ÎNTRE MINE ȘI PĂRINȚII MEI RELAȚIA ERA DESTUL DE RECE
M-a întrebat dacă m-am botezat și i-am spus:
„A… mai este timp!”. S-a uitat la mine și mi-a spus: „Timpul poate a și trecut!”.
Ramona Moisa nu și-a revenit încă din „șocul” pozitiv al întâlnirii personale cu Dumnezeu, cu Isus Cristos, care a fost mai mult decât un tată sau o mamă, decât familie sau prieteni.
Ramona Moisa:
Eu am fost crescută de bunici. Bunicul era cel cu care mergeam la săniuș, cu el împărtășeam toate bucuriile și supărările mele; el îmi lua apărarea în fața colegilor de joacă.
Bunica mi-a pus stiloul în mână și m-a învățat să-mi scriu numele. Cei „7 ani de acasă“ la bunici i-am dobândit. Personalitatea mea începuse să se manifeste destul de puternic și am devenit rebelă față de părinți.
Față de ei am avut respectul și dragostea pe care știam că le-o datorez, dar am avut conflicte cu ei pentru că aveam propriile mele alegeri și propriul meu sistem de valori.
Reporter:
De multe ori dăm celor din jurul nostru dragostea pe care trebuie să le-o dăm. O facem dintr-un fel de datorie.
Ramona Moisa:
Eu mi-am dorit o relație mult mai caldă cu părinții, nu doar îndeplinirea datoriei unul față de celălalt. Mi-aș fi dorit să existe între noi prietenie și dragoste.
Am fost uimită când, după ce am trecut cu bine examenul de liceu, pentru prima oară tatăl meu m-a luat în brațe, m-a așezat pe genunchi și mi-a spus că e mândru de mine. Atunci n-am știut cum să reacționez.
L-am văzut pentru prima dată bucurându-se și am fost uimită, pentru că între noi relația era destul de rece și se limita doar la lucrurile de bază. Sentimentele mele nu erau discutate. Părerea mea despre o materie, despre un anumit coleg sau altceva nu intra în discuție. Doar: „Asta și asta trebuie să faci“… și atât.
Reporter:
Acum cu cine discuți despre sentimentele tale?
Ramona Moisa:
Cel mai adesea cu surori de credință. Oarecum m-am identificat cu Domnul Isus, care, în momentul când mama și frații Săi vin la El, El spune că mama și frații Săi sunt cei care ascultă și împlinesc Cuvântul. Am simțit că familia mea, frații și surorile mele sunt cei care îmi înțeleg sentimentele, cei care îmi văd greșelile și încearcă cu blândețe să mă ajute.
Reporter:
Care a fost prima ta întâlnire cu Biblia, cu Dumnezeu? Când te-ai oprit să stai să te gândești specific la El?
Ramona Moisa:
Un coleg de liceu s-a întors la Domnul. Era vizibilă la el o schimbare importantă, cu toate că și înainte era un băiat bun. A început să ne vorbească tuturor despre Domnul, să ne invite la întâlnirile tinerilor la Biserica din Caransebeș.
Noi îl respingeam sistematic și îl ironizam, dar el își scotea liniștit cartea de cântări și începea să-L slăvească pe Domnul. Nouă ni se părea asta foarte haios, dar acum îmi dau seama cât de multă dragoste avea pentru noi și cât de mult voia să simțim și noi bucuria lui.
Reporter:
Te-ai mai întâlnit cu acel coleg din liceu, să-i spui că până la urmă ai trecut de aceeași parte a „baricadei”?
Ramona Moisa:
Da, și chiar mi-a spus că s-a rugat mult pentru colegii săi. În timpul liceului am început să merg la o Biserică, dar nu pot numi acea perioada „Întâlnirea mea cu Dumnezeu”.
Mă simțeam bine la Biserică, dar această schimbare nu dura pentru mine mai mult de două ore, cât dura programul, iar din momentul în care ieșeam din Biserică, viața mea era la fel. Preocupările mele continuau să fie distracțiile, prietenii, discoteca. Doream să fiu pe placul prietenilor.
Reporter:
Căutai acceptarea grupului?
Ramona Moisa:
Da! La fel cum am căutat acceptarea și dragostea familiei, la fel am căutat și în afară lucrul acesta.
Reporter:
Pe primul loc în viața fiecărui om este nevoia de a fi iubit! Un om care nu este iubit și încurajat, care nu este acceptat de cei din jur, merge cu pași repezi spre distrugere.
Ramona Moisa:
În postul Crăciunului, așa cum se obișnuia, trebuia să ții această perioadă și să te împaci cu cei cu care erai certat, să fii mai bun etc.
Lucrul acesta mi s-a părut bun, până când am zis: „Ce mă fac eu dacă Dumnezeu vine la o zi după ce a trecut postul? ‘Doamne, de ce n-ai venit ieri, când încă eram în regulă? Mai du-te puțin și vino la postul următor!’”.
Aceasta era ideea: timp de câteva săptămâni să nu mergi la discotecă, să nu ții chefuri, dar după ce a trecut sărbătoarea, poți să uiți de Sărbătorit și să-ți faci de cap.
Eu am început să mă întreb: „Ce mă fac dacă vine Mântuitorul prin 15 iunie și nu este nici un post atunci?”.
Așa au început întrebările mele și am început să-mi dau seama că locul meu nu era acolo. Atunci am început să mă întreb dacă nu cumva totuși colegul meu are dreptate, cu toate că până atunci l-am respins sistematic. Probabil pentru că era atât de simplu nu voiam să accept – eram obișnuită cu demonstrații matematice laborioase, dar un lucru atât de simplu n-am putut să-l înțeleg.
Reporter:
Cineva care s-a întors la Domnul la vârsta de 80 de ani, la o întâlnire cu slujitorii bisericii a întrebat:
„Ce trebuie să fac ca să plătesc pentru păcatele mele?”.
Cei din Biserică i-au răspuns:
„Nu trebuie să faci nimic pentru mântuirea ta. Dar de acum încolo să trăiești după voia lui Dumnezeu”.
„Dar pentru toate păcatele pe care le-am făcut timp de 80 de ani, pentru tot ce-am făcut… nu trebuie să plătesc nimic?”…
„Nu, nu trebuie să plătești absolut nimic, pentru că Fiul Lui Dumnezeu, Isus Cristos, a murit în locul tău”.
Și tu, Ramona, spuneai că a fost foarte simplu, că e incredibil, inacceptabil de simplu. Poate din cauza aceasta ți-a fost și ție greu să accepți simplitatea întoarcerii la Dumnezeu, până când ai înțeles CINE a plătit prețul.
Ramona Moisa:
Am început să mă întreb ce nu este în regulă cu mine sau ce ar trebui să fac ca să fie mai bine; încă nu găsisem soluția, încă nu știam că viața mea trebuie schimbată, că inima mea trebuie curățată. Dar am început să caut, fără să știu ce anume sau ce voi găsi la capătul acestor căutări.
Reporter:
Ce-ai găsit la capătul acestor căutări?
Ramona Moisa:
O prietenă mi-a spus: „Eu am început să merg la o Biserică și am început să citesc Biblia. N-ai vrea să vii și tu?”
Între timp, fiind la Timișoara la facultate, am descoperit Radio Vocea Evangheliei. Ascultând la început muzica de acolo, apoi mărturiile unor oameni, predici etc, treptat am început să simt că-mi doresc o Biserică.
Apoi îmi amintesc că m-am întâlnit odată cu fratele Octavian Luncan, iar el m-a întrebat dacă m-am botezat și i-am răspuns: „A… mai este timp!”. S-a uitat la mine și mi-a spus: „Timpul poate a și trecut!”.
După acea întâlnire, doar la asta mă gândeam: „Nu cumva timpul meu a trecut? Nu cumva îndurarea Lui Dumnezeu față de mine s-a terminat?”.
Dumnezeu m-a mângâiat atunci cu un verset deosebit. Parcă auzeam: „În iubire nu este frică, iubirea alungă frica pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârșit în iubire”. Atunci m-am liniștit și mi- am zis că nu trebuie să mă tem, deoarece cu siguranță Dumnezeu are iubire pentru mine și mai are și răbdare cu mine.
Ascultând o emisiune la radio, am fost impresionată de mărturia unei tinere care spunea:
„Dacă trăiesc ca și cum Dumnezeu AR EXISTA, și până la urmă se dovedește că EL NU EXISTĂ, n-am pierdut nimic. Dar dacă trăiesc ca și cum Dumnezeu NU AR EXISTA, și până la urmă se dovedește că EL EXISTĂ, atunci am pierdut totul.”
L-am întrebat din nou: „Eu cum trăiesc? Eu cum o să stau înaintea Lui Dumnezeu? Eu ce pierd?”.
Am început să merg la Biserica Baptistă Vox Domini din Timișoara – o Biserică micuță pe vremea aceea. Mă așteptam să găsesc ceva mare, însă era doar o simplă casă.
Reporter:
„Biserica” înseamnă Dumnezeu în inima noastră! Fiecare creștin este un Templu viu. Noțiunea de „Templu” ca și clădire, specifică Vechiului Testament, a fost complet schimbată în Noul Testament.
În perioada de HAR pe care o trăim noi acum, inimile și viețile noastre sunt Temple vii ale lui Dumnezeu, iar noi suntem Biserica.
Biserica este alcătuită din „cărămizi” vii – din oameni, nicidecum din clădiri, din pietre sau smoală. Creștinii se pot întâlni și în pădure, și pe malul unui râu, și într-o casă – tot Biserică se numește.
Zidurile sau scaunele nu se pot închina lui Dumnezeu, doar oamenii I se pot închina și pot avea o relație cu El.
Zidurile nu au absolut nimic sfânt. Oamenii sunt sfinți.
Ramona Moisa:
Eu îmi doresc mult să merg înaintea lui Dumnezeu și să stau de vorbă cu El față în față, în mod direct, fără nici un fel de teamă. Să-I pun toate întrebările la care nu am răspuns. Acesta mi se pare locul cel mai minunat în care aș putea să merg și lucrul cel mai frumos pe care l-aș putea face.
Reporter:
Dragul nostru cititor, te-ai gândit la momentul când vei sta înaintea lui Dumnezeu? Biblia spune că toți oamenii, indiferent dacă cred sau nu, toți vor sta înaintea lui Dumnezeu. TU vei sta cu teamă, cu frică și cu îngrijorare, pentru că va urma chinul veșnic? Sau vei sta cu bucurie pentru că va urma să rămâi acolo – în Împărăția lui Dumnezeu?
Te încurajăm să îți pui în ordine relația cu Dumnezeu. Dacă astăzi vine sfârșitul, dacă astăzi vine Domnul Isus Cristos sau dacă astăzi va trebui să trecem din viața aceasta – pentru că se poate întâmpla oricând să ne confruntăm cu moartea – când vom trece dincolo să trecem cu bucuria că Îl vom întâlni pe Dumnezeu, pe care am dorit să-L întâlnim. Te iubim și îți spunem: Dumnezeu să te binecuvânteze!
