de apariția lor în Toma. În Toma nu au nimic de-a face una cu cealaltă, și sunt clar separate în două unități fără legătură. Toma juxtapune în general zicerile aleatoriu și nu este nici un motiv să gândim că zicerea 65 și 66 aveau legătură înainte de scrierea lor în Toma 66, 67, 68 nici acestea trei nu au nici o legătură.
Este bine să observăm că multe din zicerile lui Marcu se găsesc în Toma, dar aceasta sugerează că posibilitatea influenței directe poate fi considerată. În sine, nu dovedește o astfel de influență. dar analiza de mai sus face mai mult decât să observe că zicerea 65 din Toma și 66 apar ambele în Toma și Marcu, iar versiunea Toma este mai primitivă. Ne dă o direcție a influenței, o săgeată cauzală, de la Toma spre Marcu.
Folosirea de către Marcu a lui Toma 13
Relația dintre Toma 13 și Marcu 8:27-33 ridică multe întrebări. Se poate susține că ambele povestiri sunt importante; Toma 13 validează poziția principală a lui Toma și este ca o hartă pentru cei care urmează după Toma. Marcu 8:27-33 inițiază secțiunea centrală a lui Marcu și este punctul de cotitură crucial în structura acestei evanghelii.(6)
La început, aceste povestiri par legate doar în mod general, dar la o observație mai atentă, remarcabila similaritate structurală devine aparentă. Următoarele elemente structurale similare sunt prezente:(7)
1. Isus întreabă pe ucenici despre Sine
2. Sunt date răspunsuri greșite, inițial
3. Este dat un răspuns potrivit aparent
4. Apare un motiv de mister
5. Adevărata învățătură este dată de Isus
6. Unul sau mai mulți ucenici sunt condamnați
Pare imposibil ca acestea două să fie similare din coincidență, fie una este o urmare a celeilalte sau ambele sunt urmări ale unei versiuni necunoscute.
Poate fi versiunea lui Toma o urmare a povestirii lui Marcu? Nu cred. Matei și Luca arată cum povestea lui Marcu poate fi revizuită pentru a lăuda un ucenic, nu pentru a-l condamna. Toma nu face acest lucru deloc. Mai mult, nu este nici un semn că Toma s-ar fi luat după Marcu.
Marcu 8:27-33 conține un set de texte specifice temelor lui Marcu. Supraveghind discuțiile pe acest subiect, Brown et al. (1973:64-69) conclude că doar 8:29 și 8:33, mărturia lui Petru și mustrarea lui Isus „înapoia Mea satano” nu sunt ale lui Marcu. Ei cred că cea din urmă este redactată de Marcu: „se pune o astfel de creație pe seama unui grup anti Petru” (1973:67). Marcu însușii este anti Petru. (ex. incompetența lui Petru la schimbarea la față, nesupunerea lui la Ghetsimani, tripla lepădare) 8:33 este probabil redactarea lui Marcu.
Găsim prezentarea predicției repetată de două ori în secțiunea centrală a lui Marcu, și folosirea motivului secret mesianic, și afirmația că Isus a vorbit clar în contrast cu pildele Lui anterioare. Toate acestea sunt fără îndoială redactarea lui Marcu. Se poate suspecta că condamnarea lui Petru reiese din teoria lui Marcu despre incompetența și inadecvarea vinovată a ucenicilor. Dacă este așa, atunci mustrarea lui Petru de către Isus din v. 33, că gândește ca oamenii și nu ca Dumnezeu presupune pasajul anterior unde ni se spune cum gândesc oamenii, care este găsit în v. 8:27-28. Dacă v. 33 este redacțional, atunci probabil că 27-28 sunt și ele redacționale, deoarece slujesc pentru a stabili și da sens liniei principale.
Versetele 30, 31, 32 sunt cazuri de text ale redactării lui Marcu și probabil și versetele 27, 28, 33. De fapt, Marcu 8:27-33 ar trebui privit ca și o construcție a lui Marcu, influențată considerabil de tradiția mărturiei petrine (cf. Ioan 6:69). Totuși structura construcției lui Marcu rămâne aceeași ca în Toma 13.
Datorită similarității structurale dintre Toma 13 și Marcu 8:27-33 sunt probabil versiuni ale aceluiași original, nu invenții independente. Datorită caracterului copleșitor de redacțional al lui Marcu 8:27-33 este sigur că versiunea lui Marcu este o revizie extensivă a unui original. Fie că este vorba de Toma 13, sau ambele sunt versiuni ale unui al treilea original.
Numărul 13 este pasajul cel mai important din evanghelia lui Toma, deoarece justifică autoritatea autorului textului, autorizează zicerile secrete oferite de text, oferă un mijloc prin care se poate obține excelența lui Toma și respinge specific două alternative mai vechi și larg susținute ale lui Isus. Cam mult pentru câteva rânduri.
În secțiunea de deschidere din 13, două puncte de vedere sunt repudiate. În primul rând, Isus nu este înțeles ca fiind un aggelos neprihănit. Terenul este tradus uneori ca înger, dar nu este nici o atestare mai veche că Isus ar fi înger și nici o justificare reală pentru această traducere. Mai degrabă, aggelos ar trebui să-și păstreze sensul de mesager, cu implicația de „mesager al Domnului”. Un mesager al Domnului este un profet. Septuaginta vorbește despre proorocița Haggai ca de un aggelos al Domnului, (Haggai 1:12-13). Cartea Maleahi începe (în Septuaginta) cu identificarea profetului ca aggelos; citatul din Marcu despre Maleahi 3:1 folosește similar termenul cu referire la Ioan Botezătorul, „Iată trimit pe aggelos al meu înaintea voastră….” mulți învățați (e.g. Sanders 1985, Fredriksen 1988) cred că Isus era considerat un mesager profetic în timpul vieții Sale.
Matei Îl considera pe Isus un filozof înțelept. Traducerea de filozof nu este incorectă (un filozof cinic poate), dar să nu trecem cu vederea sensul literal al termenului: „iubitor de înțelepciune”. Recent, unii învățați au ajuns la concluzia că evanghelia lui Toma, la începutul dezvoltării ei, îl prezintă pe Isus ca pe un învățător înțelept , un filozof. (Crossan 1991, Downing 1988). Burton Mack (1990) scrie că ar trebui să vedem evanghelia lui Toma pe o traiectorie sapiențială de la început, cultivând zicerile lui Isus ca pe un înțelept, în contrast conștient, la un moment dat, cu ceilalți oameni ai lui Isus, care susțineau opțiunea apocaliptică. “zicerile sapiențiale au devenit criptice în procesul cultivării lor, la invitația lui Isus de a fi diferit, a fost probabil catalogată ca conștiință de sine.”
Vederile lui “Simon Petru,” și “Matei”, că Isus este un aggelos, un mesager profetic al Domnului, că Isus este un filozof, iubitor de înțelepciune, sunt două concepții despre Isus care, în momentul prezent de învățare, sunt menționate a corespunde cu concepțiile susținute de primii ucenici ai lui Isus. Toma 13 dovedește clar întoarcerea spre criptic.
Povestea lui Toma ne lasă un mister: care erau cele trei ziceri secret? Un text care se laudă că ar conține zicerile secrete ale lui Isus, va revela singura zicere secretă. Evident, zicerea ar fi fost înțeleasă de ucenicii care au rămas ca fiind blasfemie într-un sens sau altul, dar aceasta reiese din acel context. Zicerea 108 oferă o cheie deliberată: cine bea din Isus este unul pentru care lucrurile ascunse se vor revela. Este evident că Toma este o astfel de persoană în nr. 13. Vom discuta de ce.
Tema găsită în 108, că lucrurile ascunse vor fi descoperite, apare în Toma 5b și 6:
5. Isus a zis: „știi ce este înaintea ta și ce își este ascuns, îți va fi descoperit. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit.
6. Ucenicii Lui L-au întrebat „vrei să postim? Cu să ne rugăm? Să facem milostenie? Ce dietă să observăm?
Isus a zis: „nu mințiți, nu faceți ce urâți, deoarece toate lucrurile sunt descoperite înaintea cerului. Nu este nimic ascuns care să nu fie descoperit și nimic acoperit care să nu fie descoperit.
Iacov și Tom, ucenicii lui Isus, sunt portretizați în evanghelia lui Toma ca o colectivitate care invariabil pune întrebări escatologice sau cristologice ce au nevoie de corecție din partea lui Isus. Răspunsul lui Isus la întrebările lor este evaziv. Dar în Toma 13, Toma este descoperit a fi unul pentru care lucrurile ascunse sunt revelate, și Isus îi spune trei lucruri. Imediat, Toma 14 pare a oferi răspunsurile blasfemiatoare la întrebările anterioare din zicerea 6, cuprinzând ascunsul/revelatul motiv. Toma 14 este:
Isus le-a spus, ‘dacă postiți ridicați păcatul și dacă vă rugați, veți fi mustrați, dacă faceți milostenie, vă faceți rău spiritului vostru. Când mergeți pe un pământ și vă plimbați într-o zonă, dacă vă primesc, mâncați ce vă dau, vindecați-le bolnavii. Căci ce vă intră în gură nu vă întinează, ci ceea ce iese din gură – vă întinează.”
Posibil, redactorul final al lui Toma intenționează aceste trei propoziții să fie cele trei ziceri secrete date lui Toma [deși bănuiesc că o versiune anterioară a textului conține doar trei răspunsuri ce repudiază postul, rugăciunea, milostenia].
Pentru a înțelege relația dintre zicerile din Toma și Marcu trebuie să găsim statutul lui Toma în 13. Așa cum este, este aproape complet enigmatic, dar o cheie spre înțelegere se află în Toma 108:
Isus a spus: cel care va bea din gura Mea, va deveni ca Mine. Eu voi deveni el și lucrurile care sunt ascunse, îi vor fi revelate.
Simila, în Toma 13 citim că „Isus a zis ‘Eu nu sunt stăpânul vostru. Pentru că ați băut, v-ați umplut cu izvorul pe care vi l-am dat.’ Și l-a luat și s-a retras și i-a spus trei lucruri”. Bând din izvorul lui Isus, duce în ambele cazuri la lucruri ascunse care sunt revelate. Evident Toma 13 susține aceasta, deoarece Toma este unul care este „ca și Isus”, unul despre care Isus poate spune „am devenit ca el”, deci Toma nu Îl mai are pe Isus ca stăpân.
Statutul lui Toma este punctul cheie de comparație. Înțelegerea nr. 13 prin referire la 108 indică faptul că Isus și Toma nu doar că și-au schimbat relația (nu mai este ucenic-stăpân), ci au schimbat și identitatea. Înțeles în lumina lui 108, Toma a devenit ca Isus și a obținut identificarea pe care o are Isus (stăpân sau poate chiar Hristos)și Toma a devenit Isus. Dar Toma se poate identifica cu Isus, deoarece în 108 Isus spune despre cel care bea că „Eu voi deveni el”. Deci poate Toma mărturisește că „gura mea nu poate spune ca cine ești”.
Pare de neconceput că creștinii au crezut că în anumite circumstanțe se poate spune despre ei că sunt ca Isus, că fac parte din aceeași categorie cu El și mai de neconceput că oameni pot susține că sunt Isus, să spună „nu eu, ci Isus”. Dar știm că unii oameni au făcut aceasta și știm că Marcu nu este deloc mulțumit de ei. Pavel poate să fi fost o astfel de persoană, deoarece ne spune „nu eu trăiesc , ci Hristos trăiește în mine” (Gal. 2:20) și că Hristos vorbește prin el (2 Cor. 13:3).
În Marcu 13, mica apocalipsă, citim pasaje ce sunt predicții luate în general de învățați ca referindu-se la timpul și starea comunității lui Marcu. Sunt două exemple. Marcu 13:5 „Isus a început atunci să le spună: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu Sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi.'” Marcu 13:21-22 „Dacă vă va zice cineva atunci: „Iată, Hristosul este aici”, sau: „Iată-L acolo”, să nu-l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.'” Marcu este evident preocupat că oamenii susțin că au identitatea lui Isus, spunând „eu sunt El” , care susțin că sunt Hristos sau profeți.(8)
Dacă sunt oameni care susțin că sunt Isus, atunci Toma 13, înțeles în termenii lui Toma 108, îi dă dreptul lui Toma să facă această afirmație. Isus nu este stăpânul lui, deoarece a băut, așa că el este ca Isus și se poate identifica cu Isus. Toma poate fi unul dintre aceia despre care Isus spune „Eu voi fi el” ȘI Toma poate pretinde „eu sunt El”.
Metafora comună la Toma 13 și 108 este a bea și prin băut apare transformarea. Metafora este comună la începutul creștinismului și se referă la primirea Duhului. (9) În evanghelia lui Ioan (7:37-41) auzim că:
„ În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare, şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea.
38 Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”
39 Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.
40 Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: „Acesta este cu adevărat Proorocul.”
41 Alţii ziceau: „Acesta este Hristosul.” Şi alţii ziceau: „Cum, din Galilea are să vină Hristosul?”
A bea din Isus este o metaforă aici pentru a primi Duhul de la Isus. Similar, în 1 Cor. 12:13, după ce Pavel a discutat despre Duhul detaliat, scrie că:
„Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.
Metafora Duhului ca fiind lichid care este turnat poate fi găsită în Fapte 2:15-33, apoi Ioel 2:28-29, și Romani 5:5, și Tit 3:6 unde Duhul este turnat prin Hristos.(10) Povestea Pentecostului include referiri la faptul că cei care au primit Duhul par a fi plini și în Efeseni 5:18 citim: „Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh. Este clar o legătură metaforică la începutul creștinismului între primirea Duhului și a bea, cu adăugarea că experiența Duhului te umple. Toma 13 și 10 se potrivesc în acest sistem metaforic.
Deci, cred că putem înțelege Toma 13 și 108 ca spunând că Isus a zis „ cel care va primi Duhul de la Mine , va deveni ca Mine. Eu voi deveni ca el, și lucrurile ascunse, îi vor fi revelate”. Și Isus a zis, ‘Eu nu sunt stăpânul tău. Pentru că ai primit Duhul de la Mine.’ Și l-a luat și s-a retras și i-a zis trei lucruri.”
Toma 108 susține ideea găsită în multe culturi că cin primește spiritul unei persoane supranaturale, se poate identifica cu acea persoană. Se numește posedare a spiritului în antropologie. Din această perspectivă, nu este surprinzător să găsim creștini care credeau că dacă cineva primește Duhul lui Isus, se identifică cu Isus. Identitatea cuiva depinde de spiritul activ din trupul lui. Și dacă acela este Spiritul lui Isus, atunci acea persoană are identitatea lui Isus. Astfel, Isus spune în 108 „Eu voi fi el”, și Marcu raportează că oameni vin și susțin că sunt Isus.
Marcu nu era de acord cu acest comportament, cum vedem în 13:5. Mai mult, în evanghelia sa, Marcu a scris pentru a condamna pe ucenicii lui Isus care susțin că au privilegii speciale și prioritate personală. În Toma 13 înțelegem implicit că Toma susține că este ca Hristos și că este Hristos, și superioritatea lui Toma față de ceilalți ucenici. Dacă Marcu a știut de vorbele lui, în forma prezentă, în locația prezentă (unde este garantată superioritatea scribului și autorului evangheliei lui Toma ), putem înțelege cu și de ce Marcu a revizuit aceste cuvinte în 8:27-33.
În primul rând, Marcu creează răspunsuri la întrebarea „cine spun oamenii că sunt”, pentru a parodia idea identificării la primirea spiritului unei persoane. Oamenii cred că Isus este Ioan Botezătorul sau Ilie (sau alt profet). Petru este condamnat în v. 33 pentru că gândește astfel.
De ce ar gândi cineva că Isus este Ioan, care murise cu câteva luni înainte? După Marcu, ei credeau aceasta datorită puterilor lui. (6:14). Pentru că Isus a primit Duhul în momentul botezului făcut de Ioan, deci se identifică cu cel al cărui spirit îl primește, Isus este identificat cu Ioan. Deci dacă se afirmă că cel ce primește Duhul de la Isus se identifică cu Isus, atunci Isus care a primit duhul de la Ioan, se identifică cu Ioan. Sau dacă Ioan este legat de Ilie, (Marcu 9:13; cf. Matei 17:13) atunci Isus poate fi identificat cu Ilie.
Marcu 8:27-28 este o parodie a liniei de gândire a lui Toma. Un argument reductio ad absurdum. Marcu evident susține că ‘deoarece este absurd să gândim că Isus este Ion sau Ilie, deși a primit Duhul la botezul făcut de Ioan, la fel ca priirea Duhului de către Elisei de la Ilie, este absurd să credem că vreun creștin susține că este Isus, pe baza primirii duhului de la Isus.’ Așa gândesc oamenii și Petru, dar conform cu Marcu, nu așa gândește Dumnezeu. Aparent, Dumnezeu consideră că orice imitatio Cristi, trebuie să conțină starea de Fiu al lui Dumnezeu naștere, suferință, moarte, înviere. Ne întoarcem la imitatio Cristi ulterior.
Se pare că persoana Toma nu avea valoare pentru Marcu; Toma este menționat în lista celor 12, dar asta e tot. Marcu a căutat să dejoace orice susținere de prioritate făcută de ucenicii lui Isus sau de Petru, Iacov și Ioan. Neavând nici un interes particular în Toma, se pare că Marcu a eliminat pe Toma din poveste, și l-a înlocuit pe Petru, adăugând o referință la o tradiție a mărturisirii petrină, pre-existentă (cf. Ioan 6:69). Marcu a revizuit radical povestirea în parodie, despre Toma 13 și despre tradiția mărturisirii petrine. În esență, Marcu 8:27-33 este o mărturie ce poate duce spre o idee de prioritate a lui Petru (cf. Matei și Luca) dar nu – aflăm că a dus la mustrarea de către Isus a lui Petru, numindu-l satana. Aceasta este o parodie. Norman Petersen (1994) a susținut că în alte idei principale, evanghelia lui Marcu a fost scrisă ca o parodie a tradițiilor textuale pre-existente.
În evanghelia lui Marcu nu avem o povestire care să glorifice un ucenic, în defavoarea altuia (ca în Toma), ci din contră, avem o povestire unde un ucenic este subordonat celorlalți, deoarece citim în Marcu despre Isus l-a mustrat pe Petru „înapoia Mea , satano, că nu esti de partea Domnului, ci a oamenilor”. În lumina lui Marcu 3:22-29, unde este un păcat de neiertat să numești satan pe cineva care are Duhul, Isus îl numește așa pe Petru, El neagă posibilitatea ca Petru să aibă Duhul lui Dumnezeu.
În legătură cu susținerea implicită a lui Toma în Toma 13 că sunt ziceri secrete ale lui Isus, care sunt numai pentru anumiți oameni transformați, trimit cititorul la argumentul detaliat făcut de Theodore Weeden (1971). După Eduard Schweizer (1965), el susține că Marcu 4:11-12, și pilda semănătorului ca interpretare, aparțineau tradiției folosite de opozanții lui Marcu. Marcu 4:11 poate fi paralelă cu Toma 62a: „Isus a zis, ‘celor care sunt vrednici de tainele mele, le spun tainele mele.” Helmut Koester (1990:53) a comentat această afirmație, fiind de acord că Marcu 4:11-12 nu este parte din Marcu, ci aparține altei colecții mai vechi de pilde incorporate de Marcu și observând similaritatea din Toma 62 cu acel pasaj. În Marcu găsim: Vouă v-au fost descoperite tainele împărăției”, Marcu poate să fi adaptat Toma 62a, pentru a afirma că Isus Și-a descoperit tainele ucenicilor, dar și pentru a nega că ucenicii ar fi meritat descoperirea tainelor, deoarece pentru Marcu, ucenicii nu meritau. Weeden crede „că pozițiile atribuite lui Marcu și materialului său primit sunt reversul. Materialul primit al lui Marcu susține învățăturile ascunse, exclusive, ezoterice. Marcu susține deschiderea, revelarea pe o bază non-exclusivă”, (Weeden 1971:144). El găsește dovezi în evanghelia lui Marcu despre unii din comunitatea lui Marcu care fuseseră cuceriți de ideea unei evanghelii secrete și Marcu a susținut o polemică împotriva acestei idei. (Weeden 1971:148). Marcu, susține el, a făcut aceasta demonstrând absurditatea principiului hermeneutic din evanghelia lor secretă. Marcu arată că nu este cazul ca doar un anumit ucenic din interior să înțeleagă mesajul lui Isus, ci opusul apare și cei din afară percep corect și Îl înțeleg pe Isus (Weeden 1971:148).
Ca o concluzie generală la cartea sa, Weeden discută despre folosirea inteligentă de către Marcu a pozițiilor și stării materiale a oponenților lui. Marcu, spune el, a luat principiul lor hermeneutic (4:11-12) și l-a întors pentru a arăta orbirea celor care susțineau că sunt selecți ș luminați în secret; el citează mai multe exemple pentru a arăta că Marcu ia materialele folosite de opozanții lui și le întoarce împotriva lor, prin parodie și ironie (Weeden 1971: 165-168).
Cartea lui Weeden nu face referire la evanghelia lui Toma. Dar dacă cineva subliniază caracteristicile textului,presupus folosite de opozanții lui Marcu, caracteristicile acelui text ipotetic sunt caracteristicile lui Toma. Evanghelia lui Tom se declară o colecție de ziceri secrete. Susține că Isus a revelat taine unei elite care merită (62a). În Toma 13 un ucenic ridicat la nivelul lui Isus este garantul legitimității învățăturilor secrete conținute în întreaga evanghelie. Toma nu arată cunoștințe sau interes în nimic de genul unui mesianism slujitor care suferă și pentru Toma nici răstignirea, nici învierea nu au sens; ; nu sunt menționate niciodată. Din analiza lui Weeden, nu se poate conclude cu siguranță că Toma era textul secret a opozanților lui Marcu, dar se poate concluziona cu siguranță că dacă a existat un astfel de document, Toma este genul de document ca acel document și conține foarte multe ziceri de același fel, conținute de document.
Se pare că Marcu a înțeles Toma 13 că ar afirma principiul că un ucenic ar avea prioritate și probabil principiile din Toma 108, că anumiți creștini care au băut din Duhul, se pot identifica cu Isus sau susține că sunt Isus. Aceste principii primesc opoziție din partea lui Marcu. Prin folosirea de motive caracteristice lui, Marcu a creat o parodie din Toma 13 ca prioritatea implicită a unui ucenic să se transforme în condamnare, ce reiese din presupusa lui gândire omenească, ceea ce Marcu spune, este teza care im implică faptul că Isus este Ioan pentru că a primit Spiritul de la Ioan, sau Ilie.
Dacă această analiză pare a fi extremă, permiteți-mi să reiterez anumite puncte cheie. În primul rând, similaritățile structurale dintre Toma 13 și Marcu 8:27-33 demonstrează că ambele sunt versiuni ale aceleiași povestiri. Doi, trăsăturile redacționale ale lui Marcu 8:27-33 dovedesc că versiunea lui Marcu este un completă, re-scrisă a unei povești originale. Trei, nu este nici o dovadă că Toma s-a folosit de Marcu și nici o rațiune. (11) Patru, punctele principale făcute de Toma 13 și 108, că un ucenic are prioritate față de ceilalți și că o persoană poate fi echivalentă sau identificată cu Isus prin primirea Duhului, sunt puncte la care Marcu s-a opus cu putere (13:5, 21-22 specific și general în cap. 8-10). Dacă Marcu a revizuit Toma 13 putem înțelege bine de ce a făcut-o. Inserarea motivelor tipice grijii redactării sale principale de a produce parodia ar fi fost potrivit cu strategia sa în evanghelie. Este metodologic nesigur să anulăm acești factori și să înlocuim ipoteza că Marcu și Toma au revizuit o altă povestire total necunoscută nouă pentru motive necunoscute nouă. Dar aceasta este alternativa la teza că Marcu a revizuit Toma 13.
Folosirea de către Marcu a lui Toma 22
Ipoteza că Marcu a folosit Toma ca sursă, este susținută de faptul că un număr considerabil de ziceri găsite în Marcu se găsesc și în Toma. Mai mult, pare imposibil ca secvența coincidentă din Toma 65 și 66 să se fi construit în Marcu 12:1-12 fără referire la Toma și probabil că Marcu a folosit povestea cheie din Toma 13 în construcția sa din 8:27-33. Dacă a existat o influență de la Toma la Marcu, putem privi în Marcu pentru alte exemple decât cele deja citate, exemple mai puțin evidente. Un exemplu se poate găsi în folosirea de către Marcu a zicerii din Toma 22, o zicere ce permite anumitor creștini să susțină excelența. dacă cineva poate susține corect că este ca un copil, va intra în Împărăție. Dacă face din doi, unul…etc. nu voi încerca o explicație a ceea ce înseamnă aceasta, poate doar să sugerez că au de-a face cu restaurarea condiției de asemănare cu chipul lui Dumnezeu din Geneza 1:27 (Davies 1992). Mă interesează ca afirmații făcute de unii creștini, care le-au dat dreptul la excelență.
Marcu poate că a modificat Toma 22 în cele trei părți componente, ua despre a fi ca niște copilași, una despre a face din doi, unul și ultima despre ochi pentru ochi. Cred că Msarcu a generalizat aceste ziceri ca ele să nu acord prioritate nici unui creștin în virtyutea sensului metaforic.
Poate că Marcu a luat o referire metaforică din Toma 22c „dacă pui ochi în locul ochilor, mână în locul mâinii, picior în locul piciorului…vei intra în Împărăție”, și a revizuit-o cu pasajul moralist din 9:43-48:
Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât să ai două mâni, şi să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge,
44 unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.
45 Dacă piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-l; este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop, decât să ai două picioare, şi să fii aruncat în gheenă, în focul care nu se stinge,
46 unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.
47 Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi şi să fii aruncat în focul gheenei,
48 unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.
Toma cere ca oamenii să nu aibă ochi, mâini, picioarele pe care le au, ci sub o altă formă. Marcu vrea să credem că nu trebuie ținut ochiul, mâna, piciorul, ci să le tăiem de tot. Astfel de oameni nu pot cere statutul de excelență.
În Toma 22b auzim:
Când faci din doi, unul, și faci interiorul ca exteriorul și ce este sus ca ce este jos și când faci femeia și bărbatul să fie una, ca să nu mai fie femeie și bărbat, vei intra în Împărăția cerului.
A face din doi, unul este tema redacțională obișnuită a lui Toma. Dar restul acestei ziceri nu este o invenție a lui Toma, deoarece este atestată în diverse alte locuri (Clement al doilea). Marcu poate să fi transformat această zicere într-un comentariu despre căsători și divorț, în 10:2-9, reiterând de două ori tema cu cei doi care devin unul și concluzionând cu o zicere împotriva divorțului:
Au venit la El Fariseii; şi, ca să-L ispitească, L-au întrebat dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta.
3 Drept răspuns, El le-a zis: „Ce v-a poruncit Moise?”
4 „Moise” au zis ei „a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărţire, şi s-o lase.”
5 Isus le-a zis: „Din pricina împietririi inimii voastre v-a scris Moise porunca aceasta.
6 Dar de la începutul lumii „Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască.
7 De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa.
8 Şi cei doi vor fi un singur trup.” Aşa că nu mai Sunt doi, ci Sunt un singur trup.
9 Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”
Astfel, Marcu a revizuit Toma 22b fără a recomanda ideea abstractă de a face din doi, unul și a face bărbatul și femeia la fel, în Gen. 2:24, 5:2 pentru a sprijini interzicerea divorțului, aplicabil tuturor oamenilor.
În final, Marcu a putut folosi Toma 22a, unde auzim că Isus a văzut copilașii fiind certați și a zis „acești copii certați sunt ca cei care intră în Împărăție. Ei L-au întrebat: să intrăm ca acești copilași în Împărăție:? Citim în Marcu 10: 13-16:
I-au adus nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau.
14 Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat, şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.
15 Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!”
16 Apoi i-a luat în braţe, şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.
Cele două unt similare, dar în Toma, adulții care vor să intre în Împărăție sunt asemănați cu copiii, în timp ce în Marcu, copii reali sunt exemple de persoane care pot intra în Împărăție. Versiunea lui Marcu este un atac redacțional asupra comportamentului ucenicilor lui Isus, în timp ce versiunea lui Toma este făcută din instrucțiuni pentru ucenici. În Toma găsim similaritate, în Marcu găsim o afirmație factuală: Împărăția lui Dumnezeu aparține copiilor. În Marcu „ ca un copil” nu este o similaritate, ci o paradigmă.
Prin construirea unei narațiuni, Marcu înlocuiește copiii literali pentru similaritatea lui Toma a ucenicilor cu copiii. Marcu face același lucru cu o zicere atestată și de Q (Luca 10:16 și Mt 10:40) și Ioan (13:20) cu efectul că sus a zis „cine primește pe cel ce-l trimit Eu, Mă primește pe Mine și cine Mă primește pe Mine, Îl primește pe Cel ce M-a trimis.” Această declarație afirmă prioritatea oricui care are dreptul de a susține că este mesager al lui Isus. În Marcu 9:36-37 găsim declarația revizuită printr-o narație, pentru a afirma primirea nu doar a mesagerilor lui Isus, ci a oricărui copil:
Şi a luat un copilaş, şi l-a aşezat în mijlocul lor; apoi l-a luat în braţe, şi le-a zis:
37 „Oricine primeşte pe unul din aceşti copilaşi, în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine; şi oricine Mă primeşte pe Mine, nu Mă primeşte pe Mine, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”
Marcu ia aici o susținere specifică a unor oameni particulari, dându-le o poziție specială și prin construcția unei narațiuni și face ca narațiunea să se aplice oricui primește un copil în Numele lui Isus. Poate că a făcut același lucru în revizuirea lui Toma 22a în 10:13-16.
Dacă Marcu a tratat tradițiile separat de Toma , atunci avem aici o coincidență interesantă. Dar poate că Marcu se lua după Toma pentru a sprijini repetata și constanta afirmație că creștinii nu trebuie să aspire la statute speciale de excelență. Marcu pare a fi capabil de revizuire radicală a acestor ziceri (ex. Toma 13) în lumina agendei lui particulare. Dacă pasajele ce amintesc de Toma 22 sunt împrăștiate prin evanghelia lui Marcu, probabil că nu mi-ar fi atras atenția. Dar nu sunt împrăștiate. Sunt localizate într-un anumit loc, în comentariul ce urmează secvenței a doua despre previziune-pasiune 9:33-35, și sunt continuate, 9:43-48, 10:1-12, 13-16, separate doar de două versete (9:49-50). Dacă presupunerea că Toma este o sursă pentru Marcu este luată serios în considerare, atunci presupunerea că această secvență de ziceri se datorează revizuirii de către Marcu a lui Toma 22, trebuie luată în considerare.
Imitatio Christi în Marcu și Toma
Ce trebuie ca să fim ca Hristos? Umilință și statutul de slujitor este un răspuns cunoscut la Marcu. Altul este ca al lui Norman Perrin (1982: 255-257) care a observat în evanghelia lui Marcu că Ioan Botezătorul predică și este executat, creștinii predică și sunt chinuiți (Marcu. 13:9-13). Pentru Marcu, deci, imitatio Cristi nu este performanța semnelor și a minunilor, ci părtășia la suferințele Fiului omului. Cap. 13 conține dovezi ample că creștinii din comunitatea lui sufereau.
În Toma, cum s-a discutat mai sus, imitatio Cristi este abilitatea de a te identifica cu Isus prin primirea Duhului lui Isus. Revizuirea lui Marcu despre Toma 13 în 8:27-33 mărturisește despre respingerea de către Marcu a acestei idei. În Toma 13 și 108, metafora ce conduce la abilitatea de a-L imita pe Hristos este a bea „cel ce bea din gura mea , va fi ca mine și eu voi fi ca el”, și pentru că Toma a băut din izvorul măsurat de Isus, este superior ucenicilor.
În evanghelia lui Marcu (10:39) aceeași metaforă este folosită cu același scop, pentru a indica modul potrivit dea-L imita pe Hristos. Poate că motivat de Toma 12, unde Iacov are prioritate, Marcu face ca Isus să proclame că în timp ce Iacov și Ioan caută superioritatea între ucenicii lui Isus, El nu le-o acordă (10:35-40). Dar le spune „Este adevărat că paharul pe care-l voi bea Eu, îl veţi bea, şi cu botezul cu care voi fi botezat Eu, veţi fi botezaţi” Știm că botezul care a urmat a fost cu Duhul Sfânt și a fost începutul suferințelor Fiului omului și știm ce a conținut paharul Domnului, căci înțelegem metafora auzind rugăciunea lui Isus în Marcu 14:36: cupa lui Isus fiind dată, suferința și moartea. Dar Marcu informează cu atenție că Iacov și Ioan și Petru dormeau atunci, în ciuda poruncii lui Isus de a sta treji. Marcu instruiește cititorii că Iacov și Ioan nu au înțeles ce conținea paharul pe care urmau să îl bea.
Se pare că la începutul creștinismului, metafora „botezului” și „a bea” erau interschimbabile cu referire la primirea Duhului. Pavel scrie că „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.” (1Cor. 12:13). Iacov și Ioan urmau să fie botezați și să ba. Nu au nici un motiv să creadă altceva decât că este o referire duală la viitoarea primire a Duhului. (cf. Marcu 1:9-11). Dar cititorii lui Marcu știu mai bine, căci știm ce a spus Isus în Ghetsimani. Și ei nu știu. Avem aici un exemplu al ironii dramatice a lui Marcu.
Marcu poate a schimbat motivul băuturii din Toma 13 departe de orice idee a lui Toma de identificare cu Isus prin primirea Duhului, spre propriul lui motiv caracteristic de identificare cu Isus prin suferință. Marcu afirmă că Iacov și Ioan (care pot reprezenta creștinii în general) vor avea Duhul (vor fi botezați cu botezul lui Isus) și vor avea parte de suferințele Lui (vor ba paharul Lui) dar în evanghelia lui Marcu, în timp ce sensul botezului este cunoscut de toți, și de Iacov și de Ioan, sensul paharului este ascuns (dar este cunoscut tuturor celor care citesc Marcu).
Marcu începe secțiunea centrală cu 8:27-33 care aparent revizuiește povestea din Toma 13 fără a folosi motivul băutului și concluzionează secțiunea centrală cu 10:35-45 unde metafora cu băutul este crucială, dar înțeleasă diferit decât în Toma 13. În Toma, Iacov (12) și apoi Toma (13) au prioritate din partea lui Isus, în secțiunea centrală a lui Marcu, Petru, Iacov și Ioan sunt denigrați și ideea de prioritate a unui ucenic este parodiată.
Concluzia
Suntem obișnuiți să gândim la folosirea de către un evanghelist a surselor de ziceri, în lumina folosirii de către Luca și Matei a lui Q. dar nu avem Q, avem doar o reconstruire bazată pe folosirea lor. Ce a fost în Q și nu a folosit nici Matei, nici Luca – nu putem ști. Tindem să credem că au folosit tot, dar aceasta vine din definirea lui Q ca fiind ceea ce ei au folosit. Avem Toma. Vedem că Marcu s-a folosit de unele lucruri din evanghelia lui Toma în construirea narațiunilor sale și a discursurilor din cap. 1-8 și 11-12. Vedem ceva diferit în secțiunea centrală din Marcu, deoarece tratează puncte principale găsite în sursă și construiește o revizuire sau o parodiere a acestora. Întrebarea „de ce Marcu nu a folosit așa de multe ziceri din Toma pe care ar fi putut să le folosească?” primește un răspuns tautologic: nu a folosit acele elemente care nu a considerat că slujesc scopului său. Burton Mack (1991) a încercat să susțină că Marcu a folosit Q și să explice de ce Marcu a ales să nu folosească totul, dar este dificil , mai ales că ideea de Q este fondată pe teza că lipsește din Marcu.
Pentru Tom, avem doar câteva fragmente grecești din manuscrise copiate poate la 70 de ani după ce evanghelia lui Marcu a fost terminată și un text coptic copiat poate la 250 de ani după scrierea lui Marcu. Este sigur că evanghelia lui Toma așa cum o știm, o versiune dependentă de traducerea coptică, diferă de versiunea folosită de Marcu cu privire la ordinea, numărul zicerilor, probabil pentru că diferite redactări ale zicerilor au fost făcute de-a lungul secolelor care separă timpul lui Nag Hammadi de timpul lui Marcu. Ideal, eseul prezent ar trebui să conțină comentarii critice la paralela Marcu, Toma. Dar desigur, spațiul limitat face aceasta imposibil. Pentru un astfel de comentariu se poate citi Stephen Patterson (1993); John Horman (1979) un eseu jumătate de lung decât cel de față, judecat pentru prioritatea unei ziceri, versiunea din Toma a pildei semănătorului. El concluzionează că „nu pare a fi nici o relație directă între versiunea lui Toma a acestei pilde și cea a lui Luca și nu este nici o dovadă clară că Toma și-a extras versiunea din Marcu sau Matei”. Versiunea lui Marcu a fost alterată, așa cum este ea acum, până la punctul în care diferă radical de Toma”. Presupunând greșit că Marcu nu a folosit Toma, poate doar concluziona că Toma și Marcu au folosit o sursă comună” (Horman 1979:342-343).
Variabilitatea tradiției textuale din Toma nu invalidează folosirea lui Toma ca text esențial al primului secol, dar necesită atenție în asumarea că o anumită zicere din Toma a fost prezentă în această formă într-un text la care a avut acces Marcu. Vor fi cazuri în care versiunea lui Marcu despre zicerile lui Toma apare în a doua evanghelie în forme mai puțin redactate decât versiunea lui Toma pe care o avem; de exemplu, Marcu 3:28-29 este coerentă, dar zicerea corespondentă din Toma, zicerea 44, este incoerentă. Pe de altă parte trebuie să ne păzim de ideea că o zicere a lui Toma care ne sună ciudat (ex. 104) trebuie să fie o dezvoltare ulterioară dintr-o zicere sinoptică (ex. Marcu kerigmatic 2:10-20) cu care suntem familiarizați. Cineva poate respinge instinctiv, ca fiind o redactare ulterioară a lui Toma 48, „dacă doi fac pace într-o casă, vor zice muntelui mută-te și se va muta” totuși versiunea aceasta poate fi originală. Par a fi ieșit din aceleași circumstanțe sociale văzute în Q, Luca 10:5-6; un creștin itinerant sosește la o casă , oferă salutul de pace și este primit sau respins. În pasajul din Luca vedem ce se întâmplă când salutul este respins; în Toma vedem ce se întâmplă când salutul este primit. Versiunea lui Marcu (11:23), ca și cea a lui Q, arată influența unei metafore cunoscută lui Pavel (1 Cor. 13:2) deși nu este nici un motiv să se creadă că Pavel a privit metafora ca fiind o zicere a lui Isus.(12)
Poate fi tentant uneori să construim texte de designer, documente necunoscute științei care slujește scopului de a rezolva problemelor dificile. Cineva poate construi din imaginație un exemplu al lui Toma pe care să-l fi folosit Marcu, un exemplu din care să lipsească dificultățile și complexitățile evangheliei reale a lui Toma. Dar acesta ar fi un exercițiu de fantezie. Ne putem imagina mai multe poto-Toma ce conțin aproape nimic, doar ziceri paralele sinoptice neredactate sau diferite complexe d ziceri ante Marcu sau poate surse de pilde, care servesc la explicarea diferitelor segmente ale evangheliei lui Marcu. Din nefericire, textele designer au virtutea de a rezolva problemele pentru car sunt desemnate, dar fac aceasta fără posibilitatea criticii, deoarece au un singur defect: nu există.
Avem ce avem și nu avem ce nu avem. Ceea ce avem este o colecție de ziceri atribuite lui Isus, numite evanghelia lui Toma și avem motivele pentru care credem că Marcu le-a folosit și le-a adaptat și a criticat elemente din ele. Numărul de ziceri din Toma, folosite de Marcu și evidenta adaptare de către Marcu a elementelor din Toma ca juxtapunerea zicerilor 65 și 66 și povestea crucială evangheliei lui Toma care validează prioritatea lui Tom, ar trebui să confere credibilitate ideii. Teza alternativă că ambii s-au inspirat dintr-o sursă necunoscută numită tradiția orală, nu este o ipoteză inerent superioară, ci un apel la necunoscut.
Cunoașterea surselor lor duce la o mai clară înțelegere a lui Matei și Luca prin cunoașterea redactărilor de către ei a surselor, deci cunoașterea lui Marcu poate crește considerabil dacă este recunoscut că avem în mână o versiune ulterioară scrisă a unui text folosit de el, numit evanghelia lui Toma. Putem vedea că Marcu a folosit sursa uneori în același fel ca Matei și Luca, că a secvenționat zicerile găsite în diferite locuri în sursă, pentru a construi un discurs coerent, relevant contextului narativ creat pentru ele. Vedem că Marcu a folosit sursa diferit de Matei și Luca, deoarece în secțiunea lui centrală a luat puncte importante făcute de povestirile și zicerile din sursa lui și le-a revizuit radical. Sper că în viitor vom da atenție acestor posibilități.(13)
Apendice 1: HARTA
1:16-18 pescari de oameni – asociați
2:16-17 bolnavi au nevoie de doctori – autorități
2:23-28 Domnul sabatului – Tanach
3:24-26 Împărăția împărțită – pildă
4:24 măsura dată – asociați
6:7-13 vorbire misionară – asociați
7:1-13 autorități Corban – Tanach
8:11-12 nici un semn – autorități
===============================
11:15-18 eveniment Templu – Tanach
11:25 iertați în rugăciune – asociați
12:18-27 soția celor șapte frați – Tanach
12:28-34 primele porunci – autorități Tanach
12:35-37 nu e fiul lui David – autorități Tanach
12:38-42 feriți-vă de scribi – autorități Tanach
12:43-44 mila văduvei – asociați
———————————————————-
2:18-20 Bridegroom fast Associates Thomas 104
2:21 Patch tears away Associates Thomas 47b
2:22 New/Old Wine Associates Thomas 47a
3:27 Strong Man House Authorities Parable Thomas 35
3:28-30 Blasphemy Spirit Authorities Parable Thomas 44
3:31-35 New Family Associates Thomas 99
4:3-9 Sower Associates Parable Thomas 9
4:11 Mystery Associates Thomas 62b
4:21 Lamp Associates Thomas 33b
4:22 Hidden Revealed Associates Thomas 6c
4:23 Ears to Hear Associates Thomas 21f etc.
4:25 Rich get richer Associates Thomas 41
4:26-29 Seed to Reaper Associates Parable Thomas 21e
4:30-32 Mustard Seed Associates Parable Thomas 20
6:1-6 Dishonored Prophet Associates Thomas 31
7:14-15 Into Does not defile Associates Parable Thomas 14c
7:16-23 Comes out defiles Associates Thomas 45b
===============================
11:19-24 Moves Mountains Associates Thomas 48
12:1-9 Vineyard servants Authorities Parable Thomas 64
12:10-11 Cornerstone Authorities Tanach/Parable Thomas 65
12:13-17 Render to Caesar Authorities Thomas 100
Apendice 2: STRUCTURĂ
ISUS ÎNTREABĂ PE UCENICI DESPRE SINE
TOMA: Isus a zis ucenicilor „comparați-mă cu ceva și spuneți-mi ca ce sunt”
MARCU: Isus și ucenicii au mers în satele din jurul Cezareei Filipi. Pe drum El i-a întrebat „cine spun oamenii că sunt Eu?”
———————————————–
RĂSPUNSURI INIȚIALE GREȘITE
TOMA: Simon Petru i-a spus „ești ca un mesager”
Matei i-a zis „ești ca un filozof”.
MARCU: I-au spus „unii spun că ești Ioan Botezătorul, alții, Ilie și alții că ești unul din prooroci”.
————————————————
UN RĂSPUNS APARENT BUN ESTE DAT
TOMA: Toma i-a spus „Învățătorule, gura mea nu pateu spune ca ce ești.” Isus a spus „Eu nu sunt învățătorul tău. Pentru că ai băut, ai devenit plin de izvorul pe care l-am dat”
MARCU: „dar voi?” a întrebat El. „voi cine zceți că sunt?” Petru a răspuns „Tu ești Hristosul”.
————————————————-
SĂPARE UN MOTIV SECRET
TOMA: Isus „l-a luat și s-au retras”
MARCU: „Isus le-a spus să nu spună la nimeni acestea”
————————————————
ADEVĂRATA ÎNVĂȚĂTURĂ ESTE DATĂ DE ISUS
TOMA: și i-a spus trei ziceri.
MARCU: a început să îi învețe că Fiul omului trebuie să sufere multe lucruri, să fi respins de bătrâni, de preoți și învățătorii legii și că trebuie să fie omorât și după trei zile va învia.
————————————————-
UNUL SAU MAI MULȚI UCENICI SUNT MUSTRAȚI
TOMA: când Toma s-a întors la prietenii lui, l-au întrebat „ce ți-a zis Isus?”
Toma le-a răspuns „dacă vă spun cuvintele pe care mi le-a zis, mă veți ucide cu pietre și focul va veni din pietre și vă va arde”.
[Isus îl ia pe Toma deoparte și vorbesc cuvinte pe care nu le auzim, ni se spune că reacția ucenicilor l aceste cuvinte va fi condamnarea lui Toma.]
MARCU: a vorbit limpede despre aceasta și Petru l-a luat deoparte și L-a mustrat. Dar Isus S-a întors și S-a uitat la ucenici și l-a mustrat pe Petru „înapoia Mea, satano.” A spus El. „nu ai gândurile lui Dumnezeu, ci ale oamenilor.”
[Petru Îl ia pe Isus deoparte și vorbește cuvinte pe care nu le auzim, ni se spune că reacția lui Isus la acele cuvinte a fost de mustrare a lui Petru.]
CITATE
Blomberg, C 1984. “Tradition and Redaction in the Parables of the Gospel of Thomas,” in Wenham, D (ed) Gospel Perspectives: vol. 5, The Jesus Tradition Outside the Gospels Sheffield: JSOT Press 177-206.
Brown, R, et al. (eds.) 1973. Peter in the New Testament: A Collaborative Assessment by Protestant and Roman Catholic Scholars Minneapolis: Augsburg.
Crossan, J D, 1991. The Historical Jesus San Francisco: Harper and Row.
Davies, S 1992. “The Christology and Protology of the Gospel of Thomas,” JBL111/45 663-682.
Downing, F G, 1988. Christ and the Cynics Sheffield: Sheffield Academic Press.
Fredriksen, P 1988. From Jesus to Christ New Haven: Yale University Press.
Goerhing J. (ed) 1990. Gospel Origins and Christian Beginnings Sonoma CA: Polebridge.
Horman, J 1979, “The Parable of the Sower in the Gospel of Thomas,” Novum Testamentum 21/4 342-343.
Horman, J 1996. “A Common Greek Source for Thomas and Mark” a paper delivered to the Canadian Society of Biblical Studies, May 26, 1996.
Koester, H 1990. “Q and Its Relatives,” in Goering J. Gospel Origins.
Mack, B, 1990. “Lord of the Logia,” in Goerhing J. (ed) Gospel Origins and Christian Beginnings.
Mack, B,1991. “Q and the Gospel of Mark: Revising Christian Origins,” in Semeia 55, 15-40.
McLean, B, 1995. “On the Gospel of Thomas and Q,” in Piper R (ed), The Gospel Behind the Gospels Leiden: Brill 321-345.
Neusner, J, 1994. Rabbinic Literature and the New Testament Valley Forge PA: Trinity Press International.
Patterson, S, 1993. The Gospel of Thomas and Jesus, Sonoma CA: Polebridge Press.
Petersen, N, 1994. “Can One Speak of a Gospel Genre,” Neotestamentica, 28/3 137-158.
Perrin, N, 1982. The New Testament: An Introduction New York: Harcourt Brace Jovanovitch.
Riley, G, 1995. “Influence of Thomas Christianity on Luke 12:14 and 5:39” Harvard Theological Review 8/2 229.
Robinson, J, 1995. “The Jesus of Q as Liberation Theologian,” in Piper, R (ed) The Gospel Behind the Gospels, 259-274.
Sanders, E P, 1985. Jesus and Judaism Philadelphia: Fortress.
Schweizer, E, 1965. “Zur Frage des Messiasgeheimnisses be Markus,” ZNW 65.
Tuckett, C, 1988. “Thomas and the Synoptics,” Novum Testamentum 30 132-57.
Weeden, T, 1971. Mark – Traditions in Conflict Philadelphia: Fortress.
Wenham, D, (ed) 1984. Gospel Perspectives: vol. 5, The Jesus Tradition Outside the Gospels Sheffield: JSOT Press.
1. Incertitudinile inerente acestor judecăți despre natura zicerilor din Marcu înseamnă că statisticile de mai jos ar trebui luate ca revelații de modele generale și nimic mai precis.
2. Vezi apendicele 1: harta.
3. Ca asociați ai lui Isus, includ pe ucenici și alți oameni cu care Isus a vorbit, fie în grupuri mari sau mici, dar nu scribii, fariseii, preoții, etc.
4. Prin autorități înțeleg oamenii numiți irodieni, preoți, avocați, bătrâni, scribi, saduchei și farisei, în evanghelia lui Marcu.
5. Sunt recunoscător lui William Arnal pentru sugerarea rațiunilor.
6. Marcu: 8:27 Isus a plecat cu ucenicii Săi în satele Cezareii lui Filip. Pe drum le-a pus următoarea întrebare: „Cine zic oamenii că Sunt Eu?” 28 Ei I-au răspuns: „Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Unul din prooroci.”
29 „Dar voi” i-a întrebat El „cine ziceţi că Sunt Eu?” „Tu eşti Hristosul!” I-a răspuns Petru.
30 Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta despre El.
31 Atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât, şi după trei zile să învieze.
32 Le spunea lucrurile acestea pe faţă. Petru însă L-a luat de o parte, şi a început să-L mustre.
33 Dar Isus S-a întors şi S-a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru, şi i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.”
Toma: 13 Isus a zis ucenicilor „comparați-mă cu ceva și spuneți-mi ca ce sunt”. Petru i-a spus „ești ca un mesager”. Matei i-a zis „ești ca un filozof”. Toma i-a spus „Învățătorule, gura mea nu pateu spune ca ce ești.” Isus a spus „Eu nu sunt învățătorul tău. Pentru că ai băut, ai devenit plin de izvorul pe care l-am dat”. Toma i-a spus „Învățătorule, gura mea nu pateu spune ca ce ești.” Isus a spus „Eu nu sunt învățătorul tău. Pentru că ai băut, ai devenit plin de izvorul pe care l-am dat”
Isus „l-a luat și s-au retras, și i-a spus trei ziceri.
când Toma s-a întors la prietenii lui, l-au întrebat „ce ți-a zis Isus?” Toma le-a răspuns „dacă vă spun cuvintele pe care mi le-a zis, mă veți ucide cu pietre și focul va veni din pietre și vă va arde”.
7. Vezi apendicele 2: Structura
8. Presupun că astfel de oameni erau activi în mișcarea creștină, căci aceasta este grija lui Marcu. Este greu de crezut că Marcu se preocupă cu activiștii evrei mesianici din perioada războiului roman de teama că vor alunga aleșii creștini non palestinieni ai lui Marcu.
9. În lumina greșită din gura lui Matei că Isus este un înțelept iubitor de înțelepciune, ideea că Toma a băut din fântâna înțelepciunii (e.g. Proverbe 18:4) nu poate fi intenția pasajului lui Toma.
10. Cf. Isaia 44:3 și Ezechiel 39:29.
11. Orice teorie că Toma a fost îndemânatic în formarea analizei critic încât putea sistematic revizui zicerile lui Marcu în forme mai primitive est de neconceput.
12. despre sociologia salutului creștin “Shalom,” cf. James Robinson (1995: 259-274).
13. Mulțumesc lui Sally Davies, William Arnal, Genia Schuler, Stephen Carlson, Gregory Harzler-Miller, Timothy Conway, Robert Schacht, Yuri Kuchinsky, și “Crosstalk” pentru ajutorul lor la pregătirea acestui eseu
