Sinoadele, au început după a doua jumătate a sec. al II-lea (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Univ. vol. 1, pag. 272), și se numeau sinoade adunările bisericești de rang superior.
Sinoadele sunt de mai multe feluri: locale, regionale, provinciale și ecumenice adică adunarea reprezentanților bisericii din întreaga lume. În Biserica apuseană, deci în limba latină, sinoadele se numesc concilii.
La început nici o biserică nu a avut pretenția să stăpânească peste altele… Din când în când s-au făcut sfaturi locale ale bătrânilor (prezbiterilor) bisericilor. Însă până la sfârșitul veacului al II-lea, se pare că nu au fost convocate decât în ocazii speciale după cum aceste întâlniri erau necesare.
Tertulian scrie: “Religia nu este chemată să impună religie, în mod liber și nu prin forță ea trebuie ca să fie primită.”
Aici vom arăta sinoadele ecumenice care s-au ținut în decursul veacurilor. De la început ținem să atragem atenția că majoritatea sinoadelor ecumenice au fost convocate de împărați pentru a stabili ordinea în imperiu. Mai toate aceste sinoade, au elaborat legi (canoane). Totuși, când unele persoane ajungeau la conducerea bisericii (ex. scaunul episcopal din Constantinopole sau Roma), și nu erau întru totul de părerea unui sinod oarecare, atunci convocau alt sinod și răsturnau toate legile sau canoanele sinodului cu pricina.
Iată un pasaj din Istoria bisericească scrisă de Sozomen: “Noi declarăm deci, că numai canoanele despre care vorbesc, nu trebuie să fie recunoscute, ci ele încă trebuie să fie condamnate cu dogmele ereticilor și ale schismaticilor… Ce remediu se poate aduce? Nu e altul decât a aduna un sinod, după cum am mărturisit deja…” (Sozomen, Istoria Bisericească, pag. 352 – 353).
Sinodul – ecumenic
Sinodul – ecumenic a fost convocat de împăratul Constantin cel Mare, pentru a stabili unitatea bisericii. Sinodul s-a ținut în anul 325 la Niceea. Acest sinod a formulat simbolul credinței (Crezul) și a stabilit dogma Treimii cu privire la Fiul, problemă pe care Arie a pus-o în discuție în Alexandria, cuprinzând apoi întreaga creștinătate. În urma hotărârii sinodului, Arie și câțiva episcopi care-l susțineau, au fost exilați. Tot la acest sinod s-a pus la punct problema sărbătorii Paștelui.
După acest sinod ecumenic de la Niceea, a fost convocat un alt sinod ecumenic la Nicomidia, unde au participat 250 de episcopi și s-a formulat un alt crez, contra celui care s-a formulat la Niceea. De asemenea au fost excomunicați episcopii Alexandru al Alexandriei și Eustație al Antiohiei. (Filostorg, Istoria Bisericii, cartea a II-a, 7, pag. 212, trad. de Iosif Gheorghian, București, 1899).
Sinodul II ecumenic
Sinodul II ecumenic a fost convocat de împăratul Teodosie cel Mare, în anul 381 la Constantinopole. S-a stabilit dogma despre Duhul Sfânt, egal în putere cu Tatăl și Fiul.
– Lupta împotriva lui Macedoniu.
Sinodul III ecumenic
Sinodul III ecumenic a fost convocat de împăratul Teodosie II, în anul 431 la Efes. S-a discutat problema celor două firi ale Domnului Isus ca om. Discuția s-a ivit datorită lui Nestorie, care nu era de părere să se spună: “Maica lui Dumnezeu”, ci “Maica lui Hristos” sau “Maica omului Isus Hristos”. Sinodul a fost prezidat de Chirii al Alexandriei, un potrivnic al lui Nestorie. După terminarea discuțiilor, împăratul i-a întemnițat pe amândoi, căci interesul lui și al tuturor împăraților, era acela de a stabili ordinea în imperiu. (Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 229).
Sinodul IV ecumenic
Sinodul IV ecumenic a fost convocat tot de împăratul Teodosie II, în anul 449 la Efes. S-a discutat problema monofizismului. Împăratul a luat parte la discuțiile teologice, influențând pe unii episcopi iar pe alții amenințându-i. Menținerea ordinii la sinod era încredințată la doi demnitari imperiali, Elpidiu și Eulogiu. La cest sinod au fost și bătăi, de aceea s-a numit “sinodul tâlhăresc”. Pentru stabilirea ordinii a fost întrebuințată forța publică. (Istoria Bis. Univ. vol. 1, pag. 233 – 234).
Sinodul V ecumenic
Sinodul V ecumenic (numit “sinodul IV” în locul celui la care s-au bătut), a fost convocat de împăratul Marcian, în anul 451, la Calcedon. (Evagrie, Istoria Bisericii, cartea II-a, cap. 2, pag. 30). S-a discutat tot problema monofizismului.
La sinodul de la Calcedon, printre altele, s-a hotărât, împreună cu împăratul Marcian, ca scaunul arhiepiscopal din Noua Romă (Constantinopolul) să aibă al doilea rang după vechea Romă. (Evagrie, Istoria Bisericii pag. 40).
Sinodul VI ecumenic
Sinodul VI ecumenic (numit “sinodul V”), a fost convocat de împăratul Iustinian, în mai 553 la Constantinopole. S-a discutat problema “celor trei capitole” adică Scrisorile lui Teodoret al Cyrului contra lui Chirii al Alexandriei și contra sinodului din Efes; Epistola lui Ibas din Edesa; Epistola lui Ibas din Edesa adresată episcopului Maris din Andașir (Persia) și persoana și opera lui Teodor de Mopsuestia, care fuseseră reabilitați de sinodul de la Chalcedon. S-a discutat schisma venețiană. (Istoria Bis. Universale, vol. 1, 259 – 262).
Sinodul VII ecumenic
Sinodul VII ecumenic (numit “sinodul VI”), a fost convocat de împăratul Constantin IV la Constantinopole între 7 nov. 680 și 16 sept. 681, într-o sală boltită a palatului imperial, din care cauză i s-a mai zis și “sinodul trulan”. S-a discutat problema dacă Domnul Isus are două voințe (Monotelismul), două energii și două firi. Împăratul a vrut să curme cearta în biserică și a reușit. (Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 266).
Canonul 61 al acestui sinod excomunică pe clericii care au legătură cu vrăjitorii și ghicitorii. Pe laici îi exclude din sânul bisericii.
Sinodul VIII ecumenic
Sinodul VIII ecumenic (numit sinodul V – VI “al doilea trulan”), a fost convocat de împăratul Iustinian II. La acest sinod s-au evidențiat contrastele dintre răsărit și apus. S-a discutat despre disciplina în biserică și s-au elaborat 102 canoane.
Sinodul IX ecumenic
Sinodul IX ecumenic (socotit al VII-lea un timp). În anul 754 s-a ținut un sinod socotit al VII-lea ecumenic, convocat de împăratul Constantin V Copronyomos. Cei 338 de episcopi întruniți la sinod au hotărât ca orice icoană să fie neîntârziat aruncată din Casa Domnului. Moaștele, deasemeni, să nu mai fie venerate. Toate actele sinodului au fost pierdute în decursul veacurilor. (Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 287).
Sinodul X ecumenic
Sinodul ecumenic (socotit “sinodul al VII”), a fost convocat de împărăteasa Irina în anul 787 la Niceea. Au participat între 330 – 367 membri. Aceștia nu erau toți episcopi. Sinodul a combătut hotărârile sinodului din anul 754, l-a socotit pseudo-sinod. Și a hotărât introducerea icoanelor.
Carol cel Mare n-a recunoscut acest sinod. Împăratul Leon al V-lea, a convocat un sinod care a anulat hotărârile sinodului al VII-lea, declarând valabile hotărârile sinodului din anul 754. (Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 291 – 292).
Sinodul XI ecumenic
Sinodul XI ecumenic (socotit “al VIII-lea” de Biserica Catolică), a fost convocat de patriarhul Ignatie, în anul 869 – 870, la Constantinopole în Biserica sf. Sofia. Au fost de față și trimișii papei Adrian al II-lea.
Sinodul XII ecumenic
Sinodul XII ecumenic (socotit al VIII-lea de către Biserica Ortodoxă), s-a ținut la Constantinopole, în anul 879 – 880, convocat de patriarhul Fotie. Au fost prezenți 385 episcopi și o delegație din partea papei Ioan al VIII-lea. S-a discutat cazul patriarhului Fotie și nedreptatea care i s-a făcut de către sinodul din anul 869 – 870. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 357).
Un articol foarte important despre sinoade în: Studii Teologice, nr. 3- 4/1972, pag. 190 – 211, Liviu Stan, Importanța vechilor sinoade ecumenice.
