de Stevan L. Davies – Jurnal de Literatură biblică Volumul 111, Nr. 4, iarna 1992
Apare un consens între învățații americani anume că Evanghelia lui Toma (prescurtat in acest material cu “ET”) este un text independent de sinoptice și că a fost compilat de la jumătatea până la finalul primului secol. [[J.H. Sieber susține poziția că nu sunt dovezi redacționale multe pentru a susține că evangheliile noastre sinoptice au stat la baza ET. Majoritatea zicerilor nu au această dovadă…cât despre data articolului (1988) aproape toți cei care lucrează la ET au ajuns la concluzia că reprezintă o tradiție independentă” (ET și NT, în Originea evangheliilor și începutul creștinismului [ed. J. Goehring et al.; Sonoma, CA: Polebridge, 1990] 69, 70). C. Hedrick conclude: „sunt convins că prezenta versiune coptică a ET nu a derivat din evangheliile sinoptice. Dovada duce inevitabil la această concluzie” (“Toma și sinopticele/. țintind un consens,” SecCent 7/1 [1989-90] 56); cf. și R. argumentele lui Cameron pentru independența lui Toma în Forum 2/2 [1986] 3-39). Pentru o revizuire recentă a discuției despre independența lui Toma, vezi S. Patterson, „ET la începutul dezvoltării creștinismului” (Claremont, 1988). El conclude că Toma nu e legat d vangheliile sinoptice. Materialul folosit de autorul/editorul lui Toma nu a venit din evangheliile canonice, nici nu a fost un plan conceput pe linii similare celor ce guvernau formația celor patru evanghelii canonice. În acest sens, ET este considerată autonomă: în sensul primirii și tratării tradiției lui Isus și logica internă.” (p. 147).
Pentru păreri contrare vezi C. Blomberg, „Tradiție și Redactare în pildele ET”, în perspectivele evangheliilor: vol. 5, Tradiția lui Isus în afara evangheliilor (ed. David Wenham; Sheffield: JSOT Press, 1984) 177-206; și C. Tuckett, “Toma și sinopticele,” Nov. 30 (1988) 132-57. K. Snodgrass crede că „grosul materialului pare a-și avea originea în evangheliile canonice”, prin tradiția orală derivată din aceste evanghelii (ET, a doua ev. SecCent 7/1 [1989-90] 38). Argumentul său pare a recunoaște că nu se poate dovedi nici o dependență literară. Pentru discuții recente pe data lui Toma, vezi J.M. Robinson, “De la Q la ET,” din Nag Hammadi, Gnosticism și creștinismul de început (ed. C. Hedrick și R. Hodgson; Peabody, MA: Hendrickson, 1986), unde ideea că Toma este din sec. 2 sau mai târziu este discutată și criticată; și H. Koester, Introducere în NT: vol. 2, Istorie și literatura creștinismului de început (Philadelphia: Fortress, 1982) 150-54. S. Patterson susține că ET a fost scrisă în ultimele trei decade ale primului secol (“Introducere în ET,” în Q paralela Toma [ed. J. Kloppenborg et al.; Sonoma, CA: Polebridge 1990] 90). Despre Marcu și Ioan. Azi, cei preocupați cu istoria lui Isus, cu determinarea formelor originale ale zicerilor lui Isus sau cu studiul pildelor lui Isus se duc la ET pentru informații ca și la sinoptice.]]
Kenneth Neller a atestat recent integritatea sa: „ET coptică este o lucrare literară completă, care stă ca un întreg. Este unită de faptul că are un singur autor; de forma sa relativ consistentă; de conținutul său.” [[K. Neller, “Diversitate în ET: chei pentru o nouă direcție,” SecCent 7/1 (1989-90)3. Eseul său oferă citate extinse din ET.]] Trebuie deci, făcute eforturi extinse nu doar pentru a găsi pasajele paralele în ET cu materialele canonice, ci să și înțelegem ideile și ideologia lui Toma.
În eseul următor susțin că Isus , așa cum portretizează Toma, insistă că lumea trebuie considerată în condiția Gen 1:1-2:4 și deci,oamenii ar trebui să se restaureze la chipul și imaginea lui Dumnezeu. Atunci vor trăi în lumea aceasta în odihnă și nemurire ca în ziua a șaptea a creației. Isus trebuie înțeles, cine îl caută pe Isus, îl va găsi când starea primordială ascunsă a lumii este găsită. Isus nu este în sine un element esențial în salvare, și în ET, cristologia per se este activ descurajată.
1. Protologia lui Toma
În zicerea 77 din ET, Isus se declară lumina de deasupra tuturor lucrurilor. [[Gos. Thom. 77a: „Isus a spus: Eu sunt lumina de deasupra tuturor. Din mine au ieșit toate și din mine se duc”.
ET 77b: „Despicați un lemn și sunt acolo. Ridicați o piatră și sunt acolo.”
Aceasta și alte traduceri ale ET sunt de Thomas O. Lambdin din Nag Hammadi Codex II, 2-7 Volumul unu (ed. B. Layton; Leiden: Brill, 1989) 52-93.
ET 77b: “Despicați un lemn…. etc, este în ET 30 din POxy. 1. Aceasta înseamnă probabil că 77b a existat independent de 77a, dar că 77a a existat independent de 77b în ET, nu știm. Este posibil ca 77b a fost legat de 77a și 30 din POxy 1.]] Din el, lumina primordială, iese totul și până la el este totul. Ca și lumina, el este pretutindeni, în lemn, în piatră. Se spune că oamenii vin din împărăție (zicerea 49), care este lumina (zicerea 50a). [[ET 49: “Isus a spus ‘binecuvântați sunt cei singuri și cei aleși, căci veți găsi împărăția. Căci sunteți din ea, și în ea vă întoarceți.”
ET 50a: „Isus a spus: dacă ei vă întreabă: de unde ați venit? Spuneți-le: venim din lumină, locul unde lumina a luat ființă singură și s-a stabilit și a devenit manifestă prin imaginea lor.”‘”]] După ET 24 vedem pe cei ce caută locul unde Isus se află și nu îl caută pe Isus, dar vor găsi ceea ce caută în ei înșiși, lumina primordială, care luminează lumea când este activată. [[ET 24: „ucenicii au spus: arată-ne locul unde te afli, deoarece trebuie să îl căutăm. El le-a spus: cine are urechi, să audă. Este lumină în omul luminii și el luminează lumea. Dacă nu strălucește, atunci este întuneric.”]]
Pentru Toma, împărăția lui Dumnezeu este lumina care locuiește în oameni (ET 3, 24) și în afara lor (ET 113, 77). [[ET 113: „Isus a spus: dacă cei care vă conduc, vă spun: vedeți, împărăția este în cer, atunci păsările cerului vă vor precede. Dacă vă spun: este în mare, atunci peștii vă vor precede. Împărăția este în voi și în afara voastră. Când vă veți cunoaște veți deveni cunoscuți și veți realiza că voi sunteți fiii Tatălui cel viu. Dar dacă nu vă cunoașteți, sunteți săraci.”]] Când oameni actualizează abilitatea inerentă de a percepe prin lumina primordială, ei percep lumea a fi împărăția lui Dumnezeu (ET 3, 113). [[ET 3: „ucenicii i-au zis: când va veni împărăția? Isus a spus: nu vine dacă o așteptați. nu se va spune: uite-o. ci împărăția este răspândită pe pământ, dar oamenii nu o văd”]]
Lumina din oameni și din afara lor există acum. Ca rezultat, celor care caută finalul li se spune că în final (i.e., împărăția lui Dumnezeu) este deja prezentă (ET 51, 113). Când este întrebat despre final, Isus răspunde în termenii începutului (ET 18); când este întrebat de împărăția care va veni, Isus răspunde în termenii împărăției care deja este aici. (ET 113). [[ET 18: „ucenicii i-au spus lui Isus: spune-ne care va fi sfârșitul. Isus a spus: ați descoperit începutul de căutați sfârșitul? Unde este începutul, este sfârșitul. Binecuvântat este cel care are loc la început: el va ști sfârșitul și nu va experimenta moartea”.]] Începutul, împărăția lui Dumnezeu, Isus și lumina sunt termeni echivalenți, toți fiind prezenți. ecuația începutului cu sfârșitul interpretează natura luminii din care au ieșit toate lucrurile; este lumina primordială a începutului Genezei (1:3-4).
Cititorul va realiza din discuția precedentă că eu caut să găsesc echivalența între termeni, nu să descopăr distincții subtile existente. De exemplu, zicerea 49 spune că oamenii vin din împărăție; în zicerea 50, oamenii vin din lumină. Astfel, împărăția și lumina sunt termeni echivalenți. Dacă Isus spune că este lumină, dacă lumina este în lume (inclusiv oameni), dacă împărăția nu este finalul, ci începutul, atunci distincția dintre lumină și împărăție și început este mai mult terminologică decât reală.
Cum vom discuta mai jos, Toma derivă din același model ca Philo – iudaismul elenic, care a produs vocabularul prin exegeza alegorică pentru a conclude că termenul A este echivalent cu termenul B și C. Astfel un text ce conține termenii B și C poate fi înțeles că discută pe A chiar dacă A nu este menționat. [[C. Blomberg scrie: „Discuția lui Davies avertizează să nu se citească această vanghelie enigmatică prea ușor, din punct de vedere uniform Gnostic…dar Davies trece în extrema opusă de a citi totul în lumina literaturii Înțelepciunii evreiești, până la a echivala termenii de împărăție, lumină, imagine și cel viu, toate cu înțelepciune.!'” (“Tradiția și redactarea pildelor din ET, în Perspectiva evangheliei, vol. 5, Tradiția lui Isus în afara evangheliilor [ed. David Wenham; Sheffield: JSOT Press, 1984]179). În timp ce apăr această procedură, am dubii cî „înțelepciune” este metafora exegetică cea mai bună; „lumină” sau „început” sunt mai potrivite, deoarece „înțelepciune” nu este un concept specific afirmat în text. Vezi S. Davies, ET și înțelepciunea creștină (San Francisco: Seabury/Harper & Row, 1983) passim.]] Philo face astfel d afirmații când egalează înțelepciunea lui Dumnezeu cu Logosul lui Dumnezeu și scrie:
„prin angajarea multor termeni, Moise a descoperit că înțelepciunea cerească are multe nume; începutul, imaginea, viziunea lui Dumnezeu; mai mult, “Bezalel înseamnă „în umbra lui Dumnezeu”; dar umbra lui Dumnezeu este Logos, pe care l-a folosit ca instrument și a creat lumea. Această umbră și reprezentare este arhetipul altor lucruri. Așa cum Dumnezeu este modelul, chipul, imaginea, care tocmai a fost numită umbră, la fel imaginea devine modelul altora. (Legum allegoriae 1.43; 3.96) [[Trans. D. Winston, Philo de Alexandria, Viața Contemplativă, uriașii și selecțiile (New York:
Paulist, 1981) 92, 101.]]
Astfel, „începutul”, „chipul”, „viziunea lui Dumnezeu”, „reprezentarea”, „umbra”, „înțelepciune” și „logosul” sunt termeni echivalenți. Similar, în ET, „începutul”, „împărăția”, ”lumina” sunt termeni echivalenți; au originea într-o tradiție de exegeză alegorică din Geneza 1 și 2. Similar, Aristobulus scrie alegoric:
Dumnezeu care a creat cosmosul, ne-a dat ziua a șaptea de odihnă, deoarece viața este obositoare. Aceasta se mai poate numi și prima ziși primirea luminii spirituale, în care toate sunt înțelese. Același lucru poate fi transferat la înțelepciune, deoarece lumina vine din ea. [[citat din M. Hengel, Iudaism și Elenism (2 vol.; Philadelphia: Fortress, 1974) 1. 166.]]
Ca și Philo, Aristobulus caută să descopere sau creeze echivalențe între termeni.
Toma, ca și Ioan, lucrează de la o logică alegorică străină de modele noastre obișnuite de gândire. Pentru Ioan, Isus este Calea, Adevărul și Viața, Logosul și Lumina, deci aceștia sunt termeni echivalenți în Evanghelia lui Ioan. Ideea că Isus este lumina din care ies toate de la început, lumina care face din oameni, copii ai lui Dumnezeu (fii ai Tatălui cel viu, ET 3) este perspectiva li Toma ca și a lui Ioan.
Să ne întoarcem la discuția locației lui Toma a împărăției la început, zicerea 177 trebuie înțeleasă cu privire la zicerile imediat următoare: 18 și 19. [[ET 17: Isus a spus: vă voi da ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit, mâna nu a atins și ce nu a ajuns la mintea omenească.”
ET 18: citat mai sus în n. 8. ET 19a: Isus a spus: binecuvântați este cel care a luat ființă înainte ca el să ia ființă”, ET 19b: „Dacă deveniți ucenicii mei și ascultați cuvintele mele, aceste pietre vă vor fi martore.” (Cf. 77b.)
ET 19c: „sunt cinci pomi în Paradis care nu sunt tulburați vara și iarna și ale căror frunze nu cad. Cine cunoaște acestea, nu va gusta moartea.”]]
Ceea ce nu se vedea, nu se auzea, nu se atingea, nu se gândea ,acum se văd, conform cu zicerile 18 și 19, căci sfârșitul este începutul. O persoană care ia locul la început va cunoaște sfârșitul și nu va gusta moartea; astfel, începutul este o stare de a fi care se poate înțelege în prezent. Începutul ascuns, acum se vede (zicerile 5, 6, 108). Zicerea lui Toma 17 se referă la împărăția lui Dumnezeu în lumea fizică, o realitate experimentată vizibilă, audibilă, tangibilă, (zicerile 3, 51, 113). Când Pavel citează un verset paralel în zicerea 17 (1 Cor 2:7-9), el înțelege că ce este revelat a existat de la început: „înțelepciunea ascunsă și secretă la a lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu a decretat-o înainte de veacuri pentru glorificarea noastră.” Similar, când 1 Ioan 1:2 face aluzie la zicerea 17, sau versetele lui Pavel, ceea ce s-a întâmplat în prezent, este asociat cu începutul: „ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, la ce ne-am uitat și am atins cu mâinile, cu privire la cuvântul vieții..,”
După zicerea 24 oamenii pot actualiza lumina din ei și să vadă astfel lumea și pe ei în termenii luminii creației. Ei vor vedea lumea în legătură cu perfecțiunea ei de la început, stau la început (zicerea 18), și nu au nevoie de recunoaștere ulterioară. Vor fi cunoscuți ca fii ai Tatălui viu (zicerea 3) – adică imaginea lui Dumnezeu, nu bărbat sau femeie, ci una, vor intra în împărăția lui Dumnezeu (zicerea 22). [[comentariile găsite în mai multe ziceri care apără unitatea sexelor care caracterizează umanitatea din Gen 1:27 și ET 22. Referiri la o cameră a nunții în zicerile 75 și 104 pot fi referiri la această uniune primordial a sexelor. Nu sunt terenuri comune în Toma pentru a presupune că referirile sunt la un ritual real în camera nunții.]] Nu se cunosc ca străini în lume, ci sunt de la începutul perfecțiunii genezei 1 (zicerea 19), și vizualizează împărăția lui Dumnezeu pe pământ (zicerea 113).
Toma nu spune cititorilor cum să actualizeze lumina primordială din ei, ci este echivalent cu cunoașterea de sine (zicerea 3, 67) și cu aducerea la suprafață (zicerea 70); astfel sunt renăscuți. Dacă în zicerea 15 „unul care nu este născut din femeie” se referă la crearea inițială a omenirii, atunci oamenii renăscuți după chipul lui Dumnezeu nu s-ar fi născut din femeie. Ei vor exista în contextul chipului lui Dumnezeu (zicerea 22) și în acest sens pot fi considerați imagini ale Tatălui divin. Ei nu vor închina la ei înșiși evident, ci la Tatăl divin, al cărui chip sunt.
O persoană care a activat lumina primordială a devenit (s-a renăscut) ca și un copil (zicerea 22) la vârsta de 7 zile (zicerea 4), deoarece el locuiește în ziua a șaptea a genezei. Reflectând faptul că împărăția lui Dumnezeu este în oameni, ca și lumina, dar și în afara oamenilor, astfel de copiii au făcut ce este înăuntru, ca ce este în afară, și exteriorul ca interiorul, și au ajuns la starea primordială a chipului lui Dumnezeu; acesta este sensul ET 22.
Copilul de 7 zile (zicerea 4) trăiește la început (zicerile 18, 19) în lumina creației (zicerea 24, 77) înainte de Adam (zicerea 46) și într-un mod superior lui Adam (zicerea 85) stând gol și fără rușine (zicerea 37; cf. Gen 2:25; 3:7). “Copiii” care au actualizat lumina și împărăția din ei și din exteriorul lor, au înlocuit o imagine mai veche a chipului lui Dumnezeu cu imaginea unisexuală a lui Dumnezeu.
Chipul lui Dumnezeu (Gen 1:27) există în ziua a șaptea (ET 4) primind un domeniu unde să domnească (ET 2; Gen 1:26) peste toate creaturile, într-o stare de odihnă (ET 2 [POxy. 654] 51, 60; Gen 2:2-3). Moartea apare la Adam, nu la chipul lui Dumnezeu (ET 85; Gen 3:19). Compilatorul ET înțelege primele capitole din Geneza în sensul lor comun, că sunt două creații de umanitate primordială: chipul lui Dumnezeu din Gen 1:1-2:4, Adam creat în 2:5-3:24. Pentru primul, chipul lui Dumnezeu, nu este nici lege și nici păcat, nimic care să necesite rugăciunea sau postul sau milostenia (ET 14, 104). Chipul lui Dumnezeu are domnia peste împărăția perfectă a lui Dumnezeu, trăind prin lumina creației (Gen 1:3-4) într-o stare de odihnă și nemurire.
Toma oferă o vedere a transformării creștine nu foarte diferită de vederea pauliană. Pentru Pavel, Hristos este chipul lui Dumnezeu (cf. 2 Cor 4:4) și al doilea Adam, care este omul din cer. El scrie că „cum omul este din țărână, la fel sunt cei care sunt din țărână; și omul care este din cer este la fel cei din ce.” Așa cum noi am purtat chipul omului din țărână,la fel vom purta chipul omului ceresc” (1 Cor 15:45-49) care este Hristos, chipul lui Dumnezeu. După autorul Colosenilor, Hristos „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi-născut din toată zidirea.” (Col 1:15). Robin Scroggs consideră că Col 3:9-11 oferă o declarație particulară pe această temă despre reînnoirea după chipul lui Dumnezeu.
Chipul lui Dumnezeu este scopul înnoirii omului, iar Hristos, ca ultimul Adam, este imaginea la care omul se va conforma. Și așa, omul nu devine imaginea lui Hristos, ci a lui Dumnezeu, Hristos având deja acel chip. Pentru Pavel, omul va fi restaurat într-o zi după chipul lui Dumnezeu. [[R. Scroggs, Ultimul Adam: Studiu în Antropologia pauliană (Philadelphia: Fortress, 1966) 70.]]
Această restaurare pentru Toma este în puterea omului acum. Pavel crede că oamenii pot și vor obține starea lui Hristos, chipul lui Dumnezeu și vor înlocui starea lui Adam din Geneza 2 cu chiul lui Dumnezeu din Geneza 1, ideile lui Toma și ale lui Pavel sunt similare.
Pentru Toma, lumea poate fi concepută în două feluri, din perspectiva luminii primordiale și a începutului, sau din perspectiva zilnică. Diferența între aceste diferențe între aceste două perspective este discutată în Toma 50a, 83 și 84. [[ET 50a: „Isus a spus: dacă vă zic: de unde ați venit, spuneți-le: am venit din lumină, locul unde lumina a luat ființă și a devenit manifestă”.
ET 83: „Isus a spus, ‘imaginile sunt manifeste pentru oameni, dar lumina din ele rămâne ascunsă în chipul luminii Tatălui. Va deveni manifestă, dar chipul lui va rămâne ascuns în lumina lui”.
ET 84: Isus a spus: când vedeți asemănarea cu voi, vă bucurați. dar când vedeți chipul care a luat ființă înainte de voi, și care nici nu a murit, nici nu a devenit manifest, cât veți avea de îndurat.”
Citesc zicerea 83 nu „va deveni manifestă…”, ci „lumina Tatălui va fi manifestă….” Tatăl însușii devine manifest, dar chipul lui nu devine, este o absurditate în contextul lui Toma.]] Dine nefericire, aceste ziceri presupun o metafizică subliminală la care se face aluzie, scurt, și care este așa de dependentă de referințe la prenume neclare, încât certitudinea cu privire la interpretarea lor poate fi imposibilă. Este greu de negat că aceste ziceri se referă la o formă de Platonism în care este o realitate, chipul unei realități și chipul acelui chip, care este evident, lumea așa cum este ea percepută.
În zicerea 50a, 83, și 84, apare că imaginile care constituie lumea așa cum este percepută comun sunt văzute prin imaginea luminii primordiale (sau alternativ, imaginea luminii Tatălui). Chipul luminii primordial este lumina soarelui nostru. A vedea în mod comun, prin lumina comună, precede vederea luminii primordiale, care pătrunde toate lucrurile. În acest fel, lumina Tatălui este ascunsă de imaginea luminii Tatălui.
Lumina primordială, lumina Tatălui va deveni manifestă pentru un om al luminii (ET 24), dar chipul lui Dumnezeu, ceea ce oamenii sunt (zicerea 22, 50a, 84) nu devine manifest. Astfel, imaginea Tatălui va rămâne ascunsă de lumina sa. Analog, imaginea oamenilor reală nu se vede; oamenii văd reflectarea asemănării ca într-o oglindă (zicerea 84).
Omul luminii (zicerea 24) este chipul restaurat al lui Dumnezeu (zicerea 22), dar este ca prima manifest pentru lume, și Isus, omul luminii declară: Eu sunt lumina (zicerea 77). Pentru cei care au actualizat imaginea Tatălui, lumina primordială va fi manifestă în ei. Când ET 50a vorbește despre lumina primordială devenind manifestă prin imaginea lor, se referă probabil la imaginea lui Dumnezeu , oamenii percep lumina primordială și manifestă lumina în ei.
În lumina acestei discuții, răspunsurile la întrebările din ET 50 nu sunt foarte obscure:
——————————————————————————–
În primul rând „dacă vă spun de unde ați venit, spuneți-le: venim din lumină, din locul unde lumina a luat ființă și a devenit manifestă” (zicerea 50a).
Cum toate lucrurile au venit din lumină (zicerea 77), cei care au venit din lumină se disting nu prin originea lor, ci prin realizarea acestui fapt de către ei. Locul în care lumina a luat ființă este Gen. 1:3. Deoarece lumina persistă în lume, ca împărăția lui Dumnezeu, nu este nici o idee despre căderea luminii. O persoană care este chipul restaurat ne-manifest al lui Dumnezeu, va manifesta pentru sine lumina primordială care este peste lume (zicerea 22, 24, 83, 84).
——————————————————————————–
„Dacă vă spun: sunteți voi? Spuneți-le: suntem copiii săi, aleșii Tatălui viu” (zicerea 50b).
Lumina este forța creatoare din Toma (ET 77; Gen 1:3). Oamenii sunt creați prin lumina Tatălui, sunt copii ai luminii, fii ai Tatălui viu (zicerea 3) sau, echivalent, aleșii Tatălui viu. Toți oamenii sunt potențiali copii ai lui Dumnezeu, numai cei care sunt conștienți de acest fapt sunt copiii lui de fapt, fii aleși, etc.
——————————————————————————–
Trei, „dacă vă întreabă: care este semnul Tatălui în voi:, spuneți-le: este mișcarea și repausul” (zicerea 50c).
Cele 7 zile ale genezei au început cu Duhul mișcând peste ape, continuu prin cele 6 zile ale mișcării creației și conclude cu o zi de odihnă. Dacă starea umanității actualizate este cea de la început – începutul este mișcare și repaus – atunci semnul Tatălui în omenirea de acum este același.
——————————————————————————–
În ET 50 “ei” sunt omeni cu care creștinii lui Toma pot vorbi, posibil convertiți la o mișcare misionară. Dar mai mult ca sigur, deoarece ucenicii sunt chestionați în zicerile 51, 52, 53, “ei” din zicerea 50 probabil că sunt lideri care apelează la tradiția ucenicilor. Că Toma este angajat în dispută cu „cei care vă conduc”, este evident din zicerea 3.
Dialogul din zicerea 50 dintre oameni care își cunosc originea și cei car le pun întrebări, de genul: de unde veniți? voi sunteți? și cer semnul tatălui lor, este asemănător cu alte dialoguri din EV. lui Ioan. Ioan 8:12-59, de exemplu, are astfel de afirmații „Eu sunt lumina lumii, știu de unde am venit și unde mă duc. Dar știți voi de unde am venit și unde mă duc?” și întrebări de genul „cine este tatăl tău? Cine ești tu?, cum poți zice: vei fi liber?” similaritățile bine stabilite dintre Toma și Ioan trimit la o căutare la Ioan pentru răspunsuri la enigmele lui Toma. [[Cf. R. Brown, “ET și a patra evanghelie,” NTS 9 (1962-63) 155-77; și H. Koester, “ziceri Gnostice și tradiții controversate în Ioan 8:12-59,” din Nag Hammadi, Gnosticism și creștinism (ed. C. Hedrick și C. Hodgson; Peabody, MA: Hendrickson, 1986) 97-100. Koester îl vede pe Ioan *:14b a fi “gnostic patentat” și observă generala similaritate de idei în ET 49-50. Se poate susține că dacă Ioan este gnostic, Toma este și el gnostic, dar nu văd de ce ar fi aceasta o linie de raționament folositoare. A citi Apocrifa lui Ioan, poate locus classicus al Gnosticismului, înseamnă să realizezi că ce fac Toma și Ioan este diferit de Apocrifa lui Ioan.
Perspectiva lui Koester și Patterson des publicată cu privire la zicerile 49 și 50 este greșită. Ei cred că cineva poate e drept să sugereze că aceste ziceri derivă din gândirea lumii gnostice are „crede că originea și destinul lor este în divinitatea supremă care locuiește într-un loc ceresc, departe de lumea rea, creația unui înger rebel sau demiurg…”și zicerea 50 vorbește despre „memorarea parolelor” date pentru a permite creștinilor lui Toma să urce de la limităril acestei lumi, la timpul potrivit (H. Koester, Evanghelii vechi creștine [Philadelphia: Trinity Press, 1990]125-26; și vezi H. Koester și S. Patterson, “ET,” BibRev 6 [1990]28-39; S. Patterson, ! cititorul lui Toma [ed. J. Kloppenborg et al.; Sonoma, CA: Polebridge, 1990] 96-97; și idem, “ET și Isus istoric: Retrospectus și Prospectus,” în Society of Biblical Literature 1990 Seminar Papers [ed. D. Lull; Atlanta: Scholars Press, 1990] 623).
Aceste idei se aplică la Apocrifa lui Ioan dar nu la ET întreagă sau parțială. Toma îndeamnă individual să cauți și să găsești împărăția lui Dumnezeu răspândită pe pământ (zicerea 3, 113). Cei care vin din lumină, vin din lumină acum (zicerile 24, 77). Lumina începutului este acum aici (zicerea 18) și referințele lui Toma la începuturi sunt consistente cu exegeza primului secol din Geneza 1 și 2. Toma nu se referă nicăieri la vreun demiurg sau înger rebel sau vreun loc pentru împărăție, departe de lumea aceasta). Toma nu știe nimic de parole date și nu menționează vreo urcare a cuiva undeva.]]
Evanghelia lui Ioan contrastează lumea aceasta cu altă lume din care vine Isus (cf., e.g., 8:23; 17:13-19). Toma nu este dualist în acest sens. Pentru Toma nu este nici un contrast între această lume și altă lume; Toma contrastează această lume înțeleasă bine cu lumea care nu este înțeleasă bine. Toma este sătul de ziceri ce contrastează condiția oamenilor care înțeleg sau nu lumea prin lumina primordială a începutului. Cei care înțeleg sunt plini; cei care nu înțeleg, sunt goi; (ET 28). Cei care înțeleg sunt uniți și plini de lumină; cei care nu înțeleg sunt divizați și în întuneric (zicerea 61). Cei care înțeleg sunt bogați (zicerea 85, 110); cei care nu înțeleg sunt săraci (zicerea 3). Cei care beau din Isus și devin la ca Isus (zicerea 13, 108); cei care nu înțeleg sunt beți și nu sunt atenți la Isus (zicerea 28).
ET 28 afirmă că toți oamenii sunt orbi și goi și beți inițial, dar zicerea 77 afirmă că totul iese din lumină. Toma nu presupune că unii individual au lumină în ei, în timp ce alții nu au, sau că unii oameni derivă din lumină în timp ce alții nu, sau că unii se nasc în sărăcie, goi, iar alții bogați și plini. Cu privire la începuturi, toți se nasc din bogăție și putere (zicerea 85). Cu privire la starea lor obișnuită în lume, toți se nasc goi și săraci (zicerea 3, 28). Toți se nasc în aceeași stare; sunt diferențiați de ceea ce realizează ei înșiși că sunt. Fie că sunt după chipul și asemănarea lui Dumnezeu ca la început și astfel, în împărăție, fie nu sunt, depinde de starea lor de conștiență a ceea e este în ei și în afara lor.
Cei care obțin excelența recomandată de Toma sunt oameni care trăiesc din cel viu, nemuritori (zicerile 11, 111), iar ei care nu o obțin trăiesc cu morții și vor muri (zicerea 7? 11, 60, 87). [[ET 11: Isus a spus ‘cerul va trece și ce este deasupra va trece. Morții nu sunt vii, vii nu vor muri. În zilele când consumați ce este mort, ați făcut să fie viu. Când veniți în lumină, ce veți face? În ziua când erați una, ați devenit doi. Când ați devenit doi, ce veți face?'” (vezi zicerea 22: „faceți din doi unul…și ce este sus, ca ce este jos..apoi intrați în împărăție].”)
ET 111: „Isus a spus: cerurile se vor face sul în prezența ta. și cel care trăiește din cel viu, nu va vedea moartea. Isus a spus: cine se regăsește, este superior lumii. [accentuat.]] Tema aceasta este ciudată pentru Toma la începutul scrierilor creștine. Reiese din observația că oamenii nu mănâncă animale vii, ci moarte (zicerea 60), o observație contrast cu posibilitatea de a mânca ce este viu, ceea ce ar însemna să trăiești din ce trăiește, nu din animale moarte (zicerea 111).
În ET 11 și 111 vedem transformarea lui Toma a ceea ce era inițial o afirmație scatologică; pentru Toma fac referire la evenimente ce vor avea loc în prezența ta, când te regăsești și ajungi să locuiești în lumina împărăției. La fel ca lumina, (zicerea 24), și împărăția este în interior și în exterior (zicerile 3, 22), sus și jos (zicerea 22). Deci, când un om al luminii descoperă împărăția din el, este superior lumii înțelese anterior, lume care pentru el a trecut acum. Ideea de a trăi din ce este viu trebuie înțeleasă în lumina acestor principii. Cine recunoaște lumea, în sensul lui Toma, lumea pătrunsă de lumina primordială a împărăției lui Dumnezeu, găsește trupul (zicerea 80) și cei care găsesc trupul sunt recomandați: sunt superiori lumii comune. Dar ce trup găsesc? Dacă este vorba despre trupul viu, din care trebuie să trăiască. [[această concepție este poate legată de ideea Stoică despre lume, ca un trup al divinității, idee reflectată în imnul pre-Paulian, citat în Col 1:18; vezi E. Lohse, Coloseni și Filimon (Philadelphia: Fortress, 1971) 53-54.
ET 56 este o alterare scribală a zicerii 80, cuvântul ptoma înlocuind soma. Zicerea 87 critică mâncatul animalelor moarte (normal); zicerea 112 este o reiterare a lui 87, care a fost alterată prin substituirea termenului „suflet” cu o reiterarea „cărnii”. Zicerile 11 și 111 sunt probabil expansiuni redacționale ale aceleiași ziceri tradiționale, ca și Marcu 13:31; Matei 5:18; Luca 16:17.]] În ET 77, a discerne lumina di lume înseamnă a-l discerne pe Isus; dacă Isus este cel viu, a vedea lumina din lume ar fi să vezi trupul celui viu (zicerea 52, 59). Cum voi discuta mai jos, Toma nu apără căutarea de către oameni a lui Isus ca persoană, nu trupul lui Isus, că oamenii care îl caută pe Isus, ar trebui să caute lumina și împărăția lui Dumnezeu. A găsi trupul lui Isus, cel viu, și a trăi din el, înseamnă să găsești lumina lumii și să trăiești în ea. Dacă nu este anacronic să aștepți ca oamenii să ia aminte la Isus cel istoric, zicerea 59 presupune ca „tu să iei aminte la cel viu cât ești viu, ca să nu mori și să cauți să-l vezi și să nu poți.”. Deci, cel viu poate fi recunoscut în timpul vieții în lume, și cine face aceasta va trăi din cel viu, cum spune zicerea 111. [[nu este nici o idee în Toma despre un Hristos înviat și idei extrase din conceptul găsit în alte texte NT și deci ne-aplicabile.]]
Pentru ET, lumina prin care Dumnezeu a creat lumea persistă în lume și în oameni. Cei care sunt conștienți de ea, trăiesc acum în ziua a șaptea a Genezei. Cei care nu sunt conștienți, trăiesc în starea în care s-au născut, stare care conduce umanitatea din timpuri istorice, de la Adam (zicerea 85) până la Ioan Botezătorul (zicerea 46) și deci, dacă cineva eșuează să actualizeze posibilitatea de a scoate ce este inerent în sine, moare (zicerea 70).
În concordanță, lumea poate fi văzută din două perspective, din perspectiva începutului sau din perspectiva comună. Nu se pot ace ambele logic și simultan. Deci, „cine găsește lumea și devine bogat” nu mai este sărac, și înțelege lumea ca pe împărăția lui Dumnezeu și păstrează o stare inițială de putere și sănătate (zicerea 85), bogăție echivalată de zicerea 29 cu Duhul. Acesta trebuie să renunțe la lumea sărăciei (zicerea 110). Nu poți avea ambele căi.
Gradul în care această renunțare guvernează comportamentul social este discutabil. „Dacă nu postiți în ceea ce privește lumea, nu veți găsi împărăția” (zicerea 27) probabil apără evitarea perspectivei comune cu privire la lume în favoarea perspectivei preferate. Dacă postul este intelectual, înseamnă că cineva nu poate avea două perspective contradictorii simultan. Cu alte cuvinte, lumea nu poate fi înțeleasă ca fiind împărăția, și în același timp, nu este împărăția. Deoarece postul de mâncare este dezaprobat de două ori (zicerea 14, 104) și nici o praxis ascetică nu este recomandată, dar postul cu privire la lume nu trebuie considerat ascetism.
Deci, Toma prezintă un dualism de perspective și îndeamnă oamenii să caute și să găsească o nouă vedere despre lume, o vedere apărată de Isus însușii și întrupată de El. cu privire la lume, în starea ei perfectă, împărăția cerului este considerată a fi deasupra, acea concepție despre lume trebuie aplicată lumii de jos: „faceți ce este sus, ca ce este jos” (zicerea 22). Totuși împărăția nu este un loc deasupra (zicerea 3) ci un timp primordial, un timp ce persistă în prezent. Toate lucrurile, toți oamenii au venit de acolo, căci au fost create cum este specificat în Geneza 1:1-2:4. Toți se pot întoarce acolo acum, actualizând lumina primordială din ei și văzând-o cum se răspândește în lume, făcând interiorul ca exteriorul și viceversa (zicerea 22). Pentru a se întoarce la împărăție, cineva rămâne pe pământ, dar cu o concepție alterată despre ea. Tema unei întoarceri restauratoare la timpul originii primordiale mitice este desigur o temă întâlnită adesea la religia din lume.
2. Cristologia lui Toma
ET nu definește rolul lui Isus în terminologie cristologică. Puține ziceri îl discută pe Isus direct. Totuși se poate găsi cristologia luminii în zicerea 77 și cristologia înțelepciunii în zicerea 28. Acestea sunt perspective compatibile, dar nu sunt intenția primară a lui Toma să le prezinte (contrast, de exemplu, EV. Ioan). Isus oferă și validează perspectiva cu privire la lume și umanitate, susținută de Toma, a cărui prezentare este prima intenție a lui Toma. Când oamenii îi cer lui Isus să le spună cine este, ca ei să creadă, răspunsul Lui le transferă grija la ceea e este înaintea lor și la recunoașterea naturii timpului prezent (zicerea 91). Mesajul lui Isus despre Împărăția lui Dumnezeu este preocuparea lui Toma, nu mesajul lui Isus despre Isus.
Desigur, cineva poate crede, din repetarea sintagmei „Isus a spus” din ET că prin informațiile date de El, Isus a făcut posibilă realizarea împărăției. Dar pentru Toma, înțelegerea cuvintelor lui Isus nu este în sine; fiecare trebuie să adopte perspectiva pe care o susține. Deci, în timp ce este adevărat prima facie că Isus trebuie cunoscut prin cuvintele Sale, este trivial; Isus trebuie cunoscut prin împlinirea poruncilor Lui. Oamenii caută și găsesc prin eforturi proprii, eforturi ce includ dar nu se limitează la interpretarea potrivită a zicerilor lui Isus.
Până aici, Isus se poate identifica cu împărăția sub aspectul luminii (zicerea 77), cunoașterea despre Isus permite descoperirea împărăției și vice versa. Cunoașterea adecvată a lui Isus separat de descoperirea împărăției este imposibilă.
A vedea prin lumină înseamnă a vedea lumina în toate lucrurile, a vedea pe Isus, care este lumina, în toate lucrurile. Lumina din interiorul cuiva și lumina din afara lui sunt aceeași, și o persoană are o vede este „om al luminii” (zicerea 24). Deci afirmația cea mai cristologică a lui Toma„Isus a spus: Eu sunt lumina… (zicerea 77) nu este poate exclusivă la Isus; oricine vede lumina și împărăția în interior și exterior, este fiul Tatălui cel viu (zicerea 3) ași imaginea unisexuală a lui Dumnezeu (zicerea 22). [[că omul primordial este copilul lui Dumnezeu, este atestat în Luca 3:38.]]
Isus este mai puțin revelatorul decât revelația, mai puțin apărătorul unui mod de cunoaștere, decât cunoașterea însăși. Conform ET 13, ucenicul Toma, care înțelege evident corect, este echivalent cu Isus, nu este subordonat. Isus declară lui Toma că nu este stăpânul lui, deoarece „ai băut, te-ai umplut cu izvorul pe care ți l-am dat”. ET 108 folosește motivul „Isus a spus: cine va bea din gura mea, va deveni ca mine. Eu voi deveni ca el, și lucrurile ascunse, i se vor descoperi”. A bea din gura lui Isus poate să însemne a înțelege cuvintele Lui (zicerea 1, 2), dar o astfel de înțelegere nu este suficientă în sine. Trebuie înțeleasă împărăția din interior și de pe pământ, lumina din interior și din afară; și astfel se stă la începuturi.
În contextul lui Toma tema băuturii din gura lui Isus pare a implica faptul că Isus este o fântână de înțelepciune, ale cărui ziceri înțelepte, când sunt corect interpretate și înțelese (zicerea 1), duc la echivalarea cuiva cu el. cine învață înțelepciunea de la înțelepți, devine înțelept. Dar este o problemă cu această abordare; ET 13 oferă ca răspuns al lui Matei, la întrebarea lui Isus „spuneți-mi ca cine sunt” următorul răspuns greșit: „ești ca un filozof înțelept”sau „ești ca un iubitor de înțelepciune”. [[Simon Petru răspunde greșit (zicerea 13) „ești ca un aggelos,” adică înger. Dar se traduce mai bine ca mesager, în sensul de mesager profetic, vezi Marcu 1:2, și cf. Marcu 8:28ff, un pasaj paralel cu ET 13, unde se spune că poporul credea în mod greși că Isus este un alt profet.]] Dacă Toma contrazice o astfel de explicație, trebuie să fim atenți în a o avansa.
Este o cale alternativă de înțelegere a temei: a bea înseamnă a primi Duhul Sfânt. După Ioan 7:37b-39a: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea.
38 Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”
39 Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El.” Referința biblică este probabil la Isaia 44:3 „Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta, şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale,”. Pavel se referă la a bea ca metaforă pentru primirea Duhului (1 Cor 12:13), și enigmatic la a bea din Hristos prin botez (1 Cor 10:2-4). În Efeseni 5:18, ca zicerea 13, umplerea (prezumabil sobria ebrietas) este considerată o metaforă acceptabilă pentru posesia Duhului Sfânt. ET 13 și 108, luate împreună, par a implica primirea de către Toma a Duhului de la Isus nu doar a cuvintelor înțelepte. [[Pavel se referă la circumcizia spirituală (Rom 2:29) ca o reminiscență la referirea la adevărata circumcizie în Duh, din ET 53. Dacă duhul descris de Toma ca „marea bogăție din această sărăcie” (zicerea 29) trebuie înțeles ca spiritul uman, sau cel divin este neclar; dar deoarece termenul spirit este folosit aici echivalent cu termenul bogăție, probabil că se referă la spiritul divin. Vezi B. Gartner, Teologia ET (New York: Harper & Brothers, 1961) pentru conexiuni interesante între ET 13, 108 și Odele lui Solomon cu privire la gura Domnului, fântâna cu apă vie, apa Duhului și umplerea.
Ideea de a actualiza o lumină primordială inerentă poate fi văzută diferit de ideea de a primi Duhul Sfânt, dar probabil că prima este starea pentru primirea cu succes a Duhului. Deoarece Duhul este prezent din vremuri primordiale (Gen 1:2) Duhul va fi un aspect al stării cuiva care concepe existența proprie cu referire la acea vreme.
Este comun în creștinismul de început ca o persoană care a primit Duhul să aibă revelația lucrurilor ascunse (vezi, e.g., 1 Cor 2:10-13 [1 Cor 2:9//ET 17]; Ioan 14:26). Această persoană este ca Isus (Ioan 14:12-17) sau se poate identifica cu Isus (ET 108; cf. Gal 2:20). ET 13 și 108 par a afirma că prin posesia aceluiași Duh, indivizii devin echivalenți sau identificați cu Isus. La acea vreme lucrurile ascunse, vor fi revelate. (zicerea 108).
În ET 5, 6 tema lucrurilor ascunse care sunt revelate este la timpul viitor, cu referire la ucenicii care întreabă despre post și rugăciune și milostenie și dietă. Dar întrebările specifice nu primesc răspuns„nu mințiți, nu faceți ce urâți, deoarece toate lucrurile sunt descoperite înaintea cerului. Nimic ascuns nu va rămâne nedescoperit și nimic acoperit nu va rămâne nedescoperit. [[Matei știa probabil ET 6 (cf. Mat 6:1-8, 16-18); sfaturile sale cu privire la milostenie, post, rugăciune spun că nu trebuie să minți, să fii ipocrit, ci să dai milostenie, să te rogi, să postești în secret; căci ce este ascuns este de fapt descoperit înaintea lui Dumnezeu. Sfaturile lui Matei erau cu privire la secretul practicii, deci cei care le făceau se presupunea că nu le făceau. Poate Matei cunoștea creștini care negau că fac aceste lucruri, după poruncile ET 14a, dar Matei presupunea că negarea lor reiese din modestie.]]
Ulterior în text, aceste întrebări primesc răspuns direct. În ET 13, Toma, dovedind lui Isus că îi este echivalent, sau că nu îl mai privește pe Isus ca stăpân, primește de la Isus zicerile misterioase, care dacă ar fi auzite, oamenii ar arunca cu pietre în vorbitor pentru blasfemie. Ceilalți ucenici nu le aud, dar știm ce sunt. Sunt primele trei porunci ale ET 14: nu postiți, nu vă rugați, nu dați milostenie. (se pot separa primele 3 afirmații din ET 14a de zicerile paralele sinoptice cu privire la mâncare, care urmează. Dacă zicerile 14b și 14c pot fi sumarizate la „nu țineți Tora cu privire la mâncare”, atunci poate zicerile 14a, 14b, 14c sunt cele trei ziceri misterioase, concepute de redactorul final al lui Toma. Cred că zicerile tradiționale din ET 14a au stat singure după concluzia finală din zicerea 13.]] din perspectiva lui Toma, o persoană care stă la început, care este chipul lui Dumnezeu, nu are nevoie să facă aceste lucruri, deoarece acea persoană trăiește anterior păcatului (zicerile 18, 19) și astfel, anterior nevoii de ispășire pentru păcat (zicerea 104). Acesta sunt răspunsurile căutate de ucenici (z.6) dar nu meritau a fi găsite.
Implicațiile ET 14a sunt surprinzător pauline: „dacă postiți, ridicați păcatul vostru; dacă vă rugați, veți fi condamnați, dacă faceți milostenie, vă veți răni duhul” (z. 14a). [[nu trebuie presupus că folosirea termenului de Spirit la plural implică faptul că fiecare persoană are un Spirit diferit, nici la 1 Ioan 4:2. Referirea lui Toma la “tăierea împrejur a inimii” în z. 53 dovedește o concepție unitară. În biserica primară, întrebarea pluralității sau unității Spiritului nu a fost stabilită; Pavel insistă pe unitatea Spiritului lui Dumnezeu (cf. 1 Cor 12:4-11) în scrierea pentru o congregație unde ideea de pluralitate a Spiritului de la Dumnezeu poate fi predominantă.]] Dacă oamenii au primit Spiritul, care este sensul motivului de a bea din Isus și care stă la baza căderii, a legii, atunci a accepta necesitatea obligațiilor religioase este un act contradictoriu stării lor primordiale. Pentru Toma și poate pentru Pavel, a accepta necesitatea supunerii față de cerințele religioase va da naștere la păcat. Adică, cei care nu au păcat, să se poarte în conformitate.
Dacă Toma conclude că cei care au primit Duhul sunt în starea de început și Pavel concepe starea noii creații ca fiind restabilirea primei creații, atunci ambii au teren comun. Nici Toma și nici Pavel cei care sunt în starea chipului lui Dumnezeu nu sunt supuși legii. [[“dacă nu postești cu privire la lume, nu vei găsi împărăția. Dacă nu ții Sabatul, nu vei vedea pe Tatăl” (ET 27) se referă la Gen 2:2-3, care este starea timpului primordial nu o poruncă. Postul cu privire la lume se referă la necesitatea de a concepe lumea ca fiind în starea timpului primordial (Sabat) nu a concepe în mod normal aceasta. Nu postul în sensul de ascetism (z. 14, 104).]]
Pavel poate contrazice în 1 Cor. anumite persoane care au perspectiva lui Toma. [[Vezi Davies, Christian Wisdom, 138-45; ș Patterson, Q Thomas Reader, 112-14.]] Desigur, crucificarea este crucială la Pavel și irelevantă la Toma și împărăția este viitoare la Pavel și prezentă la Toma. Dar chiar și aceste diferențe substanțiale nu trebuie să diminueze punctele comune dintre ei. Ambii pot fi de acord că împărăția lui Dumnezeu este stabilirea în lume a chipului lui Dumnezeu în timpuri primordiale și aceasta nu este o chestiune minoră.
Întoarcerea la considerațiile cristologiei lui Toma, arată că preocupările specific cristologice sunt identificate cu ucenicii lui Isus. ET 24 prezintă ucenicii întrebând despre locul lui Isus; răspunsul atrage atenția asupra luminii din oameni și din lume. În ET 37, ucenicii caută revelația lui Isus; răspunsul trece atenția la necesitatea oamenilor de a acționa pentru a vedea Fiul, care în contextul z. 3, se referă la descoperirea propriei lor naturi.
Ucenicii din Toma, cu excepția lui Iacov, care poate nu este ucenic, în z. 12 și Toma în z. 13, sunt exemple de oameni care înțeleg greșit (z. 3?, 18, 22, 37, 51, 52, 91?, 113).
Deci, ET 21 oferă răspunsul lui Isus la întrebarea ca cine sunt ucenicii tăi?, implică un răspuns la întrebarea ca cine sunt cei care nu înțeleg? Sunt ca niște copii, ca niște bebeluși (z. 22), de șapte zile (z. 4). Ucenicii sunt copii în ET 21 care în z. 22 sunt informați că trebuie să devină copiii. Proprietarul câmpului din z. 21 trebuie deci să fie unul care înțelege corect („să fie între voi un om care înțelege”), căci c este al lui, i-a fost furat de către copii. ET 21 continuă cu un avertisment dublu împotriva hoților: proprietarul câmpului nu este hoțul, copiii(ucenicii), sunt și proprietarul va culege roadele. Posibil că trebuie să ne imaginăm copiii care pretind că au un câmp ce nu este al lor. [[ET 37 se referă afirmativ la dezbrăcare și pare similar cu z. 22. Poate sunt variante ale aceluiași original, dar contextele sunt opuse și nu trebuie sărit la concluzia că cele două reiterează o singură temă.]]
După ET 21, ucenicii lui Isus trebuie priviți ca hoți, dar hoți a ce? Alte referințe la ucenici sunt împotriva punctului lor inacurat de vedere, ei sunt hoții mesajului lui Isus, substituindu-l cu concepții false despre Isus (z.13) și inducând în eroare anticiparea unei împărății viitoare (z. 18, 113), posibil cu locația acum în ceruri sau peste mări (z.3).
Toma cunoaște evident tradițiile cristocentrice escatologice purtate în numele ucenicilor lui Isus și caută să submineze acele tradiții prin pasaje corective de întrebare-răspuns. ET 51 oferă un exemplu clar: „ucenicii i-au spus când vine odihna morților și lumea nouă? El le-a spus: ce căutați voi, a venit deja, dar nu le recunoașteți.'” Investigarea ulterioară cristologică a versetelor este condamnată în z. 52. În ET 91 când vor să știe cine este Isus, sunt încurajați să știe ce este în fața lor și natura timpului prezent. Descoperirea adevăratei naturi a lumii și a sinelui este un scop recomandat de Toma. Aceasta evident duce la descoperirea lui Isus, dar nu este scop în sine.
În ET, Isus inițiază o nouă posibilitate pentru umanitate (z. 17, 46). El este înțelepciunea întrupată (z. 28) și lumina lucrurilor viitoare (z. 77). Poate este unic așa, cum z.28 și 77 sugerează, dar este cu siguranță primul dintre cei ce vor urma, z. 13 și 108.noamenii pot actualiza lumina, înțelege împărăția, restaura chipul lui Dumnezeu, cunoaște pe sine ca fii ai Tatălui viu, pot locui la început. Ca rezultat, cum vor fi diferiți ei care au realizat aceste lucruri de Isus este greu de înțeles, dar problema nu este unică la Toma. Cum cei care sunt una în Hristos, au mintea, Duhul, trupul, viața și moartea lui Hristos sunt diferiți de Hristos, este greu de înțeles și la Pavel.
De aceea evangheliile canonice se axează pe cristologie, la Toma acest lucru este secundar. Dacă cineva se descoperă pe sine că posedă lumina și că este chipul lui Dumnezeu, îl descoperă și pe Isus. Căutarea de a determina pe Isus este diferită de cea a sinelui și nu are mai mult succes decât căutarea luminii față de iluminarea proprie în lume.
Perspectivele ET discutate mai sus pot fi sumarizate:
Lumina eternă a Genezei prin care lumea a fost creată persistă în lume și în oameni.
Isus a venit fizic și a informat oamenii de posibilitatea actualizării luminii.
Oamenii care actualizează lumina proprie percep lumea și pe sine ca fiind în starea de început a celor 7 zile.
Astfel de oameni sunt în starea primordială unisexuală de odihnă nemuritoare și domnie, chipul lui Dumnezeu anterior cerințelor religioase.
Sunt ca Isus și trăiesc în împărăția lui Dumnezeu.
III. Mediul intelectual al lui Toma.
Deși este important de știut cum și până unde perspectivele lui Toma se corelează cu perspectivele contemporane, nu este scopul meu să le investighez, acum. O varietate de corelații îmi vin în minte. Robin Scroggs observă că ideea unui final care este întoarcerea la început era cunoscută în primul secol.
Mulți apocaliptici consideră lumea viitoare nu o domnie simplă mesianică umană, pe pământ, în ordinea istorică veche. Noi idei despre lumea trans-istorică viitoare duc la idei noi despre antropologia escatologică; dar dacă această antropologie trebuie echivalată cu intenția inițială a lui Dumnezeu pentru om, atunci Adam trebuie să fi existat ca voință binecuvântată, undeva în viitor.
Urzeit echivalează Endzeit, și portretul primelor influențează descrierea ultimelor. [[Scroggs, Last Adam,24-25.]]
În opinia lui Scroggs, Pavel împărtășește perspectiva: „Pavel presupune [1 Cor. 7:31] diviziunea evreiască de bază în două eoane, această epocă și cea viitoare. Dar deoarece lumea viitoare este o creație nouă, este aparent că Pavela acceptat formularea Urzeit-Endzeit caracteristică zilei.” [[Ibid., 62.]] Compilatorul lui Toma gândea în termeni de Urzeit-Endzeit similar cu formularea ce a influențat gândirea pauliană. În contrast cu Pavel, care menține o orientare viitoare, perspectiva lui Toma este escatologie actualizată (sau realizată). Ceea ce unii apocaliptici au presupus adevărat în zilele lui Mesia, că vii vor lua starea lui Adam înainte de cădere, este adevărat la Toma acum.
Deși Toma acceptă formularea Urzeit-Endzeit (este afirmat clar în z. 18), nu este scopul lui Toma de a defini starea aceasta ideală. O definiție clasică a stării existente în Geneza 1:1-2:4, și Toma anticipează evident că cititorii vor fi familiari cu ea.
O altă conexiune cu perspectivele contemporane sunt ideile întâlnite în Toma și gândurile lui Philo din Alexandria. A susține ca Toma că lumea a fost creată prin lumina începutului, de la care nimic nu s-a alterat și prin care mintea umană poate înțelege adevărata sa natură ca și chip al lui Dumnezeu, înseamnă să vorbim într-o manieră similară cu Philo, pentru care relația apropiată a acelei lumini și logosul era evidentă. Similar, Toma și Philo par a avea aceeași perspectivă că esența lui Dumnezeu rămâne ascunsă, dar se poate înțelege ca o imagine în universul inteligibil.
Thomas Tobin notează că Philo crede că „lumina invizibilă și inteligibilă a luat ființă ca un chip al cuvântului divin.” și conclude că lumina inteligibilă este asociată cu logosul divin; este chipul acelui logos.” [[T.H. Tobin, “Prologuul lui Ioan și speculațiile iudaice eleniste,” CBQ 52 (1990) 263.]] El observă că astfel de speculații apar din iudaismul elenic:
Imnul din Prolog [Ev. Ioan], ca Philo din Alexandria, era parte a a lumii largi de interpretări a speculațiilor evreiești elenistice din textele biblice. Tradiția dezvoltată prin interpretări succesive, dar similare ale acelorași texte biblice din Gen. 1-2. Datorită acestui fapt, ambii [autorul Prologului și Philo] au folosit logosul ca și concept central; ambii au înțeles funcția cosmologică a logosului ca instrument prin care Dumnezeu a creat universul; ambii au văzut logosul ca bază a luminii și a vieții în contrast cu întunericul; ambii au atribuit logosului o funcție anagogică ca mijlocul prin care oamenii au devenit copii ai lui Dumnezeu. [[Ibid., 268.]]
Aceste observații sunt aplicabile la ET. termenul lumină în ET ca echivalent cu logosul ne arată că Toma interpretează Gen. 1-2 la fel ca Philo și autorul prologului. Lumina este termenul din geneza, folosit la descrierea începutului începuturilor. Primordialitatea termenului logos presupune considerații filozofice speculative ale textului din geneza. În prima zi există doar lumina și din perspectiva lui Toma, acea lumină nu pleacă niciodată. Z.24 și 77, exprimate în termenii logosului, declară că logosul este forma din care ies toate lucrurile și la care ajung toate formele. Logosul este imanent în lume și în om. Prin logosul din el, cineva înțelege logosul din lume (z. 3, 22) și poate fi copil al lui Dumnezeu (z. 3).
Philo a conceput despre logosul lui Dumnezeu în relație cu lumina, folosirea luminii de către Toma ca și categorie primară a exegezei genezei nu este o invenție nouă. [[Vezi E.R. Goodenough, By Light, Light: ev. mistică a iudaismului elenistic (Amsterdam: Philo Press, 1969).]] dar pentru că Toma este o colecție scurtă e ziceri diverse ca vocabular și origine, întrebarea dacă lumina lui Toma este logosul sau o reflexie a lui poate să nu urmeze. O problemă similară există la Ioan. Dacă Isus este logosul și Isus este lumina, întrebarea dacă logosul trebuie sau nu echivalat cu lumina sau considerat baza luminii nu se poate răspunde. Propunerile filozofilor pot semăna uneori cu formulările evangheliștilor, dar nu pot fi analizate la fel.
Afirmațiile aplicabile lui Toma, Ernst Kasemann scrie despre legătura dintre escatologie și protologie în Ev. Ioan:
Slava lui Isus, dragostea, alegerea sunt arătat prin faptul că aduce lumea înapoi la starea creației și că Cuvântul Lui ne cheamă să rămânem creația renăscută. Am afirmat anterior că în ev noastră, escatologia s-a transformat în protologie. Acum înțelegem motivul și necesitatea acestei schimbări, anume, ultima creație duce la prima. [[E. Kasemann, The Testament of Jesus (Philadelphia: Fortress, 1968) 51.]]
Toma afirmă lumea protologic înțeleasă ca pe o reflecție a cerului, în care lumina care este împărăția lui Dumnezeu există. Kasemann trage concluzii similare din Ev. Ioan:
Ioan, cu mesajul revelatorului care a venit și care este una cu Tatăl, pune comunitatea în situația despre care vorbește primul lui verset, starea începutului, unde Cuvântul lui Dumnzeu a venit și a chemat lumea din întuneric la lumină și viață…. comunitatea di cuvânt trăielte și există din locul dat ei în prezența Creatorului și din experiențele sale noi despre prima zi a vieții. [[Ibid., 53.]]
Deși perspectiva lui Ioan diferă în anumite aspecte de cea a lui Toma, Ioan este mult mai critologizat. Toma poate fi și un txt dinlista comunității creștine, care într-o decadă ulterioară a produs Ev. Ioan. [[vezi Davies, Christian Wisdom, 106-16.]]
Am susținut anterior că ET trebuie văzută a un text derivat din înțelepciunea tradiției. [[Ibid.]] Aceasta este poziția mea și J.D. Crossan a concluzionat-o: „ET este înțelepciunea teologiei iudaice după ce a auzit mesajul lui Isus despre împărăția lui Dumnezeu” [[J.D. Crossan, Patru alte evanghelii (Minneapolis: Winston, 1985) 34.]] Tradiția înțelepciunii poate fi un termen prea general. De exemplu, Toma și Q sunt categorizate în genul logoi sophon, ziceri ale înțelepților. Bmă întreb dacă nu e mai bine să spun că Toma derivă din iudaismul elenistic, care desigur derivă ideile principale din tradiția înțelepciunii. ET este un text de iudaism elenistic cristianizat, împărtășit de autori ca Philo ș Aristobulus teme și abordări principale, am ales o abordare similară a exegezei genezei 1-2. Toma și Q sunt încercări de a contextualiza zicerile tradiționale ale lui Isus în primul secol de perspective evreiești creștine. ET este pentru iudaismul elenistic creștin ceea ce este Q pentru iudaismul apocaliptic creștin.
