VIAȚA FĂRĂ DUMNEZEU ESTE CA UN MECI DE FOTBAL FĂRĂ MINGE
Atunci Dumnezeu a pășit afară din rama de pe perete și a intrat în viața mea pentru totdeauna.
În anul 1995, Cupa României la fotbal a fost câștigată de Petrolul Ploiești. În acea vreme, Daniel Zafiris era jucător la Petrolul Ploiești. De asemenea, a jucat în Echipa Națională Universitară a României, care a participat la Campionatul Mondial Universitar din Anglia – 1991.
Daniel L-a cunoscut pe Dumnezeu și viața i-a fost schimbată. Este căsătorit cu Dina și au 3 copii: Ioana, Elias- Daniel si Teodora.
Reporter:
Daniel, tu ești obișnuit să dai goluri, uneori ai mai și primit goluri, ai jucat și ca portar, dar ai învățat în ultima vreme să umpli goluri, să umpli golurile din inimile oamenilor. Există un gol cu forma lui Dumnezeu în sufletul fiecăruia dintre noi. Indiferent ce ar putea încerca oamenii: droguri, sex, putere, bogăție… orice, nimic nu poate să le umple acest gol, decât Dumnezeu.
Cum era pe vremea când dădeai și primeai goluri?
Daniel Zafiris:
Înainte de a fi atacant, am fost portar la juniori, la Petrolul. La juniori am ieșit pe locul 3 pe țară, într-o finală împotriva echipei FC Brașov. Am marcat în multe meciuri, iar în campionatul republican de juniori am fost chiar golgheterul seriei.
Reporter:
Cum a fost în ’95, când „găzarii” de la Ploiești au câștigat Cupa României ?
Daniel Zafiris:
A fost ceva extraordinar. Nu știu dacă se pot exprima în cuvinte acele momente, dar a fost o bucurie enormă pentru că am câștigat unul dintre cele mai prețioase trofee ale țării. Au fost momente emoționante – să ții deasupra capului Cupa României și să te bucuri cu colegii de această performanță.
Reporter:
Cum crezi că va fi când vei sta în fața lui Dumnezeu și ți se va pune pe cap „cununa neprihănirii, pe care [ne- o] va da în ‘ziua aceea’ Domnul, Judecătorul cel drept”?
Daniel Zafiris:
Nu cred că există comparație între o cunună pe care astăzi o ai, dar care mâine se veștejește, și cununa pe care Dumnezeu o va da tuturor celor care L-au primit pe Cristos în viața lor și au trăit cu El. Acea bucurie va fi desăvârșită, pentru că va fi o bucurie veșnică, nu de o zi sau două.
Reporter:
În 1991 ai participat la Campionatul Mondial Universitar din Anglia, împreună cu Echipa Universitară Națională a României. Cu ce amintiri ai rămas?
Daniel Zafiris:
Și atunci au fost niște momente deosebite, pentru că Dumnezeu m-a ajutat să fiu selecționat în acea echipă. Am fost singurul jucător din Divizia B care a fost în lotul Echipei Naționale Universitare a României. Toți ceilalți colegi erau din Divizia A. Atunci jucam la Politehnica Iași.
Acolo, în Anglia, am avut bucuria, dincolo de a juca la un campionat mondial, de a vorbi cu ceilalți băieți din echipă despre Domnul Isus Cristos – Singurul care le poate împlini viața. Au fost seri când stăteam împreună – ei mă întrebau, eu le explicam, le citeam din Biblie – și au fost momente binecuvântate, care cred că le-au rămas în inimă.
Mă rog pentru ei (unii dintre ei au devenit antrenori), ca Dumnezeu să-i ajute să înțeleagă că viața fără Isus Cristos este ca un meci de fotbal fără minge, adică nu are sens.
Reporter:
Îmi place comparația: „Viața fără Dumnezeu este ca un meci de fotbal fără minge” – joci de unul singur și cazi pe locul doi, mergi spre nicăieri, alergi spre niciunde. Cum a început alergarea ta după Dumnezeu?
Daniel Zafiris:
De mic copil mi-am dorit să ajung un fotbalist cunoscut, și am făcut tot ce mi-a stat în putință să-mi împlinesc acest vis.
Când am mers prima dată cu tatăl meu pe stadion și am văzut atâția oameni care strigau, aplaudau și încurajau echipa FC Petrolul, atunci, în mintea mea, în sufletul meu de copil, mi-am dorit să ajung și eu un jucător faimos, deoarece mă gândeam că aceasta este împlinirea în viață – să am bani, să am faimă, să am succes.
Pentru mine Dumnezeu nu era decât o imagine pusă într-o ramă pe perete. Apelam la El doar când aveam o „urgență“.
Dar s-a întâmplat ceva în liceu, care pot să spun că mi-a schimbat radical modul de a privi viața. Am avut o colegă care, în urma unei complicații survenite după o operație, a murit. Pentru mine a fost ca o lovitură de trăsnet acel moment. Atunci m-am întrebat: „Dacă eu aș fi fost în locul acestei colege, unde m-aș fi dus?”.
Puteam să am eu toată faima și toată bogăția de pe pământul acesta, dar dacă mi-aș fi pierdut sufletul, cu ce m- aș fi ales? A fost un moment zguduitor, în care mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu pot face nimic, pentru că Dumnezeu este singurul care poate da un sens vieții, și că viața de aici va continua dincolo, în veșnicie. Dacă nu Îl am pe Dumnezeu, nu am nimic.
Apoi am ajuns la Politehnica Iași. Aici Dumnezeu mi-a arătat că mă iubește și că mi-a pregătit ceva mult mai prețios decât o cunună trecătoare – mi-a pregătit o cunună veșnică. Acest lucru mi L-a descoperit printr-un fotbalist creștin, născut din nou – numele lui este Adrian Ambrosie. El mi-a spus cum i-a schimbat Dumnezeu viața și m-a încurajat să citesc Biblia, Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu.
Citind-o, am descoperit un verset care și astăzi este o binecuvântare pentru mine: „Cine are pe Fiul, are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viața”.
Atunci m-am gândit că eu nu Îl am pe Fiul lui Dumnezeu în sufletul meu, în inima mea. Am început să am succes, să am bani și faimă, dar nu Îl aveam pe Fiul lui Dumnezeu. Și atunci, în 1991, am îngenuncheat înaintea Lui Dumnezeu și am spus: „Doamne, vino în viața mea, iartă-mi toate păcatele, vino Doamne Isuse Cristoase și ajută- mă să fiu așa cum Tu dorești”.
Acel moment pot spune că a fost „Nașterea mea din nou”. Atunci Dumnezeu „a pășit afară” din rama de pe perete și a intrat în viața mea pentru totdeauna.
De atunci înainte am încercat să trăiesc cu Dumnezeu în fiecare zi, iar astăzi sunt atât de împlinit și de bucuros încât aș dori să spun cât mai mult și celorlalți că nu există fericire și împlinire fără Dumnezeu.
Reporter:
Te-ai retras din activitatea competițională după terminarea campionatului din 1997. Este frumos că te-ai întors la Dumnezeu în 1991, când urcai spre glorie și nu la sfârșitul carierei, când cineva ar fi putut să spună: „Și-a terminat cariera și nu mai avea ce pierde, nu mai avea ce câștiga, de asta s-a pocăit, s-a întors la Dumnezeu”.
Exact în apogeul carierei tale ai înțeles că mergi spre niciunde. Cariera este un drum cu un final, dar finalul acelui drum este foarte important. Poetul creștin Petru Dugulescu spune într-una dintre poeziile sale:
„Aștept să-mi sfârșesc așteptarea și moartea morții de-acum, alerg să-mi sfârșesc alergarea la capătul strâmtului drum.”
Tu ai ales să alergi pe o altă cale – pe calea lui Dumnezeu. Cunoști și alți sportivi din lume care sunt creștini dedicați lui Dumnezeu, născuți din nou, care au o relație zilnică, personală cu Dumnezeu?
Daniel Zafiris :
Da, cunosc chiar sportivi de talie mondială care sunt creștini și care au o relație personală cu Isus Cristos, Domnul. Câțiva dintre ei ar fi: cunoscutul baschetbalist David Robinson; din tenis Mary Joe Fernandez și Michael Chang; din atletism Jonathan Edwards – campion mondial și olimpic la triplu salt. Din fotbal sunt mai mulți: Tafarel, Jorjinho, Ze Roberto, Edmilson, Kaka, Lucio… și acestea sunt doar câteva nume dintre sportivii de talie internațională cărora nu le este rușine să vorbească într-un mod deschis despre Dumnezeu.
Reporter:
Fiecare dintre noi suntem în căutare de modele, până găsim modelul perfect, care este Domnul Isus Cristos – Fiul lui Dumnezeu. Care erau modelele tale sau „idolii” tăi?
Daniel Zafiris:
Marco van Basten, atacantul echipei naționale a Olandei, mi-a fost un model. Pentru mine van Basten a fost într-adevăr un idol și mi-aș fi dorit să ajung ca el.
Reporter:
Uneori succesul îl îmbată pe om, îl duce spre lucruri de care mai târziu îi pare rău. Un exemplu foarte cunoscut este Maradona, care, atunci când a ajuns „sus”, a început să se drogheze până a devenit aproape o epavă de om, din cauză că nu a știut să se raporteze corect la Dumnezeu și la el însuși.
Nu doar sportivii ci și cei care ajung în vârful carierei politice sau în vârful bogățiilor, când sunt acolo „sus” au impresia că „L-au prins pe Dumnezeu de picior”, dar nu-și dau seama că dincolo de acel vârf urmează ceva: poate să urmeze cerul sau poate să urmeze prăpastia.
Lucrul acesta îi duce pe unii dintre ei la distrugere, deoarece se raportează doar la ei înșiși și la ce pot să construiască cu mâinile lor. Nu-și dau seama că în mâini au doar nisip, care se scurge, și nu mai rămân la sfârșit cu absolut nimic, după ce trec în viața cealaltă.
Daniel Zafiris:
În filmul „Ben Hur” este o scenă în care un conducător militar, care a repurtat o mare victorie, a ajuns să treacă prin fața Cezarului, iar mii de oameni îl aclamau și îl ridicau în slăvi.
El mergea într-un car, dar în spatele lui era cineva care îi ținea deasupra capului cununa de lauri pe care o câștigase după acea bătălie. În timp ce toată lumea îl aclama pe marele conducător de oști și îl ridica în slăvi, acel om din spate îi șoptea: „Nu uita că ești doar un om, ești muritor”. Și îi repeta, în timp ce toată lumea îl ovaționa: „Nu uita că ești doar un om, ești muritor”.
Aceste cuvinte mi-au rămas în minte. Să nu uităm că suntem muritori, suntem doar niște oameni care trebuie să răspundem întrebării: Unde mergem de aici de pe pământ?
Fără Dumnezeu viața se va duce în prăpastie, vom pierde totul, nu vom lua nimic cu noi. Dar cu Dumnezeu putem avea o veșnicie asigurată, pentru că El ne-a creat să trăim veșnic împreună cu El, cu Cel care ține în mâna Sa viața și moartea, începutul și sfârșitul, întreaga istorie.
Este foarte important să nu uităm acest lucru atunci când ajungem „sus”, în vârful carierei noastre. Să nu ne credem noi Dumnezeu, ci să ne smerim și să-I fim recunoscători Celui ce merită să fie înălțat.
Fotbalistul Juan Carlos Valeron, din naționala Spaniei, vorbește astfel despre sine:
„Am fost un tânăr obișnuit, crezând în Dumnezeu așa cum face toată lumea. Dar, într-o zi, am auzit despre Isus și așa am început să citesc Biblia. Când mi-am dat seama cât de mult mă iubește Dumnezeu, L-am acceptat pe Isus ca Mântuitor al meu, fără nici o urmă de îndoială. Acel moment mi-a schimbat viața în întregime.
Dumnezeu trăiește în mine și chiar dacă mai trec prin situații grele, Isus Cristos aduce din nou ordinea în viața mea. Mi-am dăruit întreaga viață Lui și mă simt în siguranță în mâinile Lui.”
Reporter:
Aș vrea acum să te rog să înalți o rugăciune către Dumnezeu pentru sportivi și pentru toți cititorii noștri.
Daniel Zafiris:
Tatăl nostru care ești în Ceruri, Îți mulțumim că Tu ești singurul Dumnezeu adevărat, care ne iubești cu adevărat și care ai un scop și un plan pentru fiecare dintre noi.
Te rog, Doamne Dumnezeule, să-i cercetezi pe sportivi, pe antrenori și pe toți cititorii, să-i ajuți să înțeleagă faptul că viața fără Tine nu este o viață câștigată, nu este o victorie, ci este un eșec și o înfrângere.
Te rog, Doamne Isuse, să-i ajuți să înțeleagă că trebuie să existe un moment în viața lor când pot să Te primească în inima lor, iar apoi Tu să le transformi viața.
Te rog, Doamne Dumnezeule, să ne binecuvântezi pe toți, să ne ajuți să nu uităm de Tine, și Tu să fii slăvit. Fii binecuvântat în veci, în Numele Celui care a murit pe cruce pentru toți, a Domnului nostru Isus Cristos, prin puterea Duhului Sfânt. Amin.
